IŠ LIETUVIŲ LEKSIKOLOGIJOS IR LEKSIKOGRAFIJOS

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

DIN ISTORIA TERMINOLOGIEI CREȘTERII ANIMALELOR ÎN LIMBILE BALTICE*

A. SABALIAUSKAS

DENUMIRILE TURMELOR DE ANIMALE

Limbile indo-europene nu au o denumire comună, sau măcar mai răspândită, pentru o turmă de animale domestice aflate la păscut. De cele mai multe ori, grupurile lingvistice au denumiri proprii, apărute pe căi semantice variate, iar uneori aceste denumiri diferă chiar și în limbi foarte strâns înrudite.

Nici limbile baltice nu au o denumire comună pentru o turmă de animale.

Liet. bandà

În limba lituaniană, cea mai frecventă denumire pentru o turmă de animale este bandà. Este un cuvânt foarte interesant din terminologia creșterii animalelor. Semnificațiile sale reflectă, s-ar putea spune, într-un mod aparte, diverse etape ale istoriei creșterii animalelor și constituie bune paralele semantice pentru explicarea originii cuvintelor folosite cu sensuri similare în alte limbi indo-europene.

Dicționarul academic al limbii lituaniene indică șapte sensuri ale acestui cuvânt: 1) turmă de animale, cireadă; 2) cereale (in) semănate de un argat, de fiul unui gospodar sau de fratele mai mic; semănătură; 3) pământul pe care se seamănă turma; 4) supliment salarial în natură acordat argatului; 5) salariu plătit odinioară argatului (în natură); 6) folos, avere, proprietate, parte; bani; 7) pâine nu prea mare, pâinișoară (LKŽd., I, 519—20; în a doua ediție a volumului I al dicționarului, sensurile sunt împărțite puțin diferit).

Privind această succesiune de sensuri, ne vine ideea că sensul inițial al lituanianului bandà trebuie să fi fost «animal, vită», întrucât numai astfel este posibilă evoluția sensurilor menționate. Sensul de «animal, vită» al lituanianului bandà se mai poate întrezări și în vechile scrieri lituaniene, cf.: giwen kaip banda bei neischmintingoses kiaules (1579 m. W₂₁), tauczîamus ir assîamus ir kitai bândai (1599 m. DP 340₃₃), Daug jaunimo kaip banda labai piggei tapo pardûta (Br P, II, 346) și altele.¹ Din acest sens s-au dezvoltat sensurile de «turmă de animale» și «folos, bani, avere», iar din cel din urmă, sensurile de «cereale semănate» și «pământul pe care se seamănă acele cereale». Dintre toate aceste sensuri, cel de «pâinișoară» se distinge într-un mod aparte. Probabil că acest sens trebuie pus în legătură cu sensul de «supliment salarial în natură acordat argatului». Cel mai probabil

^*Cf. lucrările autorului publicate anterior în acest domeniu: Названия безрогового скота, „Проблемы индоевропейского языкознания“, Москва, 1964, p. 59—65; Baltų kalbų naminių gyvulių pavadinimai, „Lietuvių kalbotyros klausimai“, X, Vilnius, 1968, p. 101—190.

¹ K. Būga, Rinktiniai raštai, III, Vilnius, 1961, p. 664.

7

bandà a fost la început nu doar o pâine oarecare, ci o pâine de secară sau de grâu oferită printre alte lucruri.

În lituaniană, bandà are deja o tradiție scrisă îndelungată — cuvântul este atestat încă dinaintea apariției primelor monumente scrise ale limbii lituaniene.

Astfel, cuvântul banda cu sensul de «avere» apare deja în 1468 în Pravila lui Cazimir: „А коли чи паробъкы украдуть што у кого, а (пакъ) у семь листу верху писано, какъ за которую татбу казнити: коли первое украдеть, ино его не вешати, а заплатити бондою его; а не будетъ бонды, ино господарь его за него заплатить, є паробъка сказнити и пробити...”². Cu acest sens este folosit și în Primul Statut al Lituaniei (1529): „Jestli hge parobki kradut’ w okolicy a z licom ich pojmajut’, kotoroje lico budet stojati poltiny hroszej: tohdy majet’ karan byti jako zlodej; a jestliż poltiny lico stojati ne budet’: tohdy majet’ z bondy jeho szkoda placzona byti (=tunc debet solvi damnum ex rebus eius) abo lice wernuti, a z naviazku puhami biti...”³. Lituaniana bandà se întâlnește adesea cu sensurile «avere» și «plată în natură» și în alte documente lituaniene ulterioare, redactate în limbi străine⁴.

Din lituaniana bandà s-au format numeroase alte cuvinte, ale căror sensuri sunt strâns legate de sensurile acestui cuvânt: bandýkštis «animal din turmă, vită» (cuvânt întâlnit atât în scrierile vechi — M. Mažvydas, J. Bretkūnas, M. Daukša —, cât și în graiuri — Akmenė, Barstyčiai, Betygala; LKŽd., I(2), 640), bandystis (în „Žiwatas”, publicat în 1787: LKŽd., I(2), 641), bandinga «gestantă» (LKŽd., I(2), 640), bandaūti «a sluji (păscând vitele)» (LKŽd., I(2), 639), bandinė «țarc pentru ținut turma; pășune aflată departe de gospodărie; ospăț al păstorilor de Rusalii; întruniri» (LKŽd., I(2), 640), bandininkas «grajd pentru turmă, vite» (LKŽd., I(2), 640), bandininkas «păstor al turmei, cioban; slujitor al unui gospodar» (LKŽd., I(2), 640), bandišius «cioban» (LKŽd., I(2), 641), bandiskas «specific turmei, animalic» (LKŽd., I(2), 641), bandótis «a semăna o turmă; a obține folos din ceva» (LKŽd., I(2), 642), bandúotis «a obține câștig din recoltă, a profita de pe urma turmei» (LKŽd., I(2), 643), bandìnis «propriu» (LKŽd., I(2), 641), liúosbandė «vite tinere ținute libere în grajd, vite ținute la pășunat» (LKŽd., VII, 620).

Dintre cuvintele menționate aici, bandìnis «propriu» pare să se fi îndepărtat oarecum, ca sens, de celelalte (este folosit la Dusetos). Sensul «propriu» s-a dezvoltat, probabil, din «bandinis, adică semănat în turmă»; cf. Gaspadarnus linus pabai̇gėm braukt, liko tik bandiniai (Dusetos). Pe lângă bandinių linų, rugių au apărut și bandinis puodas, bandinis botagas etc.

Lituaniana bandà a pătruns, cu unele dintre sensurile sale, și în limbile vecinilor (nu numai în cele scrise, ci și în limbajul vorbit).

Letonă: bānda «parcela de teren sau însămânțătura de pe ea, atribuită de gospodar slugii drept plată; ocupație secundară, venit suplimentar; câștig, afacere, profit», bānds (EM, I, 261–2; EH, I, 204) este folosit în cântecele populare letone și apare, de asemenea, în

² K. Jablonskis, Lietuviški žodžiai senosios Lietuvos raštinių kalboje, I, Kaunas, 1941, p. 15.

³ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba veche a cancelariilor lituaniene, I, p. 15–17; J. Jurginis, Consolidarea iobăgiei în Lituania, Vilnius, 1962, p. 135–136.

⁴ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba veche a cancelariilor lituaniene, I, p. 307–308, 330, 337–341.

8

în care și în alte monumente lingvistice și dialecte⁵. În limba letonă, cuvântul bañda ar fi putut ajunge uneori și prin intermediul curonienilor. Totuși, întrucât printre vestigiile limbii curoniene nu se găsesc urme mai evidente ale acestui cuvânt (cu excepția cazului în care am lega de el toponimul Bandowe⁶), ar fi mai potrivit să considerăm lat. bañda un lituanism. În sfârșit, este posibil chiar ca o parte dintre letoni să fi cunoscut acest cuvânt prin intermediul lituanienilor, iar o altă parte prin intermediul curonienilor.

În limba letonă există și alte cuvinte inseparabile de lat. bañda, cf. lat. bañdnieks ‘un argat căruia stăpânul i-a dat o bucată de pământ drept plată’, bañdenieks, femininul bandniece, bañduoties ‘a lucra pentru sine, a câștiga printr-un venit suplimentar’ (EM, I, 262), bándāties ‘a se ocupa cu semănatul ogoarelor date drept plată (bandas)’, bandžuot ‘a căuta să-și procure hrană, un venit suplimentar’, bandžēris ‘cel care obișnuiește să-și bea bandas’ (EH, I, 204).

Lat. bañda a lăsat urme destul de evidente și în toponimia letonă, cf. Bañdas-kalns, Bañdas-plava, Bañdu-purvs, Bandu lauks, Bandu-sils, Bandulauks, Bañdaiņis, Bañdene, Bañdenes, Bañdenīcas, Bañdenieki, Bañdnieki, Bañdenieku-vējsudmalas, Bañdēņi⁷.

În Letonia există toponime care, poate, ar indica faptul că letonii au avut cândva și o formă proprie, corespunzătoare fonetic exact lituanianului bandà, și anume *buoda sau *buode. Astfel de toponime sunt lat. Buōdes, Buōdel-purvs, Buōdīte, Buōdnieki. În general, aceste cuvinte sunt puse în legătură cu lat. buōde ‘baraca’ (< germ. med. jos. bōde), buōdnieks ‘negustorul, băcanul’, însă uneori ele pot păstra și vechiul lat. *buoda sau *buode, corespunzător lituanianului bandą⁸.

Lituanianul bandà este folosit cu diverse sensuri și în limba belarusă, cf. belarusă бонда ‘lipie, corn, chiflă; pâine, pâinișoară; dar oferit la tăierea animalului (ceea ce se duce rudelor sau cunoscuților după ce a fost sacrificat un animal)’⁹.

În unele dialecte belaruse (în regiunea Brest, în triunghiul dintre Kobryn, Ivacevici și Luninets), cuvântul бонда este folosit cu sensul de ‘vaci date miresei ca zestre’. Cuvântul este folosit cu acest sens și în dialectele ucrainene învecinate¹⁰.

În textele limbii prusace nu găsim niciun cuvânt corespunzător lituanianului bandą. Există însă câteva toponime și antroponime prusace care ar atesta că acest cuvânt ar fi putut exista în acea limbă, cf. toponimele Bandadis, Bandeynen, Bandeln, Banduken¹¹, antroponimele Bandeyke, Bandiko, Banduke, Bandupe, Bandush¹².

În textele prusace este atestat un alt cuvânt, care probabil ar trebui pus în legătură cu denumirea baltică, având această rădăcină, a unui animal sau a unei turme — este vorba de pr. nienbon-den ‘în zadar (=unnützlich)’ (cuvânt din al II-lea catehism), ni enbāndan ‘zadarnic (=vergeblich)’ (cuvânt din al III-lea catehism)¹³. Contextul prusac ar indica faptul că sensul literal al pr.

⁵ K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 665; E. Fraenkel, Et. Wb., 34; V. Urbutis, LKK, VI, p. 297.

⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 168.

⁷ J. Endzelīns, Latvijas PSR vietvārdi, I, 1, Rīgā, 1956, p. 84.

⁸ J. Endzelīns, ten pat, p. 152–153.

⁹ K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 665; V. Urbutis, Baltistica, V(1), p. 50–51.

¹⁰ Д. С. ТеленТЮК, Диалектологічний бюлетень, вип. IV, Київ, 1953, p. 58–59; А. П. Непокупний, Мовознавство, 1968, 6, p. 35.

¹¹ G. Gerullis, Die altpreussischen Ortsnamen, Berlin und Leipzig, 1922, p. 16.

¹² R. Trautmann, Die altpreussischen Personennamen, Göttingen, 1925, p. 16, 17.

¹³ R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, Göttingen, 1910, p. 11, 23; Prūsų kalbos paminklai, parengė V. Mažiulis, Vilnius, 1966, p. 101, 139.

9

sensul lui enbāndan ar putea fi „nu spre folos”, cf. Tou ni tur sten emmen twayse deywas nienbandan westwey (= Du solt den namen Gottes nicht unnützlich führen); Tou turri stan Emnan twaisei Deiwas ni enbāndan westwei (= Du solt den Namen des Herren deines Gottes nicht vergeblich führen).

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu această etimologie a cuvântului prusac¹⁴; în privința semanticii, cf. lituan. nauda, let. naūda «bani»: isl. veche naut «cap de vite», engl. veche neat «cap de vită, animal»¹⁵.

În continuare, lituan. bandà este pus în legătură cu cuvintele formate de la rădăcina indo-europeană *bhendh- «a lega»; cf. sanscr. bad-hnāti «el leagă», avest. bandayai-ti, sanscr. bāndhuḥ «rudă», got. bindan «a lega», gr. πεῖσμα «frânghie», lituan. bendras și altele¹⁶.

Lituan. bandà pare să se deosebească prin sensul său de cuvintele din aceste limbi indo-europene. Sensul inițial al lituan. bandà trebuie să fi fost «animale legate sau ținute în țarc („legate”)». Din punct de vedere fonetic, asocierea lituan. bandà cu cuvintele din această grupă nu lasă loc de îndoială, însă semantica ne îndeamnă să ne îndoim puțin, deoarece lipsesc date istorice despre un asemenea mod de pășunat al animalelor. Cuvintele de la rădăcina indo-europeană *bhendh- (cf. gr. φάτνη «iesle», celt. berne «coș de căruță») sunt strâns legate de sensul de țarc pentru animale. Așadar, sensul inițial al lituan. bandà ar putea fi «țarc pentru animale (în câmp sau la pășune)», iar din acest sens s-ar fi putut dezvolta sensul de «turmă de animale». O schimbare semantică similară observăm la lituan. gardas «țarc în câmp sau la pășune», care în scrierile noastre vechi, după cum vom vedea, este folosit cu sensul de «turmă de animale». Este posibilă și o altă interpretare a sensului inițial al lituan. bandà: anume, acest cuvânt ar fi putut însemna «animale ținute în comun, împreună». Sensurile cuvintelor de la rădăcina indo-europeană *bhendh- nu ar contrazice nici această ipoteză. În plus, originea cuvântului lituanian kaimenė ar susține parțial și ea această interpretare a sensului inițial al lituan. bandà.

J. Endzelīns a încercat să explice altfel originea lituan. bandà. El a pus balt. *bandā în legătură cu lituan. bandyti «a încerca, a proba» și cu prus. perbanda «încercat», indicând drept paralelă semantică got. kiusan «a cerceta, a pune la încercare», gr. γεύσθαι «a gusta, a încerca, a mânca», lat. gustāre «a gusta, a savura»¹⁷.

B. Jäger, fiind de acord cu această idee a lui J. Endzelīns, pune mai departe lituan. bandà în legătură cu indo-europeanul *bhen- «a lovi, a răni». În opinia lui B. Jäger, de aici sensurile lituan. bandà s-au dezvoltat astfel: «a lovi» (let. beride «călăul», beñdēt «a chinui, a trata cu cruzime») > «a încerca» (prus. perbanda «încercat», lituan. bandyti) > «a gusta» (lituan. bandyti, let. bandas dzīt). Din sensul «a lovi», potrivit lui B. Jäger, s-ar fi putut dezvolta direct sensul «bucată de pământ» (lituan. bandà, let. bānda) (*bucată de pământ defrișată), iar din «bucată de pământ (dată ca plată)» s-ar fi putut dezvolta sensul «folos» (prus. ni enbāndan, lituan. bandà, let. bānda); din sensul «folos», prin sensul intermediar *«vite de folos», s-ar fi dezvoltat sensul «turmă» (lituan. bandà)¹⁸.

¹⁴ R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 384; K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 665; J. Endzelīns, Senprūšu valoda, Rīga, 1943, p. 215; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 34.

¹⁵ J. Pokorny, Et. Wb., p. 768.

¹⁶ J. Pokorny, Et. Wb., p. 127; M. Mayrhofer, Et. Wb., II, p. 406; se pare că Grynbergeris (Grienberger) a explicat primul astfel originea lituan. bandà, Sbb. Wien Nr. 142, VIII (1900), p. 43, cf. B. Jėgers, KZ, 80, p. 125.

¹⁷ EM, I, p. 262; Izglītības Ministrijas Mēnešraksts, 1921, Nr. 2, p. 194–195 (pasirašyta Pēteris Liepiņš, plg. J. Endzelyno darbų bibliografiją, Rakstu krājums…, Rīgā, 1959, p. 672).

¹⁸ B. Jėgers, KZ, 80, p. 128–129.

10

Explicația lui B. Jėgeriu ni se pare greu de crezut. În primul rând, relația letonului bėnde cu indo-europeanul *bhen- ‘a lovi’ este foarte neclară: letonul bėnde este, cel mai probabil, un împrumut. Totuși, evoluția semantică în direcția opusă este mult mai plauzibilă: ‘animal’ > ‘folos’ > ‘pământ’.

Lituaniană kaimenė

Lituaniana kaimenė ‘grupă de animale; turmă’ (LKŽd., V, 55) este un cuvânt destul de răspândit atât în limba literară, cât și în dialecte. Este folosit mai ales în dialectele lituaniene de sud-vest. Cuvântul era foarte răspândit și în dialectele lituaniene din fosta Prusie Orientală. Întâlnim cuvântul kaimenė și în vechile monumente ale limbii lituaniene, mai ales în cele ai căror autori au legătură cu dialectele menționate mai sus – în traducerea Bibliei de J. Bretkūnas, în Postila lui M. Daukša, în Evangheliile publicate la Kėdainiai în 1653 și în traducerea Bibliei de S. Bitneris.

Pe lângă forma kaimenė, în dialecte se folosește și forma kaiminė (Kapsukas, Bartininkai).

În dialectele limbii lituaniene, aria de utilizare a cuvintelor kaimenė, kaiminė pare să coincidă aproape cu aria de utilizare a cuvintelor kaimas (Kalvarija, Kapsukas, Kazlų Rūda, Šakiai, Vilkaviškis), kaima (Eržvilkas, Jurbarkas, Raseiniai, Vilkija), kaimė (Dotnuva, Gudžiūnai, Kėdainiai, Krekenava)¹⁹.

Originea lituanienei kaiminė nu ridică îndoieli: aceasta trebuie pusă în legătură cu lituaniana kaimas²⁰. Sensul inițial al lituanienei kaimenė a fost, cel mai probabil, ‘animalele satului, animalele satului păscute în comun’.

Distribuția geografică a lituanienei kaimenė în interiorul limbii lituaniene, precum și absența unor urme ale acestui cuvânt în celelalte limbi baltice, arată că este un cuvânt relativ recent.

De lituaniana kaiminė ar trebui legat și cuvântul kaimina ‘grămadă, grup’, consemnat de A. Juška (Am crescut printre copiii kaiminos, LKŽd., V, 55).

Liet. guotas

În limba lituaniană, cu sensul de „grup de animale”, se folosește și cuvântul guotas „turmă, grup, ceată; grup mic de copaci, ciuperci, arbuști, culturi agricole; smoc” (LKŽd., III, 740). Pe lângă forma guotas, în dicționarul academic al limbii lituaniene sunt consemnate și formele guotas bei guostas „smoc, guotas” (LKŽd., III, 739).

Cuvântul guotas este folosit mai ales în partea de sud a Lituaniei (Alytus, Aukštadvaris, Birštonas, Daukšiai, Leipalingis, Liškiava, Rumiškės). Este bine atestat și în vechile monumente ale limbii lituaniene — se găsește în Postila lui J. Bretkūnas, în Postila lui M. Daukša, în Enchiridionul lui B. Vilentas, în traducerea Bibliei de S. Bitneris, în Cartea evlaviei din 1653 și în alte lucrări.

K. Būga leagă lituan. guotas de vechea denumire indo-europeană a bovinei (cf. let. guovs „vacă”, skr. gāuh „bovină”, germ. veche de sus chuo „vacă” etc.), explicând că sensul inițial al cuvântului ar fi fost „turmă de vaci, cireadă”²¹.

¹⁹ S-a folosit o hartă manuscrisă întocmită de E. Grinaveckienė (Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene).

²⁰ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 251; P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba. Vilnius, 1941, p. 236.

²¹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, Vilnius, 1959, p. 353.

11

E. Frenkelis nu leagă lituan. guõtas direct de denumirea indo-europeană a bovinei, ci de cuvintele grecești din aceeași rădăcină: βόσκειν „a pășuna”, βοτήρ „păstor”, βοτόν „bovină”²². Procedând astfel însă, probabil că nu câștigăm mare lucru; ni se pare că legătura propusă de K. Būga este mai plauzibilă, mai ales pentru că limbile baltice au păstrat vechea denumire indo-europeană a bovinei (cf. let. guovs).

Probabil, în acord cu legătura propusă de K. Būga, cea mai plauzibilă reconstituire a lituan. guõtas ar fi indo-europeana *gūō(u)-to-m „grup de bovine”, legându-se această formă preistorică direct de indo-europeana *gōu- „bovină”²³.

O problemă foarte complexă este legătura dintre lituan. guõtas și lituan. gaujà „grămadă, grup, turmă; mulțime, ceată; număr mare” (LKŽd., III, 168), gõveda „ceată, grup, mulțime, oștire”, gõveda, goveda, govena, govežda, gõvija, govija (cf. și cătunul Góvija), gova, gõvada (LKŽd., III, 487). Lituan. gova a apărut, desigur, din lituan. gõvada. Găsim un fenomen cu totul asemănător și într-un dialect belarus, unde din belarus. гаўяда „grup de animale” a apărut forma гаўя (Staryja Darogi, între Slutsk și Babruisk)²⁴.

Unii cercetători consideră lituan. gõveda și, prin urmare, și celelalte variante ale acestui cuvânt, împrumuturi slave; în opinia lor, lituan. gõveda „ceată, grup, mulțime, oștire” provine din pol. gawiedź²⁵. K. Būga²⁶, iar susținându-i opinia, P. Skardžius²⁷, E. Frenkelis²⁸ și F. Slavskis²⁹ consideră lituan. gõveda un cuvânt de origine lituaniană, legându-l de lituan. gaujà. Este greu de răspuns dacă lituan. gõveda este un împrumut sau un cuvânt autohton. De exemplu, forma govezda (consemnată în dicționarul lui F. Kuršaitis, dar necunoscută chiar lui Kuršaitis) ar părea să indice că este vorba de un împrumut din polonă, însă ar fi atunci foarte greu de explicat apariția formelor gõvija, govena, gova. Prin urmare, poate că atât cuvântul gõveda, cât și govija și celelalte forme ale sale ar trebui considerate cuvinte autohtone, iar forma govezda — împrumut din polonă sau o formă remodelată din lituan. gõveda sub influența polonei gawiedź.

Este foarte ipotetică, dar totuși posibilă, și legătura acestor cuvinte cu lituan. guõtas³⁰. Dacă această legătură ar fi corectă, atunci atât lituan. gaujà, cât și gõveda ar fi avut inițial sensul de „grup de bovine”.

Liet. kėltuva

Sensul principal al lituan. kėltuva este „vită, animal”, însă acest cuvânt (forma sa de singular) este folosit destul de frecvent și cu sensul de „grup de vite, turmă”. Cu acest sens, lituan. kėltuva este folosit în vorbirea vie în partea cea mai estică a Lituaniei (Adutiškis, Dysna, Tverečius), precum și în insulele lingvistice lituaniene de pe teritoriul Belarusului. Cuvântul menționat apare cu sensul de „grup de vite” și în scrierile noastre vechi (M. Mažvydas, J. Bretkūnas). Cf.:

„...Jobui kialtuwa atymta“, Mž, 433.

²² E. Fraenkel, Et. Wb., p. 177.

²³ J. Pokorny, Et. Wb., p. 483.

²⁴ Дыялекталагічны атлас беларускай мовы, Мінск, 1963, zemėlapis Nr. 293.

²⁵ LKŽd., III, p. 487; J. Otrębski, LP, 4, p. 39; J. Otręmbskis afirmă că lituan. gaujà ar putea proveni din lituan. govijà.

²⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, sudarė Z. Zinkevičius, Vilnius, 1958, p. 328.

²⁷ P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 82, 231.

²⁸ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 140.

²⁹ F. Slawski, Sl. et., I, p. 262.

³⁰ K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 867; J. Pokorny, Et. Wb., p. 483.

12

_{„…și aproape de mine să fii, tu și copiii tăi, … mica și marea ta turmă (scris}tėje: keltuwa“, BrB 1 Moz 45, 10 (LKŽd., V, 551).

Liet. kėltuva este înrudit cu liet. kėlti³¹.

Lituaniană pėkus, pr. pecku

Cu sensul de „turmă de animale” este folosit și liet. pėkus, al cărui sens inițial, ca și cel al cuvântului kėltuva, era „vită, animal”. Cuvântul pėkus este folosit foarte frecvent cu sensul de „turmă de animale” în scrierile noastre vechi (M. Mažvydas, J. Bretkūnas, M. Daukša, S. Chilinskis). Uneori este folosit acolo pur și simplu ca sinonim pentru banda, kėltuva „turmă de animale”. Cf.:

„…era foarte bogat în Pekúmi (turme“, BrB 1 Moz 13, 2.

„…nútėkei̯ens Pękauʃpi (în notă: bandoʃpi)“, BrB 1 Moz 18, 7.

„…avea… mult pėkaus“, BrP, II, 194.

„…păstorilor care pasc Peku“, Mž, 193.

„…pekaus lui erau șapte mii de oi“, Ch Job I 3.

În mod asemănător, liet. pėkus este folosit și în ediția din 1642 a dicționarului lui K. Širvydas:

„Vită, vite, animale. Pecus, udis, et pecus, oris. Pekus, kieltuwą“.

„Bydlecy. Pecuarius, Pecorinus. Pekaus, kieltuwu“ (Dic., 26).

„A paște vitele, Pascerebene. A mâna, a alunga vitele“ (Dic., 192).

„Pasę bydło, Pasco, bubulcitor, feruo pecudes. Ganau peku“ (Dic., 286).

În limba lituaniană actuală, pėkus cu sensul de „turmă de animale” este atestat numai în graiul din Zietela.

Exemplele din al treilea catehism prusac arată că și în limba prusacă cuvântul pecku (genitiv singular) era folosit cu sensul de „turmă de animale”:

„…Preįstan rūkans bhe kurpins īst bhe pūton buttan bhe burwalkan Gannan bhe Malnijikans Laukan Pecku bhe wissans labbans…

…În plus, haine și pantofi, mâncare și băutură, casă și gospodărie, soție și copil, ogor și vite și toate bunurile…

Wissan ka prei kermenes maitāsitan prewe rīsnan perlánkei kaigi stwi ast Ist Pout Rūkai Kurpi Buttan Burwalkan Laukan Pecku Penningans…

Tot ce ține de hrana și trebuințele vieții, precum mâncarea, băutura, hainele, pantofii, casa, gospodăria, ogorul, vitele, banii…

…kas wis̄mu mensen landen dāst kas stesmu Pecku swajan pērdin dāst…

…Celui care dă hrană tuturor făpturilor și dă vitelor nutrețul lor…“³²

În limba letonă nu există corespondente pentru lit. pėkus, pr. pecku.

În privința originii lit. pėkus există două opinii: unii consideră acest cuvânt un împrumut vechi din germană, alții, un cuvânt baltic vechi. A doua opinie pare mai acceptabilă³³.

Liet. gyvuliai, gyvīs și altele

În limba lituaniană, cu sensul de „turmă de animale” se folosește și forma de plural gyvulys, gyvuliai; cf. de asemenea formele gyvolis, gyvulis, gyvuolis (LKŽd., III, 383, 384, 385, 387)³⁴.

³¹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 238; A. Sabaliauskas, LKK, X, p. 136–137.

³² R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 28, 29, 36, 37, 52, 53; Prūsų kalbos paminklai, p. 152, 153, 164, 165, 196, 197.

³³ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 564–565; A. Sabaliauskas, LKK, X, p. 136.

³⁴ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 122–123.

13

În dialectele sud-estice ale limbii lituaniene, cu sensul de „turmă de animale” se folosește încă un cuvânt din aceeași rădăcină, gyvīs; cf. „Pe unde mână turma, se numește țarc” (Lazūnai): „Toți dănțuie, căci copilul lui păzește deja turma” (Dieveniškės); LKŽd., III, 383. Cu sensul de „lucru însuflețit, ființă vie” și cu alte sensuri asemănătoare, cuvântul gyvīs este folosit pe scară largă în diverse dialecte lituaniene și în vechile monumente scrise, însă cu sensul de „turmă de animale” este atestat numai în dialectele menționate.

Denumiri cu această rădăcină (indo-europeană *gṷi-, lituaniană gy-, slavă ži-) cu sensul de „turmă de animale” întâlnim și în limbile slave: belarusă жывёла, жывина, poloneză żywina, żywizna, żywioła, rusa veche животина, sârbă живо, slovenă živina³⁵. Este clar că, atât în lituaniană, cât și în diferitele limbi slave, un asemenea sens al cuvintelor cu această rădăcină s-ar fi putut dezvolta în mod cu totul independent (cf. sârbo-croată живина „păsări domestice”, ucraineană живина), dar în unele cazuri poate fi vorba și de împrumuturi; de pildă, belarusa жывина, care, după cum arată datele atlasului dialectologic belarus, este folosită pe scară mai largă numai în împrejurimile orașului Hrodna, este, fără îndoială, un împrumut din poloneză. Deosebit de interesant este fenomenul denumirilor cu formantul -l-, care alcătuiesc o arie cu totul compactă, cuprinzând limba lituaniană, aproape toate dialectele belaruse și o parte a dialectelor poloneze, care se învecinează direct cu aria limbii lituaniene³⁶. Folosirea mai intensă a formelor lituaniene gyvulys, gyvuliai ar indica faptul că belarusa жывёла și poloneza żywioła ar fi putut apărea sub influența limbii lituaniene.

Forma gyvīs, folosită cu sensul de „turmă de animale” în Dieveniškės și Lazūnai, nu este, se pare, o creație nouă a acestor dialecte, ci o relicvă a vechii folosiri lituaniene a lui gyvis, deoarece acest cuvânt este folosit destul de frecvent în vechile texte scrise cu sensul de „animal”; cf. „Oaia este blândă, … o ființă nevinovată” DP 209: „Acea mână hrănește toate vietățile, dând fiecăreia hrana cuvenită” SP I 242; „Acea suferință ar putea mișca spre putere chiar și ființele mute” DP 176; „Animalul ieșit din păduri va fi teribil prin urlet, urlet și muget” DP 7 (LKŽd., III, 383).

Pentru folosirea formei de singular a cuvântului gyvis cu sensul de „turmă de animale”, cf. utilizarea lituanienelor kėltuva, pėkus.

Nici în prusacă, nici în letonă nu găsim cuvinte cu rădăcina indo-europeană *gṷi- având sensul de „turmă de animale”. Este adevărat că în letonă întâlnim cuvintele dzīvnieks „o ființă vie, un animal”, dzīvuonis, dzīvīte „un animal domestic” (EM, I, 560), însă acestea par să fi apărut destul de recent și nu există nicio tendință de a le folosi cu sensul de „turmă de animale”.

În dialectele letone se întâlnește denumirea de animal domestic cu rădăcina indo-europeană *gṷi, živats „un animal; un animal domestic”, „sīkluops” („o oaie, un porc”)’. Însă aceasta este un împrumut din limba rusă (EM, IV, 814).

Lat. luopi

Liet. gyvulys corespunde aproximativ, ca sens și utilizare, lat. luōps. Forma de plural a acestui cuvânt, luōpi, este folosită în letonă și cu sensul de „turmă de animale”, cf. Laid luopus ārā!; Jādzen luopi ganųos; Luopus ganīt (EM, II, 528).

Lat. luōps este un cuvânt complet izolat în limbile baltice și slave, care ar trebui, cel mai probabil, pus în legătură cu alb. lopē „vacă”³⁷.

³⁵ O. N. Trubaciov, Originea denumirilor animalelor domestice în limbile slave, Moscova, 1960, p. 100; Atlasul dialectal al limbii belaruse, harta nr. 293.

³⁶ O. N. Trubaciov, Originea denumirilor animalelor domestice în limbile slave, p. 100–101.

³⁷ J. Pokorny, Et. Wb., p. 654; A. Sabaliauskas, LKK, X, p. 137.

14

Lat. bars

În letonă, cuvântul bars este foarte răspândit cu sensul de „turmă de animale”; se folosește forma diminutivală a acestui cuvânt, bariņš, precum și sintagmele luõpu bars, luõpu bariņš.

Cuvântul bars este folosit în letonă cu diverse sensuri. Astfel, în dicționarul lui K. Miülenbach sunt indicate nu mai puțin de șase sensuri ale acestui cuvânt (de fapt, s-ar putea distinge și mai multe): 1) die Schwade; 2) ein bestimmter Strich Feldes bei der Flachsraufe; 3) die Mast; 4) der Haufe, die Menge, die Schar, Herde, 5) die Sandmassen in der Flussmündungen, die das Fahrwasser seichter machen; 6) atberi (klātpieduotuo barības tiesu sauc par beriem, baru, biežāk atberiem; cf. atberes „restituirea cerealelor împrumutate din magazia comunală; cerealele care, la restituire, sunt date în plus, ca un fel de procent”) (EM, I, 150, 264–5).

În lituaniană, cuvântul bãras, corespunzător letonului bars, este de asemenea folosit cu sensuri asemănătoare: „o porțiune de câmp lucrată dintr-o singură dată (la seceratul cerealelor, smulgerea inului, cosit); un grup de oameni (cu acest sens se găsește numai în scrierile lui S. Gimžauskas (Linkmenys) și în dicționarul lui A. Juška)” (LKŽd., I(2) 651–2). În lituaniana contemporană, în ultima vreme, cuvântul bãras este foarte larg folosit cu sensul de „domeniu, arie a unei anumite activități”.

După cum vedem, sensurile lituanianului bãras și, mai ales, ale letonului bars variază considerabil. Acest lucru l-a făcut pe J. Endzelynas să suspecteze că letonul bars are origini multiple. El înclina să pună în legătură letonul bars cu sensurile 1–3 cu irl. mediu berraim „foarfecă”, av. tiži-bāra „cu tăiș ascuțit”, lat. ferīre „a lovi”, forus „alee între straturi”, germ. veche sup. bara „teren împrejmuit”, rus. забор „gard”, gr. φόρος „o bucată de pământ, brazdă”. Pentru sensurile 4–5 ale letonului bars, J. Endzelynas era înclinat să-l lege de indo-europeanul *bher- „a purta”; iar numai pentru sensul al șaselea lega letonul bars de letonul bērt și lituanianul berti, acceptând că aceste verbe ar putea fi puse în legătură și cu letonul bars în sensul al patrulea³⁸.

Totuși, J. Endzelynas probabil nu avea dreptate să considere letonul bars un cuvânt cu nu mai puțin de trei origini. Ni se pare că toate sensurile atât ale lituanianului bãras, cât și ale letonului bars pot fi explicate prin legarea acestor cuvinte de verbele lituanian berti și leton bērt. Originea lituanianului bãras și a letonului bars fusese explicată astfel încă de A. Leskynas³⁹. Mulți cercetători de mai târziu au subscris la explicația lui A. Leskynas. K. Būga afirma că „bãras este suprafața de teren care poate fi presărată dintr-o singură mișcare în timpul semănatului”⁴⁰; aceeași opinie o aveau P. Skardžius⁴¹, E. Frenkelis⁴² și J. Otręmbskis⁴³. Ceea ce l-a făcut, probabil, pe J. Endzelynas să se îndoiască mai ales de această etimologie a fost faptul că în limbile baltice este folosit un alt cuvânt vechi cu sensul de „suprafață de teren însămânțată”: lituanianul biržė și letonul birze, puse în legătură cu slava veche brazda „brazdă”, rus. борозда și pol. brózda⁴⁴ (de fapt, această etimologie pare destul de îndoielnică).

Însă sensurile inițiale ale acestor cuvinte (lituanianul biržė, lituanianul bãras) ar fi putut fi diferite — apropierea lor semantică este rezultatul unei evoluții ulterioare.

³⁸ EM, I, p. 265.

³⁹ A. Leskien, Der Ablaut der Wurzelsilben im Litauischen, Leipzig, 1884, p. 321; Bildung der Nomina im Litauischen, Leipzig, 1891, p. 167 (pastarajame veikale teigia kiek abejodamas).

⁴⁰ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 294.

⁴¹ P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 26.

⁴² E. Fraenkel, Et. Wb., p. 34–35.

⁴³ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, II, Warszawa, 1965, p. 33.

⁴⁴ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 44–45; EM, I, p. 299.

15

Sensul de „turmă de animale” poate fi cu greu legat direct de verbul bérti, însă de acest verb pot fi legate sensurile generale de „mulțime”, „grup” (cf. Ramurile de tei sunt presărate cu muguri; Cerul era senin, presărat cu stele strălucitoare, LKŽd., I(2), 773; letonă biru birām „în cete”, birum birumiem, EM, I, 298). Din sensul de „mulțime”, „grup” apare foarte firesc și sensul de „turmă de animale, cireadă”, cf. lituaniană guõtas „cireadă – grup”, lituaniană kaĩmenė „cireadă – grup”, lituaniană gyvìs „cireadă – mulțime” etc.

După cum am menționat, J. Endzelynas era înclinat să lege sensurile 4–5 ale letonului bars de indo-europeanul *bher- „a purta”. Totuși, și lituanianul bérti și letonul bērt sunt puse în legătură cu rădăcina indo-europeană menționată. E adevărat, J. Endzelynas părea să aibă unele îndoieli cu privire la această legătură, arătând că K. Būga, J. Mikola, A. Briukneris și R. Trautmanas legau lituanianul bérti și letonul bērt de indo-europeanul *bher „a purta” „ohne sich über die Entwickelung der Bedeutung zu äussern”⁴⁵. Ni se pare că lituanianul bérti ar putea fi apropiat de indo-europeanul *bher- prin sensuri ale acestui verb precum „a făta (despre un animal)”, „a naște”, cf. Scroafă fătată; Dacă ai grijă de scroafă până fată, vei primi un purcel LKŽd., I(2), 773, 847. Însă aceste sensuri ar putea fi și creații lexicale noi în lituaniană, cf. sensuri asemănătoare ale verbelor griūti, irti.

Letonă ganeklis etc.

În letonă găsim câteva denumiri pentru „turmă de animale”, derivate din verbul ganīt (lituaniană ganýti): ganeklis (bărbatul mână ganekli în casă), ganekles (cuvântul apare în traducerea Bibliei lui Glück din 1689), ganība (pe pășunile noastre pășunează o turmă întreagă de vite), ganīkla (aici și colo pasc turme de vite), ganāmais (va fi un singur păstor, o singură turmă), ganāmie (EM, I, 599, 600; EH, I, 382).

În scrierile lui J. Žemaitė, cu sensul de „turmă de animale”, este atestat cuvântul gãniava (Atâtea turme de animale nu pot fi pășunate în acele pășuni, LKŽd., III, 102). Totuși, aici gãniava nu pare să fie un fapt de limbă vie, ci mai degrabă un cuvânt apărut dintr-o neînțelegere, pornind de la gõniava, folosit în locul de baștină al lui Žemaitė (probabil o intervenție a redactorilor scrierilor lui Žemaitė).

Lituană gõniava, gonà etc.

În dialectele limbii lituaniene găsim denumiri pentru „turmă de animale” care ar trebui puse în legătură cu verbul ginti „a mâna, a duce cireada la pășune”: gõniava „cireadă, grup, mulțime”, gonà „grup, mulțime” (Păstorul mână o cireadă de vaci. N-am văzut niciodată o asemenea turmă de animale Als.), gõna, gõnas, gõnė (O asemenea turmă de porci ar mânca ceva Kair.), gonìa (Deschide ușa grajdului, am adus turma Vlk.), gonyčia (LKŽd., III, 482)⁴⁶.

Liet. gárdas

Cuvântul este folosit cu sensul de „turmă de animale” numai în vechile noastre scrieri — astfel îl folosesc J. Bretkūnas, M. Daukša, S. Chilinskis și alții. Cf.:

„...și va fi un singur păstor și o singură stână”, BrP, II, 209.

„...un bun păstor, care astfel nu și-a cruțat umerii pentru a-și salva oaia pierdută, încât s-o adăpostească în stâna sa”, DP, 174.

„...și mână acolo toate stânele”, Ch 1 Moz 29,3.

⁴⁵ EM, I, p. 292.

⁴⁶ P. Skardžius, Formarea cuvintelor în limba lituaniană, p. 47.

16

„...a mânat toate stânele”, Ch 1 Moz 29, 8.

„...și frații lui au plecat să pască turma tatălui lor”, Ch 1 Moz 37, 12.

„...cine paște turma și nu mănâncă din laptele turmei? Bt 1 Pv K 9,7 (cf. de asemenea LKŽd., III, 120).

În limba lituaniană, cuvântul gardas, după cum știm, este folosit cu sensul de un anumit țarc („o parte împrejmuită a grajdului”, „un țarc pe câmp sau pe pășune”, „o ladă făcută din scânduri pentru transportul porcilor”, LKŽd., III, 120). Acest din urmă sens — cel de țarc — este, fără îndoială, mai vechi. Sensul de „turmă de animale” a apărut, se pare, din sensul de „țarc pe câmp sau pe pășune”.

Lituan. gardas este înrudit cu slava veche gradъ „castel, oraș, grădină”, rus. город „oraș”, sanscr. grháḥ „casă”, got. gards, got. garda „gard”, alb. garth „gard viu” și altele.⁴⁷

Un corespondent al lituan. gardas se găsește și în limba letonă, cf. let. gards „o despărțitură în grajd sau lângă acesta” (atestat în scrierile lui J. Janševskis). J. Endzelīns tinde să considere acest cuvânt leton un lituanism (Anscheinend aus li. gãrdas dass., wenn wirklich mit kurzem a; vgl. gārds 1, EH, I, 384). Ni se pare că și let. gārds „o despărțitură pentru vitele îngrășate, mai ales pentru porci” (EM, I, 618; EH, I, 390) ar trebui considerat un lituanism. Căci, judecând după materialul din dicționarul lui K. Mühlenbach și din suplimentele acestuia, acest cuvânt este folosit aproape exclusiv în zona de graniță cu Lituania (Dunika, Gruobinia, Lazduona, Nyca, Nygranda, Rucava). Lungirea vocalei a din rădăcina cuvântului leton ar trebui explicată prin pronunțarea lituanienilor din Letonia, căci lituanienii din Letonia (Akmenė, Klykoliai, Mažeikiai), de la care cuvântul trebuie să fi pătruns în letonă, pronunțau lituan. gardas ca gãrc. Chiar dacă let. gārds nu ar fi un împrumut din limba lituaniană, cel puțin limba lituaniană ar fi contribuit la păstrarea lui în acele dialecte letone.

Lituan. gardas, cu sensul de țarc, a pătruns și în limbile fino-baltice, cf. fin. karsina, carel. karžina și altele.⁴⁸

Liet. stōdas

Liet. stōdas cu sensul de „turmă de animale” este folosit de asemenea numai în scrierile vechi — în acest sens îl folosesc J. Bretkūnas, M. Daukša, K. Širvydas și alții. Cf.:

„...nuneche awi ich Stodo (paraštėje: Gardo)...“, BrB 1 Sam 17, 34.

„...stōdai ir kaimenės, tawos...“, DP, 290.

„...piewos, łakos, kãimenes, stōdai...“, DP, 306.

„Paweýksłu tieġ tapi stōdo... (Wžormi, movi, bėdac stāda...)“, SP, II, 136.

„...piemenimus, Stodą ganantiemus...“, KN, 130.

Alături de forma stodas, în scrierile vechi este folosită și forma stoda⁴⁹.

În privința originii cuvântului lituanian stōdas există opinii diverse. A. Brückner a presupus că lituanienii au împrumutat acest cuvânt din limba polonă⁵⁰. K. Būga, care s-a îndoit multă vreme dacă era un cuvânt autohton sau un împrumut⁵¹, îl consideră un împrumut din limba rusă⁵², iar P. Skardžius — un împrumut

⁴⁷ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 135–136; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 297; J. Pokorny, Et. Wb., p. 444.

⁴⁸ Y. H. Toivonen, Suomen kielen etymologinen sanakirja, I, Helsinki, 1955, p. 165; A. Sabaliauskas, LKK, VI, p. 118.

⁴⁹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 592.

⁵⁰ A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, Weimar, 1877, p. 137.

⁵¹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, 92, II, p. 591–592.

⁵² K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 46.

2. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos

17

BIBLIOTECA LKI

din limba belarusă⁵³. Probabil că nu se poate respinge categoric niciuna dintre opinii. Totuși, P. Skardžius amintește, printre altele, de utilizarea foarte asemănătoare a lit. stōdas și a belar. cmado în texte belaruse din documentele Lituaniei (cf. кони, стада и животина князя Лит. Мет. (1520). РИБ. XX 1434). În sfârșit, este posibil ca o asemenea denumire a unui grup de animale să fi pătruns în lituaniană din limbile slave pe căi diferite.

Lit. armuõ

Lit. armuõ cu sensul de „grup de animale” este atestat o singură dată, și anume în traducerea Bibliei de A. Baranauskas: Din turma de oi un mascul fără cusur pentru jertfă, 3 Moz 1,3 (LKŽd, I (2), 310). Ni se pare că folosirea lit. armuõ de către A. Baranauskas în acest context a fost prilejuită de lat. armentum (...si holocaustum fuerit ejus oblatio, ac de armento...3 Moz 1, 3), care în latină înseamnă „animale domestice de muncă mari (cai, boi); turmă de animale de muncă”.

În mod obișnuit, lit. armuõ cu sensul de „strat de sol arat; pământ arabil; arătură, sol” (: lit. árti) nu este folosit nicăieri cu sensul de „grup de animale”.

Lit. gaibjė

Lit. gaibjė cu sensul de „grup de animale” este atestat în următoarele monumente ale limbii lituaniene: „Clavis Germanico-Lithvana”, dicționarul lui J. Brodovskis, dicționarul lui F. Nesselmann și dicționarul lui F. Kurschat (menționându-se că F. Kurschat însuși nu cunoaște acest cuvânt din limba vie). Structura acestui cuvânt arată că nu este un fapt viu al limbii lituaniene, deoarece în lituaniană nu există, în general, cuvinte formate în acest fel. Se pune întrebarea cum ar fi putut apărea în monumentele limbii noastre menționate mai sus. F. Kurschat a preluat acest cuvânt din dicționarul lui F. Nesselmann. F. Nesselmann l-a copiat din manuscrisul dicționarului lui J. Brodovskis. F. Nesselmann l-a copiat corect, deoarece locul respectiv din manuscrisul dicționarului lui J. Brodovskis este foarte clar lizibil:

„Gótas Awju. Gardas, Stodas. Gauje, Gaibje“ (B, 613).

Cuvântul gaibjė a ajuns, probabil, în manuscrisul dicționarului lui J. Brodovskis din dicționarul din secolul al XVII-lea „Clavis Germanico-Lithvana”, unde este, de asemenea, consemnat foarte clar:

„Heerde Vieh. Kaimene, ės. F. Gúta, ôs F. Gaibje, ės. F. Gáuje, ęs. F.“ (C, I, 873).

Se poate chiar presupune că J. Brodovskis, copiind acest cuvânt din sursa menționată, l-a inversat cu cuvântul gauje, întrucât acesta îi era cunoscut, iar cuvântul gaibje l-a trecut la sfârșit, ca fiind necunoscut lui. J. Lebedys⁵⁴ a demonstrat în mod clar că J. Brodovskis a folosit într-adevăr „Clavis Germanico-Lithvana”. Însă deocamdată nu se poate spune cum a apărut cuvântul gaibjė în acest din urmă manuscris.

⁵³ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Altlitauischen, Kaunas, 1931, p. 206.

⁵⁴ J. Lebedys, Smulkioji lietuvių tautosaka XVII—XVIII a., Vilnius, 1956, p. 23.

18

Lituan. pūlkas, letonă pulks

Atât în lituaniană, cât și în letonă, cu sensul de „grup de animale” se folosește cuvântul pūlkas (letonă pulks).

Cuvântul pūlkas cu sensul de „grup de animale” se găsește deja în ediția din 1629 a dicționarului lui K. Širvydas:

„Stado, grex, armentum. pulkas”

„Stadko, grex pusillus, pulkelis” (Dic., 174).

Găsim, de asemenea, în ediția din 1642 a dicționarului lui K. Širvydas:

„Stādo bydla, Armentum, grex pulkas” (Dic., 421).

Cu sensul de „grup de animale”, pūlkas este folosit frecvent și în dialectele limbii lituaniene. Totuși, aici este folosit cel mai adesea nu ca sinonim al lui bandos sau al lui kaimenės, ci, în general, cu sensul de „grup, mulțime (mai ales când este vorba despre ființe vii)” și se spune de obicei împreună cu un cuvânt determinat, cf. avių pulkas, pulkas kiaulių, pulkas karvių etc. În unele dialecte lituaniene, pūlkas este totuși folosit aproape ca sinonim al lui bandos sau al lui kaimenės, cf. Prie pulko ganydavo (Pumpėnai); Per du pulku ganydavo gyvulius (Linkuva).

O utilizare foarte asemănătoare are și cuvântul leton pūlks „grămadă (de ființe vii), ceată, mulțime în general”, ganāms pulks „turmă”, ganāmpulks, ļopu pulks, ļopu pulciņš, pulks, pulciņš (Kur tu dzīsi savu pulciņu?) (EM, I, 600, III, 407; EH, I, 382)⁵⁵.

Lituan. pūlkas și letonă pūlks sunt împrumuturi din rusa veche, cf. rus. veche pъlkъ „regiment, armată, forță militară, expediție militară, tabără”⁵⁶. Se pare că a pătruns în limbile baltice cu sensul de termen militar, iar celelalte sensuri au apărut ulterior, chiar în limbile baltice. Un proces asemănător de extindere semantică se observă și în unele limbi slave, cf. rusă dialectală полок „grup (de fete)”, sârbo-croată nyk „popor, oameni, mulțime”, cehă pluk „grămadă”.

Slavii au împrumutat acest cuvânt din limbile germanice vechi (*fulkaz), cf. vechea germană de sus folk, engleza veche folc „armată, ceată”⁵⁷.

Liet. tabūnas

Cu sensul de „grup de animale”, în dialectele limbii lituaniene se întâlnește uneori și cuvântul tabūnas. În general, acest cuvânt este folosit în lituaniană cu mai multe sensuri: „grup de animale (cel mai adesea cai)” (Kurtuvėnai, Liškiava, Ukmergė, Salamiestis), „grup, mulțime” (Alytus, Anykščiai, Druskininkai, Dusetos, Jurbarkas, Južintai, Laukuva, Lazdijai, Rudamina, Ukmergė, Utena), „pășune împrejmuită din toate părțile” (Kurtuvėnai, Radviliškis, Šiauliai).

Cuvântul tabūnas a pătruns în limba lituaniană din limbile slave. Un cuvânt de acest fel este folosit cu sensul de „grup de cai” în limbile slave răsăritene, cf. rus. табун, belarusă табун, ucraineană табун. De aici a ajuns și în limba polonă, cf. pol. tabun⁵⁸. Slavii răsăriteni au împrumutat acest cuvânt din

⁵⁵ Exemplele care nu apar în dicționarul lui K. Mühlenbach — J. Endzelīns au fost furnizate autorului de către candidatul în științe filologice D. Zemzare.

⁵⁶ P. Skardžius, Cuvintele de împrumut slave în lituaniana veche, p. 183; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 665–666; EM, III, 407.

⁵⁷ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 393–394; F. Kluge, Et. Wb., p. 825; E. Klein, Et. Dic., I, p. 607.

⁵⁸ A. Brückner, Sł. et., p. 563.

2*

19

limbile turcice-tătare, cf. tătara din Kazan tabun „herghelie de cai”, ciagatai tabun, tătara crimeeană tabum „turmă, grup”⁵⁹.

Este greu de spus din care limbă slavă provine lituanianul tabūnas; poate că este cel mai probabil ca lituanienii să fi preluat acest cuvânt din rusă. Sensurile „grup în general, mulțime” și „pășune împrejmuită” au apărut chiar în limba lituaniană.

Let. pūlis

Acest cuvânt este folosit în letonă cu mai multe sensuri: „grămada; mulțimea”, „turma; șirul (de pui de animale sălbatice)”, „cuibul”, „ploaia deasă” (EM, III, 446–7). Sensul de „grup de animale” s-a dezvoltat, fără îndoială, din sensul de „grămadă, mulțime”.

J. Endzelīns înclină să lege letona pūlis de letona pauna „craniul; botul”, letona paũna „o căciuliță; un rucsac; un mănunchi” (EM, III, 128). În continuare, aceste cuvinte ar trebui puse în legătură cu cuvintele din rădăcina indo-europeană *pū-, *peu-, *pou- „a umfla; umflat, tumefiat”, cf. skr. phuphusah „plămânii”, arm. (h)ogi „miros, respirație, suflet” etc.⁶⁰.

* * *

Limbile baltice au foarte multe denumiri pentru „grupul de animale”, iar în special în limba lituaniană întâlnim numeroase astfel de denumiri. Aceste denumiri sunt, de regulă, cuvinte de origine baltică, provenite din rădăcini diverse. Se întâlnește adesea evoluția semantică „mulțime, grup”→„grup de animale”, „animal, animale”→„grup de animale”. Câteva denumiri pentru „grup de animale” au pătruns în limbile baltice și din limbile slave.

DENUMIRI ALE PĂSTORULUI

Limbile indo-europene nu au o denumire comună a păstorului, răspândită pe scară mai largă în aceste limbi. Totuși, grupuri lingvistice indo-europene distincte au, de regulă, denumiri comune, formate prin evoluții semantice similare, uneori chiar din aceeași rădăcină indo-europeană; cf. lat. pāstor „păstor”: lat. pāscō, -ere „a paște, a se ocupa cu creșterea animalelor”, rus. пастух „păstor”: rus. пасти „a paște”, arm. hoviv (< *ou̯i-pā-) „păstor”; germ. Hirt „păstor”: germ. Herde „turmă, cireadă”, engl. (shep)herd „păstor”; engl. herd „turmă, cireadă”, lituan. ker džius „păstor mai în vârstă, mai bătrân” etc.

Denumirile păstorului au apărut în mod similar și în limbile baltice.

Lituan. piemuo

Această denumire este foarte veche; există motive să credem că datează încă din perioada indo-europeană comună. Este adevărat că, dintre limbile baltice, în prezent găsim o asemenea denumire a păstorului doar în lituaniană, dar există suficiente date care arată că ea a fost comună limbilor baltice.

Lituan. piemuõ are corespondenți direcți doar în greacă; cf. gr. ποιμήν „păstor”, ποιμνή „turmă, cireadă”. Este adevărat că există controverse privind corespondența exactă a vocalismului rădăcinii dintre lituan. piemuõ și cuvintele grecești. Totuși, fie că vom lega balticul ie direct de

⁵⁹ M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 66.

⁶⁰ J. Pokorny, Et. Wb., p. 847.

20

ide. *oi, sau dacă vom explica vocalismul rădăcinii cuvântului baltic prin schimbarea produsă sub influența altor cuvinte, legătura dintre lit. piemuo și gr. ποιμήν nu lasă loc de îndoială.

Denumirile păstorului din lituaniană și greacă sunt legate de rădăcina proto-indo-europeană *pō(i), al cărei sens principal ar fi fost «a pășuna animale». Mai târziu, din acest sens s-a dezvoltat și sensul nou, general, de «a păzi ceva».

Cuvinte cu această rădăcină se găsesc, în afară de lituaniană și greacă, și în alte limbi indo-europene, cf. scr. pāti «el păzește, pășunează», av. pāiti, scr. gōpāḥ «păstor (inițial, păstor de vite, de vaci, cf. scr. gauḥ «vită, bou, vacă»)», pāyuḥ «paznic», pālāḥ «străjer, păstor», nṛpaḥ «rege (păzitor al oamenilor)», persana veche xšāθrapāvan «locțiitor al conducătorului, satrap»¹.

S-a încercat, de asemenea, legarea de rădăcina proto-indo-europeană *pō(i) a unui grup de cuvinte germanice, cf. got. fōdr «teacă», engl. veche fōdor, germ. Futter «căptușeală»². Din punct de vedere semantic, legătura cu rădăcina proto-indo-europeană *pō(i) a cuvintelor germanice se explică prin faptul că got. fōdr și celelalte pot fi puse în legătură cu sensul «a proteja acoperind».

S-au făcut încercări de a lega rădăcina proto-indo-europeană *pō(i) de proto-indo-europeanul *pā- «a hrăni, a nutri, a pășuna»³, din care provin denumirile de păstor indo-europene menționate deja (lat. pāstor, rus. пастух, arm. hoviv). Aceste încercări nu au avut însă succes.

Este foarte îndoielnică și legarea hit. paddar «coș, paner»⁴ de proto-indo-europeanul *pō(i)⁵.

Limbile slave nu au moștenit deloc cuvinte din rădăcina proto-indo-europeană *pō(i). Este adevărat că această rădăcină apare în denumirea rusă și ucraineană a păstorului de oi, чабан. Cuvântul a intrat însă în rusă din limbile turco-tătare (cf. tătara crimeeană čōban «păstor»⁶), care, la rândul lor, au preluat această denumire de păstor din persană, cf. pers. šūban «păstor», afg. špūn < *fšu-pāna- «păstor de vite», cf. scr. pāṇāḥ «care păzește»⁷.

În letonă și prusacă nu găsim o denumire a păstorului corespunzătoare lit. piemuo. Totuși, putem desluși anumite urme ale acestui cuvânt în unele toponime și antroponime.

În prusacă găsim toponimul Paymekopo (atestat în documente din 1311). Se pare că acest toponim, derivat din Paymenkopo, ar putea fi pus în legătură cu lit. piemuo. Pentru formarea prus. Paymekopo, cf. prus. Auctacops, Auctukape: lit. aukštas + lit. kāpas⁸.

Se încearcă și legarea de lit. piemuo a antroponimului leton Paim, precum și a toponimului Paimis⁹.

După cum vedem, vocalismul rădăcinii acestor exemple nu coincide cu vocalismul rădăcinii lit. piemuo, ci corespunde vocalismului gr. ποιμήν. Este posibil ca în limbile baltice să fi existat două variante ale acestei denumiri de păstor — *peim- ir *poim-. În plus, a doua variantă ar fi putut fi chiar mai veche. Acest lucru ar fi indicat de denumirea de păstor de origine baltică din limbile fino-baltice, cf. fin. paimen «păstor», paimen

¹ J. Pokorny, Et. Wb., p. 839; M. Mayrhofer, Et. Wb., I, 348, II, 251, 262.

² J. Pokorny, Et. Wb., p. 839; F. Kluge, Et. Wb., p. 226—227.

³ M. Mayrhofer, Et. Wb., II, p. 251; J. Pokorny, Et. Wb., p. 787.

⁴ F. Kluge, Et. Wb., p. 227.

⁵ J. Friedrich, Hethitisches Wörterbuch, Heidelberg, 1952, p. 166.

⁶ M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 297.

⁷ M. Mayrhofer, Et. Wb., II, p. 251.

⁸ G. Gerullis, Die altpreussischen Ortsnamen, p. 12, 112.

⁹ E. Blese, Latviešu personu vārdu un uzvārdu studijas, I, Rīgā, 1929, p. 333; E. Blese tokį (šaknyje su -ai-) latvių kalbos piemens pavadinimą linkęs laikyti sekundariniu skoliniu iš Pabaltijo suomių kalbų.

21

iaa „a pășuna”, est. paimendama „a pășuna, a păzi”, karel. paimen „păstor”, lyv. paimēn „păstor”, paimentta „a pășuna, a păzi”, veps. paimen „păstor”, paimenta „a pășuna, a păzi” etc.¹⁰

[Denumirea baltică a păstorului a pătruns în limbile fino-baltice împreună cu alte cuvinte referitoare la creșterea animalelor și agricultură, probabil în ultimele secole înaintea erei noastre. În limbile finice, din aceasta s-a format și un verb cu sensul „a pășuna, a păzi”, precum și alte cuvinte înrudite, cf. fin. paimentaminen „pășunat, păstorit”, paimenkoira „câine ciobănesc”, paimenpilli „fluier de păstor”, paimenpoika „micul păstor”, paimentolainen „nomad” etc.¹¹

O întrebare destul de interesantă este de ce limba letonă nu a păstrat această denumire a păstorului. Ni se pare că un anumit rol l-ar fi putut avea aici prepoziția pie. Într-adevăr, în letonă, odată cu transformarea lui pie, cuvintele letone care începeau cu grupul pie- puteau fi interpretate drept cuvinte compuse cu prepoziție. Cuvintele a căror legătură lexicală cu prepoziția pie nu mai era percepută nu se potriveau, într-un fel, cu sistemul compuselor menționate și au început treptat să dispară, ori fonetica lor s-a schimbat sub influența altor cuvinte. Din acest motiv, de pildă, letonul plāva ar fi putut înlocui vechiul leton pieva (EH, II, 278); din acest motiv, poate, nu găsim în letonă un corespondent fonetic al lituanianului pieštūs. Ipoteza noastră, desigur, nu se poate aplica cuvintelor letone în care ie < en și nici cuvintelor care, prin scurtarea terminației, au devenit monosilabice.

Let. gans, lit. gānas etc.

În letonă s-a impus o denumire a păstorului provenită dintr-o altă rădăcină, cf. let. gans „păstor”, forme diminutivale ganiņš, ganelis, ganēns, gane, gaņa, ganiene, ganikis „un păstor (un păstor mic, neînsemnat)”, gantājs „paznicul” (EM, I, 599, 600; EH, I, 382). Aceste cuvinte sunt înrudite cu let. ganīt, lit. ganyti.

Denumiri ale păstorului derivate din acest verb sunt folosite și în lituaniană, cf. lit. gānas „păzitor, păstor”, ganýtojas, ganikas, ganūkas, ganė „păstoriță, păzitoare” (LKŽd., III, 96, 100, 107, 108).

Se folosesc, de asemenea, numeroase denumiri compuse ale păstorului, al căror al doilea element este un cuvânt din această rădăcină. Cf.:

Lituaniană ančiāgonis „păstor de rațe” (LKŽd., I(2), 131) < lituaniană ántis + ganýti.

Lituaniană arklāganis „cel care păzește caii”, arklāganis, arkliaganỹs, arkliāgonis, arkliiganis, arkliūganis (LKŽd., I(2), 301, 303, 305, 307) < lituaniană arklys + ganýti.

Lituaniană aviganis „păstor de oi, păzitor de oi”, avigonis, aviāgonis, avēliaganis (LKŽd., I(2), 521, 523, 525) < lituaniană avis + ganýti.

Lituaniană galvijagonis „păstor, păzitor de cireadă”, galvijagonis (LKŽd., III, 83) < lituaniană galvijas + ganýti.

Lituaniană jautaganỹs „păzitor de tauri; păstor”, jaučiāgonis (LKŽd., IV, 295, 322) < lituaniană jautis + ganýti.

Lituaniană karvāganis „păstor de vaci” (LKŽd., V, 352) < lituaniană kárvė + ganýti.

¹⁰ Y. H. Toivonen, E. Itkonen, A. J. Joki, Suomen kielen etymologinen sanakirja, II, Helsinki, 1958, p. 459; J. Kalima, Itämerensuomalaisten kielten balttilaiset lainasanat, Helsinki, 1936, p. 145; V. Thomsen, Beröringer mellem de finske og de baltiske (litauisk-lettiske) Sprog, Köbenhavn, 1890, p. 208.

¹¹ A. Sabaliauskas, LKK, VI, p. 130.

22

Liet. kiaulāganis „porcar”, kiaulāgonis, kiaūlganis, kiauliāganis, kiauliāgonis (LKŽd., V, 687, 691, 693) < lit. kiaũlė + ganýti.

Liet. ožkaganỹs „păstor de capre”, ožkāganis¹² < lit. ožkà + ganýti.

Liet. žąsigonis „păstor de gâște” < lit. žąsìs + ganýti.

Liet. bandāganis „păstor de vite, văcar”, bandganis (LKŽd., I(2), 639) < lit. bandà + ganýti.

Liet. diēnaganis „cel care paște animalele numai ziua, păstor nepriceput” (LKŽd., II, 346) < lit. diēnā + ganýti.

Liet. naktigonis „cel care paște animalele noaptea (de obicei, caii)” < lit. naktis + ganýti.

Liet. rytāgonis „cel care paște animalele dimineața” < lit. rytās + ganýti.

Denumiri compuse similare, cu sensul de păstori, sunt folosite pe scară largă și în limba letonă. Cf.:

Let. āitgans „păstor de oi” (EH, I, 5) < let. āita „oaie” + gans „păstor”.

Let. cūkgans „păstor de porci”, cūkganis (EM, I, 398; EH, I, 280) < let. cūka „porc” + gans.

Let. giòvgans „păstor de vaci” (EM, I, 692; EH, I, 424) < let. giòvs „vacă” + gans.

Let. luōpgans „păstor de vite” (EM, II, 527) < let. luōps „vite, animal” + gans.

Let. zīrgans „păstor de cai” (EM, IV, 726; EH, II, 808) < let. zīrgs „cal” + gans.

Let. zùosgans „păstor de gâște” (EM, IV, 759) < let. zùoss „gâscă” + gans.

Let. dižgans „păstorul principal (mai în vârstă), vătaful păstorilor” (EH, I, 324) < let. dižs „mare, impunător, nobil” + gans.

Liet. ganýti, lat. ganīt sunt asociate în continuare cu liet. gìnti «a mâna, a goni; a mâna turma, animalele la pășune», lat. dzīt, rus. гнать «a mâna, a îmboldi, a urmări, a alunga», pol. gonić, irl. veche gonim «rănesc, omor», skr. hanti «el omoară, ucide», arm. gan «lovire, bătaie», gr. φόνος «omor» etc.¹³

Pentru aceste cuvinte se reconstruiește protoforma indo-europeană *gu̯hen -(ə)-, al cărei sens inițial era probabil «a lovi». În limbile baltice există, de asemenea, cuvinte cu această rădăcină, al căror sens nu s-a îndepărtat încă atât de mult de sensul inițial; cf. liet. genėti «a tăia ramuri; a tăia tufișuri», lat. dzenēt, liet. genys, lat. dzenis, pr. genix. În limbile slave găsim cuvinte cu această rădăcină al căror sens se apropie pe deplin de sensurile lui liet. ganýti, lat. ganīt, liet. gìnti, lat. dzīt; cf. rus. вгон «pășune, pășunat, potecă de turmă; scoaterea la pășune», pol. wygon.

În limba lituaniană există denumiri pentru păstor provenite direct de la verbul gìnti; cf. liet. genùlis «micul păstor» (LKŽd., III, 239), gìnikas «cel care mână (animalele)» LKŽd., III, 319), gintėjas (LKŽd., III, 327).

Liet. crescător de cai, crescător de oi etc.

Se întâlnesc, de asemenea, denumiri de păstori provenite direct de la denumirile animalelor respective. Cf.:

Liet. arklininkas «paznic de cai pe timp de noapte, îngrijitor de cai; iubitor, cunoscător de cai», arklinȳkas (LKŽd., I (2), 305), arklinis «paznic de cai pe timp de noapte, păstor de cai, îngrijitor» (LKŽd.,

¹² Exemplele din limba lituaniană pentru care nu este indicată o sursă sunt, de regulă, preluate din fișierul dicționarului academic „Dicționarul limbii lituaniene”.

¹³ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 152—153; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 293; J. Pokorny, Et. Wb., p. 491—493.

23

I(2), 306), arklìčius „păstor neastâmpărat” (LKŽd., I (2), 305; pentru semantică, cf. lituan. arklìnis „poznaș”), cf. lituan. arklỹs.

Lituan. avininkas „păstor de oi; îngrijitor, crescător, deținător de oi”, avinýkas (LKŽd., I(2), 528), avinorius „păstor de oi” (cu sufix slav, LKŽd., I(2), 529), cf. lituan. avis.

Lituan. galvìjininkas „păstor de vite” (LKŽd., III, 83), galvininkas (LKŽd., III, 84), cf. lituan. galvijas.

Lituan. jautìnininkas „păstor de boi; om care lucrează cu boii”, jautìnis „mânuitor de boi, păstor, negustor; îngrijitor de boi” (LKŽd., IV, 324), jaučius „păstor de boi; vătaf”, jautìčius (LKŽd., IV, 295), jautìšius „îngrijitor de boi” (LKŽd., IV, 325), cf. lituan. jautis.

Lituan. karvininkas „păstor, îngrijitor, crescător de vaci” (LKŽd., V, 357), karvišius „păstor de vaci, în sens depreciativ”, karviškus (LKŽd., V, 358), cf. lituan. karvė.

Lituan. kiaulininkas „păstor de porci, porcar, hrănitor și îngrijitor de porci”, kiaulininkas (LKŽd., V, 696), kiaulinis „păstor de porci; cel care se ocupă cu porcii”, kiaulinis (LKŽd., V, 697), kiaulišius „porcar, păstor de porci”, kiauliušis (LKŽd., V, 699), cf. lituan. kiaulė.

Lituan. ožkininkas „cel care se ocupă cu caprele, păstor de capre”, ožkininkas, cf. lituan. ožka.

Lituan. avinvedis „păstor de oi” (LKŽd., I(2), 529), avinvedỹs < lituan. ávi̇̀nas + vesti.

Lituan. kiauliapiemenis „păstor de porci” (LKŽd., V, 694), kiauli̇̀piemenis (LKŽd., V, 700) < lituan. kiaulė + piemuo.

Liet. akėčpiemenis, berniukas, gelčius și altele

În limba lituaniană se întâlnesc și câteva denumiri de păstor de altă origine, folosite cel mai adesea cu un sens specific sau având o anumită nuanță afectivă. Cf.:

Liet. akėčpiemenis „păstor potrivit pentru grăpat, argat tânăr” (LKŽd., I(2), 51), akėtpiemenis (LKŽd., I(2), 55) < lit. akėčios + piemuo.

Liet. berniukas „băiețel păstor, argat mai tânăr (salariat)” (LKŽd., I(2), 770), cf. lit. berniukas.

Liet. gelčius „copil, băiețel păstor” (LKŽd., III, 213), cf. lit. geltónas, geltas; pentru semantică, cf. lit. geltonsnāpis „imatur, cu lapte la gură, puști”.

Liet. naktininkas „păstor de noapte”, naktinis, cf. lit. naktis.

Liet. naktigulis „păstor de noapte” < lit. naktis + gulėti

Liet. avčiorius

Liet. avčiorius „proprietar de oi, păstor de oi” (LKŽd., I(2), 520) < pol. owczarz.

Totuși, în cuvântul lituanian se simte legătura lexicală a acestuia cu lit. avis. Faptul că acest cuvânt este împrumutat din limba polonă ar putea fi indicat, poate, de sursa sa — dicționarul lui J. Brodovski.

Let. šēperis, šēruks

Lat. šēperis „un păstor, păstorul de pe o moșie; ciobanul de pe o moșie” (EH, II, 626) — cuvânt de origine germană, cf. germ. Schäfer, cf. de asemenea lat. šēperis „câine ciobănesc”, šēperītis (EM, IV, 17)¹⁴.

¹⁴ J. Sehwers, Sprachlich-kulturhistorische Untersuchungen, Leipzig, 1936, p. 130.

24

Lat. šeruks „un îngrijitor al vitelor și păstor (mai ales pe moșii), căsătorit” (EM, IV, 17) se întâlnește în graiurile letone de la granița cu Lituania; în opinia lui J. Endzelīns, ar fi putut fi împrumutat din lituaniană, cf. lit. šėrti, let. šėrt < < lit. šerti.

Lit. kerdžius

În limba lituaniană se folosesc mai multe denumiri speciale pentru păstorul-șef.

Cea mai răspândită denumire este kerdžius, folosită și în limba literară. Pe lângă forma kerdžius, în graiuri și în diferite monumente ale limbii întâlnim și alte forme ale denumirii păstorului-șef cu această rădăcină; cf. kerdeninkas (kerdenykas), kerdis, kerdžys (LKŽd., V, 600). Din această denumire au derivat, de asemenea, numeroase alte cuvinte legate de munca păstorului-șef sau, în general, de pășunatul animalelor; cf. kerdystė „munca păstorului-șef”, kerdžystą, kerdžuvis „cel care a fost păstor-șef”, kerdūkas „mic păstor”, kerdžianka „femeie care pășunează animale”, kerdžiauti „a îndeplini atribuțiile de păstor-șef, a fi păstor-șef”, kerdžinė „ospăț al păstorilor”, kerdžinyčia „casa păstorului-șef”, kerdžiuvienė „soția păstorului-șef” (LKŽd., V, 600), kiaulkerdis „păstorul-șef al porcilor”, kiaulkerdžius (LKŽd., V, 699).

În graiurile lituaniene, precum și în limba literară, este foarte răspândită și forma skerdžius, precum și cuvintele derivate din aceasta (skerdžiauti, skerdystė, skerdžiuvienė). Forma skerdžius este mai recentă — a apărut prin adăugarea consoanei s- la forma kerdžius. Adăugarea unor consoane de acest fel este un fenomen destul de frecvent în lituaniană (nu este străină nici limbii letone); cf. lit. keterà: sketerà, kregždė: skregždė, kremzlė: skremzlė și altele¹⁵.

Apariția lui s- adăugat în cuvântul kerdžius este explicată în diverse feluri. E. Fraenkel, avertizând că lit. skerdžius nu trebuie pus în legătură cu lit. skersti „a tăia porcul”, explică apariția lui s- prin influența cuvintelor sérgėti, sárgas¹⁶. În schimb, J. Otrębski explică apariția lit. skerdžius tocmai prin influența cuvântului skersti, întrucât păstorul-șef era totodată și cel care sacrifica animalele¹⁷. Dintre aceste două explicații, cea a lui J. Otrębski pare mai convingătoare. Totuși, ni se pare că s- din denumirea păstorului-șef ar fi putut apărea și fără influența vreunui cuvânt anume. Oricum, toate elementele s- adăugate, atât în lituaniană, cât și în letonă, nu pot fi explicate etimologic doar prin influența unui anumit cuvânt.

s- adăugat în cuvântul kerdžius este un fenomen vechi. Z. Zinkevičius leagă de cuvântul skerdžius și hidronimele Skerdžius, Skérdžia¹⁸. Totuși, aceste hidronime pot fi legate și de cuvintele din grupul lit. skardis, skardžius; cf. lit. Skerdupis alături de Skardupis și de alte hidronime foarte răspândite¹⁹. Această ultimă posibilitate ni se pare mai plauzibilă, cu atât mai mult cu cât nu există hidronime care ar putea fi puse în legătură cu lit. kerdžius.

¹⁵ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, I, Warszawa, 1958, p. 376–378; J. Endzelins, Latviešu valodas gramatyka, Rīga, 1951, p. 238–239; Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, Vilnius, 1966, p. 190–191.

¹⁶ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 242.

¹⁷ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, I, p. 378.

¹⁸ Lietuvos TSR upių ir ežerų vardynas, Vilnius, 1963, p. 148; Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 190.

¹⁹ Lietuvos TSR upių ir ežerų vardynas, p. 147–148.

25

În lituaniană, kerdžius are o etimologie destul de sigură — este pus în legătură cu cuvintele cu protoformă indo-europeană *kerdho-, al căror sens inițial ar fi fost „șir; turmă, cireadă”. Evoluția semantică a cuvintelor cu această protoformă este foarte bine reflectată în limbile slave și, în parte, și în cele baltice; cf. rus. череда „șir, timp, moment; turmă”, ucr. череда „turmă, grup, mulțime; șir”, biel. чарада „șir, rând; mulțime, grup; turmă”, pol. trzoda „turmă, vite”, ceh. třída „ordine, șir, clasă, schimbare; stradă, bulevard”, slovac. črieda „turmă, cireadă”, sorabă superioară črjoda „grămadă” etc.²⁰

Punerea în legătură a lituan. kerdžius, prus. kėrdan și rus. череда cu indo-europeanul *kerdho ridică unele îndoieli în privința consonantismului inițial al cuvântului în limbile baltice și slave — o guturală în locul palatalei așteptate; cf. sanscr. śárdha- „turmă, grup”, avest. sarəða. Totuși, în limbile baltice se întâlnește destul de des o astfel de guturală „neregulată” și, probabil, această denumire baltică și slavă nu ar trebui considerată un împrumut din vreun dialect indo-european vestic.

B. Jēgers încearcă să pună aceste cuvinte baltice și slave în legătură cu indo-europeanul *(s)ger- „schnei-”²¹.

Dintre limbile baltice, lituaniana și prusiana au păstrat cuvinte din această rădăcină indo-europeană. În lituaniană, după cum am văzut, cuvântul cu această rădăcină denumește păstorul-șef, în timp ce cuvântul prusian kėrdan, sg. ac. (formă atestată de trei ori în al treilea catehism), și kerdan (formă atestată o dată în același catehism) a păstrat sensul temporal; cf. prei swaiam kerdan (= zu seiner zeit), en kėrdan (= bey zeit), Enstan kėrdan (= Zu der zeit)²². Așadar, în limbile baltice s-au păstrat, într-un fel, cei doi poli semantici ai indo-europeanului *kerdho-. De aceea, pare justificată presupunerea că, în limbile baltice, înainte de apariția sensului de păstor-șef sau, în general, de păstor, trebuie să fi fost folosit un cuvânt din aceeași rădăcină cu sensul de „cireadă, turmă”. Am putea chiar presupune că denumirea păstorului-șef kerdenykas, atestată în manuscrisul Postilei din Wolfenbüttel din 1573, reflectă într-un fel vechiul sens al lituan. *kerda „turmă, cireadă”; cf. bandà: bandininkas „păstor”, bandùlis „păstor-șef; kerdžius”.

În limbile germanice, cuvântul din rădăcina indo-europeană *kerdho- este folosit cu sensul de „păstor”; cf. got. hairdeis, germ. veche de sus hirti, germ. Hirt, engl. (shep)herd, care provine, la rândul său, din denumirea germanică a turmei; cf. got. hairda, germ. veche de sus hërta, germ. Herde, engl. herd etc.²³

Faptul că mai devreme un cuvânt cu rădăcina indo-europeană *kerdho- era folosit cu sensul „rând, timp” nu numai în prusacă, ci și în alte limbi baltice ar fi indicat de pătrunderea acestui cuvânt în limbile finice de la Marea Baltică; cf. fin. kerta „strat, rând; o dată” (cf. locuțiuni sau cuvinte compuse precum ainoa kerta „o singură dată”, vaatekerta „schimb de lenjerie, haine”, elämänkerta „biografie”, vuosikerta „publicație anuală”, cuvinte derivate precum kerros „strat”, kertoa „a povesti; a înmulți (în matematică)” etc.), est. kord, karel. kerda, liv. kērda etc.²⁴. Într-adevăr, în ultima vreme unii cercetători (J. Ka-

²⁰ M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 320; R. Trautmann, B.-sl. Wb., p. 127–128; О. Н. Трубачёв, Originea denumirilor animalelor domestice în limbile slave, p. 105.

²¹ B. Jēgers, KZ, 80, p. 46–48.

²² R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 53, 61, 63, 69, 356; Monumentele limbii prusiene, p. 195, 209, 211, 223.

²³ F. Kluge, Et. Wb., p. 304, 310; J. Pokorny, Et. Wb., p. 579; E. Klein, Et. Dic., I, p. 722.

Y. H. Toivonen, Suomen kielen etymologinen sanakirja, I, p. 184–185; V. Thomsen, Beröringer mellan de finske og de baltiske (litauiske-lettiske) Sprog, p. 185–186; J. Kalima, Itämerensuomalaisten kielten balttilaiset lainasanat, p. 115–117.²⁴

26

(limă, L. Hakulinen) s-au îndoit într-o oarecare măsură de originea baltică a acestor cuvinte. Îndoielile lor însă cu greu au temei. Atât sensul cuvintelor, cât și fonetica lor arată că ele au fost într-adevăr împrumutate din limbile baltice.

În letonă nu întâlnim urme ale ide. *kerdho-. Este adevărat că în dialectele letone (Rucava) a fost consemnată forma kėrdzis «băiat care îngrijește caii la conac» (EM, II, 375). Însă aceasta, după cum a indicat J. Endzelīnas, provine cel mai probabil din lituanianul kerdžius.

Cuvintele lituaniene kerdžius, skerdžius au pătruns și în documente referitoare la Lituania redactate în belarusă, rusă și polonă; cf. belarusă кердъ, скердъ, rusă кердъ, polonă skierdź²⁵.

H. Hirt a încercat, fără nicio justificare, să considere lituanianul kerdžius un cuvânt de origine germanică (gotică)²⁶.

Liet. dieninis

Liet. dieninis «kerdžius» (LKŽd., II, 347), cf. liet. dienà.

După cum vedem, semantica denumirii lituaniene a păstorului-șef amintește mult de evoluția sensurilor ide. *kerdho-. Liet. dieninis este folosit într-o zonă dialectală relativ restrânsă (Bagaslaviškis, Gelvonai, Pabaiskas, Paberžė). În Lituania de Est se întâlnește și numele de familie Dieninis, care inițial desemna profesia persoanei respective.

Liet. viršininkas

Liet. viršininkas «kerdžius, păstor-șef», cf. liet. viršus.

Liet. viršininkas cu sensul de păstor-șef apare cel mai frecvent în partea de nord a Lituaniei centrale (Akmenė, Eriškiai, Gruzdžiai, Grūžiai, Klykoliai, Linkuva, Papilė, Pušalotas, Rozalimas, Skaistgirys, Šeduva, Upytė, Žagarė). Cu sensul de păstor-șef, liet. viršininkas a pătruns și în documentele redactate în polonă la mijlocul secolului al XVIII-lea în împrejurimile localităților Šiauliai și Žagarė. Pe lângă cuvântul viršynik, în aceste documente apare chiar și termenul derivat din acesta, viršynikostvo, cu sensul de «meseria, atribuțiile păstorului-șef»²⁷.

Evoluția ulterioară a acestui cuvânt este interesantă. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, J. Jablonskis îl introduce în limba literară, însă nu cu sensul de «păstor-șef», ci cu acela de «om care are o anumită superioritate față de ceilalți oameni (Vorsteher, Vorgesetzter, начальник)»²⁸. Datorită în principal eforturilor lui J. Jablonskis, acest cuvânt s-a impus ferm în limba literară lituaniană, cu noul său sens.

Din liet. viršininkas «păstor-șef» au derivat și câteva alte cuvinte legate de creșterea animalelor; cf. liet. viršininkė «soția lui viršininkas, soția păstorului-șef», viršininkai «ziua în care păstorul-șef, adică viršininkas, vine la gospodăria păstorului să mănânce, iar păstorul nu trebuie să pască» (Lauksodis, Linkuva).

²⁵ K. Jablonskis, Lietuviški žodžiai senosios Lietuvos raštinių kalboje, p. 212, 323, 358; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 242.

²⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 92.

²⁷ K. Jablonskis, Lietuviški žodžiai senosios Lietuvos raštinių kalboje, p. VIII–IX, 356–358.

²⁸ Jablonskio raštai, IV, Kaunas, 1935, p. 17; P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 601.

27

Lituan. bandùlis etc.

Lituan. bandùlis „păstor de turmă” (LKŽd., I(2), 643), bandžius (LKŽd., I(2), 644), bandūnis (LKŽd., I(2), 641), cf. și bandinininkas „păzitor al turmei, păstor” (LKŽd., I(2), 640), bandišius „păstor, îngrijitor de animale” (LKŽd., I(2), 641), cf. lituan. bandà „turmă”.

Lituan. tvarklas

În literatura lingvistică, încă din vremea lui A. Becenbergeris, este menționat cu sensul de „păstor” cuvântul tvarklas, folosit în traducerea Bibliei de J. Bretkūnas²⁹. În traducerile ulterioare ale Bibliei în lituaniana din Prusia Orientală, cuvântului tvarklas folosit de J. Bretkūnas îi corespunde kerdžius (.... și ca o turmă fără păstor, Is. 13, 14)³⁰. Așadar, s-ar putea presupune că și în Biblia lui J. Bretkūnas cuvântul tvarklas este folosit cu sensul de „păstor de turmă”. Din păcate, cuvântul menționat a intrat în literatura lingvistică cu sensul de „păstor” dintr-o eroare. Am menționat că în traducerile mai recente ale Bibliei în lituaniana din Prusia Orientală, cuvântului lui J. Bretkūnas tvarklas din fraza respectivă îi corespunde kerdžius. În traducerile germane mai recente, fraza este redată astfel: …und wie eine Herde ohne Hirten (Is., 13, 14)³¹. Însă în traducerea Bibliei lui Martin Luther din 1549, fraza arată astfel: …und wie ein Herd on hürten³². Că în această frază germ. hürten nu înseamnă „păstor de turmă” sau „păstor”, ci „țarc”, o arată limpede o altă frază din același capitol biblic: …die Hirten keine hurten da auffschlahen (Is., 13, 20), pe care J. Bretkūnas o traduce astfel: …Piemens… Twarklu ne tajis. Așadar, atât în prima frază (pe care J. Bretkūnas o traduce astfel: … ir kaip Gūtas be Twarklių), cât și în a doua, tvarklas la J. Bretkūnas înseamnă „țarc (= germ. Hürde, germ. mediu de sus hurt, pl. hürte), nu «păstor».

Lituan. pastyrius, pulkaunýkas, ustovas

Lituan. pastyrius „păstor mai în vârstă, vătaf” (Daugėliškis, Dūkštas, Ignalina, Mielagėnai, Rimšė, Tverečius), cf. rus. пастырь „păstor, preot, păzitor de turmă”, belarusă пастыр, ucraineană пастир. Cuvântul a ajuns în lituaniană, probabil, din limba rusă. Cuvântul comun tuturor limbilor slave este, cel mai probabil, înrudit cu rus. пасти „a pășuna” etc. Totuși, din cauza sufixului neobișnuit pentru limbile slave, s-a încercat chiar considerarea lui drept împrumut³³.

Liet. pulkaunýkas „păstorul principal, vătaful” (Karsakiškis, Ukmergė), pulkaunykas < rus. полковник „păstor” (В. Н. Добровольский, См., 652).

Lituan. ustōvas (užstōvas) „păstor mai în vârstă, vătaf; supraveghetor” (Anykščiai, Balninkai, Daugailiai, Kupiškis, Kupreliškis, Pandėlys, Pasvalys, Rokiškis, Salakas, Sudeikiai, Svėdasai, Tauragnai, Ukmergė, Utena, Užpaliai, Vyžuonos, Zarasai); originea sa ridică anumite îndoieli.

E. Frenkelis, reconstituind forma užstōvas, probabil pe bună dreptate, pune această denumire a păstorului mai în vârstă în legătură cu lituan. užstōti „a apăra, a susține partea cuiva; a fi un obstacol,

²⁹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1150; A. Bezzenberger, Beiträge zur Geschichte der litauischen Sprache, Göttingen, 1877, p. 333.

³⁰ Biblia, Tai esti: Wissas Szwentas Raßtas… Karalauczuje, 1816; Biblija, tai esti Visas Šventas Raštas, Berlynas, 1931.

³¹ Die Bibel oder die ganze Heilige Schrift, Berlin, 1907.

³² Biblia: Das ist: die gantze heilige Schrifft: Deutsch. Auff's new zugericht. D. Mart. Luth., Wittemberg, 1549.

³³ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 322.

28

a reține pe cineva; a începe, užstojis „protecție, adăpost”, užstolis „salvator” (cuvânt din scrierile lui M. Daukša) etc.³⁴

Totuși, ni se pare că o asemenea asociere este îngreunată considerabil de diferența de sens. Așadar, n-ar fi mai corect să considerăm lituan. ustòvas (užštòvas) o prelucrare particulară a lituan. pristòvas „supraveghetor, administrator” (< rus. пристава, belarus. прыстаў sau pol. przystaw).

Lituan. paganìkas, pūganas etc.

În limba lituaniană găsim și denumiri speciale pentru ajutoarele ciobanului-șef. Cf.:

Lituan. paganìkas „ajutor al ciobanului-șef sau al păstorului” (Girdiškė, Karklėnai, Laukuva, Nemakščiai, Šilalė, Švėkšna, Upyna, Žarėnai).

Forma paganìkis apare destul de des și în dicționarele limbii lituaniene din Prusia Orientală:

„Hirten=Knabe Paganikkis, -io“, C, I, 952.

„Paganikkis, -io, m. băiat ajutor pentru păstorul vitelor (Niederung, Prökuls)”, G. H. F. Nesselmann, Wb., 256.

Forma diminutivă paganikėlis se găsește în cântecele populare lituaniene consemnate de F. Nesselmann:

„Birbiń wamzdelį Paganikelis”³⁵.

Originea lituan. paganìkis a fost încercată de A. Leskien, care, după părerea sa, „paganikis oder pagunikis Hülfjunge für den Viehhirten, ist wohl sicher das nach paganyti lituanisierte ru. pogonok Viehtreiber, obwohl man sich für die Form mit u auf pr. guntwei inf., gunnimai 1. plur. treiben berufen könnte”³⁶.

Probabil că explicația lui A. Leskien nu poate fi respinsă categoric. Totuși, există motive suficiente pentru a ne îndoi de ea. În primul rând, sensul rus. погонок „Sūdrussl. 1. cel care mână boii la plug; văcarul” (И. Я. Павловский Р-н. сл. 1082) diferă considerabil de sensul lituan. paganìkas. În al doilea rând, în dialectele limbii lituaniene găsim un sinonim al lituan. paganìkas, care, prin felul în care este format, nu seamănă deloc cu rus. погонщик, dar poate fi pus în legătură cu lituan. ganýti. Cf.:

Lituan. pāganas „ajutor al ciobanului-șef” (Kretinga, Palanga, Salantai, Šateikiai), pāganaitis „băiețel păstor” (Palanga), cf. lituan. paganyti³⁷.

P. Skardžius³⁸ și J. Otrębski³⁹ consideră lituan. paganìkas un cuvânt autohton, punându-l în legătură cu lituan. paganyti.

Lituan. pavàrniṅkas, pìrmininkas, šalininkas

Lituan. pavàrniṅkas „păstor care mâna turma împreună cu vătaful și se afla la coada turmei” (Akmenė), pavarinis (Žemaitkiemis), pavarinys (Lyduokiai), cf. lituan. varyti.

³⁴ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1175.

³⁵ Littauische Volkslieder, gesammelt kritisch bearbeitet und metrisch übersetzt von G. H. F. Nesselmann, Berlin, 1853, p. 20; plg. t. p. V. Kalvaitis, Prūsijos Lietuvių dainos, Tilžė, 1905, p. 341.

³⁶ A. Leskien, Formarea substantivelor în lituaniană, p. 510.

³⁷ P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 444.

³⁸ P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 128.

³⁹ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, II, p. 277.

29

Liet. pirmininkas (cel mai adesea folosit la plural) la gonitul turmei de către văcar, păstorul care merge în fruntea turmei („înaintea ochilor”) (Akmenė), cf. liet. pirmas. Liet. pirmininkas este atestat o singură dată și cu sensul general de „păstor” în fișierul de excerptare al Dicționarului academic al limbii lituaniene (Lazūnai, consemnat de J. Senkus)⁴⁰, observându-se că a fost auzit o singură dată, de la un bătrân.

Liet. šalininkas (cel mai adesea folosit la plural) la gonitul turmei de către văcar, păstorul care merge alături de turmă (Akmenė), cf. liet. šalis.

În dialectele lituaniene, păstorul-șef este numit uneori și prin alte cuvinte, folosite de regulă pentru a desemna superioritatea și autoritatea: piemenų karalius, galvà, tėvas, vyresnybė⁴¹. Aceste denumiri au însă, de obicei, o anumită nuanță afectivă.

* * *

După ce am trecut în revistă denumirile păstorului în limbile baltice, putem constata că numai limba lituaniană a păstrat vechea denumire indo-europeană a păstorului (liet. piemuo). Există însă temeiuri să credem că o asemenea denumire a existat și în celelalte limbi baltice. Din limbile baltice, această denumire a pătruns în limbile fino-baltice. În lituaniană întâlnim și o denumire foarte veche a păstorului-șef (liet. kerždžius). În limbile baltice există numeroase denumiri ale păstorului sau ale păstorului-șef, de diverse origini, folosite mai ales în nord; asemenea denumiri se găsesc în special în lituaniană.

DENUMIRI ALE ADĂPOSTURILOR PENTRU ANIMALE

Limbile indo-europene nu au o denumire comună pentru adăpostul destinat ținerii animalelor. O astfel de denumire comună lipsește și din multe ramuri ale limbilor indo-europene. Denumirile acestei noțiuni au apărut de regulă independent în limbile respective, iar cazurile de împrumut sunt numeroase.

Nici limbile baltice nu au o denumire comună pentru acest tip de adăpost. Totuși, după cum vom vedea, în lituaniană și letonă există câteva denumiri comune ale acestei noțiuni.

Informațiile istorice despre adăposturile pentru animale ale vechilor baltici sunt foarte puține. Din scurtele mențiuni existente în documentele istorice nu se poate reconstitui o imagine mai detaliată a evoluției acestui tip de adăpost. Atât în Lituania, cât și în Letonia existau diferite tipuri de adăposturi pentru animale¹.

În documentele din secolul al XVI-lea se găsesc informații ceva mai detaliate despre grajdurile țăranilor lituanieni. Astfel, într-o însemnare din 31 octombrie 1562 a revizorului ținuturilor din Samogiția, Jokūbas Laškauskis, în inventarul ținutului Karšuva se spune: „Pentru ca vitele să fie ținute neapărat în afara casei, nu înăuntru, să se amenajeze curți împrejmuite și să fie bine îngrădite, ca în Podliașe. Iar administratorul trebuie să construiască una lângă locuința sa, într-o oarecare unitate administrativă, drept exemplu; iar dacă cineva n-a văzut niciodată una, atunci trebuie să se procedeze astfel

⁴⁰ Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 29.

⁴¹ Lietuvių etnografijos bruožai, red. A. Vyšniauskaitė, Vilnius, 1964, p. 93.

¹ Lietuvių etnografijos bruožai, red. A. Vyšniauskaitė, Vilnius, 1964, p. 262–269; Iz. Butkevičius, Lietuvių valstiečių ūkiniai pastatai, — Iš lietuvių kultūros istorijos, II, Vilnius, 1959, p. 237–256; K. Čerbulėnas, Namas („numas“ pirmasis lietuvių gyvenamojo pastato tipas, — Iš lietuvių kultūros istorijos, I, Vilnius, 1958, p. 104–145; Latviešu konversācijas vārdnīca, 10, Rīga, 1933–1934, sklt. 19235–43; A. Bielenstein, Die Holzbauten und Holzgeräte der Letten, I–II, St. Petersburg, 1907–1918; Latviešu etnogrāfija, red. kolēģija: A. Bīrons, S. Cimermanis, A. Krastiņa, I. Leinasare, H. Strods (atb. red.), Rīga, 1969, p. 134; S. Cimermanis, Latviešu tautas dzīves pieminekļi, Celtnes un to iekārta, Rīga, 1969, p. 81–88.

30

…să aleagă un loc astfel încât apa să nu se scurgă din el, apoi, pe latura sudică, să ridice o poartă cu un gard nu prea înalt, pe latura estică să construiască un grajd sau un șopron, acoperit nu prea înalt, ca să-l apere de vânt, și să-l protejeze bine ridicând cel puțin doi pereți, umplând cu pământ spațiul dintre ei și construind astfel; la capătul curții deschise, pe latura nordică, să ridice un al doilea adăpost, la fel și pe latura vestică — un al treilea, iar la mijloc să lase un loc liber, ca animalele să poată ieși singure nestingherite din grajduri și să intre în ele; în plus, să aștearnă paie și alte lucruri în mijloc, ca vitele să le calce în picioare; astfel va fi destul gunoi de grajd pentru fertilizarea pământului…²

Una dintre primele descrieri mai detaliate ale grajdurilor din Lietuvos a fost oferită de S. Daukantas³.

Liet. tvártas

În limba lituaniană, cea mai răspândită denumire pentru clădirea destinată adăpostirii animalelor este tvártas. Astăzi, acest cuvânt este folosit în limba literară și într-o zonă întinsă a dialectelor lituaniene (în părțile de sud, centru și est ale Lithuaniei: Ariogala, Daugai, Dūkštas, Ignalina, Jurbarkas, Kapsukas, Kėdainiai, Lazdijai, Raseiniai, Simnas, Švenčionys, Varėna, Veisiejai, Vilkaviškis, Vilkija; în insulele lingvistice lituaniene de pe teritoriul RSS Belarusă: Lazūnai, Zietela)⁴.

Acest cuvânt apare deja și în scrierile noastre vechi. De pildă, în traducerea Bibliei de către S. B. Chilinskis găsim:

„Vom construi aici țarcuri pentru oi, pentru vitele noastre...“, 4 Moz 32, 16.

„... și a construit țarcuri pentru vitele sale...“, 1 Moz, 33, 17.

J. Bretkūnas traduce astfel aceste pasaje biblice:

„Noi vom face aici doar țarcuri pentru oi, pentru turma noastră...“, 4 Moz 32, 16.

„... și-a construit case și a făcut adăposturi pentru vitele sale...“, 1 Moz 33, 17.

Totuși, se pare că atât S. B. Chilinskis, folosind forma tvartas, cât și J. Bretkūnas, folosind forma tvarta (?), o folosesc aici nu cu sensul actual de „clădire destinată adăpostirii animalelor”, ci cu sensul de „țarc”. Acest lucru se poate afirma cu deosebită certitudine despre J. Bretkūnas. Presupunerea aceasta ar fi confirmată și de textul german al Bibliei; cf. ediția Bibliei lui Martin Luther din 1549:

„Vom construi aici doar stâne pentru vitele noastre...“, 4 Moz 32, 16.

„...și i-a construit o casă și a făcut adăposturi pentru vitele sale...“, 1 Moz. 33, 17⁵.

Cuvântul tvártas este folosit cu sensul de „țarc” numai în dicționarele lituaniene din Prusia Orientală:

„Twártas, to, m. un staul mic împrejmuit cu gard“, P. Ruhig, Lex., I, 166.

„Stall, Staldas, do, m. Twártas, to, m. doar împrejmuit cu gard“, R. Ruhig, Lex. II, 336.

„Twartas, to, m. o stabulă, un grajd împrejmuit. Pennukßlū Twartas, o stabulă de îngrășare, care este împrejmuită”, Chr. Mielcke, Wb., I, 303.

² Izvoarele istoriei RSS Lituaniene, I, colegiul editorial: K. Jablonskis (redactor responsabil), J. Jurginis, J. Žiugžda (redactor-șef), Vilnius, 1955, p. 178—179.

³ Budą Senowęs — Letuwiu Kalnienų ir Žamajtių išsraše... Jokub’s Łaukys, Petropilie, 1845, p. 22—23.

⁴ Indicând răspândirea diferitelor denumiri ale grajdului în dialectele limbii lituaniene, autorul se bazează în principal pe harta manuscrisă din Atlasul limbii lituaniene, întocmit de B. Vanagienė. Pentru exemplele din dialectele limbii letone, îi mulțumește candidatei în științe filologice E. Šmitė.

⁵ Biblia: Das ist: die gantze heilige Schrifft: Deudsch. Auff's new zugericht. D. Mart. Luth., Wittemberg, 1549.

31

„Stall, Staldas, do, m. numai împrejmuit, Twārtas, to m.“, Chr. Mielcke, Wb., II, 450.

„twārtas, -o, subst. m. împrejmuirea, îngrăditura, un țarc”, F. Kurschat, Wb., 472.

„kiaũltwartis, -čio, subst. m. o împrejmuire pentru porci”.

„kiaũlstaldīs, -džio, subst. m. grajdul pentru porci”, F. Kurschat, Wb., 181.

Cât de clar distinge F. Kursaitis twārtą „țarc” de noțiunea „clădire destinată adăpostirii animalelor” se vede îndeosebi din următoarele exemple:

„…a împrejmui în grajd un spațiu pentru viței, twārtą weŕbiams staldē nukalti (sau padaryti; de asemenea: aptwērti)”, F. Kurschat, Wb., I, 25.

„…a împrejmui un loc în grajd pentru un vițel, staldē weŕbiui twārtą padaryti…”, F. Kurschat, Wb., I, 36.

Cuvântul twārtas este folosit în scrierile lituanienilor din Prusia Orientală chiar și cu referire la o parte specială a bisericii, cf.:

„Femeilor le-a fost rânduit un Twartas aparte, destinat îndeplinirii slujbei lor către Dumnezeu”, K. Jurkšaitis, Jeruz. Išp., 1901, 97.

Așadar, tvārtas, care la început însemna în general un țarc, un loc special împrejmuit în grajd, a început mai târziu să fie folosit cu sensul de „clădire destinată adăpostirii animalelor”.

Etimologia acestui cuvânt nu ridică nicio îndoială – el este legat de lituanianul tvērti, tvrtas, tvorà, tvārštis și de alte cuvinte cu aceeași rădăcină⁶.

În unele zone din Žemaitija (Kvėdarna, Plungė, Rietavas, Salantai, Viekšniai), cuvântul tvārtas este folosit cu sensul de „bandaj, basma pentru legarea unei răni”. În aceste locuri, sensul cuvântului „construcție pentru adăpostirea animalelor” este nou, fiind preluat din limba literară.

Se pare că și în limba prusacă a existat un cuvânt cu această rădăcină, folosit cu sensul lituanianului tvārtas „construcție pentru adăpostirea animalelor”; cf. „Coaris Banse” (cuvântul 232 din glosarul de la Elbing)⁷. Germ. Banse poate însemna „spațiu larg al șurii de lângă aria de treierat, locul de pe ambele laturi ale ariei de treierat din șură pentru stivuire”⁸.

A. Fick a asociat acest cuvânt din limba prusacă cu lituanianul kárti. Totuși, explicația lui A. Bezzenberger pare mult mai convingătoare: acesta corectează prus. coaris în forma toaris și o leagă de lituanianul tvārtas, tvorà, tvērti⁹. Comparând aceste cuvinte, ridică anumite dificultăți și vocalismul rădăcinii prus. toaris. Poate fi vorba de un caz asemănător celui al cuvântului din limba prusacă aloade (cuvântul 541 din glosarul de la Elbing), „Haspe”, a cărui origine se încearcă a fi explicată prin *al(v)ōde sau *alvadē.

R. Trautmann¹⁰ și J. Endzelīns¹¹ au fost de acord cu etimologia propusă de A. Bezzenberger pentru prus. toaris.

Limba letonă nu are denumiri din aceeași rădăcină pentru construcția destinată adăpostirii animalelor. Găsim însă cuvinte din această rădăcină folosite cu sensuri asemănătoare; cf. let. tvarts „sprijin, protecție, refugiu; stăvilar pentru pești” (EM, IV, 289), tvertiņš „refugiu”, tvertne „adăpost pentru oameni; recipient, bazin” (EM, IV, 291). Let. tvāra „un

⁶ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1151.

⁷ Monumente ale limbii prusace, p. 63; când se citează exemple din glosarele limbii prusace, de regulă cuvântul prusac este menționat primul.

⁸ D. Sanders, Wörterbuch der deutschen Sprache, I, Leipzig, 1860, p. 81; F. L. K. Weigand, Deutsches Wörterbuch, I, Giessen, 1909, p. 153.

⁹ A. Bezzenberger, BB, 23, p. 232.

¹⁰ R. Trautmann, Monumentele limbii vechi prusace, p. 361.

¹¹ J. Endzelīns, Limba prusacă veche, p. 140, 266.

32

„gard din pari așezați orizontal”, tvāre „un gard; o barieră” (EM, IV, 289) nu vor fi oare împrumuturi din limba lituaniană, deoarece, după cum arată datele din dicționarul lui K. Miülenbach, ele se întâlnesc mai ales chiar la granița Lituaniei (Gridzgalė, Mėmelė).

Liet. gūrbas, letonă gūrba

Liet. gūrbas este folosit cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” în colțul de nord-est al Lituaniei (Anykščiai, Debeikiai, Dusetos, Kamajėliai, Kavarskas, Obeliai, Rokiškis, Troškūnai, Utena, Vyžuonos).

Pe lângă sensul tocmai menționat, cuvântul gūrbas este folosit în dialectele limbii lituaniene și cu alte sensuri: „coș, baschetă”, „partea superioară a căruței, împletită din nuiele; drangelės cu capetele împreună (ale roților ușoare, de plimbare)”, „iesle”, „cușcă pentru păsări de curte (porumbei, gâște, găini...), împletită din nuiele sau făcută din scânduri; locul unde se depun ouăle; cuibar”, „cușca câinelui”, „parte separată a grajdului pentru animale mai mici (oi, purcei, viței); țarc; parte izolată a pivniței pentru depozitarea altor legume”, „curte deschisă”, „cușcă (pentru animale sălbatice)”, „un anumit tip de stup, acoperit cu paie”, „un anumit țarc pentru transportul animalelor la vânzare, de obicei al porcilor”, „suport pentru înfășurarea și răsucirea firelor” (LKŽd., III, 741–2).

Cuvântul gūrbas este folosit cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” încă din dicționarul lui K. Širvydas:

„Chlew, bara, Stabulum. gurbas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1629), 11.

„Chlew. Stabulum, caulae. Pune, gurbas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1642), 29.

„Obora, Stabulum, pecuaria loca. Gurbas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1642), 233.

„Swinnik, Suilehara. Kiaulu gurbas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1642), 430.

Exemplele din dicționarul lui K. Širvydas arată că lituanienii din est cunosc de multă vreme cuvântul gūrbas cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor”: K. Širvydas provenea tocmai din acea regiune a Lituaniei în care cuvântul menționat este folosit și astăzi cu acest sens.

Cu privire la originea cuvântului gūrbas există diverse opinii.

K. Alminauskis considera că sursa lituanianului gūrbas, precum și a formei kūrbas, era germ. korb „coș, baschetă”, korv, susținând că în limba lituaniană sensurile acestui cuvânt s-au extins¹². Alternanța consoanelor g-: k- este într-adevăr foarte obișnuită în limba lituaniană; cf. gėmbė: kėmbė, glėbys: klėbys, griaūnos: kriaūnos, glusnūs: klusnūs și altele.¹³ Germ. korb, la rândul său, provine din latină; cf. lat. corbis „coș, baschetă”¹⁴.

E. Frenkelis, deși admite că lituanianul kūrbas „coș, baschetă” este un împrumut din germană, considera că lituanianul gūrbas este un cuvânt autohton, punându-l în legătură cu ide. *ger- „a împleti”; cf. gr. ῥέρεον „gard împletit al unei barăci din piața Atenei, coș împletit de căruță, scut ușor, alungit, acoperit cu piele crudă de vită”, γυργαθός „coș împletit din răchită, vârșă” și altele.¹⁵

¹² K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, Kaunas, 1934, p. 55, 76.

¹³ J. Endzelynas, Baltų kalbų garsai ir formos, Vilnius, 1957, p. 54; J. Otrębski. Gramatyka języka litewskiego, I, p. 324.

¹⁴ F. Kluge, Et. Wb., p. 393; J. Pokorny, Et. Wb., p. 387.

¹⁵ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 178.

3. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos

33

K. Būga considera, de asemenea, că lituan. gūrbas este un cuvânt autohton, încercând să-l pună în legătură când cu germ. kurba, germ. Korb¹⁶, când cu sl. grъb «ridicătură, cocoașă, cută», sârb. грба¹⁷.

Având în vedere că germ. Korb este un împrumut din latină, prima etimologie propusă de K. Būga cade. Nici cea de-a doua etimologie nu pare foarte sigură, deoarece cuvintele slave ar trebui comparate cu prus. garbis «munte»¹⁸. K. Būga a pus lituan. gūrbas în legătură cu cuvintele slave menționate, căutând paralele semantice pentru «grămadă (куча)»: «grajd».

Cel mai probabil, explicațiile lui K. Alminauskis și E. Frenkel sunt amândouă parțial corecte. Ni se pare că, pentru a explica originea lituan. gūrbas, trebuie să distingem sensurile acestor cuvinte. Cuvântul din lituaniana răsăriteană gūrbas cu sensul de «construcție pentru adăpostirea animalelor» (care, după cum am văzut, apare deja în primele ediții ale dicționarului lui K. Sirvydas) și cu sensurile strâns înrudite cu acesta trebuie considerat un cuvânt baltic autohton. Un asemenea cuvânt se găsește, după cum vom vedea, și în letonă. Gūrbas cu sensul de «coș împletit, coș» și cu sensurile mai apropiate de acesta trebuie considerat un împrumut din germană. Întrucât, din punct de vedere semantic, sensurile de «grajd» și «coș» sunt strâns înrudite (prin «împletire»), astăzi este greu să trasăm o linie clară între ele în lituaniană: cele două cuvinte, unul autohton și celălalt împrumutat, s-ar fi putut confunda.

Argumentele în sprijinul ipotezei pe care tocmai am expus-o sunt următoarele. În limba lituaniană, cuvântul gūrbas are două focare complet independente: unul în colțul de nord-est al Lituaniei, unde gūrbas este folosit cu sensul de «construcție pentru adăpostirea animalelor», iar celălalt în partea de sud-vest a Lituaniei, unde cuvântul este folosit mai ales cu sensul de «coș, coș împletit». Acest din urmă sens al cuvântului gūrbas este folosit în unele graiuri samogitiene și în unele graiuri aukštaitiene de vest, tocmai acele graiuri lituaniene care au avut cele mai multe contacte cu limba germană (Alksnėnai, Alvitas, Barzdai, Batakiai, Gražiškiai, Jurbarkas, Kybartai, Kudirkos Naumiestis, Lauksargis, Liudvinavas, Pilviškiai, Slavikai, Sudargas, Tauragė, Vilkaviškis)¹⁹.

S-a menționat deja că lituan. gūrbas este folosit și cu sensul de «un anumit tip de stup». Cuvântul cu acest sens a fost consemnat la Bartininkai (districtul Vilkaviškis). Forma kuṙbas cu sensul de «stup» se găsește, de asemenea, în dicționarele lituaniene din Prusia Orientală. Cf.: „Bienenkorb, der, bičių kūrbas”, F. Kurschat, Wb., I, 239. „bitkurbis, -io, Subst. m. der Bienenkorb”, F. Kurschat, Wb., 49. „Bitinnis kurbėlis, ein Bienenkorb”. „Bitkurbas, o, m. ein Bienenkorb”, G. H. F. Neselmann, Wb., 212. Cf. și sensul germ. Korb: «recipiente împletite pentru adăpostirea albinelor»²⁰.

Este greu de imaginat că, fără influența limbii germane, în lituaniană s-ar fi dezvoltat sensul lui gūrbas «un anumit tip de stup acoperit cu paie».

Forma gūrbas cu sensul de «partea superioară a căruței, împletită din nuiele; partea din spate a carului, cu capetele nuielelor reunite» amintește foarte mult de sensul lui germ. Korb «partea împletită din spate a unei căruțe cu scară sau a unui car și, în general, o împletitură de coș pe un asemenea vehicul»²¹. Lituan. gūrbas este atestat cu sensul menționat la Garliava, Lekėčiai și Kretinga (LKŽd., III, 741).

¹⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 331.

¹⁷ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 526.

¹⁸ M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 294.

¹⁹ Datele provin din fișierul atlasului limbii lituaniene.

²⁰ D. Sanders, Wörterbuch der deutschen Sprachen, I, p. 995.

²¹ D. Sanders, în același loc, p. 995.

34

Cu sensul de „cușcă pentru câini”, în dialectele limbii lituaniene, alături de forma gurbas se folosește și forma gurbà (Alytus, Leipalingis, Liškiava, Merkinė, Seirijai, Simnas, Veisiejai; LKŽd., III, 741).

Atât lituan. gurbà, cât și gurbas au corespondente în letonă. În letonă, aceste cuvinte se folosesc, de asemenea, cu sensuri destul de variate:

Let. gùrba „o cușcă pentru grauri; gard viu; o împrejmuire din scânduri în grajd; o ladă de lemn pentru ouat, destinată păsărilor domestice; o ladă de lemn în care se transportă găinile la piață; o coteț pentru păsări; «cūku aizgalda», gurbs, gurbes «împrejmuire în care se închid vitele» (EM, I, 683; EH, I, 420).

După cum vedem, sensurile cuvintelor letone fie coincid întru totul cu sensurile cuvintelor lituaniene din aceeași rădăcină, fie le sunt foarte apropiate. Totuși, aici lipsesc, am putea spune, sensurile fundamentale caracteristice cuvântului lituanian, și anume „clădire pentru adăpostirea animalelor” și „coș, coș împletit”. Toate sensurile let. gùrba, gurbs par a fi intermediare între sensurile „coș, coș împletit” și „clădire pentru adăpostirea animalelor”.

Este destul de interesantă și problema răspândirii cuvintelor letone. Potrivit datelor din dicționarul lui K. Miülenbacho și din suplimentele sale, let. gùrba, gurbs se folosesc numai în partea de sud-vest a Letoniei, chiar la granița cu Lituania (Asytė, Barta, Gruobinia, Kaletai, Nyca, Nygranda, Saka, Ventspilis).

Geografia cuvântului leton ar indica faptul că let. gùrba ar putea proveni și din lituaniană. Această ipoteză ar fi susținută și de intonația cuvântului leton.

Let. gùrba nu lasă nicio urmă nici în toponimia letonă.

Pe teritoriul Lituaniei există câteva toponime care pot fi puse în legătură cu lituan. gùrbas, cf. Gùrbai (Gruzdžiai), Gurbmiškis (numele unei păduri, Gruzdžiai), Gurbšilėlis (Pilviškiai), Gùrbšilis, Gurbùkelis (drumeag, Gruzdžiai), Gurbų miškas (Dūkštas), Pagùrbė (Dūkštas)²². Totuși, legătura acestor toponime cu lituan. gùrbas „clădire pentru adăpostirea animalelor; coș, coș împletit” este foarte îndoielnică. De exemplu, Gurbšilėlis este explicat prin „ridicătură de teren”; pe teritoriul RSS Bieloruse, într-o enclavă lituaniană (Stanišiai, împrejurimile localității Varenavas), găsim toponimul Gùrbos, explicat prin „morminte (ca niște movile)”. Așadar, toponimele menționate ar trebui, cel mai probabil, puse în legătură cu lituan. gùrbautas „ridicătură mică de pământ, bulgăre”, pr. garbis „munte” (astfel se corectează cuvântul 28 din glosarul de la Elbing grabis, cf. toponimele prusace Lulegarbis, Mantegarbs, Ladegarbe, Swentegarben etc.)²³, rus. горб „orice proeminență pe o suprafață plană”, pol. garb „proeminență patologică a cutiei toracice sau a spatelui la om; înălțime, proeminență a terenului”, sârbo-croat. грба etc. După cum am văzut, K. Būga a încercat să pună în legătură cu aceste cuvinte și lituan. gùrbas „clădire pentru adăpostirea animalelor”.

Lituan. kūtė, letonă kūts

În partea de nord a Lituaniei, denumirea adăpostului pentru animale kūtė este larg răspândită (Biržai, Joniškis, Kuršėnai, Linkuva, Mažeikiai, Radviliškis, Salantai, Skuodas, Šeduva, Šiauliai, Žagarė). În părțile cele mai vestice și cele mai estice ale acestei arii

²² Lietuvos TSR administracinis-teritorinis suskirstymas, Vilnius, 1959, p. 716, 851. Duomenys, kurių nėra minėtame darbe, paimti iš Lietuvių kalbos ir literatūros instituto Vietovardžių kartotekos.

²³ R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 82, 341; J. Endzelīns, Senprūšu valoda, p. 175; G. Gerullis, Die altpreussischen Ortsnamen, p. 80, 92, 94, 178–179.

3*

35

în partea respectivă se folosește forma kūtys (Kretinga, Pasvalys, Vabalninkas). Este cunoscută și forma de singular kūtis (LKŽd., VI, 1006).

Forma kūtė este folosită și cu sensul de „căsuță veche, dărăpănată, bordei” (LKŽd., VI, 1000; Skaudvilė, Viduklė), cf. și kūta „casă” (Vilius Bruožis, LKŽd., VI, 999). Cuvintele folosite cu acest sens nu aparțin însă ariei de răspândire a lui kūtė cu sensul de adăpost pentru animale.

În vechile monumente ale scrierii lituaniene, cuvântul kūtė pare să nu fie atestat. Scrierile lui M. Valančius și S. Daukantas vor fi, probabil, cele mai vechi surse ale acestui cuvânt.

Cuvântul kūts (alături de care apare frecvent și forma kūte), cu sensul de „adăpost pentru animale”, este foarte larg răspândit în limba letonă. Forma kūts este și denumirea normativă pentru această noțiune în limba literară.

Forma kūts (respectiv kūte) este folosită în întreaga arie dialectală a Vidzemei (Ainažiai, Aluoja, Cēsis, Limbaži, Mazsalaca, Rūjiena, Sigulda, Smiltene, Valka, Valmiera) și a Zemgalei (Auce, Bauska, Dobele, Eleja, Jelgava). În această arie dialectală, se poate spune că nu se folosesc alte denumiri pentru grajduri, cu altă rădăcină. În partea de vest a Letoniei — în dialectele din Kurzeme — formele kūts, kūte se folosesc alături de alte denumiri pentru grajd (laidars, stallis). Formele kūts, kūte sunt aproape cu totul nefolosite doar în partea cea mai estică a Letoniei — Latgalia, unde se utilizează o denumire de origine slavă pentru grajd.

Nu se poate trasa vreo delimitare mai precisă între dialectele în care se folosește forma kūts și cele în care se folosește kūte. Există cazuri în care ambele forme se folosesc în aceeași localitate (Alažiai, Aluoja, Inčukalns, Padure, Planīca, Sigulda, Taurkalne). Ambele forme se folosesc și în dialectele de la granița cu Lituania.

Let. kūts (respectiv kūte) se folosește împreună cu denumirile corespunzătoare ale animalelor și păsărilor, cf. let. aitu, guovju, luopu, putnu, zirgu kūts. Uneori se întâlnesc și alte variante ale denumirii grajdului cu această rădăcină, cf. kūtene „der Stall”, kūtenis; čūku, zuosu kūtene, diminutiv kūtiņa, peiorativ kūtele (EM, II, 338; EH, I, 684).

Let. kūts este atestat deja în textele evanghelice letone din secolul al XVI-lea²⁴. Originea lui liet. kūtė și let. kūts, la fel ca și cea a liet. gurbas și let. gurba discutate chiar mai sus, este foarte complexă. Există mai multe explicații, dar toate ridică unele îndoieli.

Până acum, poate cea mai răspândită este etimologia lui A. Becenberger²⁵. El susținea că acest cuvânt a pătruns în limbile lituaniană și letonă din limba prusacă. Prus. *kutis (unde u < a după o guturală) ar proveni din germ. med. jos kate, kotte „Hütte, Schuppen, Stall”.

P. Personas, considerând că liet. kūtė și let. kūts sunt cuvinte baltice autohtone, le-a pus în legătură cu liet. kutỹs „săculeț pentru bani”, pr. keuto „piele”, germ. veche de sus hūt, lat. cutis, germ. veche de sus hutta „Hütte”²⁶.

Astfel explica și E. Berneker originea lui liet. kūtė²⁷.

La început, J. Endzelīns a fost înclinat să fie de acord cu explicația lui A. Becenberger (… wohl eher… nebst oder durch li. kūtis aus einem apr. *kūtis (mit. ū aus ā) aus mnd. kate od. kotte… als zu li. kutỹs ‘Beutel’, apr. keuto, ahd. hūt…)²⁸.

²⁴ J. Endzelīns, Filologu biedrības raksti, XI, Rīgā, 1931, p. 201.

²⁵ A. Bezzenberger, KZ, 44, p. 291.

²⁶ P. Persson, Beiträge zur indogermanischen Wortforschung, Uppsala, 1921, p. 181, 183.

²⁷ E. Berneker, Et. Wb., I, 602.

²⁸ EM, II, p. 338.

36

E. Frenkelis²⁹ a susținut fără nicio îndoială explicația lui A. Becenbergerio, indicându-l și pe J. Endzelyną ca adept al acestei etimologii. Totuși, nu a observat că J. Endzelynas și-a schimbat ulterior părerea, dedicând un articol special etimologiei cuvântului leton kūts³⁰.

J. Endzelynas, în acest articol, indicând neajunsurile de ordin atât cronologic, cât și fonetic ale etimologiei lui A. Becenbergerio, înclină să accepte etimologia lui P. Persono. Totuși, o asemenea etimologie este posibilă, în opinia lui J. Endzelyno, dacă lituaniana kūtis este un cuvânt autohton, neîmprumutat. În același timp, savantul leton aduce un argument foarte serios: această denumire lituaniană a unei clădiri destinate adăpostirii animalelor ar putea fi un împrumut din letonă; dacă așa stau lucrurile, atunci rădăcina cuvântului leton ū ar putea proveni din un, iar atunci devine posibilă o etimologie cu totul nouă a acestui cuvânt, prin asocierea letonului kūts cu slava veche kašta „σκηνή“, ucraineanul куча „coteț de porci“, bulgarul къшта „colibă“, pe care E. Berneker le leagă mai departe de bulgarul кътам „berge“, rusul кутать „a înveli“ etc.³¹

Ni se pare că explicația lui J. Endzelyno este destul de plauzibilă. În primul rând, este foarte posibil ca lituaniana kūtė să fie un împrumut din letonă. O asemenea ipoteză ar fi pe deplin confirmată de aria geografică a lituanienei kūtė cu sensul de „clădire destinată adăpostirii animalelor“. După cum arată fișierul Atlasului limbii lituaniene, acest cuvânt este folosit cu acest sens numai în zona de graniță cu Letonia. La sfârșitul articolului său, J. Endzelynas pare să fi pus la îndoială posibilitatea ca lituaniana kūtė să fie un împrumut din letonă, deoarece, după redactarea articolului, a fost informat că lituaniana kūtės „grajd“ se întâlnește și în Suvalkija. Totuși, datele din fișierul atlasului nu confirmă veridicitatea acestei informații. După cum s-a menționat, nu găsim cuvântul kūtė nici în vechile monumente ale limbii lituaniene — îl întâlnim doar în scrieri de la mijlocul secolului al XIX-lea, ai căror autori provin din acea parte a Lituaniei în care și astăzi kūtė este folosit cu sensul de „clădire pentru adăpostirea vitelor“.

Aria geografică a lituanienei kūtė este, de asemenea, un argument serios că acest cuvânt nu putea proveni din limba prusacă.

Considerând lituaniana kūtė un împrumut din letonă și având în vedere posibilitatea indicată de J. Endzelynas, și anume că letonul kūts ar putea proveni din forma *kunt-, denumirea acestei clădiri destinate adăpostirii animalelor ar putea fi pusă în legătură nu numai cu slava veche kašta etc., așa cum face J. Endzelynas, ci și cu rusul кут „угол, зауголок, закоулок, тупик; вершина или конец глухого захода, залива, заводи, мыса; угол крестьянской избы, придверный угол и прилавок, коник“ (В. Даль, Сл., II, 227—8), baltarusul кут, ucraineanul кут (în dialecte este folosit și cu sensul de „coteț de porci“, Б. Д. Гринченко, Сл., II, 332), bulgarul кът, sârbo-croatul кут, slovena kat, ceha kout, slovaca kut, poloneza kąt³², cf. de asemenea rusul закут „adăpost de tot felul, coteț sau bordei; baracă de paie; grajd mic, călduros (pentru șoareci), pentru animale mici, pe timp de iarnă; încăpere, cămară, magazie, mai ales una împrejmuită“, закута, закутка (В. Даль, Сл. I, 594—5)³³.

Posibilitatea de a pune denumirea baltică a grajdului în legătură cu aceste cuvinte slave a fost indicată încă de A. Briukneris, care adaugă în dicționarul său următoarea observație la polonezul kąt: „sensul primar în lituaniana kutis, «groapă scormonită de porci»“³⁴. Desigur, nu putem fi de acord cu explicația lui A. Briukneris privind sensul primar al cuvântului lituanian pe care îl citează.

²⁹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 322.

³⁰ J. Endzēlins, Filologu biedrības raksti, XI, p. 200—201.

³¹ E. Berneker, Et. Wb., p. 602—603.

³² M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 705; F. Slawski, Sl. et., II, p. 121—122.

³³ M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 440.

³⁴ A. Brückner, Sl. et., p. 225.

37

După cum am menționat, în dialectele limbii lituaniene cuvântul kūtė este folosit și cu sensul de „căsuță veche și dărăpănată”. Deoarece cuvântul kūtė cu acest sens este atestat într-o altă parte a Lituaniei decât denumirea de grajd discutată, ni se pare că, poate, ar trebui să-l distingem de lituan. kūtė „clădire pentru adăpostirea animalelor” și să presupunem că provine din germ. Kote „colibă”.

Lituan. staldas, let. stallis, prus. staldis

În partea de sud a Samogiției și în unele dialecte ale lituanienei de vest, vorbite mai aproape de fosta Prusie Orientală, se folosește denumirea pentru clădirea destinată adăpostirii animalelor staldas (Kelmė, Pagėgiai, Rietavas, Skaudvilė, Slavikai, Sudargas, Šilalė, Tauragė, Užventis, Vainutas, Varniai); se întâlnește și forma staldis (Endriejavas, Judrėnai, Juodkrantė, Nida, Sakučiai, Šilutė, Veiviržėnai).

Acest cuvânt este atestat încă din scrierile noastre vechi. Găsim forma staldoie chiar și în „Postila” lui M. Daukša („Kaip iūsu ne pažėidę dargūs giwēnimas staldoie ir grînas guleimas prakarte“, DP, 425), al cărei autor provenea din locuri unde cuvântul staldas nu mai este folosit astăzi. În general, lituan. staldas este folosit mai ales în scrierile lituanienilor din Prusia Orientală: în „Postila” lui J. Bretkūnas (II, 23, 101), în „Imnariu” lui D. Klein (32), în dicționarul manuscris din secolul al XVII-lea „Lexicon Lithuanicum” („Stale Staldas, Twartas“, 82 a), se poate spune, în toate lucrările lexicografice ulterioare ale lituanienilor din Prusia Orientală (în dicționarele lui P. Ruigys, K. Milkus, G. H. F. Nesselmann, F. Kurschat și ale altora); se întâlnește destul de des și în folclorul lituanienilor din această regiune³⁵.

Pe lângă formele staldas, staldis, în dialectele limbii lituaniene se întâlnesc și formele stalnė (Padvarėliai, Tirkšliai), stalnis (Zastaučiai, districtul Mažeikiai). Totuși, aceste ultime forme sunt folosite, se pare, numai cu referire la grajduri mari pentru cai, de obicei ale unui conac. Din aceste forme derivă și adjectivul stalninis (arklys) (Šatės, Viekšniai). Astfel de denumiri ale grajdului de cai, îndeosebi formele diminutivale, apar destul de frecvent și în textele folclorice samogitiene:

„Din — iată, merge frățiorul Dintr-un grajd nou, aducând un cal sur La surioară mergând“, S. Daukantas, D. Ž., 12³⁶.

„Nu ieși, băiete, Cu murgul tău, Căci calul tău Este în grajdul tătucului meu“, S. Daukantas, D. Ž., 27.

„Oare ai fost în grajd? Oare, băiete, prin livadă? Oare cununița ta? În grajd, pe grinda de sus?“, S. Daukantas, D. Ž., 89.

³⁵ Smulkioji lietuvių tautosaka XVII—XVIII a., paruošė J. Lebedys, Vilnius, 1956, p. 418, 426, 472.

³⁶ Cântecele samogițiene culese după auzul cântăreților, Sankt Petersburg, 1846.

38

„Pe una s-o ducă în grajd, pe alta în grădiniță, a a a dza dza dza pe alta în grădiniță”, S. Daukantas, D. Ž., 91.

În versurile cântecelor populare žemaițiene consemnate de S. Daukantas și citate mai sus, cuvintele stalnelė, stalnė sunt folosite acolo unde, în alte variante ale acestor cântece, se folosesc stainėlė, stainė, stainia. De aceea ni se pare că E. Fraenkel³⁷, care cunoștea forma cu -ln- numai din S. Daukantas, leagă fără temei aceste cuvinte de lituanianul staldas: formele stalnelė, stalnė au apărut în locul formelor stainėlė, stainė. Schimbarea lor ar fi putut fi influențată uneori și de forma staldas. De remarcat că în cântecele populare žemaițiene publicate de S. Stanevičius în 1829 se găsește numai forma stainė³⁸. Formele stalnė, stalnīs apar, după cum vom vedea mai târziu, și în dialectele žemaițiene actuale, aflate tocmai în apropierea locului de naștere al lui S. Daukantas.

Un caz asemănător, în care al doilea element al diftongului i este înlocuit de consoana l, se întâlnește și la lituanianul kūlnas „cal rău” (Giedraičiai, Videniškiai, LKŽŽd., VI, 844), alături de forma kūinas.

Sursa lituanianului staldas este germana de jos mijlocie stall³⁹; pentru ll > ld, cf. letonul meldēris față de germana de jos <möller, estoniana mölder „Müller”, kelder „Keller” etc. Ca și în lituaniană, denumirea acestui grajd cu sufixul ⁴⁰-ld este folosită în daneză; cf. danezul stald „grajd”. În general, numeroase limbi germanice folosesc o astfel de denumire pentru grajd, iar din limbile germanice aceasta a fost împrumutată și de unele alte limbi europene. Sensul inițial al cuvântului este „loc în care se stă”; el se leagă de prusianul vechi stallīt „a sta”, grecescul στέλλειν „a aranja”, sanscritul sthálati „el stă” etc.⁴¹

În mod semantic, denumirile grajdurilor din diverse limbi indo-europene au apărut în același fel; cf. sanscritul gosthānam „grajd pentru vaci”, avesticul goostānō, vechiul înalt german ewi-st „staul pentru oi”, latinescul stabulum (acest din urmă cuvânt este sursa francezului étable, spaniolului establo, românescului staul, grecescului modern στάβλος, englezescului stable, irlandezului stábla etc.): indo-europeanul *stā- „a sta, a construi”⁴².

În prusacă găsim, de asemenea, o denumire de origine germanică pentru o clădire destinată adăpostirii animalelor, corespunzătoare fonetic lituanianului staldīs; cf. cuvântul 226 din glosarul de la Elbing: „Staldis Stal”⁴³.

Prusianul vechi staldīs, ca și lituanianul staldas, provine din germană, cel mai probabil din forma din germana de jos mijlocie stall⁴⁴.

În letonă există câteva forme ale acestei denumiri pentru grajd; cf. letonul stallis „grajdul, mai ales grajdul pentru cai”, stalis, stale „grajdul” (EM, III, 1042; EH, II, 569), stalle, stēļis.

³⁷ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 894.

³⁸ S. Stanevičius, Dainos žemaičių, paruošė J. Lebedys, Vilnius, 1954, p. 14, 78, 122.

³⁹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 591; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 894.

⁴⁰ J. Endzelīns, Latviesu valodas gramatika, p. 247–248.

⁴¹ F. Kluge, Et. Wb., p. 737; J. Pokorny, Et. Wb., p. 1019–1020.

⁴² C. D. Buck, Dic., p. 150–151; J. Pokorny, Et. Wb., p. 1004–1010; M. Mayrhofer, Et. Wb., I, p. 350.

⁴³ Prūsų kalbos paminklai, 63; R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 85.

⁴⁴ W. Prellwitz, Die deutschen Bestandteile in den lettischen Sprachen, Göttingen, 1891, p. 49; R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 435; J. Endzelīns, Senprūšu valoda, p. 254.

39

Lat. stallis cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” formează două areale distincte pe teritoriul actualei RSS Letone. În primul rând, este folosit alături de denumirile pentru grajd kūts (respectiv kūte), laidars chiar în partea cea mai vestică a Letoniei — în dialectele din Kurzeme și într-o parte a dialectelor semigaliene (Aizpute, Alsunga, Barta, Blīdene, Dunika, Grobiņa, Kuldīga, Nīgrande, Piltene, Saldus, Talsi). Al doilea areal al acestei denumiri, fără hotare comune cu primul și destul de îndepărtat de acesta, este partea sudică a așa-numitelor dialecte seloniene, care se învecinează cu teritoriul RSS Lituaniene (Aknīste, Asare, Biržai, Līvāni, Sauka, Subate, Zalva). În această zonă, forma stallis nu este nici ea unica denumire pentru grajd: este folosită aici alături de denumirile kūts (respectiv kūte) și klēvs (în partea estică a zonei). Forma stellis apare în Kurzeme (Piltene, Ugale, Užava, Varve, Zlēkas, Žuri). Forma stalle este atestată o singură dată (la Virbi, la nord de Sabile). Cuvântul stallis apare deja în dicționarul lui G. Mancelius (1638), unde este folosit alături de cuvântul kūts. Pe lângă alte denumiri pentru grajd, stallis se găsește și în dicționarul manuscris din 1685 al lui J. Langius:

„Stallis (Kuhts, Klähws) ein Stall. Sirgo=Stal= lis, ein Pferd stall. Gohwo=st. ein Vieh =st. Zuhko=stallis, ein Schwein stall,“ J. Langija Vrd., 286.

De remarcat că acest germanism se găsește și în dicționarul limbii estone publicat de H. Stahl în 1637; cf. est. tall⁴⁵. Fonetică diferită a cuvântului leton ar putea indica faptul că letonii au împrumutat acest cuvânt în altă perioadă decât lituanienii și prusacii. În orice caz, sursa sa, ca și cea a est. tall, este germana de jos medie stall, stal⁴⁶.

Lituan. pūnė, leton. pūne

Cuvântul lituanian pūnė cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” este folosit într-o zonă relativ restrânsă a dialectelor aukštaitiene răsăritene (Gelvonai, Neveronys, Pabaiskas, Siesikai, Šašuoliai, Širvintos, Ukmergė, Vepriai). Această denumire apare și în insulele lingvistice lituaniene din RSS Bielorusă (Geliūnai, Gervėčiai). Cu acest sens, lituan. pūnė apare deja în ediția din 1642 a dicționarului lui K. Širvydas: „Chlew. Stabulum, caulae, pune, gurbas”, C. Szyrwid, Dic., 29. „Koźiarnia, Caprile, caprilis casa, haedile. Obkinė pune”, C. Szyrwid, Dic., 126. „Obara, aliter: Claustrum, septum, dimitere pecus è claustris. Pune, namas”, C. Szyrwid, Dic., 233. Lituan. pūnia cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” se găsește și în vechile documente lituaniene redactate în alte limbi. Cf.: „Дворец, где рикуния мешкает: у дворцы гридня с присенкомъ и ку тому клетка, пуня на быдло...” Panevėžiukas, districtul Vilkija (document din 1563)⁴⁷.

⁴⁵ Anführung zu der Estnischen Sprach… von M. Henrico Stahlen, Revall, M.DC. XXXVII, plg. D. Zemzare, Latviešu vārdnīcas, Rīgā, 1961, p. 49–50.

⁴⁶ J. Sehwers, Sprachlich-kulturhistorische Untersuchungen, p. 118; EM, III, p. 1042.

⁴⁷ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba cancelariei vechii Lituanii, p. 200.

40

„Nu departe de această casă, un adăpost din lemn pentru vite, acoperit cu paie, cu poartă din scânduri pe balamale“, Inventarul domeniului și al orașului Kėdainiai din 1604⁴⁸.

În limba lituaniană, cuvântul pūnė (precum și alte forme ale sale) este folosit și cu alte sensuri; cf. pūnė „șopron pentru pleavă, parte a ariei unde se adună pleava” (Kupiškis, Naujamiestis, Vabalninkas), pūnis, -ies „мякиница“ (К. Явнис Поневежские говоры II 27), pūnia „clădire pentru depozitarea cerealelor, hambar” (Dubingiai, Rimšė), pūnė (Viekšniai, Kossarzewski Lituanica 117 a)⁴⁹.

În scrierile lui M. Valančius și S. Daukantas, acest cuvânt este folosit cu sensul de „colibă, cort”. Cf.:

„Petras, încă din primăvară, mai întâi a săpat o colibă, a împrejmuit-o cu copaci, a lăsat o deschizătură pentru a se târî înăuntru și s-a așezat acolo”⁵⁰.

„…și-a făcut pentru sine din mușchi adăposturi, colibe și bordeie, legându-le cu tulpini de hamei și sfori, precum și cu nuiele”⁵¹

Un sens asemănător al acestui cuvânt se găsește și într-un manuscris de cântece lituaniene datat la începutul secolului al XVIII-lea; cf.

„Dorind să afle aceasta, fără să respingă spusele, pornind spre Betleem, tocmai atunci, în colibă (?), Isus îl găsește pe Iosif și pe Maria”⁵².

În scrierile lui M. Mažvydas și J. Bretkūnas găsim acest cuvânt cu sensul de „peșteră, grotă”. Cf.:

„…precum și leul în vizuina sa și prada istovită, când o trage în plasa sa” (Gesmes Chriksconiskas, II, Psalmas X.)⁵³.

„Precum leul în vizuină…” (BrB, Psal. X, 9).

„…ei… se odihnesc în scorburi (în margine se corectează: în grote (vizuini), BrB, Job. 38, 40; în manuscrisul lui J. Bretkūnas 39 (chiar la început).

Cf. textul biblic german al lui M. Luther din 1549:

„…ca un leu în vizuina…” (Psal., X).

„…ei… și scormonesc în grotă….” (Hiob., 39 (chiar la început).

Cf. textul biblic latin:

„…ca un leu în vizuina sa” (Psal., X, 9).

„Când se culcă în vizuini…“ (Iov, 38, 40).

În vechile inventare ale Lituaniei și în alte documente redactate în limbi nelituaniene, cuvântul punia este folosit cel mai adesea cu sensul de «șopron pentru păstrarea cerealelor, fânului și paielor». Cf.:

„Zyta w puni dersowatego y miotliastego kop piętnascie…“, 1600 m. Kraukėnai, Upytės p.

„…punia zrobiona na zboze słomą krita, wrota proste z desk, wrzeciądz y klotka w niej; druga punia nowa ieszcze nie stawiona…“, 1598 m. Breslauja.

„… а намъ давали две коле грошей за тую пуню“, 1516 m. Mstislavis?

⁴⁸ Lietuvos inventoriai XVII a., sudarė K. Jablonskis ir M. Jučas, Vilnius, 1962, p. 19.

⁴⁹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 525.

⁵⁰ M. Valančius, Paaugusių žmonių knygelė, Tilžė, 1902, p. 102; Valančiaus raštai, red. J. Balčikonis, Kaunas, 1931, p. 244.

⁵¹ Budą Senowęs – Lietuwiu Kalnienų ir Žamajtių išraszę… Jokūb’s Laukys, Petropilie, 1845, p. 16.

⁵² V. Biržiška, Tauta ir žodis, VII, p. 259.

⁵³ Mažvydas seniausieji lietuvių kalbos paminklai iki 1570 metams, spaudai parūpino J. Gerullis Kaunas, 1922, p. 524.

41

„Patru pun-uri construite pentru depozitarea fânului și șoproane pentru depozitarea plevei și a paielor, construcție închisă…“, 1756, Tradevičiai, voievodatul Polock.

„Un pun mare, cu șapte laturi, pentru depozitarea paielor, cu grinzi de pin, fără porți….“, 1775, Letcas, districtul Vitebsk.⁵⁴

„La capătul acestei șuri, un pun mare, nou, din bârne, pentru depozitarea cerealelor, acoperit cu paie; porțile sale sunt pe balamale (cu) zăvor și cu încuietoare… Acest pun are în total șapte pereți, fiecare perete de cinci stânjeni. Ieșind din acest pun și mergând drept spre al doilea, se află porți noi între despărțitura hambarului, pe partea dreaptă, acoperite cu șindrilă, pe balamale. Dincolo de aceste porți, un pun din bârne, acoperit cu paie; înăuntru, de ambele părți, spații de depozitare a cerealelor și o arie pentru treierat, lungă de treizeci de stânjeni și lată de șapte; două porți la capete, pe balamale de lemn; un gard împletit de optzeci de coți“, 1619, Šiaulėnai, districtul Viduklė.

„Mergând mai departe, un hambar vechi, dărăpănat, și un pun mare, rău“, 1645, Žalava, districtul Ašmena.

„Două hambare, unul cu șură, al treilea pun pentru paie“, 1651, Palušė, Drevינinkai, voievodatul Vilnius.

„Lângă această șură, un pun de lemn|| pentru depozitarea secarei…“, 1700, Papalčiai⁵⁵. În letonă — atât în dialecte, cât și în diverse monumente scrise — găsim echivalente ale lituanianului pūnė folosite cu sensuri asemănătoare.

Let. pūne „un șopron; un șopron pentru fân sau paie (construit și ca anexă); o anexă la klēts sau la kūts pentru păstrarea fânului, la o arie de treierat (pentru păstrarea plevei și a paielor); o anexă sau un mic șopron independent pentru depozitarea plevei“, pūne „un șopron“, pūnis, pūnis, pūnis, pūnis „un șopron pentru pleavă; o mică construcție asemănătoare unui șopron, pe malul mării sau al unui lac, pentru depozitarea uneltelor de pescuit; un mic șopron pentru fân, paie și pleavă (ca anexă la rija); un șopron pentru fân în pădure; un mic șopron pentru unelte de pescuit; o colibă țărănească“, pūna „un șopron lângă grajdul vitelor; o colibă pentru plase la pescari“, pūnite „un șopron“, pūnītis, pūnelis „un diminutiv (peiorativ) al lui pūnis’“, pūnite „o colibă“ (EM, III, 413, 447; EH, II, 342).

Let. pūnis este atestat deja în dicționarul lui G. Mancelis din 1638, cf.:

„un șopron, Schkunis, Wallh. Puhnis“, G. Mancelis, Lettus, 341⁵⁶.

În privința originii lituanianului pūnė și a letonului pūne există două opinii. Unii cercetători consideră că acest cuvânt a pătruns în lituaniană și letonă din limbile slave.

Primul care a avansat această idee a fost A. Brückner, arătând că pūnė „grajd, adăpost pentru vite“ apare în dicționarul lui K. Širvydas, iar, întrucât „la Ragnit nu este cunoscut“ (aici se bazează probabil pe dicționarul lui G. H. F. Nesselmann), consideră că sursa lituanianului punė este rusa sau belarusa пунья⁵⁷.

J. Endzelīns a fost de acord cu această idee a lui A. Brückner (…potrivit lui Brückner… din rus. пунья⁵⁸), la fel și P. Skardžius (Probabil datorită sensului, provine din rus. пунья…⁵⁹); aceeași opinie o împărtășea și E. Frenkelis, autorul dicționarului etimologic al limbii lituaniene⁶⁰.

⁵⁴ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba cancelariei vechii Lituanii, p. 65, 83, 90, 225, 236.

⁵⁵ Lietuvos inventoriai XVII a., p. 86, 141, 170, 436.

⁵⁶ D. Zemzare, Dicționare letone, p. 440.

⁵⁷ A. Brückner. Cuvinte străine slave în limba lituaniană, p. 123.

⁵⁸ EM, III, p. 447.

⁵⁹ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Alt-litauischen, p. 183.

⁶⁰ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 667.

42

Într-adevăr, în toate limbile slave învecinate găsim acest cuvânt folosit cu sensuri aproape identice. Cf.:

rus. пуня „hambar pentru cereale; șură pentru pleavă, magazie pentru pleavă; șopron deschis, fânar; șură; încăpere separată, compartiment împletit unde se depozitează tot felul de lucruri și unde vara doarme stăpânul; în vest, grajd”, пунька, В. Даль, Сл., III, 538. (Potrivit mărturiei lui V. Dal, acest cuvânt este folosit în împrejurimile Novgorodului, Tverului (Kalinino), Riazanului, Oriolului, Tambovului, Kalugăi și Smolenskului.)

rus. пуня „grajd; șopron pentru fân”, В. Добровольский, Сл., 749.

bielor. пуня „grajd; șopron pentru fân sau paie”, И. И. Носович, Сл., 538.

pol. punia „mic hambar de lemn pentru fân; șopron, fânar”, punka, J. Karłowicz, A. Kryński i W. Niedźwiedzki, Sł., V, 433, 435.

După cum arată datele atlasului dialectologic al limbii bieloruse, bielor. пуня este folosit cu sensul de „construcție pentru depozitarea fânului (uneori și a paielor și a cerealelor)” în toată Bielorusia de nord și de est; în partea de vest a acestei zone apare și forma пунька, iar la sud de Moghilău este atestată și forma пуніма⁶¹. În partea de vest a Bielorusiei, cuvântul пуня este folosit și cu sensul de „stână”⁶².

Pol. punia este folosit foarte rar și, fără îndoială, este împrumutat din rusă sau din bielorusă.

În afară de vecinii direcți ai lituanienilor și letonilor, celelalte limbi slave nu au acest cuvânt. După cum am menționat, A. Briukner, J. Endzelīns, P. Skardžius și E. Fraenkel consideră lituan. pūnė, let. pūne un slavism.

Un alt grup de cercetători consideră că lituan. pūnė, let. pūne sunt cuvinte autohtone și, dimpotrivă, au pătruns în limbile slave din limbile baltice.

Rus. пуня și bielor. пуня au fost considerate baltisme de A. Potebnia⁶³, E. Karski⁶⁴, A. Preobrajenski⁶⁵ și K. Būga⁶⁶. Bazându-se în principal pe distribuția geografică a cuvântului slav, îl consideră baltism și M. Vasmer⁶⁷, autorul celui mai bun dicționar etimologic al limbii ruse.

Este foarte greu de spus care parte are dreptate. Pentru soluționarea acestei probleme, este foarte importantă chestiunea etimologiei cuvântului și a sensului său originar.

Lingviștii care consideră lituan. pūnė și let. pūne slavisme, se pare că nu au încercat până acum să explice originea cuvântului slav. Susținătorii celei de-a doua ipoteze au propus două etimologii ale acestui cuvânt.

Mai întâi, se încearcă asocierea lituan. pūnė cu sanscr. pūnáti „curăță, purifică”, pá-vanah „vânt (zeu)”, germ. veche de sus fowen „a cerne”. Așadar, sensul originar al lituan. pūnė ar fi „locul unde se curăță cerealele”⁶⁸. Firește, această etimologie este greu de dovedit. Este puțin probabil ca balticii din vechime să fi avut o construcție destinată special curățării cerealelor.

K. Būga a încercat să explice originea lituanienei pūnė și a letonei pūne bazându-se pe materialul lingvistic baltic. El a pus în legătură lituaniana pūnė cu lituaniana pūnė «capătul gol al oului (пужка, тузка яйца),

⁶¹ Atlasul dialectologic al limbii belaruse, harta 236; Atlasul dialectologic al limbii belaruse, articole introductive și comentarii la hărți, Minsk, 1963, p. 794—797.

⁶² În același loc, harta 231.

⁶³ А. А. Потебня, Despre istoria sunetelor limbii ruse, III, Note etimologice și alte note, Varșovia, 1881, p. 90.

⁶⁴ Е. Ф. Карский, Белоруссы, I, Варшава, 1903, p. 135.

⁶⁵ А. Преображенский, Эт. сл., II, p. 153.

⁶⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai. I, p. 582, II, p. 524—526.

⁶⁷ M. Vasmer. Et. Wb., II, p. 464—465.

⁶⁸ А. Преображенский, Эт. сл., II, p. 153; M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 465.

43

let. paũna «craniu, țeastă, bot», let. puns «umflătură, proeminență, bubă». Potrivit opiniei lui K. Būga, sensul inițial al let. pūnė ar fi fost «grămadă, morman de paie, pleavă, gunoi de grajd». El indică paralele semantice similare: let. gubenis «șură (pentru paie, fân); anexă la clădirea de uscat cereale», gubens, gubene, gubezis: let. guba «grămadă, căpiță (de fân)», lit. gubà, gubė; lit. kūginỹs «grajd»: lit. kūgis «stog, căpiță, grămadă»; lit. gūbas «grajd»: sl. grb «movilă, colină, cocoașă, rid»⁶⁹. Dacă a treia paralelă semantică indicată de K. Būga poate trezi îndoieli, primele două sunt pe deplin convingătoare.

În general, etimologia lui K. Būga este mai plauzibilă decât prima etimologie propusă pentru lit. pūnė (: skr. pūnāti). Din punct de vedere semantic, legătura dintre let. paũna, let. puns, lit. pūnė «capătul gol al oului» și sensul de «grămadă» este pe deplin posibilă; cf. rus. куча «grămadă, morman»: lit. kaukas «excrescență, bubă», kaukaras «movilă, colină, dâmb», got. hauhs «înalt»⁷⁰; lit. gumbas «excrescență a unui copac (plantei), îngroșătură într-un anumit loc; tumoare, bubă, umflătură», lit. gumburas «proeminență, mușuroi»: let. gumba «bubă; ridicătură, grămadă», iar sensul de «grajd» poate proveni din sensul de «grămadă», după cum arată paralelele menționate (kūginys: kūgis; gubenis: guba). Totuși, etimologia lui K. Būga poate trezi anumite îndoieli, deoarece în limbile baltice nu găsim cuvinte care să poată fi puse în legătură cu lit. pūnė «grajd» și let. pūne, folosit cu sensul de «grămadă», iar trecerea de la sensul de «bubă, proeminență» la cel de «grajd» presupune poate un salt semantic prea mare. Numai această împrejurare, în opinia noastră, nu ne permite să considerăm pe deplin acceptabilă etimologia lui K. Būga.

Problema sensurilor lit. pūnė este, de asemenea, destul de complexă. Dacă sensul de «colibe, corturi» al cuvintelor folosite de M. Valančius și S. Daukantas s-a putut, fără îndoială, dezvolta cu ușurință din sensul de «grajd, șură», originea sensurilor de «vizuină, peșteră» din scrierile lui M. Mažvydas și J. Bretkūnas este mai puțin limpede. Desigur, sensul de «vizuină, peșteră», ca «adăpost al leului», s-ar fi putut dezvolta și din sensul de grajd ca «adăpost al animalului».

Poate că această diversitate a sensurilor cuvintelor baltice ar constitui un argument în favoarea originii baltice autohtone a lit. pūnė, let. pūne.

Oricum, există totuși mai multe dovezi că slavii au împrumutat acest cuvânt de la baltici decât invers. Cu toate acestea, deocamdată nu se poate afirma cu certitudine.

Let. nãmas, let. nams

Într-o anumită zonă din centrul Lituaniei (Dotnuva, Ėriškiai, Krakės, Kulva, Surviliškis, Šlapaberžė, Vadaktai), cuvântul nãmas este folosit cu sensul de «clădire destinată adăpostirii animalelor».

Lit. nãmas este atestat cu acest sens și în ediția din 1642 a dicționarului lui K. Širvydas; cf.:

„Obora, aliter: Claustrum, septum dimitere pecus è claustris. Pune, namas“, C. Szyrwid, Dic. 233.

Cuvântul namas (sub diversele sale forme) apare frecvent și în vechile documente ale cancelariilor lituaniene, redactate în alte limbi decât lituaniana. Cf.:

„Pentru gunoi, pentru ca vitele să fie ținute neapărat nu în namai, ci să se facă obory și să fie bine fortificate după obiceiul podlasian…“, 1562, Karšuva.

⁶⁹ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 525–526.

⁷⁰ M. Vasmer, Et. Wb., I, 708; F. Kluge, Et. Wb., p. 311; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 229–230.

44

„Mergând din curte spre arie, turnul pentru vite este acoperit cu paie, iar la capătul acelui turn este construită o șură din nuiele, sub același acoperiș...“, 1597 m. Biliūnai, plasa Raseiniai.

„Construcție din bârne pentru depozitarea cerealelor, acoperită cu paie...“, 1599 m. Žarėnai.

„Construcție pentru vite...“, 1600 m. Dubiniai, plasa Beržėnai.

„Turn, în lituaniană nams, din lemn de brad, cu trei pereți...“, 1619 m. Joku-biškiai lângă Šiaulėnai, plasa Viduklė.

„Nam, adică turn pentru vite, cu toate cele necesare...“, 1639 m. Sokmedžiai Višutaičiai, plasa Tendžiogala.

„Construcție pentru adăpostirea vitelor...“, 1650 m. Kretkampis, plasa Vilkija.

„Num sau, mai degrabă, turn samogițian pentru adăpostirea vitelor...“, 1675 m. Plungė.

„Ocol mic pentru vite;... în această curte, un numa pentru vite; aria de lângă numa, acoperită cu paie și împrejmuită cu un gard vechi...“, 1676 m. Laukuva.

„Ocol nou pentru vite, acoperit cu paie, împreună cu un numa; coteț pentru porci adăugat alături, acoperit cu paie...“, 1676 m. Smilgiai.

„Ocol cu numas pentru vite, la care ușa este prinsă în țâțâni...“, 1678 m. Dikta-riškis, plasa Viduklė.

„Stabulum et in extremo ejus cellasuaria de lignis recentissime erectum, stramine contectum. Aedes pro pecoribus dictae numa de parietibus parata, ab extremo de sepibus adiecta, stramine tectae...“, anul 1705, Laukuva⁷¹.

„Două numy. Ocol pentru vite, iar la capătul acestuia, unul pentru oi; în față, pentru porci...“, 1667 m. Biržėnai⁷².

Din exemplele prezentate reiese că în aceste documente cuvântul nãmas este folosit cel mai adesea cu sensul de „anumită construcție pentru adăpostirea animalelor”. Se întâlnește și cu sensul de „construcție pentru depozitarea cerealelor”. Potrivit etnografilor, nãmas menționat în aceste documente, asemenea lui viežà, „era, cel mai probabil, una dintre construcțiile mai timpurii, cu plan dreptunghiular alungit, prevăzută cu mai multe încăperi pentru adăpostirea cailor, vacilor și animalelor mai mici. La unul dintre capete locuiau uneori și oameni, firește, doar cei săraci, deoarece pe atunci (în secolul al XVI-lea — A. S.) țăranii înstăriți locuiau deja în case”⁷³.

În documentele menționate, lituanianul nãmas apare adesea și în cuvinte compuse care denumesc părți speciale ale „casei”. Compară:

„....turn construit din bârne pentru vite,...ocol construit din bârne, la capăt cu un pridvor pentru porci....“, 1602 (1603) m. Miminiai, p. Ukmergė.

„Turnul cu pridvor și cu un namakgalas, care a costat opt copeici de groși...“, 1584 m. Padubysys, plasa Raseiniai.

„....turn cu acoperiș din scânduri și cu coamă, din nuiele împletite...“, 1603 m. Karklėnai Bukantai, Karklėnų valsč.⁷⁴

⁷¹ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba cancelariei vechii Lituanii, p. 129, 130, 131, 132; acolo sunt prezentate și mai multe exemple.

⁷² Inventarele Lituaniei din secolul al XVII-lea, p. 266.

⁷³ Trăsături ale etnografiei lituaniene, p. 262; cf. de asemenea Iz. Butkevičius, Din istoria culturii lituaniene, II, p. 243; K. Čerbulėnas, Din istoria culturii lituaniene, I, p. 137—145.

⁷⁴ K. Jablonskis, Cuvinte lituaniene în limba cancelariei vechii Lituanii, p. 134, 135.

45

Lat. nams nu este folosit cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor“, însă unele dintre sensurile acestui cuvânt sunt, de fapt, foarte apropiate de sensul menționat. Cf.:

Lat. nams „o bucătărie de vară conică, alcătuită din prăjini drepte (și din cele două jumătăți ale unei bărci tăiate transversal, care nu mai este în stare să navigheze); o bucătărie de vară; o clădire mică în care se gătește totul pe timpul verii (iarna numai cu prilejul sărbătorilor); o clădire mică din lemn în care se gătește pentru vite (odinioară și pentru oameni), cu vatră și cazan la mijloc; partea centrală a casei de locuit, bucătăria; «loc în clădirea cu camere în care se afla soba»; în unele regiuni, încăperea centrală a casei este împărțită printr-un perete în bucătărie și antreu; o verandă; o construcție anexă, fără etaj, în fața băii, cu un cazan mare pentru încălzirea apei; «în fața băii», «încăperea din față a băii, unde te dezbraci», «anexă la baie unde se spală rufele»; o colibă pentru afumarea scrumbiilor; o colibă pentru plase, alcătuită din cele două jumătăți ale unei bărci tăiate transversal, care nu mai este în stare să navigheze; o clădire mică; casa din oraș» (EM, II, 692–3; EH, II, 4).

Privind aceste sensuri, probabil se poate ajunge la concluzia că sensul cel mai vechi al lat. nams a fost „clădire prevăzută cu o instalație pentru încălzirea încăperii, gătirea hranei sau altele asemenea“. Probabil că la început și lit. nãmas era folosit cu un sens asemănător. Desigur, nu se poate afirma că lituanienii și letonii numeau prin acest cuvânt clădiri cu totul identice: construcția și destinația lor puteau varia într-o anumită măsură chiar și în diferite regiuni ale Lituaniei și Letoniei⁷⁵.

În scrierile vechi letone, lat. nams este adesea folosit cu sensul lat. domus („casă, locuință, familie, gospodărie“); cf. „Evangelien und Episteln“ al lui G. Elger (1640),⁷⁶ utilizarea cuvântului nams, prin care este tradus lat. domus:

„Și intrând în casa aceea, au găsit copilul, iar Maria, mama lui…“, G. Elger, 17.

„Și intrând în casă, au găsit copilul împreună cu Maria, mama sa…“, Mat. 2, 11.

„…și a umplut întreaga casă…“, G. Elger, 86.

„…și a umplut toată casa…“, Ap D, 2, 3.

„…căci casa mea să fie plină…“, G. Elger, 92.

„…ca să se umple casa mea…“, Luk., 14, 23.

„…să adunăm [oamenii] în casele noastre“, G. Elger, 98.

„…recipiant me in domos suas“, Luk., 16, 4.

„Mans nams ir wens ludzamu nams…“, G. Elger, 99.

„Quia domus mea domus orationis est…“, Luk., 19, 46.

„…wena auksta Pharisaera namma…“, G. Elger, 106.

„…in domum cuius dum Pharisaeorum…“, Luk., 14, 1.

„Vnd tas tycceia ar wyssu sauwu nammu saimu“, G. Elger, 111.

„…et credidit ipse et domus eius tota“, Jon., 4, 53.

Chiar și lat. paterfamilias este tradus de G. Elger prin tas Nammukungs (G. Elger, 92; Luk., 14,21).

Liet. nãmas este folosit, atât în scrierile vechi, cât și în limba actuală, cu sensul lat. domus.

⁷⁵ În ceea ce privește destinația letonului nams, a se compara Latviešu konversācijas vārdnīca, 14, Rīgā, 1936, col. 28400-6.

⁷⁶ Evangheliile și Epistolele traduse în letonă de Georg Elger, împreună cu un index al cântecelor sale religioase din jurul anului 1640, ed. K. Drāviņš, Lund, 1961.

46

În privința originii lit. nāmas, let. nams există două opinii. Unii cercetători îl leagă de sl. veche domъ «casă», rus. дом, sanscr. dāmah, gr. δόμος, lat. domus, arm. tun, explicând schimbarea consonantismului cuvintelor baltice prin disimilare⁷⁷. Alții tind să lege lit. nāmas, let. nams de gr. νομός «pășune; locuință, reședință», gr. νέμω «locuiesc, cultiv, stăpânesc», gr. νομεύς «păstor»⁷⁸. J. Endzelīns a susținut inițial și el această din urmă etimologie⁷⁹, dar ulterior a înclinat să susțină legarea lit. nāmas, let. nams de sl. veche domъ etc.⁸⁰

Deocamdată este greu de demonstrat care opinie este corectă. Ni se pare mai plauzibilă legarea lit. nāmas de denumirea indo-europeană veche a casei. Alternanța inițială d- și n- în cuvinte este, în orice caz, un fenomen destul de obișnuit în limbile indo-europene, cf. lit. devyni, let. deviņi, sl. veche devętь: pr. newints, sanscr. nava, lat. novem, got. niun; lit. debesìs, let. debess «cer»; sl. veche nebo, genitivul dual al substantivului nebesą, sanscr. nābhah «ceață, negură, cer», gr. νέφος «nor» etc.

Let. laidars, lit. laidaras

Let. laidars este folosit cu sensul de «clădire pentru adăpostirea animalelor» în partea de vest a Letoniei — Kurzeme (Aizpute, Arlava, Blydiene, Dobele, Dunika, Kandava, Matkule, Praviniai, Saka, Tadaikiai, Tume, Užava, Vandzene, Zvardė). Această denumire nu este singura folosită în teritoriul menționat: ea apare acolo cel mai adesea alături de alte denumiri letone pentru grajd (kūts, kūte, stallis, stēllis). Uneori, prin cuvântul laidars este desemnat doar un grajd mare (Kandava, Laidze, Upesgrīva). Uneori, vorbitorii dialectali resimt caracterul arhaic al lui laidars (Kazdanga, Skaistkalne).

Let. laidars este folosit și cu alte sensuri, în afară de «clădire pentru adăpostirea animalelor», cf. «un loc împrejmuit în fața grajdului, unde sunt lăsate să intre animalele; locul de depozitare a gunoiului de grajd din interiorul incintei grajdului; spațiul format de grajdurile pentru animale construite de jur împrejur; un țarc pentru animale pe câmp» (EM, II, 402; EH, I, 711). Alături de forma laidars, în dialectele letone se întâlnesc și formele laidaris, laiders, lāideris, lāideris, lāideris, leīdars, leideris (EM, III, 402, 403, 446; EH, I, 711, 712). Se găsesc chiar și formele laidārzs, leidārzs, apărute prin etimologie populară, prin asocierea acestor cuvinte cu let. dārzs «grădină, livadă» (EM, II, 402). Se folosesc, de asemenea, forme compuse: ārlāidars «țarc pentru animale pe câmp» (EM, I, 243; EH, I, 195), laūklāidars (EM, II, 426; EH, I, 722).

Let. laidars este atestat deja în scrierile lui G. Mancelius.

Lit. laidaras nu este folosit cu sensul de «clădire pentru adăpostirea animalelor». În general, însă, utilizarea sa este foarte apropiată de cea a let. laidars, cf. lit. laidaras «împrejmuire lângă grajduri unde sunt adunate animalele, curte deschisă; loc împrejmuit pe pășune unde sunt strânse animalele», laidaris, laidarỹs, lāideris (LKŽd., VII, 15, 16). Forma laidaris este atestată și cu sensul de «groapă pentru gunoi de grajd; loc de gunoi, groapă de deșeuri» (A. Bezzenberger, Lit. Forsch., 132; LKŽd., VII, 16). Un sens asemănător este atestat și pentru forma lāideris (G. H. F. Nesselmann, Wb., 351; LKŽd., VII, 16).

⁷⁷ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 483; V. Mažiulis, LKK, II, p. 14; J. Pokorny, Et. Wb., p. 199. Opinia lui J. Pokorny cu privire la problema originii lit. nāmas, let. nams este destul de neclară: într-un loc din dicționar afirmă că «lit. nāmas... ist aus *damas dissimiliert» (p. 199), iar în altă parte leagă acest cuvânt de gr. νέμω (p. 763–764).

⁷⁸ R. Trautmann, B-sl. Wb., p. 193; P. Skardžius, Formarea cuvintelor în limba lituaniană, p. 31; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 361.

⁷⁹ EM, II, p. 693.

⁸⁰ J. Endzelīns, Scrierile Societății Filologice, 12, p. 175–176.

47

După cum arată fișierul de cartotecă al Atlasului limbii lituaniene, lituan. la ūdaras (la ū dari s, la ū darỹs, la ū deris) este folosit în Samogiția și într-o mică parte a dialectelor lituaniene de vest (Joniškis, Kriukai, Šakyna, Žagarė)⁸¹. Pentru F. Kuršaitis, acest cuvânt nu era cunoscut din vorbirea vie. Dintre autorii lituanieni mai vechi, se pare că numai S. Daukantas folosește cuvântul la ūdaras.

Let. la ū daras cu sensul de «clădire pentru adăpostirea animalelor» este mai recent. Sensul inițial al let. la ū-dars și al lituan. la ūdaras este «țarc pentru animale». Din acest sens s-a dezvoltat sensul de «clădire pentru adăpostirea animalelor». Un proces analog, după cum am văzut, a avut loc și în cazul sensurilor cuvântului lituan. tvãrtas.

Lituan. la ūdaras și let. la ū dars sunt puse în legătură cu lituan. leisti, let. la īst, lituan. palãidas și alte cuvinte cu aceeași rădăcină⁸².

Lituan. daŋgtis

Într-o zonă destul de restrânsă din centrul Lituaniei (Darsūniškis, Kaišiadorys, Kruonis, Palomenė, Užuguostis, Viev is, Žasliai), cu sensul de «clădire pentru adăpostirea animalelor» se folosește cuvântul daŋgtis. Judecând după fișierul de cartotecă al Dicționarului academic al limbii lituaniene, în trecut acest cuvânt a fost probabil folosit cu acest sens într-o zonă ceva mai întinsă (este atestat în împrejurimile localităților Balbieriškis, Daugai, Šilavotas și Valkininkai).

Cu acest sens, lituan. daŋgtis este atestat încă din 1600, în așa-numita Postilă a lui J. Morkūnas; cf.:

„…tiktay biedname danktiia, kurime pekus sudariti buvo“, Post., 26.

Lituan. daŋgtis este folosit și cu sensul de «șură, arie de treierat» (LKŽd., II, 176).

Originea acestui cuvânt nu ridică nicio îndoială. Lituan. daŋgtis este folosit, pe lângă sensurile deja menționate, cu sensurile «înveliș, capac, partea superioară», «acoperiș». Din acest ultim sens au apărut și sensurile «grajd», «arie de treierat»; cf. lituan. stõgas «acoperișul unei clădiri»: lituan. stõginė «adăpost pentru depozitarea paielor sau a fânului; șură».

În celelalte limbi baltice nu găsim denumiri pentru clădirile destinate adăpostirii animalelor formate din această rădăcină.

Liet. kūginys

Într-o zonă restrânsă a graiurilor din estul regiunii Aukštaitija (Alizava, Jutkonys, Kupiškis, Salos, Skapiškis), cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor”, se folosește cuvântul kūginys. În trecut, aria de răspândire a acestei denumiri pentru grajd era, probabil, mai mare, iar în prezent este în curs de înlocuire de termenii mai larg folosiți gurbas, kūtė sau chiar de tvãrtas, venit din limba literară.

Liet. kūginys, cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor”, este atestat deja în Postila lui M. Daukša. Cf.:

„…o kas piktesnio namai Diewo tikrai iūsiąmp kūgineis pawirto…“, DP, 412.

„…ing kaniūkštę arba ing dარგu kūgini apgręstu…“, DP, 534.

Faptul că termenul kūginys apare în Postila lui M. Daukša arată, de asemenea, că acest cuvânt era folosit mai pe larg în trecut.

Originea termenului lituanian kūginys nu ridică, de asemenea, nicio îndoială: acesta este legat de lituanianul kūgis „stog mare de fân, paie sau alte materiale; căpiță, claie; căpiță mică de fân cosit ori de cereale de primăvară; stivă, grămadă de lemne” (LKŽd., VI, 775–6); pentru semantică, cf. letonul gubenis.

⁸¹ Autorul s-a folosit de materialele pregătite de E. Grinaveckienė.

⁸² EM, II, p. 402; P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 302; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 330.

48

„șopron (pentru paie, fân); anexă la o șură”: letonă guba, lituaniană gubà, iar, poate, și lituaniană pūnė: lituaniană pūnė „capătul gol al oului”, letonă puns „umflătură, proeminență, abces”⁸³.

Lituan. abārēs

Într-o anumită zonă din centrul Lituaniei, aproximativ între Dotnuva și Kražiai (Kiaunoriai, Kubiliai, Kušleikiai, Tytuvėnai), se folosește denumirea abārės cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor”; se întâlnesc și formele abārai (Krakės, Pakražantis), abārios, abāros, abariškas (Merkinė), LKŽd., I(2), 2–3. Această denumire nu formează o arie compactă, ci este folosită mai ales alături de alte denumiri pentru grajd. În plus, prin ea este desemnat de obicei un grajd mare. Pe ici, pe colo, aceste cuvinte au fost consemnate și în localități din afara ariei indicate de noi (Garliava, Liškiava, LKŽd., I(2), 2).

Pe lângă sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor”, aceste cuvinte sunt folosite și cu sensurile de „curte deschisă, ogradă” (abarà, ābaras), „șopron mare” (abārės) (LKŽd., I, (2), 2)⁸⁴.

Sursa lituanianului abārės și a celorlalte forme ale acestui cuvânt este polonezul obora „clădire pentru bovine; ogradă; locul din fața grajdului ori grajd pentru bovine sau cai”⁸⁵.

Polonezul obora are corespondenți și în alte limbi slave, cf. rus. обора „țarc, loc de pășunat împrejmuit”, обвора (В. Даль, Сл., II, 585), bulg. обор „grajd”, sârbo-croat. обор „țarc, loc de pășunat împrejmuit, curte lângă casă”, slov. obor „țarc”, ceh. obora.

Mai departe, aceste cuvinte se leagă de rus. vechi воръ „țarc”, rus. вергать „a băga, a introduce ceva, a ascunde, a îngropa; a săpa, a scormoni” (В. Даль Сл., I, 178), slav. vechi върети „a băga”, pol. wrzeć „a închide”, ceh. otevriti „a deschide”. Din aceeași rădăcină indo-europeană provine și lituanianul vērti⁸⁶.

Let. klēvs

Let. klēvs este folosit cu sensul de „clădire pentru adăpostirea animalelor” în partea estică a Letoniei – Latgalia (Balvi, Daugavpils, Ilūkste, Kārsava, Krāslava, Preiļi, Rēzekne, Viļāni, Zilupe). Pe lângă forma klēvs, se întâlnește ocazional și forma klāvs (Atašiene, Līvāni, Pilda, Pruži). Denumirea grajdului derivată din această rădăcină este folosită într-un mod foarte compact în partea menționată a Letoniei – numai în extremitatea vestică a acestei arii apare uneori alături de denumirea kūts (respectiv kūte), iar în partea de sud-vest (în jurul localităților Līvāni, Subate, Viesīte), pe lângă klēvs, se întâlnește nu numai kūts (respectiv kūte), ci și stallis.

Denumirea grajdului provenită din această rădăcină se găsește și în vechile monumente ale limbii letone. Totuși, acolo se folosește nu forma cu tema în -o-, ci forma cu tema în -ā-, klēva. Cf.:

„Stall, Stallis, Kuhts, Wallh. Seelb… Klähwa”, G. Mancelis, Lettus, 173.

„Ochsenstall, Wehrsckuhts, klähwa, Wallh.”, G. Mancelis, Lettus, 134.

„Kuhts (klähwa) ein Stall”, J. Langija Vrd., 125.

În dicționarul său din 1761, G. F. Stender caracterizează letonul klahwa drept cuvânt al dialectului de pe cursul superior al Daugavei.

⁸³ K. Būga, Scrieri selectate, II, p. 525–526.

⁸⁴ K. Būga, Scrieri selectate, III, p. 284–285.

⁸⁵ A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, p. 66; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1.

⁸⁶ A. Brückner, Sl. et., p. 371; M. Vasmer, Et. Wb., I, 184; II, 243; V. Machek, Et. sl., p. 332; K. Būga, Rinktiniai raštai, III, p. 285.

4. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos

49

Formele klahws, klehws este atestată în dicționarul publicat de K. Ulmanis în 1872⁸⁷. Indicația lui G. Mancelis, Wallh. (=Wallhof, în letonă Valle, mai târziu Taurkalnė (la est de Jaunjelgava), arată că aria denumirii șurii cu această rădăcină se întindea odinioară ceva mai spre vest decât aria sa actuală.

În dialectul leton din Nereta, klėvs este atestat și cu sensul de „arie de treierat (kluons)” (EH, I, 616).

Această denumire a șurii a pătruns în letonă din limbile slave, cf. rus. хлеб, belarusă хлебу, gen. хлява, ucraineană хлів, pol. chlew etc. Este greu de spus din care limbă slavă au preluat letonii acest cuvânt. J. Endzelīns consideră că sursa lui este rus. хлеб. Apariția acestei denumiri a șurii este destul de neclară și în limbile slave înseși. Totuși, majoritatea cercetătorilor consideră că slavii au preluat acest cuvânt din gotică, cf. got. hlaiw „Grab, Höhle”⁸⁹. După cum vedem, sensurile cuvintelor gotic și slav diferă considerabil. Sensul inițial al cuvântului slav ar fi putut fi „peșteră, bordei”.

În limbile baltice găsim numeroase denumiri speciale de grajduri, destinate unor specii distincte de animale.

Grajduri pentru cai

Lituan. arklidė (Gaižūnai, Gudaičiai, Kriaušiškiai, Kriukai, Žagarė; cuvânt pătruns și în alte graiuri lituaniene din limba literară), arklūdė (cuvânt neatestat nicăieri în vorbirea vie, cf. LKŽd., I (2), 307, format după cuvântul pelūdė), arklinis (Dūkštas, Kazitiškis, Luodžiai, Šešuolėliai), arklinė (Alanta, Antalieptė, Ažytėnai, Daugailiai, Dubingiai, Giedraičiai, Lyduokiai, Skudutiškis, Šašuoliai, Videniškis, Želva), arkliniñkas (Alsėdžiai, Budriai, Girdiškė, Kaltinėnai, Lauko Soda, Pakražantis, Skuodas, Šakiai, Tirkšliai, Varduva), arklinýkas (Alovė, Barzdai, Butrimonys, Daugai, Kuršiai, Marijampolis, Mauručiai, Medeišiai, Nedingė, Nemaniūnai, Rimšė, Tverečius, Varėna, Žagarai), arklinýkė (Kruonis, Liškiava, Mašnyčia, Panošiškis, Pašlavantis, Savilionys, Šklėriai, Valkininkai, Vydeniai), cf. și LKŽd., I (2), 305–7): lituan. arklỹs⁹⁰.

Lituan. arkliatvartis (Lazdijai, LKŽd., I (2), 305) < arklỹs + tvártas.

Lituan. stainia (cuvânt folosit în aproape toate graiurile lituaniene), stainė (Aukštadvaris, Daugėliškis, Eriškiai, Girkalnis, Gražiškiai, Kurtuvėnai, Pabaiskas, Raguva, Ramygala, Tytuvėnai, Troškūnai, Užventis, Venpriai), stainis (Gaižūnai), staininė (Kražiai, Sereikonai) < pol. stajnia „grajd”⁹¹.

Lituan. stonia (Alunta, Garliava, Jurbarkas, Kalvarija, Kamajai, Kapsukas, Liudvinavas, Pandelys, Rokiškis, Švėdasai, Šalčininkai) provine dintr-o formă mai veche a cuvântului polonez stania⁹². Pol. stania este un cuvânt de origine poloneză, legat de verbul stać „a sta în picioare”⁹³.

În documentele limbii lituaniene din Prusia Răsăriteană se găsește forma stonė. Cf.:

⁸⁷ D. Zemzare, Latviešu vārdnīcas, p. 439.

⁸⁸ EM, II, p. 225.

⁸⁹ M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 245–246; F. Sławski, Sl. et., I, p. 66.

⁹⁰ La indicarea distribuției geografice a cuvintelor a fost folosit materialul Atlasului limbii lituaniene, pregătit de B. Vanagienė.

⁹¹ A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, p. 136; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 892.

⁹² E. Fraenkel, Et. Wb., p. 912; S. Reczek, Podręczny słownik dawnej polszczyzny, Wrocław–Warszawa–Kraków, 1968, p. 469.

⁹³ A. Brückner, Sl. et., p. 512, 513.

50

„Stónė, ės, f. un grajd cu acoperiș în două ape“, P. Ruhig, Lex., I, 142.

„Grajd pentru cai, cu acoperiș în două ape, Stónė, ės. f.“, P. Ruhig, Lex., II, 277.

„Grajd pentru cai, cu acoperiș în două ape, Stónė, ės, f.“, Chr. Mielcke, Wb., II, 370.

Probabil, forma cu tema în ė apare și în cântecele publicate de L. Rėza:

„Să așternem stóna,

Să-mi hrănim căluțul“

(Înregistrat în împrejurimile localității Isrutis)⁹⁴.

În dicționarul lui M. Nyderman, A. Sen, F. Brender și A. Salys se găsește forma staunià (Wb., IV, 93). În fișierul Dicționarului academic al limbii lituaniene această formă nu este consemnată, însă acolo este înregistrat adjectivul staũnas „bine hrănit, destinat călăriei (despre un cal)” (Debeikiai), cf. lituan. staininis: stainia, stóninis: stonia, ceea ce arată că forma staunià este un fapt lingvistic de încredere.

Lituan. strãje, cu sensul de «grajd pentru cai», apare în monumentele limbii lituaniene din Prusia Orientală. Acolo sunt consemnate diverse forme ale acestui cuvânt. Cf.:

„Straja, ós, f. așternutul, paiele folosite ca așternut (Ragnit); apoi și grajdul, în special grajdul pentru cai (frecvent în cântecele populare). Vezi Sztrajus.“

Straje, ės, f. idem (Ragnit).

Strajus, aus, m. idem.

Strajélė, ės, f. diminutiv, idem.

Strajùžė, ės. f. Diminutiv, dasselbe.

Strajininkas, o, m. un argat de grajd, un îngrijitor de cai; „un cal de grajd“, G. H. F. Nesselmann, Wb., 505.

„strāja, -os, substantiv feminin: un grajd pentru cai, cu podea de scânduri și așternut de paie“, F. Kurschat, Wb., 407.

În cântecele populare lituaniene publicate de V. Kalvaitis găsim și forma stragelė (notată în împrejurimile localității Ska...)⁹⁵. Forma acestui cuvânt, folosită cu -g-, este atestată și de cuvântul din dicționarul lui Chr. G. Mielcke stragininkas:

„Cal de grajd, Arklys Stóninink's, Straginink's“, Chr. G. Mielcke, Wb., II, 450.

Se întâlnesc, de asemenea, forme ale denumirii acestui grajd pentru cai cu grupul inițial št-. Cf.:

„Ridică-te, tătucă, ridică-te, bătrâne,

Dă-mi cheia grajdului…

În grajd am intrat,

Pe căluț m-am rezemat“

(cântec popular lituanian consemnat în regiunea Klaipėda)⁹⁶.

După cum vedem, în aceste exemple s-a schimbat și vocalismul rădăcinii. Forma strėja este atestată și în dicționarul lui M. Nyderman, A. Sen, F. Brender, A. Salis (Wb., IV, 116).

⁹⁴ L. Rėza, Lietuvių liaudies dainos, I, Vilnius, 1958, p. 226; V. Kalvaitis, Prūsijos Lietuvių dainos, Tilžė, 1905, p. 296.

⁹⁵ V. Kalvaitis, Cântece ale lituanienilor din Prusia, p. 13.

⁹⁶ Tautosakos darbai, VII, Kaunas, 1940, p. 34.

4*

51

În privința originii lui liet. strājē există două opinii. J. Šmits⁹⁷ și P. Personas⁹⁸ (cu rezerve) considerau deja că liet. strāja este un cuvânt autohton, legându-l de cuvintele din rădăcina indo-europeană *ster-, *steru-: *streu- «a întinde, a împrăștia», cf. skr. strṇāti «împrăștie; presară; aruncă, doboară», lat. sternō, -ere «a împrăștia, a întinde; a doborî», slava veche prostrěti «a întinde», rus. споръ «ordine» și altele. Originea lui liet. strājē este explicată astfel și în dicționarele etimologice ale lui M. Fasmer⁹⁹, J. Pokorny¹⁰⁰ și A. Walde (deși, în a doua ediție a dicționarului lui A. Walde, pe baza unei scrisori a lui H. Hirt, se arată că liet. strāja ar putea fi și un germanism)¹⁰¹.

O asemenea explicație a originii lui liet. strājē este, fără îndoială, greșită. K. Būga o criticase deja, cu argumente temeinice, în notele și completările sale la dicționarul etimologic al limbii ruse al lui A. Preobraženskij. Totuși, lucrarea lui K. Būga a fost publicată abia în 1959, astfel că cercetătorii nu au putut să se folosească de ea până atunci.

Așa cum a observat pe bună dreptate K. Būga¹⁰², cine citește cu atenție explicația lui liet. strājē din dicționarul lui F. Nesselmann nu îl va compara cu slav. strojiti și cu alte cuvinte. Într-adevăr, explicația acestui cuvânt din dicționarele lui F. Nesselmann și F. Kurschat îi arată evoluția semantică și originea.

Așadar, sursa lui liet. strājē este germ. Streu «așternut (pentru animale)», cf. formele acestui cuvânt din germana Prusiei Orientale štraie, štrei¹⁰³. În lituaniană, evoluția semantică a acestui împrumut a fost următoarea: «așternut, paie pentru așternut» → «grajd cu așternut» → «grajd pentru cai».

Faptul că liet. strājē provine din germană este arătat și de formele paralele menționate deja de noi, strāgē, štrajus¹⁰⁴. Această ipoteză este confirmată și de distribuția geografică a cuvântului: cuvântul lituanian se întâlnește numai în atestările limbii lituaniene din Prusia Orientală și în folclorul lituanienilor din această regiune, precum și din împrejurimile orașului Klaipėda.

K. Būga arată că forma strāja este imposibilă în lituaniană: forma consemnată în dicționarul lui F. Kurschat este doar o redare grafică, nu fonetică, a acestui cuvânt, căci în dialectul lui Kurschat strājē > înseamnă strājē, iar în locul lui -e neaccentuat de la sfârșitul cuvântului el scrie destul de des -ia.

Originea lui liet. strāja, štraja, štrajus «Streu» fusese deja indicată corect de K. Alminauskis¹⁰⁵.

În dicționarul lui E. Fraenkel, liet. strāja este, de asemenea, considerat probabil un germanism. Printre altele, se aduce argumentul că acest cuvânt nu apare cu sensul de «așternut» în limbile slave¹⁰⁶.

Germ. Streu «așternut (pentru animale)» este legat de verbul streuen «a turna, a împrăștia, a așterne»¹⁰⁷, care, la rândul său, este înrudit cu skr. strṇāti și cu alte cuvinte din aceeași familie.

În letonă întâlnim cuvintele streija, dgs. streijas «așternutul pentru cai și vite», streijāt «a presăra, a împrăștia, a întinde așternutul», strejāt (EM, III, 1085; EH,

⁹⁷ Joh. Schmidt, Zur Geschichte des indogermanischen Vokalismus, II, Weimar, 1875, p. 258.

⁹⁸ P. Persson, Beiträge zur indogermanischen Wortforschung, Uppsala, 1912, p. 787.

⁹⁹ M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 29.

¹⁰⁰ J. Pokorny, Et. Wb., p. 1030.

¹⁰¹ A. Walde, Et. Wb., II, p. 590–591.

¹⁰² K. Būga, Scrieri selectate, II, p. 606.

¹⁰³ K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, p. 137, 138.

¹⁰⁴ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 606.

¹⁰⁵ K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, p. 120, 137, 138.

¹⁰⁶ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 917.

¹⁰⁷ F. Kluge, Et. Wb., p. 758.

52

II, 586), a căror sursă este germana de jos strei, streu ‘tot felul de resturi’, strei(g)en ‘a împrăștia’¹⁰⁸. Totuși, în sensul de grajd pentru cai, letonă streja nu este folosită.

Lituan. kaniušnia (Miežionys, Vigutėnai, Zarasai), kaniukštė (Aukštadvaris, Jotainiai, Ramygala); această denumire a grajdului pentru cai se întâlnește destul de frecvent și în scrierile noastre vechi: kaniukšlė (DP, 39), kaniukšne (MP, 202), kaniukštė (MP, 375; DP, 373, 534), cf. LKŽd., V, 210). Forma kaniukšne se găsește și în prima ediție a dicționarului lui K. Sirvydas:

„Staynia, stabulum, equile, bouile, kaniukšne“, Dic., 175.

În ediția a III-a a dicționarului lui K. Sirvydas se folosește forma kaniušne (Dic., 422).

Această denumire a grajdului pentru cai a intrat în limba lituaniană din limbile slave, cf. bielorusă канюшня, rusă конюшня, polonă koniusznia. Lituanienii au împrumutat-o, cel mai probabil, din limba belarusă¹⁰⁹. Formele cu -k- epentetic au apărut deja pe terenul limbii lituaniene. În dialectele lituaniene, k se inserează sporadic destul de frecvent între o vocală (diftong) și s sau š, mai ales dacă după acestea urmează o consoană¹¹⁰. În lituaniană a apărut și forma kaniukšlė, cf. lituan. šermukšlė alături de šermukšnė, šermukšnis, krūmokšlis alături de krūmokšnis și altele¹¹¹.

Lituan. kaniukšlė (Notėnai, Židikai), kaniukštis (Gudeliai) sunt folosite și cu sensul de coteț pentru porci (LKŽd., V, 210).

Letonă zirgstallis (EM, IV, 727) < zirgs ‘cal’ + stallis.

Lat. zirgsklēvs (EH, II, 808) < zirgs+klēvs.

În letonă, după cum am menționat, cu sensul de grajd pentru cai se folosește frecvent cuvântul stallis.

Adăposturi pentru porci

Liet. kiaulidė (Aukštadvaris, Dotnuva, Kėdainiai, Nemajūnai, Pabiržė, Pakruojis, Saločiai, Šeduva, Šilalė, Šiluva, Švėkšna, Utena, Žagarė, răspândit destul de larg și în alte dialecte pornind din limba literară), kiaulininkas (Alsėdžiai, Girkalnis, Kelmė, Kražiai, Kriukai, Kudirkos Naumiestis, Kuršėnai, Kvėdarna, Lieporiai, Papilė, Raudonė, Rietavas, Salantai, Sintautai, Skuodas, Šakiai, Šakyna, Tirkšliai, Užventis, Vegeriai, Veiviržėnai, Viduklė), se întâlnește și forma kiaūlininkas; kiaulinýkas (Alytus, Alksnėnai, Alvitas, Barzdai, Garliava, Igliauka, Jieznas, Kalvarija, Kapsukas, Kazlų Rūda, Lekėčiai, Liubavas, Mauručiai, Medeišiai, Pilviškiai, Rudamina, Rumšiškės, Skriaudžiai, Tverečius, Vilkaviškis), se folosește și forma kiaulinýkas; kiaulinis (Balčiai, Dūkštas, Inturkė, Kazitiškis, Puvočiai, Širvintos, Videniškis), se folosește și forma kiaūlinis; kiaulinys (Minkūnai, Molėtai, Vilūčiai); kiaulinė (Balninkai, Dūkštas, Giedraičiai, Markutiškiai, Okainiai, Skudutiškis, Šimonys), kiaulinėčius (Antalieptė, Dubičiai, Kaniava, Paditvys, Pelesa, Plikiai, Rudnia, Vydeniai, Zarasai); kiaulinýčia (Kapsukas, Parovėja), se întâlnește și forma kiaulinýčia; kiaulynas (LKŽd., V, 696), kiaulinės „adăposturi pentru porci” (LKŽd., V, 696), cf. LKŽd., V, 695–7): lit. kiaulė.

Lit. migis (Aukštadvaris, Ažytenai, Čiobiškis, Daugėliškis, Eriškiai, Kulva, Okainiai, Palomenė, Pašušvys, Surviliškis, Šlapaberžė, Vepriai, Žeimys), se mențio-

¹⁰⁸ J. Sehwers, Sprachlich - kulturhistorische Untersuchungen, p. 123.

¹⁰⁹ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Altlitauischen, p. 95.

¹¹⁰ Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 194–195; J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, I, p. 383–384.

¹¹¹ P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 293.

53

în acele localități se întâlnește uneori și forma migys; migelis (Gelvonai, Pociūnėliai, Pašušvys, Siesikai): lit. migoti, cf. migis „culcușul unui animal”. Din acest din urmă sens a apărut și sensul de adăpost pentru porci.

Lit. namėlis (Aukštadvaris): lit. namas. Lit. namas, după cum am văzut, se folosește și cu sensul de adăpost.

Lit. svinárnykas (Šklėriai, Vievis, Žietela) < bielor. свінарнік, cf. și rus. свинарник: свинья „porc”.

Lit. kiaulmigys (Alanta, Anykščiai, Dusetos, Gražiškiai, Karsakiškis, Krakės, Krekenava, Musninkai, Pabaiskas, Panevėžys, Pociūnėliai, Raguva, Siesikai, Sodeliai, Šašuoliai, Želva), se folosesc și formele kiaūliamigis, kiāulamagis, kiāūmigis (LKŽd., V, 688, 693, 701) < kiaulė+migis.

Lit. kiaūlatvartis (LKŽd., V, 688), kiaulėtvartis (LKŽd., V, 691), kiauliatvartis (LKŽd., V, 695), kiaūltvartis (LKŽd., V, 701), keltvartis (LKŽd., V, 552) < kiaulė+tvartas.

Lit. kiaulākūtė (Šatės, LKŽd., V, 688) < kiaulė+kūtė

Lit. kiaūliagurbis (Dusetos, LKŽd., V, 693) < kiaulė+gurbas.

Lit. kiaūlstaldis (LKŽd., V, 700) < kiaulė+staldas.

Let. cūkkūts (EM, I, 398; EH, I, 281) < cūka „porc”+kūts.

Let. cūkklevs (EH, I, 281) < cūka+klēvs.

Let. cūkstallis (EH, I, 281) < cūka+stallis.

Denumirea cotețului de porci este consemnată și în monumentele vechii limbi prusace: Seweynis Sewstal (cuvântul 229 din glosarul de la Elbing)¹¹². Pr. seweynis, nefiind clar în ce măsură această consemnare corespunde formei reale a cuvântului din limba prusacă, trebuie pus în legătură cu denumirile corespunzătoare ale porcului din limbile baltice; cf. pr. swintian, let. suvens, sivens¹¹³.

Staule pentru oi

Let. avidė (Derveliai, Gadūnavas, Gaižūnai, Kėdainiai, Kietaviškės, Kupiškis, Raginėnai, Surviliškis, Svobiškis; din limba literară, acest cuvânt a pătruns și în alte graiuri; în cele din urmă, chiar și în localitățile indicate aici, avidė nu este întotdeauna un fapt lingvistic vechi), aviniūkas (Alsėdžiai, Barčiai, Drobūkščiai, Dubičiai, Girdžiai, Lauko Soda, Laužai, Pakražantis, Rėkščiai, Sintautai, Skirpsčiai, Slavikai, Šiauduva, Varduva), avinykas (Dailidės, Mauručiai, Miežionys, Onuškis, Palomenė, Pavinkšniai, Rimšė, Sekonys, Tverečius), avinykė (Birštonas, Butrimonys, Čiobiškis, Darsūniškis, Daukšiai, Igliauka, Kalvarija, Kapčiamiestis, Kruonis, Liškiava, Marijampolis, Nauja Ūta, Paparčiai, Pašlavantis, Simnas, Vievis), avinė (Armališkės, Kaniava, Širvintos), avikinė (Giedraičiai, Minkūnai, Musninkai, Naujamiestis, Pagiriai, Šašuoliai, Vaiskūnai, Žeimelis), avikinis (Radžiūnai, Raguva), avikė (Darsiškiai, Kableliai, Lukštai), avėlinis (Dūkštas, Želva), avinyčia (Alksnėnai, Dotnuva, Juknaičiai, Smalininkai); cf. și LKŽd., I (2), 523, 525, 527, 528): let. avis.

Let. jāuja (Lazūnai, LKŽd., IV, 299): let. jāuja «clădire pentru uscarea și melițarea inului».

¹¹² Monumentele limbii prusace, p. 63.

¹¹³ A. Sabaliauskas, LKK, X, p. 171–172.

54

În lituaniană avītvartis (Kaniava, LKŽd., I(2), 530) < avis + tvārtas.

Lat. āitstallis (EH, I, 5) < āita «oaie» + stallis.

Lat. avikūts (EH, I, 190) < avs «oaie» + kūts.

Grajduri pentru vaci

Liet. karvidė (Gaižūnai, Kapčiūnai, Lieporiai, Lukošaičiai, Nairiai, Noriūnai, Rūdupiai, Salamiestis, Sodeliai, Telšiai; din limba literară, acest cuvânt a pătruns și în diverse alte graiuri ale limbii lituaniene. În plus, și în localitățile menționate aici, karvidė poate fi uneori un cuvânt apărut destul de recent), karvini̇ṅkas (Alsėdžiai, Eidżiotai, Salantai, Skripščiai, Vardūva), karvinẏkas (Biržiniškė, Mauručiai, Medeišiai, Rimšė, Sekonys, Tverėčius, Vištytis), karvini̇ṅkė (Ratnyčia, LKŽd., V, 357), karvinis (Kazitiškis, Luodžiai), karvinỹs (Molėtai, LKŽd., V, 358; cf. de asemenea LKŽd., V, 357–8): lit. kárvė.

Liet. bandini̇ṅkas (Drobūkščiai; cf. de asemenea LKŽd., I(2), 640): lit. bandà.

Liet. galvijinė (Joniškis), galvininkas «grajd pentru vite» (LKŽd., III, 84): lit. galvijas.

Liet. gyvulini̇ṅkas (Šakiai): lit. gyvulỹs.

În sensul de grajduri ale unei moșii se folosea și lit. abārės (Kaunatava, Pakšteliai, Papilė, Raudėnai).

Liet. jautidė «grajd pentru tauri» (LKŽd., IV, 323), jautini̇ṅkas «grajd pentru vite; jautidė» (LKŽd., IV, 324), jautinyčia (LKŽd., IV, 324): lit. jautis.

Liet. veršidė «grajd pentru viței» (Laukuva, Utena; probabil un cuvânt apărut recent), veršini̇ṅkas (Kurtuvėnai, Skripščiai): lit. veršis.

Liet. kárviatvartis (Ratnyčia, LKŽd., V, 357) < kárvė + tvārtas.

Lat. gùovskūts (EM, I, 693) < gùovs «vacă» + kūts.

Lat. gùovstallis (EH, I, 424) < gùovs + stallis.

Comparând denumirile lituaniene ale grajdurilor specializate cu denumirile corespunzătoare din letonă, atrage atenția marea varietate a denumirilor lituaniene. În limba letonă nu găsim denumiri formate după tipare precum cele lituaniene de tipul -idė, -inin-kas. În letonă sunt răspândite mai ales denumirile compuse: aitu kūts, guovju kūts, teļu kūts, cūkkūts, zirgu kūts (alături de stallis). În schimb, în lituaniană, denumirile formate după acest tipar sunt mult mai puțin folosite. În graiurile lituaniene s-au răspândit foarte mult în ultima vreme denumirile de tipul -idė. Venite din limba literară odată cu sistemul colhoznic, ele înlocuiesc și denumirile mai vechi, formate în alte feluri.

* * *

În general, în lituaniană și letonă găsim numeroase denumiri pentru clădirile destinate adăpostirii animalelor. Unele dintre aceste denumiri sunt folosite atât în lituaniană, cât și în letonă. Pe lângă cuvintele de origine proprie, întâlnim și împrumuturi din limbile slave învecinate, precum și din germană.

55

DENUMIRILE UNELTELOR DE MÂNAT ANIMALE

În terminologia creșterii animalelor din limbile baltice se poate distinge ca grup semantic autonom denumirea uneltelor de mânat sau de lovit animalele. Aceste unelte sunt, fără îndoială, foarte vechi — au apărut odată cu practicarea mai intensivă a creșterii animalelor, când omul a început să păstorească animalele și să le folosească la diferite munci. Totuși, denumirile speciale ale uneltelor de mânat animale din limbile baltice nu sunt, în general, cuvinte de origine foarte veche; în plus, ele sunt de cele mai multe ori împrumutate de la popoarele vecine, la care au ajuns, de asemenea, adesea din ținuturi mai îndepărtate, unde creșterea animalelor era intensivă. Desigur, există și cuvinte de origine proprie, folosite mai restrâns sau mai larg, însă și acestea sunt formațiuni relativ recente.

Limbile indo-europene nu au o terminologie mai generală în acest domeniu. Se subliniază de obicei că limbile slave se remarcă printr-o terminologie deosebit de bogată în acest domeniu¹. O mare parte dintre denumirile uneltelor de mânat animale au pătruns din limbile slave și în limbile baltice.

Liet. botāgas, lat. pātaga etc.

Se presupune că vechii indo-europeni mânau la început animalele împungându-le cu bețe speciale, iar mai târziu au făcut cunoștință cu biciul prin intermediul popoarelor răsăritene². Balții au făcut cunoștință cu această unealtă prin intermediul slavilor. Datele lingvistice arată acest lucru în mod clar.

Liet. botāgas unealtă pentru mânatul animalelor; bici (o singură curelușă; curelușă cu mâner)³ (LKŽd., I(2), 976 – 7) se întâlnește deja în cele mai vechi monumente ale limbii lituaniene — în scrierile lui M. Mažvydas, M. Daukša, K. Širvydas și ale altora. Cf.:

„Cu bicele l-a bătut...”, Mž, 443.

„...și îl bate ca și cu bice, cu limbi urât mirositoare... Căci bicele lui sunt păcatele noastre...”, DP, 105.

„...între ele erau funii, lanțuri, bice, nuiele...”, SP, II, 163.

„nahayka, scutica, flagellum, mastix. botagas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1629), 86.

„Și făcând un bici din curelușe...”, Ch 1, II, 150.

Alături de forma botagas, în scrierile vechi se întâlnește și forma batagas. Cf.: „korbácz, scutica. flagrum, flagellum, mastix. batagas”, C. Szyrwid, Dic. (ediția din 1629), 60.

„...bice aspre”, WP, 21.

În dialectele limbii lituaniene și în diferite monumente scrise se întâlnesc și alte forme ale acestei denumiri a biciului: botēgas (LKŽd., I(2), 978), botaga (LKŽd., I(2), 976; atestat în „Clavis Germanico-Lithvana”, în dicționarul lui D. Sutkevičius), botas (LKŽd., I(2), 978; cuvânt reconstituit de F. Nesselmann pe baza formei botkotis, considerând că botkotis < înseamnă botas + kotas).

În dialectul samogitian este larg folosită această denumire cu v- la începutul cuvântului; cf. votāgas (Kuršėnai, Pagėgiai, Raudėnai, Viekšniai, Žarėnai, Židikai), votēgas (Girdiškė, Kalnalis, Salantai, Smilgiai, Šilalė; scrierile lui M. Valančius și S. Daukantas). Formele cu v- sunt mai recente, apărute chiar pe teritoriul limbii lituaniene. Uneori asemenea forme apar și în monumentele noastre scrise mai vechi:

¹ O. Schrader, Reallexikon der indogermanischen Altertumskunde, II, Berlin, 1929, p. 154.

² O. Schrader, ibidem, II, p. 154.

56

„Multă și vergă asupra oamenilor păcătoși...“, KN, 36³.

Pentru alternanța v: b, cf. lituan. bėbras: vėbras, byškupas: vyškupas, vėlybas: vėlyvas etc.⁴

Cel mai probabil, lituan. botāgas nu ar trebui pus în legătură cu lituan. botarainis „bici lung” (LKŽd., I(2), 978; consemnat în scrierile lui Žemaitė); cf. botarainis „strâmb, noduros, grosolan, răsucit” (Skuodas; LKŽd., I(2), 978). Un exemplu precum: Tavo lazda tikra botarainė ar putea, poate, indica faptul că și în scrierile lui Žemaitė botarainis este folosit cu sensul de „un fel de bâtă”, nu de „bici” (cf. fraza lui Žemaitė citată în dicționar: O aš — akloji švaistau botarainiu šunis, net kaukdamį į šalis sklinda). Cf. și dialectal žem. bōteris „mare, voluminos”, bōterinis, bōterainas, bōterainis (LKŽd., I(2), 978), cu care ar putea fi puse în legătură cuvintele menționate mai sus.

Lituan. bataška „nuia, vargă, verghea; un astfel de bici; bâtă” (LKŽd., I(2), 683) trebuie derivat direct din pol. batożek, formă diminutivală de la batog „bici” (J. Karlowicz, A. Kryński W. Niedźwiedzki, Sł, I, 105); cf. și pol. batożkować „a biciui cu batożki”, de la care provine, cel mai probabil, și lituan. bataškuoti „a lovi, a plesni cu bataška”.

Sursa lituan. botāgas este belarusă батога⁵. Această denumire a biciului se întâlnește și în alte limbi slave: ucr. батіг „bici”, батяг, pol. batog „bici scurt”, ceh. batoh „bici”, rus. батог „bâtă”, dialectal потог, rus. veche batogъ⁶.

Modul în care acest cuvânt a apărut în limbile slave este destul de neclar. Unii cercetători îl consideră un împrumut, indicând drept sursă fie turc. budak „ramură”, tătară de Kazan botak, fie ital. batacchio „bâtă”; alții îl consideră un cuvânt de origine slavă, punându-l în legătură cu sl. bat „bâtă, bâtă de stejar”, batati „a bate, a lovi” (cf. rus. ботать⁷). Prima ipoteză (împrumutul din limbile turcice-tătare) este mai puțin plauzibilă din motive fonetice, deși, în general, istoria creșterii animalelor ar susține-o. În orice caz, a doua ipoteză are mai mulți susținători.

Din limbile slave, această denumire a biciului a pătruns și în letonă:

Let. pātaga „die Peitsche”, pātega, pātega (EM, III, 190, 191; EH, II, 217), pātags (EH, II, 217), pārtaga (EM, III, 182; EH, II, 214).

După cum vedem, exemplele din letonă se deosebesc de cele lituaniene prin consonantismul inițial al cuvântului. J. Endzelīns⁸ era înclinat să creadă că sl. batogъ a fost astfel modificat de estonienii sau livonienii letonizați. Într-adevăr, alternanța b: p este foarte caracteristică limbii letone. Tocmai influența limbilor fino-baltice este invocată pentru a-i explica cauzele⁹.

Forma pārtaga este deja o creație lexicală letonă. Inserarea consoanei -r- între o vocală lungă (sau diftongii ie, uo) și o consoană este un fenomen destul de frecvent în dialectele letone, mai ales în împrumuturi; cf. let. kārkis: kākis „der Haken” (EM, II, 196), let. mērtelis: mētels „der Mantel” (EM, II, 620), let. pērlis: pēlis „der Pfühl” (EM, III, 209), let. stērķis: stēķis „der Stachel-fisch” (EM, III, 1063) etc.¹⁰

³ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Altlitauischen, p. 240.

⁴ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, I, p. 326.

⁵ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Altlitauischen, p. 45; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 53.

⁶ M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 62.

⁷ F. Slawski, Sł. Et., I, p. 28; A. Brückner, Sł. et., p. 18; H. M. Шанский, Эт. сл., I, p. 56.

⁸ EM, III, p. 190.

⁹ V. Kiparsky, Scando-slavica, 14, p. 73–97.

¹⁰ J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, p. 237–238; M. Rudzīte, Latviešu dialektoloģija, Rīgā, 1964, p. 100–101, 194, 313–314.

57

Lituan. bižūnas, let. bižūne

Lituan. bižūnas „bici cu mâner scurt, împletit din curelușe sau șnururi; picior de căprioară” (LKŽd., I(2), 871), bižūnas este, de asemenea, de origine slavă (formele bišūnas, bežūnas menționate de E. Frenkel (Et. Wb., 45) nu sunt atestări lituaniene sigure). Ca sursă a lui trebuie considerat pol. bizun sau bielor. бізун¹¹.

Cum a apărut un astfel de cuvânt în aceste limbi slave nu a fost încă pe deplin elucidat. A. Briukner¹² susținea că pol. bizun (el indică și forma bizon) provine din magh. bizony „ba da, desigur, cu adevărat”, cuvânt pe care, chipurile, îl striga cel bătut sau cel care lovea. Un asemenea cuvânt ar fi pătruns în polonă prin intermediul slovacilor din Ungaria, care i-au slujit pe nobilii Lituaniei și Poloniei în secolele XVII–XVIII. Ca paralelă semantică pentru originea lui pol. bizun, A. Briukner indică originea pol. harapnik (cf. lituan. rāpninkas).

Alți cercetători înclină să creadă că sursa pol. bizun este lat. med. bison „bizon” (gr. βίσων), cf. lat. taurus „taur”: lat. taureus „curea de piele”. S-a avansat și ipoteza că sursa cuvântului polonez menționat este turc. biston — un taur sălbatic cu care călugării mahomedani cerșetori se loveau singuri pentru a stârni compasiunea¹³.

Toate etimologiile sunt îndoielnice. Totuși, poate că explicația lui A. Briukner este cea mai convingătoare. Ea este adoptată și în noul dicționar academic al limbii polone¹⁴.

Let. bižūne „bâtă, băț pentru lovit”, bizuns „unealtă pentru bătut”, bizuons „ciomag, bici țigănesc” au, de asemenea, ca sursă polona sau bielorusa, ori poate chiar graiul învecinat al limbii ruse (EM, I, 303).

În cântecele populare letone se găsește și forma bizuls „pentru aruncat, pentru bătut” (EH, I, 222), care probabil este o formă modificată din bizuns.

Probabil că de let. bizuns, bizuls trebuie legat și let. bizuns „cel care umblă fără să muncească, îndemnându-i totodată pe alții la muncă” (nasājas kai bizuns aplīk, nikā nestrādā, EH, I, 222), iar poate și let. bizulis „om care hoinărește” (EM, I, 302; EH, 222), separându-l pe acesta din urmă de let. bizulis „vită care mugește”: let. biz̄uot „a muge; a hoinări, a alerga (mai ales despre vite)”. În ceea ce privește semantica, cf. sensurile lituan. bižūnas (Umblă ca un bižūnas, neapucându-se de treabă, LKŽd., I(2), 871).

Liet. dāndaras, lat. dāndala

Liet. dāndaras „bici (cu multe noduri)” (LKŽd., II, 171); răspândirea geografică (Joniškis, Šakyna) arată că a pătruns în lituaniană din letonă. E drept că fonetica cuvântului ar sugera că este mai degrabă un cuvânt lituanian decât unul leton, însă în lituaniană este cu totul izolat, pe când în letonă există mai multe variante ale sale și mai multe cuvinte din aceeași rădăcină.

Lat. dāndala „o biciușcă țigănească”, danda, dandara „o biciușcă țigănească, biciul” (EM, I, 437), dāndele „biciul țigănesc” (EH, I, 306), cf. tot acolo letona dandalāties „a flutura un bici”, dandalhot „a lovi cu biciul țigănesc” (EM, I, 437), dāndēlet (EH, I, 306).

¹¹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 45; A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, p. 72.

¹² A. Brückner, Sł. et., p. 28.

¹³ J. Karłowicz, A. Kryński i W. Niedźwiedzki, Sł., I, p. 160; Lietuviškoji enciklopedija, III, Kaunas, 1935, skilt. 1361.

¹⁴ W. Doroszewski (red.), Słownik języka polskiego, I, Warszawa, 1958, p. 539.

58

De aceste cuvinte letone trebuie legată și letona dañdala „o nuia lungă, destul de groasă și netedă; un copil neastâmpărat, agitat (folosit foarte rar despre adulți), de asemenea un astfel de animal”, dañdalēties „a se certa la schimbul de cai; a face gălăgie la cumpărarea unui cal” (EH, I, 306), dañdars „o persoană colțuroasă, greoaie”, dañdariski „în grabă, în mare pripă” (EM, I, 437). În privința semanticii ultimelor cuvinte, cf. sensurile lituaniene ale lui bizūnas etc.; cf. de asemenea letona: iet kā dañdala kuzu kuzām (EM, I, 437).

Această denumire letonă pentru bici este, cel mai probabil, de origine onomatopeică.

Liet. kančiukas, lat. kančuka

Liet. kančiukas „bici din piele, cravașă, bici pentru căprioare”, kančukas (LKŽd., V, 200), după opinia lui P. Skardžius și E. Frenkelis, provine din bielorusa канчук¹⁵. Totuși, este la fel de plauzibil ca sursa lituanienei kančiukas să fi fost și forma poloneză kańczuk, folosită în dialecte alături de forma kańczug, în general mai răspândită. Forma kańczuk se întâlnește și în scrierile autorilor polonezi A. Mickevičius și I. Chodzka, legați de Lituania¹⁶.

Pe lângă formele kančiukas, kančiukas, în lituaniană se folosesc și formele kańčius, kańčas, kańčas (LKŽd., V, 200). Aceste forme sunt explicate în două moduri. M. Niedermann susținea că ele au apărut în limba lituaniană însăși, prin abstractizare din forme considerate diminutive, cf. lituaniana baršas alături de baršiukas (<pol. borsuk sau bielorusa барсук), lituaniana kāpšas alături de kapšiukas (<pol. kapczuk sau bielorusa канчук) etc.¹⁷ P. Skardžius a avansat ideea că lituaniana kańčius ar putea proveni direct din poloneză, deoarece și acolo, alături de formele kańczuk, kańczug, există și forma kańcz¹⁸. F. Sławski se opune însă acestei posibilități, deoarece poloneza kańcz este folosită în dialecte poloneze aflate departe de Lituania. În opinia sa, atât lituaniana kańčius, cât și poloneza kańcz au apărut independent în fiecare dintre cele două limbi¹⁹.

În limbile slave (rus. камчук, камчуге, ucr. канчук, bulg. камшик), denumirea acestui tip de bici a venit tot din Orient, cf. turca kamčy, tătara crimeeană kamčy, karaima kamčū²⁰. Cuvântul este folosit pe scară largă și în alte limbi europene (greacă, maghiară). Din limbile slave provine și germana Kantschu, Kantschuk.

Lat. kančuka „bici gros, din piele, al cazacilor”, kančuks, kančaka, kaņčūklis (EM, II, 154; EH, I, 583), kančiklite (EH, I, 583) provine de asemenea din limbile slave, probabil din rusă sau bielorusă. În letonă se întâlnesc și forme mai scurte ale acestor cuvinte – kańce „un bici” (EH, I, 583) și kańka „biciul țigănesc” (EM, II, 154).

A. Zuments (Summent) considera că forma kańce provine din poloneza kańc²¹. Totuși, din aceleași motive ca în cazul lituanienei kańčius, letona kańce cu greu ar fi putut proveni direct din poloneză. Atât forma kańce, cât și kańka au apărut, probabil, pe teren leton.

¹⁵ P. Skardžius, Die slavischen Lehnwörter im Altlitauischen, p. 95; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 215.

¹⁶ W. Doroszewski (red.), Słownik języka polskiego, III, p. 525.

¹⁷ M. Niedermann, StB, III, p. 108–110.

¹⁸ P. Skardžius, APh, III, p. 50.

¹⁹ F. Sławski, Sl. et., II, p. 48.

²⁰ M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 515–516; A. Brückner, Sl. et., p. 217; K. Lokotsch, Et. Wb., p. 84.

²¹ A. Summent, Unbeachtete slavische Lehnwörter im Lettischen, Göttingen, 1950, p. 143 (mašinraštis), plg. E. Fraenkel, Et. Wb., p. 215.

59

Lituan. karbãčius, let. karbãča

Liet. karbãčius „un fel de bici, un cnut” (LKŽd., V, 266), karbãčius (LKŽd., V, 267) sunt atestate mai ales în folclorul lituanienilor din Prusia Orientală, precum și în alte monumente ale limbii lituaniene din această regiune: în scrierile lui K. Donelaitis, în traducerea Bibliei de L. Rėza și în dicționarele lui F. Nesselmann și F. Kurschat.

A. Brückner²² și E. Fraenkel²³ consideră pol. karbacz, korbacz drept sursa acestor cuvinte (A. Brückner și bielor. карбач). Având însă în vedere aria de răspândire a lit. karbãčius, karbõčius, mai ales faptul că o asemenea denumire a biciului nu se întâlnește în alte dialecte lituaniene, se poate presupune că lituanienii au preluat-o din germană; cf. germ. din Prusia Orientală Karbatsch(e) «Peitsche, Lederpeitsche aus Riemen geflochten», karbatschen «mit der Karbatsch peitschen, prügeln»²⁴. Această denumire a biciului se găsește deja în monumente de limbă germană din secolul al XVII-lea²⁵.

Pol. korbacz este atestat încă în monumente de limbă polonă din secolul al XVI-lea. A ajuns acolo din turcă; cf. turc. kyrbaç. De fapt, acest cuvânt ar fi putut pătrunde în polonă și prin intermediul maghiarei; cf. magh. korbács. Această denumire a biciului, de origine turcă, este folosită în multe limbi europene²⁶.

Let. karbãča «eine Art Peitsche, die Karbatsche», diminutivul karbacina (EH, I, 588), karpaciņa (EH, I, 589), kārbacā (EH, I, 602), kārpača (EH, I, 603); cf. de asemenea lat. karbacuôt «mit einer karbacā schlagen».

Această denumire letonă pentru bici se găsește cel mai adesea în cântecele populare letone, în scrierile lui J. Janševskis și în unele dicționare. Se pare că prima atestare apare în manuscrisul dicționarului lui J. Langijs (1685): „Karbatsch’. ein Carbatſch”, J. Langija Vrd., 41.

În dicționarele letone din secolul al XVIII-lea se găsește deja cuvântul german Karbatsche (G. F. Stender, Lex., II (1789), 349), dar încă nu există forma letonă a acestui cuvânt. Aceasta apare abia în dicționarele din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (ale lui Kr. Valdemārs și K. Ulmanis)²⁷.

Este destul de greu de spus pe ce cale a pătruns această denumire a biciului în letonă. J. Endzelīns observă doar: „Împrumutat, la fel ca lit. karbãčius etc.”²⁸ D. Zemzare îl consideră un slavism.²⁹ Însă letonii ar fi putut prelua acest cuvânt și din germană.

Lituan. knūtas, let. knute

Liet. knūtas „bici, vergă” se găsește în unele dintre dialectele noastre și în monumente lingvistice din secolul al XIX-lea — în scrierile lui M. Valančius și V. Kudirka (LKŽd., VI, 279). Se întâlnește și forma kniūtas (LKŽd., VI, 272).

În limba lituaniană, această denumire a biciului a pătruns din limbile rusă sau polonă. Cel mai adesea, prin intermediul limbii ruse, s-a răspândit (rus. кнут) și în alte limbi slave: bielor. кнут,

²² A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, p. 90.

²³ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 220.

²⁴ F. Frischbier, Preussisches Wörterbuch, I, Berlin, 1882, p. 337.

²⁵ F. Kluge, Et. Wb., p. 351.

²⁶ A. Brückner, Sl. et., p. 256; F. Slawski, Sl. et., II, p. 474–475; K. Lokotsch, Et. Wb., p. 102; V. Machek, Et. sl., p. 192–193.

²⁷ D. Zemzare, Latviešu vārdnīcas, p. 88–89.

²⁸ EH, I, p. 588.

²⁹ D. Zemzare, Latviešu vārdnīcas, p. 88.

60

ucr. кнут (folosit deja în prima jumătate a secolului al XVIII-lea), pol. knut (atestat în monumente din secolele XVI–XVII), ceh. knuta, knut, slov. knuta, bulg. кнут, sârbo-croat. књма, књм, slov. knuta, knut, sorabă de sus knut, knuta.

În limba rusă, o asemenea denumire pentru bici a ajuns, probabil, din Scandinavia; cf. islandeza veche knútr «nod, umflătură, nod», suedeza veche knuter³⁰. Inițial, cuvântul denumea un bici special cu noduri. În general, această denumire a biciului este folosită în multe limbi europene; cf. germ. Knute (din această formă ar putea proveni și unele forme slave menționate mai sus), fr. knout, engl. knout.

Let. knute «un bici» (EH, I, 634), cu acest sens, este, în opinia lui J. Endzelīns, un împrumut din limba rusă. În letonă se întâlnește și forma kņ uote «bici»; cf. let. uzkņūotet «a lovi cu kņ uote» (EH, II, 725).

Pe lângă let. knute «un bici», kņ uote, găsim și cuvintele knuta «un băț», knutka, kņute «un băț pentru lovit» (EH, I, 637), knute «o vergea subțire, folosită pentru fixarea paielor pe acoperiș», knutele, knutiņa (EM, II, 250), knuta, kņute, knutele (EM, II, 253; EH, I, 637).

Let. knuta «un băț», după cum presupune J. Endzelīns³¹, ar putea să fi apărut prin desprinderea sufixului din diminutivul presupus knutele, care, la rândul său, ar fi fost împrumutat din germană.

Ni se pare că în exemplele letonice menționate (knute, kņute, knutele, knutele etc.) s-au contopit două cuvinte: unul având ca sursă germ. Knüttel «băț», iar celălalt rus. кнут «bici» sau germ. Knute «bici». În orice caz, atât germ. Knüttel «băț», cât și denumirile menționate pentru bici sunt cuvinte de aceeași rădăcină: unul avusese sensul de «băț noduros» (= Knotenstock), iar celălalt, după cum am menționat, pe cel de «bici cu noduri» (cf. germ. Knottpeitsche³²).

Liet. matāras, let. mātara

Liet. matāras «instrument pentru lovit (bici, frânghie, nuia, băț)», mātaras, mātaras, matar inis, mataryš (LKŽd., VII, 907): problema originii este foarte complexă.

În primul rând, cuvântul matāras este folosit în lituaniană cu mai multe sensuri: «dispozitiv pentru răsucit frânghii, pentru învârtit funii de pripon, răsucitor, suveică», «dispozitiv pentru răsucit fire, mosor, fus», «capăt lung de fir, lungime de un stânjen», «băț atașat de plasă», «flecar, palavragiu», «vorbitor rapid», «cel care se mișcă mereu; neastâmpărat»; cf. și matarāklas «dispozitiv pentru înfășurarea firelor în sculuri; rășchitor; cel care vorbește repede, în glumă; persoană neserioasă, căreia îi place să flecărească», matarėlis «șipcă pentru a apăsa paiele la acoperirea acoperișului», mataraila «cel foarte vioi, agitat; flecar, palavragiu», mat ar uoti, māt ar uoti. Sensul originar al lit. matāras a fost, probabil, «dispozitiv pentru a învârti sau răsuci ceva»; cuvântul este de pus în legătură cu lit. mėšti³³. Din cuvântul matāras s-a format verbul mataruoti, iar din acest verb (cf. și formele dialectale matarai, matar, matary) a apărut și matāras «instrument pentru lovit».

³⁰ F. Slawski, Sl. et., II, p. 290–291; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 580–581; A. Brückner, Sl. et., p. 240; F. Kluge, Et. Wb., p. 385; E. Klein, Et. Dic., I, p. 850.

³¹ EM, II, p. 250.

³² F. Kluge, Et. Wb., p. 385.

³³ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 465; P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 302, 489; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 414.

61

Un cuvânt asemănător este folosit și în letonă, însă acolo are o utilizare mult mai restrânsă.

Lat. matara «o nuia, o vargă (subțire); o prăjină subțire» (EM, II, 566; EH, I, 784), matars «un ciomag» (EM, II, 566), matars «un mascul zdravăn» (EH, I, 784).

După cum vedem, în letonă acest cuvânt nu este folosit cu sensul de «instrument cu care să se răsucească sau să se mâne ceva», care, în opinia noastră, este cel mai vechi și care permite asocierea cu verbul mėsti.

Cuvântul matar «bâtă groasă, ciomag» se întâlnește și în estonă. Prin urmare, probabil că mai ales această împrejurare i-a dat lui A. Zument³⁴ imboldul să afirme că letonii, la fel ca estonienii, ar fi putut împrumuta un asemenea cuvânt din rusă; cf. rus. мотор «ciomag» (В. Даль, Сл., II, 351). Opinia lui A. Zument ni se pare destul de plauzibilă. Chiar și sensul lituanian matāras «par, țăruș» ar fi putut proveni uneori din rusă.

Rus. мотор este folosit și cu alte sensuri, care uneori amintesc și de sensurile lituanianului matāras; cf. rus. мотор «om abil», мотopa «risipitor», моторный «iute, abil». M. Vasmer înclină să lege aceste cuvinte rusești de rus. мотать «a înfășura, a răsuci (fire), a flutura, a scutura», метать «a arunca», indicând drept paralelă semantică lituan. matāras: lituan. mėsti³⁵.

Lituan. nagáika, leton. náika

Lituan. nagáika «instrument împletit, cu coadă scurtă, pentru lovit; bici, harapnic», náika (Laižuva, Mažeikiai, Palanga, Vieksniai, Veiviržėnai; G. H. F. Nesselmann, Wb., 416, F. Kurschat, Wb., 266), naikas (G. H. F. Nesselmann, Wb., 416), niaika (F. Kurschat, Wb., 266) — sunt cuvinte de origine slavă.

Forma nagáika provine din forma rusească нагайка, în timp ce forma náika, probabil mai veche, provine din bielorus. нагайка; cf. lituan. paūbelis < bielorus. погц-бель, lituan. blovieščius < bielorus. благовещие³⁷.

Pe lângă rusă și bielorusă, denumirea unui asemenea instrument de lovit se întâlnește și în câteva alte limbi slave; cf. ucrainean. нагай, нагайка, polon. nahajka, nahaj, ceh. nahajka. Cuvântul a pătruns în limbile slave din tătară; cf. tătară crimeeană ногой «denumire a unui asemenea trib tătar», tătară din Kârgâzstan ногой, care, la rândul său, provine din numele unui conducător tătar³⁸.

Leton. náika «o curea, o nuia, o nuia flexibilă» (EH, II, 112), leton. naikas «bătaie» (EM, II, 689) provine probabil din lituaniană, lucru susținut de aria de răspândire a leton. náika (Dunika, Nyca). J. Endzelīns era înclinat să derive leton. naikas (aria de răspândire a cuvântului nu este indicată) din bielorus. нагайка. Totuși, și această formă ar fi putut fi împrumutată din lituaniană; desigur, fără a cunoaște exact aria de răspândire a cuvântului, nu se poate afirma categoric acest lucru. Că lituan. náika, náikas era folosit nu numai cu sensul de «instrument de lovit cu coadă scurtă» reiese din explicația sensului lituan. naikas dată de F. Nesselmann: «un bici țigănesc, un bici scurt pentru pedepsire, și biciul de călărie; în glumă, se folosește și despre o nuia zdravănă de salcie cu care se amenință că va fi lovit cineva» (G. H. F. Nesselmann, Wb., 416).

³⁴ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 414.

³⁵ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 165.

³⁶ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 478.

³⁷ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 348–349; P. Skardžius, Die slavische Lehnwörter im altlitauischen, p. 137; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 478.

³⁸ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 192; A. Brückner, Sl. et., p. 353–354; V. Machek, Et-sl., p. 317.

62

Cu lat. naikas ar trebui, poate, pus în legătură și lat. naicēklis «das männliche Geschlechtsglied» (EH, I, 2); pentru semantica termenului, cf. lat. stute «eine Rute zum Prügeln»: lat. stute «das männliche Glied», (EH, I, 596), pol. pyta «bici scurt»: pol. pyta «penis» (J. Karłowicz, Sł., IV, 460).

Lituan. pastarānka, let. pastrunkis

Liet. frânghie pentru bici «bici gros împletit din câteva șnururi» (Gudелiai) are origine slavă. În limba lituaniană, acest cuvânt este folosit pe scară destul de largă cu alte sensuri: «frânghie care leagă hamul de proțap, funie» (Bagotoji, Krekenava, Kruonis, Pabaiskas, Pušalotas, Skaudvilė, Ukmergė, Upninkai), «șnur cu care biciul este legat de coada biciului» (Užventis). Se întâlnesc și formele pastrāngas (G. H. F. Nesselmann, Wb., 506 (Ragnit) «eine Peitschenschnur». F. Kurschat, Wb., 297), pastrānka (Švenčionys). Forma cu -g- ar fi putut apărea sub influența lituan. strāngas < germ. Strang «der Strick, ein Strang»³⁹.

În lituaniană, acest slavism ar fi putut pătrunde pe două căi: sursa formelor pastrāngas, pastrānka este, cel mai probabil, pol. postronek, iar forma pastarānka provine din rus. посторонка «ременная или ворвяная пристяжь, в конской упряжи: идет от валька или от ваги к гужу, в оглобельной упряжи только у пристяжных, а в дышловой у всех лошадей» (В. Даль, Сл., III, 346). În general, acest cuvânt este folosit pe scară largă în limbile slave; cf. rus. постромка, постронка, ucr. посторонок, посторомок, bielor. постронка, посторонок, ceh. postranek, postraněk, pol. postronek, lus. sup. postronk, lus. inf. postronk, cașub. poestronk.

Cu privire la originea cuvântului slav există numeroase opinii diferite. Totuși, cea mai plauzibilă este explicația potrivit căreia sensul inițial al cuvântului ar fi fost «an der Seite» (=*po stornē)⁴⁰.

Let. pastrunkis «un bici cu care țăranii sunt pedepsiți în unele locuri; o pedeapsă aplicată la fund cu biciul; un băiat aflat la vârsta adolescenței» se găsește în dicționarele lui G. F. Stender (1789) și K. Ulmanis (1872) (EM, III, 109).

J. Endzelīns nu și-a exprimat opinia cu privire la originea let. pastrunkis, ci s-a mulțumit să indice opinia lui A. Brückner (Nach Brückner… aus wruss. посторонок «Strang», EM, III, 109). Într-adevăr, după forma bielorusă, A. Brückner indică și formele cuvântului din rusă și polonă⁴¹; așadar, se poate înțelege că, în opinia sa, un astfel de cuvânt ar fi putut pătrunde în letonă atât din bielorusă, cât și din rusă și polonă. Totuși, ni se pare că forma -un- din cuvântul leton permite să presupunem că letonii au împrumutat acest cuvânt de la lituanienii răsăriteni, unde an > un.

Lituan. pitkā, let. pitka

Lituan. pitkā «bici scurt, cravașă» (Kalvarija, Kapsukas, Karklėnai, Kupiškis, Punskas) este un împrumut din polonă; cf. pol. pytka, pyta «frânghie, curea, cârpă răsucită ca o sfoară, folosită ca unealtă pentru bătaie; în sens mai larg: bici, curea, frânghie».

³⁹ K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, p. 120.

⁴⁰ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 416—417; A. Brückner, Sł. et., p. 432.

⁴¹ A. Brückner, Die slavischen Fremdwörter im Litauischen, p. 179.

63

Pol. pyta, pytka trebuie puse în legătură cu pol. pytać «a se adresa cuiva într-o formă care solicită un răspuns, pentru a obține o informație, o veste sau permisiunea de a face ceva», rus. nůmamь «a chinui, a întreba».

Sursa lui let. pitka «un bici, un bici pentru câini, un bici de țigan» (EM, III, 229; EH, II, 239) este, de asemenea, cel mai probabil limba polonă; cf. și let. pitkainis «un scandalagiu înarmat cu un pitka; un om crud care bate vitele», pitkat «a lovi cu un pitka» (EM, III, 229).

În sursele letone este atestată și denumirea aceasta de bici cu s- adăugat la început: spitka (župam pa juokam ar spitku (bici?) iecirta pa biksēm, EM, III, 1000), cf. și let. spitka «o nuia mică» (EH, II, 552). În suplimentele la dicționarul lui K. Mülenbach (EH, II, 552) este citată o frază a lui R. Blaumanis: „...barouns... gaisā spitku šmikstināj(a)”; aceasta ar putea indica faptul că aici spitka este folosit cu sensul de «bici», nu de «nuia mică». Pentru s- adăugat la început, cf. let. spikis: let. piķis, let. skaste: let. kaste etc.⁴²

Lituan. pletnià, let. pletne, plītne, plete

Lituan. pletnià «bici, curea» (Merkinė, Veisiejai), plētnē «nuia» (Eržvilkas), plētnē «instrument pentru alungarea muștelor» (Kapsukas) trebuie derivat din pol. pletnia «instrument de lovit, alcătuit din curele, tije etc. împletite parțial; disciplină; lovituri aplicate cu disciplina».

Pol. pletnia trebuie pus în legătură cu rus. плеть «bici, cravașă, bici», pol. pleść «a împleti», rus. плести etc.⁴³

Let. pletne «un bici împletit, bici cazac» (EM, III, 338; EH, II, 292), plētne (EM, III, 342) sunt explicate de J. Endzelynas, în mod îndoielnic, ca apărute prin contaminarea formelor plete (= pletne) și plene «împletitura». Totuși, este mai probabil ca let. pletne, la fel ca lituan. pletnià, să provină din pol. pletnia. Din let. pletne a derivat și verbul plet nēt «a lovi cu un pletne» (EM, III, 338).

Let. plekne «bici cazac» (EM, III, 334), în opinia lui J. Endzelynas, provine din forma pletne (probabil cu kn din tn); cf. și let. saplek nēt «a bate cu un plekne», saplek nīt (EM, III, 702).

Nu poate fi separat de aceste denumiri letone pentru bici nici let. blētne «obiect plat (curea)» (EH, I, 228).

Let. plītne «biciul» (EM, III, 350) trebuie, probabil, pus de asemenea în legătură cu let. pletne, iar vocalismul rădăcinii s-a modificat sub influența let. plītēt «a lovi; a plesni».

Let. plete «un bici împletit, bici cazac» (EM, III, 337; EH, II, 292), plete (EM, III, 370), după cum afirmă J. Endzelynas, provine din rus. плеть; cf. și let. pletēt «a bate, a lovi cu o curea lată» (EM, III, 337), pletēt «a lovi cu un plete» (EM, III, 370).

Let. pletka «bici împletit, bici cazac», pletka (EM, III, 337) provine din rus. плётка «bici mic, cravașă».

⁴² J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, p. 239; M. Rudzīte, Latviešu dialektoloģija, p. 99, 193, 313.

⁴³ M. Vasmer, Et. Wb., II, p. 371.

64

Liet. vytinis, lat. vītine

Liet. vytinis „instrument de lovit, împletit din nuiele subțiri; bici împletit, coadă de bici” (Biržai, Dusetos, Kuliai, Liškiava, Plungė, Vaškai, Viduklė) este un cuvânt de origine autohtonă, cf. liet. vyti „a răsuci o frânghie, a înfășura, a răsuci”, vytelė „mlădiță de răchită pentru împletit”, vytis „nuia, bici din nuiele”, vytinė „nuia, vărguță”.

Lat. vītine „bici răsucit din trei fire” (EH, II, 794), vitene „un bici (răsucit); un mâner de bici împletit din lemn despicat” (EM, IV, 646), vītinis „un mâner de bici împletit din lemn” (EM, IV, 647) sunt de aceeași origine ca liet. vytinis, cf. lat. vīt „a răsuci, a împleti”, vītene „răsucitura, ghirlanda; împletitura”. Forma vītinis ar fi putut pătrunde uneori în letonă și din lituaniană. Geografia cuvântului leton (Liepoja, Rucava) nu ar contrazice această ipoteză.

Găsim numeroase denumiri de unelte pentru mânarea sau lovirea animalelor, caracteristice doar uneia dintre limbile baltice:

Liet. ákštinas „nuielușă ascuțită pentru mânarea animalelor liniștite”, akstinyčia (LKŽd., I (2), 86), ákštinas (LKŽd., I (2), 87): liet. ákštinas „spin, ghimpe”, akstis „băț sau prăjină ascuțită; țep”, ákštis. Acest cuvânt lituanian amintește mult, prin evoluția sa semantică, de evoluția lui lat. stimulus, cf. lat. stimulus „băț ascuțit pentru mânarea animalelor”: lat. stimulus „îmboldire; încurajare, îndemn”, liet. ákštinas „unealtă pentru mânarea animalelor”: liet. ákštinas „îndemn, stimulent”.

Liet. arimnykas „bici de arat” (LKŽd., I(2), 300): liet. ariminis „folosit la arat”, cf. ariminis botagas „bici de arat”.

Liet. barbarō „bâtă; un astfel de băț; bici cu curele; frânghie (din nuiele de răchită) pentru legarea plutelor”, barbaras „bici cu curele” (Aš turėjau barbarėlį, plonai režtą, tankiai pintą „Aveam un mic bici cu curele, tăiat subțire și împletit des”) (LKŽd., I (2), 655) – împrumut din slavă, cf. pol. barbara „bici, funie” (A. Brückner, Sł. et., 15), barbara „frânghie groasă și lungă, folosită la transportul pe râuri” (J. Karłowicz, A. Kryński i W. Niedźwiedzki, Sł., I, 97). Denumirea provine de la un nume feminin, cf. pol. Barbara, liet. Barbora.

Liet. bim̃bilas „bici”, bimbieras „bici, nuia” (LKŽd., I(2), 824), bimbiras „bici cu curele, nuia”, cf. liet. bimbti, bimbti „a produce un anumit sunet”, bimbilas „tăun”, bimbalas, bimbyti „a lovi”, bimblỹs „strigător”, bambalas „tăun; copil grăsuț; persoană mică și îndesată”. Liet. bimbilas, bimbiras se folosesc și cu sensul de „membrum virile”.

Liet. bindza „coadă de bici împletită din 4, 8 sau 12 nuiele, cu o buclă în care se prinde biciul; împletitură cu noduri, bici din nuiele” (LKŽd., I(2), 829–30), binza (LKŽd., I(2), 834), bėndžė „bici; bici gros” (LKŽd., I(2), 752), bindžikas „cârpă răsucită, cu un nod, folosită pentru a lovi (într-un anumit joc); unealtă de lovit în general”, bindžikas, bindžiukas (LKŽd., I(2), 831) – de asemenea, probabil, de origine onomatopeică, cf. liet. bindz „interj. stinkt, bidz (pentru a indica mersul încet, cu pași rari)”, bindzi, bindzi, bindži. De aceeași origine sunt și liet. bindzinėti „a umbla fără treabă, a lenevi, a se târî”, bindžinėti, bindžikuoti, bindza „trândav, leneș, vagabond, sărăntoc”, bindzakas, bindzolas etc.

În privința legăturii semantice dintre aceste cuvinte, cf. sensurile lui liet. bizūnas („desfrânat, vagabond”; Kaip bizūnas liko (nusigyveno) „A ajuns (a decăzut) ca un bizūnas”), pol. bizun „derbedeu, pierde-vară, vagabond, leneș” (Goły jak bizun „Gol ca un bizun”), liet. vėjo botagas „hoinar”, lat. nabaga pātag a „zdrențărosul, cerșetorul – o insultă (lit. biciul cerșetorului)” (EM, III, 190).

5. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos

65

Liet. biržūklė «nuia pentru bătut» (LKŽd., I(2), 852), biržūklis (LKŽd., I(2), 853): lit. bėržas, biržlis «ramură de mesteacăn».

Liet. blakštas «unealtă pentru a da o lovitură» (LKŽd., I(2), 880): lit. blakštas «șipcă pentru fixarea paielor la acoperiș; o nuia sau o vergea pentru presarea inului în baltă ori pentru așezarea sub cerealele depozitate în șopron», lit. blókšti «a izbi snopii de secară sau de grâu de ceva pentru a treiera boabele».

Liet. bričius «bici, cravașă» (LKŽd., I(2), 1039) – de origine onomatopeică, cf. lit. bric «interj. tronc, răsturnare», brýc, brinks, brinkt, brinkšt «interj. pleosc», bričinti «a face ceva cu un anumit sunet», bričyti, bricas «leneș, netrebnic», bričė «glum. coadă».

Liet. bruikštas «nuia, băț cu care se alungă sau se mână pe cineva» (LKŽd., I(2), 1078), bruīžtas (LKŽd., I(2), 1079): lit. bruikšti «a mâna, a alunga», brūžti⁴⁴. Probabil că aceste din urmă cuvinte trebuie asociate mai degrabă cu verbul braūkti⁴⁵.

Liet. brūklis «băț zdravăn, nuia, vergea; un fel de unealtă pentru bătut», brūklis, brūklis, brūklinis «unealtă pentru lovit; nuia» (LKŽd., I(2), 1082), brunkletas «băț, par» (LKŽd., I(2), 1093): lit. braūkti, brūkti⁴⁶.

Liet. dratinis «un astfel de bici»⁴⁷: lit. dratas «sârmă; fir gros, răsucit strâns» < din germana de jos de mijloc drāt, cf. dratinis «gros, tors strâns (despre țesătură); răsucit strâns» (Am un biciușor, am unul din sârmă; când voi pocni calul sur, până și căluțul va sălta, LKŽd., II, 446).

Liet. džala «unealtă, bici» (LKŽd., II, 723) – de origine onomatopeică, cf. lit. džā «interj. hei», džālyti «a bate», džābyti, džābā «ploaie torențială», džābas și altele, sau provenit direct din letonă dzala.

Liet. džendžiūras «unealtă, cravașă», džendžiūras (LKŽd., II, 724), džindžiras «bici mic, cu coadă scurtă și groasă» – de origine onomatopeică, cf. džin «interj. țac», džēn «interj. poc, pleosc», džēn, džēmsterėti «a izbi, a lovi», džengsėti «a zăngăni».

Liet. džiolas «o astfel de unealtă pentru lovit, bici, cravașă» – probabil tot de origine onomatopeică, cf. džiolė «interj. spus când se mână porcii», džiolio, džiōbinti «a tăia, a toca, a bate», džiōboti «a toca cu lovituri puternice», džioryti «a biciui, a plesni». La apariția onomatopeelor din această rădăcină ar fi putut contribui pol. dziób «cioc», dziobać «a ciuguli».

Liet. džiungāras «instrument pentru bătut, nuia», džiungara, džiumbaras (Nu-i cine să le pună copiilor un džiumbāras zdravăn, LKŽd., II, 742) – de origine onomatopeică, cf. lit. džiūmt, džiung «interj. zvâc», džiumbāryti «a bate», džiungāryti «a bate, a biciui (cu un bici de curea)».

Liet. gairinė «nuia lungă pentru mânatul animalelor» (LKŽd., III, 33), cf. lit. gairė «șipcă, pană, țepușă», cf. și gairėti «a sufla», pagairė «loc bătut de vânt». Astfel, sensul inițial al lit. gairė a fost probabil «girouetă, indicator de vânt».

Liet. gylýs «un astfel de băț pentru mânarea boilor sau a cailor nărăvași» (LKŽd., III, 301), cf. lit. gylýs «bold», gilti «a înțepa cu boldul, a lovi, a săpa».

⁴⁴ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 392.

⁴⁵ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 60.

⁴⁶ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 54–55.

⁴⁷ Lietuvių etnografijos bruožai, p. 96.

66

Liet. gìngiras «bici» (LKŽd., III, 318) – probabil de origine onomatopeică; cf. lituan. gingla «om înalt, cu picioare lungi; cel care umblă cu picioarele goale», ginglinėti «a umbla ca un gingla», gingāras «om sau animal înalt, mare», gingaras.

Liet. gyslinis «bici, harapnic» (LKŽd., III, 355), cf. lituan. gysla.

Lituan. įnagis «bici, harapnic, măciucă, frânghie», įnagė, įnaginis (LKŽd., IV, 103) are ca sens primar «unealtă, obiect cu care se face ceva». În acest sens, cuvântul įnagis este și cel mai larg folosit în limba lituaniană. Este legat de lituan. nãgas, cf. nagingas «îndemânatic la lucrul manual, priceput» (< «care are unghii, cu unghii, unghiat»), panagingas, nagnūs⁴⁸. În privința formării, cf. de asemenea lituan. įrankis (: rankà), leton. ieruocis (: ruoka).

Din limba lituaniană a fost împrumutat și let. inagis «lepădătură, păduche, om» (Gramzda, EH, I, 501). Acest sens al cuvântului leton provine, probabil, din sensul de «bici, harapnic». În privința semanticii, cf. sensurile lituan. bizūnas, botāgas, bindza.

Liet. bici împletit „bici împletit, cravașă” (LKŽd., IV, 129), bici împletit (LKŽd., IV, 133), cf. lit. lovitură „lovitură, izbitură; cicatrice, pată (pe piele, de la o lovitură)” <germ. din Prusia Răsăriteană lovitură „lovitură, izbitură”⁴⁹.

Lituan. jautāgyšlis «bici (făcut din vine de bou)» (LKŽd., IV, 322) < lituan. jautis + gysla.

Lituan. kanapinis «bici», kanāpinis (LKŽd., V, 197): lituan. kanãpė.

Lituan. kiettenius «bici de piele cu o bucățică de plumb sau fier prinsă la capăt» (LKŽd., V, 755) – atestat în ediția din 1642 a dicționarului lui K. Širvydas:

„Bafayk. Plumbata. ac. flagellum plumbum annexū in extremo habes. Biciul cu capătul de piele are greutăți de plumb” (Dic., 8, 102).

Sursa acestei denumiri este pol. kiescien, care, la rândul său, provine din limbile turco-tătare; cf. tătara din Kazan kistān «măciucă, bâtă, băţ pentru bătut untul»⁵⁰.

Lituan. kiškóje «harapnic, unealtă prinsă de piciorul iepurelui» (LKŽd., V, 887) < lituan. kiškis + koja, cf. lituan. stirnakojis.

Lituan. kliūbinis «unealtă de salcie sau nuia pentru biciuit», kliūbinis, kliūbinis (LKŽd., VI, 161): lituan. kliūbas «nuia pentru împletit; ramură răsucită sau nuia pentru împletirea unui gard ori pentru legat ceva». Sursa lui lituan. kliūbas este limba polonă⁵¹; cf. dialectal pol. kluby «nuiele pentru îmbinarea lemnului în plute». Cuvântul polonez, la rândul său, a fost împrumutat din germană⁵².

Lituan. kurklyš «harapnic, bici cu coarne de căprioară, bici» este atestat în dicționarul academic al limbii lituaniene doar dintr-o singură sursă, și anume Biblia lui S. B. Chilinskis (1660): „Tėvas mano plakė jus botagais, bet ašen plaksiu jus kurkliais” (Ch 2 Krn 10, 14, LKŽd., VI, 955). Acest pasaj biblic este tradus într-un mod asemănător și în alte traduceri lituaniene ulterioare ale Bibliei, însă acolo cuvântului kurkliais îi corespund alte sinonime lituaniene pentru botagas: dygeis karbočiais (Königsberg, 1816), dygliuotais rimbais (Kaunas, 1921).

Cuvântul kurklys este folosit în monumentele vechi ale limbii lituaniene cu alte sensuri: «porumbel mic, turturică; scorpion» (LKŽd., VI, 955). În perioada modernă

⁴⁸ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 478; P. Skardžius, Lietuvių kalbos žodžių daryba, p. 112, 224.

⁴⁹ K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, p. 57; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 186

⁵⁰ F. Slawski, Sl. et., II, p. 175–176; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 562.

⁵¹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 273.

⁵² F. Slawski, Sl. et., II, p. 233–234.

5*

67

Sensul „bici, nuia” al lit. kurklys este folosit sub influența textului biblic latin. Textul latin al acestui pasaj biblic este următorul: „…pater meus cecidit vos flagellis, ego vero caedam vos scorpionibus“. În latina bisericească, cuvântul scorpio este folosit cu mai multe sensuri: „1. Scorpion, insectă veninoasă (și constelație). 2. Mașină de război pentru lansarea săgeților. 3. Pește marin cu țepi (Apoc. 9, 5). 4. instrument de tortură: bici cu cârlige (Quat. Coronat. 8. Nov.)“⁵³. Prin urmare, în locul celui de-al patrulea sens al lat. scorpio, în traducerea lituaniană a Bibliei a ajuns, de fapt, primul sens, iar lit. kurklys a căpătat un sens nou, „bici, nuia”.

Lit. linkstinis „băț flexibil; bici” (LKŽd., VII, 546): lit. linkti, lankstus, linkstis „prăjină flexibilă pentru agățarea leagănului; arc de suspensie”.

Lit. makãras „bici, plesnitoare, bâtă de bătut”, mãkaras, mãkaras (LKŽd., VII, 771), makãiras (LKŽd., VII, 767), makõras (LKŽd., VII, 781) — poate fi explicat în două feluri. E. Frenkel îl leagă de lit. mãkaluoti „a amesteca, a agita, a flutura”, mãkaruoti și de alte cuvinte înrudite lit. mõti. Dacă ne bazăm numai pe materialul limbii lituaniene, o asemenea explicație nu ar ridica îndoieli. Din păcate, o denumire similară a biciului se găsește și în polonă: makarami kilka wycięli, makarem kolejno weźmiecie (cca 1700), gdy go z kolka makarym wychłostał (F. Bohomolecas, 1720–1784)⁵⁴.

A. Briukner explică faptul că pol. makar a căpătat acest sens pornind de la numele propriu Makar. Pe lângă denumirea poloneză a biciului, deja menționată, barbara, de origine antroponimică, A. Briukner arată că și numele propriu rusesc Сергей (przydatku dam sergiejem po plecach, apie 1730 m.) este folosit cu sensul de „bici”.

Prin urmare, și lit. makãras ar fi putut fi împrumutat din polonă. Mai târziu, prin etimologie populară, această denumire a biciului ar fi putut fi asociată și cu verbele mãkaruoti, mãkaruoti, makaruoti etc. Atât aceste verbe, cât și denumirea biciului pot fi legate și de lit. mãkaras „om neserios, flecar, palavragiu; cel care se mișcă neîncetat, se foiește și se amestecă peste tot”, mãkaris.

Caracterul polon al lit. makãras este pus sub semnul întrebării de împrejurarea că pol. makar cu sensul „bici” este folosit într-o arie foarte restrânsă: nu găsim deloc acest cuvânt în marile dicționare ale limbii poloneze (cele ale lui S. B. Linde, J. Karlowicz, J. Karlowicz — A. Krymski — W. Niedzviedzki și W. Doroszewski). Prin urmare, este posibilă și direcția inversă a împrumutului (în acest caz, pol. makar nu ar trebui pus în legătură cu un nume propriu). Desigur, este greu de afirmat acest lucru fără să cunoaștem cu exactitate distribuția geografică a pol. makar „bici”. F. Bohomolecas, menționat de A. Briukner, a studiat și a lucrat o perioadă îndelungată la Vilnius, astfel încât un asemenea cuvânt ar fi putut pătrunde în scrierile sale din limba lituaniană, prin intermediul polonezei locale.

Faptul că lit. makãras ar putea fi un cuvânt autohton ar putea fi indicat, poate, și de lit. matãras, ale cărui sensuri și utilizare coincid în mod remarcabil cu cele ale lit. makãras.

Lit. mėtena „bici, nuia” (Joniškis), mėtenas (Mažeikiai, Šatės), mėtamasis „curea, nuia sau, în general, obiect cu care se bate” (Šakyna, Vegeriai) — sunt împrumuturi din letonă, cf. letonă mėtamais „băț pentru bătaie”, letonă mest „a arunca, a bate”⁵⁵.

Lit. myžinis „bici, bici de curea”, myžinis (Kairiai, Pociūnėliai), myžeklės „instrument de bătaie, nuia, bici, bici de curea” (Grūžiai), myžeklinis (Skaudvilė), myžõklis (Gargždai): lit. myžėklis „penis”, myžti „a urina”, în privința semanticii cf. lit. biž-

⁵³ A. Sleumer, Kirchenlateinisches Wörterbuch, Limburg a. d. Lahn, 1926, p. 703.

⁵⁴ A. Brückner, Sl. et., p. 15.

⁵⁵ A. Sabaliauskas, LKK, VIII, p. 104.

68

balas, letonă metamais «un băţ pentru lovit»; letonă metamais «membrul masculin», poloneză pyta «penis»: poloneză pyta «bici scurt» etc.

Lituaniană pavarõklis «bici» (Rumšiškės): lituaniană pavarýti.

Lituaniană rãpnykas «bici lung cu mâner scurt, bici» (Gizai, Kapsukas, Liudvinavas, Pandėlys, Raseiniai, Veiveriai), rãpningas (Višakio Rūda) este un împrumut din poloneză, cf. poloneză harapnik «bici cu şnur lung». Forma rãpnikas a apărut pe terenul limbii lituaniene prin folosirea alăturată a sufixelor -inyka-, -ininka-.

Din poloneză, denumirea acestui instrument de lovire a pătruns şi în câteva alte limbi slave, cf. rusă арапник, ucraineană гарапник, belarusă арапнік, cehă harapnik.

În poloneză, alături de forma harapnik, se folosesc şi formele harap, herap, al căror sens iniţial ar fi fost strigătul vânătorilor către câini, când îi trimiteau să aducă prada. Poloneză herap (este atestată şi forma herab), potrivit opiniei multor cercetători, provine din germana de sus herab «în jos»⁵⁶. Totuşi, unele sensuri ale cuvântului polonez («pradă, jaf»; cf. poloneză już po harapie «gata, s-a terminat totul, prea târziu») fac ca această explicaţie să fie îndoielnică, aşadar F. Slawski are poate dreptate când afirmă că o parte dintre sensurile cuvântului polonez s-ar explica uşor dacă sursa lui ar fi considerată turca harap «distrugere, devastare, pustiire»⁵⁷.

Lituaniană rìm̃bas «bici, bici gros, capăt de frânghie, şnur de bici, nuia» (Griškabūdis, Kapsukas, Merkinė, Naumiestis) este un cuvânt de origine lituaniană, legat de lituaniană rem̃bti «a deveni leneş», rémbėti «a deveni leneş; a se întări, a se închega», rùmbas «cicatrice (după vindecarea unei răni sau după ce ai fost lovit cu ceva)», rambùs «greoi, neîndemânatic»⁵⁸.

Lituaniană stirmakojis «bici cu mâner din picior de căprioară», stirnakojis (Mažeikiai, Raseiniai, Rokiškis, Šiluva), stirninis (Dusetos, Kupiškis), stirninė (Baisogala), stirninas (Skrebotiškis), stirnõkas (G. H. F. Nesselmann, Wb., 502; F. Kuršaitis scrie stirnõkas, precizând totodată că nu a auzit acest cuvânt în vorbirea vie, Wb., 406) < lituaniană stirna + koja. Formele nederivate sunt probabil mai recente, apărute din forma compusă stirnakojis.

Lituaniană šmikis «bici» (Klaipėda, Upyna), cf. lituaniană šmikis «die Vorschnur an der Peitsche» (Chr. Mielcke, Wb., I, 279; F. Kurschat, Wb., 391; G. H. F. Nesselmann, Wb., 528); «vârful şnurului de la bici, împletit din in» (Dovilai, Gaurė) este un împrumut din germană, cf. germană Schmicke «capătul şnurului de bici»⁵⁹.

Sensul de «bici» al lituanienei šmikis a apărut chiar în limba lituaniană.

În dialectele limbii lituaniene, cuvântul šmikis este foarte larg folosit cu sensul de «t r o s c ă i t, n e p r i c e p u t, om neserios». În dicţionarul lui E. Frenkel se presupune că apariţia acestui sens ar fi putut fi influenţată de cuvântul polonez smyk «băieţaş, netrebnic». Totuşi, ţinând seama de evoluţia semantică a denumirilor biciului şi a noţiunilor conexe, sensul de «netrebnic» ar fi putut apărea în lituaniană şi fără vreo influenţă externă.

În letonă se întâlnesc numeroase denumiri de origine diversă pentru instrumente de mânat şi de lovit, caracteristice numai acestei limbi:

Letonă ādainica «bici de piele», ādenica, ādunica (EM, I, 236; EH, I, 192), cf. letonă āda «blana, pielea», lituaniană óda.

⁵⁶ A. Brückner, Sl. et., p. 168; M. Vasmer, Et. Wb., I, p. 22.

⁵⁷ F. Slawski, Sl. et., I, p. 402–403.

⁵⁸ K. Būga, Rinktiniai raštai, II, p. 111; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 696.

⁵⁹ K. Alminauskis, Die Germanismen des Litauischen, p. 130; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1013.

69

Let. atvītene „un șnur de bici împletit la loc; un bici cazac” (EH, I, 181), cf. let. atvīt „a desface împletitura, a separa”.

Let. baīce „un bici scurt și gros”, baīcene (EM, I, 249), în opinia lui J. Endzelīns, este probabil un cuvânt remodelat după germ. Peitsche (probabil remodelare după germ. Peitsche). Pentru raportul dintre b- și p- la începutul cuvântului, cf. let. brusaks „prusacul”, let. bakškis: let. pakš(k)is, let. bęka: let. pęka, let. bires: let. pires, let. blakts, lit. blākė: let. plakts etc.⁶⁰

Germ. Peitsche este, la rândul său, un împrumut din slavă (atestat deja în monumente de limbă germană din secolul al XIV-lea)⁶¹.

Let. bembele „un bici, în special biciul țiganilor” (EM, I, 278), bèmbele „o bâtă (pentru lovit)” (EH, I, 212), cf. let. bèmbelis „un cuvânt jignitor (cu referire la oameni [copii mici, urâți, cu burta mare], animale [viței și cai cu burta mare] și copaci piperniciți)”, bემბere „o fată de statură mică”, bemberis „un copac noduros; un mesteacăn strâmb, crescut prost”, cf. și lit. bimbìlas.

Let. biktala „biciul țiganilor” (EM, I, 295), biktiņš „bătaie”, nùobiktalât „a bate zdravăn” pot fi cuvinte de origine onomatopeică; cf. let. bika, biku „interjecție care indică o împingere, o lovitură”, bikât kājas „a bate cu picioarele în pământ” (EH, I, 218).

Let. cùcine „un bici pentru păzitul porcilor” (EH, I, 280), cf. let. cūka „porcul”.

Let. čūnčurs „un bici prea scurt” (EM, I, 421), cf. let. čūnčurs „ceva încâlcit, zburlit, ghemul, bulgărele; cineva care obișnuiește să se îmbrace foarte gros”, čūnčuris „o persoană căreia munca nu-i merge”, čūnčuriski „încovoiat”.

Let. derža „un bici scurt, cu mânerul alcătuit dintr-un picior de capră sau de iepure; un bici mare, un bici țigănesc” (EM, I, 458), în opinia lui J. Endzelīns, cu semn de întrebare, la origine însemna «bici de piele»; cf. lit. diržas.

Let. dimbā „bici din penis de bou” (EM, I, 467) ar trebui probabil pus în legătură cu let. timbā „a face ceva încet” (nu timbā, timbā! se spune pentru a îmboldi un cal leneș și slab); «a purta cu greu», timbā „un material mai gros decât de obicei”.

Let. diņķene „un bici de călărie făcut din penis de bou”, diņķavniea, diņķenice „un penis de bou; un bici de călărie făcut din penis de bou” (EH, I, 321), cf. let. diņķis „organul genital masculin (în special al unui bou)”, < în germana de jos medie dink „penis”.

Let. dratka „un bici; o mustrare” (EM, I, 491) ar trebui probabil pus į legătură cu let. drāte „sârma”, < în germana de jos medie drāt; cf. let. drātēt „a certa”, drātīt „a lovi, a bate”, drātējens „mustrarea=bäriens” (EH, I, 331), cf. și lit. dratinis.

Let. dūrtēne „un bici gros și ascuțit de călărie; o bătaie” (EM, I, 520): let. dūrt „a înțepa, a împinge”, lit. dūrti.

Let. dzenamais „ceva cu care se mână, un băț, un bici etc.” (EM, I, 544): let. dzīt „a mâna, a goni”.

⁶⁰ J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, p. 251–252; V. Kiparsky, Scando-slavica, 14, p. 73–97.

⁶¹ F. Kluge, Et. Wb., p. 537.

70

Let. džala ‘?’ (čigānam brenga džala BW. 33554, 6, EH, I, 365) este, cel mai probabil, < let. džāndžala.

Let. džāndžala ‘biciul țiganului’, džandala (EM, I, 563), džandželīte (EH, I, 365), džendžala (EM, I, 563), džendžele (EH, I, 365), džīndžala (EM, I, 564; EH, I, 365), džindžauska (EM, I, 564), džīndža ‘o nuia de salcie sau de mesteacăn ori un bici’ (EH, I, 365), cf. și let. džandžalāt ‘a lovi’, džāndžalēt, džendžalāt, džindželēt, džindžuot, džindžalāt, džindžalēt, džindžināt ‘a învârti biciul’, džindžalnieks ‘un țigan’. Cuvinte probabil de origine onomatopeică; cf. let. džindž ‘interj. care redă un sunet zăngănitor’, džindžēt ‘a suna’, džindžulis ‘un clopot defect; un ceas de buzunar’; cf. și let. džendžioras.

Let. elvete ‘nuia de cioban, nuia pentru bătaie’ (EM, I, 569), cf. let. elvytōs ‘prăjină de mesteacăn pentru leagăn’, alvytà ‘mlădiță răsucită (de salcie)’, let. elvede ‘un brad tânăr, gros cât brațul, al cărui capăt subțire, transformat într-o klūga, servește la fixarea plutelor de mal’; poate și pr. alodde ‘balama=de ușă, cu ajutorul căreia ușa este prinsă în țâțâni’ (cuvântul 541 din glosarul de Elbing)⁶².

Let. ganeklis ‘nuia de cioban’ (EM, I, 599), ganenīca (EM, I, 600): let. gans ‘ciobanul’, ganīt ‘a păzi, a pășuna’.

Let. grīndža ‘un bici țigănesc’ (EH, I, 406) ar fi putut apărea uneori, prin disimilare, din let. džindža.

Let. kaltine ‘biciul gros, din piele, al cazacilor’ (EM, II, 145): let. kalt ‘a forja; a lovi; a potcovi’.

Let. kaūka ‘un bici țigănesc’ (EM, II, 173): let. kāukt ‘a urla’, cf. și let. kaūka ‘urletul, vântul vijelios; gură mare, cel care urlă, om plângăcios’.

Let. kazāčene ‘biciul cazacilor’ (EM, II, 183): let. kazāks ‘cazacul’.

Let. līcene ‘biciul’ (EM, II, 476) – J. Endzelīns îl leagă de let. līkt ‘a se îndoi, a se încovoia, a coborî, a se frânge’.

Let. liētēne ‘un bici scurt’ (EM, II, 507) – J. Endzelīns l-a legat cu rezerve de let. liēt ‘a turna; a lovi, a bate’. Legătura este foarte plauzibilă; cf. let. liēt kam par galvu; liēt kam ar riksti pa pakauļ (EH, I, 757).

Let. lūnte ‘biciul’, lūntaga (EM, II, 514) – împrumut din germană⁶³, cf. germ. die Lunte ‘fitil, șnur; coadă (în limbajul vânătorilor)’. Forma lūntaga a apărut, cel mai probabil, după modelul formei pātaga.

Let. luot̄ega ‘un bici; o nuia, un băț, o nuia mare’ (EH, I, 768), luōtaga ‘nuia, obiect pentru lovit (o funie, un bici)’ (EM, II, 528–9, EH, I, 768), lūtaga (?) ‘o nuia flexibilă, mlădioasă’ (EM, II, 520): let. luotāt ‘a lovi’. Este posibil ca aici să fie și forme specifice, „latvizate”, ale let. lūntaga.

Let. miseklis ‘un bici țigănesc’ (EH, I, 818) ar trebui, poate, legat de let. mizeklis ‘uretra’, mizeknis ‘organul genital masculin (la armăsari, tauri, berbeci)’, mislis ‘organul genital masculin, mai ales la cai’, cf. let. myžėklis. Pe de altă parte, este posibil să legăm let. miseklis de let. mizuot ‘a lovi, a bate, a snopi’, al cărui sens de bază este ‘a jupui, a coji’ (cf. let. misuot (?) = mizuot). Pentru schimbarea de sens a let. mizuot, cf. let.

⁶² K. Būga, Scrieri alese, III, p. 429; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 120–121; J. Endzelīns, Limba prusacă veche, p. 140.

⁶³ J. Sehwers, Investigații lingvistico-istorico-culturale, p. 74.

71

lūpti „a lua coaja, scoarța, învelișul” → „a bate, a da cuiva la piele”. Totuși, prima explicație pare mai plauzibilă.

Let. peizere „biciul” (EM, III, 193; EH, I, 219), cf. let. pēizēt „a risipi”, peizāt „a batjocori, a prejudicia material”, peiza „bere slabă”, peizeris „om ușuratic, prost”, peizums „unul care face gălăgie, tărăboi”.

Let. pempe „un bici scurt” (EM, III, 199), cf. let. pempe „coada scurtă a porcilor, coada scurtă a cailor”, pempele „fetiță mică și grăsuță; persoană cu o constituție îndesată” (EH, II, 222), pempis „burta, om gras”, pimpis „organul genital masculin”. Mai departe, aceste cuvinte se pot lega de let. pempt, pampt, lit. pañpti.

Let. pička „un bici; o nuia flexibilă”, pička (EM, III, 230) — cuvânt întâlnit în vechile texte letone (scrierile lui G. Mancelis, G. Elger și J. Langius), precum și destul de frecvent în dialecte. Sursa sa este germana de jos regională pietske „bici”⁶⁴. Din germana de jos regională pietske provine și est. piitsk.

Let. pikene „un instrument de lovit; un bici scurt (uns cu smoală)” (EM, III, 214); ultimul sens arată că pikene ar fi desemnat la început un bici uns cu smoală („gudronat”, let. pikis, lit. pikis, est. pikk < germ. medie de jos pik); cf. și let. pjikenēt „a lovi cu biciul”.

Let. pipa „biciul” (EM, III, 221), pipka „biciul; o cârpă răsucită cu care se poate lovi” (EM, III, 222) se pot lega, foarte probabil, de let. pipis „colțul, vârful unui sac de cereale; organul genital masculin”, pipiņš „denumire diminutivă a organului genital masculin”, pipaste „vacă cu coada scurtă”; cf. și let. pipāt „a biciui”, let. pipka „bețiv, om beat”.

Let. pleņica „un bici plat din piele”, pleņica, pleņice (EM, III, 336), plemiča „unealtă de lovit din vremea sclaviei” (EH, II, 291) < din rus. плетеница „împletitură”: rus. плести (В. Даль, Сл., III, 123).

Let. riņguotne „un fel de bici cu coadă scurtă” (EM, III, 528), cf. let. riņgalts „chinga șeii, chingă circulară”, ringuts < germ. Ringgurt „chingă circulară”⁶⁵.

Let. sipsna „o nuia zdravănă, de asemenea — o curea pentru bătăi (= siksna)” (EM, III, 842). K. Būga îl lega de lit. šipulys, šipti⁶⁶; J. Endzelīns înclina să-l lege de scr. śiphā „rădăcină subțire, nuia” sau śepáḥ „penis”. Ni se pare că, luând drept sens al cuvântului sipsna „o curea pentru bătăi”, ar fi posibil să-l explicăm ca derivat din siksna (= lit. šìkšna).

Let. sislis „un băț, în general un instrument de lovit” (EM, III, 849): let. sist „a lovi”.

Let. sitamais „ceva cu care se lovește, un ciomag” (EM, III, 849, 850): let. sist „a lovi”.

Let. skabene „ceva care servește la lovit = sitamais” (EM, III, 863). J. Endzelīns înclină să-l lege de let. skabīt „a tăia crengile, a reteza”, cf. let. atskabene „un mănunchi de nuiele pentru baie, uzat” (EM, I, 191).

Let. strūpene „o nuia de păstor”, strūpene (EM, III, 1098). J. Endzelīns înclină să-l lege de let. strupjs „scurt retezat, scurt legat”.

⁶⁴ J. Sehwers, Sprachlich-kulturhistorische Untersuchungen, p. 89.

⁶⁵ În același loc, p. 101.

⁶⁶ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 600, II, p. 316, 618.

72

Lat. škęste „o nuia (lungă); o nuia de păstor (cu ramuri subțiri); o nuia pentru acoperișul de paie” (EM, IV, 29) se încearcă a fi pus în legătură cu lit. sketerà „spatele animalului, cocoașă; perii de pe cocoașă”, rus. щетина „peri”⁶⁷.

Lat. škina „o nuia, o nuia de păstor, o vergea subțire și lungă, o undiță, o nuia pentru acoperișul de paie”, škinaga „o nuia de păstor, o nuia lungă pentru legarea snopilor sau împletirea coșurilor, o undiță” (EM, IV, 41; EH, II, 636); J. Endzelynas înclină să le pună în legătură cu lat. škīt „a desfrunzi, a despuia, a culege”.

Lat. šmīkšenica „o nuia sau un bici” (EH, II, 649): lat. šmīkstēt „a pocni, a plesni, a plesni din limbă, a şuiera” (cf. braucuot pātaga pa gaisu (gar ausīm) vien šmīks-tēja), šmīkšēt.

Lat. švaka „o nuia, un băț flexibil pentru lovit” (EM, IV, 113) – probabil de origine onomatopeică; cf. lat. ledus saka: brika braka; zuobeniņi švika švaka (BW. 31971 var., EM, IV, 113).

Lat. vebikis „împletit” (EM, IV, 514), cf. lat. vebe „o bandă lată cât un deget, țesută din șnururi”.

Lat. vembele „o nuia; o nuia groasă; o nuia scurtă și groasă pentru lovit; o nuia de păstor”, vembelis (EM, IV, 536), vembele „un ciomag mai scurt” (EH, II, 770) – este un împrumut din limbile fino-baltice; cf. est. vemmal (gen. vemble) „bâtă, ciomag”, fin. vempele⁶⁸.

Lat. zeliga „o ghioagă; bici cu un capăt de fier” (EM, IV, 704) ar trebui, probabil, pus în legătură cu lat. zelēt „a mesteca, a bate”.

Lat. zipsna (se scrie și cu -b-) „o nuia zdravănă; cureaua, un brâu de piele=siksna” (EM, IV, 725), cf. de asemenea lat. zipât „a lovi”, zipene „o nuia”, zipsnât „a lovi”. Poate că lat. zipsna ar trebui derivat din lat. sipsna, iar acesta din urmă pus în legătură cu lat. siksna.

Lat. žebenica „o nuia lungă de păstor” (EM, IV, 799), cf. lat. žebeklis „o bucată de lemn cu ramuri, un băț cu ramuri”, žābeklis „bățul sau spinii cu care se împrejmuiește botul unui pui de animal, astfel încât să nu poată suge”; acestea se leagă mai departe de lit. žābas, žābōti⁶⁹.

Un nume pentru un instrument de lovit se găsește și în monumentele limbii prusace – acesta este cuvântul 315 din glosarul de la Elbing – Brusgis Geysel. Cuvântul este consemnat după denumirile funiei și probabil înseamnă „bici”. Originea pr. brusgis este destul de neclară; probabil, așa cum susțin R. Trautmann⁷⁰ și J. Endzelynas⁷¹, trebuie pus în legătură cu lit. brūzgai „tufărișuri dese și pipernicite”, brūžgas „nuia, verghea, cracă”, bruzgōtas „băț, cracă”, brūzgulys „băț; laț cu un cârlig pentru strângerea botului porcului; băț pentru legarea snopilor de paie” etc. Așadar, sensul inițial al pr. brusgis ar fi fost „băț”; în privința semanticii, cf. germ. die Geissel „bici”: nord. veche geisli „băț”⁷².

⁶⁷ K. Būga, Rinktiniai raštai, I, p. 599, II, 315, 617; E. Fraenkel, Et. Wb., p. 803–804; M. Vasmer, Et. Wb., III, p. 450–451.

⁶⁸ V. Thomsen, Beröringer mellem de finske og de baltiske (litauisk-lettiske) Sprog, p. 286.

⁶⁹ E. Fraenkel, Et. Wb., p. 1282–1283.

⁷⁰ R. Trautmann, Die altpreussischen Sprachdenkmäler, p. 314.

⁷¹ J. Endzelīns, Senprūšu valoda, p. 154.

⁷² F. Kluge, Et. Wb., p. 242.

73

După cum vedem, în limbile baltice (lituaniană și letonă) există foarte multe denumiri, cu o circulație mai restrânsă sau mai largă, pentru uneltele folosite la mânarea sau lovirea animalelor. O mare parte dintre aceste denumiri au pătruns în limbile baltice din limbile slave (lituan. botagas, let. pātaga, lituan. bižūnas, let. bižūne, lituan. kančiūkas, let. kančūka, lituan. knūtas, let. knute, lituan. nagaika, let. naika, lituan. pastarānka, let. pastrunkis, lituan. pitka, let. pitka, lituan. pletnìa, let. pletne, lituan. barborā, lituan. kiestenius, lituan. rāpn ykas, let. plenica). Este posibil ca unele împrumuturi slave de acest tip să fi pătruns în letonă și prin intermediul limbii lituaniene. Printre denumirile letoniene ale uneltelor de lovit întâlnim și împrumuturi din germană (let. baice, lunte, pīcka, ringuotne). În lituaniană acestea sunt aproape inexistente (lituan. šmikis).

În limbile baltice există numeroase denumiri ale uneltelor de lovit de origine onomatopeică (lituan. bimbilas, lituan. bindza, lituan. bričius, lituan. džendžioras, lituan. džiungāras, let. biktala, let. dañdala, let. džandžala, let. šmikšenica, let. švaka). Există o legătură semantică strânsă între denumirile uneltelor de lovit și cele ale membrum virile. Unele denumiri ale uneltelor de lovit sunt folosite cu sensul de «om neisprăvit, neserios, vagabond».

ABREVIERI

I

APh – Archivum Philologicum, I–VIII, Kaunas, 1930–1939.

B – Lexikon Germanico-Lithvanicum et Lithvanico-Germanicum, darinnen… von Jacobo Brodowskij (XVIII amž. pradžios rankraštis, du tomai).

BB – Contribuții la cunoașterea limbilor indo-germanice, editat de A. Bezzenberger, I–XXX, Göttingen, 1877–1906.

E. Berneker, Et. Wb. – Slavisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg, 1908–1913.

BrB – Biblia tatai esti Wissas Schwentas Raschtas Lietuwischkai pergulditas per Janą Bretkuną Lietuwos Pleboną Karaliauczuię (1590 m. rankraštis).

BrP – Postilla tatai esti Trumpas ir Prastas Ischguldimas Euangeliu… Per Jana Bretkuna… Karaliauczuię… 1591.

A. Brückner, Sł. et. – Słownik etymologiczny języka polskiego, Kraków, 1927.

Bt. – S. Bythner, Naujas Testamentas… Karaliaučiuj’ Métu MDCCI.

C. D. Buck, Dic. – A Dictionary of Selected Synonyms in the Principal Indo-European Languages, Chicago, 1949.

C – Clavis Germanico-Lithuana, manuscris redactat între 1673–1701.

Ch – S. B. Chilinski, Biblio su didžiu dabojimu perguldita Lietuwos žmonėms…, išspaudsta Londone 1660 m.

Ch¹ – Biblia litewska Chylińskiego. Nowy Testament. Tom II – Tekst, Poznań, 1958.

В. Даль, Сл. – Толковый словарь живого великорусского языка, I–IV, Москва, 1955.

В. Добровольский, Сл. – Смоленский областной словарь, Смоленск, 1914.

DP – Postilla Catholicka… Per Kūnigą Mikalojiv Davkszą… Wilniui… 1599.

EH – J. Endzelīns un E. Hauzenberga, Papildinājumi un labojumi K. Mühlenbacha Latviešu valodas vārdnīcai, I–II, Rīgā, 1934–1946.

EM – Latviešu valodas vārdnīca de K. Mühlenbach, editat, completat și continuat de J. Endzelīns, I–IV, Riga, 1923–1932.

E. Fraenkel, Et. Wb. – Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg–Göttingen, 1955–1966.

Б. Д. Гринченко, Сл. – Словарь украинского языка, I–IV, Киев, 1907–1909.

J. Karłowicz, Sł. – Słownik gwar polskich, I–VI, Kraków, 1900–1911.

J. Karłowicz, A. Kryński și W. Niedźwiedzki, Sł. – Słownik języka polskiego, I–VIII, Varșovia, 1900–1927.

74

E. Klein, Et. Dic. – A Comprehensive Etymological Dictionary of the English Language, I–II, Amsterdam – Londra – New York, 1966–1967.

F. Kluge, Et. Wb. – Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache, redactat de W. Mitzka cu ajutorul lui A. Schirmer, Berlin, 1957.

KN – Kniga Nobaznistes Krikščioniškos… retipărită pentru a doua oară… Kėdainiai… 1653.

F. Kurschat, Wb. – Littauisch-deutsches Wörterbuch, Halle a. S., 1883.

F. Kurschat, Wb., I, II – Deutsch-littauisches Wörterbuch, I–II, Halle a. S., 1870–1874.

KZ – Zeitschrift für vergleichende Sprachforschung auf dem Gebiete der indogermanischen Sprachen, fondată de A. Kuhn, I–XXVIII, Berlin, 1852–1885; XXVIII–XL, Gütersloh, 1887–1907; XLI ș.u., Göttingen, 1907 ș.u.

J. Langija Vrd. – E. Blese, Nīcas un Bārtas mācītāja Jāņa Langija 1685. gada latviski – vāciski vārdnīca ar īsu latviešu gramatiku, Rīgā, 1936.

LKK – Lietuvių kalbotyros klausimai, Vilnius, 1957 ș.u.

LKŽd. – Lietuvių kalbos žodynas, I, ed. J. Balčikonis, Vilnius, 1941; II, ed. J. Balčikonis, Kaunas, 1947; III–V, editor responsabil K. Ulvydas, Vilnius, 1956–1959; VI–VII, editor responsabil J. Kruopas, Vilnius, 1962–1966; I, ediția a 2-a, editor responsabil J. Kruopas, Vilnius, 1968.

K. Lokotsch, Wb. – Dicționar etimologic al cuvintelor europene (germanice, romanice și slave) de origine orientală, Heidelberg, 1927.

LP – Lingua Posnaniensis, Poznań, 1949 ș.u.

V. Machek, Et. sl. – Etymologický slovník jazyka českého a slovenského, Praha, 1957.

M. Mayrhofer, Et. Wb. – Kurzgefasstes etymologisches Wörterbuch des Altindischen, I–III, Heidelberg, 1956 ș.u.

G. Manceli̇s, Lettus – Lettus, Das ist Wortbuch, Sampt angehengten täglichem Gebrauch der Lettischen Sprache, Erster Teil, Riga… M.DC.XXXVIII.

Chr. Mielcke, Wb. – Littauisch-deutsches und Deutsch-litauisches Wörter-Buch…, Königsberg, 1800.

MP – Postilla Lietuwiszka… Wilnivy per Jokubą Morkuną… în anul… 1600.

Mž – Mažvydas. Cele mai vechi monumente ale limbii lituaniene până în anul 1570, pregătite pentru tipar de J. Gerullis, Kaunas, 1922.

G. H. F. Nesselmann, Wb. – Wörterbuch der Littauischen Sprache, Königsberg, 1851.

И. И. Носович, Сл. – Словарь белорусского наречия, Санктпетербург, 1870.

И. Я. Павловский, Р.-н. сл. – Русско-немецкий словарь, Рига, 1900.

J. Pokorny, Et. Wb. – Dicționar etimologic indo-germanic, I, Berna și München, 1959.

А. Преображенский, Эт. сл. – Этимологический словарь русского языка, Москва, 1910 – 1914.

P. Ruhig, Lex. – Lexicon lituaniano-german și germano-lituaniano, Königsberg, 1747.

F. Sławski, Sł. et. – Słownik etymologiczny języka polskiego, I–II, Kraków, 1952–1965.

SP – Šȳrwyds Punktay sakimu… Teil I: 1629. Teil II: 1644… herausgeg. von F. Specht, Göttingen, 1929.

StB – Studi Baltici, Roma, 1931 și urm.

C. Szirwyd – Dicționarul celor trei limbi… Ediția a cincea… Vilnius… M.DCC.XLII.

Н. М. Шанский, Эт. сл. – Этимологический словарь русского языка, I, Москва, 1963–1968.

M. Vasmer, Et. Wb. – Russisches etymologisches Wörterbuch, I–III, Heidelberg, 1953–1958.

A. Walde, Et. Wb. – Dicționar etimologic latin, I–II, Heidelberg, 1938–1954

II

air. – irlandeză

av. – avestică

afgan. – afgană

baltr. – belarusă

alb. – albaneză

bulg. – bulgară

angl. – engleză

chorv. – croată

arm. – armeană

ček. – cehă

aukšt. – dialectul aukštaitian

dial. – dialectal

75

est. — estonă germ. — germană got. — gotică gr. — greacă het. — hitită ide. — indo-europeană isl. — islandeză isp. — spaniolă karel. — kareliană kaș. — cașubă lat. — letonă lenk. — polonă liet. — lituaniană lyv. — livoniană lot. — latină lūž. — veche prusiană n. — persană nouă pr. — prusiană

pranc. — franceză rus. — rusă sen. — veche serb. — sârbă serb.-chorv. — sârbo-croată skand. — scandinavă skr. — sanscrită slav. — slavă slov. — slovenă slovk. — slovacă suom. — finlandeză tarm. — dialectal tot. — tătară ukr. — ucraineană veps. — vepsă vid. — germană de mijloc žem. — samogitiană

DIN ISTORIA TERMINOLOGIEI CREȘTERII ANIMALELOR ÎN LIMBILE BALTICE

А. САБАЛЯУСКАС

Rezumat

Denumiri ale turmei. În limbile baltice, în special în lituaniană, există foarte multe denumiri ale turmei: lituaniene — bandā, kaimenė, guotas, kėltuva, pėkus, gyvuliai, gyvis, goniava, gonā, gardas, stōdas, armuo, gaibjė, pūlkas, tabūnas, letone — luopi, bars, ganeklis, pulis și altele. Cel mai adesea, acestea sunt cuvinte vechi de origine baltică.

Un interes deosebit îl prezintă lituanianul bandā, care în graiurile limbii lituaniene și în monumentele scrise este folosit cu următoarele sensuri: «turmă», «cereale (de asemenea in) semănate pentru sine de către un argat, fiul sau fratele mai mic al unui țăran», «pământul pe care este semănată bandā», «spor natural la salariul argatului», «plata în natură a argatului», «folos, avere, bun, proprietate, bani», «pâine». Inițial, lituanianul bandā însemna, după toate probabilitățile, «animal», iar din acest sens s-au dezvoltat treptat celelalte sensuri mai noi. Lituanianul bandā este atestat în documente redactate în alte limbi decât lituaniana încă dinainte de apariția monumentelor scrise în limba lituaniană. Cu sensuri diferite, acest cuvânt a pătruns în letonă, precum și în limbile slave. În limbile slave, cuvântul apare și cu sensuri necunoscute limbii lituaniene; de exemplu, în graiurile limbilor belarusă și ucraineană, cuvântul бонда este folosit cu sensul «vacă destinată să fie dată miresei ca zestre». Unele toponime și antroponime vechi prusace par să ateste că și în prusaca veche a existat cândva un cuvânt corespunzător lituanianului bandā. Mulți cercetători leagă lituanianul bandā de indo-europeanul *bhendh- «a lega». Însă aspectul semantic al acestei etimologii ridică unele îndoieli.

Lituanianul kaimenė «turmă» trebuie pus în legătură cu lituanianul káimas «sat, cătun». Este interesant de remarcat că până și aria de răspândire a acestor cuvinte coincide în linii mari.

Lituanianul guotas «turmă» are o origine foarte neclară. Legătura sa atât cu lituanianul gan- jā «bandă, ceată, haită», góvėda «adunătură, mulțime», cât și cu indo-europeanul *guou- «vită; vite» este foarte ipotetică.

Lituanianul kėltuva «vită; vite» este folosit în graiurile estice ale limbii lituaniene și cu sensul de «turmă». Așa era folosit și în vechile texte. Lituanianul kėltuva: lituanianul kėlti «a ridica».

76

Lituanianul rėkus însemna inițial și „vită; vite”, dar în scrierile vechi, iar uneori și în graiuri, acest cuvânt este folosit și cu sensul de „turmă”.

Un interes deosebit prezintă faptul că lituanianul gyvuliai „vite, turmă” formează o arie destul de compactă împreună cu belarusul жывіла și polonezul zwierzęta. Nu este exclus ca belarusul жывіла să fi căpătat acest sens sub influența lituanianului gyvuliai. În scrierile vechi, precum și în enclavele lituaniene de pe teritoriul belarus, cuvântul gyvis este folosit cu sensul de „turmă”. Ambele denumiri ale turmei sunt legate indisolubil de indo-europeanul *gʷi- (lituanian gy-, slav ži-).

Lituanianul gōniava „turmă”, gonà: lituanianul ginti „a mâna”.

Lituanianul gardas este folosit cu sensul de „turmă” numai în scrierile vechi. Sensul inițial al acestui cuvânt este „împrejmuire, loc îngrădit; staul”. Din acest sens s-a dezvoltat și sensul de „turmă”.

Lituanienele stodas, tabūnas, pulkas (letonul pulks) sunt împrumuturi din limbile slave.

Lituanianul artimo „turmă” este atestat numai în traducerea Bibliei realizată de A. Baranauskas, unde a apărut sub influența latinescului armentum „vite mari; turmă, herghelie”.

Lituanianul gaibje este atestat pentru prima dată într-un dicționar manuscris din secolul al XVII-lea. De acolo a ajuns în dicționarul manuscris al lui J. Brodowski, iar de acolo — în dicționarul lui F. Nesselmann. Însă structura acestui cuvânt indică faptul că el nu este atestat în mod sigur în limba lituaniană.

Letonul lūpri „turmă”: letonul lūprs „vită, animal” (cf. albanezul lopē „vacă”).

Letonul bars „turmă, herghelie, haită”: letonul bērt „a presăra”, lituanianul berti, lituanianul bāras „parcelă, fâșie”.

Letonul ganeklis „turmă”: letonul ganīt „a pășuna”, lituanianul ganyti.

În letonă, pulis a căpătat sensul de „turmă” pornind de la sensul de „grămadă, mulțime, gloată”. În general, în denumirile baltice ale turmei, evoluția semantică „mulțime, gloată”→„turmă”, „animal; vite”→„turmă” este destul de frecventă.

Denumirile păstorilor. În limba lituaniană s-a păstrat o veche denumire indo-europeană a păstorului — piėtuō (: greaca veche ποιμήν ș.a.). Această denumire a păstorului era folosită, după toate probabilitățile, și în prusaca veche și în letonă. Denumirea baltică a păstorului a pătruns în limbile fino-baltice, cf. finlandezul paimen „păstor” ș.a.

În limbile lituaniană și letonă se folosesc denumiri ale păstorului provenite din lituanianul ganyti „a pășuna” și letonul ganīt. Aceste cuvinte trebuie apoi puse în legătură cu lituanianul ginti „a mâna”, letonul dzīt, rusescul гнать ș.a.

În limba lituaniană întâlnim o serie întreagă de denumiri derivate din denumirile corespunzătoare ale animalelor domestice, cf. arklininkas „îngrijitor de cai”: lituanianul arklys „cal”, avinininkas „cioban”: lituanianul avis „oaie”, jautininkas „păstor de tauri”: lituanianul jautis „taur, bou”, karvišius „păstor de vaci”, kārvinininkas: lituanianul kārvė „vacă” ș.a.

Lituanianul avčiorius „cioban” < polonezul owczarz.

Letonul šēperis „cioban” < germanul Schäfer.

În limba lituaniană găsim mai multe denumiri pentru păstorul-șef. Cele mai frecvent folosite sunt denumirile kerėdžius și skerdžius (cu un s adăugat, cf. lituan. kregždė „rândunică”; skregždė, keterà „creasta gâtului”: sketerà etc.). Această denumire a păstorului-șef are o etimologie sigură: este pusă în legătură cu i.-e. *kerdh- „rând, staul; turmă”. În prusaca veche s-a păstrat un cuvânt din această rădăcină, kērdan (acuzativ sg.) „timp”. În vechime, acest cuvânt pare să fi fost folosit cu sensul „rând, strat” în toate limbile baltice. Mărturie în acest sens este fin. kerta „strat, pătură; o dată, cândva”, împrumutat din limbile baltice. Lituan. kerėdžius, skerdžius apare destul de frecvent în documente rusești, belaruse și poloneze referitoare la Lituania.

Foarte apropiat ca sens de lituan. kerėdžius, skerdžius este și lituan. dienìnis „păstor-șef” (: lituan. dienà „zi”). Această denumire se folosește doar într-o zonă restrânsă a graiurilor din estul Lituaniei.

77

Lituan. viršininkas „păstor-șef”: lituan. viršus „sus”. La sfârșitul secolului al XIX-lea, lingvistul lituanian J. Jablonskis (1860—1930) a introdus acest cuvânt în limba literară, atribuindu-i un sens nou — „șef”.

Lituan. bandìlis „păstor-șef”, bandìžius, bandìnis: lituan. banda „turmă”.

În literatura lingvistică, încă din vremea lui A. Bezzenberger, apare lituan. tvarklas cu sensul de păstor. Acest cuvânt cu acest sens este consemnat și în dicționarul etimologic al limbii lituaniene de E. Fraenkel. A. Bezzenberger a preluat cuvântul tvarklas din manuscrisul traducerii biblice a lui Bretkūnas. Însă, după cum am reușit să stabilim, cuvântul tvarklas a ajuns în literatura lingvistică cu sensul de „păstor” dintr-o neînțelegere. După cum se vede din ediția germană a Bibliei din 1549, a fost interpretată greșit expresia: „und wie ein Herd on hirten“. În această expresie, cuvântul hirten corespunde germanului Hürde. Prin urmare, și termenul lui Bretkūnas tvarklas este folosit în această expresie nu cu sensul de „păstor”, ci cu cel de „țarc”.

Lituan. pastýrius „păstor-șef”, pulkavnykas și, cel mai probabil, și ustòvas sunt împrumuturi din limbile slave.

În limba lituaniană găsim și o serie de denumiri pentru ajutoarele specializate ale păstorului-șef — paganìkas, pàganas: lituan. ganýti „a pășuna”, pavarininkas, pavarinis: lituan. varyti „a mâna”, pirmininkas: lituan. pìrmas „primul”, šalininkas: lituan. šalis „țară”.

Denumiri pentru pâine. În limbile baltice găsim destul de multe denumiri pentru pâine, de origini diferite.

În limba lituaniană, cea mai răspândită denumire este tvártas. Sensul inițial al acestui cuvânt este „loc împrejmuit”. Cu acest sens, cuvântul apare în scrierile lituaniene vechi, precum și în dicționarele limbii lituaniene din fosta Prusie Orientală. Lituan. tvártas „grajd”: lituan. tvérti „a împrejmui”. Probabil că de lituan. tvártas trebuie legat și prus. vechi coaris (toaris).

Lituan. gùrbas este folosit cu sensul de „pâine” într-o parte a graiurilor din estul limbii lituaniene. Cu acest sens, lituan. gùrbas este atestat încă din dicționarul lui K. Širvydas (ediția din 1629). În general, acest cuvânt are foarte multe sensuri în graiurile lituaniene: „coș, împletitură”, „partea de sus a căruței, împletită din nuiele”, „iesle (pentru vite)”, „colivie pentru păsări domestice”, „cuib”, „culcuș pentru câini”, „compartiment separat al grajdului (pentru oi, purcei)”, „curte pentru vite; țarc”, „cușcă pentru animale”, „un anumit tip de stup acoperit cu paie” etc. Originea lituan. gùrbas nu a fost pe deplin elucidată. Ni se pare că, pentru a-i stabili originea, trebuie diferențiate sensurile sale. Lituan. gùrbas „pâine”, folosit în Lituania de Est, este un cuvânt baltic autohton, în timp ce gùrbas „coș, împletitură”, folosit mai ales în Lituania de Vest, precum și celelalte sensuri strâns legate de gùrbas „coș, împletitură”, au pătruns în limba lituaniană din germană. Leton. gùrba, gùrbs nu se folosesc cu sensul de pâine. Nu este exclus ca acest cuvânt să fi pătruns în letonă din lituaniană.

Lituan. kùtė „grajd” se folosește în partea de nord a Lituaniei. Forma kùts este larg răspândită în limba letonă. Problema originii acestui cuvânt este foarte complexă. Cel mai probabil, J. Endzelīns are dreptate când presupune că lituan. kùtė ar putea fi un împrumut din letonă. Geografia cuvântului lituanian indică și ea această posibilitate. Forma mai veche a leton. kùts ar fi putut fi *kunt, iar atunci această denumire a grajdului ar putea fi, foarte probabil, pusă în legătură cu rus. кут „colț, ungher; capătul ori extremitatea unui loc înfundat; colțul casei țărănești de lângă ușă”, ucr. кут „colț, coteț de porci” etc.

Lituan. stalùdas, leton. stallis, prus. vechi staldìs sunt împrumuturi din germană (cf. germ. de jos stall). E. Fraenkel lega de aceste denumiri ale grajdului și formele samogițiene lituaniene stalnė, stalnėlė. Dar ni se pare că lituan. stalnė, stalnėlė trebuie legate nu de lituan. staldas, ci de lituan. stainė „grajd”, stainėlė (în privința foneticii, cf. lituan. kùinas „mârțoagă”: lituan. kùlnas „mârțoagă”). Ipoteza noastră este confirmată în mod deosebit de textele cântecelor populare lituaniene, în care folosirea formelor stalnė și stainė coincide aproape întru totul.

Lituan. pìlė „grajd” se folosește într-o mică parte a Lituaniei de Est. Cuvântul apare deja cu acest sens în dicționarul lui K. Širvydas (ediția din 1642). Lituan. pìlė se folosește și cu sensurile „vizuină, peșteră; cort, colibă, gheretă”. În lituaniene

78

În inventarele redactate în rusă, polonă și belarusă, lituan. pūnia este folosit cel mai adesea cu sensul de „construcție pentru cerealele secerate, fân și paie”. În sensuri similare se folosește și leton. pūne, pūnis. Leton. pūnis apare deja în dicționarul lui G. Mancelius (1638). Originea acestui cuvânt este foarte neclară. Unii cercetători consideră că acest cuvânt a fost împrumutat de baltici din limbile slave, în timp ce alții susțin, dimpotrivă, că a pătruns în limbile slave din limbile baltice. Ni se pare că ultima opinie este mai plauzibilă.

Lituan. pãtas cu sensul de „grajd” se folosește pe un teritoriu restrâns din partea centrală a Lituaniei. În acest sens găsim cuvântul pãmas și în dicționarul lui K. Širvydas (ediția din 1642). Cuvântul se folosește cu un sens asemănător și în inventarele lituaniene redactate în polonă, belarusă și latină. Leton. pams nu se folosește cu sensul de „grajd”, deși unele sensuri ale acestui cuvânt sunt foarte apropiate de sensul „grajd”. Sensul originar al cuvântului leton pams este „construcție în care se afla o instalație de încălzire și de gătit”. În prezent, atât lituan. pãmas, cât și leton. pams sunt folosite cel mai frecvent cu sensul de „casă”.

Leton. laidars cu sensul de „grajd” se folosește în partea de vest a Letoniei. Sensul originar al leton. laidars și al lituan. laidaras era „țarc”. Din acest sens s-a dezvoltat sensul de „grajd”. Lituan. laidaras, leton. laidars: lituan. leisti „a lăsa, a da drumul” și leton. laist.

Lituan. dāngtis cu sensul de „grajd” se folosește doar într-o mică parte a Lituaniei centrale. Găsim acest cuvânt cu același sens și în unele izvoare scrise vechi. Sensul principal al lituan. dāngtis este „capac, învelitoare; acoperiș”. Din acest din urmă sens s-a dezvoltat sensul de „grajd”. Lituan. dāngtis: lituan. dengti „a acoperi, a înveli”.

Lituan. kūginys cu sensul de „grajd” se folosește doar într-un grup restrâns de graiuri răsăritene. Cuvântul apare cu sensul de „grajd” deja în scrierile lui M. Daukša. Lituan. kūginys „grajd”: lituan. kūgis „căpiță; claie”; în ceea ce privește semantica, cf. leton. gubenis „șură de fân, magazie pentru cereale”: leton. guba „căpiță; grămadă”, lituan. gubà „căpiță”.

Lituan. abarės cu sensul de „grajd” se folosește într-o zonă foarte restrânsă din Lituania centrală. Acest cuvânt este împrumutat din polonă, cf. polon. obora.

Leton. klēvs „grajd” se folosește în partea de est a Letoniei. Cuvântul apare deja în scrierile vechi letone. A pătruns în limba letonă din limbile slave, cf. rus. хлев, belarus. хлеў, polon. chlew.

În limbile baltice găsim numeroase denumiri pentru grajduri destinate unor anumite specii de animale.

Lituan. arklidė „grajd pentru cai”, arklinis, arkline, arklininkas, arkliņykas, arkliņykė: lituan. arklys „cal”.

Lituan. stainia „grajd pentru cai”, stajnė, stainis, staininė < polon. stajnia; lituan. stonià < polon. stania.

Lituan. strājė „grajd pentru cai” < germ. Streu „așternut, paie”.

Lituan. kaniūšnia, kaniūškė, kaniūškė este împrumutat din limbile slave, cf. belarus. канюшня și altele.

Lituan. kiaulidė „cocină”, kiaulininkas, kiaulinykas, kiaulinis, kiaulinys, kiaulinė, kiaulinčius, kiaulinyčia: lituan. kiaulė „porc”.

Lituan. migìs „cocină”, migėlis, cf. lituan. migìs „vizuină”: lituan. miegoti „a dormi”.

Lituan. svinárnykas < belarus. сві́нарнік.

Prusiana veche seweynis „cocină”; prusiana veche swintian „porc”, leton. sivens.

Lituan. avidė „stână de oi”, avininkas, avinynkas, avinykė, avinė, avikinė, avikinis, avikė, avinyčia: lituan. avis „oaie”.

Lituan. karvidė „grajd pentru vaci”, karvininkas, karvinykas, karvininkė, karvinis, karvinys: lituan. kárvė „vacă”.

Denumiri ale uneltelor folosite pentru a mâna animalele. În limbile baltice găsim foarte multe denumiri pentru bici, plesnitoare și nagaică. Multe denumiri ale acestor unelte

79

au pătruns în limbile baltice din limbile slave învecinate. Să prezentăm denumirile cele mai caracteristice.

Lituan. botāgas „bici”, letonă pātaga, pārtaga < bielorusă батог, cf. și rusă veche batogъ.

Lituan. bizi̇̀nas „plesnitoare, nagaică”, letonă bizūne < pol. bizun sau bielorusă бізун.

Letonă dāidala „bici țigănesc”, dandara — este, după toate probabilitățile, de origine onomatopeică. Din letonă, acest cuvânt a pătruns în lituaniană, cf. lituan. daīd aras „bici cu noduri”.

Lituan. kančiukas „plesnitoare, nagaică”, letonă kančuka < bielorusă канчук sau pol. kańczuk.

Lituan. karbāčius, letonă karbāča poate fi un împrumut atât din germană, cât și din limbile slave, cf. germ. Karbatsch, pol. korbacz.

Lituan. knūtas, letonă knute < rusă кнут sau pol. knut.

Lituan. matāras „bici, frânghie, băț, nuia”; lituan. mėsti „a arunca, a azvârli, a împleti”. Letonă matars este, cel mai probabil, un împrumut din rusă.

Lituan. nagāika, nāika sunt împrumuturi din limbile slave, cf. rusă нагайка, bielorusă нагаіка. Letonă paika, paikas ar putea fi un împrumut atât din lituaniană, cât și din limbile slave.

Lituan. pastarānka „bici gros, răsucit din mai multe frânghii”, pastrānka < rusă посторонка, pol. postronek. Letonă pastrunkis este, după toate probabilitățile, un împrumut din graiurile răsăritene ale limbii lituaniene.

Lituan. pitkā „bici scurt, nagaică”, letonă pitka < pol. pytka.

Lituan. pletniā „plesnitoare”, letonă pletne < pol. plełnia.

Lituan. vytinis „bici împletit”, letonă vitine: lituan. vyti „a împleti, a răsuci”, letonă vit. Nu este exclusă posibilitatea ca acest cuvânt să fi pătruns în letonă din lituaniană.

Lituan. ákstinas „băț ascuțit la vârf, folosit pentru a mâna animalele”: lituan. ákstinas „ghimpe”, akstis. Prin evoluția sa semantică, acest cuvânt lituanian amintește mult de latinescul stimulus, cf. lat. stimulus „băț ascuțit la vârf cu care erau mânate animalele”: lat. stimulus „stimul, imbold, încurajare”, lituan. ákstinas „băț ascuțit la vârf”: lituan. ákstinas „imbold, stimul, impuls”.

Lituan. barbora „un astfel de băț, bici din curele, frânghie pentru legarea plutelor” ≤ pol. barbara.

Lituan. bimbilas „bici”, bimbiras: lituan. bimti „a bâzâi”.

Lituan. bindza, bendže „bici” — de origine onomatopeică.

Lituan. bričius „bici, vergă” — de origine onomatopeică.

Lituan. džāla „bici, nagaică” — de origine onomatopeică sau împrumutat din limba letonă.

Lituan. džīolas „bici, cravașă” — de origine onomatopeică.

Lituan. glỹs „băț ascuțit la vârf, folosit pentru a mâna animalele”: lituan. gylys „ac”, gilt „a înțepa”.

Lituan. gīngīras „bici” — cel mai probabil de origine onomatopeică.

Lituan. įnagis „bici, vergă”: lituan. įnagis „unealtă, instrument”, nāgas „unghie; gheară”, nagingas „priceput, îndemânatic”.

Lituan. ūpas „bici împletit, vergă”: lituan. ūpas „lovitură” < germ. Hieb.

Lituan. kiestienius „bici din curele, cu o bucată de plumb sau de fier la capăt” < pol. kiescień.

Lituan. kurklys „bici” este atestat numai în traducerea bibliei lui S. B. Chilinski (1660). În scrierile vechi, lituan. kurklys înseamnă „scorpion”. După cum arată textul latin al bibliei, Chilinski a tradus lat. scorpio prin kurklys, însă lat. scorpio înseamnă nu numai „scorpion”, ci și „bici special”; astfel, din greșeala lui Chilinski, lituan. kurklys a căpătat un sens nou.

80

Lituan. makāras „bici, bâtă” — fie este un cuvânt lituanian autohton (: makaruoti „a flutura, a agita”), fie este împrumutat din limba polonă.

Lituan. mētena „bici, plesnitoare” — este împrumutat din limba letonă.

Lituan. myžinis „plesnitoare”, myžeklis: lituan. myžeklis „penis”, myžti „a urina”.

Lituan. rāpnykas „bici, bici tătăresc” < pol. harapnik.

Lituan. rīm̄bas „bici”: lituan. rēmbėti „a se întări; a se cicatriza; a deveni leneș”, rambus „leneș”.

Lituan. stīrnakojis „bici, plesnitoare” < stirna „căprioară” + kōja „picior”.

Leton. dadainīca „bici din curea”: leton. dada „piele, blană”.

Leton. baice „bici scurt” > germ. Peitsche.

Leton. bembele „bici”: leton. bēmbelis „cuvânt injurios (despre oameni sau animale cu burta mare)”.

Leton. biktala „bici țigănesc” — de origine onomatopeică.

Leton. diņķene „plesnitoare”: leton. diņķis „penis (cel mai adesea de taur)” < germ. dink „penis”.

Leton. dūrtēne „bici, cravașă”: leton. durt „a înțepa”.

Leton. dzārdžala „bici țigănesc” — cel mai probabil de origine onomatopeică.

Leton. kaltine „plesnitoare”: leton. kalt „a făuri; a dăltui”.

Leton. kazācene „bici cazac”: leton. kazāks „cazac”.

Leton. liētene „bici scurt”: leton. liēt „a turna; a lovi”.

Letonă lunte «bici» < germană Lunte.

Letonă pempe «bici scurt»: letonă pempe «coadă scurtă».

Letonă piska «bici» < germană pietsке «Peitsche».

Letonă piķene «bici»: letonă piķis «gudron, smoală» < germană pik.

Letonă plenīca «bici de curea» < rusă пленица.

Prusă veche brūzgās «bici» — cel mai probabil trebuie pus în legătură cu lituaniana brūzgas «nuia, băț».

După cum vedem, în limbile baltice se întâlnesc destul de multe denumiri ale biciului de origine onomatopeică. Există o legătură semantică destul de strânsă între denumirile biciului (vergii) și denumirile pentru membrum virile. O parte considerabilă dintre denumirile biciului (vergii) se folosește și cu sensul de «ticălos, leneș, vagabond».

Această parte a terminologiei zootehnice indică legături destul de strânse între limbile baltice și cele slave.

6. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos