LIETUVIŲ KALBOS GRAMATIKOS TYRINĖJIMAI

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

MORFOLOGIA DIALECTULUI SUDIC AL AUKȘAITIENILOR DE EST

(Substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul)

K. MORKŪNAS

Šis darbas yra prieš keletą metų (1961) apie Pabaisko, Pašilės (Ukmergės r.), Čiobiškio, Gėlvonų, Musninkų, Viesų (Širvintų r.) apylinkių tarmę (tiksliau – šnektą) parašytos monografijos dalis. Pirmoji monografijos dalis, kurioje aprašyta tarmės fonetinė sistema, taip pat detaliau nurodytas tarmės plotas ir ribos, yra paskelbta anksčiau¹. Pora mažesnių straipsnių paskelbta ir iš morfologijos. Šiame darbe jau skelbti dalykai nekartojami, būtinais atvejais tiktai nurodoma ankstesnės publikacijos.

Accentul principal se pune pe sistemul morfologic al dialectului și pe prezentarea datelor dialectale, renunțându-se de cele mai multe ori la explicații mai ample privind originea acestora. Această abordare se datorează atât economisirii spațiului, cât și faptului că originea fenomenelor morfologice din numeroase dialecte ale limbii lituaniene (inclusiv a celor caracteristice dialectului sudic al aukșaitienilor de est) a fost deja tratată pe larg în câteva lucrări de referință publicate în ultimii ani².

SUBSTANTIVUL

1. Observații generale

Genul. § 1. a) Substantivele de gen masculin sunt în majoritate cele numite substantive cu tema (i)a, de exemplu: dūgnas, guolis, svėčis ~ svėčius, žvirblis ~ žvirblỹs. În clasa temelor (i)a au trecut parțial sau în întregime și un număr mic de cuvinte masculine cu teme în i, (i)u și consonantice, de exemplu: unglis ~ anglis, vagis, dungùs ~ dangùs, sūnas ~ sūnus, sūkčis ~ sūkčius; akmuo, pemuo ~ piemuõ, tešmuõ (vezi și §§ 13–16).

Persoanele de gen masculin pot fi desemnate și de anumite substantive cu temele (i)o și ē. Acestea sunt în principal nume de persoane, de exemplu: (prenume) ãleksa „Aleksas”, vínca „Vincas”, žigma „Zigmas”; (nume de familie) avižà ~ Avižà, dúda ~ Dū̃da (|| dúdas ~ Dū̃das, cf. dudai ~ Dūdai „denumire de sat”), gineikà ~ Gineikà, vėgelė ~ Vėgelė. Substantivele comune masculine cu aceste teme sunt rare, de exemplu: barzáila ~ barzdylà, dėdė ~ dėdė.

¹ Vezi „Lietuvių kalbotyros klausimai”, vol. 3, Vilnius, 1960, p. 5–59. Tot acolo (p. 5–6) este explicată și transcrierea fonetică în care este prezentată fonetica dialectului. În această lucrare, datele de morfologie dialectală sunt prezentate în esență în aceeași transcriere.

²Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene, Gramatica limbii lituaniene, vol. 1, Fonetică și morfologie (substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele), Vilnius, 1965; Z. Zinkevičius, Dialectologia lituaniană (Fonetică și morfologie comparată a dialectelor), Vilnius, 1966; Chr. S. Stang, Vergleichende Grammatik der baltischen Sprachen, Oslo – Bergen – Tromsö, 1966, și altele.

107

b) Substantivele de gen feminin au tulpinile (i)a-, ė-, i, de exemplu: galvà, sáuje ~ sáuja, katė. În aceste tulpini au trecut, de regulă, și cuvintele feminine care avuseseră tulpini consonantice, de exemplu: ausis, dukte (cf. și §§ 11, 12, 16).

c) Substantivele așa-numitului gen comun sunt puține. Un grup ceva mai numeros este alcătuit doar din cuvinte cu tulpină în o, de exemplu: dvėsna, dvòkla, džùsna ~ džiusna, gniùsa ~ gniūsa „cel care nu se grăbește la muncă”, gvóša „zăpăcit”, kemerėkla „cel stângaci, neîndemânatic”, kėrėpla, kevėrza, kìurza „zdrențăros”, lepėiza „leneș”, nùrna, pikčiurna, ráira „flecar, palavragiu”, snūda ~ snūdà „somnoros”, sùsnà (|| sùsna), švėna „cel care flecărește (vorbește mult)”, vėpla, žópla.

Din celelalte tipuri de tulpini se întâlnesc doar cuvinte izolate, care uneori descriu o persoană atât de sex masculin, cât și de sex feminin, de exemplu: galvócis ~ galvóčius „cel care are minte bună, este inteligent” (jisai didelis galvócis; anà gerà galvócis), gudróčis ~ gudróčius (tokò gudróče neabgausi; nebūk tòke gudróčis); gerklõnas „cel care obișnuiește să țipe tare, să certe” (jisai toks gerklõnas; tòj boba tòke gerklõnas); ackalūnas ~ atskalūnas (jisai toks ackalūnas paždarė; anà tòke ackalūnas || ackalūne— nenòri su nieku giminiuotis), perėjūnas ~ perėjūnas (tasai vaikas tikras perėjūnas; tòj mergà tòke perėjūnas || perėjune); rekšnis ~ rėkšnys (băiatul este rekšnis, iar fata era deja mai mare, rekšnis || rekšnė); plūške ~ plūškė „flecar” (anà tòke plūške; neklausik kū tas plūškė || plūškis šneka), skrėšne ~ skrėšnė „murdar, -ă” (anà tòke skrėšne; jisai toks skrėšne || skrėšnis), žnipīala ~ žnypėlė „cel slab, de statură mică” (mòtina tòke žnipīala; kū jisai padarīs toks žnipīala).

Substantivele de gen comun din dialect sunt în majoritate derivate cu sufix; derivatele cu prefix și cuvintele compuse apar doar sporadic, de exemplu: patérška „flecar, -ă”, naktibalda.

Substantivele de gen comun exprimă, de regulă, o atitudine negativă față de persoana despre care se vorbește.

Numărul. § 2. Pe lângă singular și plural, în vorbirea generației mai vechi se mai întâlnesc și forme de dual. Totuși, chiar și generația mai veche a păstrat aceste forme numai la unele tipuri de tulpini și la unele cazuri. Se folosește ceva mai frecvent doar acuzativul dual al substantivelor cu tulpini (i)a-, împreună cu du sau abu(du), de exemplu: du kartù atàlake (~ atàlėkė); kaũilam pa dù kùošiku umpìlau „am turnat câte două coșuri pentru porci”; abì maĩšù nupìrka; pa dù pė́du dēda; až dù ròžu ženíjus „m-am căsătorit de două ori”; atàveže pér dien dù vežimù; ans narė́je, kàd abùdu vaikù paįimtumem; pė́rnii dù cañtnāru gavau „anul trecut am primit doi chintali”; pa dù rublių makė́je; vežikam dàve pa dù padelù (~ puodelių). Și mai rare sunt formele de acuzativ dual ale substantivelor cu tulpină în o, de exemplu: dvì diẽni laũkių (~ laũkiau); pìrka dvì kapì agùrku; dvì vagì iššvàre. Forme de dual ale acestui caz la celelalte tipuri de tulpini nu au fost auzite deloc.

În expresii lexicalizate (de exemplu, în unele proverbe) se mai întâlnește câte o formă de nominativ dual, de exemplu: abù galù tòku; saldù kaip dù medù; sù durnù — dù turù, sù plikù nér kò pėstis.

Cu toate acestea, chiar și vorbitorii dialectului din generația mai în vârstă (ca să nu mai vorbim de tineri) folosesc în majoritate pluralul în locul formelor de dual menționate, de exemplu: dù kartùs buvaũ; abù maĩšùs nupìrka…

Rămășițe ale dualului pot fi considerate și formele de plural folosite în prezent ale dativului substantivelor cu tulpină (i)a-, ale dativului și instrumentalului substantivelor cu tulpini (i)o, ė, i, u, fără

108

-s³, de exemplu: (util.) daržām, médžem ~ médžiam; (util., in.) galvóm, sáujem ~ sáujom; katėm, žėmem ~ žėmėm; ausim, ugnim; pelūm. În dialect nu se folosesc formele cu -s ale substantivelor la aceste cazuri, ca și ale altor părți de vorbire flexionabile.

§ 3. În dialect, ca și în limba literară, există substantive ale căror forme utilizate sunt fie numai de singular, fie numai de plural, de exemplu:

a) singularia tantum: pėnas, penėlis ~ pienėlis, malis ~ molys „argilă”; báila ~ báilė, kulž ~ kūlė „perioada treieratului cerealelor; cereale de treierat”; ėdelas „hrană”, pėnelas „mâncare, furaj”; snaudulis ~ snaudulys, graudulis ~ graudulys; gerùmas, kuntrumas ~ kantrumas; jaunùmė, mažumė: jaunātve ~ jaunātvė, senātve ~ senātvė; baltžemis, jedžemis ~ juodžemys „pământ negru”; papjūtė ~ papjūtė „recoltare”; pripratīs ~ pripratys „obișnuință”; šūopratis „înțelegere, pricepere”;

b) pluralia tantum: kailinei ~ kailiniai, kailinūkai, kailinōkai; dalibas ~ dalybos, radybas ~ radybos; spaudiklas ~ spaudykles „spărgătoare de nuci”; žabōklį ~ žabōkliai; krēkenas ~ krēkenos, rietenas ~ rietenos, šēlenas ~ šēlenos, smāgenas „creier”; svaigenas ~ svaigenos „amețeală”; muštnės ~ muštynės, žudnės ~ žudynės; pelasei ~ pelėsiai, plakesėi ~ plėkesiai „pleavă”, rudesei ~ rudesiai „rugină”, dūmtuves ~ dūmtuvės, karštūves ~ karštuvės „cuptoare de uscare”, skerštūves ~ skerštuvės; ataudai, iš(i)edas ~ išėdos, niūobaigas ~ niūobaigos, niūosedas ~ niūosedos, pagrėbstas ~ pagrėbstos „resturi de greblat”, pākritas ~ pākritos, pražvalg as ~ pražválgos.

Cazul. § 4. Pe lângă cazurile folosite în limba literară, dialectul mai are locativul interior de direcție (ilativul). Formele acestui caz înlocuiesc construcția prepozițională din limba literară în+acuzativ.

Despre desinențele de caz specifice cuvintelor cu o anumită temă sau cuvintelor dintr-o anumită clasă de teme se vorbește în continuare. Aici trebuie menționate numai aspectele comune tuturor temelor, și anume:

1. Formele de plural ale vocativului coincid întotdeauna cu nominativul plural.

2. Formarea locativului și a ilativului este aceeași la substantivele cu toate temele (și la celelalte cuvinte flexionabile).

Substantivele cu tema în a au pretutindeni, la singular, vocala -i (< *-ēn) ~ -e în desinența locativului (cf. § 6), iar formele celorlalte teme sunt scurtate (§§ 7–16). Formele de plural ale locativului pentru toate temele au vocala -e (laukiuose, šakose) în împrejurimile localităților Musninkai și Širvintos, iar în împrejurimile localităților Gélvonai și Pabaiskas – vocala -i ~ -e (laukiuosi, šakōsi). Formele de plural ale locativului fără vocală finală apar foarte rar în dialect, de exemplu: laukios, šakos⁴.

Ilativul singular al tuturor temelor se termină în -n (cf. §§ 6–16). Formele de plural ale ilativului nu sunt identice în întregul areal dialectal. În partea de est și de sud – Graužiečiai, Krikštenai, Viešos, Kaimynėliai, Juknónys – se folosesc cel mai frecvent forme cu -na, de exemplu: kapióšna, sáujesna ~ sáujosna. În împrejurimile localităților Čiobiškis și Musninkai, în locul lor sau alături de ele se întâlnesc și forme de plural ale ilativului precum: kapióšnan, rátasnan, šakōšnan, širdisnan sau (mai rar) juknanišan ~ Juknónyšan, smailūosan ~ Smailiūosan, žāšlesan ~ Žāšliuosan. În împrejurimile localităților Gélvonai și Pabaiskas se folosesc cel mai mult formele de plural ale ilativului

³ Plg. J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, Rīga, 1951, p. 405.

⁴Pentru mai multe detalii despre formele de plural ale locativului din dialect, vezi K. Morkūnas, Iš rytų aukštaičių tarmių daugiskaitos inesyvo formų istorijos, în: Lietuvių kalbos morfologinė sandara ir jos raida, Vilnius, 1964, p. 145 și urm.

109

sunt: kapiosin, ratasin, šakosin, širdisin (formate pornind de la formele de locativ plural, adăugându-le -n conform ilativului singular).

Același lucru s-ar putea spune și despre postpozițiile formelor de locativ și ilativ ale tuturor celorlalte părți de vorbire declinabile, precum și despre răspândirea lor.

Tema. § 5. În dialect, din substantivele cu teme (i)u și teme consonantice au mai rămas doar vestigii. Cuvintele cu tema i din anumite grupuri trec și ele la alte teme. Amestecul regulat al temelor substantivelor va ieși mai bine în evidență în capitolul „Declinarea” (§§ 11—16). Aici vom menționa doar cuvinte aparte care, în dialect, au o vocală diferită la finalul temei față de lituaniana standard. De exemplu:

tema în a: víkas, dat. pl. vikám, acuz. vikùs (: letonă vikis);

tema în ia: klùmpis (: klùmpė), reikalìs ~ reikalỹs (: reikalas);

tema în o: káima (: káimas), krėklà „ciocănitoare“, dat. pl. krėklám ~ krėklom, acuz. krėklàs ~ krėklàs (: krėklas), mótera (: moteris), riėtkas ~ riėtkos pl. (: rietkas);

ė kamieno: abelė ~ obelė (: obelis), girė ~ girė (: giria), įlėlė ~ ylė, dgs. naud. įlėlėm ~ ylėm, gal. illas ~ yles (: yla), palzė ~ palė (: palà), skalzė ~ skolė (: skola), špìrgė ~ spirgė, dgs. naud. špìrgėm ~ spirgėm, gal. špìrgis ~ spirges (: širgas), užskalzė ~ užkalė, dgs. naud. užskalzėm ~ užkalėm, gal. užskalàs ~ užkalės (: užkalas), vōgė ~ vōgė (: vōgis, -io).

2. Declinarea

a tema

§ 6. Desinențele substantivelor cu tema a ale graiului diferă de cele din lituaniana standard în principal numai fonetic: sg. nom. [piuod-, vaik-]-as ~ [piuod-, vaik-] -as, gen. -a ~ -o, dat. -ai ~ -ui, acuz. -u ~ -ą, instr. -u (-ù) ~ -u (-ù), loc. -i (-ì) ~ -e (-ė), voc. -i ~ -e; pl. nom., voc. -ai (-ài) ~ -ai (-ai), gen. -u (-ų) ~ -ų (-ų), acuz. -us || -as (-ùs || -às) ~ -us (-ùs), instr. -ais (-àis) ~ -ais (-aĩs). Desinența neaccentuată a ilativului singular se pronunță întotdeauna -an ~ -an (piuodan), iar cea accentuată în două feluri: -añ și -ań, de exemplu, miškañ || miškán (mai frecventă pare să fie -ań).

Formele de vocativ singular ale unor substantive cu tema a (în principal nume de persoane) au particula -ai, de exemplu: jōnai ~ Jōnai, pētrai ~ Pētrai; augūnai ~ Augūnai, juzēnai ~ Juzēnai; bitinikai ~ bitinykai || bitiniki, tēvai || tēvi. Formele de vocativ singular ale cuvintelor polisilabice pot să nu aibă deloc vocala sau diftongul final, de exemplu: dōbil, šūniuk ~ šūniuk, untan ~ Añtan (|| untānai ~ Antānai).

Pentru dativul plural, vezi § 2; pentru locativul plural și ilativ, vezi § 4.

ia tema

§ 7. În grai, desinența accentuată -is a nominativului singular al substantivelor cu tema ia are o vocală lungă (bràlis ~ brolỹs „frate”, kellś ~ kelỹs „drum”, malis ~ molỹs „lut”, šmelis ~ smelỹs, žvìris ~ žvyrỹs „pietriș”), iar cea neaccentuată are o vocală scurtă (brìedis, peilis, žodis). În plus, desinența -is a nominativului singular corespunde fonetic și lui -ias din lituaniana standard, de exemplu: svėcis ~ svėčias, vėjis ~ vėjas. Africatele arată că această desinență o avea și jautis „taur”, medzis (|| medis).

Desinența -e a genitivului singular din grai corespunde fonetic lui -io din lituaniana standard (de exemplu, brōle ~ brōlio), dativul -iį ~ -iui, acuzativul -i ~ -į (brōli ~ brōlį) și -ią (svėči ~ svėčią, vėji ~ vėją), instr.

110

-’u⁵ (-’ū) ~ -iu (-iū), il. -in (-īn) ~ -in (-īn); pl. nom., voc. -ij (-eī) ~ -iai (-iaī), gen. -’ų (-’ū) ~ -ių (-iū), acuz. -is (-is [-’ūs]) ~ -ius (-iùs, de exemplu: brólis ~ brólius, švečis || švečiùs ~ svečiùs), instr. -įs (-eis) ~ -iais (-iaīs).

Desinența locativului singular este determinată de locul accentului: formele cu desinență neaccentuată se termină în -ių ~ -yj <- -yje (sūri ~ sūryj, vėji ~ vėjji), iar cele cu desinență accentuată — în vocala -y (malý ~ molý „în lut”, smėlì ~ smėlý „în nisip”). Pentru locativul plural și ilativ, vezi § 4.

Vocativul singular cu desinență neaccentuată se termină în -i (bróledi), iar cel cu desinență accentuată — în vocala -y (arklì ~ arklý). Vocativul singular al cuvintelor polisilabice cu tema ia are cel mai adesea desinența -ių ~ -iau, de exemplu: artójiu ~ artójau, kasėjù ~ kasėjau, kreivarūnikių ~ kreivarūnikiau || kreivarūniki, vaikūpaláikiu || vaikūpaláiki. Mai rar, desinența -ių poate apărea și la cuvintele bisilabice, de exemplu: jáučiu || jáuti, švẽčiu || švẽti. Alături de forma mai frecventă de vocativ singular a cuvântului brolis, brali, apare uneori și forma braláu.

Pentru dativul plural, vezi § 2.

o tematică

§ 8. Majoritatea desinențelor cazuale ale substantivelor cu tema în o din dialect sunt aceleași ca în limba lituaniană standard (diferă doar fonetic): singular, nominativ [-lōv-]-a, [šak-]-à, genitiv -as (-õs) ~ -os (-õs), dativ -ai ~ -ai, acuzativ -u ~ -ą, ilativ -an (-ōn) ~ -on (-ōn); plural, nominativ, vocativ -as ~ -os, genitiv -u (-ū) ~ -ų (-ū), acuzativ -as (-às) ~ -as (-às).

Instrumentalul singular diferă de cel din lituaniana standard prin desinența modificată morfologic, cf. instrumentalul singular din dialect lóvaì, šakaì. Desinența -aì trebuie derivată din -uj ~ -aį. Această desinență s-a generalizat la toate substantivele cu tema în (i)o, după instrumentalul singular al pronumelor feminine, de exemplu: anùj ~ anąj || aną „aceea”, šitùj ~ šitąj || šitą „aceasta” (despre aceste forme pronominale, vezi și § 42 și nota de subsol 15). Desinențele simple ale instrumentalului singular au fost înlocuite cu desinențe mai lungi (diftongice) și la toate celelalte cuvinte declinabile de gen feminin (precum și, uneori, la substantive masculine cu temele în o și ē)⁶, cf. §§ 9–12, 16c, 25, 26.

Desinența locativului singular s-a scurtat: -aį (-ōi) ~ -oj (-ōj). Pentru locativul plural și ilativ, vezi § 4.

Vocativul singular are uneori, pe lângă formele cu desinența -a, și forme cu -a. Primele (de exemplu: gálva, mergà) sunt mai vechi: -a final al acestora < -ā, iar celelalte (galvà, mergà) au apărut după nominativul singular.

Pentru dativul și instrumentalul plural, vezi § 2.

io tematică

§ 9. Desinențele substantivelor cu tema în io sunt aceleași ca ale celor cu tema în o (vezi § 8), doar că în dialect, după j sau o consoană palatalizată, ele au suferit modificări fonetice și mai ample. Desinențele neaccentuate sunt mai ales modificate, cf.: singular, nominativ [sáuj-]-e ~ [sáuj-]-a, [valdž-]-ē ~ [valdž-]-ià, genitiv -es (-’õs) ~ -os (-iõs), dativ -įi ~ -ai (-iaì), acuzativ -i ~ -ą (-ią), instrumental -ii (-ī) ~ -aj (-iãj), locativ -ij (-’ōi) ~ -oj (-iōj), ilativ -in (-’ōn) ~ -on (-iōn), vocativ -i ~ -a (-ia); plural, nominativ, vocativ -es ~ -os (-ios), genitiv -u (-’ū) ~ -ų (-iū), dativ și instrumental -em (-’ōm) ~ -om (-iōm), acuzativ -is (-is) ~ -as (-iàs), locativ -esi

⁵ Semnul accentului circumflex, scris în stânga vocalei, indică faptul că vocala respectivă este frontată, iar consoana care o precedă este palatalizată.

⁶ Pentru o discuție mai amplă despre aceste forme ale instrumentalului singular din dialect, vezi K. Morkūnas, Įvardžiuotinių būdvardžių įekanos rytų aukštaičių pietinėje tarmėje, „Lietuvos TSR Mokslų akademijos darbai“, seria A, vol. 2(7), 1959, p. 198 tt.

141

-ese (-’ōsil-’ōse) ~ -ose (-iōse), loc. -esin/-esna/-esnan (-’ōsin/-’ōsna/-’ōsnan) ~ -osen /-osna|-osnan (-iōsen/-iōsna/-iōsnan).

Nominativul sg. al câtorva substantive cu tema în io se termină în -i < -ī: marti, pati „soție”.

Tema în ė

§ 10. Majoritatea desinențelor substantivelor dialectale cu tema în ė au aceeași origine ca în lituaniana standard: sg. nom. [kárv-]-e ~ [kárv-]-ė, [kat-]-ė ~ [kat-]-ė, gen. -es (-ės) ~ l-ės (-ės), dat. -ii ~ -ei, acuz. -i ~ -ę, ill. -in (-ēn) ~ -ēn (-ēn); pl. nom., voc. -es ~ -ės, gen. -ų (-ū) ~ -ių (-iū), acuz. -is (-is) ~ -es (-ės).

Pentru desinența instrumentalului sg. -ii (-ī), vezi § 8.

Vocala finală a locativului sg. a dispărut. În formele cu accent pe desinență dispare adesea și -i (~ -j), de exemplu: pamiškė „în pădure”, ukmergė „în Ukmergė”, žėvė „în scoarță”, dar se spune (mai rar) și cu -i: pamiškėi, žėvėi. În formele cu accent neradical, -i se păstrează întotdeauna, de exemplu: koši ~ košėj, ūpū ~ ūpėj, žėmiai ~ žėmėj. Pentru locativul și ilativul pl., vezi § 4.

Cea mai veche formă a vocativului sg. este, probabil, cea cu vocala finală -i, apărută din scurtul -e, de exemplu: kãrvi, kãti, lãpi. Forma în -e (-ē), de exemplu: katė, kãrvė, lãpė ~ lãpē, este nouă, apărută după modelul nominativului sg. Pe lângă kãti, katė, forma kãte, întâlnită uneori, este cel mai probabil un rezultat de contaminare a primelor două.

Pentru dativul și instrumentalul pl., vezi § 2. Formele de nominativ, dativ și instrumental pl. ale substantivului katė se folosesc uneori și cu desinențele temelor în i: nom. katìs ~ kãtys, dat., instr. katim.

După întărirea lui l, desinențele substantivelor cu tema în ė au coincis în mare măsură cu cele ale temelor în o, mai ales când erau neaccentuate; cf.: sg. nom. [sául-]-a ~ [sául-]-ė, [pel-]-ē ~ [pel-]-ė, gen. -as, -ės, dat. -ai, acuz. -u, instr. -ai, -ąž, loc. -ai, -ėj || -ę, ill. -an, -ēn, voc. -a || -a, -ą || -ę; pl. nom., voc. -as, gen. -ų, -ų, dat., instr. -am,-ēm, acuz. -as, -às, loc. -asil-ase, -ēsi|-ēse, ill. -asin|-asna(n), -ēsin|-ēsna(n).

i-stem

§ 11. Desinențele substantivelor cu tema în i sunt cel mai bine păstrate la cuvintele cu accent pe terminație de gen feminin, cf.: sg. nom. [šird-]-is, gen. -ies, acuz. -i ~ -į, ilativ -in, voc. -ie; pl. nom., voc. -is ~ -ys, gen. [širdž-]-ių ~ [širdž-]-ių, dat. și instr. -im (cf. § 2), acuz. -is (|| širdis), loc. -isi ~ yse|-ise ~ -yse (cf. § 4), ilativ -isin ~ -ysen|-isna(n) ~ -ysna(n) (cf. § 4).

Dat. sg. are cel mai adesea terminația substantivelor cu tema în io: širdžiu ~ širdžiai. Se pare că vechea terminație -i (< -ie < -ei) de dativ singular a substantivelor cu tema în i se păstrează mai rar în forma širdži, precum și în cuvântul cu tema în a, adverbializat, iki gãli „până la capăt“. -i final -i a fost adăugat aici după terminațiile de dativ ale celorlalte teme (a, o, ė), care se termină în vocală -i.

Pentru terminația -ii (širdži || širdį) la instr. sg., vezi § 8.

Formele de locativ singular cu accentul în alt loc decât pe terminație se încheie în -ii, de exemplu: nòsį ~ nosyj, pâlti ~ pâlty, iar cele accentuate pe terminație — în -i, de exemplu: akì ~ akỳ, pirtì ~ pirtỳ.

§ 12. Substantivele feminine cu tema în i și accent nefinal se declină exact la fel ca substantivele cu tema în ė și accent nefinal (§ 10), cf.: sg. nom., voc. [nós-]-e ~ [nós-]-ė, gen. -es, dat. -ii, acuz. -i,

112

instr. -ii, loc. -ii, ilativ -in; pl. nom., voc. -es, gen. -ų, dat., instr. -em, acuz. -is, loc. -esi/-ese, ilativ -esin/-esna(n).

Astfel se declină, de exemplu, substantivele: gaište ~ gaištė (: lit. gaištis), iiltė ~ iltė (: iltis), kártė ~ kártė (: kártis), klútė ~ kliūtė (: kliūtis), külšė ~ külšė (: külšis), kūge ~ kūgė (: kūgis), pálė ~ páltė (: páltis), paslėpsnė ~ paslėpsnė (: paslėpsnis), pažintė ~ pažintė (: pažintis), švirtė ~ svirtė (: svirtis), ūgnė ~ ūgnė (: ugnis), únkštė ~ ankštė (: ankštis), ūnė ~ antė (: antis).

Terminațiile tuturor cazurilor de singular ale acestor substantive, cu excepția nominativului, precum și cele de genitiv și acuzativ plural au coincis fonetic cu terminațiile temelor în ė (de exemplu, kárve ~ kárvė). Mai târziu, terminațiile și ale celorlalte cazuri — nominativul singular și plural, dativul, instrumentalul, locativul și ilativul plural — au fost înlocuite cu terminațiile temei „mai puternice“ în ė.

§ 13. Substantivele masculine cu tema în i au trecut aproape complet în dialect la tema în ia, cf.: sg. nom. [uñgl-]-is ~ [añgl-]-is, [vag-]-is, gen. [uñgl-]-e ~ [añgl-]-io, [vag-]-ies || [vāg-]-e ~ [vag-]-io, dat. -ii ~ -iui, acuz. -i ~ -į, instr. -’ù ~ -iù, loc. -ii ~ -yj, -i ~ -ỹ, ilativ -in, -iń, voc. [vag-]-ie || -is; pl. nom., voc. [uñgl-]-iį ~ -iai, [vāg-]-is ~ -ys || [vag-]-ei ~ -iai, gen. -’ų ~ -ių, -’ū ~ -ių, dat. -em ~ -iam, -’ām ~ -iám, acuz. -’us || -is ~ -ius, instr. -iįs ~ -iais, -eis ~ -iais, loc. -esi/-’uose (-ese) ~ -iuose, -’iõsi/-’uose — -iuõse (cf. § 4), ilativ -esin ~ -iuosen/-esna(n) ~ -iuosna (n), -’iõsin ~ -iuõsen/-uõsna(n) (cf. § 4).

Genitivul singular are cel mai adesea terminația -e ~ -io, iar nominativul plural — -ei (neaccentuat -ii) ~ -iai.

În dialect există și forma masculină kirkšnīs ~ kirkšnỹs „kirkšnis“.

(i)u tulpină

§ 14. Desinențele substantivelor cu tulpină în u au fost înlocuite în mare parte cu desinențele celor cu tulpină în a. Numai cazuri izolate păstrează desinențele tulpinii în u.

Desinența nominativului singular -us s-a păstrat în mare parte numai când este accentuată, de exemplu: alūs, medūs, vidūs. -us neaccentuat se pronunță de obicei -as din cauza reducerii la sfârșitul cuvântului, de exemplu: sūnas ~ sūnūs, turğas — turğus. Mai rar apare și -ùs > -às: alàs, vidàs.

Același lucru se poate spune și despre acuzativul plural, cf.: pelùs || pelàs (mai rar), piêtas ~ pie-tùs.

Genitivul singular al unor cuvinte izolate cu tulpină în u are numai desinența -aus, de exemplu: alaũs, medaũs, vidaũs. Pe lângă desinența tulpinii în u, alte substantive pot avea adesea și desinența tulpinii în a, de exemplu: letãus ~ lietaũs || lieta ~ lieto, viršaũs || virša ~ viršo, žmogaus ~ žmogaus || žmogų ~ žmogo.

Desinența dativului singular -aį corespunde fonetic celei din limba lituaniană standard -ui (sūnai ~ sūnui); acuzativul singular, ca și genitivul plural, -u ~ -ų (sūnu ~ sūnų, sunū ~ sunų); ilativul singular -an (și, când este accentuată, -un) ~ -un (turğan || turguń || turgań, vidun || vidan).

Instrumentalul singular are de obicei desinența tulpinilor în a -u (alù, lietu, medù, sūnu, žmogù); mai rar se întâlnește și desinența scurtată u a tulpinilor în -um < -umi (alum, medum).

Locativul singular al unor cuvinte se folosește numai cu desinența -aį ~ -uj, de exemplu: vidai, viršai. Locativul singular al celorlalte substantive cu tulpină în u are în mare parte desinența tulpinilor în a -i (< *-en), de exemplu: cukri ~ cukrė, duñgi ~ dangė, tūfgi ~ turgė (mai rar tūr-gai).

8. Lietuvių kalbos gramatikos tyrinėjimai

113

Vocativul singular păstrează în cea mai mare parte terminația temelor în u (alãũ, sunãũ ~ sūnãũ, žmagãũ ~ žmogãũ), dar uneori apare și terminația temelor în a (de exemplu, žmõgì ~ žmõgė).

Nominativul și vocativul plural au cel mai adesea terminația temelor în a -ai: letai ~ lietai, pelai, turgai, viršai. Mai rar se păstrează și terminația -us (-as) ~ -ūs, de obicei la vorbitorii din generațiile mai vârstnice, de exemplu: pėlus (pėlas) ~ pėlūs, pietus ~ pietūs.

Dativul și instrumentalul plural pelům, petům ~ pietům, sunům ~ sūnům sunt forme de dual ale temelor în u, cf. § 2. Totuși, alături de ele sunt folosite mai frecvent forme cu tema în a: dat. pelám, sunám ~ sūnám, turgam (turgám), viršám; instr. pelais, sunais ~ sūnais, turgais (turgais), viršais.

Formele locativului și ilativului plural sunt formate în cea mai mare parte după modelul temelor în a, de exemplu: peluõsi|peluõse, petuõsi|petuõse ~ pietuõse, viršuõsi|viršuõse; peluõsin|peluõsna(n), petuõsin|petuõsna(n). Terminațiile temelor în u s-au păstrat doar în câteva cuvinte, de exemplu: pelùsi (pelùsis), petùsi; pelùsin, petùsin. Aceste ultime forme sunt folosite foarte rar și numai de vorbitorii mai vârstnici ai dialectului. Pentru postpoziția acestor cazuri, cf. și § 4.

§ 15. Terminațiile substantivelor cu tema în iu au coincis în cea mai mare parte cu terminațiile celor cu tema în ia, cf.: sg. nom. [krìž-]is ~ [krýž-]-ius, gen. -e ~ -io, dat. -iį ~ -iui, ac. -i ~ -ių, instr. -’u ~ -iu, loc. -iį ~ -iuj, il. -im ~ -iun, voc. -ių ~ -iau; pl. nom., voc. -iį ~ -iai, gen. -u ~ -ių, dat. -em ~ -iam, ac. -is ~ -ius, instr. -i̇s ~ -iais, loc. -esi ~ -iuose|-ese (-uose) ~ -iuose, il. -esin ~ -iuosen|-esna(n) ~ -iuosna(n).

Teme consonantice

§ 16. Așa cum s-a menționat deja (§§ 1, 5), în dialect, substantivele cu teme consonantice au în cea mai mare parte terminații aparținând altor teme. În funcție de declinarea actuală, aceste substantive pot fi împărțite în câteva grupuri.

a) Cuvintele akmuõ, raumuõ se declină aproape în întregime ca substantivele cu tema în a, cf. terminațiile cazuale: sg. gen. [ãkmen-]-a ~ [ãkmen-]-o, dat. -ai ~ -ui, ac. -u ~ -ą, instr. -u, loc. -į ~ -ę, il. -an ~ -añ, voc. -ie (alături de forma de nominativ, de exemplu, akmuõ); pl. nom., voc. -ai, gen. -ų ~ -ų, dat. -ám, ac. -ãs ~ -ús, instr. -ais, loc. -iuõsi|-iuõ-se, il. -iuõsin|-iuõsna(n) (cf. § 4). Destul de frecvent, și nominativul singular al acestor cuvinte este folosit cu terminația -as ~ -as: ákmuõnas, raũmenas.

b) Formele de singular ale cuvântului pemuõ ~ pietmuõ au în cea mai mare parte terminații ale substantivelor cu tema în ia, iar cele de plural — ale substantivelor cu tema în i, cf.: sg. gen. [piemen-]-e ~ -io, dat. -iį ~ -iui, ac. -i ~ -į, instr. -’u ~ -iu, loc. -i ~ -y, il. -in, voc. -ie; pl. nom., voc. -is ~ -ys, gen. -ų ~ -ų, dat., instr. -im, ac. -is, loc. -isi|-ise ~ -yse, il. -isin ~ -ysėn|-isna(n) ~ -ysna(n) (cf. § 4).

Cuvântul pemuõ se declină la fel ca: jezm(u)õ ~ juozm(u)õ „juosmuo“, lemuõ ~ liemuõ, ruduo, skemuõ ~ ski(em)uõ, stamuõ ~ stuomuõ, šelmuõ, šuvà (numai la genitiv singular, pe lângă forma mai frecventă šūne ~ šūnio, apare și šūnies), tešmuõ, vanduõ (la vorbitorii mai vârstnici ai dialectului: unduo); numai la plural: ãšmenis ~ ãšmenys, mẽtmenis ~ mẽtmenys. Separat, cuvintele din acest grup pot avea și terminații ale substantivelor cu tema în a, de exemplu: sg. gen. stūom ena, tẽšmena, dat. stūomenai, tẽšmenai…; pl. nom. stamenai, tešmenai; ãšmenai, mẽtmenai, dat. stamenám, tešmenám; mẽtmenám… Alături de forma de nominativ singular šelmuõ, se întâlnesc și šėlmenas, šėlmenis.

114

Cu excepția nominativului singular, aceleași desinențe ca pemuõ au și dùntis ~ dantys „dinte”, debesìs || debesìs ~ debesỹs (de altfel, pe lângă genitivul plural mai frecvent debesù ~ debesų, uneori se spune și debesų ~ debesìų).

c) Substantivele feminine cu teme consonantice, odinioară, au acum în mare parte desinențe de teme în i; cf. desinențele cazuale ale cuvântului sesuõ (|| sesuvà): genitiv sg. [seser-]-ìes, dativ -ìi ~ -ìai, acuzativ -ì ~ -į, instrumental -ìi (cf. § 8), locativ -ì ~ -ỹ, ilativ -ìñ, vocativ -ìe (alături de formele nominativului); nominativ și vocativ pl. -ìs ~ -ỹs, genitiv -ũ ~ -ũ, dativ și instrumental -ìm, acuzativ -ìs, locativ -ìsi|-ìse ~ -ìse, ilativ -ìsin ~ -ỹsen|-ìsna(n) ~ -ỹsna(n). În acest fel se declină și următoarele substantive: duktė (genitiv sg. dukterìs || duktės); ausis, dùris ~ dùrys (numai la plural), pūšis, šaknìs, žùsis ~ žàsis, žuvis. La genitivul plural, toate acestea au înaintea desinenței o consoană finală de temă dură.

3. Accentuația

§ 17. Fără a discuta aspectele comune ale accentuării substantivelor din dialect și din limba literară lituaniană, vom menționa aici doar acele particularități care deosebesc dialectul de limba literară.

1. Se întâmplă ca anumite substantive (bisilabice sau polisilabice) să fie accentuate în dialect după un alt tip de accentuare decât în limba literară. Prin accentuare se pot deosebi și toți (sau aproape toți) derivații unei anumite sufixe. Mai jos sunt enumerate aceste sufixe și sunt indicate, de asemenea, cuvintele individuale cu accentuare diferită cel mai des folosite.

a) În dialect au accent fix:

substantivele bisilabice: grìnčė ~ grìnčia (: limba literară⁷ gryčia 2), gùoba (: guoba 4), vãlgis || valgìs 2 (: valgis 2);

substantivele polisilabice: bėpratis, -e (: beprõtis, -ė 2), bedãrbis, -e (: be-darbis, -ė 2), bekėlnis, -e (: bekėlnis, -ė 2), beširdis, -e (: beširdis, -ė 2), gìltinė (: giltìnė 3ᵃ), ketašìrdis, -e (: kietašìrdis, -ė 2), minkštašìrdis -e (: minkštašìrdis, -ė 2), pailgavėidis, -e (: pailgavėidis, -ė 2), skõlinikas, -e ~ skõlinykas, -ė (: skolininkas, -ė 2).

b) Substantivele bisilabice accentuate după tipul al doilea în dialect sunt: drùmž-las (: drumžlės 4), pùšne ~ pùšnė (: pušnis 4), smùda ~ smudà (: smūdà 4), ùšne ~ ùsnė (: usnis 4), žvaigždė (: žvaigždė 4). De asemenea, substantivele polisilabice cu sufixul -ìte ~ -ỹtė au accentuarea de tipul al doilea, de exemplu: avite, šakìte, vištìte. Trebuie adăugat că, la derivații de acest tip, accentul se păstrează în mare parte pe desinență la instrumentalul singular și acuzativul plural (instrumental avitì, šakitì, vištitì; acuzativ avitìs ~ avytès, šakitìs ~ šakytès, višìtis ~ višytès), deși, în general, în astfel de cazuri el se retrage pe silaba lungă penultimă (cf. instrumental sg. šìlvai „prună”, acuzativ pl. slivas ~ slyvàs).

După tipul al doilea se accentuează și câteva alte substantive polisilabice: garùnkštė ~ garàukštė (: garànkštis 1), pavartė (: pavartė 3ᵇ), užùntis ~ užàntis, genitiv sg. užùntė ~ užàntčio (: užantis 1).

c) În dialect, substantivele bisilabice cu accentuare de tipul al treilea sunt: brãlis ~ brolỹs (: brõlis 1), gurkšnìs ~ gurkšnỹs (: gùrkšnis 1), klanìs ~ klonỹs (: klõnis 1), kušnìs ~ kašnỹs (: kãšnis 1), malìs ~ molỹs (: mõlis 1), šáukštas (: šáukštas 1),

⁷Accentuația limbii literare este considerată cea din „Dabartinės lietuvių kalbos žodynas” (Vilnius, 1954).

8*

115

pod (: pod 1), žauna 3 || žauna 1 (: žiauna 1), žintas ~ žentas (: žentas 1), žvirblis ~ žvirblis (: žvirblis 1).

Cu accentuare de tipul al treilea se accentuează și substantivele pol silabice formate cu sufixul -iena: avižiena, dobilieną ~ dobilieną, kvietiena ~ kvietiena, miežiena ~ miežiena, rugiena; aviena „carne de oaie”, karviena, kiauliena ~ kiauliena, paukštiena, untiena ~ antiena, vištiena. La declinarea acestor substantive, accentul alternează de la terminație la penultima silabă, cf.:

Singular Plural N. rugiena, vištiena rugienas G. rugienos, vištenos rugenų D. rugienai, vištienai rugenom Ac. rugienų, vištienų rugienas I. rugiena, vištiena rugenom L. rugienoj, vištenoj rugenosi|rugenose Ill. rugienon, vištenon rugenosin|rugenosna(n)

Excepția o constituie substantivul cu accentuare dublă jautiena, și anume: jautena (accent stabil) și jautiena (ca vištiena), iar accent stabil pe sufix (ca în limba literară) au întotdeauna blakštiena, mėnesiena ~ mėnesiena.

La această paradigmă accentuală aparțin și substantivele formate cu sufixul -ėjis, -ė ~ -ėjys, -ė (folosite alături de derivatele cu accent stabil formate cu -ėjas, -a), de exemplu: pj eve jėis ~ piovėjys, rinkėję ~ rinkėjė, gen. pjėvėje, rinkėjės; pl. nom. pj eve jėi, rinkėjės, gen. pj eve jū, rinkėjū, dat. pj eve jām, rinkėjēm, ac. pj eve jīis, rinkėjīs…

Accentul de tipul al treilea se întâlnește mai ales la derivatele cu sufixul -iklė ~ -yklė, de exemplu: baidiklė, ganiklė, šaudiklė, vetiklė ~ vėtyklė, gen. baidiklės, ganiklės, šaudiklės, vetiklės; pl. nom. baidiklas, ganiklas, šaudiklas, vėtyklas, gen. baidiklų, ganiklų, šaudiklų, vetiklų, dat. baidiklēm, ganiklēm, šaudiklēm, vetiklēm, ac. baidiklas, ganiklas, šaudiklas, vėtyklas. Totuși, la al doilea tip de accentuare se încadrează spaudiklas ~ spaudýklės „clești pentru nuci”, gen. spaudiklų, dat. spaudiklam, ac. spaudiklas ~ spaudykles.

În dialect există și alte substantive pol silabice izolate cu accentuare de tipul al treilea, de exemplu: de tipul al treilea: akėčės (: akėčios 1), grėbėstas (: grėbėstas 2); tipul al treilea „a”: arškėtis ~ erškėtýs (: erškėtis 2), prekląmis ~ priekląmýs (: prieklomis 1), ėremėtis (: priemėtis 1), ėresvirnis ~ priesvirnys (: priesvirnis 1), pretemis || pritemis (: priėtemis 1); tipul al treilea „b”: akatas ~ akuotas (: akuotas 1), ašaka (: ašaka 1), balana (: balana 2), balanda ~ balandą (: balanda 1), batkatis ~ botkotys (: botkotis 1), baudževà (: baudžiava 1), gabana (: gābana 1), ganėvà (: ganjava 1), lap(a)kritīs ~ lap(a)-kritýs (: lapkritīs 1), nugara (: nugara 1), paperis ~ popierýs (: popierius 1), samana (: samana 1), antakis ~ antakýs (: antakis 1), užkulnis ~ užkulnys (: užkulnis 1), užupis ~ užupýs (: užupis 1), veškėlis ~ vieškelys (: vieškelis 1).

d) Cu accentuare de tipul al patrulea, spre deosebire de limba literară, în dialect se accentuează următoarele substantive bisilabice: durys (: durys 2), gilė (: gilė 2), giṅklas (: giṅklas 2), grūntas (: grūntas 2), kråpas, (: kråpas 2), kriaušis ~ kriaušys (: kriaušis 2), kulė ~ kūlė „perioada treieratului; cereale de treierat” (: kūlė 2), lóta (: lota 2), miestas (: miestą|2), prāsm as

116

(: priešmas 2), putà (: putà 2), raístas (: raístas 2), rãktas (: rãktas 2), sklaũtas (: skliaũtas 2), sklỹpas (: sklỹpas 2), smukis ~ smukỹs (: smũkis 2), sõdas 4 ‖ sõdas 2 (: sõdas 2), srūtas ~ srūtos, sūtras ~ sūtros (: srūtos, sūtros 2), stūmbas ~ stūmbas (: stãmbas 3), šérnas (: šérnas 3), ū̃rvas (: ū̃rvas 3), žil̃ė ~ žylė (: žỹlė 1), žiñklas ~ žėñklas (: žénklas 3).

2. Mai trebuie menționată încă o particularitate a accentuării substantivelor din grai.

a) Locul accentului în anumite forme se poate schimba sub influența altor forme, din cauza tendinței așa-numitei accentuări colonice.

De exemplu, la substantivele polisilabice din paradigma accentuală a doua, în instrumentalul singular și acuzativul plural, este accentuat destul de frecvent penultimul silabă, ca și în celelalte cazuri; cf.: sg. instr. bur̃bėkļu ~ bur̃bėkliu „burbėklių”, bur̃bėklai „burbėklė”, snaudãliu ~ snaudãliu „snaudalių”, snaudãlai „snaudale”, sausãtii „sausate”, ukmer̃gišku ~ ukmergiškiu „ukmergiškiu”, ukmergiškiai „ukmergiškė”; pl. acuz. bur̃bėklus ~ bur̃bėklius „burbėklius”, bur̃bėklas ~ bur̃bėkles „burbėkles”, snaudãlis ~ snaudãlius „snaudalius”, snaudãlas ~ snaudãles „snaudales”, sausãtis ~ sausãtes „sausates”, ukmergiškis ~ ukmergiškius „ukmergiškius”, ukmergiškes „ukmergiškes”.

Din același motiv, pe lângă ašvijė ~ uošvijà⁸, mušėikà⁹ se accentuează mai frecvent, incorect, ašvijė, mušėika.

b) Formele de vocativ singular ale substantivelor cu sens diminutival sau afectiv, care și-au pierdut vocala sau diftongul final, poartă foarte frecvent accentul mutat din sufix pe prima silabă, de exemplu: dabiluk (: dabilùkas ~ dobiliùkas), katiñuk (: katiñùkas ~ katiñiukas), katinė́l (: katinė́lis), stasùl (: stasùlis ~ Stasiùlis), šùnel (: šùnelis), vaĩkuk (: vaĩkùkas ~ vaikiùkas), vaikelùk (: vaikelùkas ~ vaikelìukas); gėgutìt (: gegutìtė ~ gegutýtė), ląputìt (: lapùtė ~ lapùtė), marčiùt (: marčiùtė ~ marčiūtė), moterel (: moterėlė ~ moterėlė), seserìt (: seserìtė ~ seserytė). Astfel se accentuează și anumite nume proprii simple (nediminutivale), de exemplu: aũgustin (: aũgustinas ~ Augustinas), uñtan (: untãnas ~ Antãnas).

Mutarea accentului pe prima silabă a formelor menționate este uneori asociată și cu o anumită diferență de sens. Când se strigă de la distanță, cu voce tare, se folosesc mai frecvent formele de vocativ singular cu accentul păstrat pe sufix (katiñuk, katiñėl(i); gegutìt, lapùt), iar în vorbirea obișnuită, când ne adresăm cuiva de aproape, se folosesc formele cu accent pe prima silabă.

3. În grai se mai întâlnesc cuvinte sau forme izolate care se deosebesc de cele din limba literară nu prin locul accentului, ci prin intonație. De exemplu:

a) Cuvintele din limba literară kaũkaspenis (1), lakštingala (1) se pronunță în grai: kãukaspėnis (1), lakštingėla (1).

b) La substantivele cu tema în i, terminația accentuată a instrumentalului plural are accent circumflex, de exemplu: akim, ausim, pirtim, vitim ~ vytim. Prin urmare, aceste forme coincid complet cu formele de dativ plural. Probabil, la apariția acestei coincidențe au contribuit cuvintele cu temele (i)o și ė, ale căror terminații accentuate din formele de dativ și instrumental plural au ajuns în mod regulat să aibă intonații asemănătoare:

dat. galvóm, katė̃m instr. galvóm, katė̃m 〉 dat., instr. galvòm, katė̃m¹⁰.

⁸ În grai, acest cuvânt se accentuează în două feluri: după paradigma accentuală a doua și a patra; cf.: sg. gen. ašvijės și ašvijos, loc. ašvijìjì și ašvijòj.

⁹ Substantivele comune și numele proprii cu sufixul -eika se accentuează în grai după paradigma accentuală a doua.

¹⁰ Aici, ca și în întreaga lucrare, semnul intonației medii indică intonațiile circumflexă și acută ale vocalelor lungi și ale diftongilor ie, uo accentuați, care s-au asemănat în grai.

117

ADJECTIVUL

1. Observații generale

Genul. § 18. Adjectivele dialectului au trei genuri: masculin, feminin și neutru.

Adjectivele masculine au tulpinile (i)a- și u-, iar adjectivele feminine au tulpinile (i)o- și ė-.

Cu substantivele de gen comun se pot folosi adjective atât la feminin, cât și la masculin. În acest caz, se ține seama de regulă despre cine se vorbește: persoane de gen masculin sau feminin, de exemplu: jisai geras žopla „el, mare nătărău”, jisai gėras pliuške (~ pliuškė) „el, mare flecar, palavragiu” anà (= ji) gerà žopla, anà gerà pliuške.

Formele de gen neutru ale adjectivelor sunt aceleași ca și la substantive, adică nominativul sau acuzativul singular fosilizat, de exemplu: visur bálta; par mumis ii rudenį saùsa „la noi este uscat și toamna”; lauki žãli ~ laukė žãlia; šitoi vietai gìlu „în locul acesta este adânc”; anamì miški labai tūnku. Formele de gen neutru nu au derivate cu sufixele -(ut)inis, -ikščias ~ -ykščias, -ivas ~ -yvas, nici alte adjective distincte, de exemplu: bėras, -a, dvìlas, -a ~ dvýlas, -à, kalbùs, -i, kniùpščis, -e ~ kniùpščius, -ià, landùs, -i ~ landus, -i, pėsčis, -e ~ pėsčias, -ià, šlìbas, -à, valgùs, -i.

Numărul. § 19. Adjectivele au singular și plural. Alături de formele de dual ale substantivelor se întâlnesc și forme adjectivale de același număr, de exemplu: dù gerù vežimù atavėžiu (~ atavėžiau); dù mažù vaikù būva (~ būvo). Formele de dual ale adjectivelor sunt însă foarte rare — mult mai rare decât vestigiile dualului substantivelor (despre acestea, vezi § 2).

Cazul. § 20. Vocativul adjectivelor este folosit relativ mai rar decât cel al substantivelor. De regulă, formele acestui caz coincid cu formele nominativului, de exemplu: voc. sg. brúngus (-as) švėteli (: nom. brúngus švėtėlis ~ brángus svėtelis), gėras vaikì (: gėras vaikas), laukinė katė (: laukinė katė ~ laukinė katė), miẽla matinėlė ~ miẽla motinėlė; voc. pl. brúngus švėtėlii (:nom. brúngus švėtėlii ~ brángus švėtėliai), gerì vaikài (: geri vaikai), laukinės kãtes (: laukinės kãtes ~ laukinės kãtės), miẽlas matinėlas (: miẽlas matinėlas ~ mielos motinėlės).

La adjectivele cu tulpini ia-plurisilabice se întâlnesc mai multe forme de vocativ singular, de exemplu: pirmutinis (ca nominativul), pirmùtini, pirmutiniu ~ pirmutiniau; šveikėšnis, šveikėšniu ~ sveikėšniau; šveikáusis ~ sveikiausias, šveikáusiu ~ sveikiausiau.

Tulpina. § 21. Tulpinile adjectivelor dialectului sunt aceleași ca în limba literară. Totuși, anumite adjective pot avea terminații de caz duble — pe lângă cele vechi, și unele mai noi, preluate de la alte tulpini. Așadar, tulpinile adjectivelor, ca și cele ale substantivelor, se amestecă.

În primul rând, anumite adjective cu tulpina a- (fem. o-) trec la tulpinile u- (fem. io-). Fenomenul este caracteristic și altor dialecte. De exemplu, adjectivele cu tulpina u- (fem. io-) din multe dialecte, precum și din limba literară actuală, ašt-rùs, -i, biaurùs, -i, pigùs, -i, stiprùs, -i, švelnùs, -i etc., în unele dialecte și în limba veche—

118

În aceste scrieri se mai păstrează încă a- (fem. o-) tulpini¹¹. În graiul sudic al dialectului est-aukštaitian, femininul acestor adjective are forme cu tulpina io (de pildă, bjauri, bjaurõs, bjaurái,...), iar masculinul are, de regulă, forme de flexiune cu două tulpini: a și u, cf. flexiunea lui bjaurùs:

Singular Plural N. bjaũras, bjaurùs bjaurùs (bjaũras) G. bjaũra, bjaurãus bjaurũ, bjaurũ D. bjaurám, bjaurãm bjaurìems Ac. bjaũru bjaurùs (bjaũras), bjaurìs Instr. bjaurũ, bjaurù bjaurãis, bjaureĩs Loc. bjauràm, bjaurẽn bjaurũosi, bjaurũosi Ill. bjaurán, bjaurẽn bjaurũosin, bjaurũosin

Pe lângă formele mai vechi cu tulpina a, adjectivele au destul de des și forme mai noi cu tulpina u, precum lẽngvas: lũngvas (frecvent) || lungvùs (plural nominativ lũngvi || lũngvus); totuși, acuzativul, locativul și illativul plural au întotdeauna numai forme cu tulpina a (lungvùs, lungvũosi, lungvũosin). Și femininul acestui adjectiv are forme duble: cu tulpinile o- și io- (nominativ singular lungvà, lũngvi, genitiv lungvõs, lungvės...).

Trecerea treptată a unor adjective cu tulpina a la tulpini u a constituit, probabil, baza și pentru procesul opus de amestec al tulpinilor: în grai, pe lângă formele vechi ale adjectivelor cu tulpina u, au început să fie folosite și forme cu tulpina a, cf. § 24.

Despre trecerea unor adjective cu tulpina ė la tulpini (i)o, vezi § 26.

Gradele de comparație. § 22. În grai, ca și în limba lituaniană literară, există trei grade principale ale adjectivelor: pozitivul, comparativul și superlativul. Pe lângă acestea, există și gradul comparativ mai atenuat și superlativul absolut al adjectivelor. În funcție de intensitatea însușirii exprimate, gradele adjectivelor se succed în ordinea următoare: pozitivul, comparativul mai atenuat, comparativul, superlativul și superlativul absolut.

Din adjectivele la gradul pozitiv (aukštas, -à, báltas, -à) se formează formele comparativului mai atenuat, comparativului și superlativului. Formarea lor este, se poate spune, aceeași ca în limba lituaniană literară.

Comparativul mai atenuat se formează cu sufixul -elėsnis, -ė ~ ėlesnis, -ė (aukštėlesnis, -ė, bãltelėsnis, -ė), iar comparativul — cu -ėsnis, -ė ~ ėsnis, -ė (aukštesnis, -ė, baltėsnis, -ė).

Formele de masculin ale superlativului sunt: aukščiaũsis, balčiaũsis etc. Aceleași forme se întâlnesc în unele graiuri est-aukštaitiene învecinate și mai îndepărtate (Siesikai, Taujėnai, Raguva, Truskava, Krekenava…). Totuși, atât în graiul sudic est-aukštaitian, cât și în acele graiuri, terminația -as a altor cuvinte după o consoană palatalizată s-a transformat în -is (de pildă, svẽčias, vėjas > švẽčis, vėjis). Prin urmare, și aukščiaũsis,

¹¹ Cf.: ąztras SP I 14₄₀, DP 273₆, ąztra SP II 83₃₀, gen. sg. ąztra SP II 108₁₀, ac. sg. fem. ąztrą DP 28₃₇, nom. pl. aztri SP I 122₁₅, II 108₃; instr. aztrai DP 155₃, aztromis SP II 199₇; gen. pl. biauru SP I 232₁₁, ac. pl. biaurus SP II 170₈; pigas SP II 62₁, nepigas SP II 232₁₃, nom. pl. pigi SP I 314₄, gen. sg. piga SP I 27₂₃, 107₂₂, adverb pigay SP I 249₁₄, pigai DK 113₈, pigiai DP 4₁₁, 11₇, 19₅₈; stipras SP I 114₄, instr. sg. stipru SP II 19₉, ac. pl. stiprus SP II 19₁₂, instr. stiprays SP II 227₃₀, adverb stipray SP II 20₁₈; ac. pl. szwelmus SP I 32₁₃, instr. szwelnais SP I 32₁₃; ãstras, -à Miroslavas, Pilviškiai, biaũras, -à Linkmenys (vezi și: Lietuvių kalbos žodynas, vol. 1, Vilnius, 1941, p. 275, 651; Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 274 și urm.).

119

balčiausias („cel mai alb”), geriausias („cel mai bun”), greičiausiai („cel mai repede”) au apărut fonetic din aukščiausias, balčiau-sias, geriausias. Se poate adăuga că ultimele forme ale gradului superlativ ale adjectivelor sunt folosite și în alte graiuri din estul lituanian (Uteną, Dūsetos, Obėliai...), care păstrează intact -ias, precum și în textele vechi de la baza graiului din estul lituanian (cf.: szwinčiausias AK 18₂₁, wiriáusias AK 37₃₀, aukščiausias și didžiausias SP I 4₂₆–₂₇, wiriausias SP II 198₇). Formele de gen feminin ale acestui grad în graiul sudic din estul lituanian sunt: aukščause ~ aukščiausia, balčiause ~ balčiausia etc.

Superlativul absolut al adjectivelor se formează cel mai adesea adăugând adjectivelor la superlativ pronumele pats, pati, de exemplu: pat aukščiausis ~ pats aukščiausias, pati aukščause — pati aukščiausia. În locul lui pats se poate folosi uneori și genitivul, acuzativul (mai rar) sau instrumentalul pronumelui kas, genitivul plural ori acuzativul plural al pronumelui visas împreună cu prepoziția už, precum și nai, de origine slavă, de exemplu: ko (kū ~ ką, kuo) geriausis, -ė; visų (~ visų) geriausis, -ė; už visus geriausis, už visas (~ už visas) geriause; nai geriausis, -ė. Rar se spune cu același sens: už visus geresnis, už visas geresnė.

Se gradează și adjectivele de gen neutru, de exemplu: aukšta, aukštelau ~ aukšteliau, aukščau ~ aukščiau, aukščause ~ aukščiausia, kū (kuo) aukščause ~ kū (kuo) aukščiausia, visų aukščause ~ visų aukščiausia, už vis aukščause.

Un anumit grad al însușirii avute poate fi exprimat și de adjective formate cu unele alte sufixe sau prefixe, cf.: kepūre (~ kepūrė) maž mažoka (= prea mică); naktis dabar tumšokas ~ nopțile sunt acum destul de întunecate (= întunecate, dar nu foarte); jisai dabar apisveikis (~ aproape sănătos „încă nu pe deplin sănătos, aproape sănătos”).

Ca și în limba lituaniană standard, în grai există adjective ale căror însușiri exprimate nu pot fi nici mai mici, nici mai mari; acestea sunt adjective negradabile, de exemplu: basas, -a, geležinis, -e ~ geležinis, -ė, pernikščis, -e ~ pernykščias, -ia „de anul trecut”. De asemenea, adjectivele formate cu -ėtas, -otas, -uotas și cu unele alte sufixe se gradează rar. Totuși, acestea pot fi însoțite de anumite adverbe la comparativ și superlativ, de exemplu: dabėtas ~ plin de gropi, șakotas; daugiau (~ mai mult), labjau (~ mai mult) dabėtas, șakotas; daugause (~ cel mai mult), labjause (~ cel mai mult) dabėtas, șakotas.

2. Declinarea

Temele a, ia

§ 23. Desinențele adjectivelor cu temele a-, ia-: sg. nominativ [bált-]-as ~ -as, [naũj-]-is ~ -as, genitiv -a, -e ~ -o, dativ -ám, acuzativ -ų, -i ~ -ą, instrumental -u, -ù, locativ -am̃, -em̃ ~ -am̃, ilativ -añ, -eñ ~ añ; pl. nominativ -i, genitiv -ų ~ -ų, dativ -iẽm ~ -iẽm, acuzativ -us || -as ~ -us, -ūs || -is ~ -ūs, instrumental -aĩs, -eĩs ~ -aĩs, locativ -uõsi / -uõse, ilativ -uõsin / -uõsna(n) (cf. § 4).

Dativul singular al adjectivelor polisilabice cu tema ia, pe lângă desinența -em ~ -iam, are uneori și desinența -iũ ~ -iui, apărută după modelul substantivelor cu tema ia, cf.: beržiniui pagaliui ~ beržiniui pagaliui, geriausi svečiai ~ geriausiui svečiui, kvietinių ragaišių ~ kvietiniui ragaišiui, vilniškiai svečiai ~ vilniškiui svečiui. Dativul singular de acest tip se întâlnește și în textele vechi, cf.: Noriu asz tam paskutiniui dit’ kaip ir taw DP 93₁₂–₁₃.

120

Forma de acuzativ singular a gradului superlativ geriausi poate să fi apărut fonetic atât din geriusuta, cât și din geriausių. Această din urmă formă de acuzativ, alături de nominativul geriausias, este folosită de unele alte dialecte ale lituanienei de est (cf. și formele din vechile monumente lingvistice scrise pe baza dialectelor lituanienei de est: szwinciausi AK 30₁₉, 82₃₂₉, 98₃₀, szwynciausi SP I 101₁₅₇, brungiausi SP II 25₁₅, 27₁, 30₂₅).

Alături de formele de ilativ singular ale adjectivelor la gradul comparativ geresnin (cf. acuzativ singular gerėsni ~ geresnį), se folosește mai frecvent forma geresnėn, apărută, cel mai probabil, după modelul lui naujėn. Cu -en ~ -ian se folosește în principal și ilativul singular al derivatelor cu sufixul -utinė, de exemplu: paskutinėn, pirmutinėn. Este greu de spus dacă ilativul singular în -in al adjectivelor la gradul superlativ (cf. geriausin) a apărut din -in sau din -ian, deoarece nici forma originară a acuzativului singular nu este clară.

Desinența de nominativ plural -ii ~ -iai și cea de dativ plural -em ~ -iam apar la medinis, paskutinis și la alte adjective de tipul cu tema în ia.

Tema în u

§ 24. Desinențe: singular nominativ [graž-] -ūs (|| -ās ~ -ūs), genitiv -aũs, dativ -’ām ~ -iám, acuzativ -u (-a) ~ -ų, instrumental -ù ~ -iù, locativ -em̃ ~ -iam̃, ilativ -eñ ~ -iañ; plural nominativ -us (-as) ~ -ūs, genitiv -ų ~ -ių, dativ -iém, acuzativ -’ùs (-is) ~ -iùs, instrumental -eĩs ~ -iaĩs, locativ -’ùosi | -’ùose, ilativ -’ùosin | -’ùosna(n) (cf. § 4).

În declinarea adjectivelor cu tema în u se infiltrează desinențele temelor în a; cf. formele folosite destul de frecvent în dialect: genitiv singular brūnga ~ brūngo, gārda ~ gārdo, dativ singular gražām, saldām, statām ~ sotām, instrumental gražù, saldù, sotù, locativ gražūm, saldām, statām, ilativ gražān, saldān, statān; genitiv plural gražū ~ gražų, saldū ~ saldų, sotū ~ sotų, acuzativ gražūs (gražās), saldūs (saldās), instrumental gražāis, saldāis, locativ gražūosi, saldām, ilativ gražūosin, statūosin.

Pentru cauzele apariției formelor paralele cu tema în a, vezi § 21.

Temele în o, io

§ 25. Exemple de adjective cu tema în o-, io: baltā, naujė ~ naujā, gerāuse ~ geriāusia, gražī. Desinențele acestor adjective sunt aceleași ca ale substantivelor cu temele în o, io (cf. §§ 8, 9).

Tulpina ă

§ 26. Exemple de adjective cu tulpină în ă: medinė ~ medinė, gerėsne ~ gerės-nė. Desinențele acestor adjective sunt în mare parte aceleași ca și cele ale substantivelor cu tulpină în ă (cf. § 10), numai că unele cazuri ale adjectivelor de grad comparativ și superlativ, precum și ale celor formate cu sufixul -utinė, pe lângă formele cu tulpină în ă, pot avea și forme cu tulpină în io, cf.: sg. gen. geresnės, gerelesnės, pirmutinės || geresnōs, gerelesnōs, pirmutinōs, loc. geresnėj, gerelesnėj, pirmutinėj || geresnōj, gerelesnōj, pirmutinōj, ill. geresnėn, gerelesnėn, pirmutinėn || geresnōn, gerelesnōn, pirmutinōn; pl. dat. și ins. geresnėm, gerelesnėm, pirmutinėm || geresnōm, gerelesnōm, pirmutinōm, loc. geresnėsi, gerelesnėsi, pirmutinėsi || geresnōsi, gerelesnōsi, pirmutinōsi, ill. geresnėsin, gerelesnėsin, pirmutinėsin || geresnōsin, gerelesnōsin, pirmutinōsin. În anumite locuri din aria dialectului sudic al aukštaičiai de est (de exemplu, în împrejurimile Gelvonų), formele cu desinențe de tulpină io sunt folosite chiar mai frecvent.

Desinențele unor cazuri ale adjectivelor l cu tulpină în ă, cu o dur înaintea vocalei finale a tulpinii, au coincis, în urma modificărilor fonetice, cu desinențele adjectivelor cu tulpină în

121

mis, plg.: vns. vard. didela ~ didelė, naud. didelái ~ dideléi, gal. didelù ~ didelę, įn. didelãi; dgs. vard. didelàs ~ didelės, gal. didelàs ~ deles. Pagal tuos linksnius o-kamienių galūnės kartais pridedamos ir kitų linksnių formoms, plg.: vns. kilm. didelõs || didelės ~ didelės, viet. didelõj || didelėj ~ didelėj, il. didelõn || didelėn ~ didelėn; dgs. naud., įn. didelõm || didelėm ~ didelėm, viet. didelõsj || didelėsi ~ didelėse, il. didelõsin || didelėsin ~ didelėsen.

3. Resturi ale adjectivelor pronominale

§ 27. Rytų aukštaičių pietinės tarmės plotas įeina į tą Lietuvos dalį, kurioje įvardžiuotiniai būdvardžiai dabar beveik nevartojami. Jų funkcijas čia dažniausiai atlieka paprastieji būdvardžiai. Tarmėje kiek dažniau pasitaiko tiktai įvairių sud daiktavardėjusių, suprieveiksmėjusių įvardžiuotinių būdvardžių, plg. tikrinius vietų vardus: bindrõje ~ Bendrõja Skominėlių, Vaitkūnų k. (Pabaisko apyl.) pievos, didžõje ~ Didžõja Knizlaukio k. (Vėprių apyl.), Slabados, Ulyčnykų, Vaitkūnų k. (Pabaisko apyl.) pievos, dubõje ~ Dubõja Slabados, Vaitkūnų k. pievos, ilgõje ~ Ilgõja Minčiukų k. (Musninkų apyl.) dirva, plačõje ~ Plačõja Vaiteliškių k. (Krikštėnų apyl.) pieva, smailõji Kaimynėlių k. (Musninkų apyl.) dirva; didžõje balà ~ Didžõja balà Bagužiškių k. (Krikštėnų apyl.), didžõje pieva ~ Didžõja pieva Santakių k. (Viesų apyl.), ilgiẽji alkaĩ ~ Ilgieji alkaĩ Skominų k. (Pabaisko apyl.) raistas, ilgõje pieva ~ Ilgõja pieva Vindeikiai, platẽji alkaĩ ~ Platẽji alkaĩ Skominų k. raistas; (netaisyklingai padarytos formos) aukštõjes ~ Aukštõjos Lesčiūnų k. (Juknonių apyl.) dirva, platusẽji skersini ~ Platusẽji skersiniai Gailiųnų k. (Krikštėnų apyl.) dirva.

Despre alte adjective pronominale ale acestui dialect, substantivizate și, de asemenea, adverbializate, vezi „Lietuvos TSR MA Darbai“, seria A, 2(7), 1959, p. 191.

4. Kirčiavimas

§ 28. a) Accentuația adjectivelor bisilabice ale dialectului diferă puțin de cea a limbii literare. Merită menționate doar următoarele detalii:

1. Vieno kito būdvardžio kirčiavimas nesutampa su lk., pvz., trečiąja kirčiuote kirčiuojamas tūmsus, -i (: lk. tamsùs, -i 4), ketvirtąja kirčiuote — ker̃šas, -à (: kéršas, -à 3), šir̃mas, -à (: širmas, -à 3).

2. Nominativul singular al adjectivului de accentuare din clasa a treia brangùs, -i are accentul pe rădăcină — brúngus, brúngi, neutru brúngu —, așadar, ca în aiškus, aiški, tūnkus ~ túnkus, túnki ~ tánki¹².

3. La adjectivele de gen feminin, adică cu tema (i)o-, terminația dativului singular poartă accentul: baltái, sausái; saldžiẽji ~ saldžiái, žaliái ~ žaliái. Tot astfel se accentuează adjectivele polisilabice din clasele a treia și a patra de accentuare ale acestor teme, de exemplu: alkanái, pailgái, purvìnai, svetimái; nažulnãi ~ nuožulnìai, panašái ~ panašiái.

Diferențele față de limba literară în accentuația adjectivelor polisilabice sunt ceva mai numeroase.

Pentru accentuația acestor adjective, cf. A. Laigonaitė, Literatūrinės lietuvių kalbos kirčiavimas, Vilnius, 1959, p. 50.¹²

122

1. Adjectivele cu sufixele -onas, -ona; -ivas ~ -yvas, -iva ~ -yva au în dialect accentul paradigmei a treia, de exemplu: geltonas, -a ~ geltonas, -a, raudonas, -a ~ raudonas, -a; unkštivas, -a ~ ankstyvas, -a, velivas, -a ~ vėlyvas, -a; dat. pl. geltoniem, geltonom, raudaniem, raudanom; unkštiviem, unkštivom, veliviem, velivom.

În cea mai mare parte, astfel sunt accentuate și derivatele cu sufixul -ingas, -inga, de exemplu: smalingas, -a, geringą „geringą“; dat. pl. smalingiem, smalingom, geringom; ac. pl. smalingus, smalingas, geringas. Unele adjective cu sufixul -ingas, -inga au tipare accentuale variate — accentul paradigmei a treia, după cum s-a menționat deja, sau (mai rar) accent fix pe sufix (ca în limba literară) ori pe rădăcină, de exemplu: lėtingas, lėtingą || lėtingas, lėtinga || lėtingas, lėtingą; lėtinga; dat. pl. lėtingiem, lėtingom || lėtingem, lėtingam || lėtingiem, lėtingam; ac. pl. lėtingus, lėtingas || lėtingus, lėtingas.

Adjectivele compuse cu prefixul prie- au două tipare accentuale: fie au accent fix pe prefix (ca în limba literară), fie accentul se deplasează de la terminație la prefix, de exemplu: priedurnis, -ė, priešakvaišis, -ė, priešekurtis, -ė || priedurnis, -ė ~ priedurnys, -ė, prekvaišis, -ė ~ priekvaišys, -ė, prekurtys, -ė ~ priekurtys, -ė; dat. pl. priedurnem ~ priedurniam, priedurnėm || priedurnám ~ priedurniám, priedurnėm ~ priedurnėm; ac. pl. priedurnis ~ priedurnius, priedurnes.

Adjectivul mėlinas, -a ~ mėlynas, -a are accentul paradigmei a treia „a” (la nominativul singular feminin este accentuată, de asemenea, prima silabă!), dat. pl. mėlinėm, mėlinom, ac. pl. mėlinus, mėlinas.

2. Adjectivele de grad comparativ și de grad comparativ superior au în dialect accentul paradigmei a patra. Cel mai adesea au accentul acestei paradigme și adjectivele cu sufixul -utinis, -utinė: paskutinis, -ė, pirmutinis, -ė, vidutinis, -ė; dat. pl. paskutiniem, paskutinom (pentru terminație, vezi § 26), ac. pl. paskutinius, paskutinis.

3. Spre deosebire de limba literară, unele adjective cu sufixul -inis, -inė sunt accentuate diferit. De exemplu, în dialect au accent fix miltinis, -e (: lk. miltinis, -ė, 2), mėšinis, -e (: mėšinis, -ė 2), vuosinis, -e (: uosinis, -ė 2). Au două tipare accentuale aglinis, -e ~ eglinis, -ė, alkšninis, -e, beržinis, -e — accentul paradigmei a doua (ca în limba literară) și accent fix (áglinis, -e, alkšninis, -ė, beržinis, -e).

NUMERAL

1. Numeralele cardinale

Principalele

§ 29. Numeralele cardinale principale ale dialectului nu se deosebesc, în general, prin formarea lor de numeralele din aceeași categorie din lk. Luate separat sau în anumite grupuri (să zicem, „11” — „19”), numeralele prezintă doar unele modificări fonetice, cf.:

1. vienas, viena

2. dù, dvì

3. trìs ~ trỹs

4. keturi, kẽtres < kẽturios

5. piñki ~ penki, piñkes ~ peñkios

6. šeši, šešes ~ šešios

7. saptini < septyni, saptines < septynios

8. aštūmi, aštūmes ~ aštūnios

123

9. devìni ~ devyni, devìnes ~ devýnios

10. dešims, dešimtis

11. venùolka < vienuólika

20. dvìdešims

21. dvìdešims vienas, dvìdešims viena

30. trìzdešims ~ trisdešims

40. kètrezdešims < keturiasdešims

100. šimtas

1000. tūkstūntis ~ tūkstantis.

Pe lângă numeralele cardinale septìnezdešims „70”, aštuónezdešims „80”…, tūkstūntis šimtas, tūkstantis du šimtai, tūkstantis du šimtai pìnk(e)zdešims… se spune adesea (mai ales de către vorbitorii mai în vârstă ai dialectului), cu aceeași semnificație: septìnez dešimtis (< șaptezeci), aštuóne² dešimtis…; venùolka šìntu (~ šìntu), dvìlka šìntu, dvìlka šìntu ùi pìnk(e)zdešims… Cf.: màn jau septìnez dešìmtis šeši metai; už kārvi tadaj makėje aštanòika devinòika šìntu; jisai be dvìdešims keturū šìntu neparādoda.

§ 30. Numeralul viēnas¹³ se declină precum adjectivele cu tema în a-, iar viēna precum adjectivele cu tema în o (§§ 23, 25).

Formele de genitiv, dativ și instrumental ale numeralului dù, dvì sunt aceleași atât la masculin, cât și la feminin: gen. dvējì ~ dviejų sau dvìe, dat. și instr. dvìem. Locativul masculinului este dvējūosi|dvējūose ~ dviejuose, ilativul dvejūosin ~ dviejuosen|dvejūosna(n) ~ dviejuosna(n), locativul femininului dvejōsil|dvejōse ~ dviejose, ilativul dvejōsin ~ dviejosėn|dvejōsna(n) ~ dviejosna(n) (cf. § 4).

De asemenea, abù, abì se declină la fel ca dù, dvì. Numai nominativul și acuzativul au formele abùdu, abìdvi — celelalte cazuri nu se folosesc.

Numeralul trìs are forme distincte de masculin și feminin la locativ și ilativ: loc. trìjūosi|trìjūose, trìjōsi|trìjōse, il. trìjūosin|trìjūosna(n), trìjōsin|trìjōsna(n). Formele celorlalte cazuri nu disting genul: gen. trìjų ~ trijų, dat. și instr. trìem ~ trim, acuz. trìs.

Terminațiile numeralului keturi sunt aceleași ca ale adjectivelor cu tema în ia (de exemplu, naujas, § 23), iar kètrės ~ kètrios — ca formele de plural ale adjectivelor cu tema în io (de exemplu, nauja, § 25). În afară de forma de nominativ feminin, de regulă nici forma de acuzativ nu are vocala u după consoana t: kètris ~ kètrias. Acuzativul masculin coincide și el cu acuzativul feminin kètris. Totuși, terminația sa -is poate să fi apărut fonetic în dialect atât din -is, cât și din -ius. Forma acestui caz kèt(u)ris se întâlnește în împrejurimile localităților Čiobiškis și Musninkai, precum și în alte locuri de la marginea estică a arealului dialectal. O au și dialectele învecinate ale aukštaiților estici, care păstrează intact terminația -us după o consoană palatalizată (sau j) (Kurkliai, Lyduokiai, Želva, Molėtai, Giedraičiai…). Vecinii din zona Kaišiadorys, aukštaiții centrali (de exemplu, Žasliai), au acest acuzativ cu -is, deși în anumite locuri (de exemplu, Palomenė) se întâlnește pe lângă acesta și forma cu -ius. Se mai poate adăuga că terminația -is este caracteristică și scrierilor lui K. Širvydas,

¹³ Atât în limba literară (cf. Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, p. 938), cât și în dialect, viēnas,-a poate fi folosit și cu sens adjectival sau pronominal, de exemplu: tikāi viēna ki (= precum) pirštas; su tuo vaikų dabar viēnas vargas; venēiš metāis būva labai unkštivas pavasaris; jie ki gaidžei viēnas prieš kitų šakinei; mės iš viēna bakana (= dintr-o pâine) duonas nevalgėm.

124

cf.: pinkis SP I 252₂₀, septinis SP I 140₁₇ alături de elnius SP I 141₂₆, erszkiečius SP II 163₃₂.

La fel ca keturi, ketres se declină și pinki, pinkes; šeši, šešes; septini, septines; aštuoni, aštuones; devini, devines.

Numeralul dešims este invariabil. Forma sa declinată dešimtis (folosită ceva mai des numai de vorbitorii dialectului din generația mai vârstnică) are aceleași terminații ca substantivele cu tema în i (cf. § 11), însă, pe lângă genitivul plural dešimčių ~ dešimčių, se întâlnește și dešimtų ~ dešimtų.

Numeralele vienuolka – devinuolka au cazuri de singular. Terminațiile lor sunt aceleași ca ale substantivelor cu tema în o (§ 8), doar că acuzativul are terminația scurtă -a, adică coincide cu nominativul.

Numeralul šimtas se declină ca substantivele cu tema în a (§ 6), iar tūkštūntis, în cea mai mare parte a cazurilor (și întotdeauna la vorbitorii din generația mai tânără), ca substantivele cu tema în ia (§ 7). Generația mai veche îl folosește uneori și cu terminațiile substantivelor cu tema în ē; cf.: singular nominativ tūkštūnė ~ tūkstantė, singular genitiv și plural nominativ tūkštūntes ~ tūkstantēs, plural dativ și instrumental tūkštūntiem ~ tūkstantēm. Aceste forme au apărut, cel mai probabil, în locul unor forme mai vechi de feminin cu tema în i (cf. trecerea substantivelor feminine cu tema în i la cele cu tema în ē — § 12).

Numeralele compuse dvidešims — devineždesims sunt invariabile. La numeralele complexe (formate din mai multe cuvinte), toate cuvintele se declină, de exemplu: nominativ dū tūktūnčiį irįs šimtąjį devini, genitiv dvėjų tūktūnčių trijų šimtų devinių etc.

Numerale colective

§ 31. În primul rând trebuie menționate numeralele colective formate în același mod ca cele de la 1k.: veneri ~ vieneri, vieneres ~ vienerios; abejì, abejes ~ abėjos; dvėji, dvėjes ~ dvėjos; frėji, frėjes ~ frėjos; ketveri, ketveres ~ ketverios; pinkeri, pinkeres ~ pinkerios... devineri ~ devyneri, devineres ~ devynerios.

Uneori se folosesc și forme cu sufixul -er-: dvėjeri, dvėjeres ~ dvėjerios; frėjeri, frėjeres ~ frėjerios.

Pe lângă numeralele colective cu sufixul -er-, în dialect se mai folosesc numerale cu același sens, formate cu sufixul -el-: veneli ~ vienelė, vienelės ~ vienelios, pinkeli, pinkelės ~ penkelios; šešeli, šešelės ~ šešelios; septineli < septyneli, septineles < septynelios; aštaneli ~ aštuoneli, aštaneles ~ aštuonelios; devineli ~ devyneli, devineles ~ devynelios.

Pe lângă formele de nominativ feminin vieneres, vieneles și formele de acuzativ vieneris ~ vienerias, vienelis ~ vienelias, se întâlnesc și forme cu -e- în rădăcină: nominativ vėneres ~ vėnerios, vėnelės ~ vėnelios, acuzativ vėneris ~ vėnerias, vėnelis ~ vėnelias. Acestea din urmă au apărut, cel mai probabil, după modelul formelor dvėjes sau dvėj eres, kė tveres (nominativ); dvėjeris ~ dvėjerias, kė tveris ~ kė tverias (acuzativ).

Numeralele colective se folosesc cu substantive la plural, de exemplu: dvėjes (dvėjeres, dvėjeles) dūris, kė tveres šākes, devineri (devineli) mētai.

Numeralele colective se declină ca numeralul cardinal principal keturi, ketres (§ 30). Terminația acuzativului masculin este în majoritatea cazurilor -is (dvėjis, frėjis); numai mai aproape de limita estică a dialectului se întâlnește și -us (dvėjus, frėjus). Pe lângă feminin

125

Formele de dativ și instrumental ale numeralului colectiv de gen frėjes sunt trėjom; uneori se spune și trijom, de exemplu: frijom pirštinem neustėks šūlu; su frijom kėlnem. Această din urmă formă este, probabil, un rezultat al contaminării dintre frėjom și frīm.

Numerale colective

§ 32. Formarea numeralelor colective din dialect este aceeași ca în limba literară: dvėjetas, trėj etas, kėivertas, piñketas ~ peñketas, devinetas ~ devýnetas.

Numeralele din această categorie pot fi folosite atât cu substantive de gen masculin, cât și cu substantive de gen feminin, de exemplu: frėjetas arklių, kėivertas paršu; piñketas kárvu, šéšetas kañlu.

Numeralele colective au forme de singular la cazuri. Desinențele lor sunt în mare parte aceleași ca ale substantivelor cu tema în -a (§ 6); numai nominativul și acuzativul pot avea uneori și desinența -a, de exemplu: piñketa paršu laksta, trėjeta kárviu ganasi; kėiverta arklių pardavė, aštíone ta vištu lápe nuneše. Aceste forme (la fel ca vienuolika — devyniolika) trebuie considerate vestigii ale nominativului-acuzativ al genului neutru.

Numerale fracționare

§ 33. Numeralele fracționare de tipul celor din limba literară viena trečioji, trys aštuntosios nu se folosesc în dialect; în locul lor se spune: (vienas) trėčdalis, (vienas) kėvirtadalis, dù piñktadalii ~ dù penktadaliai, tris aštuntadalii ~ trýs aštuntadaliai și așa mai departe.

Numeralele din această categorie au numai forme de gen masculin; elementele lor compuse trėčdalis, ketvirtadalis etc. se declină ca substantive cu tema în -ia (§ 7).

Cuvântul pusė ~ pusė este folosit și cu sensul de numeral fracționar (se declină ca substantivele cu tema în -ē, § 10).

Numeralele pusúitra ~ pusáitro, puštrėčė ~ pustrėčio, puškėtv irta ~ pusketvirto... se flexionează după gen, dar nu se declină; se folosesc numai formele de genitiv, de exemplu: puštrėčė maiša ~ pustrėčio maišo, puštrėčės luntós ~ pustrėčios lentós.

2. Numeralele ordinale

§ 34. Formarea numeralelor ordinale în dialect nu diferă, în esență, de cea din limba standard, cf.: pirmas, -à; úntras, -à ~ añtras, -à; trėčis, -ė ~ trėčias, -ià; ketvirtas, -à; devintas, -à; dešimtas, -à; dvidešimtas, -à; dvidešim(s) pirmas, -à. Numai numeralele ordinale de la „11” la „19” pot avea în dialect forme duble — pe lângă veniúoiktas, -a, dvìlktas, -a, reprezentanții generației mai în vârstă a dialectului folosesc încă destul de frecvent și venalikis, -e ~ vienuolikìs, -ė, dvìlikis, -e ~ dvylikis, -ė etc.

§ 35. Cazurile numeralului pirmas au aceleași desinențe ca adjectivele cu tema în -a, iar pirmà — ca adjectivele cu tema în -o (§§ 23, 25). Și celelalte numerale ordinale cu tema în -a, -o se declină la fel.

Numeralele trėčis, venalikis, dvìlikis... se declină ca adjectivele cu tema în -ia (§ 23), trėčė — ca cele cu tema în -io (§ 25), iar venalike, dvìlike — ca adjectivele cu tema în -ē (§ 26). La fel ca anumite adjective cu tema în -ia, și numeralele venalikis, dvìlikis etc. au uneori, pe lângă desinența adjectivală a dativului singular (venalikem ~ vienuolikìam, dvìlikem ~ dvylìkiam), și desinența substantivală (venalikìi ~ vienuolikìui, dvìlikìi ~ dvylìkiui).

126

La numeralele ordinale compuse se declină numai ultimul cuvânt, de exemplu: sg. nom. tūkstantis devyni šimtai penktas, gen. tūkstantis devyni šimtai penkta... pl. nom. tūkstantis devyni šimtai keturelikį metai, instr. tūkstantis devyni šimtai keturelikiais metais.

3. Accentuația

§ 36. Cele mai importante diferențe de accentuare ale numeralelor din dialect față de limba standard sunt următoarele:

a) Numerale cardinale:

1. În numărarea ritmică, numeralele „4” — „6” pot avea accentul pe prima silabă: keturi, piñki, šeši.

2. Forma de dativ singular a numeralului viena are accentul pe desinență: venái ~ vienái (cf. § 28a).

3. Conturul intonațional al formelor de dativ și instrumental ale numeralului trìs este circumflex: trīm (cf. § 17,3).

4. Formele unor cazuri ale numeralului dešimtis pot avea uneori (mai rar), pe lângă accentul pe desinență, și accent pe rădăcină, de exemplu: sg. nom. dešimtis || dešimtis, gen. dešimties || dešimties.

5. Formele de plural ale numeralului šimtas au accentul pe rădăcină dacă urmează după un alt numeral, de exemplu: dù šimtai, dvìlika šimtų ~ dvyl(i)ka šimtų, trīm šimtam, dvìem šimtais, dar: šimtai jų tinai skraida; tų jų šimtais nepapirksi.

b) Numerale colective:

Pe lângă formele de nominativ cu accent pe desinență septneri, septnelì, aštaneri, aštanelì, devineri, devinelì, se folosesc și forme cu accent pe sufix: septýneri, septýnelì, aštuoneri, aštuonelì, devyneri, devynelì. Formele cu acest accent au apărut după modelul lui septynì, aštuoni, devìni, unde accentul s-a retras în mod regulat de pe desinența scurtă.

c) Numerale ordinale:

1. pirmas, -à la singular instrumental și plural acuzativ, cel mai adesea accentul cade pe terminație: pirmù, pirmąĩ; pirmùs, pirmàs. Terminația acestor forme a început să fie accentuată prin analogie cu alte numerale ordinale, de exemplu ùntras, -à ~ àntras, -à — singular instrumental untrù, untrąĩ; plural acuzativ untrùs, untràs.

La numeralele feminine pirmà — dešimtà, dvidešimtà — devinezdešimtà, dativul singular are accentul pe terminație, de exemplu: pirmái, ketvirtái, dvidešimtái..., ca și cazul corespunzător al adjectivelor cu tema în o (§ 28 a).

2. venalikis, -e — devinelikis, -e ~ devyniolikis, -ė se accentuează după tipul accentual al doilea (venuolktas, -a... are accent fix, ca în limba literară).

PRONUME

1. Observații generale

§ 37. Majoritatea pronumelor dialectului sunt aceleași ca în limba literară, doar unele sunt ușor modificate fonetic și morfologic, sensul unor pronume s-a schimbat, iar câteva provin din limbile slave. De exemplu:

1. Personale: aš, tū, jisai¹⁴ || ăns „el“, anà „ea“, mẽs, jūs ~ jũs, jiẽ || àne ~ ãnie, jós || ãnas ~ ãnos.

¹⁴ Forma scurtă jis nu se folosește deloc. Cu particula -ai, care și-a pierdut în dialect valoarea demonstrativă, de întărire, se folosesc și alte pronume distincte (cf. mai jos).

127

2. Reflexive: savi ~ savę.

3. Posesive: màna ~ màno, tàva ~ tàvo, sàva ~ sàvo.

4. Demonstrative: anàs, anõjį < anõjį¹⁵ „ana“, šitas, šitai ~ šitoj „šita“, tàs || tasai, tõj „ta“, tõks || taksai ~ toksai, tõke ~ tokią, šitaks ~ šitoks || šitaksai ~ šitoksai, šitake ~ šitokia, tas pãc ~ tas pats, tõj pati, pãc tas, pati tõj, tõks pãc, taksai pãf, tõke pati (pãt).

5. Interogative-relative: kàs, kõks || kaksai ~ koksai, kõke, katràs, katrõj, kuris, kurõj (rar), keli, -es ~ -ios, kelintas, -à, keleri, -es, kanõ „al cui“.

6. Nehotărâte: kàs, kõks || kaksai, kõke, katràs, -õj, keli, -es, kelõlika < keliõlika, keletas, bet kàs, bet kõks || bet kaksai, bet kõke, bet katràs, bet katrõj, katràs-ne-katras, katrõj-ne-katrõj, kai kàs, kažna kàs, kažna katràs, kažna kõks (kaksai), šis tàs, šõks tõks || šeksai taksai ~ šioksai toksai, šõke, tõke, kitas, kitai ~ kitoj, kas kita, vienas kitas, viena kita, kitõks, -e, kitõniškas, -a, visas, -à, viskàs, visõks, -e, niẽkas, ni joks, -e „niciunul, -a“, ni kõks (kaksai), -e „niciun fel, -a“. În loc de fiecare sunt folosite cel mai adesea pronume de origine slavă kõžnas, -a, žėdnas, -a.

7. De întărire pãc, pati.

2. Declinarea

Pronumele fără distincție de gen

§ 38. àš, tù; savi.

Singular Plural N. àš, tù mẽs, jūs G. manì, tavì, savì mūsų, jūsų D. mãn, tàu, sáu mùm, jùm Ac. manì, tavì, savì mumìs, jumìs I. manìm, tavìm, savìm mùm, jùm Loc. manì, tavì, savì mumìsi|mumìse; jumìsi|jumìse

Pe lângă formele mai scurte àš, tù, nominativul singular are uneori și forme mai lungi: ãšen, ãšenai; tùjen, tùjenai. Acestea sunt folosite în principal doar de generația mai în vârstă.

Formele de genitiv și acuzativ singular sunt în general identice în dialect: manì ~ manę, tavì ~ tavę, savì ~ savę. Pe lângă manì, tavì, savì, se întâlnesc uneori formele de acuzativ singular manì, tavì, savì. Acestea pot fi vestigii ale formelor mai vechi manė, tavė, savė (în dialect -ė > -i), dar acuzativul singular al acestor pronume cu -i apare și în dialectele lituaniene răsăritene care păstrează intact vechiul -ė (de exemplu, în jurul localității Tverečius), precum și în dialectele în care vechiul -en > -e (Palomenė, Žasliai și în alte părți). Prin urmare, originea formelor de acuzativ singular cu -i nu este clară¹⁶.

Genitivul plural este în principal mūsu ~ mūsų, jūsų ~ jūsų (aceste forme sunt folosite și ca pronume posesive). Uneori se întâlnesc și forme după modelul genitivului singular

¹⁵ Formele simple de nominativ și instrumental singular ale unor pronume feminine au fost înlocuite cu forme pronominale scurte cu articol. (Pentru detalii, a se vedea „Lietuvos TSR MA Darbai“, seria A, 2(7), 1959, p. 195 și urm.) Pe lângă formele simple, nominativul plural masculin are uneori și forme pronominale scurte cu articol, de exemplu: anieĮ, kairieĮ, šitieĮ, tieĮ. Totuși, aceste forme nu apar pe întregul areal dialectal — sunt folosite mai ales numai în împrejurimile localităților Čiobiškis și Musninkai.

¹⁶ Cf. J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, t. 3, Warszawa, 1956, p. 137; Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 299.

128

Formele create mumì ~ mumė, jumì ~ jumė (cf.: jisai mumì nepràšė; iš jumì atėję un mumis „de la voi a venit la noi“).

La fel ca dativul plural, de cele mai multe ori este și instrumentalul plural (cf.: neik su mùm; su jùm nėr kȯ šnekėt). Mai rar apare instrumentalul plural mumìm, jumìm (cf.: su mumìm anà nėšneka; àš su jumìm nòru važiuòti).

Acuzativul plural este de obicei mumìs, jumìs; formele mai rare de acuzativ sunt mumì, jumì.

§ 39. Celelalte pronume fără gen au doar singular. Desinențele lor sunt în mare parte aceleași ca la pronumele lituaniene corespunzătoare, însă fonetic unele cazuri diferă puțin, cf.:

N. kàs, niẽkas, šìs tàs

G. kȯ, niẽka, šȯ tȯ

D. kám, niẽkam, šám tám

Ac. kù, niẽku, šì tù

Instr. kuõ || kuõm, niẽku, šuõ tuõ || šuõm tuõm

Genitivul are și forma kanõ, folosită cu valoare interogativă, relativă și nehotărâtă, de exemplu: kanõ šitai kepùrė? kanõ padėta, tas jį pasiims; nemètik akmenų — da kanõ lùngu išmuši. Forma kanõ a apărut, cel mai probabil, din kenõ < kienõ, adică din genitivul singular al pronumelui kienas (întâlnit astăzi doar în dialectele lituaniene răsăritene, de exemplu la Lazūnai, Gervėčiai și Zietela).

Pe lângă acuzativul šì tù apare și forma šù tù (cf.: dàve šù tù pasògas), unde šù a apărut, se pare, după modelul celui de-al doilea component (tù).

Instrumentalul singular kuõm (< kuomi), šuõm tuõm (< šiuomi tuomi), la fel ca formele cu -m ale pronumelor de gen la acest caz, este folosit mai ales de vorbitorii din generația mai în vârstă.

Formele locative sunt înlocuite de adverbe: kur̃, niẽkur, šì tì „ici și colo”.

Pronumele kelõlka se declină ca numeralul veniõlka (§ 30).

Pronume de gen

Tema a

§ 40. Majoritatea terminațiilor cazuale ale pronumelor cu tema a, de exemplu: anàs, šìtas, vìsas, sunt aceleași ca și cele ale adjectivelor cu tema a (§ 23); se deosebesc doar în câteva cazuri.

Instrumentalul singular al unor pronume are trei terminații: -u, -uo și -uom, cf.: anù, anuõ, anuõm; katrù, katruõ, katruõm; šitù, šituõ, šituõm. Terminațiile mai vechi -uo sau -uom (< -uomi) se păstrează și la tàs: tuõ, tuõm. Cel mai frecvent se folosesc formele acestor pronume cu -uo; cele cu -uom sunt mai caracteristice reprezentanților generației mai în vârstă, iar cele cu -u se întâlnesc acum extrem de rar. Terminația instrumentalului singular al celorlalte pronume cu tema a este întotdeauna -u (< -uo), de exemplu: kitù, kitõnišku, kõžnu, kelintù, visù.

Pronumele anàs, katràs, šìtas, tàs au terminații mai vechi la nominativul și acuzativul pluralului: nom. aniẽ, katriẽ, šitiẽ, tiẽ; acuz. anuõs, katruõs, šituõs, tuõs. La celelalte pronume cu tema a, terminațiile acestor cazuri sunt scurtate: nom. kiti, kitõniški, kõžni, kelintì; acuz. kitùs, kitõniškus, kõžnus, kelintùs.

9. Lietuvių kalbos gramatikos tyrinėjimai

129

Tema ia

§ 41. Pronumele cu tema ia, de exemplu: jisai, kòks (kaksai), se declină în mod asemănător adjectivelor cu aceeași temă (§ 23). Numai că aceste pronume au păstrat aproape întotdeauna terminațiile mai vechi ale instrumentalului singular, nominativului și acuzativului plural, de exemplu: instr. sg. juõ || juõm, kakuõ || kakuõm, nom. pl. jiẽ, kakìẽ, acuz. pl. juõs, kakuõs.

Alături de forma de nominativ singular a pronumelui personal jisai, cu același sens se folosește foarte frecvent pronumele áns (< ánas), iar alături de nominativul plural jiẽ — ãne ~ ãnie sau (mai rar) ãnis ~ ãnys.

Pronumele keli, keleri au numai cazuri de plural, ale căror terminații sunt exact aceleași ca terminațiile adjectivului naujas (§ 23).

Pronumele pàč ~ pàts se deosebește oarecum de celelalte pronume cu tema ia prin declinare. Unele cazuri ale acestui pronume păstrează terminațiile cu tema i, cf.: gen. sg. patìẽs, acuz. pàti ~ pàtį, nom. pl. pàtis ~ pàtys. Terminațiile celorlalte cazuri sunt specifice temei ia. Terminația acestei teme apare adesea și la genitivul singular: pàče ~ pàčio. Pe lângă acuzativul singular pàti, apare uneori și pàči (cf.: pàči didžiausi darbų padarèm; jisai un pàči karàli būva nuvėjis „el însuși se dusese la rege“). În această formă, č a apărut prin analogie cu celelalte cazuri, care au în mod regulat africata č.

Terminațiile instrumentalului singular și acuzativului plural ale pronumelui pàc sunt scurtate: instr. sg. pàčiu, acuz. pl. pàčius || pàčis ~ pàčiùs.

o-tema

§ 42. Majoritatea pronumelor cu tema o au aceleași terminații ca adjectivele cu această temă (§ 25).

În locul formelor simple ale nominativului singular ale unor pronume, așa cum s-a menționat deja (cf. nota 15), se folosesc cel mai adesea formele pronominale scurtate (de exemplu: andì, katròi, šitai...).

Instrumentalul singular are întotdeauna terminațiile mai lungi (pronominale), de exemplu: anújį ~ anąjį || anó, šitùjį ~ šitáj || šitąj, visài.

Pronumele anà, katrà, šità au, pe lângă formele acuzativului plural cu -as ~ -as, și forme cu -uos: anuõs, katrõs, šitõs. Pronumele tà are doar forma tuõs. Acuzativul plural cu -uos a apărut după modelul formelor de genul masculin (cu temă a-, ia-).

io-tema

§ 43. Terminațiile pronumelor cu tema io sunt aceleași ca ale celor cu tema o, însă, apărând după consoane palatalizate, sunt mai mult modificate fonetic, de exemplu: acuzativ singular pàči (< pàčiu) ~ pàčia, šitaki ~ šitokia, instrumental singular kakúi ~ kokiáj || kakì, pàčì „însăși”, acuzativ plural pàčis ~ pàčias, šitakis ~ šitokias.

În locul formelor acuzativului plural de persoana I jàs, kòkias, kuriàs, šiàs, tòkias, în dialect se folosesc întotdeauna juõs, kakùõs, kuriõs, šiõs, takùõs.

În locul formei nominativului singular de persoana I ji, în dialect se folosește, se poate spune, întotdeauna anà, iar pe lângă nominativul plural jõs — foarte frecvent și ãnas ~ ãnos.

Pronumele kėlės ~ kėlios, kėleres ~ kėlerios au numai cazuri de plural.

130

3. Accentul

§ 44. Principalele diferențe de accentuare a pronumelor din grai față de lk. sunt următoarele:

a) Pronumele šitas, šitai se accentuează la fel ca kitas, -a (kitai), visas, -a, adică asemenea adjectivelor bisilabice din paradigma accentuală a patra (geras, -a).

b) Pronumele kóks (kaksai), kóke ~ kokia, šóks (šeksai), šóke ~ šiokia, tóks (taksai), tóke ~ tokià au accentuare finală (accentul pe rădăcină apare numai la nominativul singular kóks, šóks, tóks, nominativul plural kók es || kakós, šók es, tók es || takós).

c) Formele de dativ singular feminin ale pronumelor cu accent mobil sunt accentuate întotdeauna pe terminație, de exemplu: kelintái, pačiái (cf. accentuarea adjectivelor, § 28).

VERB

1. Observații generale

Moduri, timpuri, număr, persoane. § 45. Verbele au patru moduri: indicativ, condițional, imperativ și permisiv.

Indicativul are patru timpuri: prezentul, trecutul perfectiv, trecutul iterativ și viitorul.

Verbele au două numere: singular și plural; dualul lipsește. Formele de persoana I plural ale tuturor modurilor și timpurilor se termină, de regulă, în grai în -m, iar cele de persoana a II-a în -i. În aceste forme, după -m și -i, vocala -e- ~ -ė- se păstrează numai înaintea particulei reflexive, de exemplu: nėšame ~ nėšamės, nėšate ~ nėšatės. Pentru -e la persoanele I și a II-a plural ale viitorului, cf. § 55.

Persoana a III-a singular și plural are întotdeauna forme identice.

Unele verbe se folosesc numai la persoana a III-a. Acestea sunt așa-numitele verbe impersonale, de exemplu: sópa, sapėja ~ sopėjo, sapėdava, sapės, sapėtu; šėkasi, šėkesi ~ šėkėsi...; tóptelaje ~ tóptelėjo. Totuși, în anumite expresii apare și persoana a II-a a imperativului acestor verbe, de exemplu: įir uñs isapėk tu mán teip „și să te doară așa pe mine”; įir pašnik tu mán teip gražei.

Verbele reflexive. § 46. Verbele fără prefixe au întotdeauna particula reflexivă -s(i) la sfârșitul cuvântului. Forma ei întreagă (-si) se păstrează mai frecvent numai la persoana a III-a a prezentului, a trecutului perfectiv, a trecutului iterativ și a condiționalului, de exemplu: mátasi ~ mátosi, nėšasi, praūšisi ~ praūšiasi, šlūjosi ~ šlūojasi; mátėsi ~ mátėsi, nėšėsi ~ nėšėsi, praūšesi ~ praūšėsi, šlávėsi ~ šlávėsi; matídavasi ~ matýdavosi, nėždavasi ~ nėšdavosi, praūždavasi ~ praūsdavosi, šlūdavasi ~ šlūodavosi; matítusi ~ matýtusi, nėštusi, praūstusi, šlūotusi. Însă aceste forme se folosesc destul de des și fără -i. Atunci particula reflexivă prescurtată -s se păstrează în cea mai mare parte moale, de exemplu: mátas, nėšas, praūšis; mátės, nėšės, praūšes; matídavas, nėždavas, praūzdavas; matítus, nėštus, praūštus (de altfel, se spune și mátas, nėšas...).

În terminațiile celorlalte forme, particula reflexivă este întotdeauna prescurtată, de exemplu: matýtis ~ matýtis, nėštis, praūštis (moliciunea lui -s nu este prea pronunțată); nešuos, nešies, nėšames ~ nėšames, nėšates ~ nėšates; nešaus, nešies nėšemes ~ nėšėmes, nėšetes ~ nėšėtes; nėždavaus, nėždavais...; nešuos, nešies...; nėškis, nėškimes ~ nėškimes; nėštums.

La verbele cu prefix, particula reflexivă se află întotdeauna între prefix și rădăcină. Forma ei neprescurtată (-si-) se păstrează în următoarele cazuri:

1) când poartă accentul, de exemplu: apsiėme ~ apsiėmė, nusiprause ~ nusiprausė, pašsivėžė, pasisukem ~ pasisukeme, pasisukėt ~ pasisukėte;

131

2) fiind înaintea unei rădăcini care începe cu consoanele s, š, z, ž, precum și, mai frecvent, cu č, dž, de exemplu: pasišveikinti, peršisverti; apsisvārinti, peršisālditi ~ peršisaldyti; pasižulinti, unsizuršt „įsiziursti“; apsižėrkti, susižinoti; nusičiaudėt ~ nusičiaudėti, susičėupk; apsidžiaūks, pasidžiaūt (mai rar: suščėupk ~ susičiaupk, paždžiaūt ~ pasidžiauti);

3) fiind după prefixele iš- ~ iš-, už- și, foarte adesea, și după at-, de exemplu: išsidilinti ~ išsidilinti, išsimāudīt ~ išsimāudyti, išsivaikščėt ~ išsivaikščioti; usidėkīt ~ užsidėgti, usinarēt ~ užsinorėti, usiprašīt ~ užsiprašyti; acidūsa ~ atsidūso, acikōsēi ~ atsikōsēti, acimīnīt ~ atsimīnīti (mai rar: acadūsa, ackōsēt, acimīnīt).

În celelalte cazuri, după prefix, particula reflexivă este în cea mai mare parte redusă: -si- > -s- (înaintea unei consoane sonore -z-), de exemplu: abždėgīnīt < apsidėginti, apšvilkt < apsivilkti, nusprāušīt < nusipraūšti, pastaisīt < pasitaisīti, parsvarīt < parsivarīti, peršnešt < persinešti, suždēt < susidėti. Formele acestor verbe cu particula reflexivă neredusă (apsidėgint, apsivilkti…) apar mai rar.

Infinitivul. § 47. În dialect se folosește mai ales forma redusă, cu -t palatal la final, de exemplu: ait ~ eiti, būt ~ būti, matīt ~ matyti, narēt ~ norėti, sūkt, važiuot. Formele mai lungi ale infinitivului, cu -i final sau -e ~ -ie, apar rar, de exemplu: gáuti, gáute.

Reprezentanții generației mai vârstnice folosesc uneori, pe lângă formele menționate, și infinitivul cu particula -nai, de exemplu: aitēnai ~ eitienai, dirptēnai ~ dirbtienai, narētenai ~ norētienai, važiuotenai.

Infinitivul verbelor reflexive se termină întotdeauna în -tis, de exemplu: nēštis, pīrktis, sūktis, vītis ~ vītis.

Supinul. § 48. Supinul, atât de caracteristic unor alte dialecte ale lituanienei de răsărit, practic nu se întâlnește în dialectul descris — a fost auzit un singur exemplu: mēs būdavo vagātu važiuojim ~ mēs būdavo uogautų važiuojame (Jačionys, împrejurimile localității Pabaiskas). În locul lui se folosește infinitivul, de exemplu: visi išējē (~ išėjo) rūgų pjaūt; jisai važiuoji (~ važiuoja) šiena vėšt.

2. Conjugarea

Modul indicativ

Timpul prezent

§ 49. Formele timpului prezent pot fi împărțite în patru grupe în funcție de vocala finală a temei: cu temă în a, cu temă în ia, cu temă în i și cu temă în o. Desinențele personale sunt aceleași ca la formele timpului prezent din lk.; în dialect, unele dintre ele s-au modificat numai fonetic, cf.:

Singular Plural

tema în a

1. mă învârt, ne învârtim, ne învârtim

2. te învârți, vă învârtiți, vă învârtiți

sūka, sūkas(i)

tema în ia

1. ridic, ne ridicăm, ne ridicăm

2. ridici, ridicați, vă ridicați

3. kēli, kēlis(i)

132

t tema în i

1. turì, turìos tùrim, tùrimes

2. turì, turìes tùrit, tùrites

3. tùri, tùris(i)

tema în o

1. rõdau, rõdaus rõdam, rõdames

2. rõdai, rõdais rõdat, rõdates

3. rõda, rõdas(i)

§ 50. Formarea temelor de prezent ale dialectului nu diferă în esență de cea din limba lituaniană standard. Merită menționat doar câte un lucru.

a) Verbul bū̃t ~ būti are cel puțin câteva forme pentru fiecare persoană, și anume: sg. pers. 1 būnu, asù, asmù, pers. 2 būni, asi, pers. 3 būna, būsta, įir(a), ästi; pl. pers. 1 būnam, äsam, pers. 2 būnat, äsat. Într-adevăr, aceste forme diferă uneori puțin prin întrebuințare: formele asù, asmù, asi, įir(a), ästi, äsam, äsat exprimă prezența persoanei la momentul vorbirii, iar formele būnu, būni, būna, būsta, būnam, būnat — cel mai adesea, într-un timp strict nedefinit.

Formele cu rădăcina as- ~ es- sunt vestigii ale conjugării atematice. Totuși, numai pers. 2 sg. (asi ~ esi) și pers. 3 sg. (ästi ~ ėsti) și-au păstrat terminațiile acestei conjugări. Formele celorlalte persoane sunt contaminări, primind terminațiile verbelor tematice (cu tema în a)¹⁷.

b) Formele verbelor cu tema în ia din dialect au coincis complet cu cele ale verbelor cu tema în i. Cauza acestei coincidențe este transformarea lui a de la finalul temei (după o consoană palatalizată) în i. Astfel, formele kėli, kėlisi; kėlim, kėlimes; kėlīt, kėlites au evoluat fonetic din kėlia, kėliasi; kėliame, kėliamės; kėliate, kėliatės.

În dialect, formele de prezent ale verbelor ia cu tema în sunt și girdė̃t, lidė̃t ~ lydėti, sedė̃t ~ sėdėti, židė̃t ~ žydėti; acest lucru este indicat de africata prezentă în aceste forme: pers. 3 giřdži(si), lidži, sėdži, židži, pl. pers. 1 giřdžim, lidžim, sėdžim, židžim, pers. 2 giřdžit, lidžit, sėdžit, židžit.

Forma de pers. 3 a prezentului rõdze(s) ~ rõdžia(s) „arată (se)” a fost auzită doar de câteva ori (rõdze cărțile sunt incorecte, Juknonys, împrejurimile localității Čiobiškis; rõdžes, neprisimenų takų Leščūnai, împrejurimile localității Gelvonai).

c) Consoana de la finalul temei de prezent a verbelor cu sufixul -aut poate fi j sau n, de exemplu:

abaláut ~ obuoliáuti — abaláuju, pers. 2 și 3 sg. abaláuji, abaláujim, abaláujit || abaláunu, abaláuni, abaláuna, abaláunam, abaláunat; badáut — badáuju, pers. 2 și 3 sg. badáuji… || badáunu, badáuni, badáuna…; dūsaut ~ dūsauti — dūsauju, pers. 2 și 3 sg. dūsauji… || dūsaunu, dūsauni, dūsauna…; mainikáut — mainikáuju, pers. 2 și 3 sg. mainikáuji… || mainikáunu, mainikáuni, mainikáuna…; pašaráut — pašaráuju, pers. 2 și 3 sg. pašaráuji… || pašaráunu, pašaráuni, pašaráuna…; svačáut ~ svočiáuti — svačáuju, pers. 2 și 3 sg. svačáuji… || svačáunu, svačáuni, svačáuna.

¹⁷ În dialect au rămas foarte puține vestigii ale conjugării atematice. În afară de formele verbului būti „a fi”, se mai folosește adesea doar persoana a 3-a niešti ~ niežti.

133

Formele cu consoana j la finalul temei par să fie ceva mai frecvente. Totuși, pentru anumite verbe se tinde să se folosească (cel puțin în unele locuri din aria dialectală) timpul prezent și cu consoana n, de exemplu: gribáuti ~ grybáuti — gribáunu, gribáuni, gribáuna; vagáuti ~ vogáuti — vagáunu, vagáuni, vagáuna; žuváuti — žuváunu, žuváuni, žuváuna (Kuliškiai, împrejurimile localității Pabaiskas).

Consoana j la finalul temei apare mai ales la verbele la prezent care au consoana n înaintea diftongului au din afix, de exemplu: bernàuti — bernáuju, bernáuji (pers. 2 și 3 sg.), bernáujim, bernáujit; šenáuti ~ šienáuti — šenáuju, šenáuji, šenáujim, šenáujit; tingináuti ~ tinginiauti — tingináuju, tingináuji, tingináujim, tingináujit.

La verbele primare cu diftongul radical au (fără consoană înaintea terminației infinitivului), tema prezentului are întotdeauna n la final, de exemplu: bláuti — bláunu, bláuni, bláuna; grãuti — grãunu, grãuni, grãuna; pláuti — pláunu, pláuni, pláuna; ráuti — ráunu, ráuni, ráuna.

d) Verbele primare cu vocala radicală ū (fără consoană înaintea terminației infinitivului) au forme de prezent paralele. La finalul temei prezentului acestor verbe pot apărea consoanele st, n, v, de exemplu: džūti ~ džūti — džūsta, džūna, džūva; grūti ~ griūti — grūsta, grūna, grūva; kliūti ~ kliūti — klūsta, klūna, klūva; pūti ~ pūti — pūsta, pūna, pūva; žūti ~ žūti „a ajunge la capăt; a dispărea, a pieri; a pescui, a prinde pește” — žūsta, žūna, žūva. Cel mai des se folosesc formele cu -st-, iar cel mai rar, cele cu -v-.

Verbele primare cu u radicală au uneori forme duble de prezent: cu sufixul -st- și cu infixul -n- (înainte de b, p — -m-), de exemplu: blùkti — blùksta, blùnka; dùpti ~ dùbti — dùpsta, dùmba; klùpti — klùpsta, klùmpa; kūrti ~ kiùrti — kūrsta, kūrna < *kiùrna; smùkti — smùksta, smùnka. Ambele forme sunt aproape la fel de frecvente.

Infinitivele dùkti ~ dùkti, rùkti ~ rùgti, slùkti ~ slùgti se pronunță uneori și cu u scurt: dùkti, rùkti, slùkti. La prezent, pe lângă formele cu sufixul -st- (dùksta, rùksta, slùksta), aceste verbe au, mai rar, și forme cu infixul -n- (dùnka, rùnka, slùnka).

Forme duble de prezent — cu sufixul -st- și infixul -n- — au uneori și unele verbe cu alte vocale radicale (a, e, i), de exemplu: nukáp­ti ~ nuká­bti — nukápsta, nukámba; šlápti — (pa)šlápsta, šlám­pa; glėpti ~ glébti — (su)glėpsta, (su)glémba; (pra)šmékti ~ (pra)smégti — (pra)šméksta, (pra)smén­ga; drìpti ~ drìbti — (su)drìpsta, (su)drìmba; (ab)gìšti ~ (ap)gìžti — (ab)gìšta, (ab)gìnža; ìrti ~ irti — ìrsta, ìrna (< *ìrna) || ìra ~ ýra; lìpti „a se lipi” — lìpsta, lìm­pa; plìkti — plìksta, plìnka; vi̇sti || vi̇st ~ vísti — vísta, vín­ta; žìlti — žìlsta, žìlna < *žìžla. Pentru unele verbe (nukáp­ti, šlápti, glėpti, šmékti, drìpti, lìpti) este mai frecventă forma cu infixul -n-, iar pentru altele (ìrti, plìkti, vi̇sti, žìlti), ambele forme sunt la fel de frecvente. La verbul gìšti se folosește mai des prima formă.

e) Verbul šùlti ~ siùlyti: šùliju, šùliji (pers. 2 și 3 sg.), šùlijim, šùlijit și šùlau, šùlai, šùla, šùlam, šùlat are uneori forme duble de prezent. Cele mai frecvente și mai vechi (folosite de generația vârstnică) sunt primele, adică formele cu sufixul -ij-.

La verbul pelėti ~ pelėti se folosesc formele de persoana a 3-a pelėji și pėli; klajė ~ klajėti forma de persoana a 3-a este klajėji (cf. klòji).

134

Trecutul simplu

§ 51. Formele timpului trecut simplu pot fi împărțite, după vocala finală a temei, în teme în (i)o și teme în ė. Desinențele lor diferă de desinențele timpului trecut simplu din lituaniana standard numai din punct de vedere fonetic, cf.:

Singular Plural tema în o 1. dirbau, dirbaus dirbam, dirbames 2. dirbai, dirbais dirbat, dirbates 3. dirba, dirbas(i) tema în io 1. stojau, stojus stojem, stojemes 2. stojii, stojis stojėt, stojėtes 3. stojė, stojės(i) tema în ė 1. vedžiau, vedžiaus vėdem, vėdemes 2. vedei, vedeis vėdet, vėdetes 3. vėde, vėdes(i)

§ 52. După l-ul devenit dur, desinențele timpului trecut simplu ale verbelor cu tema în ė gul̃t, kãlt, kũlt, mãlt, pĩlt, pū̃lti, vėl̃ti, žel̃ti etc., cu excepția persoanei întâi singular, au coincis fonetic cu desinențele formelor cu tema în o. După celelalte persoane, și persoana întâi singular a fost adaptată la temele în o. De aceea, verbele din acest grup se conjugă acum exact la fel ca cele cu tema în o, cf.:

Singular Plural 1. kalau, kėlau kālam, kėlam 2. kalai, kėlai kālat, kėlat 3. kāla, kėla

§ 53. În timpul trecut simplu, următoarele verbe au și ele tema în ė (în lituaniana standard, tema în o): kišti, knisti, lipti, lūžti, rišti, rįšti, skųsti, sūkti, supūti, šūti ~ siūti, cf.: pers. 1 sg. lipau, pers. 2 sg. lipei, pers. 3 sg. lipe ~ lipė; pers. 1 pl. lipem ~ lipėme, pers. 2 pl. lipet ~ lipėte.

Verbul šūlīt ~ siūlyti are forme duble de trecut simplu (la fel ca la prezent, § 50e): šūlijiu, šūliji, šūlije, šūlijem, šūlijet și šūliu, šūli, šūle, šūlem, šūlet. Formele cu sufixul -ij- sunt folosite mai frecvent, mai ales de generația mai în vârstă.

Cu verbul reikėti, la forma negativă nu se folosesc două forme de persoana a 3-a: una mai lungă, nereikėjo ~ nereikėjo, și una mai scurtă — nėreike ~ nėreikė (de pildă, nėreike tau su juo šnekėti „nu trebuia să vorbești cu el”), care, cel mai probabil, a apărut după modelul formei prireike ~ prireikė.

Timpul trecut frecventativ

§ 54. Timpul trecut frecventativ al dialectului se formează la fel ca în lk., de exemplu:

Singular Plural 1. dirbdavau, dirbdavaus dirbdavam, dirbdavames 2. dirbdavai, dirbdavais dirbdavat, dirbdavates 3. dirbdava, dirbdavas(i)

135

Timpul viitor

§ 55. Desinențele verbelor la timpul viitor din dialect sunt în general aceleași ca în lk., doar că persoanele 1 și 2 plural au uneori forme duble, cf.:

Singular

Plural

1. nešù, nešùos nešìm || nešme, nešìmes || nešmès

2. nešì, nešìes nešìt || nešte, nešìtes || neštès

3. neš, nešìs

Formele persoanei 1 plural aìsme ~ eìsme, būsme ~ būsme, diṙṗsme ~ dirbsme, nešme, vėšme, iar ale persoanei 2 plural aìste ~ eìste, būste ~ būste, diṙṗste ~ dirbste, nešte vėšte sunt mai rare și sunt folosite numai de persoanele din generația mai în vârstă.

La verbele darìt ~ darýti, sakìt ~ sakýti și la alte verbe de acest tip, vocala i din desinența persoanei a 3-a s-a scurtat, de exemplu: darìs, sakìs (: lk. darỹs, sakỹs).

Modul condițional

§ 56. Formele condiționalului se formează din tema infinitivului și terminațiile personale.

Formele persoanei I singular se folosesc mai ales cu -čẽ ~ -čià (de exemplu: aìčẽ, gaučẽ, pìrkčẽ, žinõčẽ), mai rar — numai cu -č (aìč, gauč, pìrkč, žinõč) sau cu -čiù ~ -čiaũ (aìčiù, gaučiù, pìrkčiù, žinõčiù). Formele reflexive sunt cel mai adesea cu -čes ~ -čias (de exemplu: bȧrčes, pìrkčes, šùkčes, turẽčes), mai rar — cu -čius ~ -čiaus (barčiùs, pìrkčiùs, šùkčiùs, turẽčiùs).

Persoana a II-a singular se termină întotdeauna în -tum (aìtum, gau̇tum, pìrktum, žinõtum), iar formele sale reflexive — în -tums (baṙtums, pìrktums, šùktums, turẽtums).

Persoana a III-a a condiționalului are de obicei la final -tų ~ -tų (aìtų, gau̇tų, pìrktų, žinõtų); se folosesc mai rar formele reduse, numai cu -t (aìt, gau̇t, pìrkt, žinõt). Formele reflexive ale acestei persoane sunt cu -tus(i) ~ -tusi (cf. § 46), de exemplu: baṙtusi, pìrktusi, šùktusi, turẽtusi sau baṙtus, pìrktus, šùktus, turẽtus.

Persoana I plural se termină întotdeauna în -tumem ~ -tumėme (aìtumem, gau̇tumem, pìrktumem, žinõtumem), iar persoana a II-a — în -tumėt ~ -tumėte (aìtumėt, gau̇tumėt, pìrktumėt, žinõtumėt). Persoana I plural a formelor reflexive este cu -tumems ~ -tumėms (baṙtumems, pìrktumems, šùktumems, turẽtumems), iar persoana a II-a — cu -tumetes ~ -tumėtės (baṙtumetes, pìrktumetes, šùktumetes, turẽtumetes).

Modul imperativ

§ 57. Formele imperativului se formează din tema infinitivului cu formantul k, — așadar, la fel ca în lk., cf.: pers. a II-a sg. pìrk, pìrkis; pers. I pl. pìrkim, pìrkimės ~ pìrkimės, pers. a II-a pl. pìrkit, pìrkites ~ pìrkìtes. Numai de la un singur reprezentant al generației vechi (o bătrână de 75 de ani din satul Papėniškiai, împrejurimile Pabaisko) s-a auzit forma imperativului, persoana a II-a singular, fără -k: dieve mil „dieve mylek“.

Uneori, cu sensul persoanei I plural a imperativului, se folosește persoana I plural a prezentului, cf.: ganà sėdėt, aìnam dirbt „destul cu statul, să mergem la lucru”; ganà ganìt, vàram gyvulis namõn „destul cu păscutul, să mânăm animalele acasă”; ùštenka jòm lãst, vẽjim dabȧr laukȧn „destul să ciugulească ele, să le alungăm acum afară”.

136

Modul permisiv

§ 58. Modul permisiv (sau optativ) are numai persoana a III-a; aceasta se formează de la persoana a III-a a timpului prezent, cu ajutorul particulelor tegu, tegul¹⁸, de exemplu: tegu(l) sūka, sūkasi; tegu(l) keli (∼ kẽlia), kẽlisi (∼ kẽliasi); tegu(l) tūri, tūrisį; tegu(l) rōda (∼ rōdo), rōdasi (∼ rōdosi).

În propoziție, particulele tegu, tegul pot fi separate de forma verbală prin alte cuvinte, de exemplu, tegu(l) jisai sau dirba.

Prin sensul său, modul permisiv este apropiat de imperativ¹⁹, însă nu exprimă o poruncă sau un ordin, ci doar indică permisiunea, acordul ori dorința ca o acțiune sau alta să fie efectuată.

Acțiunea exprimată prin modul permisiv se poate desfășura acum sau în viitor. Dacă acțiunea trebuie să aibă loc în viitor, în locul formei de persoana a III-a a timpului prezent se folosește uneori și forma de persoana a III-a a timpului viitor, de exemplu, ritōi tegu jisai pãc ateis.

3. Accentuația

§ 59. Principalele deosebiri de accentuare dintre verbele dialectale fără prefix (primare și secundare) și cele din limba lituaniană standard sunt următoarele:

1. La verbele primare cu rădăcină scurtă sau lungă cu accent circumflex, în formele de persoana I și a II-a singular ale timpului viitor se accentuează terminația, de exemplu: kãsį – kasù (: lk. kasiù), kasi (: lk. kasi); mẽsį – mesù, mesi; rìšį – rišù, riši; sùkį – sukù, suksi; baũsį – bausù, bausi; gùlį – gulù, gulsi; pìrktį – pirksù, pirksi.

2. Verbele care au sufixul accentuat -ije ∼ -ijo la forma de persoana a III-a a timpului trecut simplu păstrează accentul pe sufix și la persoanele I și a II-a singular, de exemplu: geltanije ∼ geltonijo – geltaniju (: lk. geltonijau), geltaniji (: geltonijai); kirmije ∼ kirmijo – kirmiju, kirmiji.

3. Unele verbe se accentuează diferit față de cele din limba standard. De exemplu, au accentul pe sufix: ašarōt, ašarōji, ašarōje (: lk. ašaroti, ašaroja, ašarojo); kapanōtis, kapanōjasi, kapanōjese (: kãpanotis, kãpanojasi, kãpanojosi); plaiskanōt ∼ pleiskanōti, plaiskanōji, plaiskanōje (mai rar, ca și în limba standard: plàiskanat ∼ plėiskanoti, plàiskanaji, plàiskanaje); vasarōt, vasarōji, vasarōje (: lk. vãsaroti, vãsaroja, vãsarojo)²⁰.

La verbul brūngintį accentul cade mai ales pe rădăcină: brūngina, brūngina (: lk. branginti, brangina, brangino²¹).

¹⁸ Particulele tegu, tegul poartă uneori accentul pe a doua silabă (tegù, tegùl), iar în propoziție sunt adesea complet neaccentuate — alipindu-se de forma verbală, devin proclitice (tegu gina, tegul mẽta).

¹⁹ În gramatica limbii lituaniene contemporane, destinată școlii, formele modului permisiv sunt incluse în modul imperativ, cf. J. Žiugžda, Lietuvių kalbos gramatika, 1, Kaunas, 1966, p. 150–151.

²⁰ Numai sufixul este accentuat și la verbele baltuōt (baltuōji, baltãva), geltanōt ∼ geltonuoti, mėlinuōt ∼ mėlynuoti, raudanuōt ∼ raudonuoti. Cf. și Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, p. 64, 205, 455, 658 (în acest dicționar, verbele menționate sunt accentuate în două moduri — pe rădăcină și pe sufix, de exemplu, baltuoni, baltuoja, baltavo și baltuoti, baltuoja, baltavo); A. Laigonaitė, Literatūrinės lietuvių kalbos kirčiavimas, p. 74.

²¹ Žr. Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, Vilnius, 1954, p. 88. Kitaip šį veiksmažodį kirčiuoja šaknyje) A. Laigonaitė, plg. jos min. veik., p. 75.

137

4. Anumite forme verbale și verbe izolate din dialect au aceeași poziție a accentului ca în lk., însă un accent intonativ diferit, de exemplu:

a) Modul condițional al tuturor verbelor bisilabice cu rădăcină cu accent ascuțit are un accent intonativ circumflex, cf.: laišti ~ leisti – laišč(e) ~ leisč(ia), laistum, laistu, laistumem, laistumėt; málti – malč(e), maltum, maltu, maltumem, maltumėt; spírti – spiř-č(e), spirtum, spirtu, spirtumem, spirtumėt. Accentul intonativ circumflex apare și în formele de condițional ale verbelor secundare cu sufixele accentuate -aũ, -ẽi, -ĩnt, cf.: badáut – badauč(e), badautum, badautu, badautumem, badautumėt; gyvént ~ gyventi – gyvenč(e), gyven­tum, gyven­tų, gyven­tumem, gyven­tumėt; sadínt ~ sodinti – sadinč(e), sadintum, sadintu, sadintumem, sadintumėt.

b) Verbe izolate sau forme izolate cu un accent intonativ diferit de cel din lk.: dárdži, dárda (: lk. dardėti, darda); dárdint, dárdina, dárdina (: dardinti, dardina, dardino); karštelat ~ karšteleti, karštelaji, karštelaje (: karštelėti, karštelėja, karštelėjo); šalštelat ~ šalštele­ti, šalštelaji, šalštelaje (: šalštelėti, šalštelėja, šalšte­lėjo).

§ 60. Formele de prezent ale verbelor cu prefix din dialect tind să accentueze prefixul mai mult decât cele din lk. Din această cauză, spre deosebire de lk., accentul este mutat pe prefix (în formele reflexive, pe particula reflexivă) și în următoarele cazuri:

a) din formele cu tulpină în ia, cu rădăcină cu accent circumflex, de exemplu: jaũči ~ jaũčia – áčiauči, nėjaũči, nesijaũči, nūjaũči, užjaũči; kíńči ~ keńčia – átkińči, atakińči, nékińči, nesikińči, neiliškińči, prikińči; reiki ~ reikia – príreiki, prisireiki (dar nereiki); réki ~ rékia – nêreki ~ nêrėkia, sûreki, ûžreki, usreki ~ užsirekia; skelbi ~ skelbia – ápskelbi, apsiskelbi, páskelbi; šveičĩ ~ šveičia – ápšveičĩ, apišveičĩ, nėšveičĩ, nesišveičĩ, nūšveičĩ, prišveičĩ; švińči ~ švenčia – átsvińči, atasińči, nėšvińči, prišvińči.

b) din formele cu tulpină în i, cu rădăcină cu accent circumflex, de exemplu: lińki – nélįnki, pálįnki; tíli ~ týli – neištili ~ neštýli, nūtili, pátili (mai rar: mutli, patili); žūri ~ žūri – ábžūri ~ apžiūri, apžūri, nežūri, pažūri, prižūri, sužūri, neužžūri „nu se uită” (mai rar: apžūri, nežūri…).

Celelalte forme ale verbelor cu prefix sunt accentuate în cea mai mare parte la fel ca în lk.

PARTICIPIU

1. Observații generale

§ 61. Participiile sunt active și pasive.

a) Participiile active au trei timpuri: prezentul, trecutul simplu și trecutul frecventativ. Participiul de viitor nu se folosește în dialect; în locul lui se utilizează forma persoanei a 3-a a verbului la viitor, de exemplu: jisai pìrks kárvį (~ kárvę); pa petų jós aĩs šieną grėbti ~ po pietų jós eĩs šieno grėbti.

Participiul prezentului se formează de la tema verbului la prezent cu sufixul -ntis (masc.), -nti (fem.), de exemplu: móka – mókuntis ~ mókantis, mókunti ~ mókanti; vèrki ~ vèrkia – vèrkìntis ~ vèrkiantis, vèrkìnti ~ vèrkianti; stóvi – stóvìntis, stóvìnti; žìna ~ žìno – žìnumtis ~ žìnantis, žìnumti ~ žìnanti. Participiile prezentului cu prefixe sunt mult mai rare, de exemplu: atsákuntis ~ atsákantis, pamókuntis ~ pamókantis. Participii de tipul mókas, vèrkias, stóvis, žìnas, nu se folosesc deloc în dialect.

138

Participiile active ale trecutului simplu și ale trecutului frecventativ se formează la fel ca în lk., doar că terminația -usi a formelor feminine s-a scurtat (a căzut i), cf.: dirbis ~ dirbes, dirbus (: lk. dirbusi), mātis ~ mātės, mācus (: lk. māčiusi); dirbdavys ~ dirbdavęs, dirbdavus (: lk. dirbdavusi).

b) Participiile pasive au în dialect două timpuri: prezentul și trecutul. Se formează tot la fel ca în lk., de exemplu: dirbamas, dirbamà, kāremas ~ kāriamas, kāremà ~ kāriamà, žinomas ~ žinoma, žinoma; ārtas, artà, matītas ~ matītas, matīta ~ matīta.

În anumite cazuri, participiile pasive pot avea și sens activ, de exemplu: dirbamas arklys „cal de muncă”, limpamà liga, suvamà mašina „mașină de cusut”.

Sens pasiv au și așa-numitele participii de necesitate. Totuși, în dialect apar doar câteva, de exemplu: būtinas reikalas ~ būtinas reikalas, neatidėliotinas darbas ~ neatidėliotinas darbas.

§ 62. În dialect se folosesc și participii active și pasive reflexive. De fapt, particula reflexivă poate apărea numai la participiile cu prefix, de exemplu: nusistvėris ~ nusistvėręs, pasišpjāudīs ~ pasispjaudęs, suzdaužidavi ~ susidaužydavę; parsineštos, nusiskintas. Participiile reflexive fără prefix nu se folosesc.

§ 63. Ca și adjectivele, participiile se declină după gen, număr și caz. Participiile active și pasive au forme masculine și feminine, cf. exemplele date mai sus (§ 61). La participiile pasive de trecut se folosește frecvent și genul neutru, de exemplu: daug darba padēta; letaūs būta ~ lietaūs būta; da rugēi (~ rugiai) nesēta; kas pasakīta, tūri būt padarita ~ kas pasakyta, tūri būti padaryta. În dialect nu se folosește genul neutru al celorlalte participii.

Participiile au forme de singular și plural, de exemplu: mātis, virtas (sg.); mātī ~ mātę, virtī (pl.). Dualul apare foarte rar (numai în vorbirea generației vârstnice), de exemplu: už vienu mužtu du nēmūštu duoda ~ už vieną muštą du némuštu duoda. Participiile au aceleași cazuri ca și celelalte părți de vorbire nominale, cf. § 4. După vocala finală a temei, participiile pot fi împărțite în teme (i)a și (i)o.

2. Declinația

tema (i)a

§ 64. a) Participiile active masculine cu tema -ia se declină, în general, la fel ca adjectivele cu tema -ia (§ 23), însă anumite forme de caz ale participiilor de prezent au uneori și terminații variante, cf.: sg. nom. [dirbūn]-t-is || -čis ~ [dirban-]-tis || -čis, gen. -če ~ -čio, dat. -čiem ~ -čiam, ac. -ti || -či ~ -tį || -čį, instr. -ču ~ -čiu, loc. -čem ~ -čiam, ilat. -tin || -čin, voc. -tis || -čis || -čių (~ -čiau); pl. nom., voc. -tis || -čij ~ -tys || -čiai, gen. -ču ~ -čių, dat. -tem || -čem ~ -tiem || -čiam, ac. -čis ~ -čius, instr. -čīs ~ -čiais, loc. -česi / -čese ~ -čiuose, ilat. -česin ~ čiuosen / -česna(n) ~ -čiuosna(n).

Formele întâlnite alături de formele de singular nominativ și acuzativ cu consoana sufixală -t- și cu -č- au apărut prin analogie paradigmatică, adică după celelalte cazuri, care au în mod regulat acel -č-.

Singularul ilativ dirbūnčin (întâlnit alături de dirbūntin ~ dirbantin) poate fi de aceeași origine ca forma cu accent pe terminație dirbūnčen ~ dirbančian (folosită

139

alături de dirbūntin ~ dirbantin, § 66); cf. și formele de singular ilativ ale adjectivelor gerėšnis, paskutinis, cu -en ~ -ian (§ 23).

Nominativul plural dirbūnči are aceeași terminație ca nominativul plural al adjectivului medinis mediniai ~ mediniai, iar dativul plural dirbūnčėm — ca dativul plural medinem ~ mediniam.

Nominativul singular al participiilor de trecut simplu și de trecut iterativ are terminația -is ~ -ęs (dirbęs, dirbdavęs), iar nominativul plural — -i ~ -ę (dirbi, dirbdavi). Rareori, nominativul plural al participiului de trecut simplu apare cu -usį ~ -usiai, de exemplu: lika tik kakie supuvusį (dažniau — supūvi) abalėi.

În afară de nominativul singular și plural, celelalte forme de caz ale participiului de trecut iterativ nu se folosesc.

b) Participiile pasive masculine au tema a, de exemplu: dirbamas, dirptas. Terminațiile lor de caz sunt aceleași ca ale adjectivelor cu tema a (§ 23).

tema în (i)o

§ 65. a) Participiile active feminine cu tema în io sunt, de exemplu: dirbūnti ~ dirbanti, dirbus, dirbdavus. Desinențele lor sunt aceleași ca ale adjectivelor cu tema în io (§ 25).

Formele de nominativ plural ale participiilor de trecut simplu și de trecut frecventativ coincid cu formele cu tema în ia (masculine), de exemplu: jōs dirbi, dirbdavi ~ jōs dirbę, dirbdavę.

La participiul de trecut frecventativ se folosesc numai formele de nominativ singular și plural; celelalte cazuri nu se folosesc.

b) Participiile pasive feminine au tema în o, de exemplu: dirbamā, dirptā. Aceste participii se declină la fel ca adjectivele cu tema în o (§ 25).

3. Accentuația

§ 66. Participiile active ale prezentului sunt accentuate adesea în două feluri: a) ca și la 1k., păstrează locul accentului și intonația persoanei a 3-a a prezentului verbului din care sunt formate, de exemplu: sėrga — sėrguntis, -i; vē rda — vērduntis, -i; b) au accent mobil; pentru ilustrare, se prezintă o paradigmă a acestui tip de accentuare.

Genul masculin Genul feminin Singular N. dirbūntīs dirbūnti G. dirbūnče dirbūnčōs D. dirbūnčām dirbūnčēi Ac. dirbūnti, dirbūnči dirbūnči Instr. dirbūnčū dirbūnčī Loc. dirbūnčēm dirbūnčōj Ill. dirbūntīn, dirbūnčēn dirbūnčōn

140

Plural

N. dirbūntis, dirbūnčiai dirbūnčės

G. dirbūnčių dirbūnčių

D. dirbūntiem dirbūnčėm

A. dirbūnčis dirbūnčis

I. dirbūnčėis dirbūnčėm

L. dirbūnčiuosi | dirbūnčiuose dirbūnčiosi | dirbūnčiose

Ill. dirbūnčiuosin | dirbūnčiosna(n) dirbūnčiosin | dirbūnčiosna(n)

În mod asemănător variază și accentuarea unor participii pasive de prezent: pe lângă formele cu accentuare stabilă (de ex.: gyvenamas ~ gyvėnamas, gyvenama ~ gyvėnama; žinamas ~ žinomas, žinama ~ žinoma), se folosesc adesea și forme cu accent mobil: sg. nom. gyvėnamas, gyvenamà, žínamas, žinamà, gen. gyvėnama, gyvenamõs, žinama, žinamõs, dat. gyvenamám, gyvenamái, žinamám, žinamái, acc. gyvenamù, žinamù, instr. gyvėnamu, gyvėnamai, žinamu, žinamai, loc. gyvenamam̃, gyvenamõj, žinamam̃, žinamõj, ill. gyvenamañ, gyvenamõn, žinamañ, žinamõn; pl. nom. gyvenami, gyvėnamas, žinami, žinamas, gen. gyvenamų, žinamų, dat. gyvenamiém, gyvenamõm, žinamiém, žinamõm, acc. gyvėnamas, žinamas, instr. gyvenamais, gyvenamõm, žinamais, žinamõm, loc. gyvenamúosi | -úose, gyvenamõsi | -õse, žinamúosi | -úose, žinamõsi | -õse, ill. gyvenamúosin | -úsna(n), gyvenamõsin | -õsna(n), žinamúosin | -úsna(n), žinamõsin | -õsna(n).

Celelalte participii sunt accentuate în dialect mai ales la fel ca în limba lituaniană standard. Totuși, dativul singular al tuturor participiilor de gen feminin are de obicei accentul pe terminație, de ex.: melžemái ~ melžiamái, suvamái; pakeltái, važetái ~ važiuotái (cf. accentuarea adjectivelor, § 28 a).

4. Timpuri și moduri compuse

§ 67. Din formele verbului būti și din participiile verbului conjugat se formează timpuri și moduri compuse.

Formele compuse sunt de diateză activă (formate cu participiul activ) și de diateză pasivă (formate cu participiul pasiv).

Formele compuse de diateză activă sunt folosite numai ca forme perfective, adică formate cu participiul de trecut simplu (nu s-au auzit forme compuse de incipient, adică alcătuite cu participiul prezent). Formele compuse de această diateză au patru moduri: indicativul, condiționalul, imperativul și permisivul. Totuși, sunt folosite mai frecvent numai formele indicativului prezent, trecut simplu și viitor, precum și cele ale condiționalului. Exemplu de conjugare:

Modul indicativ

Timpul prezent

Singular Plural

1. eu dãvis, dãvus ãsam dãvi²²

2. asì ãsat

3. jìra jìra

²² Forma de nominativ plural a participiului de trecut simplu este aceeași la genul masculin și feminin (cf. § 65 a): ãsam dãvi „am dat; am dat”.

141

Trecutul simplu

1. eram dãvis, dãvus eram dãvi 2. erai „ „ erai „ 3. era „ „ era „

Timpul viitor

1. voi fi dãvis, dãvus vom fi (būsme) dãvi 2. vei fi „ „ veți fi (būste) „ 3. va fi „ „ va fi „

Modul condițional

1. aș fi (būč, būčiu) dãvis, dãvus am fi dãvi 2. ai fi „ „ ați fi „ 3. ar fi „ „ ar fi „

Timpul trecut frecventativ, precum și formele compuse ale imperativului și ale modului permisiv se folosesc rar; participiul lor este de obicei format de la un verb cu prefix, de exemplu: būdavam suveži, būdavai suveži; būk atėjęs, būkim atėję; tegul būna atėjęs, tegul būna atėję.

Formele compuse ale diatezei pasive apar mai des numai la aspectul perfectiv, de exemplu:

timpul prezent: asù prašìtas, prašìta; ásam prašìti, prašìtas (~ prašýtos);

timpul trecut simplu: buvau prašìtas, prašìta; buvat prašìti, prašìtas;

timpul viitor: būsu prašìtas, prašìta; būsit prašìti, prašìtas;

modul condițional: būtum prašìtas, prašìta.

Formele compuse (inceptive) formate cu participiul pasiv al prezentului sunt rare, de exemplu: tòji pieva įìra šienaujema (~ šienaujama); tôs pievas senau būva (būdava) šienaujamas (~ šienaujamos).

PARTICIPIU SEMIGERUNZIAL

§ 68. Participiul semigerunzial se formează de la tema infinitivului cu sufixul -damas (masc.), -dama (fem.). Are forme de nominativ singular și plural la masculin și feminin, de exemplu: veždamas, veždami, važiuodamas, važiuodami; veždama, veždamas ~ veždamos, važiuodama, važiuodamas ~ važiuodamos.

Participiile semigerunziale reflexive pot fi în dialect numai cu prefix, de exemplu: aciguldamas ~ atsiguldamas, pasiturėdamas, usinėždamas ~ užsinešdamas. Participiile semigerunziale fără prefix nu se folosesc cu particula reflexivă la final; în locul lor se folosesc în dialect formele simple (nereflexive) ale participiului semigerunzial.

§ 69. Participiile semigerunziale formate de la verbe secundare păstrează accentul și intonația stabile ale infinitivului, de exemplu: matì ~ matýti — matìdamas, matìdama, matìdami, matìdamas; ródì ~ ródýti — ródìdamas, ródìdama, ródìdami, ródìdamas; šakinėti — šokinėti — šakinėdamas, šakinėdama, šakinėdami, šakinėdamas; tránukì ~ tránukyti — tránukìdamas, tránukìdama, tránukìdami, tránukìdamas.

Participiile semigerunziale formate de la verbe primare se accentuează în două feluri. Accentul stabil al infinitivului îl au acele participii semigerunziale în a căror rădăcină se găsesc vocalele lungi é, o, y, ū sau doi-

142

vocale ie, uo, de exemplu: lėk̃ti ~ lėkti – lėgdamas, lėgdama, lėgdami, lėgdamos; rę̃kti – ręgdamas, ręgdama, ręgdami, ręgdamas; lōti – lōdamas, lōdama, lōdami, lōdamas; vīt ~ vỹti – vidamas, vidama, vidami, vidamas; bū̃ti ~ bū́ti – būdamas, būdama, būdami, būdamos; lies̃ti – liedamas, liedama, liedami, liedamas; duōti – duōdamas, duōdama, duōdami, duōdamas. Celelalte participii semigerunziale formate de la verbe primare au accent mobil: forma de masculin singular păstrează accentul și intonația infinitivului, iar forma de plural are accentul pe desinență; la feminin este invers: forma de singular are accentul pe desinență, iar forma de plural păstrează accentul și intonația infinitivului. De exemplu: (cu vocale scurte vechi în rădăcină) kãsti ~ kàsti – kãzdamas, kazdama, kazdami, kãzdamas; vė̃sti ~ vėžti – vėždamas, veždama, veždami, vėždamas; (cu diftongii ai, au, ei în rădăcină) áukti ~ áugti – áugdamas, augdama, augdami, áugdamas; baĩkti ~ baĩgti – baĩgdamas, baigdama, baigdami, baigdamas ~ baigdomos; smeĩkti ~ smeĩgti – smeigdamos, smeigdama, smeigdami, smeigdamas; (cu diftongi mixti în rădăcină) kált – káldamas, kaldama, kaldami, káldamas; vir̃šti – virždamas, virzdama, virzdami, virždamas.

Participiile semigerunziale reflexive se accentuează la fel ca cele simple.

PARTICIPIU

§ 70. Participiul semigerunzial se flexionează numai după timpuri. Se formează la fel ca în limba literară, de exemplu: participiul semigerunzial al prezentului: ainuñti (|| ainañti) ~ einant, būnuñti (|| būnañti) ~ būnant, dirbuñti (|| dirbañti) ~ dirbant; jojiñti ~ jojant, sėdžiñti ~ sėdžiant „stând așezat“; gūliñti, tiliñti ~ tỹlint; mātuñti (|| mātañti) ~ mātant, tvarkuñti (|| tvarkañti) ~ tvarkant; (forme reflexive) juōkiñtis ~ juōkiantis, vėduñtis (|| vėdañtis) ~ vėdantis; nesigiriñti ~ nesigiriant, parsiveduñti (|| parsivedañti) ~ parsivedant;

participiul semigerunzial al trecutului simplu: dirbus, lėkus, nešus, rėkus, verkus.

Participiile semigerunziale ale trecutului simplu formate de la verbe fără prefix sunt relativ rare; se formează ceva mai frecvent de la verbe cu prefix, de exemplu: pabuvus, padavus, nemačius (|| nemačius) ~ nemačius, nuvažiavus, užėjus (|| užėjus), unvažiavus „intrând“. Numai participiile semigerunziale cu prefix au formă reflexivă, de exemplu: atsigrįžus ~ atsigrįžus, nes(i)mačius (|| nes(i)mačius) ~ nesimačius.

Participiile semigerunziale ale trecutului iterativ și ale viitorului nu se folosesc deloc în dialect.

Accentuația participiilor semigerunziale ale dialectului nu diferă de cea din limba literară.

FORMA ADVERBIALĂ

§ 71. Forma adverbială are aceeași temă ca infinitivul. Se termină în desinența -ti, provenită din *-tēn (desinența de locativ singular) (>lk. -te), de exemplu: nešti, señti, stum̃ti, vešti.

Forma adverbială nu are forme cu prefixe sau reflexive.

Forma adverbială s-a adverbializat: în propoziție este folosită alături de forma conjugată a verbului cu aceeași rădăcină, de exemplu: gérti gėri ~ gertė gėria, gulti gūla, gáuditi gáude ~ gáudyte gáude, kelti kėla ~ keltė kėlė, kunkuliuoti kunkuliūdava ~ kunkuliuote kunkuliūdavo, nešōti nešōs ~ nešiōte nešiōs, stum̃diti stumdīk ~ stum̃dyte stumdīk, vešti vėšče „aș duce cu carul“.

143

Formele adverbiale cu -tinai nu sunt folosite în grai; apar doar ocazional câte o formă de acest fel (adverbializată), de exemplu: būtinai reiki ~ būtinai reikia, užtektinai privezèm ~ užtektinai privezėme.

Accentuarea formelor adverbiale este la fel ca în lk.

MORFOLOGIA GRAIULUI DE SUD AL AUKȘTAIȚILOR DE EST

К. МОРКУНАС

Rezumat

Articolul descrie flexiunea (părțile de vorbire nominale, pronumele și verbul) graiului sudic al aukštaiților răsăriteni. Teritoriul acestui grai cuprinde localități importante precum Krikštenai, Pabaiskas, Pašilė (raionul Ukmergė), Bagaslaviškis, Gelvonai, Musninkai, Čebiðkis¹ (raionul Širvintos).

Faptele morfologice ale graiului cercetat sunt comparate cu fenomenele corespunzătoare din limba lituaniană literară.

Substantivul. Pe lângă formele de singular și plural, în vorbirea reprezentanților generației mai vârstnice se întâlnesc forme de dual (cel mai adesea forme de acuzativ împreună cu du „doi”, abu „amândoi”, de exemplu, jisai du pėdu dėdo „el pune doi snopi”). Urme ale dualului sunt și următoarele forme, folosite în prezent cu sens de plural: dativul vaikám „copiilor”, dativul și instrumentalul galvóm „capetelor, cu capetele”, žėmėm ~ žėmėm „pământurilor, „cu pământurile”.

În grai se folosesc două cazuri locative — inessivul și illativul. Illativul singularului din acest grai este identic cu cel din alte graiuri răsăritene (miškán „în pădure”, pirtìn „în baie”), iar la plural există mai multe forme ale acestui caz. La marginile estică și sudică ale teritoriului graiului (Krikštenai, Musninkai, Čebiškis) se folosesc cel mai frecvent forme cu formantul -na și, mai rar, cu -nan sau -an (miškùosna, miškùosnan, miškùosan). În restul teritoriului graiului (Gelvonai, Pabaiskas) se folosește illativul plural de tipul miškùosin ~ miškùosen.

Cea mai caracteristică particularitate morfologică a graiului este prezența terminațiilor diftongice la instrumentalul singular al substantivelor (și al altor nume) cu teme în -(i)o, -ė, -i, de exemplu: gálvai, marčiǐ, kárvì, akì (în limba literară — gálva, marčià, kárve, akimi). Apariția terminațiilor -ai, -ij s-ar putea datora înlocuirii, în sistemul de declinare a pronumelor, a formelor scurte de instrumental singular (de exemplu, tù < *tán „acelei”) cu forme de tipul túj.

Substantivele masculine cu teme în -i, -(i)u și în consoană au trecut parțial sau complet în categoria substantivelor cu temă-

¹ Despre fonetica și unele particularități morfologice — relictele adjectivelor pronominale și formele de inessiv — ale acestui grai, vezi: „Lucrările Academiei de Științe a RSS Lituaniene”, seria A, vol. 2(7), 1959, pp. 191–203; „Probleme de lingvistică lituaniană” („Lietuvių kalbotyros klausimai”), vol. 3, 1960, pp. 5–59; vol. 7 (Structura morfologică a limbii lituaniene și dezvoltarea ei), 1964, pp. 145–152.

144

-a, cf.: vagis „hoț”, sūnus (sūnas) ~ sūnūs „fiu”, sūkčis ~ sūkčius „escroc”, akmuõ „piatră”; gen. sg. vagĩs și vãge ~ vãgio (mai frecvent), sunãus și sūna ~ sūno, sūkče ~ sūkčio, ãkmena ~ ãkmeno; instr. sg. vagũ, sūnù, sūkčù, ãkmenù; nom. pl. vagis ~ vãgys și vageĩ ~ vagiaĩ (mai frecvent), sunai, sūkčiai ~ sūkčiai, akmenai; dat. pl. vagãm, sunãm, sūkčēm ~ sūkčiam, akmenãm. Cuvintele baritonice de gen feminin cu tema în -i au trecut în categoria cuvintelor cu tema în -ė, de exemplu: nŏse ~ nŏsė „nas” (: în limba literară nŏsis), nom. pl. nŏses ~ nŏsės, dat. și instr. pl. nŏsem ~ nŏsėm.

Unele abateri de la normele limbii literare se observă și în sistemul accentuării substantivelor. De exemplu, substantivele cu sufixul -ytė (avītė „oiță”) aparțin în grai celei de-a doua paradigme accentuale, iar majoritatea cuvintelor cu sufixul -iena (rugiena „miriște”, vištiena „carne de pui”) — celei de-a treia paradigme accentuale.

Adjectivul. Unele adjective pot avea terminații duble — vechi și mai noi, împrumutate de la un alt tip de declinare. În primul rând, anumite cuvinte cu tema în -a (fem. în -o) trec la sistemul de declinare al cuvintelor cu tema în -u (fem. în -io), de exemplu: aštrùs „ascuțit”, bjaurùs „dezgustător” (în monumentele limbii lituaniene vechi și în unele graiuri — aštras, bjauras), gen. sg. aštra ~ aštro și aštraũs, bjaura ~ biaũro și bjauraũs, dat. sg. aštrám și aštrām, bjaurám și bjaurām… Trecerea treptată a cuvintelor din grupul menționat la declinarea adjectivelor cu tema în -u a fost probabil și cauza procesului invers — în declinarea adjectivelor cu tema în -u au apărut terminații specifice adjectivelor cu tema în -a (cf.: platùs „lat”, gen. sg. plataũs și plãta ~ plãto). Unele forme feminine ale adjectivelor la gradul comparativ pot avea, alături de terminațiile declinării în -ė, și terminații ale adjectivelor cu tema în -io (cf. gen. sg. geresnės și geresnõs).

Adjectivele cu sufixele -onas (geltõnas „galben”), -yvas (velìvas ~ velývas „târziu”) aparțin în grai celei de-a treia paradigme, iar adjectivele la gradul comparativ — celei de-a patra paradigme accentuale.

Numeralul. Alături de numeralele colective cu sufixul -er-, se întâlnesc numerale cu aceeași valoare și cu -el-, de exemplu, šešeri și šešeli „șase (persoane sau obiecte)”. Forme duble au și numeralele ordinale de la „11” la „19”, de exemplu, vienuoliktàs, -a < vienuoliktas, -a și (cel mai adesea în vorbirea generației mai în vârstă) vienalikis, -e ~ vienuolikis, -e „al unsprezecelea, a unsprezecea”.

Pronumele. Formele de genitiv și acuzativ singular ale pronumelor personale аš „eu”, tù „tu” și ale pronumelui reflexiv coincid cel mai adesea: manì ~ manę̀, tavì ~ tavę̀, savì ~ savę̀. Genitivul plural al pronumelor personale menționate are forma mūsu ~ mū́sų, jū́sų ~ jū́sų sau (mai rar) mumì, jumì, iar acuzativul plural — mumis, jumis sau muti, jumi. Acuzativul plural al pronumelor feminine anà „ea”, katrà „care”, kókė ~ kokià „ce fel de”, tókė ~ tokià „astfel de” coincide de obicei cu forma masculină (anìos, katrìos….).

Verbul. Infinitivul verbului se termină cel mai adesea în -ti (nėšti „a duce”), mai rar — în -ti (nėšti) sau -te ~ -tie (nėšte). În vorbirea reprezentanților generației mai în vârstă

10. Lietuvių kalbos gramatikos tyrinėjimai

145

se întâlnește infinitivul cu formantul -nai (nēštenai). Infinitivul verbelor reflexive se termină întotdeauna în -tis (nēštis).

Verbele primare cu vocala radicală ū (fără consoană înainte de -t în infinitiv) au cel mai adesea -st- la sfârșitul temei prezentului și pot avea, de asemenea, -n- sau -v-, de exemplu, pūt ~ pūti „a putrezi” – pers. a 3-a, prez. pūsta, pūna, pūva. Formele duble la prezent (cu sufixul -st- sau infixul -n-) sunt caracteristice și verbelor primare cu u radical, de exemplu, smūkti „a aluneca, a cădea” – pers. a 3-a, prez. smūksta, smūna.

Alături de formele de persoana 1 și 2 plural ale viitorului gul̄sim „ne vom întinde”, gul̄sī „vă veți întinde”, în vorbirea reprezentanților generației mai în vârstă se întâlnesc forme de alt tip — gul̄sme, gul̄ste.

În grai se folosesc următoarele forme ale modului condițional: persoana 1 singular gul̄cē ~ gul̄ćia, mai rar gul̄ē, gul̄ćiu ~ gul̄ćiau; persoana 2 singular gul̄tum, persoana 3 singular și plural gul̄tu ~ gul̄tu, mai rar gul̄t; persoana 1 plural gul̄tumet ~ gul̄tumėte, persoana 2 plural gul̄tumet ~ gul̄tumėte.

Se folosesc următoarele forme ale modului imperativ: persoana 1 singular gul̄k, persoana 1 plural gul̄kim, persoana 2 plural gul̄kit.

Formele de persoana 1 și 2 singular ale viitorului verbelor primare cu rădăcină scurtă sau cu rădăcină de cantitate ascendentă au accentul pe terminație, de exemplu: kasū „voi săpa”, kasī „vei săpa”; pirksū „voi cumpăra”, pirksi „vei cumpăra”. Spre deosebire de limba literară, în formele de prezent cu teme în -ia și -i accentul se mută de pe rădăcina de cantitate ascendentă pe prefix, de exemplu: persoana a 3-a, prez. šveičī ~ šveičia „curăță, curăță” — nušveičī; žūri ~ žiūri „privește, privesc” — prižūri, mai rar prižiūri.

Participiul, gerunziul, participiul conjunctiv. În grai se folosesc participiile active de prezent (dirbuntis ~ dirbantis sau dirbuntīs ~ dirbantys, dirbunti ~ dirbanti), de trecut iterativ (dirbis ~ dirbęs, dirbus) și de trecut frecventativ (dirbdavis ~ dirbdavęs, dirbdavus). Participiile pasive pot avea forme de prezent (dirbamos, -ā) și de trecut (dirbtos, -ā). Participiile verbelor reflexive se pot forma numai dacă există prefixe (pasidirbis, paždirptas < pasidirbtas).

Gerunziile au forme pentru două timpuri — prezent și trecut iterativ (dirbunt̃ ~ dirbant, dirbus).

Participiul conjunctiv se formează cu ajutorul sufixului -damas, -dama (dirbda-mas, dirbdama).