LIETUVIŲ KALBOS MORFOLOGINĖ SANDARA IR JOS RAIDA

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

UTILIZAREA ATRIBUTIVĂ-PREDICATIVĂ A PARTICIPIILOR ÎN LIMBA LITUANIANĂ

V. AMBRAZAS

Dintre toate limbile indo-europene vii, lituaniana a păstrat cel mai bine sistemul divers și complex al sensurilor participiilor și al tipurilor de utilizare a acestora. Această diversitate a utilizării se întemeiază pe natura morfologică dublă a participiilor, pe poziția lor intermediară între verb și adjectiv, care, la rândul său, este rezultatul unei evoluții desfășurate de-a lungul a întregi milenii. Participiile, forme nominale prin origine, au fost treptat integrate parțial în sistemul categoriilor verbale de timp, diateză și aspect. De aceea, în prezent, în funcție de funcția sintactică, poziție, gradul de delimitare și de extindere, precum și de alte împrejurări, uneori ies mai mult în evidență trăsăturile verbale ale participiilor, iar alteori cele nominale.

Din cauza utilizării foarte variate și a numeroaselor cazuri de tranziție, este dificil să se definească limpede funcția sintactică a participiului în fiecare propoziție. Totuși, ținând seama de relațiile sintactice cu celelalte cuvinte și de sensurile predominante, se pot distinge următoarele tipuri principale de utilizare a participiilor: utilizarea atributivă, atributiv-predicativă și predicativă. Aceeași formă morfologică a participiului, folosită în împrejurări diferite, poate aparține unor tipuri de utilizare diferite.

P a r t i c i p i i l e a t r i b u t i v e se leagă de substantive și denumesc însușiri ale obiectelor și fenomenelor care rezultă dintr-o acțiune, de exemplu: Grindina este zăpadă înghețată, rotundă ca boabele de mazăre. Plv. Versanții muntoși, acoperiți de tufișuri, alternau frumos în nuanțe de verde mai deschis și mai închis. ŽemR I 132.

P a r t i c i p i i l e a t r i b u t i v-p r e d i c a t i v e se leagă atât de substantive sau pronume, cât și de verbe. Ele denumesc o acțiune secundară a propoziției sau starea rezultată din acea acțiune secundară, de exemplu: El s-a ridicat, s-a uitat să vadă ce fel de lemne erau acolo și s-a culcat din nou. BsP IV 115.

P a r t i c i p i i l e p r e d i c a t i v e au funcția de predicat în propoziție și se leagă de substantivele și pronumele care îndeplinesc funcția de subiect. Exprimând acțiunea principală a propoziției, unele dintre ele se deosebesc de formele personale corespunzătoare ale verbului numai prin anumite nuanțe modale și formează așa-numitul mod indirect (modus relativus), de exemplu: P u r t a s e

47

diavolul o piatră cât un bulgăre. BaranAS 20. Celelalte intră în componența timpurilor compuse ale verbului.

Aceste tipuri de utilizare a participiilor nu sunt strict diferențiate. În multe construcții, participiile pot avea trăsături atât ale unui tip, cât și ale celuilalt. În plus, tipurile de utilizare menționate aici nu sunt la fel de caracteristice tuturor participiilor. De exemplu, participiul activ al timpului trecut iterativ este aproape întotdeauna numai predicativ, iar participiul pasiv al viitorului este numai atributiv. Numai în anumite construcții participiul activ al prezentului și-a păstrat utilizarea atributiv-predicativă. Din cauza diferențelor de sens și de condiții de utilizare, în interiorul sistemului participiilor, precum și între participii și alte forme verbale înrudite cu acestea (de exemplu, participiile adverbiale), s-au constituit relații corelative complexe, încă aproape neinvestigate. Până acum s-a acordat deosebit de puțină atenție utilizării atributiv-predicative a participiilor.

Utilizarea atributiv-predicativă este complexă, eterogenă și cuprinde multe cazuri diferite de folosire a participiilor. Aici intră, în primul rând, așa-numitele participii apoziționale, care denumesc o acțiune secundară și sunt adesea legate prin diverse raporturi circumstanțiale de formele personale ale verbului care funcționează ca predicat al propoziției (de exemplu: Lupul, apărând pe neașteptate, a speriat oile. Er). Participiile atributiv-predicative pot exprima și starea subiectului în momentul acțiunii indicate de predicat și se pot alătura și mai strâns formelor personale ale verbului (de exemplu: Stăpânul s-a îndepărtat furios. BaltPV I 99). În gramaticile de până acum, asemenea participii sunt considerate părți ale predicatului compus. În categoria atributiv-predicativelor sunt incluse și participiile cu sens de acțiune secundară din construcții cu acuzativul sau genitivul substantivelor ori pronumelor (de exemplu: A auzit albina bâzâind. JD II 1203) și altele. Ceea ce permite reunirea tuturor acestor participii într-un singur grup sunt relațiile lor sintactice duale și sensul de acțiune secundară sau de stare rezultativă apărută în urma acesteia.

Scopul acestui articol este de a descrie utilizarea atributiv-predicativă a formelor de nominativ ale participiilor din limba lituaniană. Celelalte cazuri ale participiilor (în afara nominativului) au, cel mai adesea, sensul unei acțiuni secundare numai în anumite construcții cu substantive sau pronume, mai ales după verbe care denotă vorbirea, percepțiile sau o stare psihică (accusativus, genetivus cum participio). Aceste construcții au trăsături specifice și constituie obiectul unui studiu separat. Lor li se alătură și îmbinările deosebit de strânse ale participiilor la nominativ cu verbe reflexive (nominativus cum participio), care, de asemenea, nu vor fi abordate în acest articol.

Fără a intra în analiza detaliată a construcțiilor individuale, sunt prezentate aici, deocamdată, principalele cazuri de utilizare atributiv-predicativă a formelor de nominativ ale participiilor, ilustrate prin exemple din limba literară contemporană și din vorbirea populară. Datele din monumentele vechi ale limbii și din graiurile care nu sunt caracteristice limbii literare sunt folosite în principal numai acolo unde se dorește atragerea atenției asupra relației dintre sistemul contemporan al sensurilor participiilor și sistemul anterior¹.

¹ Exemplele din scrierile și graiurile secolelor al XIX-lea și al XX-lea sunt prezentate potrivit normelor limbii literare contemporane. În exemplele preluate din scrieri vechi se păstrează ortografia și punctuația, schimbându-se doar literele „gotice” cu cele latine corespunzătoare.

48

I

§ 1. În limba literară lituaniană contemporană, folosirea atributiv-predicativă este caracteristică formelor de nominativ ale participiilor active de timp trecut simplu, ale participiilor pasive de timp prezent și ale participiilor pasive de timp trecut. Nominativele participiilor atributiv-predicative sunt adesea folosite pentru a diferenția acțiunea principală și acțiunea secundară din propoziție, realizate de același agent. Acțiunea care se dorește a fi pusă în prim-plan este exprimată printr-o formă verbală personală, iar acțiunea mai puțin accentuată, legată de acțiunea principală prin relații temporale, cauzale sau de altă natură, este exprimată prin nominativul participiului. De exemplu:

Trezindu-se, Kurmelis și-a rotit ochii înroșiți. ŽemR I 207. Julė a lui Stočkaus, apropiindu-se, a ciripit dulce. Gud-GuzKIT 264—265. Vilius a tăcut, fiind luat în râs. SimonVK I 79. Pământul sfărâmicios se prăbușește când este arat. Tl. Speriat, lupul nu se mai întoarce în același loc. Val (DŽ I 457). Piatra, odată aruncată, a zburat peste acoperiș. Rm.

În aceste propoziții observăm clar relațiile sintactice de dublă subordonare ale participiilor. Ele se leagă atât de substantivele cu funcție de subiect, cât și de verbele cu funcție de predicat.

Nominativele participiilor atributiv-predicative ocupă o poziție intermediară între formele corespunzătoare ale participiilor atributive și predicative. Deosebit de evidente sunt legăturile semantice ale participiilor atributiv-predicative cu cele atributive. Chiar și în cazul participiilor active de timp trecut simplu, ale căror sensuri sunt cele mai diferențiate, folosirea atributiv-predicativă și cea atributivă sunt uneori greu de distins într-un anumit context. Când aceste participii sunt neextinse și apar înaintea cuvântului determinat, fără intonație și fără un context mai larg, este uneori aproape imposibil de spus cu claritate dacă trebuie considerate atributive sau atributiv-predicative. De exemplu:

Autobuzul oprit huruie, iar caii se trag înapoi și nu se urnesc, chiar de i-ai omorî. An. Mânzul speriat a fugit la mama lui. CvR II 61. Totuși, Darata ajunsă la maturitate simțea că este prea puțin să nu faci nimănui niciun rău. VaižgR VII 41. Copiii zburdalnici nu mai vor nici măcar să doarmă S (DŽ II 570). Când bătrânii adunați au început să se îmbete, atunci nu mai era lipsă de glume. Sss. Fata, înfuriată, l-a lovit pe vițel cu un mai și banii s-au împrăștiat. BsP II 201.

Din când în când, participiile active de timp trecut simplu exprimă un astfel de sens mai puțin diferențiat și atunci când apar după subiectul propoziției, fie singure, fie extinse prin alte cuvinte. De exemplu:

Cartofii, nefiind fierți, trosnesc când sunt mâncați. J I 478. Brânza, dospită, are multe găurele. Er. Rațele, fiind foarte flămânde, ciugulesc repede hrana. J (DŽ I 87). Copilul, fiind ars, se va teme de foc. B (DŽ I 665). Aleargă ca un cal, chiar și după ce a primit o lovitură sub coadă. Žvr. Se bucură ca o găină care a clocit rățuște. Mrk. De ce plângi ca o babă, după ce ți-ai pierdut un dinte? Vlk.

Uneori, granița este și mai greu de sesizat între participiile pasive care exprimă o însușire și cele care exprimă o acțiune secundară; în general, acestea din urmă au mai multe trăsături substantivale. De aceea, atunci când indicăm o acțiune secundară,

4. Lietuvių kalbos morfologinė sandara ir jos raida

49

ele își păstrează foarte adesea, totodată, și o anumită nuanță de sens atributiv. Astfel de participii pasive pot apărea în propoziție atât înaintea subiectului, cât și după acesta. De exemplu:

Căpșunile sălbatice neîngrijite s-au sălbăticit. Alk. Pâinea plânge, mâncată de leneș. BaltPV I 265. Miorlăie ca pisica, cu coada răsucită. Als. Lupul alungat se întoarce în pădure. Šim (DŽ III 324). Soldatul împușcat n-a apucat nici măcar să scoată un strigăt. LzP (DŽ I 31). Mormăie ca un urs bătut. Šim (DŽ I 566). Piatra, aruncată din praștie, zboară șuierând. J (DŽ I 67).

Deși granița dintre participiile atributive și cele atributiv-predicative este uneori neclară, diferența esențială dintre aceste tipuri, bazată pe relațiile și sensurile sintactice menționate mai sus, este incontestabilă. Ea se observă cu deosebită claritate în acele propoziții în care apar alături participii atributive și atributiv-predicative de același timp și aceeași diateză. De exemplu: Ochii lui, visători și adânci, se stingeau din nou îndată ce, însuflețiți brusc de interes pentru ceva, se aprindeau. CvR III 257. Lipsită de sunetul cotidian, familiar, parcă un stup mort, valea amuți. CvR III 44.

§ 2. Exprimând o acțiune secundară, participiile atributiv-predicative pot îndeplini uneori în propoziție un rol asemănător formelor verbale personale. Să luăm, de pildă, propoziția următoare: Și atunci bătrânul, după ce cugetă și chibzui, se întoarse la locul de tăiat lemne. KrėvR 93. Participiile active de trecut din propoziție ar putea fi înlocuite aici cu verbe la trecut, fără a denatura sensul propoziției (cf.: Și atunci bătrânul cugetă, chibzui și se întoarse la locul de tăiat lemne. Totuși, funcția participiilor active de trecut și a verbelor în aceste propoziții nu este aceeași. Dacă în prima propoziție chiar compararea participiilor cu verbele ne arată care acțiune este considerată principală, iar care acțiuni sunt secundare, în a doua propoziție toate cele trei acțiuni sunt prezentate ca echivalente.

Participiile pasive de prezent și de trecut care exprimă o acțiune secundară se raportează în mod asemănător la formele compuse corespunzătoare ale diatezei pasive, de exemplu: Fiul negustorului, bine îngrijit, creștea frumos și, după câțiva ani, era deja un copil isteț. LTR (cf.: Fiul negustorului era bine îngrijit și creștea frumos...). Drumurile, udate de ploaie, fremătau de băltoace mici, dar le țineau ca în niște adâncituri, ele însele rămânând neîmbibate. VaižgRR I 277 (cf.: Drumurile erau udate de ploaie și fremătau de băltoace mici...). O altă piatră, zdrobită, a explodat, iar scânteile au zburat. ŽemR I 145 (cf.: O altă piatră fusese zdrobită și a explodat...) Ramura, tăiată, a crescut din nou. Lp (cf.: Ramura fusese tăiată și a crescut din nou).

În aceste cazuri, participiile atributiv-predicative se deosebesc la fel de clar de formele verbale personale cu funcție de predicate coordonate prin sensul de acțiune secundară.

§ 3. Totuși, numai o mică parte a participiilor atributiv-predicative se raportează astfel la formele verbale personale. În special ne-

50

participiile pasive pot avea corespondente verbale relativ rar. Acest lucru se explică mai întâi prin apropierea, menționată mai sus, dintre participiile atributive și cele atributiv-predicative, datorită căreia cele din urmă au uneori și o anumită nuanță de sens atributiv. În plus, participiile care desemnează o acțiune secundară sunt adesea legate de verbele cu funcție de predicat prin raporturi circumstanțiale de cauză, condiție, mod și altele. Să luăm, de pildă, propoziția Bărbații străini, după ce au înjunghiat câinele, l-au lăsat în colțul băncilor și au plecat ei înșiși, cu topoarele aruncate peste umăr. SimonOBT 42. Aici primul participiu, desemnând o acțiune secundară, indică doar o anumită relație temporală a acesteia cu acțiunea principală a propoziției, relație care decurge din însăși valoarea temporală a participiului. În schimb, al doilea participiu (aruncate), împreună cu cuvintele dependente, lămurește și felul în care se desfășoară acțiunea principală².

După cum vedem, participiile atributiv-predicative se caracterizează printr-un anumit sincretism semantic: ele au adesea nuanțe de sens atributiv, predicativ și circumstanțial³. În funcție de diverse condiții sintactice (poziție, izolare, structura propoziției etc.), uneori ies mai mult în evidență unele dintre particularitățile lor semantice, alteori altele. În anumite construcții (vezi §§ 26—27), ele se apropie și de participiile predicative care formează modul indirect (modus relativus). Pentru a distinge participiile atributiv-predicative de celelalte două tipuri principale de întrebuințare, ne bazăm pe cele două criterii esențiale menționate mai sus: dubla natură a relațiilor sintactice și sensul unei acțiuni secundare sau al stării rezultate din aceasta.

II

§ 4. Utilizarea atributiv-predicativă este deosebit de caracteristică participiilor active de trecut, care, în limba lituaniană contemporană, sunt de departe cele mai larg folosite. Trebuie remarcat că participiile active de trecut indică o acțiune secundară de câteva ori mai frecvent decât o însușire. Sensul de acțiune secundară poate fi considerat sensul principal, predominant, al acestor participii.

În funcție atributivă se folosesc cel mai adesea participiile active de trecut formate de la verbe intranzitive, neintranzitive. În schimb, acțiunea secundară

²Din cauza diverselor valori circumstanțiale, care nu sunt susținute cu suficientă fermitate de trăsături formale (vezi §§ 24—25), în unele gramatici lituaniene de până acum, anumite participii atributiv-predicative sunt clasificate drept circumstanțiale; cf. J. Jablonskis, Rinktiniai raštai, I, Vilnius, 1957, p. 478 tt; J. Žiugžda, Lietuvių kalbos gramatika, II, Sintaksė, Kaunas, 1961, p. 33 tt; J. Balkevičius, Dabartinės lietuvių kalbos sintaksė, Vilnius, 1963, p. 205, 212, 223, 230 t.t. Pentru participiile care indică o acțiune secundară se folosește și termenul de atribut circumstanțial (przydawka okolicznikowa), vezi T. Buch, Użycie participiów w utworach Ch. Donelaitisa, „Biuletyn Polskiego towarzystwa językoznawczego“, 21, Wrocław—Warszawa—Kraków, 148 tt., 157; în aceeași lucrare este evaluată critic concepția potrivit căreia formele participiale și participiile ar fi circumstanțiale.

³Legăturile cu participiile atributive și frecventele valori circumstanțiale împiedică tratarea participiilor care indică o acțiune secundară drept simple predicate secundare, așa cum propun unii reprezentanți ai școlii gramaticale ruse; cf. С. И. Груздева, Атрибутивные и предикативные функции причастия на -эс в литовском языке в сравнении с русскими конструкциями, «Исследования по грамматике русского языка», I, Л., 1958, p. 242—245.

4*

51

participiile active de trecut cu sens de acțiune, dimpotrivă, tind să se formeze de la verbe tranzitive sau intranzitive neintranzitive. Asemenea participii indică o acțiune secundară care a avut loc înainte de începerea acțiunii exprimate prin forma verbală personală și sunt, de regulă, de aspect perfectiv.

Intrând, boierul a găsit fata dormind dulce pe cea mai mare grămadă de fire. CvR III 231. Țapul, prinzând avânt, și-a izbit soacra în gard cu fruntea lui cornuta. Db. Nu te descuraja, frate! Când îți va fi greu, voi veni în fugă și te voi salva. CvR V 124. Romas a dezlegat aripile morii și, prinzând avânt, le-a pus în mișcare. CvR V 89. Ciocârlia a sărit în sus, a bătut din aripi, a bătut din aripi și iarăși a căzut la pământ. ŽemR I 407. Primul s-a trezit Rukinas; sărind în picioare, s-a uitat la fereastră, și-a pus cojocul pe umeri și a ieșit la cai. ŽemR II 145. Du-te și trezește-l, doarme în cămăruță. Jnšk. Acum cei doisprezece frați s-au întors, iar prințișorul, rămânând în urmă, a plecat singur. BsMt II 89. Bătrânul s-a întors și a fugit iarăși. BsMt II 85. Câinele s-a dus, a ajuns la prințesă și și-a pus capul pe genunchii ei. BsP I 7. Câinele a lătrat în curte și, amuțind, s-a culcat. Brt. Acum s-a ridicat și Grigas, s-a apropiat, s-a înclinat și i-a sărutat mâna lui Žemaitukas. KrèvR 52. Nu pierde vremea la târg — ai vândut, întoarce-te și pleacă. Svn. Rațele, împrietenindu-se, s-au dus în casă. Svnč. Prinzând curaj, m-am apropiat de o poartă și am bătut. BaltPV I 156. A venit, a stat puțin și, nu se știe cum, a dispărut. Gs. Venind, păsăruica a ciripit puțin și apoi a zburat iute. Gs. Sărind, am dat și eu câteva palme. Gs.

În exemplele citate, acțiunea anterioară încheiată este indicată de participii neextinse, formate de la verbe intranzitive. Participiile formate de la verbe tranzitive apar, cel mai adesea, împreună cu un substantiv sau cu un pronume la acuzativ. Participiile neextinse ale verbelor tranzitive sunt folosite destul de rar cu acest sens. De exemplu:

Nimeni nu-i mai aduce din orășel covrigi sau dulciuri cumpărate. BilR I 158. (Regele) i-a ademenit în salon și, încuindu-i acolo, i-a lăsat. CvR V 34. Eu și Marcela aveam aici puțină pâine; ia și mănâncă, apoi mă vei ajuta să punem lucrurile la loc. ŽemR I 150.

Având cuvinte dependente, participiile active de trecut cu sens de acțiune secundară alcătuiesc în propoziție construcții participiale detașate.

a) Participii extinse, formate de la verbe tranzitive:

Domnul s-a mâniat atât de tare din pricina acestor vorbe, încât, apucând un topor, l-a azvârlit cu toată puterea în flăcău. CvR V 31. Bătrâna și-a ridicat privirea și s-a uitat de jur împrejur prin odaie. ŽemR II 145. Janulis s-a înspăimântat când, după ce a ocolit grădina, s-a uitat la hambare, grajduri și șură și n-a văzut decât ziduri goale și acoperișuri găurite. VienR I 152. Janulis s-a apropiat de fereastră, a oftat adânc și, trăgând în plămânii bolnavi aerul înmiresmat al grădinii, a ascultat liniștea nopții. VienR I 148. Iată-l pe Enskys: numaidecât, scoțând un cuțit mare, începe să taie cărnurile fierte și fripte. DonR 129. Tušė a adus numaidecât fețele de masă subțiri și a întins masa cea mare, cu grijă, cum se cuvine. DonR 67. Vulpea, prinzând cozonacul femeii, s-a repezit la ochiurile din gheață și

52

spune. Švnč. Simukas, după ce s-a scărpinat la gambă, spune. Iapa bătrână, după ce a înconjurat de câteva ori malul lacului, a ieșit pe țărm și s-a rostogolit în nisip. CvR II 15. După ce ai adunat pietrele de pe ogor, pune-le pe grămadă. Rt. Încă o dată după ce a cercetat câmpurile, femeia a mers în casă. CvR III 105.

b) Participii extinse, formate de la verbe intranzitive impersonale:

Băiatul păstor, după ce s-a așezat lângă căpiță, s-a cufundat în gânduri și a pornit cu gândul la seceriș. Kp. Într-o dimineață, copiii, după ce s-au adunat la școală, au făcut gălăgie între ei. VencIR II 36. Argatul, după ce s-a ridicat în mijlocul casei, s-a uitat împrejur și și-a scos căciula. KrėvR 144. Toată dregătoria, ieșind cu preoții prin marea poartă a ținutului, l-a salutat pe Gediminas. Dauk (DŽ I 110). M-am temut că Perkūnas, ridicându-se numaidecât, va trânti în drum casele unor astfel de vrăjmași. DonR 132. Furnicile roșcate, urcându-i pe picioare, se târau pe spate. CvR II 78. Ieșind la drumul mare, am întâlnit o ceată de elevi, cu învățătorul în frunte. VienR I 212. După ce m-am ascuns în spatele războiului de țesut, m-am ridicat lângă fereastră. SimonOBT 83. Plecând puțin cam târziu, mă duc la cules de ciuperci. Alk. Întorcându-se chiar la douăsprezece, bate la ușă. Šil. După ce a parcurs abia o milă, a trebuit să se întoarcă. Jnšk.

Mult mai rar au valoare de acțiune secundară participiile active ale trecutului simplu, formate de la verbe intranzitive reflexive. De exemplu:

Fiul, mâniindu-se, l-a azvârlit la pământ. Er. Paiele, odată uscate, încep chiar să roșească. ŽemR I 212. Copilașul acela, după ce a crescut până la opt ani, a început să păzească vitele. BM 257. Perkūnas, mâniindu-se foarte tare, l-a despicat cu sabia. KlvD 334. Elena, înroșită ca un trandafir, fără să mai privească trepiedul, a fugit din casă ca opărită cu apă. KrėvR 38. Aș prefera, prefăcută în rață, să înot pe marea cea mare. JV 28. De aceea nu-i de mirare că uneori nu pot plăti draga dijmă, iar stăpânul mă ocărăște zdravăn ori, mâniindu-se peste măsură, mă lovește peste ureche. DonR 52.

Așadar, prin raportul lor la tranzitivitate–intranzitivitate și prin cele mai generale semnificații lexicale, participiile active ale trecutului simplu care exprimă o acțiune secundară se deosebesc net de cele atributive.

§ 5. Acțiunea secundară este exprimată cel mai adesea de participiile active ale trecutului simplu cu prefix. Formele fără prefix sunt folosite mai rar și, de regulă, numai cele care pot descrie acțiunea ca un întreg încheiat și au valoare de aspect perfectiv. De exemplu:

Dar nici asta nu ajunge; el, luând un cuțit mare, și-a întins mâna să-i despice gâtul și esofagul. DonR 28. În locurile mai joase, terenul e mlăștinos, iar în cele mai înalte, prea uscat; chiar luând locurile mlăștinoase, usucă-le, iar pe cele de pe deal, udă-le. VaižgRR I 260. Acesta s-a ridicat îndată și a vorbit. ValVK 66. Așezat lângă pat, bărbatul a vorbit. ValPŽK 123. Ca de obicei, și de data aceasta, după ce a apucat să ia prânzul, copilul cel mic al fierarului i-a adus lui Mike o felie de pâine unsă cu miere. CvR II 85. După ce și-a scos plasa și a cumpărat o luntre, Bebenčiukas își petrecea zile întregi pescuind pe lac. CvR V 7. Căruța, zdruncinată de pe mal, s-a destrămat, iar capetele bărcilor au început să se prăbușească în apă. BsP III 105. Fără să mă sinchisesc de nimic, m-am dus la vecin. Kv.

53

Totuși, în anumite cazuri, participiile active ale trecutului imperfective fără prefix pot exprima o acțiune secundară și ca proces care s-a desfășurat o vreme în trecut. Participiile verbelor de mișcare fără prefix și ale unor alte verbe, caracteristice formelor de aspect durativ, au această semnificație relativ rar. De exemplu:

Neașteptând să se întoarcă sora cea mare, a plecat să-l caute pe Bebenčiukas sora a doua. Trecând pe lângă el, a ajuns la un măr. CvR V 11. După ce a mers călare trei zile, ariciul a ajuns la moșia celui de-al doilea stăpân. CvR V 72. După ce au călătorit o oră, au văzut un bărbat care roadea un mesteacăn. CvR V 32. Omul acela, care, după ce a muncit mult și s-a ostenit, își mănâncă întotdeauna cu plăcere hrana modestă... îl înșală pe cel care, în fiecare zi, se gătește dichisit, dar, oftând și fiind mereu bolnav, apucă lingura. DonR 41. O vreme mă legănam deasupra pajiștilor, iar soarele apuse repede. CvR III 190. După ce a adulmecat îndelung pe nas și a cercetat obiectul din toate părțile, mareșalul își scotea pipa dintre dinți ca să întrebe prețul. CvR III 54.

§ 6. Participiile active ale trecutului imperfective, aflându-se în propoziție în raport cu formele personale ale verbelor care îndeplinesc funcția de predicat și distingând acțiunea secundară de cea principală, permit indicarea succesiunii (ordinii) acțiunilor. De aceea, ele constituie un mijloc eficient de dezvoltare a narațiunii. În limba literară contemporană, acțiunile care se desfășoară una după alta sunt adesea marcate printr-un șir întreg de participii active ale trecutului imperfective și de forme personale ale verbului. De exemplu:

Antanas, după ce-și zdrelise picioarele cu măturoiul și scuturase gheața de pe mustăți, se așeză și spuse. ŽemR I 231. Onikė, după ce o înveli pe bătrânică și se așeză la picioarele ei, ațipi. ŽemR II 142. Și chiar când Dūdonis intră pe ușă, el, înspăimântat groaznic, după ce chemă broaștele și diavolii, scoase din coș un pachet întreg de chibrituri și îl azvârli cu toată puterea într-un colț al băncii. SimonOBT 130. Rūkinas, după ce-și puse pipa deoparte, își împături cojocul și, punându-l sub cap, se întinse pe banca din capătul mesei. ŽemR II 145. Sculându-se dis-de-dimineață, punând în desagă brânză și pâine și zăvorând ușa casei, ele ieșiră din oraș. CvR III 28. Acela (fiul), după ce-i mulțumi pentru darurile ei, se întoarse și aprinse focul. BsP III 154 (Brt). După ce dădu ocol gospodăriei, corbul croncăni de câteva ori și se așeză în același plop. Privind în jur, se întrebă (32) dacă nu cumva se rătăcise, dar, uitându-se mai atent, recunoscu aceleași acoperișuri ale caselor, acoperite cu țiglă. CvR II 32–33.

Deosebit de caracteristice în această privință sunt următoarele versuri din „Anotimpurile” lui K. Donelaitis:

Iată că Dočys, mirosind îndată duhoarea leacurilor Și simțind grozăvia vrăjitoriei băbești, Sări dintr-odată din pat ca un trăsnet, Și, apucând de lângă sobă un par mare, Apoi, după ce sparse o mulțime de vase din casă Și aruncă pe ușă țiglele și leacurile, Pe copiii care-i mâncaseră stârvul, Mârâind și strigând, aproape-i omorî, blestematul. DonR 85.

54

§ 7. Participiile active ale trecutului imperfective cu funcție atributiv-predicativă pot exprima nu numai o acțiune secundară anterioară, ci și starea rezultativă produsă de aceasta, care durează în timpul acțiunii indicate de predicat. Aceste participii sunt mai strâns legate de predicat decât cele discutate mai sus, atât prin semnificație, cât și prin poziție. Cel mai adesea sunt de aspect perfectiv și urmează după predicat. Când participiul este extins prin cuvinte dependente, pe lângă starea rezultativă se percepe adesea și sensul unei acțiuni secundare anterioare.

a) Participiul format din verbe tranzitive de aspect perfectiv:

Veronika ședea multă vreme, cu ochii ațintiți în întunericul tainic al pădurii, și se gândea mereu la cine știe ce. VienR I 175. Grigienė nu lăsă roata de tors, ci ședea multă vreme cu mâinile împreunate pe genunchi. KrėvR 34. Lupul zace cu picioarele încolăcite în jurul mistrețului din pădure. BsP IV 284. Fata plângea jalnic, cu mâinile împreunate. Srj. Am alergat cu tălpile înaripate, de se uscau și bălțile. Alk. Dacă ai petrece o noapte cu un astfel de bolnav, ai fugi cu mâinile în cap. Slnt. Rabzi cu dinții încleștați, nenorocirea va trece. M (DŽ II 796). Noi, cu Stepukas, abia mai făceam ceva, încât, cu capetele ridicate, priveam în sus. BaltPV I 114. Stepukas asculta ținându-și chiar și răsuflarea. CvR III 199.

b) Participiul format din verbe intranzitive de aspect perfectiv:

El stătea acum culcat pe o parte, întins cu tot corpul, cu capul sprijinit lângă labele din față. CvR II 41. Eu și Stepukas făceam fluiere din salcie și cântam, așezați unul în fața celuilalt, undeva pe o piatră. BaltPV I 55.

Trebuie remarcat că participiile extinse folosite astfel nu sunt uneori delimitate prin intonație și nu formează părți de propoziție detașate, de exemplu:

Petras privea și mai uimit la tovarășul de drum al unchiului și nu știa ce să spună. Myk-PutS 55. Cine avea o copeică la el a băut bere și a mâncat o bucată de plăcintă, iar cine nu avea, trăgea burta și îndura. ŽemR II 25—26. Stăteam uluit de cuvintele mamei. BaltPV I 74. Domnul umbla cu mâinile în șolduri. J (DŽ II 341).

Participiile active ale timpului trecut cu formă de participiu, neextinse, exprimând o stare rezultativă, se alipesc și mai mult formelor personale ale verbului folosite ca predicat. Astfel de participii de aspect perfectiv se formează adesea, spre deosebire de cele discutate în §§ 4—6, din verbe intranzitive nederivate, mai ales rezultative. Sensul lor de acțiune secundară se mai simte doar slab și adesea se estompează cu totul. De exemplu:

Sergentul tăcu și, aplecându-se, privi în depărtare, în direcția în care plecase caravana. CvR VI 270. Stăteam lipită și ascultam ce avea să spună. Srv. Dar ce faci aici întins? BsMt II 99. Vino după ce te-ai săturat, vei primi și aici. B (DŽ II 773). Soția lui l-a întâmpinat de departe pe bărbat, cu ochii în lacrimi. CvR V 137. Alyzas privea năucit la banii aceștia. BaltPV I 245. Vremea devenise înăbușitoare, frunzele tuturor ierburilor se ofiliseră

55

și zăceau pe pământ. ŽemR I 144. Ei trăiesc împreună, uniți. Rdm. Femeile acelea neglijente și copiii umblă neîngrijiți. Nmn. S-a întors din vânătoare istovit de foame. J (DŽ I 87).

După cum se vede din exemple, unele dintre aceste participii au sens calitativ și caracterizează acțiunea predicatului într-un mod asemănător adjectivelor cu funcție de atribut predicativ (cf.: Mulțimea mergea serioasă și concentrată. Vien.). Astfel de participii active ale timpului trecut cu formă de participiu, deși au o funcție diferită de cea a celor menționate la § 1, se apropie prin sens și ele de cele atributive.

În anumite cazuri (de regulă, când sunt folosite împreună cu verbe care exprimă mișcarea), sensul unei stări rezultative îl pot avea și participiile active ale timpului trecut cu formă de participiu, de aspect imperfectiv. De exemplu:

Pisoiul s-a întors din pădure înfometat, n-a găsit cocoșelul—plângea întruna. LTR. Domnișorii s-au întors după ce au umblat prin vad și au vânat. Plng. Fetița s-a întors după ce a greblat secara, foarte obosită. Žal. M-am întors după ce am prășit grădinile. Sts. Cum o să mă întorc după ce am băut la cârciumă, gândește-te unde o să te duci. KlvD 144. Când te vei întoarce după ce ai călărit la război? KlvD 250. De multă vreme păstorița nu mai vine după ce a păscut turma. Ds. Abia deschisese Kazys ușa, venind după ce tăiase lemne, când mama l-a chemat cu glas slab. VaizgRR I 200.

Aceste participii de aspect imperfectiv, spre deosebire de formele corespunzătoare de aspect perfectiv, își păstrează întotdeauna sensul acțiunii anterioare și nu se adjectivizează. În limba literară sunt destul de rare.

Printre formele care exprimă o stare rezultativă trebuie incluse și participiile active ale timpului trecut, de ambele aspecte, folosite în construcții cu adjectivul „sănătos”. De exemplu:

Bine-ai venit, ginerică. JV 255. Bine-ai venit, gușatule cu picioare strâmbe! Bine-ai revenit, cioc lung! LzPR II 17. Bine-ai venit. N (DŽ II 773). Bună, lume pestriță, sărbătorind sărbătoarea primăverii! Bună și ție, omule, că ai ajuns la vara dragă! DonR 41.

§ 8. Participiile active ale timpului trecut care exprimă o acțiune secundară se caracterizează prin relații corelative specifice cu alte forme verbale. Așa cum participiile active atributive ale timpului trecut se raportează la participiile active corespunzătoare ale timpului prezent, nominativele participiilor active ale timpului trecut cu sens de acțiune secundară se raportează la gerunzii. Dacă acțiunea secundară are loc în același timp cu cea principală, ea este exprimată prin gerunziu; dacă acțiunea secundară s-a produs înaintea acțiunii principale, ea este exprimată prin nominativul participiului activ al timpului trecut. Cf.:

Văzând că nu va prinde veverițele, lupul urlă atât de puternic. LTR. Iar iepurele, văzând că lupul vânează veverița, spune... LTR.

Mergând prin pădure, Veronika a speriat un animal oarecare, care, văzând omul, a țâșnit într-o parte și a foșnit printre frunze; atât a apucat fata să-l vadă. Ieșind din pădure, Veronika s-a oprit chiar pentru o clipă. VienR I 175.

Mieluța aleargă, adăugând din mers. Srj. Câinele, după ce s-a apropiat, doar a lătrat o dată, a mușcat de jaret și a fugit. Plv.

36

Vedem că, oricum, nu o putem prinde (curcubeul) și ne minunăm, privind culorile minunate. CvR II 16. Anelė, după ce s-a uitat la mine, a început și ea să plângă. SimonOBT 175.

Când mănânci pește, ai grijă să nu înghiți un os. Vlk. După ce voi mânca, voi trage un pui de somn (voi dormi). Rm.

Auzind poveștile ei, bărbații doar râdeau, iar femeile o linișteau. KrėvR 67. Auzind numele de familie al lui Balsys, jandarmul și polițistul au devenit atenți. Myk-PutS 313.

Cine mă va ajuta dacă răcesc acolo în timp ce merg? Alv. „Oprește-te aici!”, a spus Janulis, ajungând în dreptul curții sale. VienR I 145.

Opoziția dintre participiile active ale trecutului simplu și semiparticipii se simte foarte clar și în cazurile în care acestea sunt formate de la verbe cu rădăcini diferite, dar apar în aceeași propoziție (sau în propoziții alăturate). De exemplu:

Jonas, luând coada coasei, a început să-și potrivească coasa și, ascultând vorbele tatălui său, s-a înfuriat și mai tare. KrėvR 93. Văzând copiii, femeia s-a oprit și, întristată și mai mult, aproape plângând, a început să se tânguie. KrėvR 65. Cocoșul roșu, scoțând un cârd de găini pe locul unde se depozitează lemnele, își înfoaie creasta roșie și cântă tare. ŽemR I 81. Iar soarele, îndepărtându-se din nou de noi, se rostogolește și el, iar după ce ne-a lăsat, coboară repede spre seară. DonR 63. Așa cum un vis pe care îl vedem dormind, iar după ce ne trezim îl pomenim pentru scurt timp (63), tot astfel bucuria verii a trecut pe lângă noi. DonR 63–64. Dar lupul, auzind prea multe, aproape că a turbat și, mâniindu-se foarte tare, s-a umflat tot de ciudă. DonR 124. Am fost frați cu foamea și cu frigul când trăiam la conac, iar după ce am primit pământ, am rămas rude cu foamea și cu frigul. CvR III 114. Uitându-se în jur, (văduva) a văzut o piatră foarte, foarte mare. Ajungând lângă piatra aceea, a zărit o peșteră. LTR.

Nominativele participiilor active ale trecutului simplu care indică o stare rezultativă și care au păstrat cel puțin parțial sensul unei acțiuni secundare sunt, de asemenea, opuse semiparticipiilor, cf.:

Petras se uita la măcelar, cu ochii holbați, de parcă nu-i înțelegea vorbele. KrvR 197. Și cele două vecine bătrâne începură să șușotească, cu capetele apropiate, ca și cum și-ar fi spus una alteia ceva chiar la ureche. VaižgRR I 193. Pe malul abrupt al râului, ghemuită, cu genunchii aproape atingându-i bărbia, zăcea o fetiță. CvR III 266.

Totuși, acele participii active ale trecutului simplu a căror valoare de acțiune secundară s-a estompat pot fi opuse și participiilor active ale prezentului. De exemplu, să comparăm următoarele propoziții:

Veronika se ridică, cuprinsă de spaimă și tremurând toată, și nu putea în niciun fel să-și dea seama dacă vorbise cu mama ei cu adevărat sau doar în vis. VienR I 197. Într-o dimineață de iarnă, Burokienė se ridică parcă neputând face nimic, iar ziua, afară, era viscol! ŽemR II 8.

57

Participiul semicircumstanțial din prima propoziție, combinat cu participiul activ al trecutului simplu, este folosit aici într-un mod foarte asemănător participiului activ al prezentului din a doua propoziție, care, la rândul său, ar putea fi înlocuit cu participiul semicircumstanțial corespunzător.

Participiilor semicircumstanțiale li se pot opune și nominativele participiilor active ale trecutului simplu, folosite cu unele verbe reflexive (mai ales cu verbul džiaugtis „a se bucura”) și având o nuanță mai mult sau mai puțin pronunțată de sens explicativ (al unei propoziții explicative). De exemplu:

Probabil că ea (pisica) se bucură că a scăpat din ghearele copiilor. SimonVK I 219. Dar el s-a bucurat că s-a întors în curtea sa natală. CvR II 73. Acel prințișor s-a bucurat că a cumpărat un cal atât de frumos. BsP II 260. Părinții se bucură că au crescut copii buni. Dkš. Și el s-a bucurat că a scăpat cu viață. Jabl. Pranaitis îl liniștea și îl mângâia pe Balsys și el însuși se bucura că scăpase cu bine. Myk-PutS 230. M-am bucurat că am scăpat de berze. Šll. Nu regreta că ai dat, bucură-te că ai primit. Rz.

Bătrânul se bucură gemând, flăcăul plimbându-se, iar unii treierând. VP 41. În timpul războiului, oamenii se bucurau primind de la germani zahăr galben, pentru cai. Ds. Poeților, bucurați-vă văzând ce poate iubirea! (Kudirk (DŽ III 60). Nu te bucura că seceri primul, bucură-te că duci primul în șură. Al (Ppr 47). Păstorul se necăjește, neputând să alunge gâștele din ovăz. Sr.

Când acest sens se conturează mai clar, construcțiile participiale cu verbele reflexive menționate se apropie de construcțiile de tipul nominativus cum participio. În asemenea cazuri, cu verbele reflexive se folosesc și participiile active ale prezentului și ale viitorului. De exemplu:

Mă bucur, sar chiar în sus, având o astfel de soră, undeva, din neam. ŽemR IV 311. Vulpea, auzind că vine un om (cu găini), se bucura că va avea un mic dejun delicios.

Nominativele participiilor active ale trecutului simplu și participiile semicircumstanțiale se opun pe baza unor sensuri temporale și aspectuale diferite. Nominativele participiilor active ale trecutului simplu exprimă o acțiune anterioară celei principale și, de cele mai multe ori, încheiată. Participiile semicircumstanțiale, fiind forme nemarcate, au sensul de simultaneitate și exprimă aspectul durativ.

În cazurile în care participiile active ale trecutului simplu desemnează o acțiune secundară ca proces desfășurat pe o anumită durată în trecut (vezi exemplele în § 5), ele se opun participiilor semicircumstanțiale numai pe baza unor sensuri temporale relative diferite. Compară:

În timp ce mergea să danseze, repara războiul de țesut. KlvD 295. — După ce mersese deja câteva zile, a întâlnit un om. LTR.

§ 9. Opoziția dintre participiile active ale trecutului simplu și participiile semicircumstanțiale nu este, se pare, primară. Există date care sugerează că participiile semicircumstanțiale au ocupat, în cazurile menționate mai sus, locul participiilor active ale prezentului. În dialecte și în scrierile mai vechi se mai întâlnesc propoziții în care participiile active ale prezentului au un sens apropiat de cel al participiilor semicircumstanțiale și se pot opune participiilor active ale trecutului simplu. Compară:

Umblă prin pădure toată ziua, gândindu-se; negăsind nimic, se plânge de necazul său. Slk (LTR). A întristat-o pe Stonė și pe cea care venea la ea

58

Văzându-l, tânărul se năpusti: apucând tăciunele aprins, îl lovi peste spate. VaičE 98⁴.

Caracterul arhaic al unei asemenea întrebuințări a participiilor active de prezent este indicat de construcții corespunzătoare din multe limbi înrudite⁵. Participiile active de prezent sunt adesea folosite în dialecte cu diverse cuvinte de legătură și cu o valoare apropiată de cea a participiilor converbiale⁶.

§ 10. Participiile active de trecut frecventativ nu se folosesc pentru a exprima o acțiune secundară. În propozițiile al căror predicat desemnează o acțiune repetată, participiile active de trecut frecventativ au valoare iterativă. De exemplu:

Tinerii, dând buzna în colibă, găseau ceva de-ale gurii și o zbugheau în stradă. Myk-PutS 35. După ce se întorcea vara de la gimnaziu, (Janulis) punea scânduri pe crengi, le acoperea cu paie și, legându-le pe laterale cu frânghii, își aranja un culcuș. VienR I 152. Târziu în noapte, după ce trăgea fitilul lămpii și se apleca doar pentru o clipă pe bancă să se odihnească, fata adormea încet chiar acolo, cu un ghem de ață sau cu un cartof pe jumătate curățat în mână. CvR III 26. Bătrânii gârbovi, rareori văzuți în alte împrejurări, apăreau la soare și, așezându-se undeva la adăpost, cu bărbia sprijinită pe bastoane, încremeneau ore întregi, cu ochii încețoșați ațintiți asupra vreunui obiect. CvR III 18.

Astfel de participii active de trecut frecventativ se opun participiilor converbiale pe baza valorilor lor temporale și aspectuale, la fel ca în cazurile discutate la § 8 (cf.: Pășind pe covorul pestriț al pajiștilor, speriam și zăpăceam păsările mai mult decât le vânam. CvR II 53).

§ 11. Participiile active atributive de trecut perfect se corelează pe baza valorii temporale nu numai cu participiile active de prezent, ci și cu cele de viitor (participiile active de trecut frecventativ au valoare atributivă doar în cazuri excepționale), cf.: trenul care merge: trenul care a mers: trenul care va merge. Nominativele participiilor active de viitor nu se folosesc cu valoarea unei acțiuni secundare și nici nu avem în limba lituaniană forme participiale speciale care să desemneze o acțiune ulterioară (adică desfășurată după acțiunea exprimată prin forma personală a verbului). Totuși, o asemenea acțiune secundară sau stare care decurge din acțiunea principală ca rezultat al acesteia este adesea exprimată prin participii converbiale. De exemplu:

⁴ Pentru mai multe exemple de participii active de prezent cu valoarea unei acțiuni secundare, vezi V. Ambrazas, Absolutinis naudininkas XVI—XVII a. lietuvių kalbos paminkluose, LKK, vol. 5, p. 7. Vezi și următoarele exemple din scrierile lui J. Bretkūnas și B. Chylinskis: Iar ele s-au grăbit să iasă din mormânt plângând și bucurându-se foarte și au alergat. BrP I 401₂₅. Iată, regele tău vine șezând pe un măgăruș. ChB NT Jon 12, 15. Și, după ce au trecut trei luni, am plecat cu corabia din Alexandria, care iernase pe insulă, având drept însemn pe Castor și Pollux. ChB NT Apd 28, 11. Așa alerg<alerg>], nu ca la întâmplare; lupt ChB NT I Korint 9, 26.

⁵ Cf. sl. veche: obъchodъzdaše gradъbę uče Zogr Marc. 6, 6; got.: bitauh weihsa bi-sunjane laisjands GB ib.— καὶ περιῆγεν τὰς κώμας κύκλῳ διδάσκων „umbla prin sate învățând”; lat.: flens me obsecravit Pl. Trin. 154 „plângând, m-a implorat” și altele asemenea.

⁶ Vezi P. Skardžius, Dėl pusdalyvių raidos, „Archivum Philologicum“, vol. 6 (1937), p. 102 și urm.

59

Peretele de copaci s-a îndesit, ocrotind ca un zid adevărat gospodăria Sakalynė de vânturile aspre și dăunătoare din nord și din est. VaižgP II 29. Între timp, și fereastra se deschisese deja, lăsând să intre aer proaspăt. Simon OBT 126. Soția mea a murit, lăsând în urmă trei copilași. LTR.

O semnificație asemănătoare o pot avea uneori și participiile active ale timpului trecut, de exemplu: Ca scoasă din foc, ea (Veronika) a sărit afară din șură, a luat o găleată cu apă și a turnat-o pe ușă, vrând să spele smoala, dar apa s-a scurs de pe ea ca de pe seu, urâțind și mai mult ușa și stropind pridvorul. VienR I 197. Tineri și bătrâni s-au adunat să-l conducă pe bătrânul Dirdas, umplând curtea și ulița din fața ei. BaltPV I 285. Dar am străbătut în zadar jumătate de zi, fără să găsesc nimic, și atât. Grž.

În asemenea cazuri, opoziția dintre participiile active ale timpului trecut cu funcție atributiv-predicativă și gerunzii este parțial neutralizată.

§ 12. În exemplele discutate până acum, participiile active ale timpului trecut și gerunziile, fiind extinse prin alte cuvinte, alcătuiesc construcții sintactice închise, care sunt de obicei separate intonațional de părțile principale ale propoziției. Totuși, în dialecte, în folclor și uneori și în limba literară se întâlnesc exemple în care subiectul propoziției este inclus într-o construcție participială extinsă. De exemplu:

Odată, văzând asemenea secară frumoasă, boierul le-a poruncit argaților săi s-o cosească. BsMt II 109. Auzind o asemenea veste, regele s-a întristat foarte mult. BsMt II 86. Auzind despre asemenea pozne ale flăcăului, căpetenia tâlharilor a râs cu poftă, l-a răsplătit cu mult aur și i-a dat drumul. CvR V 197. Dându-și seama femeile că ciocănitoarea le înșelase, s-au dus la ulcioare, dar, găsindu-le goale, au fost nevoite să se întoarcă acasă. LTR. Atunci, după ce ai luat darurile acelea, du-te și înclină-te în fața tatălui și a mamei. BsMt II 104. Bărbații l-au omorât în bătaie pe lupul găsit în groapă. Vlk. Omul care s-a ars suflă și în lucrurile fierbinți, și în cele reci. Ūd. Nemaiprimind bani, Jurka s-a întors acasă. 'BsP II 198. Întorcându-se acasă, fata prostuță le-a povestit totul surorilor. CvR V 9. Uneori, auzind un cântăreț atât de talentat, oamenii se opreau și intrau în vorbă cu el. CvR II 13.

În exact același fel se folosesc și construcțiile corespunzătoare cu gerunzii, de exemplu:

În timp ce Tupikis își lua rămas-bun de la fratele său, a început să plângă și să se tânguie că acesta pierise. ŽemR I 280. Când era tânăr, Jonelis nu era bun de nimic altceva decât de păscut vitele. BsP II 253. Văzând că fiul își făcea voia, tatăl, nemaiavând ce face, i-a socotit douăsprezece mii de dolari și i-a spus. BsP II 208 (Klp.) Neputând găsi nimic mai bun, în dimineața următoare, înainte de revărsatul zorilor, a alergat să se uite pe câmpul de grâu. CvR V 136.

În aceste construcții, care sunt, probabil, anumite arhaisme sintactice, se pot distinge elemente ale unui tip mai vechi, mai puțin centralizat, de structură a propoziției. Participiile și gerunziile cu determinanții lor încă nu alcătuiesc aici un grup de cuvinte închis, subordonat centrului predicativ principal al propoziției. Legătura subiectului cu participiul sau gerunziul, și nu cu forma verbală personală care funcționează ca predicat, dintr-un

66

pe de o parte indică caracterul puternic predicativ al acestor participii și semiparticipii, iar pe de altă parte — lipsa unei centralizări stricte a propoziției și relații de subordonare mai puțin dezvoltate în interiorul propoziției.

§ 13. Participiile pasive la timpul prezent și la timpul trecut

o acțiune secundară sau starea rezultativă produsă de aceasta sunt marcate mult mai rar decât de semiparticipii și de participiile active ale trecutului simplu. Cel mai adesea, ele au valoare atributivă sau, împreună cu formele conjugate ale verbului būti, formează timpuri compuse. În general, datorită particularităților evoluției lor, participiile pasive sunt mult mai apropiate de adjective. Participiile pasive la prezent și la trecut au fost integrate în sistemul categoriilor verbale mult mai târziu decât cele active corespunzătoare și, prin urmare, au păstrat mai bine uzul adjectival primar. În multe cazuri, aceste participii, mai ales formele de prezent, nu au nici valoare de diateză, nici valoare temporală și sunt folosite ca anumite adjective derivate din verbe. În schimb, o acțiune secundară poate fi marcată numai de acele participii pasive care au valoare de diateză pasivă și alte trăsături verbale.

Participiile pasive atributiv-predicative se formează cel mai adesea de la verbe tranzitive. În plus, ele se formează uneori și de la acele verbe intranzitive ale căror forme pasive pot avea valoare pasivă, de exemplu:

Bătrâna căsuță trosnește și scârțâie, bătută de vânt. J. Soția lui Žmonužis toarce, țesând pânze subțiri. JD 1000. Vino așteptat, vei pleca iubit. B (DŽ II 773). Așadar, pețitorul Vaurus, deși el însuși abstinent, fiind făcut cu ochiul de mire, împodobi numaidecât masa cu sticle de forme ciudate. VaizgRR I 322.

§ 14. Participiile pasive la prezent marchează

o acțiune pasivă secundară, care durează cel puțin o anumită perioadă în paralel cu acțiunea principală exprimată de predicat. Ele se formează cel mai adesea de la verbe fără prefix și au valoare de aspect imperfectiv. Când sunt extinse prin alte cuvinte, formează construcții participiale care funcționează ca părți de propoziție detașate.

a) Participiul pasiv la prezent neextins:

Elena, bătută, nu se apăra, ci doar îi prindea mâinile și le săruta. KrėvR 26. Și pisica, mângâiată pe spinare, torcea. Škn. Focul, stins, se înfurie. Nj. Iapa, biciuită, nu fuge, ci doar sare în sus, ridicându-se pe picioarele din spate. LTR. Gălețile, puse jos, au zăngănit. Erž. Mămuca, rugată, s-a mai răzgândit, și-a țuguiat buzele și a cedat. BaltPV I 280. Mașina, învârtită, bolborosește. Er.

b) Participiul pasiv la prezent extins prin cuvinte dependente:

Mikė, tachinat de prieteni, îi cere lui Juozapėlis să-și măsoare puterile cu el. CvR II 92. Corbul coborât a început să cârâie strident, purtat de vânt de o lesă transversală. CvR II 36. Învinuit de toți, urmărit de toți, Petras simțea că durerea i se transformase în amărăciune. ŽemR I 201. Te vei clătina, surioară, certată de flăcău. Krs. Încălzită de soacră, nu mă voi încălzi. KlvD 197. Am adormit abia în toiul nopții, chinuit de tristețe și de gânduri grele. SluckGMN 116. Transferat din Kaunas la închisoarea din Šiauliai, viitorul scriitor a reușit să-și ia o parte din notițe...

61

a se ascunde în pâslă și în căciulă. VencIEV 211. Kaziukas se zbătea, străpuns de durere. CvR VIII 176.

Asemenea participiilor active la timpul trecut, care exprimă o stare rezultativă (v. § 7), participiile pasive la timpul prezent se pot alătura formelor personale ale verbului cu funcție de predicat și pot forma cu acestea îmbinări sintactico-semantice strânse. De exemplu:

Pleacă iubit, vino așteptat. SchG 318. Deodată, urechea auzi un sunet ciudat, ca și cum cineva, urmărit, ar fi fugit prin desișuri. SimonR I 62. Tinerii se avântau în ajutor fără să fie rugați. CvR III 35.

§ 15. Formele de nominativ ale participiilor pasive la timpul prezent, cu valoare atributiv-predicativă, corespund pe deplin, prin valorile lor de timp și aspect, gerunzilor, dar se deosebesc de acestea prin diateză. Gerunziile au valoare activă, iar participiile pasive la timpul prezent — valoare pasivă. Compară:

Vulpea, fiind urmărită, a apucat încă să se strecoare printre roți. Iar Suva, fiind urmărit, s-a prins între ele și a fost lovit crunt de om. LTR. Îndrumat de Mike, Juozapelis își frânge limba, adăugând „ver” la silaba fiecărui cuvânt. CvR II 86. Am tras râșnița fără să mă odihnesc, am aprins focul fără să fiu îndemnată. LT III 438. Omul, însoțit de ploile țipătoare, sărind mereu de pe un mușuroi pe altul, a plecat pe alături. CvR III 105. Apucându-se de o altă treabă sau fiind siliți să îndeplinească vreo sarcină ce depășea limitele vieții de zi cu zi, fiecare dintre ei se pregătea îndelung și chibzuia îndelung. KrėvR 151. Pisica, mușcând în capcană, chițăie șoarecele, iar șoarecele, fiind mușcat, chițăie. J (DŽ II 88)⁷

Raportul semantic dintre participiile pasive la timpul prezent și gerunzii se observă deosebit de clar în forma duodamas („dând”/„fiind dat”): folosită cu valoare activă, aceasta este înțeleasă ca participiu pasiv la timpul prezent, iar folosită cu valoare pasivă — ca gerunziu. De exemplu:

Primind, dă; fiind lovit, fugi. Erž (participiu pasiv la timpul prezent). — Dându-ți toată averea, tot nu-i vei putea îndestula pe toți. Al (gerunziu).

Totuși, un asemenea raport nu indică nicidecum un paralelism în folosirea participiilor pasive la timpul prezent și a gerunziilor pentru a exprima o acțiune secundară. Dacă pentru gerunzii sensul de acțiune secundară este cel principal, participiile pasive la timpul prezent îl au mult mai rar.

§ 16. Participiile pasive la timpul trecut exprimă o acțiune pasivă secundară, petrecută înainte de începerea acțiunii principale a propoziției. Spre deosebire de participiile corespunzătoare la timpul prezent, ele se formează cel mai adesea de la verbe prefixate și au valoare de aspect perfectiv.

a) Participiul pasiv la timpul trecut neextins: Lupul, speriat, nu se mai întoarce în același loc. Val (DŽ I 457). Și boul, îngrășat, trage mai bine la jug. Myk PutS 134. Piatra, lu-

⁷ În cazurile rare în care participiile pasive la timpul prezent, care denotă o acțiune secundară, sunt folosite cu valoare activă, deosebirea dintre ele și gerunzii dispare cu totul, de exemplu: …Locuiau des în Pentepolė, iar aici, neîncăpând, s-au mutat în alt loc. ŽS 104. În scrierile vechi, o acțiune secundară durativă este exprimată uneori și prin participii pasive la timpul prezent formate de la verbe impersonale, de exemplu: Așa, tată, tu și eu, suferind (bolind W 111), te-am căutat. DP 632... Așa, leacurile..., luându-le, nimic nu se strigă. DP 553 (Bez żadnej potrzeby W 86).

62

gleznă a zburat peste acoperiș. Rm. O altă piatră s-a spart zdrobită, au zburat chiar și scântei. ŽemR I 145. Domnul, călcat în picioare și zdrobit, a leșinat, iar când și-a revenit, s-a pomenit stând pe aceeași movilă. CvR V 111.

b) Participiul pasiv al trecutului, extins prin cuvinte dependente:

Cu numai o clipă în urmă, satul liniștit de la marginea drumului, inundat de ropote, devenise o tabără zgomotoasă. CvR III 208. Spălat cu apă rece, Juozas deschise ochii. LzPR II 55. Eliberat din grajd, domnul veni la soția sa și spuse. BsP III 303. Oare nu știau că pețitorii lui, răsfățați din belșug, nu se pricepeau să vorbească frumos ca nașii? DonR 84. Ospătat și găzduit peste noapte de un om, bătrânul își continuă drumul. CvR V 61. Îmbiați cu vorbe vesele, și ceilalți o luau la fugă spre stradă. Myk-PutS 35.

Participiile pasive ale trecutului, asemenea participiilor active corespunzătoare (cf. § 7), pot exprima și o stare rezultativă, apărută în urma unei acțiuni secundare pasive anterioare. De exemplu:

Ona a crescut în casa lui Zelvys fără să-și cunoască copilăria, pusă la muncă încă din prima zi a vieții ei, pentru o bucată de pâine. CvR III 30. Calul stă cu căpăstrul pus. Kp. Băieții și fetele doar se tachinează și râd, iar inul rămâne netras. Rdm. — Și malțul a rămas nepălit, se tângui bătrânul. BaltPV I 269. Dar iată că se termină Riešutynė, pădurea se rărește și drumul mare, lung și cenușiu, acoperit pe o parte de umbrele copacilor, se ivește în față. VienR I 173. Gândurile corbului erau grele și întunecate, ca pământul însuși, îmbibat de ploile târzii de toamnă. CvR II 33. Bărbații se apropie în tăcere și așteaptă neobservați. GirušD 95.

§ 17. Așa cum participiile pasive ale prezentului, care indică o acțiune secundară, se raportează la gerunzii, tot astfel participiile pasive corespunzătoare ale trecutului se raportează la participiile active ale trecutului. Ele au valori temporale și aspectuale similare și diferă prin diateză. Relația dintre participiile active și pasive ale trecutului se vede, de pildă, din exemplele următoare:

Domnul, fără să stea pe gânduri nici măcar o clipă, cuprins de lăcomie, sări și îmbrățișă sacul cu aur, strigând. CvR V 111. Lupul, bătut zdravăn și cu coada ruptă, fugi. BsP III 310. Lăsată la pășune, Syuojį, de îndată ce zărea în depărtare o căruță sau caii la păscut, o lua nebunește peste câmpuri. CvR II 59. — „Nu știu ce tot intră în tine!”, îi spune Simukas vacii, dar aceasta, lingându-se pe buze, începe să-l urmeze și, răsfățată astfel, nu-și mai ia ochii de la grădină. CvR II 11.

Participiile pasive atributiv-predicative ale trecutului se deosebesc de participiile active corespunzătoare ale trecutului și prin sfera de utilizare mult mai restrânsă (cf. § 15).

Pe de altă parte, pe baza valorilor temporale relative și, cel mai adesea, aspectuale, participiile pasive ale trecutului se opun participiilor pasive ale prezentului. Participiile pasive ale prezentului indică o acțiune secundară care durează cel puțin o anumită perioadă de timp

63

concomitent cu acțiunea principală. Participiile pasive la timpul trecut indică o acțiune anterioară, încheiată. Cf.:

Dar acest bătut nici măcar nu a spus „ai”, iar cel eliberat și-a văzut din nou de treabă. Val (DŽ I 26). Cel grăbit nu coace, cel uitat se arde. R₁ 73 (DŽ II 251). Mustrat de ginere, du-te pe ușă, mustrat de fiu, urcă pe cuptor. An. — Mustrat de fiu — urcă pe cuptor, de ginere — du-te pe ușă. Pl.

§ 18. Din trecerea în revistă a nominativului participiilor atributiv-predicative și a utilizării participiului gerunzial reiese că aceste forme sunt opuse pe baza a două valori temporale relative și a două valori de diateză. Corelația lor poate fi reprezentată prin schema următoare:

Utilizarea atributiv-predicativă

Valoarea simultaneității | Valoarea unei acțiuni anterioare (cel mai adesea încheiate) | Valoare activă | participiu gerunzial | participiu activ la timpul trecut | Valoare pasivă | participiu pasiv la timpul prezent | participiu pasiv la timpul trecut

Participiile atributiv-predicative diferă considerabil, prin relațiile dintre ele, de participiile atributive, care sunt opuse pe baza a trei valori temporale și a două valori de diateză.

Utilizarea atributivă

Valoarea timpului prezent (simultaneitate) | Valoarea timpului trecut (acțiune anterioară) | Valoarea timpului viitor (acțiune ulterioară) | Valoare activă | participiu activ la timpul prezent | participiu activ la timpul trecut | participiu activ la timpul viitor | Valoare pasivă | participiu pasiv la timpul prezent | participiu pasiv la timpul trecut | participiu pasiv la timpul viitor

Comparând aceste scheme, observăm că participiul gerunzial, care nu are deloc relații de corelație cu participiile atributive, funcționează printre formele de nominativ ale participiilor atributiv-predicative ca un membru cu drepturi depline al sistemului, cu două trăsături semantice distinctive: valorile simultaneității și ale diatezei active.

64

III

§ 19. Sensul de acțiune secundară al participiilor limbii lituaniene se întemeiază, pe de o parte, pe natura lor morfologică — interacțiunea categoriilor verbale și nominale —, iar, pe de altă parte, pe relațiile sintactice duble din propoziție. Dar la evidențierea acestui sens contribuie și alte condiții, dintre care merită menționate separat poziția, izolarea și extinderea prin cuvinte dependente.

a) În propoziție, participiile atributiv-predicative apar de obicei lângă predicat și se deosebesc astfel de participiile atributive, care tind să se alăture subiectelor sau substantivelor și pronumelor cu funcție de complement. Poziția caracteristică a participiilor și a construcțiilor participiale (D) care exprimă o acțiune secundară în raport cu subiectul (V) și predicatul (T) propoziției este următoarea: V — D — T (de ex.: Domnul, sosit, i-a smuls slănina și a înghițit-o. BM 29). Subiectul propoziției poate să nu fie exprimat sau să fie subînțeles (de ex.: După ce va lua căpăstrul, va aduce calul. Skd), iar între participiu și predicat se poate intercala complementul sau circumstanțialul acestuia din urmă (de ex.: Mama, îmbrățișând-o pe fetiță, a ieșit în fugă în bucătărie. SimonOBT 42). Este frecventă și poziția D — V — T (de ex.: După ce a mai cercetat o dată câmpurile, femeia s-a dus în casă. CvR III 105). În asemenea cazuri, participiul, mai ales dacă nu este extins, capătă adesea nuanța unui sens de însușire (vezi § 1). Poziția V — T — D are un rol cu totul diferit în interpretarea participiului. (O să văd pe cine veți mai lua în zeflemea după ce nu mă veți mai avea? ŽemR II 338). În această poziție, participiul este de obicei legat foarte strâns de predicat (vezi § 7). Poziția T — V — D (— Iată, iată! — strigă fetele, după ce au văzut uliul. CvR II 56) apare relativ rar, iar poziția T — D — V este cu totul necaracteristică. În general, relațiile sintactice duble ale participiilor care exprimă o acțiune secundară cu subiectul și predicatul se evidențiază cel mai bine când participiul se află între acestea sau cel puțin înaintea predicatului.

b) Participiile atributiv-predicative extinse prin cuvinte dependente apar cel mai adesea ca părți de propoziție izolate. Izolarea intonațională subliniază și scoate și mai mult în evidență caracterul predicativ al unor asemenea construcții participiale, conferindu-le o nuanță pronunțată de afirmație sau negație suplimentară. În anumite cazuri (de pildă, când participiul extins precedă subiectul propoziției), izolarea intonațională joacă un rol hotărâtor în evidențierea sensului de acțiune secundară. Să comparăm următoarele propoziții:

Eliberat din grajd, domnul a venit la nevastă. BsP III 303. — Pe alocuri, vârfurile dealurilor, acum cu totul dezgolite, se înnegreau printre câmpuri. Gud-GuzKIT 566.

Dacă am rosti fără intonație izolatoare construcția participială eliberat din grajd din prima propoziție, am transforma-o într-un atribut extins cu sens atributiv. În schimb, izolând în a doua propoziție construcția participială atributivă pe alocuri, acum cu totul dezgolite, i-am conferi totodată sensul de acțiune secundară. Izolarea intonațională joacă un rol deosebit de important în exprimarea sensului de acțiune secundară atunci când, din cauza poziției și a particularităților sale morfologice și lexicale, participiul poate fi interpretat în două feluri (cf. exemplele de tip tranzitoriu citate la § 1).

5. Lietuvių kalbos morfologinė sandara ir jos raida

65

Cu toate acestea, noțiunile de participiu izolat și de participiu atributiv-predicativ sunt departe de a coincide. În primul rând, și participiile atributive pot apărea ca părți de propoziție izolate, cel mai adesea extinse prin alte cuvinte, de ex.:

Coastele deluroase, acoperite de tufișuri, se schimbau frumos în nuanțe de verde mai deschis și mai închis. ŽemR I 132. Dar nici de mâncărurile noastre, făcute în stil lituanian, nu se teme să-și bată joc vreun poznaș nepriceput. DonR 51.

Pe de altă parte, participiile cu sens de acțiune secundară, folosite singure, fără a fi extinse prin alte cuvinte, nu sunt adesea delimitate prin pauze (în limba scrisă — prin semne de punctuație). Totuși, chiar și în asemenea cazuri, ele prezintă o modulație specifică a tonului vocii și a accentului, care le deosebește de participiile atributive corespunzătoare. De ex.:

Băiatul, după ce s-a mai uitat în jur, s-a întors și, auzindu-l pe bunic povestind, s-a întins pe brazda de fân. CvR III 192. După ce se trezește, mai zace așa vreo oră, apoi abia se ridică. Gs.

Majoritatea participiilor care exprimă o stare rezultativă și sunt strâns legate de predicat nu se disting deloc prin mijloace intonaționale (vezi exemplele de la §§ 7, 14, 16).

c) Extinderea participiului prin cuvinte dependente creează, de asemenea, condiții mai favorabile pentru evidențierea sensului de acțiune secundară. Când nu este extins și nu formează o parte de propoziție izolată, nominativul participiului este relativ mai înclinat să formeze fie grupuri de cuvinte atributive, fie predicative. De regulă, construcțiile participiale extinse au un rol mult mai autonom în propoziție și pot cuprinde chiar propoziții subordonate întregi. De ex.:

Poate de aceea și plânge mama, amintindu-și că nu mai are casa părintească. SimonOBT 26. Veronika și-a revenit, a răsuflat ușurată lângă locul sfânt și, uitându-se în jur să vadă dacă era cineva pe drumul mare și sub cruce, a ieșit de sub copaci. VienR I 174. Dar acel fiu, întrebat unde fusese, spune. Bsp II 130.

IV

§ 20. Participiile atributiv-predicative, marcând o acțiune secundară a propoziției, exprimă adesea și diverse circumstanțe ale acțiunii principale. Astfel de participii, mai ales când sunt extinse prin cuvinte dependente, pot fi apropiate ca sens de propozițiile subordonate temporale, cauzale, condiționale sau concesive.

Semi-participiile servesc drept corelative depline ale formelor de nominativ ale participiilor atributiv-predicative care exprimă circumstanțe și se raportează la acestea la fel ca în cazurile discutate la § 18. De aceea, alături de formele de nominativ ale participiilor cu valoare circumstanțială, sunt prezentate mai jos și exemple corespunzătoare de semi-participii.

Participiile atributiv-predicative și semi-participiile sunt folosite foarte frecvent pentru a indica timpul acțiunii exprimate printr-o formă personală a verbului.

66

Semi-participii: Luând-o la drum, ia-ți bastonul — câinele lor latră. Sv. Gândind că mă lovește, credeam că va da mai mult înapoi. Kp. Fă-ți ferestrele culcându-te. Grg. Cine n-a făcut nebunii la tinerețe, le va face la bătrânețe. Kp. Muncind, nu te uita unde zboară ciorile. Ppr 32. Trecând prin bălți, ferește-te de ochiurile neînghețate. Skn. Privind vreo pasăre care se rostogolea pe cer, mă gândeam la faptele viitoare. CvR II 47. Teme-te de lup când mergi în pădure, căci și iepurele te va speria. Kp.

Participii activi ai trecutului necesar: După ce ne vom odihni, vom călători mai departe, căci nu vom dărâma casa lupului. CvR V 119. După ce se întoarce, fiecare se uită numai unde să se prăbușească și să adoarmă. KrėvŠP 140. A găsit această rânduială când a sosit și nu i-a trecut prin minte că trebuia schimbată. KrėvR 8. După ce mi-am petrecut zilele la moșie, puteam să-mi mai născocesc câte ceva și pentru mine. Grž. După ce ați cules hameiul, întindeți vrejurile pe cărare, ca să nu fie udă. Er. Când vede snopul, privighetoarea încetează să mai cânte după ce vede (în timpul secerișului). Kp. Dacă nu i-ai zdrobit picioarele lupului fără să le fi zdrobit, nu spune că șchiopătează. Dauk (DŽ II 229).

Participii pasivi ai prezentului: Dacă nu ești pieptănată de tânără, vei plânge când te va pieptăna bărbatul. Sln. Saulius devenea tot mai puțin în stare să lucreze, fie la muncă, fie la păscut vitele. Dacă este rugat, va lucra, dar nu va termina; dacă i se poruncește să meargă, va pleca, dar nu va ajunge. VaižgP III 121. (Jonas) nu vede nimic în jur și nici măcar când este strigat nu răspunde. BaltPV I 66. Trebuie să dormi puțin; eu însumi am văzut cum ți se face rău când ești trezit dimineața. BaltPV I 60. (Locuitorii) au încercat să ajungă la moară sau în oraș numai împinși de o nevoie stringentă. CvR III 105. Omul, ajuns la capăt, nu putuse decât să învețe acolo. DB 111.

Participii pasive la timpul trecut: Câinele Pliuškis îndrăznea rar să intre în cameră și numai când era rugat. CvR III 155. La început, vizitiul se împotrivea, dar, în cele din urmă constrâns, a trebuit să arate. BsP II 96. Vinul vechi, turnat într-o sticlă nouă, nu capătă încă un gust nou. VenclEV 11. Hoțul, prins cu putere, mărturisește îndată. SInt. Dus în fața regelui, flăcăul a spus că el și prietenii lui sunt de acord să îndeplinească trei munci grele. CvR V 33.

§ 21. De valorile temporale sunt strâns legate și valorile cauzale, condiționale și concesive.

a) Valoarea cauzală.

Semi-participii: Fiindcă m-am încins alergând, am început chiar să transpir. Vv. Tatăl își bate copilul din dragoste, iar străinii fără să-l schimbe. An. Unul s-a rătăcit neștiind, celălalt căutându-l. Šim (DŽ I 137). Pisica, având ochi buni, a văzut o lumină în pădure. LTR. Locuind la Vilnius, nu pot vorbi cu părinții mei decât prin scrisori. Sn. Nefăcând nimic zile în șir, ea are chiar prea mult timp. SimonVK I 9. Bolnavul, fiind slăbit, nu poate merge. Kr (DŽ III 60).

Participii active la timpul trecut: Lăudând pe cine nu merita, am avut parte de o mare rușine. Sr. Soțul nu mănâncă porc, rușinându-se după ce a mâncat carne de iapă. NS 821. Neizbutind iarna, am adus vara toți copacii rămași din pădure. Grž. După ce și-a făcut de cap în tinerețe, a fost liniștit la maturitate.

5*

67

Jnšk. Pe cel fierbinte îl prăjește, iar pe cel rece îl scuipă. Pln. Niciodată în viață nu avusese atâta carne, dar bătrâna nu o cruța deloc. CvR V 59. Gustis se repezi lacom la mâncare, ca un lup flămând, însă mâncă foarte puțin, fiind dezobișnuit să se sature. VaižgP II 244.

Participii la prezent, diateza pasivă: Țapul blestemat se îngrașă. MŽ I 186. Piatra rostogolită mereu nu se acoperă de mușchi. Pn. Și o haină tricotată strâmt, purtată, se lărgește. Vvr. Moșia, nefiind îngrijită de nimeni, s-a ruinat cu totul. TŽ III 323. Câinele, fiind adesea alungat, a început să se sălbăticească. Sl. Părul lui Mikutis, deja deschis la culoare, spălat mereu de ploaie și pârlit de soare, s-a decolorat. CvR III 137. Răsfățat acasă ca cel mai mic dintre toți, (Aleksys) s-a obișnuit să domine și să ceară de-a dreptul orice îi dorește inima. VaižgP III 10.

Participii la trecut, diateza pasivă: În pădure, copacii împodobiți cu barbă se usucă. O (DŽ I 839). Stejarul se înnegrește după ce a fost tăiat. Šts. Trecut prin câmp și bătut de vânt, era roșu la față. Jabl (DŽ II 771). Înfierbântat de luptă, n-am observat ce se petrecea în jur. Tsp (DŽ V 80).

După cum se vede din exemple, valoarea cauzală apare pe fundalul valorii mai generale de simultaneitate sau de anterioritate a acțiunii. Ea este mai frecventă în grupurile de cuvinte participiale extinse, care preced predicatul propoziției. Când participiul nu are cuvinte dependente, valoarea cauzală se simte mai slab.

b) Valoarea condițională.

Participii converbale: Alergând, tot ajungi la capăt. Ds. Trăind, ne vom întâlni cândva. Grž. Dacă ai ochi de porc, te bagi peste tot. Kps. Dacă dorești prea multe, nu vei primi nimic. Prk. Cum îi vei învăța pe alții, dacă tu însuți nu știi nimic? SimonVK I 185. Orice fel de oameni am fi, să ne avântăm într-o asemenea nenorocire. LzPR II 74. Dacă nu vrei să te îmbeți, nu gusta nici măcar. VP 33.

Participii active la timpul trecut compus: Mă simțeam atât de părăsit și atât de bolnav, încât, dacă mi-ar fi venit ideea, părea că aș fi intrat de viu în pământ. BiIR I 209. Dacă i-ar veni ideea, l-ar îneca într-o lingură. Plv.⁸ Te vei așeza, te vei așeza; unde să te duci dacă nu te-ai așezat? BaltPV I 18. Îți povestesc ca să farmece orice fată, dacă ar vrea, în jurul degetului, ca pe un fir. KrėvR 150. Ce vei face dacă nu te-ai așezat — promit să-ți dau fata. Grž. Pesemne n-ai găsit loc în altă parte, de-ai intrat aici, în iadul acesta, în moșia noastră! ŽemR I 325. Dacă ai căzut în noroi, nu mai ieși uscat. Krp. Dacă nu te-ai prins pe tine însuți, nu-l vei iubi pe altul. Šts. Dacă se va ivi o ocazie nu-ți face griji pentru haina de blană. Ndz.

Participii la prezent, diateza pasivă: Slănina se strică dacă nu este mâncată. BaltPV I 36. Ce vor ajunge copiii dacă nu sunt pedepsiți? Lp. Dacă ești gonit, fugi; dacă ți se dă, ia; dacă ești bătut, taci. Vkš.

Participii la trecut, diateza pasivă: Cartea aceea se va strica dacă nu e reparată. J (DŽ II 493). Așa e de neplăcut, încât nici un câine izgonit n-ar pleca. Alvt. Sarea, dacă este pusă cât trebuie, dă gust; dacă se pune prea multă, strică. Vj.

Participiile exprimă de obicei valoarea condițională în propoziții generalizatoare, al căror predicat este la timpul viitor, la condițional sau la imperativ—

⁸ Cf.: Dacă i-ar veni ideea, l-ar îneca într-o lingură. Mrk, Rm, Dkš.

68

spun verbele. Participiul, care poate fi atât extins, cât și neextins, apare adesea cu negație. Dintre participiile pasive, care sunt folosite în acest sens doar ocazional, sunt destul de caracteristice construcțiile cu participiul dėtas. De exemplu:

Dacă aș fi Zosė, nici nu m-aș uita chiorâș la acel Topylis. ŽemR I 121. Și ea, dacă ar fi fost Petrone, ar fi procedat la fel. ŽemR II 215. Eu, dacă aș fi fost înaltă, n-aș primi una la fel. J (DŽ II 308). Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi procedat altfel. Jabl. Dacă aș fi fost în locul tău, i-aș fi scuipat în față. Skd. Dacă aș fi fost în locul ei, n-aș merge după acel necioplit. Ss.

c) Sensul concesiv.

Participii active în -damas: Alergi, omule, și tot nu reușești să fugi; mergi și nu poți înainta, și tot n-ai nimic. KrėvŠP 273. Džiugas stă... cu copiii mici și se gândește, fără să-i vină nimic în minte. CvR V 54. Dar fetele, deși aveau încă ele însele nevoie de doici, își făceau deja păpuși pestrițe din cârpe. DonR 30. Plângând el însuși, o liniștea și o mângâia pe Grėtė. SimonVK I 207. E ciudat cum noi doi, având opinii și caractere foarte diferite, ne-am unit. VienR I 212. Aici era acum un prințișor, care nu mai avea tată și mamă adevărată, dar avea o mamă vitregă. BsMt II 105. Tot felul de regi, deși aveau o armată mai mică, mă înfrâng — m-au cucerit. Dkš (BsP II 82).

Participii active de timp trecut. Caută fără să fi pierdut. Dbk. După ce muncise doar o clipă, a primit o plată mare. Sr. Omule, deși ți-ai ros dinții, nu dobândești minte. Slnt. După ce am parcurs un asemenea drum, mi-am bătătorit doar picioarele. Zp. Eu nu obosesc; după ce te-ai întors de pe brazda de secară, de ce ești obosit? Skr. Iar acesta (domnul): născut aici, crescut aici, hrănit cu pâinea acestor ogoare, nu poate, nu vrea să rostească vorba natală! LzPR II 16. Comuna, care nu-i adusese niciun folos lui Niaura, i-a lăsat totuși o pată de neșters pe reputație. VaizgP III 48. În acea moară lucra un morar de care m-am îndrăgostit nebunește, fără să-l fi văzut încă. SimonOBT 183.

Participii pasive la timpul prezent: S-au prăvălit colinele neînclinate, s-a aplecat teiul neîndoit. JV 912. Va plânge tatăl meu, fără să fie făcut să plângă. JV 460. Nechemat, nepoftit, merge și se întoarce pretutindeni. Ds. Ce se face fără să fie făcut? JablRR 304. Am apucat brânza fără să mi se dea. J (DŽ III 591). Hameiul creștea acolo fără să fie plantat. Dauk (DŽ I 111). Au învins cei care, deși erau bătuți și alungați, și-au păstrat în inimă hotărârea de a lupta în continuare și de a învinge cândva, poate nu curând! Myk-PutS 337—338.

Participii pasive la timpul trecut: Căpșorul orfanului zace nepieptănat. NS 1317. Corbul negru, acela-i negru nevopsit. KlvD 160. Mă voi scula în zori, fără să fiu trezită, voi lucra fără să fiu îngrijită. NS 175. Corbul negru e negru, nefăcut. NS 104. Mielul e dat, încă mai apucă și cocoșul. Kv.

În propozițiile cu predicate la forma afirmativă, concesia este adesea marcată de participii la forma negativă și invers. Sensul concesiv se percepe aici datorită conținutului participiului sau al construcției participiale și al restului propoziției

69

opoziția, dar cel mai adesea este destul de nedeterminată. Pentru a o formula mai clar și a o diferenția, se folosesc cuvintele de legătură și, deși, chiar dacă.

§ 22. În construcțiile circumstanțiale se păstrează, de regulă, valorile temporale relative caracteristice formelor de participiu și de gerunziu. Numai atunci când relațiile cauzale sunt subliniate în mod deosebit, raportul temporal dintre acțiunea principală și cea secundară se resimte uneori mai slab. În asemenea cazuri, opoziția semantică dintre participiile și gerunziile active de trecut perfectiv se neutralizează parțial. Compară valorile participiilor și gerunziilor active de trecut perfectiv în următoarele propoziții:

Fără să transpiri, n-ai să faci nimic bun. Dauk (DŽ II 303). — Cumpărând un lucru vechi, marți vei da bani pentru reparație. Gs. Aș face o nebunie dacă aș ataca o asemenea ceată de oameni. Š (DŽ III 168). — Aș păcătui greu gândind altfel: voi ați fost părinți pentru mine, orfanul! LzPR II 64.

Valoarea circumstanțială influențează uneori și aspectul participiilor. De pildă, participiile active de trecut perfectiv care exprimă cauza, condiția sau concesia sunt formate, mai frecvent decât în alte cazuri, din verbe fără prefix și nu au valoare aspectuală perfectivă. De exemplu: Vitėaus șulinius era un loc îndrăgit de fetele din sat, stând aproape de drum. CvR III 223. Știu mereu asta, după ce am călărit atâția ani și am văzut multe lacrimi ale iobagilor. DonR 132 (valoare cauzală). Dacă ai băut apă, nu te-ai îmbătat. Rr. Dacă ai călărit pe calul altuia, tot în șanț vei ajunge. Sim (valoare condițională). Omul, căzând din copac, se odihnește, iar eu, deși am mers atâta drum, nu mă voi odihni! Ėr. Chiar dacă am străbate totul în lung și-n lat, n-am găsi un alt ocrotitor ca acesta! LzPR II 90 (valoare concesivă).

§ 23. Indicând o acțiune secundară sau starea subiectului care rezultă din aceasta, participiile și gerunziile explică adesea și felul în care se desfășoară acțiunea principală.

Gerunzii: Ce a agonisit tatăl oftând, fiul a pierdut țipând. Ppr 245. Am bătătorit cărarea plimbându-mă, am rupt podețul călărind. LTR. Katrė a fost de acord cu toate, tăcând. SimonVK I 136. Taurul, după cum auzi, își câștigă hrana trudind. DonR 36. Acasă le-a întâmpinat Grigas, privind chiorâș cu răutate. KrėvR 31. Steponas Brička fuma lacom, dând fumul afară pe nas. VencIGD 398.

Participii active de trecut perfectiv: Aruncându-și sacul de pietre pe umeri, diavolul merge și se clatină. Pšš. Pisica, ghemuită, se furișează spre șoarece. Tr. Rozalija stătea lângă mine, cu coatele larg depărtate. BaltPV I 37. Pășea încet, adâncit în gânduri... Maš (DŽ I 190). Dar Snarjukes, cu buzele întinse, sufla în țeavă. DonR 69.

Participii pasive de prezent: Vocea aceasta se aude când rațele, netulburate, ciugulesc sau înoată într-un colț liniștit al vreunui lac. IvanLP II 88. În fiecare săptămână, condusă de vreo fetiță, ea trecea din curte-n curte prin satul ei. BilR I 243. Fata creștea în sărăcie, batjocorită, poreclită și urâtă de toți. Myk-PutS 26.

70

Participii pasive de necesitate: Băiatul celuilalt cunoscut s-a întrecut, s-a străduit să se strecoare printre ei neobservat. AvyžlSK 41. Rezemat de gard, stătea biciul, iar băiatul ținea în mână un calendar vechi. VencIR II 17—18. Așezate în straturi, zăceau plăcintele. SimonVK I 11. (Cf. și exemplele citate în §§ 7, 14, 16).

§ 24. Semnificațiile menționate aici, pe care le pot avea în propoziție participiile și semiparticipiile atributiv-predicative, nu sunt diferențiate în mod clar. Atât în limba literară, cât și în cea vorbită întâlnim foarte des propoziții în care participiile au nuanțe ale mai multor valori circumstanțiale sau pot fi interpretate în diverse feluri. De exemplu, în propoziția Îmbrăcat în haine groase din piele de oaie, nu ți se va face frig (Svn), participiul împreună cu determinanții săi indică nu numai timpul, ci și condiția, și explică totodată felul acțiunii principale. Construcția participială din propoziția Ochii fagurilor, plini cu miere, s-au astupat. J. indică împreună timpul și cauza. Astfel de construcții permit caracterizarea acțiunii propoziției principale simultan din mai multe perspective, fără a indica în mod clar vreuna dintre circumstanțele sale. De exemplu:

Valori temporale-cauzale: Stând în odaie, omul pălește. Kp. După ce s-a săturat și s-a certat pe drum, spre sfârșitul călătoriei bătrânul se mai potolise binișor. VaižgR VII 191. După ce îndurase atâtea nedreptăți, germanul hotărî serios să se răzbune pe samogițian. CvR V 66. Săturate de rouă, toate lucrurile se înveselesc. PG (DŽ III 333). Trei au murit în timp ce erau bătuți. ŽemR II 17.

Valori temporale-cauzale-condiționale: Fiind tu însuți flămând, nu-l vei putea hrăni pe cel flămând. Pnd. Primind un dar, omul se bucură. Simon DŽ II 741. Nu veți muri după ce veți mânca, ci vi se vor deschide ochii. Val (DŽ II 200).

Valori temporale-condiționale: Căutându-l, nu-l veți găsi, strigându-l nu-l veți mai chema, așteptându-l nu-l veți mai aștepta! ŽemR II 49. Dacă ai făcut rău, nu te descuraja; dacă ai făcut bine, nu te lăuda. TŽ III 38. Veți mai auzi multe, dacă veți vorbi mai mult cu el. KrėvŠP 13.

Valori condiționale-modale: Mergând încet, vei ajunge mai departe. Ppr 223. Intrat până la brâu, aici nu va putea trece apa. Grg.

Valori concesive-modale: Totuși, într-o dimineață, nemaiputând suporta să fiu mereu ultima, m-am ridicat fără să fiu trezită. SimonNTP 20.

Valori temporale-concesive-modale: Sunt eu prost ca să mă duc, fără să mă oblige nimeni, acolo unde, după cum spun oamenii, nu-mi va fi tocmai bine? KrėvR 257.

§ 25. Valorile circumstanțiale ale participiilor din limba lituaniană nu sunt gramaticalizate și nu dispun de mijloace de exprimare bine definite. Poziția, raporturile cu predicatul propoziției, aspectul participiului și alte condiții formale ajută uneori la reliefarea mai pronunțată a uneia sau alteia dintre valori, dar nu au un rol decisiv. Toate valorile circumstanțiale depind în primul rând de sensul lexical al participiului și al celorlalte cuvinte incluse în construcția participială, de conținutul întregii propoziții și de context. Indicând timpul, cauza, condiția sau concesia acțiunii principale, ori explicând felul acesteia, participiile păstrează relații sintactice duale cu subiectul și predicatul și cu acțiunea secundară

71

sau o semnificație de stare. Așadar, folosirea participiilor pentru a exprima diverse circumstanțe ale acțiunii indicate de predicat constituie o parte integrantă a utilizării atributiv-predicative.

V

§ 26. De utilizarea atributiv-predicativă se apropie și câteva cazuri de întrebuințare mai deosebite a participiilor active de trecut.

a) Participiul activ de trecut, legat nemijlocit de un verb cu aceeași rădăcină, accentuează acțiunea exprimată de acesta. De exemplu:

Sunt atâtea feluri de butoaie încât, chiar dacă vei merge toată ziua, pivnițele săpate în pământ tot nu se vor termina. Blv (DŽ II 771). Merge tot mergând mereu pe aici. PP 330. De ce să tot alergi? Eu trag după mine un lup. Blv (DŽ II 771). Hoinărește tot hoinărind. ŽemR I 31. Ce bine ai băut și tot mai bei; îți vei vinde și căciula de pe cap. JV 46. Bea tot bând, frățioare, apoi gândește-te și du-te acasă. JD 72. Vei munci tot muncind, iar după muncă te vei putea odihni. BsMt II 16. Va mai sta puțin și apoi o va lua pe cea pe care o va dori. Skr.

Folosiți în aceleași împrejurări, participiile semiactive accentuează, de asemenea, acțiunea exprimată de forma personală a verbului și, ca sens, sunt apropiate de participiile active de trecut corespunzătoare. De exemplu:

Fecioara mea, draga mea, mergi mergând în urma mea. BsO 110. Alergând, tot alergăm prin acele mlaștini. Pžt 63. Muncește muncind, nu te uita la ce vorbește fiecare. Întoarce-te, întorcându-te, și adu o sută de perechi de boi. KlpD 35. Cucul cântă cântând, stând cocoțat în mesteacănul înalt. JD II 821. Văzând, am văzut asuprirea oamenilor mei. GNT Apd 7, 34.

Valoarea temporală relativă a participiilor active de trecut cu sens intensiv și a participiilor semiactive este foarte slabă sau s-a estompat cu totul, de aceea nici opoziția lor semantică nu se percepe clar. În limba literară contemporană, astfel de participii și participii semiactive sunt destul de neproductive.

b) Participiul de trecut cu formă negativă, folosit alături de formele verbului cu aceeași rădăcină la modul imperativ, exprimă o alternativă și accentuează acțiunea pe care vorbitorul o consideră zadarnică. De exemplu:

Gândește-te negândindu-te, tot una e — va trebui și tot vei merge. Lp. Plimbă-te fără să te plimbi, tot nu-l vei prinde. Skr. Leșină, tot leșinând — sigur nu vei mai leșina (nu vei căpăta). Krtn. Seamănă orz fără să-l semeni, dacă se pierde (nu încolțește ori se usucă)! Rs. Jelește, tot jelind — pe cel mort nu-l vei mai putea jeli. Š (DŽ III 25).

Totuși, atunci când sunt folosite alături de verbe la trecut, participiile active de trecut cu formă negativă nu au un sens alternativ clar și, asemenea participiilor menționate mai sus, fără negație, pur și simplu accentuează acțiunea predicatului. De exemplu:

Ele (zânele) țeseau fără să mai țese, dar nu au înaintat nici măcar puțin. BsMt II 196. Omul acela a îndurat tot îndurând, până când i s-a epuizat răbdarea. ŽemR II 15.

În mod asemănător pot fi folosite și participiile semiactive corespunzătoare, de exemplu: Cete de oameni... se bucurau fără să se mai sature de bucurie. LzPR III 3.

72

c) În combinații cu verbe cu altă rădăcină (cel mai adesea la imperativ sau conjunctiv), participiul activ al trecutului simplu la forma negativă denotă o acțiune nedorită de vorbitor, interzisă sau pur și simplu contrară acțiunii predicatului. De exemplu:

Taci imediat, fără să plângi; fără lacrimile tale e vesel! BaltPV I 59. Taci fără să bombăni, oricum nu vei câștiga nimic. V kš. Du-te să mănânci, fără să te învârți prin grădină. Ūd. Du-te, nu mai sta în aerul rece. Vj. Ridică-te fără să zăbovești. Jn. Mai bine caută plasa fără să te plângi. Blv (DŽ II 262). Du-te și nu mai trânti ușa. Klvr. Lasă fluierul acela, nu mai fluiera aici lângă urechea mea. Gs. Dă drumul pisicii, nu o mai strânge. Sn. Închide gura, nu mai vorbi în zadar. Grž. Du-te la prăvălie, nu mai sta în spatele cârciumii! Mrs. Urcă-te în pat fără să mai zăbovești! Rdm. Tu, mamă, așteaptă fără să scuipi... KrėvR 18. Dă-mi cina fără să plângi! KapsAA 97. Să te apuci de lucru fără să te mai frămânți! Rs. Ah, de te-ai îneca, fără să latri ca un câine! Lnkv. Ai de gând să taci, fără să mai bâigui? Grž. De ce ai întârziat, fără să vii împreună cu ceilalți? LzPR II 92.

Astfel de participii active ale trecutului simplu nu au nici ele o semnificație temporală mai clară și nu sunt opuse gerunziilor. La rândul lor, formele de gerunziu pot avea uneori și sensul unei acțiuni nedorite sau interzise, de exemplu: Ah, de v-ați transforma în corbi, fără să fiți copiii mei! (DŽ I 995).

În cazurile indicate aici (a, b și c) se folosesc participii active ale trecutului simplu de ambele aspecte. Ele indică o acțiune anterioară, încheiată, și sunt apropiate ca sens de formele personale ale verbului cu care se asociază. Folosite împreună cu verbe la imperativ, exprimă o poruncă, un ordin; împreună cu verbe la viitor — o acțiune viitoare, preconizată etc., cf.: Spune-i fără să mai spui — îi intră pe o ureche și-i iese pe alta. Jnšk. — Oricum i-ai spune, el tot pe a lui o ține. Vvr. Așadar, aceste participii s-au îndepărtat considerabil de celelalte participii atributiv-predicative și s-au apropiat de cele predicative.

§ 27. O verigă de tranziție între utilizarea atributiv-predicativă și cea predicativă o constituie construcțiile formelor de nominativ ale participiilor cu particule, pronume relative și alte cuvinte de legătură. În unele dintre ele, cuvintele de legătură (mai ales particulele) doar precizează valoarea circumstanțială a participiului, fără să-i schimbe în esență rolul în propoziție, de exemplu: Focul arde și fără să fie ațâțat. Šim. Aici, din nou, abia întors de la caii altora, mânzul se încurcă în plasă. CvR II 63. În altele se evidențiază mai ales trăsăturile verbale ale participiului, care devine echivalentul formelor personale ale verbului, de exemplu: Ar fi o fată bună, numai că tocmai a prins ceva și-l usucă. Sml. Oriunde ar fi pășit, oriunde ar fi mers, Petru nu-și putea stăpâni indignarea. ŽemR I 204. Relațiile acestor participii cu participiile de prezent și cu gerunziile sunt, de asemenea, întrucâtva diferite. Astfel de construcții cu cuvinte de legătură ocupă un loc specific, destul de izolat în sistemul mijloacelor sintactice de exprimare ale limbii lituaniene contemporane și constituie un obiect de cercetare aparte.

73

Concluzii

1. Participiile atributiv-predicative constituie un tip distinct de utilizare a participiilor și ocupă o poziție intermediară între participiile atributive și cele predicative. Trăsăturile lor principale sunt: a) dubla natură a relațiilor sintactice cu substantivele și pronumele și b) sensul unei acțiuni sau stări secundare. Manifestarea acestui sens este favorizată de trăsături morfologice specifice ale participiului (tranzitivitate, aspect), precum și de trăsături lexicale și de condiții sintactice precum poziția, detașarea și extinderea prin cuvinte dependente.

2. Utilizarea atributiv-predicativă este caracteristică mai ales nominativelor participiilor active ale trecutului simplu și gerunziilor și, într-o măsură mult mai mică, nominativelor participiilor pasive de prezent și de trecut. Formele de nominativ ale altor participii (de exemplu, ale participiilor active de prezent) au sens atributiv-predicativ numai în construcții rare, de natură reziduală sau tranzitorie.

3. Formele de nominativ ale participiilor atributiv-predicative se caracterizează prin relații reciproce specifice, diferite de cele ale participiilor atributive și predicative corespunzătoare. Ele se opun pe baza a două valori temporale relative și a două valori de diateză. Gerunziul, care nu are relații corelative nici cu participiile atributive, nici cu cele predicative, funcționează, în rândul formelor de nominativ ale participiilor atributiv-predicative, ca membru cu drepturi depline al sistemului, cu două trăsături semantice distinctive: valorile de simultaneitate și de diateză activă.

4. Nominativele participiilor active ale trecutului simplu se opun gerunziilor ca forme marcate, cu sensul unei acțiuni secundare anterioare acțiunii principale și, de cele mai multe ori, încheiate. Această opoziție semantică dintre participiile active ale trecutului simplu și gerunzii este parțial neutralizată în următoarele cazuri: a) când valoarea temporală relativă a acestor forme este slăbită de valoarea de cauză, condiție, concesie sau rezultat al acțiunii, care devine dominantă; b) când nominativul participiului activ al trecutului simplu sau gerunziul este folosit pentru a sublinia acțiunea desemnată de forma personală a verbului.

5. Relațiile corelative ale gerunziilor cu nominativele participiilor atributiv-predicative nu sunt, cel mai probabil, primare. Textele vechi și dialectele oferă date care arată că, în sistemul participiilor atributiv-predicative, gerunziile au înlocuit formele de nominativ ale participiilor active de prezent folosite anterior.

6. Participiile atributiv-predicative, denotând o acțiune (stare) secundară, exprimă adesea totodată timpul, modul, cauza, condiția sau concesia acțiunii principale. Aceste valori circumstanțiale ale participiilor atributiv-predicative și ale gerunziilor sunt slab diferențiate, nu au mijloace de exprimare bine definite și depind în cea mai mare măsură de sensul lexical al participiului (gerunziului) și al celorlalte cuvinte din construcția participială, precum și de conținutul întregii propoziții și de context. Exprimând timpul, cauza, condiția sau concesia, participiile și gerunziile își păstrează principalele atribut-

74

trăsăturile utilizării atributiv-predicative — relațiile sintactice duble și semnificația unei acțiuni (stări) secundare.

7. O etapă de tranziție între utilizarea atributiv-predicativă și cea predicativă o constituie construcțiile cu participii și semiparticipii cu valoare emfatică și construcțiile cu cuvinte de legătură.

ABREVIERI

Al — Alytus

Alk — Alksnėnai, districtul Vilkaviškis.⁸

Als — Alsėdžiai, districtul Plungė.

Alv — Alovė, districtul Daugai.

Alvt — Alvitas, districtul Kybartai.

An — Anykščiai.

Arm — Armōniškės, RSS Bielorusă, regiunea Grodno, districtul Varenavas.

Aru — Texte dialectale lituaniene din regiunea Vilnius. Cu observații gramaticale de P. Arumaa. Dorpat, 1930.

AvyžISK — J. Avyžius, Į stiklo kalną, Vilnius, 1961.

B — Lexicon Germanico Lithvanicum et Lithvanico Germanicum... von Jakobo Brodowsky... I—II (manuscris păstrat la biblioteca Academiei de Științe a RSS Lituaniene).

BaltPV — J. Baltušis, Parduotos vasaros, I, Vilnius, 1957.

BaranAŠ — A. Baranauskas, Anykščių šilelis, Vilnius, 1956.

BilR — J. Biliūnas, Raštai, I—II, Vilnius, 1954.

Blv — Scrierile lui Jonas Balvočius-Gerutis.

BM — Dialecte lituaniene, culese de A. Baranowski, vol. I: Texte din moștenirea lui Weber, editate de Dr. F. Specht... Leipzig, 1920.

BrP I—II — Postilla, adică o scurtă și simplă tâlcuire a Evangheliilor... De Jan Bretkunas... Königsberg... 1591.

Brt — Barfininkai, districtul Vilkaviškis.

BsMt — J. Basanavičius. Basme lituaniene, I—II, Shenandoah Pa, 1898—1902.

BsO — Ožkabalų dainos, surinko Dr. J. Basanavičius, Shenandoah Pa, 1902.

BsP — Basme lituaniene diverse, culese de dr. J. Basanavičius, I—IV. Chicago, 1903—1905.

ChB NT — Versionis Bibliorum in Lingvam Lithvanicam. Tomus VII. Novum Testamentum... Lithvanicā Lingvā donatum (manuscrisul Noului Testament al Bibliei lui B. Chilinskis, publicat în volumul: Biblia litewska Chylińskiego, Nowy Testament, vol. II — Text, editat de Cz. Kudzinowski—Jan Otrębski, Poznań, 1958).

CvR — P. Cvirka, Opere, I—XI, Vilnius, 1949—1953.

Dauk — Operele lui S. Daukantas.

DB — Budą Senoves-Lëtuwiû Kalnienû ir Zamajtû iszrasze Pagal Senowes Rasztû Jokub’s Laukys, Petropilie, 1845.

Dbk — Debeikiai, districtul Anykščiai.

Dkš — Daukšiai, districtul Simnas.

DonR — K. Donelaitis, Raštai, Vilnius, 1950.

DP — Postilla Catholicka... Per Kuniga Mikaloiv Dauksza Kanonika Mėdniku iż łękiško perguldita... Wilniui... 1599.

⁸ Denumirile raioanelor sunt indicate conform vechii împărțiri administrative (dinainte de 1962).

75

Ds — Dùsetos.

DŽ — Dicționarul limbii lituaniene, I—VI, Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene, Vilnius, 1941—1962.

Ėr — Ėriškiai, districtul Ramygala.

Erž — Eržvilkas, districtul Skaudvilė.

GB — Biblia gotică, ed. de W. Streitberg, ed. a 2-a, Heidelberg, 1919.

Grg — Gargždai, districtul Klaipėda.

GrušD — J. Grušas, Dūmai, Vilnius, 1956.

Grv — Gervėčiai, RSS Bielorusă, districtul Molodečno, districtul Astravas.

Grž — Grūžiai, districtul Joniškėlis.

Gs — Geistarai (Didvyžiai), districtul Vilkaviškis.

Gud-GuzKIT — A. Gudaitis-Guzevičius, Kalvio Ignoto teisybė, Vilnius, 1952.

IM — L. Ivinskis, Calendar sau cronologie, 1846—1877.

IvanLP — T. Ivanauskas, Păsările Lituaniei, Vilnius.

J — Литовскій словарь А. Юшкевича съ толкованіемъ словъ на русскомъ и польскомъ языкахъ, I—III, Петроградъ, 1897—1922.

Jabl — Scrierile lui J. Jablonskis.

JablRR — J. Jablonskis, Scrieri alese, I—II, ed. de J. Palionis, Vilnius, 1957—1959.

JD — Cântece lituaniene consemnate de Antanas Juškevičę... I—III, Kazan, 1880—1882.

Jnšk — Joniškėlis.

JV — Lietuviškos svotbinės dainos, užrašytos par Antaną Juškevičę... Petropylė, 1883.

K — Littauisch-deutsches Wörterbuch von F. Kurschat, Halle a. S., 1883.

Kin — Kintai, districtul Šilutė.

KlpD — Klaipėdiškių dainos, surinko J. Pakalniškis, Vilnius, 1908.

KlvD — Prusijos lietuvių dainos, surinko V. Kalvaitis, Tilžėje, 1905.

Klvr — Kalvarija.

Kn — împrejurimile orașului Kaunas.

Kp — Kupiškis.

Kps — Kapsūkas.

KrėvR — V. Krėvė, Raganius, Vilnius, 1958.

KrėvSP — V. Krėvė, Šiaudinėj pastogėj, Kaunas, 1940.

Krk — Krakės, districtul Dotnuva.

Krp — Kruopiai, districtul Žagarė.

Krtn — Kretinga.

Kudirk — scrierile lui V. Kudirka.

Kv — Kvėdarna, districtul Šilalė.

LKK — Probleme de lingvistică lituaniană, Vilnius (din 1957).

Lp — Leipalingis, districtul Veisiejai.

LT — Poporul lituanian, I—V, Vilnius, 1907—1936.

LTR — Arhiva de manuscrise de folclor lituaniană de la Institutul de limbă și literatură lituaniană.

LzPR — Scrierile lui Lazdynų Pelėda.

LzP — Lazdynų Pelėda, Scrieri, I—VII, Vilnius, 1954—1955.

M — M. Miežinis, Lietuviszkai-latviszkai-lenkiszkai-rusiszkas žodynas, Tilžėje, 1894.

Maš — Scrierile lui Pranas Mašiotas.

Myk. PutS — V. Mykolaitis-Putinas, Sukilėliai, I, Vilnius, 1957.

MPs — Culegere de basme. Manuscris primit de K. Būga de la J. Murka.

Mrk — Merkinė, districtul Varėna.

Mrs — Miroslavas, districtul Alytus.

76

MŽ — Dicționar lituaniano-german și german-lituanian... de Christian Gottlieb Mielcke... Königsberg, 1800.

N — Wörterbuch der Littauischen Sprache von G.H.F. Nesselmann, Königsberg, 1851.

Ndz — Nedingė, districtul Varėna.

Nj — Naujamestis, districtul Panevėžys.

Nmn — Nemunaitis, districtul Alytus.

NS — A. R. Niemi ir A. Sabaliauskas, Lietuvių dainos ir giesmės, Ryga, 1911.

O — Scrierile lui K. Aleknavičius (Olechnowicz).

Pc — Pociūnėliai, districtul Šeduva.

PG — Cărțile de cântări de la Pagėrintos... Revizuite din nou de F. Kurszat, Königsberg, 1888.

Pl — Palėvenė, districtul Kupiškis.

Pln — Plungė.

Plng — Palanga.

Plv — Pilviškiai, districtul Vilkaviškis.

Pn — Panevėžys.

PP — Povestiri despre păsări... editate de H. Scheu... și A. Kurschat, Heidelberg, 1913.

Ppr — Proverbe și zicători, Vilnius, 1958.

Prk — Priekulė.

Pšš — Pašušvys, districtul Radviliškis.

Pžt — graiul pescarilor de pe litoral.

R₁ — Ph. Ruhig, Betrachtung der Littauischen Sprache, Königsberg, 1747.

Rdm — Rudamina, districtul Lazdijai.

Rm — Ramygala.

Rs — Raseiniai.

Rz — Rozalimas, districtul Pakruojis.

SchG — A. Schleicher, Litauische Grammatik, Prag, 1856.

Sim — Culegerea de proverbe a lui Simutis (sursa lui F. Sragis).

Simon — Scrierile lui I. Simonaitienė.

Simon NTP — I. Simonaitýtė, Ne ta pastogė, Vilnius, 1962.

SimonOBT — I. Simonaitýtė, O buvo taip, Vilnius, 1960.

SimonR — I. Simonaitýtė, Scrieri, I—VI, Vilnius, 1957—1958.

SimonVK — I. Simonaitýtė, Vilius Karalius, I—II, Vilnius, 1956.

Skd — Skuodas.

Skp — Skapiškis, districtul Pandėlys.

Skr — Skirsnemunė, districtul Jurbarkas.

Sl — Sālos, districtul Rokiškis.

Slk — Šalakas, districtul Dūkštas.

Slnt — Salantai.

SluckGMN — M. Sluckis, Geriau mums nesusitikti, Vilnius, 1961.

Sml — Smilgiai, districtul Šeduva.

Sn — Seinai, Republica Populară Polonă, voievodatul Suwałki.

Snt — Sintautai, districtul Kudirkos Naumiestis.

Ss — Sasnava, districtul Kapsukas.

Sr — Material cules de Feliksas Sragis, aflat în fișierul Dicționarului limbii lituaniene.

Srj — Seirijai, districtul Lazdijai.

Srv — Surviliškis, districtul Dotnuva.

Sv — Svėdasai, districtul Anykščiai.

Svn — Suvainiskis, districtul Pandėlys.

Š — J. Šlapelis, Lietuvių ir rusų kalbų žodynas, Vilnius, 1921. Ta pačia santrumpa žymimi ir kiti J. Šlapelio raštai.

77

Šil — Šilavōtas, districtul Prienai.

Škn — Šakýna, districtul Žagarė.

Šll — Šilalė.

Šn — Šunskai, districtul Kapsukas.

Šts — Šatės, districtul Skuodas.

Švnč — Švenčionys și Švenčionėliai.

Tl — Telšiai.

Tr — Traupis, districtul Troškūnai.

Tsp — Presa sovietică.

TŽ — Națiunea și cuvântul, publicația Facultății de Științe Umaniste, I—VII, Kaunas, 1923—1931.

Ūd — Ūdrija, districtul Simnas.

W — Postille... Prez D. Jakoba W v y k a... w Krakowie... 1617.

VaičR — P. Vaičaitis, Rinktinė, Vilnius, 1956.

VaižgP — Vaizgantas, Pragiedruliai, Kaunas, 1942.

VaižgR — Scrierile lui Vaižgantas.

VaižgRR — Vaizgantas, Scrieri alese, Vilnius, 1957.

Val — Scrierile lui M. Valančius.

ValPŽK — Cărticica pentru oamenii maturi a lui Joteiko, 1868.

ValVK — Cărticica pentru copii cu ilustrații, 1868.

VenclEV — A. Venclova, Epochos vėjas, Vilnius, 1962.

VenclGD — A. Venclova, Gimimo diena, Vilnius, 1959.

VenclR — A. Venclova, Raštai, I—III, Vilnius, 1955.

Vien — Scrierile lui A. Vienuolis.

VienR — A. Vienuolis, Scrieri, I—VII, Vilnius, 1953—1955.

Vj — Vajasiškis, districtul Zarasai.

Vkš — Viekšniai, districtul Akmenė.

Vlk — Valkininkai, districtul Eišiškės.

Vp — M. Valančius, Patarles Zemajcziu, Tilžėje, 1867.

Vv — Veiveriai, districtul Kazlų Rūda.

Vvr — Veiviržėnai, districtul Priekulė.

Zogr — Quattuor evangeliorum codex glagoliticus olim Zographensis nunc Petropolitanus... edidit V. Jagić, Berolini, MDCCCLXXIX.

Zp — Zapyškis, districtul Kaunas.

Žal — Žalioji, districtul Vilkaviškis.

ŽemR — Žemaitė, Scrieri, I—VI, Vilnius, 1956—1957.

ŽemR₁ — Scrierile lui Žemaitė, Kaunas—Marijampolė, 1924.

ŽS — Żiwataj szwętuj... Wilnuj 1861.

Zvr — Žvirgždžiai, districtul Kudirkos Naumiestis.

UTILIZAREA ATRIBUTIV-PREDICATIVĂ A PARTICIPIILOR ÎN LIMBA LITUANIANĂ

В. АМБРАЗАС

Rezumat

Utilizarea atributiv-predicativă a participiilor se caracterizează prin următoarele trăsături principale: a) relații sintactice duble cu substantive sau pronume și cu formele personale ale verbului aflate în funcția de predicat; b) valoarea unei acțiuni sau stări secundare. Participiile de acest tip se disting printr-o mare diversitate semantică. În această categorie intră așa-numitele participii apoziționale cu valoarea unei acțiuni secundare, construcțiile de tipul accusativus cum participio, nominativus cum participio etc. Cel mai adesea, în utilizarea atributiv-predicativă

78

apar formele participiale de nominativ, care sunt și analizate în prezentul articol.

Utilizarea atributiv-predicativă este caracteristică mai ales participiilor active de trecut cu valoare punctuală și așa-numitelor semiparticipii, și mult mai puțin participiilor pasive de prezent și de trecut. Formele de nominativ ale participiilor active de prezent se întâlnesc în utilizarea atributiv-predicativă doar în construcții rare, de caracter rezidual sau intermediar (de exemplu, cu cuvinte de legătură).

Formele de nominativ ale participiilor atributiv-predicative alcătuiesc un sistem specific de opoziții, diferit de sistemul participiilor atributive și predicative. Ele se opun pe baza valorilor relative de timp (valoarea simultaneității – valoarea anteriorității) și de diateză (valoarea diatezei active – valoarea diatezei pasive). Semiparticipiul, care nu are deloc relații corelative nici cu participiile atributive, nici cu cele predicative, funcționează în sistemul participiilor atributiv-predicative ca un membru cu drepturi egale, cu două trăsături distinctive: valorile simultaneității și diatezei active (vezi tabelele opozițiilor de la p. 64).

Corelația semiparticipiilor cu formele de nominativ ale participiilor în utilizarea atributiv-predicativă nu pare să fie originară. Datele oferite de vechile monumente scrise și de dialecte indică faptul că, în această funcție, semiparticipiile au înlocuit și au eliminat forme mai vechi ale participiilor active de prezent.

Participiile atributiv-predicative, desemnând o acțiune (stare) secundară, indică adesea și caracterul acțiunii principale sau relațiile ei cauzale (valorile cauzei, condiției și concesiei). Aceste valori sunt slab diferențiate, nu au mijloace de exprimare bine definite și depind în primul rând de sensul lexical al participiului (semiparticipiului) și al celorlalte cuvinte care intră în construcția participială, de conținutul întregii propoziții și de context. Folosite cu valorile menționate mai sus, participiile și semiparticipiile își păstrează trăsăturile fundamentale ale utilizării atributiv-predicative: relațiile sintactice duble și valoarea unei acțiuni (stări) secundare.

Participiile și gerunziile cu valoare emfatică, precum și construcțiile cu cuvinte de legătură, constituie o verigă intermediară între utilizarea atributiv-predicativă și cea predicativă.

79