ACTA LINGUISTICA LITHUANICA

XLIV (2001), 3–39

Genitivul adverbial în limba lituaniană din perspectiva sintaxei istorice^*

Vytautas Ambrazas

Institutul Limbii Lituaniene, Vilnius

În stadiile timpurii ale dezvoltării limbilor indo-europene, folosirea adverbială a genitivului partitiv și a celui ablativ era determinată de relația semantică pe care sintagma nominală o avea cu verbul. În istoria limbii lituaniene, observăm două tendințe distincte în evoluția genitivului adverbial. Pe de o parte, în cazul multor tipuri de verbe, genitivul a fost înlocuit cu acuzativul; pe de altă parte, folosirea genitivului putea evolua și într-un tip de regim verbal, regula sintactică substituindu-se motivației semantice inițiale. O urmă a motivației semantice inițiale care stă la baza genitivului adverbial se păstrează încă în forma genitivului temporal. Substituirea motivației semantice cu o regulă sintactică se observă și în cazul genitivului negației, care a fost inițial o varietate a genitivului partitiv, dar s-a disociat de acesta.

0. NOTE INTRODUCTIVE

0.1. În utilizarea foarte variată a genitivului în limbile indo-europene se disting, în funcție de relațiile sintactice, două tipuri principale: genitivul adverbial, asociat cu verbele, și genitivul adnominal, asociat cu substantivele. Relațiile diacronice dintre aceste tipuri sunt explicate până în prezent în moduri diferite: unii cercetători consideră primare construcțiile adverbiale (Delbrück 1893: 308; Brugmann 1911: 566–567; Fraenkel 1928: 42; Hofmann, Szantyr 1972: 50–51), alții pe cele adnominale (Behaghel 1923: 484; Hirt 1934: 98; Kuryłowicz 1964: 186). Totuși, nu există îndoieli că ambele tipuri au fost moștenite cel puțin din perioada târzie a comunității limbilor indo-europene (cf. Brugmann 1911: 571; Krahe 1972: 69; Haudry 1977: 376; Vaillant 1977: 80). În această lucrare vor fi discutate numai construcțiile de genitiv adverbial din limba lituaniană. Clarificarea stării lor mai vechi și a direcției evoluției lor poate contribui la o mai bună înțelegere a relației lor diacronice cu construcțiile adnominale.

0.2. Utilizarea cazurilor asociate verbelor s-a schimbat considerabil în limbile indo-europene. În limbile actuale care au păstrat, cel puțin parțial, distincțiile morfologice dintre cazuri, alegerea unui caz obiectual sau a altuia este determinată de valența sintactică a verbului însuși: datorită caracteristicilor sale de valență, verbul cere cel mai adesea

^* Deoarece datele limbii lituaniene sunt discutate în articol ținând seama de contextul general al limbilor indo-europene, cazurile și alte unități gramaticale sunt denumite folosind termenii consacrați în gramatica comparată (de exemplu: nominativ, genitiv, ablativ, infinitiv etc.).

4 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

… solicită unul sau mai multe cazuri (în multe situații, cu prepoziții), care pot fi aceleași sau diferite în diverse limbi; cf. lituan. valdyti šalį, rus. upravliat’ stranoj, germ. über das Land herrschen și altele.

În perioadele vechi ale evoluției limbilor indo-europene, raporturile verbelor cu cazurile erau, se pare, diferite. Antoine Meillet observase deja că, în propoziția indo-europeană, cuvintele erau mult mai autonome și se legau între ele ținând seama de semnificația specifică a fiecăruia. Același verb putea fi însoțit de diverse cazuri, în funcție de nuanța de sens care se dorea exprimată prin acestea; ele erau alese în funcție de sensul cazului însuși, nu în funcție de „regimul” verbului¹. De exemplu, în greaca veche, verbul χλύω «a auzi» putea apărea singur, fără niciun caz, putea fi asociat cu acuzativul, care desemna lucrul auzit (ἔκλυον αὐδήν Hom. «am auzit glasul»), cu genitivul, care desemna sursa sunetului (ἔκλυον αὐτοῦ «am auzit de la el»), sau cu dativul, care desemna destinatarul (εὐχομένω μοι ἔκλυον «l-am auzit rugându-se pentru mine <lit. celui care se ruga, mie>»); potrivit lui Meillet, acuzativul sau genitivul se raportau aici la verb în mod asemănător cazurilor care exprimă instrumentul sau locul (οὔασι χλύω «aud cu urechile», οἴκοι χλύω «aud acasă»); cf. și Meillet 1934: 359; Meillet, Vendryes 1952: 576–577; Humbert 1954: 272; Schwyzer, Debrunner 1975: 106. Așadar, așa-numitele cazuri „gramaticale” nu erau încă atât de clar diferențiate de cele „concrete” (în sensul propus de Kuryłowicz 1949) în limbile indo-europene din vechime, precum în perioadele ulterioare. Cercetările asupra vedelor, epopeilor homerice și ale altor limbi indo-europene atestate cel mai timpuriu au confirmat caracterul semantic al relației dintre cazuri și verb (Haudry 1977: 155 și urm., 178 etc.; Renou 1965: 231–32; 1952: 355–356; Chantraine 1953: 12–15, 232, 319–321; Desnickaja 1984: 100 și urm., 118, 150; Neumann 1960; cf. și Kurzová 1993: 42–44).

Deși această stare de fapt a folosirii cazurilor nu s-a păstrat în întregime în nicio limbă indo-europeană², ea poate fi reconstituită pe baza urmelor atestate în perioadele vechi ale acestor limbi. Desigur, autonomia semantică a cazurilor nu putea fi niciodată absolută. Verbul, ca mijloc principal de exprimare a predicatului, prin însăși semnificația sa reclamă unul sau mai multe argumente (actanți) de un anumit tip, exprimate prin cazuri. Prin urmare, verbele și cazurile asociate cu ele trebuiau să fie corelate semantic³. De exemplu, verbe indo-europene precum *dō- «a da» presupuneau, prin semnificația lor, actanți care desemnau autorul acțiunii (agentul), obiectul (pacientul) și beneficiarul, însă exprimarea gramaticală a acestor actanți nu era strict fixată. Pacientul poate fi exprimat în diverse limbi atât prin acuzativ, cât și prin genitiv, în funcție de…

¹ Cf.: „O propoziție indo-europeană este alcătuită dintr-un număr variabil de elemente impenetrabile, autonome, semnificative prin ele însele, numite cuvinte […] (355) Cazul în care sunt puse complementele nu depinde de verb, ci numai de sensul care trebuie exprimat (358) […]. În indo-europeană nu exista «regimul» unui cuvânt de către altul, așa cum există, de exemplu, în latină; autonomia cuvântului este principiul care guvernează structura propoziției indo-europene” (Meillet 1934: 355–359).

² Chiar și în greaca lui Homer, acuzativul obiectului gramaticalizat se distinge deja în mod clar, în multe cazuri, de acuzativul „concret” al direcției și al scopului (cf. De Boel 1988: 44–65).

³ Cf.: „Caracterizarea tipurilor de predicate («tipuri de verbe») se face în funcție de (85) «cadrul» rolurilor cazuale care participă în mod obligatoriu la evenimente (stări codificate de aceste predicate), iar, invers, caracterizarea diverselor roluri cazuale semantice trebuie făcută în funcție de tipurile de predicate cu care formează propoziții” (Givón 1984: 85–86).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 5

în funcție de nuanța de sens care se dorește evidențiată; cf. lituan. daviau jam grūdus / grūdu; rus. dial. dal emu chleb / chleba, cf. ved. pā sōmam «a bea soma» și pā sōmasya «a bea soma» (Haudry 1977: 377). Pe de altă parte, cu un verb cu sensul *dō nu sunt deloc posibili actanți cu sens de percepient, de conținut sau de rezultat.

În evoluția limbilor indo-europene s-a observat consolidarea relațiilor sintactice dintre cazuri și verbe, care a dus în cele din urmă la regimul cazurilor sau al construcțiilor prepoziționale (cf. Kuryłowicz 1964a: 18, 29; 1977: 141–156, 178; Desnickaja 1984: 132 și urm.). Cazurile, inițial singure, iar apoi însoțite de prepoziții, s-au „atașat” anumitor verbe, iar alegerea lor a ajuns să depindă de valența sintactică a verbului. Modul în care s-a desfășurat acest proces este una dintre cele mai importante întrebări la care încă nu s-a dat un răspuns clar.

0.3. Întrucât lituaniana a păstrat până în prezent, mai bine decât oricare altă limbă indo-europeană, atât formele cazuale, cât și particularitățile arhaice ale folosirii lor, datele sale sunt, fără îndoială, relevante pentru această chestiune. Este deosebit de util să ne îndreptăm atenția asupra construcțiilor verbale cu genitiv. Observând uzul genitivului adverbal în dialectele lituaniene și în scrierile vechi și comparându-l cu letona și cu alte limbi înrudite, care au parcurs mai departe calea evoluției sintactice, pot fi identificate vechile relații dintre cazuri și verbe, întemeiate pe semantică, precum și fenomenele de gramaticalizare a acestor relații. Sintaxa cazurilor din lituaniană nu a fost cercetată din această perspectivă, însă lucrările de până acum au adunat numeroase date valoroase din limba contemporană (în special Jablonskis 1957: 554–672; Senn 1966: 383–440; Ulvydas, red. 1965: 182–210; 1976: 20–78, 458–467, 485–520; Balkevičius 1963; Šukys 1998; Paulauskienė 1989: 75–147) și din scrierile vechi (Fraenkel 1928; Palionis 1967: 151–170; Schmaltstieg 1987: 122–272), comparate cu limbile înrudite; în continuare se încearcă valorificarea acestora.

0.4. În uzul genitivului adverbal în lituaniană se pot distinge două sensuri principale. Primul este sensul partitiv, considerat caracteristic genitivului indo-european încă din vechime. Genitivul negativ, puternic gramaticalizat în lituaniană, este apropiat de construcțiile cu sens partitiv. Al doilea sens este cel ablativ. Formele cu acest sens exprimau odinioară separarea sau plecarea (respectiv punctul de plecare). În unele limbi indo-europene (indo-iraniene și, parțial, italice), aceste forme au fost integrate în sistemul declinării ca un caz distinct, ablativul; în altele, ele s-au alăturat genitivului (baltice, greaca) sau dativului (celtice, germanice). Formele cu sens ablativ au lăsat urme în declinarea temelor în (i)o din baltica răsăriteană și din slavă: asemenea urme sunt considerate genitivul singular cu desinența *-ā (lituan. vilko, let. vilka, slavă veche bisericească vlьka⁴). După ce s-au alăturat paradigmei formelor genitivului, sensul ablativ (de separare) a devenit unul dintre sensurile genitivului. Sensurile vechi ale genitivului și diversele lor variante s-au intersectat în unele locuri, iar acum nu mai pot fi întotdeauna distinse clar.

⁴ Aceste forme sunt interpretate în două feluri. Unii cercetători, care susțin punctul de vedere tradițional, identifică aici un formant *-d sau *-t rămas dintr-o formă trunchiată (cf. lat. veche GNAIV-OD, sanscrită aśv-āt, vezi Stang 1966: 70, 181 cu lit.), în timp ce alții consideră că există doar o vocală de temă prelungită (Kazlauskas 1968: 174; Mažiulis 1970: 99–106); cf. și 3.1.

6

VYTAUTAS AMBRAZAS

1. SENS PARTITIV

1.0. Prin termenul tradițional de sens partitiv este desemnată folosirea genitivului pentru a indica o parte a unui obiect sau a unui ansamblu de obiecte, ori o cantitate clar nedeterminată de obiecte (persoane). Genitivul a avut acest sens în multe limbi indo-europene în perioadele vechi ale evoluției lor (de exemplu, în monumentele limbii gotice, ale limbii indiene vechi și ale limbii grecești), însă, cu timpul, acesta s-a estompat, iar folosirea genitivului sau a acuzativului a ajuns să depindă de regimul sintactic al verbului. Sensul partitiv al genitivului se distinge încă destul de clar în scrierile vechi ale limbilor slave, dar mai târziu tendința dominantă de a exprima prin genitiv toate complementele care denumesc ființe animate îl neutralizează puternic. În limba latină sunt atestate doar vestigii ale construcțiilor cu genitiv partitiv (cf. Hofmann, Szantyr 1972: 52).

În limba lituaniană, sensul partitiv al genitivului s-a păstrat până în zilele noastre. Folosirea acestui caz în folclorul tradițional leton este destul de apropiată de cea din lituaniană (mai ales în materialele consemnate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea); deși în letona actuală opoziția genitivului partitiv față de acuzativ și nominativ s-a estompat în multe situații, datele limbii letone ajută la înțelegerea mai clară a direcției și a perspectivei evoluției sintactice. În asemenea împrejurări, chiar și datele dialectelor lituaniene actuale constituie mărturii importante ale folosirii arhaice a genitivului.

Jonas Jablonskis (1957: 577) partityvinę reikšmę vadino nežymybės arba dalies reikšme ir ją apibrėžė taip: „Vardininko arba galininko vietoje, jei tais linksniais nenorim pažymėti, daug ar mažą, visas daiktas ar tiktai jo dalis turima sakytojo galvoje, dažniausiai jei daikto arba daiktų būrio dalis sakytojo tėr galvojama, ne visas daiktas, ne visas daiktų būrys, tad vartojame savo kalboje, tai savo minties daliai išreikšti, nežymybės, arba dalies, kilm-ką“. Dabar lietuvių kalbotyroje įprastiniu tapo neapibrėžto kiekio reikšmės terminas. Juo gal geriausiai apimama tokios genityvo vartosenos įvairovė; be to, aiškiai nusakomas skirtumas nuo apibrėžto kiekio genityvo, kurį Jablonskis (1957: 576) vadino kiekio (kiekybės) kilmininku.

S-a încercat definirea mai generală a sensului partitiv. De pildă, Brugmann îl numea sens de domeniu (Bereich), indicând că enunțul nu se aplică întregii extensiuni și întregului conținut al noțiunii nominale, nici pur și simplu noțiunii nominale ca atare, ci numai unui anumit domeniu al acesteia, adică celor ce țin de ea sau unor aspecte similare.⁵ Această concepție a fost preluată și de alți cercetători și aplicată unei mari varietăți de cazuri de folosire a genitivului adverbal și adnominal (cf. Sommer 1925: 10; Krahe 1972: 70 urm., 81–83). Totuși, este greu de crezut că dintr-un sens atât de general și abstract se poate deriva, din punct de vedere istoric, un sens mai concret. Este mai probabil ca sensul concret să fie cel mai vechi, iar termenul partitiv să se întemeieze tocmai pe acesta.

Pe baza sensului partitiv, genitivul, folosit cu așa-numitele verbe obiective, se opune acuzativului (a găsit pietrele: a găsit pietre; a auzit zvonurile: a auzit zvonuri), uneori și instrumentalului (a umplut groapa cu bani / de bani), iar atunci când este folosit cu verbe de stare și de schimbare a stării, se opune nominativului (erau pietre: erau pietre;

⁵ „Ca trăsătură fundamentală a genitivului adverbal se poate abstrage faptul că enunțul nu se aplică întregii extensiuni și întregului conținut al noțiunii nominale sau noțiunii nominale ca atare, ci numai domeniului ei, celor ce țin de ea și unor aspecte similare. Astfel apare adesea ideea de partitiv” (Brugmann 1911: 567).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

7

se răspândeau zvonurile: se răspândeau zvonuri). În primul caz, genitivul partitiv se numește obiectiv, iar în al doilea — subiectiv.

1.1. Folosirea obiectivă

1.1.1. În limba lituaniană, ca și în alte limbi înrudite, genitivul partitiv depinde cel mai adesea de verbe obiective. Are forme de singular și de plural. Formele de singular denumesc o substanță sau o masă, asupra unei anumite cantități a căreia se exercită acțiunea (a mâncat pâine, a cumpărat zahăr, a găsit aur, a dat făină...), ori lucruri mai abstracte, concepute fără a le cuprinde în întregime (a avut ocazie / curaj, a simțit durere, a adus fericire...). Formele de plural denumesc obiecte concrete numărabile (a primit bani, a cumpărat cartofi, a găsit zmeură, a dat jucării...) sau noțiuni abstracte (a primit sfaturi, a găsit plăceri, a dat indicații...). Verbele care se construiesc cu genitivul partitiv denumesc cel mai adesea:

(a) posesia, obținerea și oferirea sau pierderea (a avea, a primi, a găsi, a lua, a apuca, a da, a cumpăra, a oferi...):

Mai am din pânza aceea DG; Dacă vei avea bani, vei avea și prieteni MRc; Oaia behăie cât timp primește fân VL; Am primit pâinică SRD; Urcă pe podul casei — poate găsești niște slănină Kp; Știința costă bani Gs; Dă pământului acestuia niște gunoi de grajd Ėr; Ai cumpărat pește, cumpără și piper PPR 226; Ia friptură, ia brânză, unt KzR;

(b) percepția, experiența, cunoașterea, obținerea și transmiterea informației (a vedea, a auzi, a asculta, a ști, a se pricepe, a învăța, a citi, a spune...):

Ai fost în oraș, poate ai auzit vreun zvon? Lš; Ea știa povești KB; Se pricepe la muncă, ce altceva mai vrei? LNKV; A citit acolo niște lucruri ciudate ŠRAG IT 281; Mi-a spus vești proaste despre tine DKŠ;

(c) mâncatul, băutul, gustatul și altele asemenea (a mânca, a devora, a bea, a gusta, a degusta...):

Dacă vei mânca lapte, de Paște te voi închide sub cuptor KB; Caută, căluțule, niște ovăz VL; Dar ceilalți, așezați în tăcere, fumează tutun DONPP 60; Gustă mustul, se uită dacă va ieși bere bună OB; Vă rugăm să gustați din untul nostru UžP;

(d) diverse alte acțiuni care pot afecta o anumită cantitate de obiecte sau persoane (a purta, a transporta, a presăra, a semăna, a fierbe, a coace, a pune, a face...):

Arinul înflorește, înverzește, înflorește alb, poartă boabe negre N 34; La capătul acesta al casei au cărat pământ și pietriș SLM; Aruncă nisip în groapa aceea DRSK; Ședeau și ne ajutau să prelucrăm cânepa DGC; Am fiert carne pentru prânz Kp; Rade cartofii, vom face clătite VLK; Pune-ți unt, nu mânca pâine uscată Kp (pentru mai multe exemple, vezi Jablonskis 1957: 578–579; Fraenkel 1928: 42–47; Bulygina 1959: 96–107; Senn 1966: 393; Ulvydas, red. 1976: 24–26, 461; Grenda 1979: 33–38; Švambarytė 1996: 39–47; Šukys 1998: 102–107).

8 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

1.1.2. Genitivul partitiv este atestat pe larg și în scrierile vechi alături de verbele corespunzătoare ca sens; în textele traduse, în multe cazuri este folosit independent de original:

(a) ... a scos hainele... și le-a dat lor mâncare. (subînț. -s) și paie BrB I Moz 24,32 (vn̄ gab jnen stro vnd futter LB); i-a dăruit aur, tămâie și smirnă (corectat din Auksą, Kadiłą ir Myrrą) BrB Mt 2,11 (schenckten im Gold, Weyrauch und Myrrhen LB); Dumnezeu ridică norii cerului/ dând pământului ploaie Mž 241₁₁ (Qui operit coelum nubibus, et parat terrae pluviam MCH 303); (b) Știi poruncile BrB Lk 18,20 (Mandata nosti VULG, Du weisset die Gebot wol LB); mă privește în mâini BrP₁₁ 43₇–₈; oamenii îl privesc de departe Job 36,25 (Die leute schawens von ferne LB); ce vorbă n-am înțeles, pe aceea am cercetat-o BrB Job 29,16 (welche sache ich nicht wuste/ die erforschet ich LB)⁶; (c) vino aici și mănâncă din pâinea aceasta BrB Rut 2,14 (mache dich hie herzu/ vnd iss des brods LB); iar alții, batjocorindu-i, spuneau: S-au îmbătat de vin dulce BrB Apd 2,13 (Sie sind vol süsses weins LB; musto pleni sunt isti VULG); oricine bea sânge/ bea sângele aproapelui său BrP₁₁ 472₆; (d) Aduceți aici pești BrB Jn 21,10 (Bringet her von den Fischen LB); Și a făcut tot felul de vase II Moz 38,3 (Vnd macht allerley gerete LB); Mergeți și cumpărați-ne grâu I Moz 42,2 (ziehet hinab/vnd keuffet vns getreide LB); păziți poruncile mele (din -kiet) BrB Jon 14,15 (haltet meine gebot LB).

1.1.3. În folclorul leton, genitivul partitiv este încă atestat clar alături de verbele din grupele (a) și (b), cf.: duod... man māizītes (var.: māizīti) ‘dă-mi puțină pâine’; kur jimšim naudys ‘de unde vom lua bani’; tėva klausīsiet ‘veți asculta de tată (glasul tatălui)’; laî es tevis (var.: tevi) lūkuojųos ‘să mă uit la tine’ (Endzelīns 1951: § 394.3, 6). Totuși, cu verbele din grupele (c) și (d), genitivul este asociat deja cel mai adesea doar atunci când acestea au prefixe cu sens perfectiv (de ex.: māizes pièduši ‘au mâncat pâine pe săturate’, alus pièdzeruši ‘au băut bere pe săturate’, pièberam... rudzu ‘adăugăm secară’ (Endzelīns ib., cf. Bergmane e.a., red. 1959: 394). Când genitivul este folosit ca variantă a acuzativului predominant, opoziția semantică dintre aceste cazuri s-a estompat în letonă (Gāters 1993: 101).

1.1.4. În lituaniană, genitivul partitiv folosit cu verbele din toate grupele menționate aici se opune acuzativului ca termen marcat al opoziției, a cărui trăsătură distinctivă este sensul de cantitate nedefinită, de ex.: a luat carne / carne, a văzut păsări/păsările, a băut lapte / laptele, a presărat boabe / boabele, cf. Dumnezeu a dat vreme senină, Dumnezeu va da și ploaie DAUK. Forma de genitiv este determinată aici nu de valența verbului, ci de sensul partitiv propriu cazului însuși. Se observă totodată și acordul semantic dintre verb și formele de caz. Opoziția dintre acuzativ și genitiv nu este nicidecum posibilă cu toate verbele tranzitive. S-a observat că genitivul partitiv tinde să fie asociat mai des cu verbe care denotă o acțiune punctuală și, mai rar, cu o acțiune repetată (Švambarytė 1996: 47). Pe de altă parte, genitivul partitiv nu se asociază cu verbe care denotă acțiuni ale căror obiecte nu pot fi divizate (a iubi, a respecta,

⁶Cf. observația lui Danielius Kleinas despre folosirea în două feluri a verbului klausyti cu sensul de percepție fizică: cu acuzativul (Klausyti žodį Diewo) și cu genitivul (Klausyti žodžio Diewo) KIG 152. Pentru mai multe detalii despre klausyti cu acuzativul și genitivul, vezi Fraenkel 1928: 72–73.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

9

a plăcea ori sunt afectate doar într-o anumită măsură (a saluta, a mișca, a îngropa...). Totuși, chiar și atunci când sensul verbului permite asocierea lui cu o parte a unui obiect divizibil sau cu o anumită cantitate de obiecte, se folosește adesea numai acuzativul. De exemplu, genitivul partitiv nu se folosește (sau nu se mai folosește) cu verbele fără prefix a distruge, a speria, a lustrui, a vopsi, a lucra, a sfâșia, a bate praful, a pășuna, a prinde, a respecta, a grebla, a dărâma, a toca, a mușca, a tăia, a amesteca, a plăcea, a iubi, a smulge, a scrie, a acuza, a construi, a judeca și multe altele.

1.1.5. Există date care sugerează că, din cauza generalizării acuzativului pentru exprimarea obiectului semantic (pacientului, conținutului), folosirea genitivului partitiv s-a restrâns considerabil în limba actuală. În scrierile vechi, genitivul partitiv se întâlnește uneori și în cazurile în care limba standard a generalizat deja acuzativul.

Pe lângă acuzativ, în lituaniana veche genitivul partitiv se folosea cu așa-numitele verba memoriae: a-și aminti, a menționa, a uita și altele asemenea:

Domnul și-a amintit de noi Mž 464₈–₉ (Der HERR dencket an uns; Dominus memor fuit nostri Mch 526); Atunci Petru și-a amintit de cuvintele lui Isus (corectat din Chr<ist>aus) BrB Mt 26,75 (Da dachte Petrus an die wort Ihesu LB); amintește-ți de adunarea ta RPs 74,2 (gedenck an deine Gemeine LB); O, amintește-ți de mine BrB I Moz 40,14 (Aber gedencke meiner LB); Augiwe piktą/ ir waiko sawa uszmirischt BrPₙ 481₂₁; uită de poporul tău și de casa tatălui tău (a zapomni narodu twego, y domu oyca twego) SPₙ 3₂₂–₂₃ (cf. acuzativul care denotă totalitatea lucrurilor: nu poate să-și amintească de toată comoara BrPₙ 357₂₄; грекus musu wysus vsmirsk Mž 54₁₄)⁷.

O asemenea folosire a genitivului este bine păstrată în scrierile lui Donelaitis. Cu verbele a-și aminti, a menționa, ‘a-și aminti’, și a uita, în scrierile sale se folosește numai genitivul, de ex.:

își amintește de Dumnezeu DonŽR 401; amintește-ți de sfârșitul tău! RG 25; deseori pomenea de nevăstuică și de vulpe LG 35; ne-ai amintit de necazurile noastre VD 236; el, pomenit zilnic VD 169; a uitat de propria muncă VD 584.

Totuși, verbul a uita se construiește nu numai cu genitivul, ci și cu acuzativul, cf.:

uitând de cer, apucă lingura RG 302; a uita un vecin bun LG 10.

Urme ale folosirii genitivului cu aceste verbe se întâlnesc și în dialecte, mai ales în folclorul tradițional, cf.:

Sora plângea, amintindu-și de frățior KlvD 340; A uitat să spargă gheața din pârâu SVn; A uitat de iubita lui AD.

Genitivul este aici înlocuit treptat de acuzativ, iar opoziția semantică dintre aceste cazuri s-a estompat. Totuși, valoarea partitivă s-a păstrat până în prezent în unele cazuri la substantivele numărabile

⁷ Folosirea genitivului și a acuzativului cu verbele atmiñti, užmiršti a fost menționată deja de Danielius Kleinas: atmenu žodžiu ir žodžius, užmiršk namų ir namus KIG 152. Pentru mai multe exemple, vezi Fraenkel 1928: 78; Palionis 1967: 154. Despre genitivul partitiv cu verbe cu sens corespunzător în textele vechi ale limbilor înrudite (slave, germanice, latină, greacă, indiene vechi), vezi Brugmann 1911: 590–591; Hofmann, Szantyr 1972: 81, cu bibliografie; Schwyzer, Debrunner 1975: 108.

10 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

genitivul plural al substantivelor care denumesc obiecte numărabile se folosește cu verbe prefixate atsiminti, prisiminti, de exemplu:

Teta atsiminė visokių nuotykių VLKv (cf. Atsiminiau visus mūsų nuotykius).

1.1.6. Cu verbele vadinti, šaukti, žadinti, care exprimă chemarea, în scrierile vechi se folosea, alături de acuzativ, și genitivul, fără o influență perceptibilă a surselor în alte limbi, de exemplu:

numit astfel pe Ilie VEE 210, (Acesta îl cheamă pe Ilie LB Mt 27,47; Eliam vocat iste VULG); iar venind acasă, cheamă rudele și vecinii DP 279₁₁ (iar ajungând acasă, îi cheamă pe prieteni și vecini ³W 286₁₁; îi cheamă pe prieteni și vecini VULG Lk 15,6); Cheamă lucrătorii și dă-le plata cuvenită – Cheamă lucrătorii și dă-le răsplata SP I 317–319 (Cheamă lucrătorii VULG Mt 20,8); căci ne chemi acolo la tine PK 182₁₁; așadar, ne cheamă pe noi PK 179₈–₉; chemați-l cât timp este aproape SP₁ 197₂₄–₂₅;

cf. construcția cu acuzativ: mus ne paláudamas wadina ir száukia sawęsp DP 380₁₀–₁₁ (nas vstawicznie pozywa y wota do siebie ³W 394₁₇; Tadda pakwiete Laban wissas Szmones tho kampo BrB I Moz 29,22 (Da lud Laban alle leut des orts LB);

în paralel, și cu alativul: schauku tawęsp Mž 340₁₂ (schrey ich zu dir MCh 402); Balsas... schauk manensp BrB I Moz 4,10 (Die stim... schreiet zu mir LB).

Genitivul cu verbe corespunzătoare apare și în folclorul leton, cf.: kliedz brāļa LP VI 479 „îl cheamă pe frate”, vēlna saukādams „chemând diavolul” (Endzelins 1951: § 394; vezi și Fraenkel 1928: 66; 1947: 65; Palionis 1967: 154–155; Schmalstieg 1987: 163–164).

1.1.7. Verbele saugoti, sérgėti, (pri)žiūrėti, (pri)veizdėti apar frecvent și cu genitivul în scrierile vechi, de exemplu:

Kurie teipaig sergeia ió pas wartus diena ir nakti VEE 144₁₅ – Sie hütteten aber tag vnd nacht an den thoren LB APD 9,24 (cf. padawę... sergeti ghy VEE 155₁₁ – jn zu bewaren LB APD 12,4); passisede sergeia io BrP I 389₁₁ (vnd sie sassen alda/ vnd hütteten sein LB Mt 27,36; et sedentes servabant eum VULG); jay saugosite walios mano MP 124₅ (ieśli będzecie strzegli woley moiey RP 81a₃₆); Dawe... stirnikus/ kurie priweizdetu tos io eldiios – ktorzy by przyźreli tego akrętu SP₁ 275₂₈–₂₉, cf. din folclorul leton: meža sava (var.: mežu savu) sargājiet! BW 1680,2 „păziți-vă pădurea!” (Endzelins 1951: § 394.6; Fraenkel 1928: 74; 1947: 65; Palionis 1967: 155; despre genitivul cu saugotis, sérgėtis, care denotă lucrurile de care ne ferim, vezi 3.5).

1.1.8. Genitivul partitiv exprima și contactul cu suprafața sau cu o parte a unui obiect (unei persoane), în timp ce acuzativul exprima obiectul în întregime. Diferența este evidentă în exemplul următor:

și îl lovi (cu [un] bici) peste haine (deasupra: Sermega, corectat din Sermegos) și-l bătu BrB I

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 11

Moz 39,12 (și ea îl apucă de haină și spuse LB).

În mod asemănător, genitivul era folosit cu alte verbe care exprimă contactul fizic, de exemplu: a atinge, a pipăi, a apuca:

femeia... atinse tivul hainei din VEE 127₂₃ (o femeie... atinge doar marginea hainei sale la LB MT 9,20); atinse marul fierbinte DP 334₁₅ (dotknął się mar ³W 345₈); cine este acela care (subl.) mă atinge BrB LK 8,45 (quis est, qui me tetigit? Vulg; wer hat mich angerüret? LB); Nimeni nu este atât de îndrăzneț încât să-l poată apuca BrB JOB 41,10 (der jn erwecken that LB), vezi și: l-a apucat de păr și l-a aruncat afară DONPP 94.

Acum, în dialecte, aici s-a generalizat deja acuzativul, însă genitivul s-a păstrat cu verbele reflexive a se sprijini, a se bizui, a se apuca, de exemplu:

Sprijină-te în necaz pe cel înțelept, dar nu pe cel bogat LTR; sprijinindu-se de baston BM 116; Totuși, ține-te de cuțit! Ds; se apucă de lucru Rk (cf. trebuie să... se apuce de el BrPII 310₉₋₁₀).

1.1.9. În evoluția limbii lituaniene se observă și procesul opus: cu unele verbe se generalizează nu acuzativul, ci genitivul de origine partitivă. S-a menționat deja că acesta din urmă tinde să fie folosit mai ales cu verbe care exprimă o acțiune punctuală (în majoritate, verbe de aspect perfectiv). Verbele ale căror forme fără prefix pot apărea atât cu acuzativul, cât și cu genitivul, după ce primesc un prefix, își pierd în anumite cazuri capacitatea de a diferenția forma cazuală a obiectului în funcție de sensul acestuia. Genitivul s-a impus cu deosebită fermitate cu verbele al căror prefix indică realizarea completă a acțiunii sau depășirea unei cantități (de exemplu: per-, pri-, at-). De pildă, alături de enunțuri precum ducea lemne / lemne (genitiv), bea vin / vin (genitiv), cumpăra cartofi / cartofi (genitiv), mânca varză / varză (genitiv), unde genitivul este preferat acuzativului pe baza sensului de cantitate nedefinită, cu verbele corespunzătoare care au prefixul pri-, per- sau at(si)- se folosește numai genitivul, cf.: a adus lemne (genitiv), s-a îmbătat / a băut prea mult vin (genitiv), și-a cumpărat / a ales cartofi (genitiv), s-a săturat de varză (genitiv) (vezi și Ulvydas, red. 1976: 25; Senn 1966: 391). În mod asemănător, genitivul se asociază și cu verbe fără prefix, exprimând o acțiune de amploare, de exemplu:

Piața geme acum de cereale Kp; Toate șurile răsunau de tineret Sk.

Un asemenea genitiv nu mai are sens partitiv și este guvernat direct de verb. Genitivul cu sens de conținut este guvernat direct și de verbele a învăța, a învăța (reflexiv), de exemplu:

un lăstar de stejar mă învăța meseria NS 1169; voi învăța o meserie Jabl; la fel și în scrierile vechi, cf. Mokiau manę walios sawo KN 63₂₀.

1.1.10. Folosirea genitivului s-a generalizat și în construcțiile cu verbe care exprimă căutarea, dorința, așteptarea, căutarea propriu-zisă și altele asemenea. În dialecte și în scrierile vechi, cu astfel de verbe apare uneori și acuzativul — potrivit lui Fraenke-

12 | Vytautas Ambrazas

lio (1928: 67), tada, kai norimas dalykas suvokiamas kaip visuma, be jokio apribojimo, pvz.:

soția caută pâine din cuptor PĖ; calul caută ovăz ĖR; foarte tare orice dorește PlŠK; Caută-ți, bunico, o torcătoare RD 40; negru... au așteptat un fiu BsP IV 138.

Totuși, chiar și în astfel de cazuri genitivul predomină în mod clar, iar în limba standard este deja înțeles ca un caz guvernat direct de verbe (pentru exemple, vezi Jablonskis 1957: 581; Fraenkel 1928: 65; Ulvydas, red. 1976: 21–22). În prezent, cu verbele siekti, norėti, geisti, trokšti, linkėti, ieškoti, tykoti, laukti, genitivul care exprimă obiectul urmărit (respectiv așteptat, dorit) nu mai are sens partitiv (adică de cantitate nedefinită) și nu se opune acuzativului (cf. Bulygina 1959: 104–105). Cu sensul de obiect urmărit, genitivul (alături de acuzativ) era folosit și cu verbele šaukti, gaudyti, de exemplu:

Așadar, dacă în zori mamele (cf. mamă) strigă VD 441; Dar i s-a spus lui Saul că ghie io gaude BrB ApD 9,24 (das sie im nach stellet en LB).

În cazul unor verbe de urmărire, regimul genitivului sau al acuzativului se generalizează și ținând seama de forma verbală cu prefix sau fără prefix și de sensul de aspect imperfectiv ori perfectiv asociat cu aceasta, de exemplu: ieškoti + GEN., dar suiieškoti + ACC., tykoti + GEN., dar nutykoti, patykoti, pritykoti, suty-koti, užtykoti + ACC. (cf. LKŽ XVI 254–257). Genitivul și acuzativul se distribuie aici invers față de exemplele menționate cu verbe care au prefixe ce exprimă totalitatea sau depășirea unei cantități, însă fără nicio opoziție în funcție de sensul partitiv.

1.1.11. Genitivul este folosit și cu verbe de mișcare pentru a desemna obiectul urmărit (eiti, bėgti, joti, važiuoti, gulti, lįsti, siųsti etc.). Acesta este așa-numitul genitiv al scopului, de exemplu: ėjau pietų, išbėgo daktaro, išjojo nakv įgonės, važiavo šeimynos, atsigulė pa-čio, ilindo kiaušinių, siunčia vaistų (pentru mai multe exemple, vezi Jablonskis 1957: 579–581; Ulvydas, red. 1965: 168; 1976: 28; Šukys 1998: 114). Această utilizare este atestată încă din vechile texte, cf.

Wáisto tawésp atáimi _{DK 159₄–₅} (Vin la tine după medicamente).

Construcțiile de scop cu verbe de mișcare erau considerate un subgrup al construcțiilor cu verbe care exprimă dorința, urmărirea sau așteptarea (Delbrück 1893: 325; Fraenkel 1928: 67). Totuși, relația genitivului cu verbele de mișcare este diferită. Aici, genitivul nu se opune nicăieri acuzativului ca un caz de origine partitivă, iar sensul de scop care îi este caracteristic nu este determinat nici de semantica verbului. Consolidarea sensului de scop în aceste cazuri a fost, se pare, favorizată de construcțiile în care genitivul de scop era însoțit de supin (a) sau de infinitiv (b), de exemplu:

(a) a plecat după doctor ca să-l cheme; punea la treabă [oamenii] ca să curețe pădurea; s-a dus la Cracovia să potcovească corbi; vino să seceri secara; a alergat să adune bani;

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

13

(b) s-a dus să culeagă fructe de pădure; a plecat să repare drumul; a venit să cumpere mături; a fugit să alunge ciorile și așa mai departe (Jablonskis 1957: 477–478, 582; Ulvydas, red. 1976: 168–169).

Ambele tipuri de construcții sunt folosite pe scară largă încă din cele mai vechi texte, cf.:

(a) aceia ar veni să scoată apă BrB II Moz 2,16 (die kamen wasser zu schepffen LB)

(b) cineva ar merge în pădure să taie lemne V Moz 19,5 (jemand... jnn den walt gienge/ holtz zu hawen LB).

În același timp, datele din textele vechi arată limpede restrângerea uzului supinului și înlocuirea sa cu infinitivul (cf. Palionis 1974).

1.1.12. Ernstas Fraenkelis (1925: 48–51; 1928: 86) a explicat că, în asemenea cazuri, supinul sau infinitivul este atașat genitivului, care depindea de verb⁸. Această ipoteză este posibilă pentru perioadele în care supinul și infinitivul se transformaseră deja în forme verbale fosilizate (Ambrazas 1995: 81). Totuși, este dificil de aplicat perioadelor mai vechi ale evoluției limbilor baltice.

Mai întâi, scopul deplasării este adesea exprimat printr-un singur supin (a ieșit la vânat, s-a întors la lucru, s-a dus la odihnă și așa mai departe). După cum se știe, supinul a evoluat din acuzativul unui substantiv verbal (abstract), care exprima scopul deplasării încă din timpuri străvechi, cf.: slava veche ide...pomolitъ se МРК 6,46 „a mers să se roage”; lat. eunt spectatum „merg să privească” (lit. „privirea”); sanscrită hōtum ēti „merge să sacrifice” (lit. „sacrificiul”) (TS 6,3,1,6), vezi și Euler (1999). Acuzativul cu valoare de scop (respectiv supinul) putea avea odinioară un genitiv dependent, ca flexiune adnominală⁹.

Construcțiile supinului (respectiv ale acuzativului cu valoare de scop) cu genitiv adnominal au favorizat, se pare, folosirea unui singur genitiv cu valoare de scop¹⁰, cu atât mai mult cu cât acesta avea deja această valoare în construcțiile cu verbe care exprimă dorința, intenția și căutarea.

Construcțiile cu un singur genitiv după verbe de mișcare sunt înțelese și astăzi ca eliptice. Ele se folosesc de obicei numai atunci când vorbitorul presupune un infinitiv sau un supin cu sensul „a aduce, a lua, a obține, a culege”¹¹. Când supinul sau infinitivul are alt sens, construcția sa cu genitivul nu poate fi înlocuită cu un singur genitiv sau sensul enunțului se schimbă radical, cf.:

femeile au ieșit să plivească grădinile SKP (dar *au ieșit grădinile); vom alerga să măturăm casa Ut (dar *voi alerga

„Și supinele, precum și infinitivele de pe lângă verbele de mișcare și de trimitere apar ca adaosuri epexigetice alături de genitivele dependente de aceste verbe...” (Fraenkel 1928: 86). Brugmannas (1911: 629–630) considera că genitivul din asemenea construcții este „Genitiv des Sachbetreffs, wie z. B. in lit. ateinų grėblio ich komme wegen (nach) der Harke” (ib. 630).

Žr. Delbrück 1893: 475; Vondrák 1928: 244, 416; Kuryłowicz 1964: 185–186. Pasak Vaillant’o (1977: 78), nuo supino tokiais atvejais priklauso „génitif d’appartenance: pride vidět groba ‘il vint voir le tombeau’, littéralement ‘vers la vue du tombeau’“.

t. y., pasak Kuryłowicziaus (1964: 185), redukuoti konstrukciją (VERB + (ACC. OF GOAL + ADNOMINAL GEN.)) į VERB + ADVERBAL GEN.

Cf.: „Circumstanța scopului urmărit este exprimată și printr-un singur genitiv, însă acesta este posibil numai atunci când, din situație, este clară acțiunea care îl cere ca obiect (se presupune un infinitiv)” (Labutis 1994a: 74; cf. și Šukys 1998: 114).

14 | VYTAUTAS AMBRAZAS

coliba); tatăl a plecat să semene orz ErŽ (cf. a plecat după orz – adică «să aducă orz»).

În mod asemănător și în limba lituaniană veche, cf.:

Išėjio seijas setu sekços sawa MP 97₃; Isch tę ateis suditu giwu ir numirusuiu Mž 22₃. (Stadže pržigidze sędžic žywe y martwe; Inde venturus est iudicare vivos et mortuos MCh 82).

Enunțurile fără supin ar însemna «a ieșit să aducă sămânță», «va veni să-i caute pe cei vii și pe cei morți (să-i <aducă>)». Jablonskis (1893) s-a întrebat chiar dacă în astfel de cazuri nu ar trebui folosit acuzativul (de exemplu, toți au alergat să-i sărute mâinile bunicului), dar ulterior a optat pentru genitiv (Jablonskis 1935: 36; 1957: 165). Piročkinas (1972: 132–133) a observat tendința de a distinge construcțiile merge să cumpere un cal și merge să vândă calul în graiurile din Veliuona și Jurbarkas. În locul genitivului se folosește uneori acuzativul și în alte graiuri, mai ales în dialectul aukštaitian de vest. Astfel de cazuri se întâlnesc începând din textele vechi, de exemplu:

Ateit ramditi mus wissus MG₁₁ 331; kaip ateisi anu cėsu / Mus suditu Mž 449₇.

Acest lucru se explică prin regruparea relațiilor sintactice (reanalyze), produsă după ce supinul, devenit rigid, s-a transformat într-o formă verbală invariabilă și, în multe cazuri, a fost înlocuit de infinitiv, provenit din dativul cu sens final (cf. Ambrazas 1995: 81–82). Genitivul a fost interpretat ca un caz obiectual regizat de supin sau de infinitiv, însă în majoritatea cazurilor (când nu a fost înlocuit de acuzativ) și-a păstrat forma de caz caracteristică sensului de scop urmărit.

Relații sintactice similare s-au format și în construcțiile dependente de verbul a vrea, în care infinitivul verbelor tranzitive apare uneori încă împreună cu genitivul, de exemplu:

An pirkios tokia graži žolė, norim karvės užvaryt, kad ji nuėstų Kb (LTR); Bernas sumanė pabaidyti šiaurus SMAL (LKT 333); Trijs Marias... Nareia Christaus patepti Mž 245₇, (sie wolten den Herrn gesalbet han MCh 307); Szidai mane Baszniczioja sugawa, noredomi manes uszmuschti BrB ApD 26,21 (vnd vnterstunden mich zu toedten LB).

1.1.13. Construcțiile în care genitivul este asociat cu unele verbe ale stării emoționale (a se mira, a se minuna, a se îngriji, a se mânia) permit presupunerea că, în astfel de cazuri, genitivul ar fi putut fi odinioară opus instrumentalului prin sensul său partitiv, de exemplu:

Stebeiosi ischminties BrP₁ 161₃; anis nusisteb...Diewo didzio Sussimillimo ir ischgelbeghimo szmoniu BrP₁ 119₅–₇; Todel (iš Todiel) nesirupinkite ritikschczos dienos BrB Mt 6, 34 (Darumb sorget nicht für den andern morgen LB); Ir piktinios io (tais. iš isch io) BrB Mt 13, 57 (Vnd ergerten sich an jm LB).

Cu verbul a se pregăti, genitivul se folosește și în graiurile actuale (vezi și Fraenkel 1928: 79), de exemplu:

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 15

Sprijină-te de masă și stai jos LEL.

Din cazurile de utilizare obiectuală discutate aici reiese că, pe măsură ce opoziția dintre genitiv și acuzativ se estompează pe baza sensului partitiv, se accentuează tendința de a generaliza fie unul, fie celălalt dintre aceste cazuri, în funcție de sensul verbului. Astfel, acordul semantic al cazului cu verbul este înlocuit de un regim sintactic tot mai puternic.

1.2. Utilizarea subiectuală

1.2.1. În propozițiile cu verbe care exprimă o stare și schimbarea acesteia, genitivul se opune nominativului pe baza sensului partitiv, în mod asemănător cu opoziția față de acuzativ din propozițiile cu verbe tranzitive. Folosit în locul nominativului, genitivul partitiv schimbă nu numai sensul propoziției, ci și structura ei sintactică, deoarece dispare relația de interdependență, iar propoziția devine impersonală.

Formele de genitiv singular și plural folosite cu verbe care exprimă o stare și schimbarea acesteia corespund, din punct de vedere semantic, celor asociate cu verbele tranzitive: genitivul singular denotă de regulă o substanță sau un fenomen abstract, iar cel plural — entități numărabile (cf. 1.1.1). Utilizarea subiectuală este însă mult mai restrânsă și cuprinde mult mai puține verbe. Cel mai adesea, genitivul partitiv este asociat cu verbe intranzitive care exprimă:

(a) existența, faptul de a fi (a fi, a locui, a fi în număr, a fi negru, a se întâmpla, a rămâne...):

În fântână este apă KTK; Va fi deja și zăpadă BM 440; Mai locuiește cineva dincolo de baltă? Kl; Zăpadă albește ici și colo PLV; Nu umbla singură — se întâmplă tot felul de lucruri KRTN; A mai rămas fân pentru vaci Kl;

(b) apariția sau schimbarea unor lucruri și fenomene (a găsi, a apărea, a se ivi, a răsări, a crește...):

Au găsit calcan în cap Šumskas (LKT 356); Se găsește slănină pe butoi Krš; Au apărut deja ciuperci Drsk; Acolo mai creșteau stejari; Acolo se adunau oameni din cea mai largă împrejurime Šl;

(c) mișcarea (a merge, a alerga, a călători...):

Acum va veni ploaie — se tot adună Bgt; Au sosit musafiri Ar; La strigătul nostru au alergat oameni cu câini Jablonskis 1957: 234; Acum țiganii nu mai umblă așa Bt; Era lumină de lună, mergem pe pod — oare vor sări tâlhari? Jd.

Uneori, genitivul depinde și de verbele a vedea, a auzi la infinitiv sau la forma reflexivă, de exemplu:

Pe câmpuri se mai văd pietre SLN; Acum se aud tot felul de vorbe (se aude) Ps.

Nominativului substantivelor, care poate fi asociat cu aceleași verbe,

16 | VYTAUTAS AMBRAZAS

Genitivul partitiv este opus ca membru marcat al opoziției, de exemplu:

Ka pradėd pavasaris rasties, atsirand sulos LŽ (LKT 45); vezi și: Girioje lakstydavo kiškių / kiškiai; Pavasariais atplaudavo laivų / laivai (Balkevičius 1963: 77).

O asemenea întrebuințare a genitivului partitiv este atestată încă din textele vechi, cf.:

sakjk, bau ira numo (deasupra, cu accent: wietos) namųši Tiewa tawa BrB I Moz 24, 24 (Haben wir auch rawm jnn deines waters hause LB); Ira ir kitu beskayčiaus smulku dayktu SP I 313₂₈ (Jest y innych bez liczby drobnych rzeczy).

Are corespondente în dialectele și folclorul limbii letone (cf.: būs... sviesta „va fi unt”; viņam ir naūdas „el are bani”, vezi Endzelīns 1951: §§ 394, 403), precum și în vechile monumente ale limbilor slave, germanice, indiene și grecești (Delbrück 1893: 332; Brugmann 1911: 567; Hirt 1934: 105–106; Schwyzer, Debrunner 1975: 102; Chodova 1980: 209–210; 214–221).

1.2.2. În anumite cazuri de întrebuințare subiectivă (precum și obiectivă), genitivul de origine partitivă tinde să se generalizeze. Când un verb intranzitiv este însoțit de un prefix care indică împlinirea acțiunii sau depășirea unei cantități (de ex., pri-, per-), genitivul nu se mai opune semantic acuzativului, cf.: au venit oaspeți / dintre oaspeți, dar numai: s-au adunat oaspeți. Aici, genitivul partitiv s-a transformat deja într-un complement regizat de verb, de exemplu:

Au căzut frunze Ktk; S-au adunat oameni Asb; Au zburat femeile acelea ca niște ciori PŠL; La noi s-au înmulțit șoarecii DkS.

La fel, în limba letonă, pe lângă genitivul partitiv poate apărea nominativul (viņam ir naudas / viņam būs nauda glos. „el are bani / el va avea bani”), însă verbele cu prefix cu sens de împlinire regizează genitivul complementului: pienāca / sanāca ļaužu „au venit / s-au adunat oameni” (Endzelīns, Mūlenbachs 1928: 206; Endzelīns 1951: § 394; Gāters 1993: 98–99). O situație asemănătoare este atestată în limbile slave, cf. rus. dial. est’ chleb / chleba „există pâine / pâine”, dar numai genitivul: nabralos’ vody „s-a adunat apă”, naechalo gostej „au sosit oaspeți” (Borkovskij, Kuznecov 1965: 418; Vaillant 1977: 188).

1.2.3. În mod similar, genitivul tinde să se generalizeze cu verbele care indică o schimbare de cantitate, daugėti, mažėti (mažintis), de exemplu:

Apa se va înmulți, plouă Pc; Cât secară va mai crește aici! J; Pădurile și peștii se împuținează DrSK; Oamenii din generația mea s-au împuținat cu totul JnŠk; Acum ni s-au împuținat puțin ĖR.

Originea partitivă a unor asemenea construcții este indicată de cazurile rare în care acestea sunt asociate cu nominativul, cf.:

Familia s-a înmulțit DkS; Cerealele de pe pod se împuținează SKR; Laptele nu se împuținează ALS.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

17.

Genitivul este guvernat acum și de verbe cu semă cantitativă stigti, (pri)trūkti; (už)tekti, pakakti și altele asemenea, de exemplu:

Pašaro stinga gyvuliams STRN; Visiems trūko / užteko duonos Vkš; Anam akies trūksta ŠL; Šuliniuose tai tenka vandens PLS (LKŽ_xy 1146); Užteko katei vėdaro LTs_v 302; compară 1a. Putną pieną vien trūkst «nu-i lipsește decât laptele păsării»; Krājuma pietiek visiem «rezervele ajung pentru toți» (Gāters 1993: 98).

Faptul că, în unele cazuri, genitivul ar fi putut avea aici și sens partitiv poate fi dedus din propoziții precum Visos dainuškos užtrūko ŠMN, cu un nominativ de sens apropiat, compară 1a. Man dziesmiņas pietrūkušas dialectal «mi-au lipsit cântecelele», alături de Man pietrūka zaļa zīda «mi-a lipsit mătasea verde» (Gāters, ibid.), vezi și Kas šodien trūkst? dialectal «ce lipsește astăzi?». Genitivul poate proveni însă aici și direct din construcții adnominale cu substantive cu sens cantitativ și adverbe de origine nominală (compară 1.3.3). O asemenea generalizare a genitivului arată că, și în cazurile de folosire ca subiect, tendința este ca, în unele contexte, acordul de caz al limbii vechi, moștenit din vechime, să fie înlocuit prin guvernare sintactică.

1.3. Genitivul cantității definite

1.3.1. În propozițiile cu verbe asociate cu genitivul partitiv, adică al unei cantități nedefinite, sensul cantitativ poate fi mai mult sau mai puțin definit prin anumite nominale sau adverbe. În astfel de cazuri, genitivul depinde direct de nominal sau de adverb, iar cantitatea este exprimată de întreaga sintagmă alcătuită din nominal sau adverb și genitiv. În gramaticile limbii lituaniene, acest genitiv a fost numit genitiv al cantității (Jablonskis 1957: 576) și genitiv al conținutului cantitativ (Balkevičius 1963: 77, 83; Ulvydas, ed. 1965: 191; 1976: 47; Šukys 1998: 97). Din perspectiva relației sintactice directe, este considerat dependent de nominal sau de o formă de origine nominală, adică un genitiv adnominal. Totuși, atât prin folosirea sa cu aceleași verbe, cât și prin semantica sa, este foarte apropiat de genitivul cantității nedefinite discutat anterior, care depinde direct de verbe. Această relație este deosebit de evidentă atunci când genitivul este asociat cu adverbe de cantitate: mult (puțin), puțin (destul de mult), din belșug, suficient, puțin, o anumită cantitate, un pic, compară:

(a) în propoziții cu verbe de stare și de proces, de exemplu:

În piață erau (mulți / puțini / câțiva...) oameni; După ploaie au început deja să apară (câteva, puțin, o anumită cantitate de...) ciuperci; Seara au sosit (mulți, câțiva, destul de mulți...) oaspeți;

(b) în propoziții cu verbe tranzitive, de exemplu:

Mai aveam (puțină, un pic de...) pânză; Am primit de la vecin (puțini, câtva, din belșug...) bani; Am auzit (multe, puține, câteva...) vești; Bolnavul a băut (puțin, un pic de...) lapte; Mătușa ne-a copt (multe, câteva...) clătite.

În primul caz (a), sintagma formată din adverbul de cantitate și genitiv este opusă nominativului; în al doilea caz (b), acuzativului.

18 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

1.3.2. În același mod, genitivul este asociat și cu substantive care exprimă cantitatea (a), numerale (b), pronume (c) și formele de gen neutru ale adjectivelor (d), de exemplu:

(a) un braț (de lemne), un pahar (de lapte), o bucată, o parte (de așchii), un sac (de făină), o sticlă (de bere), o ceată (de oameni), un stol (de gâște);

(b) zece, unsprezece... (bărbați), o sută, o mie... (de stele), o pereche, trei... (cai);

(c) câțiva, vreo zece (copii);

(d) puțin, plin (de apă, de oameni) (pentru mai multe exemple cu acest sens, vezi Jablonskis 1957: 576–577; Ulvydas, red. 1976: 202–203, 236–237; 268–269).

1.3.3. Legătura strânsă dintre genitivul partitiv dependent de verb și genitivul asociat cu substantive și adverbe cu sens cantitativ a fost menționată de Jonas Jablonskis. După ce a oferit exemple de genitiv partitiv, acesta afirma: „Adesea, aici este de la sine înțeles și cuvântul care exprimă cantitatea (puțin, destul de mult, mult, o parte...). Originea din parte și cantitate sunt uneori atât de strâns legate, încât sunt greu de deosebit” (Jablonskis 1957: 579). Aceeași legătură a fost observată de multă vreme și în alte limbi înrudite.

Cercetătorii care considerau folosirea adverbală a genitivului drept cea mai veche priveau cuvintele cu sens cantitativ din propozițiile de tipul discutat ca pe niște adaosuri care precizează sensul genitivului partitiv (Delbrück 1893: 333; Brugmann 1911: 613–614). Fraenkelis (1928: 55–60) considera, de asemenea, exemplele lituaniene de genitiv cantitativ dependent de substantive și adverbe drept o anumită variantă a genitivului partitiv, asociat cu verbele încă din cele mai vechi timpuri. Totuși, comparând exemplele celor două tipuri, se observă cu ușurință că folosirea genitivului partitiv acoperă doar o parte dintre construcțiile nominale cu genitiv cantitativ. Îmbinări precum un sac de făină, câțiva oameni, multă zăpadă, puțin folos și altele asemenea pot ocupa poziția de subiect sau de complement în numeroase propoziții, unde un genitiv partitiv singur nu le poate înlocui (cf. E greu să cari un sac de făină; Puțin folos dintr-o asemenea muncă etc.). Dintre adjective, doar câteva forme de gen neutru (plin, puțin) pot forma, cu genitivul, construcții apropiate de cele partitive, în timp ce, în celelalte cazuri, genitivul cantitativ este regent atât al formelor de gen neutru (adânc, lung, îngust, striūką), cât și al formelor de gen masculin și feminin (vrednic, -ă; lacom, -ă; abundent, -ă; sătul, -ă; plin, -ă etc.). Așadar, construcțiile cu genitiv cantitativ, sinonime cu genitivul partitiv dependent direct de verbe, reprezintă doar un anumit caz de folosire a genitivului cantitativ dependent de substantive și de adverbe de origine nominală.

Construcțiile cu genitiv dependent de verbele a crește, a scădea, respectiv a mări, a micșora, care pot avea diverse prefixe, au un caracter clar derivat, de exemplu:

vandens padaugės Pc; miškų ir žuvų mažėja DrSK, žr. Ulvydas, red. (1976: 25).

La baza unor asemenea construcții se află substantivele corespunzătoare sau adverbele derivate din acestea, asociate cu genitivul (mult / mulți oameni, puțină apă etc.)¹², iar verbele însele sunt derivate morfologic din ele.

¹² Originea adverbului daug din formele de gen neutru ale adjectivului este indicată de formele mai vechi daūgi, daūgia, de exemplu: daūgi sananū turime VEE 23,13; linų pasėjau daugį ZT; kiekvieno stono žmonės daūgia užsmokėtis gal DP 64 (vezi și LKKž 314); acestea se găsesc și în primul element al multor cuvinte compuse.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 19

1.3.4. S-a propus explicarea sinonimiei unor construcții cu genitivul cantitativ dependent de substantive și de adverbe cu construcțiile verbale prin presupunerea unui variantă zero al cuvântului care exprimă o cantitate nedeterminată, precum šiek tiek, bent kiek sau altele asemenea în cele din urmă (Girdenis, Žulys 1973: 212; Grenda 1979: 33–340). Construcțiile cu genitiv partitiv, dependent de verbe, sunt interpretate conform schemei: VERB + SEMĂ ZERO „cantitate” + GENITIV DE CANTITATE NEDETERMINATĂ. Cuvântul care exprimă această semă zero a cantității ar ocupa fie poziția nominativului subiectului, fie pe cea a acuzativului complementului.

Pe baza acestei interpretări sincronice se poate distinge un grup numeros de construcții cu genitiv cantitativ dependente de substantive și de forme de origine nominală (adverbe), care ar cuprinde:

(a) construcții de cantitate determinată (a curs un pahar de apă, zăcea un sac de bani);

(b) construcții de cantitate nedeterminată cu cuvinte exprimate având sensul unei cantități nedeterminate (a curs puțină apă, erau măcar câțiva bani);

(c) construcții de cantitate nedeterminată cu cuvinte neexprimate (respectiv) având sensul unei cantități (a curs apă, erau bani).

Privită din perspectivă istorică, relația dintre genitivul partitiv dependent de verbe și alte construcții de cantitate ajută la înțelegerea apariției sensului de cantitate nedeterminată. Încă Herman Hirt (1934: 111–116) a presupus că sintagmele verbale cu genitiv partitiv s-au impus în limbile indo-europene ca urmare a elipsei unui constituent de natură nominală. Originea în construcții reduse cu supinul (o formă de natură nominală) este întrevăzută și în folosirea genitivului de scop în limba lituaniană, menționată la 1.1.11. Din cauza elipsei presupuse a nominativului substantivului, genitivul ține uneori locul subiectului într-o propoziție, în enunțuri precum Vecinii au recoltat deja și inul, și au dezgropat napii Šln (vezi Ulvydas, ed. 1976: 29; 290).

Genitivul partitiv, asemenea genitivului adverbal în general, poate fi derivat diacronic și din sistemul tipurilor de utilizare a genitivului adnominal în multe alte cazuri (cf. Kurylowicz 1964: 184–185). Desigur, o asemenea evoluție a genitivului nu poate fi demonstrată pe baza limbii lituaniene, atestată destul de târziu, deși a păstrat multe trăsături conservatoare. Ea poate fi postulată doar pentru perioade foarte îndepărtate din evoluția limbilor indo-europene, întrucât construcțiile cu genitiv partitiv legat direct de verbe sunt atestate în toate grupurile de limbi înrudite încă de la primele monumente scrise. Totuși, datele din limba lituaniană arată clar că particularitățile de utilizare a genitivului partitiv și a altor construcții apropiate de acesta se explică cel mai bine ținând seama de relațiile lor istorice cu genitivul adnominal.

1.3.5. Utilizarea adnominală este domeniul de întrebuințare cel mai larg și cel mai caracteristic genitivului, fiind adesea considerată temelia funcției gramaticale a acestui caz (cf. Benveniste 1962; Kurylowicz 1964: 183–186). În lituaniană, ca și în alte limbi înrudite, genitivul poate caracteriza substantivele din perspective foarte diferite, în funcție de context și de sensurile lexicale ale substantivelor înseși. Pe lângă sensul de cantitate menționat deja, diversitatea tipurilor de utilizare a genitivului adnominal se întemeiază pe sensul general de apartenență, care cuprinde posesia (casa părinților, basmaua mamei), materialul (inel de aur, glonț de argint), sensul partitiv, sau al unei părți a unui obiect (vârful muntelui), comparația (păr de in), scopul (cuțit de pâine), originea (om de la țară, fiară din pădure), calitatea (om de spirit) și alte sensuri. De sensul de apartenență pot fi legate și forme gramaticalizate

20 | VYTAUTAS AMBRAZAS

tipurile genitivului subiectiv (bucuria copilului, viața omului) și ale celui obiectiv (tăierea pădurii). Analiza acestor tipuri de utilizare adnominală și a relațiilor dintre ele constituie obiectul unui studiu separat.

1.4. Genitivul temporal

1.4.1. Probabil că sunt legate de utilizarea partitivă și construcțiile în care genitivul indică timpul. Fraenkel considera astfel de cazuri o simplă subcategorie a utilizării partitive („eine Abart der partitiven Verwendung” 1928: 62).

În limba lituaniană contemporană, genitivul este folosit pentru a indica timpul relativ rar și numai atunci când substantivul însuși exprimă o noțiune temporală. Genitivele acestor substantive tind să se adverbializeze; cele mai frecvente sunt ryto, vakaro, întâlnite în dialecte și în folclorul tradițional, de exemplu:

Am plecat spre oraș dimineața Sv; A fost brumă dimineața DkŠT; Cine a mânat dimineața, dis-de-dimineață? NS 453; M-am dus dimineața la cules de ciuperci JnŠM; Eu dimineața mult timp nu pot mânca ALKS; Seara, de obicei, mă urcam pe cal ŽnS; Cine cântă dimineața, acela plânge seara STR; Abia seara am ajuns acasă Sv; Frații au păscut caii spre seară NS 453.³⁶

S-a observat și folosirea genitivului pentru a indica fazele lunii: jauno reikia bulbas sodint ar pilnaties AD (Vidugiris 1994: 62). Cf. și genitivul cu sens mai abstract senybės ‘odinioară’: kai būdo (= būdavo) senybos TvR (Otrębski 1934: 419). Faptul că genitivul se adverbializează în astfel de cazuri abia de curând este ilustrat de exemplele din cântecele populare care au un atribut, de pildă:

Subatos vakarėlio mergelė kiemą šlavė BTR; Nedėlios rytėlio ėjau vandenėlio LZ.

În dialecte s-au observat și alte genitive cu atribute care exprimă noțiuni temporale, de pildă:

Kožnós dienós užsikeli ir pašluoji ZT; aš nežinau, kurių metų itai buvo LZ; nu, jiem duoda tę kito karto trupučiuką GRV (Vidugiris 1994: 62; vezi și Ulvydas 1964: 12–13; LKŽ_XI 755; LKŽ_XVII 1000; Zinkevičius 1966: 394; Valiulytė 1995: 78–79).

Astfel de genitive temporale folosite liber se întâlnesc și în textele vechi, de pildă:

Jog ischwisi kosznos dienos MŽ 386₁₄ (das du wirst schawen stetiglich MCH 448); kalbeia kiek dienos Iskaloia BrB ApD 19,9 (redet teglich LB, cotidie N); ir antras dienas eija su leis WP 158_16–17, neszninate kuras (12) hadinas weschpatis iusu tur ateiti WP 12–12a (jr wisset nicht / welche stunde ewer Herr komen wird LB Mt 24,42; qua hora Dominus vester venturus sit N); tasiegu hadinas nenoriu atminti wissų grekų ia WP 80 a; Gaigalat 1900: 45); cf. și genitivul substantivului compus pusnakties: kaip kada pusnakties tikieios Ekruninkai Szemen nekołie atranda BrB ApD 27,27 (vmb die mitternacht LB, circa mediam noctem N), de asemenea BrB Lk 11,5 (Gelumbėckaitė 1999: 17).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

1.4.2. Genitivul, în cazurile menționate, indică intervalul de timp în care acțiunea durează sau are loc. Cu acest sens se folosește astăzi cel mai adesea acuzativul sau locativul, cf. Rytą anksti keltis PGG; Visą vakarą lijo GRL și altele asemenea (Valiulytė 1998: 194–241). Genitivul și acuzativul temporal sunt folosite uneori chiar în aceeași propoziție, de exemplu: Ryto žuvų, dieną vėl žuvų gaudyt einu STRN.

Este dificil de identificat, în utilizarea formelor de genitiv adverbializate sau în curs de adverbializare, diferența lor de sens față de acuzativul temporal sau locativ. Totuși, având în vedere tendința predominantă de a exprima prin genitivul adverbal doar o cantitate parțială, nedefinită, se poate presupune că și în cazurile menționate genitivul se deosebea probabil de acuzativ printr-o nuanță de sens partitiv, estompată odată cu adverbializarea genitivului temporal.

Genitivul nakties, folosit de obicei în legătură cu pășunatul nocturn, are o nuanță finală, de exemplu: Tada gulėjom nakties VŽNS. El poate fi pus în legătură cu genitivul folosit după verbe de mișcare, cf. Juza eis nakties DS; pentru posibilele sale legături cu genitivul partitiv și cel adnominal, vezi 1.1.2 și 1.3.5.

În limba actuală, genitivul substantivelor care exprimă noțiuni de timp este de obicei regent de prepoziții (cf. din timpul nopții, de dimineață, până seara etc.). Utilizarea genitivului temporal fără prepoziție s-a atrofiat și mai mult în limba letonă. Aici, numai în cântecele populare s-au mai observat substantive compuse adverbializate cu pus-, care exprimă noțiuni de timp, cf.: Pusrītina saule lēca... Pusvasaras tautas jāja BW 14231/3 ‘Soarele a răsărit în zori de zi (= dimineața devreme)... Bărbații au călărit în toiul verii’ (Gāters 1993: 106).

1.4.3. Cazurile de genitiv temporal din limba lituaniană au corespondente clare în monumentele vechi ale altor limbi înrudite, de exemplu în limbile slave (rus. veche toi že zimy pridoša nemci I Novg LET. 128, vezi Borkovskij, red. (1968: 161) «tocmai în iarna aceea au venit germanii»), germanice (got. nahts «noaptea», germ. veche de sus tages «ziua»), greaca veche (ἡμέρας «ziua», ἠοῦς «dimineața», νυκτός «noaptea»), indiană veche (aktoḥ «noaptea») (Delbrück 1893: 356–359; Brugmann, 1911: 573–574; Behaghel 1923: 590 ș.a.; Vondrák 1928: 245; Hirt 1934: 106–108; Krahe 1972: 79; Vaillant 1977: 79; Schwyzer, Debrunner 1975: 112–113); aici aparține, probabil, și lat. nox «noaptea, adică în timpul nopții», adverbializat (Hofmann, Szantyr 1972: 85). Acest lucru permite presupunerea că vestigiile folosirii adverbale a genitivului pentru exprimarea timpului sunt moștenite dintr-o epocă în care funcția obiectuală a acestui caz nu se impusese încă.

2. GENITIVUL NEGĂRII

2.1. Încă în prima gramatică tipărită a limbii lituaniene a fost formulată regula: «Verbele însoțite de particula negativă né primesc cel mai adesea genitivul, deși altminteri, fără aceasta, ar primi acuzativul»¹³. Danielius Kleinas a oferit și exemple grăitoare care arată aplicarea acestei reguli:

Jus nepazįstat jo / asz pažįstu jį Jn 8,55; neturėk kitu Diewu, nepėrženk wenčiawones Moz II 20, 3; 14 (KLG 154), Gėras mėdis gėrą waisu atnes / gėras mėdis negal pikto waisaus atnešti Mt 7,17.

¹³ «Verba cum particula negativa né posita frequentissime Genitivum recipiunt, cum aliàs sine illa Accusativum admitterent» KLG 154; în mod asemănător și KLC 107.

21

22 | VYTAUTAS AMBRAZAS

În mod similar, genitivul apare în locul nominativului cu unele verbe de stare care au primit negație. Deși Kleinas nu enunță această regulă, el oferă totuși exemple de asemenea utilizări:

nu este nimic bun pe pământ, în lumea rea; nu era niciun om / care ar fi putut salva; dacă nu ar fi fost altfel KLG 154.

Totodată, Kleinas a observat că uneori verbele cer acuzativul și atunci când sunt negate:

nu ne duce în ispită Mt 6,13; ca moartea să nu vă sugrume când sunteți beți, nu: pe voi, beți.

În mod similar, genitivul negației este descris în gramatica lui Sapūnas–Šulcas și în gramaticile ulterioare (ale lui Rugys și Milkus).

2.2. Genitivul negației cu verbe tranzitive este atestat pe scară largă încă de la începuturile scrierii, atât în texte originale, cât și în traduceri, unde este folosit independent de influența originalelor (cel mai adesea, acuzativul este redat prin el):

Și să nu mă alungi niciodată de la Tine Mž 9 6; Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău Mž 19₁₄–₁₅ (Du solt kein falsch zeugnis reden widder deinen nehesten LB; Niebędziesz falsiwie swiathczil MCh 79); Să nu ai alți zei înaintea mea Mž 18₁₂, etc. VEE 11₆ (Niebędziesz miał bogow ynich nadmȩ MCh 78); care om dintre voi... nu lasă cele nouăzeci și nouă în pustie VEE 88 4 Lk 15,4 (Welch mensch... der nicht lasse die neun vnd neuntzig jnn der wüsten LB); Să nu-l omorâm (...) Să nu vărsăm sânge, ci să-l aruncăm în groapă BrB I Moz 37, 21–22 (Lasset vns jn nicht tödten... Vergesset nicht blut LB); Aceștia sunt împotriva celor / care nu vor să facă nimic DP 64₃₄ (co nic niechca czynić ³W 65₃₆); Și nu-ți ajunge asta DP 64₃₆ (A zać nie dosyć ná tym ³W 65₃₈).

Opoziția dintre genitiv și acuzativ este deosebit de evidentă în cazurile în care verbele folosite alternativ cu negație sau fără aceasta guvernează fie genitivul, fie acuzativul:

Tu te-ai mâniat pe mine și nu mă iubești BrB Tes 14,16 (Du bist mir gram vnd hast mich nicht lieb LB); iar dacă nu fac asta / atunci ei săvârșesc păcatul blestemat VE 7₁–₂ (Und wo sies es nicht thun, welche ein verflucht sunde sie thun LE A5); Trebuie... să-L iubim pe Dumnezeu, ca să nu disprețuim predica și cuvântul Lui / ci să le păstrăm sfinte VE 12₇–₉ (Wir sollen Gott fürchten und lieben, das wir die Predigt und sein wort nicht verachten, sondern das selbige heilig halten LE B3); care este ucis prin apăsarea oamenilor, dar nu are respect față de oameni (ale nie ma ludzkiey osoby SP₁ 166₁₁–₁₃); Încă puțin și nu mă veți mai vedea / și iarăși, puțin și mă veți vedea DP 210₄₃–₄₄ (Máło á iuž nie wyźrzycie mję / y żásie máło á wyźrzycie mję ³W 218₄₁–₄₂; Modicum, et iam non videbitis me, et iterum modicum, et videbitis me Jn 16,16).

2.3. Acuzativul cu verbe negate se întâlnește, de asemenea, încă din cele mai vechi scrieri, însă mult mai rar decât genitivul. Ernštas Fraenkelis (1928: 48) a atras

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 23

atenția asupra faptului că acuzativul tinde să fie ales înaintea verbului, adică atunci când negația încă nu a fost exprimată, de exemplu:

Dacă, fraților și surorilor, nu veți dezaproba aceste cuvinte Mž 8₁₈; Către Tine să strigăm... Ca să nu ne părăsești Mž 483_10–11; Cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș Mž 122_9–11 (Wer das Reich Gottes nicht entphehet MCh 184); ceea ce nu ați făcut unuia dintre cei mai mici, aceasta nici mie nu mi-ați făcut VEE 133_8–9 (vas jr nicht gethan habt einem vnter diesen geringsten / das habt jr mir auch nicht gethan LB Mt 25, 45); «aceste cuvinte pe care vi le spun / nu le spun de la mine VEE 151_21–22 (Die wort die ich zu euch rede LB Jn 14,10).

Totuși, această tendință nu este pronunțată: aceiași autori folosesc mai frecvent genitivul înaintea unui verb la forma negativă. Pe de altă parte, în scrierile autorilor din Lituania Mică, acuzativul apare uneori și după un verb care conține negația, de exemplu:

Dabar maszo, o neberegies mane Swietas BrB Jn 14,19 (Es ist noch vmb ein kleines / so wird mich die welt nicht mehr sehen LB); tadda neimk augiwe su waikais V Moz 22,6 (so soltu nicht die mutter mit den jungen nemen LB); ghis man ne pasake wardą sawa Teis 13,6 (vnd er saget mir nicht wie er hiesse LB).

Acuzativul antepus sau postpus asociat verbelor la forma negativă este mult mai rar decât genitivul negației, în scrierile autorilor atât din Lituania Mare, cât și din Lituania Mică. În pasajele corespunzătoare din originalele textelor traduse, în care autorii lituanieni au folosit genitivul, găsim de regulă acuzativul. De exemplu, traducând Evanghelia după Luca, Bretkūnas a redat dintr-o dată prin genitivul negației 66 de construcții din Vulgata cu verbe la forma negativă și acuzativ, a mai înlocuit acuzativul cu genitivul în 20 de cazuri, corectând manuscrisul, și a păstrat acuzativul doar în 23 de exemple (Gelumbekaitė 1999: 10). În schimb, nu s-a găsit aici niciun caz în care acuzativul negației să fie folosit independent de originalul latin.

În scrierile secolului al XVI-lea din Lituania Mică, genitivul este folosit și în construcții în care depinde de un verb la forma negativă nu direct, ci prin intermediul unui infinitiv la forma afirmativă, de exemplu:

to newienas negal sakiti VE 7₁₅ (das nicht zu sagen ist LE A5); nepadest taip waiku wszauginti VE 7_7–8 (wo sie nicht helffen kinder ziehen LE A5); netureia ko walgiti VEE 95₈ (vnd hatten nicht zu essen LB Mrk 8,1).

În mod asemănător și în scrierile din Lituania Mare, cf.:

ne turinčiu kur ir gawhos sawo priglaust SP₁ 184₂₀; ne paleydžia świesey tiesos regiet SP₁ 15_18–1914.

¹⁴ De la începuturile tradiției scrise până în zilele noastre, în asemenea cazuri se folosește și acuzativul, cf. neder tau turėti moterį brolia tawa VEE 170₂₁ (Es ist nicht recht / das du deines bruders weib habest LB Mrk 6,18), vezi Fraenkel (1928: 51).

24

VYTAUTAS AMBRAZAS

Așadar, genitivul negației era ferm înrădăcinat în secolele al XVI-lea–al XVII-lea și predomina nu numai în dialectele Lituaniei Mari, ci și în cele ale Lituaniei Mici. Acest lucru este confirmat de exemplele din gramatica lui Sapūnas și Šulcas din 1973 și de observația că, împreună cu verbele care exprimă negația, „este mai bine să se folosească genitivul” („elegantius Genitivum”):

Nieko ne matė. Tu nè apkenti wissù. Ašź taw ne darau Abydôs etc. (SC 78).

2.4. Acuzativul împreună cu verbele la formă negativă pătrundea în scrierile secolelor al XVI-lea–al XVII-lea mai ales din surse germane și latine. Comparând cu originalele exemplele din scrierile vechi citate de Jonas Palionis (1967: 162), în care a fost observat acuzativul negației, constatăm că în aproape toate cazurile (cu o singură excepție) prin acesta a fost redat acuzativul german, cf.:

nei siułà nei kurpiù dirṣà neimsíu BrB I Moz 14,23 – das ich... nicht ein faden noch einen schuch rimen nemen wil LB; tadda neimk augiwe su waikais V Moz 22,6 – so soltu nicht die mutter mit den jungen nemen LB; ghis man ne pasake warda sawa TEIS 13,6 – und er saget mir nicht wie er hiesse LB; nekentecziu wissus falschivus kellus RPs 119, 104 – Darumb hasse ich alle falsche wege LB.

Nu există date care să confirme presupunerea lui Palionis (ib), potrivit căreia, în scrierile Lituaniei Mici din secolele al XVI-lea–al XVII-lea, acuzativul ar fi fost determinat aici de dialectul autorilor. Totuși, în perioadele ulterioare, când, din cauza colonizării și germanizării, componența populației Lituaniei Mici s-a schimbat considerabil și s-au creat condiții favorabile răspândirii împrumuturilor sintactice în limba vorbită, acuzativul negației s-ar fi putut impune mai puternic în graiurile sudice ale aukštaiților. Această situație se reflectă în scrierile lui Donelaitis. Jonas Šukys (1996: 52–53) a găsit în „Metai” 20 de exemple în care acuzativul este legat direct de verbe tranzitive care exprimă negația (de ex.: nesrebi sriubą VD 241; dar nekrutino skypą VD 448) și încă 35 în care legătura este indirectă – printr-un infinitiv la formă afirmativă (poniškas ligas kentėt neprivalom VD 31 etc.). Pe de altă parte, genitivul dependent direct de un verb la formă negativă a fost observat numai în patru exemple (de ex.: mergaitės kruvytų marginių nekenčia VD 351; ateisiančios žiemos ilgumo nežinom RG 905); s-au găsit ceva mai multe exemple cu genitiv dependent indirect (margų marginių dar nešioti nedrįsta VD 351; neigi tabako jau rūkyt negalėjo RG 243). În plus, acuzativul negației este uneori asociat aici și cu acele verbe care în alte cazuri se folosesc cu genitivul negației, cf.:

tas būrą dar nepažįsta VD 504; nepažydami svietą RG 878 – jau šviesos nepažino RG 735; nei kurpių, nei sopagų dar nepažino RG 777; mums nedavė valią ŽR 197 – visiems nei gero nedavė žodžio ŽR 341 (Šukys 1996: 53).

Așadar, aria de utilizare a acuzativului negației în scrierile lui Donelaitis s-a extins deja considerabil; acest lucru este pe deplin de înțeles dacă avem în vedere că, la mijlocul secolului al XVIII-lea, lituanienii reprezentau doar o minoritate a locuitorilor din Tolminkiemis (aproximativ 25%, potrivit lui Jurgis Lebedys 1977: 198), iar în limba germană, după verbele tranzitive la formă negativă, acuzativul era deja folosit consecvent în acea perioadă (cf. Lockwood 1968: 10).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

25

2.5. O utilizare și mai extinsă a acuzativului după verbele care exprimă negația este atestată în basmele publicate de Jonas Basanavičius, înregistrate în cea mai mare parte în graiurile sudice ale aukštaiților de vest și ale žemaiților, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Potrivit Janinei Švambarytė (1998: 58), genitivul apare aici în numai 10% dintre exemplele cu verbe tranzitive (peste 1000 de enunțuri cu acuzativ și doar aproximativ 100 cu genitiv). Având în vedere că în culegerile lui Basanavičius au fost incluse și texte înregistrate în alte dialecte, acest raport indică o răspândire extrem de mare a acuzativului și, respectiv, restrângerea utilizării genitivului în graiurile aukštaiților de vest. August Schleicher a atras, de asemenea, atenția în gramatica sa asupra extinderii acuzativului cu un verb negativ. Acest lucru este confirmat și de cercetările dialectale actuale. S-a observat că, cu cât mai aproape de fosta graniță a Germaniei (odinioară Prusia), cu atât acuzativul negației este mai bine înrădăcinat; mai la nord-est, alături de acesta, se folosește și genitivul negației (Senkus 1959).

În general, genitivul după verbele tranzitive care exprimă negația predomină acum în toate dialectele lituaniene (cu excepția celor ale aukštaiților de sud-vest, menționați mai sus), deși pe alocuri, mai ales la žemaiți, se folosește și acuzativul. Regula genitivului negației este cel mai generalizată în limba lituaniană standard. Totuși, și aici, în cazurile de legătură indirectă (prin infinitivele verbelor la formă afirmativă), este recunoscută alternanța genitiv/acuzativ (cf. Ulvydas, red. 1965: 187–188; 1976: 23–24; Ambrazas, red. 1997: 511; Oginskienė 1979; Piročkinas 1986: 186; Šukys 1998: 111, 202–203).

Datele din scrierile vechi și din dialecte ne determină să credem că genitivul negației s-a înrădăcinat în limba lituaniană cu mult înainte de începuturile tradiției scrise. Influența limbii germane a favorizat utilizarea mai largă a acuzativului negației în scrierile Lituaniei Mici și în graiurile sudice ale aukštaiților de vest.

2.6. Genitivul împreună cu verbele de stare care exprimă negația se opune nominativului subiectului în enunțurile corespunzătoare fără negație. Verbele nebūti, nelikti, precum și infinitivele cu funcție de predicat nematyti, negirdėti, nejausti și verbele reflexive sinonime cu acestea nesimato, nesigirdi, nesijaučia sunt asociate de regulă cu genitivul negației:

Kad aš augau, suvisu nėkokio mokslo nebuvo Rt (LKT 61); Jei nebus nūbangų (= pabagtuv(i)u), neliks duru ni langu SLNT (LKT 71); Išleidė lig paskutino vaiko, nė vieno nebliko Klk (cf.: kas liko – tai Miko Jnš); Dar kelio nematyt PG; Duobė, va, tvarto neregėt Nmč; Tamsu, nieko nesiregi TVR; Šiandien negirdėt vėjo Er; Alaus gero gerėi, gersi, – galvoj nieko nesgirdi PRNG; Būdavo, karvių ragų iš dobilų nesmato Ds (cf.: Visas skypelis matos kaip in delno SKDT) (pentru mai multe exemple, vezi Šukys 1998: 108–109).

Astfel de enunțuri cu genitivul negației exprimă o stare impersonală generalizată. Absența unui lucru sau a unei persoane dintr-un anumit loc sau în anumite împrejurări se exprimă prin enunțuri personale cu nominativ, cf.:

A stat aici, apoi iarăși a dispărut Mžk – Valiūnė a apărut într-o zi și a dispărut GršL.

Genitivul negației împreună cu verbele de stare (ca și cu cele tranzitive) este caracteristic și scrierilor din secolele al XVI-lea–al XVII-lea, cf.:

26 | VYTAUTAS AMBRAZAS

nu este aici VEE 56₁₆ (Er ist nicht hie LB Mrk 16,6); și nu este nici urmă de nicio adunare în jurul lui SP I 14₂₄–₂₅;

aceeași era și opoziția valorii sale față de nominativ, de exemplu:

Nu era în el nici chip, nici frumusețe / când ne-am uitat la el / nu era înfățișare care să ne placă VEE 214–215 (Is 53,5) – Er hat keine gestalt noch schöne / wir sahen jn / aber da war keine gestalt die vns gefallen hette LB.

2.7. În limba letonă sunt atestate aceleași tipuri de utilizare a genitivului negației: (a) construcții obiectuale cu genitivul dependent direct de verb: tās vietinas nezināju BW 3725 «nu cunoșteam locul acela»; meitas naida neturēja 6513 «fata nu avea mânie» (Gāters 1993: 108–109); (b) cu genitivul dependent indirect – prin intermediul unui infinitiv sau participiu: irbju šaut nemācēja BW 30462 «nu știa să împuște potârnichi»; neviens sveicinātāja nebij redzējis pienākam «nimeni nu-l văzuse pe cel care saluta apropiindu-se» (Lepika 1954: 14); (c) construcții subiectuale, în care genitivul se află în relație cu nominativul: karstā zemēs ziemas nav «în țările calde nu există iarnă» (Endzelins 1951: § 403. Pentru o prezentare mai amplă a genitivului negației în limba letonă, vezi Lepika 1954; Bergmane e.a., red. 1959: 394; Gāters 1993: 107–110).

În cântecele populare letone, genitivul negației se folosește încă destul de regulat. Ca și în limba lituaniană, se întâlnesc și cazuri de acuzativ al negației (cf. smuku zygru najem «nu lua un cal frumos» Endzelins 1951: § 403). În perioada tradiției scrise, atât în limba vorbită, cât și în cea scrisă, acest acuzativ tinde să se extindă, iar domeniul de utilizare a genitivului negației s-a restrâns considerabil până în prezent (cf. Lepika 1954: 44).

2.8. În limbile slave, genitivul negației este utilizat pe scară largă încă din cele mai vechi timpuri. Tipurile sale de utilizare în slava veche bisericească corespund celor caracteristice limbilor lituaniană și letonă și nu sunt condiționate de influența originalelor grecești, de exemplu:

(a) błǫdite ne vědošte knigъ ni sly bžije Mt 22, 29 MAR «rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu» – πλανᾶσθε μὴ εἰδότες τὰς γραφὰς μηδὲ τὴν δύναμιν τοῦ θεοῦ N; vina ne imǫtъ Jn 2,3 ZOGR, MAR, ASS «nu au vin» – οἶνον οὐκ ἔχουσιν N; (b) črьva bǫže naslědovati ne mogǫtъ EuchSin 89 a 20 «nu pot moșteni împărăția lui Dumnezeu» – βασιλείαν θεοῦ οὐ κληρονομήσουσιν (Večerka 1958: 188); (c) ne bě ima města v obiteli Lk 2,7 MAR, SAV, ASS «nu era loc pentru ei în han» – οὐκ ἦν αὐτοῖς τόπος ἐν τῷ καταλύματι N; ne bě ima čeda Lk 1,7 MAR, ZOGR, ASS «nu aveau copii» – οὐκ ἦν αὐτοῖς τέκνον N (Chodova 1980: 214–215).

Cercetările arată caracterul autohton al genitivului negației într-o arie întinsă a limbilor slave și restrângerea treptată a utilizării sale în construcțiile obiectuale (deosebit de pronunțată în limbile sudice – bulgară, sârbă și croată, slovenă)¹⁵; pe de altă parte, în construcțiile subiectuale-

¹⁵ Miklosich 1868–1874/4: 498–501; Vondrák 1928: 251–252; Večerka 1958; Hausenblas 1958: 114–120; Borkovskij 1968: 274–277; Stanislav 1973: 158–159; Chodova 1980: 214–221; despre dispariția genitivului negației în limba rusă, vezi Timberlake 1986: 354–355 și bibliografia amplă din Corbett 1986: 361–372.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 27

În aceste construcții, limbile slave de est tind, în unele cazuri, să generalizeze genitivul.

2.9. Folosirea genitivului cu verbe negative în locul acuzativului sau al nominativului este atestată și în cele mai vechi texte ale limbilor germanice — în fragmente din Biblia gotică. Este de remarcat că ambele variante ale genitivului negației — genitivul obiectiv și cel subiectiv — nu depind aici de sursele grecești, de exemplu:

(a) ni habaida diupaizos airpas MRK 4,5 – οὐκ εἶχεν γῆν πολλήν „nu avea pământ adânc”; (c) ni was im rumis Lk 2,7 „nu era loc pentru ei”; ni was im barne Lk 1,7 „nu aveau copii” (Guchman 1958: 121), cf. 2,8 (c).

În perioadele ulterioare ale evoluției limbilor germanice, acest uz se observă doar în forme reziduale, de exemplu, în germana veche de sus tū ni habis kiscīres „tu nu ai un vas (pentru scos apă)” Lockwood (1968: 10).

2.10. Deși genitivul negației este un fenomen comun și incontestabil vechi în limbile baltice, slave și germanice, acest lucru nu oferă încă temeiul pentru a-l considera parte a moștenirii indo-europene. În exemplele observate în greacă și în limbile indo-iraniene, genitivul dependent de verbe la forma negativă este foarte apropiat de genitivul partitiv, de exemplu, gr. οὐ μὴ χροὸς εἴσατο N 191 „nu se vedea nicăieri piele” (cf. Schwyzer, Debrunner 1975: 102).

Așadar, este important să acordăm atenție relației dintre genitivul negației și uzul partitiv moștenit fără îndoială. Această relație a fost explicată în lucrările de lingvistică istorică în două moduri. Unii cercetători considerau genitivul negației pur și simplu o subcategorie a genitivului partitiv (Miklosich 1868–1874: 498; Brugmann 1911: 611–613; Fraenkel 1928: 47–55; Schwyzer, Debrunner 1975: 102), în timp ce alții îl derivau doar din partitiv (Meillet 1934: 465; Endzelins 1951: 403)¹⁶.

Legătura genitivului negației cu uzul partitiv poate fi observată și în exemple din limba lituaniană, în care substantivul la genitiv denumește o anumită substanță sau masă (a) ori, folosit la plural, desemnează entități numărabile (b):

(a) A săpat toată noaptea, dar n-a găsit aur MRC (cf. a găsit aur); Noi, negustând din prăjitură, nu vom pleca acasă KP (cf. gustând din prăjitură); Nu turna apă pe prag! YL (cf. toarnă apă); (b) În timp ce mergea, nu a întâlnit oameni VL (cf. a întâlnit oameni); Găina aceea nu va face ouă VRN (cf. va face ouă).

Astfel de exemple de genitiv al negației se înscriu direct în seria genitivelor cu sens cantitativ discutată deja la 1.3.4, în care pe prima treaptă s-ar situa așa-numitul genitiv al „conținutului cantitativ”, care exprimă o cantitate determinată (avea / a luat un sac de bani) sau nedeterminată (avea / a luat ceva bani), urmat de genitivul partitiv, care exprimă o cantitate nedeterminată (avea / a luat bani), iar pe locul al treilea s-ar putea afla genitivul negației, care exprimă absența unei cantități (nu avea / nu a luat bani, cf. germ. er hatte kein Geld, engl. he had no money), de exemplu: nu vei lua acești bani BsPₙ 200. De asemenea, se raportează la cantitatea

¹⁶ Beje, buvo bandyta neiginio genityvą išvesti ir iš abliatyvo (žr. Potebnja 1958: 320–321; Peškovskij 1956: 296–297).

28 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

cu construcțiile și așa-numitul genitiv subiectiv al negației, dependent de verbele de stare, cf.: în sat erau mulți oameni / erau oameni / nu erau oameni.

Brugmann a explicat astfel dezvoltarea genitivului negației din partitiv: în cazurile de negație, vorbitorul percepea că nicio parte din întregul desemnat de substantiv nu era atinsă de acțiune: cel care nu vede pădurea nu vede nicio parte a pădurii. De aceea, expresia caracteristică partitivului poate fi transferată cu ușurință la negație¹⁷. Alan Timberlake (1986: 345) explică în mod similar legătura dintre sensul partitiv și „sensul general al genitivului” postulat de Roman Jakobson: genitivul indică un anumit grad de participare la acțiune, iar în propoziția negativă acest grad de participare este negat: participantul nu ia parte deloc la acțiune. Totuși, în prezent, doar o mică parte dintre construcțiile cu genitivul negației poate fi astfel pusă în legătură cu partitivul, mai ales exemplele de tipurile (a) și (b) menționate mai sus. Este posibil ca astfel de construcții să fi constituit cândva începuturile genitivului negației. Majoritatea construcțiilor negative din limbile lituaniană, letonă, slave și, probabil, gotică nu mai pot fi însă considerate partitive, deoarece genitivul nu are în ele sens cantitativ și este determinat de negație. Acest lucru este deosebit de evident în propozițiile lituaniene în care de verbe negative depinde genitivul substantivelor care desemnează obiecte concrete, individuale, de exemplu:

Nu părăsi drumul pentru potecă (cf. părăsește drumul); Egal cu copacul, nu vede niciodată soarele (cf. vede soarele) (Pentru mai multe exemple, vezi Jablonskis 1957: 236; 584–585; Balkevičius 1963: 187; Sirtautas, Grenda 1988: 107; Šukys 1998: 109–110).

Un astfel de genitiv se opune acuzativului nu pe baza unei trăsături semantice (de pildă, a unui anumit sens cantitativ), ci în virtutea unei reguli sintactice care impune înlocuirea acuzativului cu genitivul după verbe tranzitive la forma negativă. Regula operează independent de factorii lexicali și semantici: substantivul primește forma de genitiv și atunci când, cu verbul corespunzător la forma afirmativă, folosirea genitivului este cu totul imposibilă. Genitivul înlocuiește nu doar acuzativele dependente de valența verbului tranzitiv, ci și pe cele care exprimă o durată de timp sau o distanță (de drum), dacă sunt legate direct de un verb negativ, de exemplu:

Am stat acolo două zile – Nu am stat acolo două zile; Călătoria a durat o săptămână – Călătoria nu a durat o săptămână; Am parcurs jumătate de drum – Nu am parcurs nici măcar jumătate de drum.

În propozițiile cu verbe de stare, nominativul subiectului este înlocuit cu genitivul, iar propoziția capătă sensul unei stări impersonale (cf. 2.6). Având un caracter atât de universal, regula genitivului negației determină alegerea cazului mai ales și în propozițiile de tipurile (a) și (b) menționate mai sus, în care substantivul desemnează o materie, o masă sau obiecte numărabile. Condiția fundamentală a aplicării sale este cel mai bine caracterizată de Jablonskis (1957: 584), care afirmă că „genitivul însuși trebuie să fie strâns legat de forma negativă a verbului

¹⁷ „Atunci când vorbitorul vrea să nege că se întâmplă ceva în legătură cu noțiunea exprimată de substantiv, îi apare cu ușurință reprezentarea că nimic din întregul acestei noțiuni substantivale nu este afectat de acțiune; cine nu vede pădurea nu vede nimic din ea” (Brugmann 1911: 611).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

29

” verbului. În schimb, observația lui Fraenkel potrivit căreia genitivul negației se folosește când acțiunea și efectul ei asupra obiectului sunt privite mai general și mai abstract, iar acuzativul — când este vorba despre un caz particular și concret (1928: 48), se potrivește mai bine limbilor slave, în care domeniul de folosire a genitivului negației în construcțiile obiectuale este considerabil mai restrâns.

Regula sintactică a genitivului negației a diferențiat clar construcțiile cu verbe la forma negativă de cazurile în care genitivul este motivat de sensul partitiv (cantitate nedefinită). În aria limbilor baltice, slave și cel puțin a unei părți dintre limbile germanice, regula a fost generalizată și s-a impus, probabil, în perioada contactelor reciproce vechi dintre aceste grupuri de limbi. Caracterul ei arhaic în limbile germanice este demonstrat de textele gotice din secolul al IX-lea, iar în limbile slave de folosirea regulată deja în monumentele vechii slavone bisericești și de restrângerea treptată în multe limbi slave, atestată în epoca istorică. Așadar, avem aici una dintre vechile trăsături sintactice comune care leagă limbile baltice, slave și germanice.

2.11. Este de remarcat că regula sintactică ce impune schimbarea cazului asociat verbului în propozițiile negative este caracteristică și estonei, finlandezei și altor limbi finice occidentale. În propozițiile negative din aceste limbi, partitivul se folosește atât în construcțiile „obiectuale”, cât și în cele „subiectuale”, exact ca în limbile baltice, de exemplu: finl. mie heitä en tuntenut „nu le cunoșteam”; ole ketään pelastajia „nu există niciun salvator” (Larsson 1983: 77, 80). Partitivul finic occidental, la fel ca genitivul baltic și cel din alte limbi indo-europene, este folosit pe scară largă și cu sensul de cantitate nedefinită, însă în cazurile de negație opoziția sa față de acuzativ este neutralizată pe această bază. Studiile detaliate asupra partitivului din limbile finice occidentale arată că finicii occidentali au preluat, cel mai probabil, de la limbile baltice folosirea acestui caz în propozițiile negative, la fel ca în exprimarea unei cantități nedefinite, împreună cu numeroase împrumuturi lexicale, în perioada vechilor contacte dintre limbile baltice și cele finice (Larsson 1983: 2–3, 141–147). În lucrările tipologice actuale, partitivul, împreună cu genitivul negației, este considerat una dintre izoglosele sintactice caracteristice limbilor din regiunea Mării Baltice (Koptjevskaja-Tamm, Wälchli în curs de apariție).

3. SENS ABLATIV

3.1. Genitivul limbii lituaniene a moștenit sensul ablativ (de punct de plecare și de separare) de la formele folosite în epoca îndepărtată a limbii indo-europene, mai ales de la cele cu *-ōd, care în limbile baltice (ca și în cele slave și în greaca veche) au ajuns să se contopească cu genitivul. Funcția lor inițială era, se pare, aceea de a indica punctul de plecare — lucrurile sau persoanele de la care se pornește, de care se îndepărtează. Sensul local al acestor forme era opus celui dobândit mai târziu de cazurile locative postpoziționale ale limbii lituaniene — ilativul și alativul. În limbile indo-iraniene și, poate, în cele vechi italice, aceste forme s-au generalizat ca un caz ablativ cu o paradigmă foarte incompletă. Este posibil ca și forma principală a ablativului tematic în *o, cu *-ōd, din limbile menționate să se fi format în mod asemănător ilativului lituanian, adică prin adăugarea la final a postpoziției *-(o/e)d, care în acest caz avea un sens opus — „centrifug” (cf. lat. de ‘din’, sl. otъ ‘din, de la’). Deoarece aceste forme ablative s-au contopit cu genitivul în limba baltică încă din vremuri foarte vechi, sensurile lor inițiale nu se disting întotdeauna de cele caracteristice genitivului din vechime. Totuși, în limba lituaniană se mai pot distinge urme destul de clare ale folosirii ablativului.

30 | VYTAUTAS AMBRAZAS

3.2. SENSUL PUNCTULUI DE PLECARE, care a fost probabil prototipic, s-a păstrat în limba lituaniană în construcții neproductive, pe cale de dispariție, mai ales cu verbul bėgti:

Vagies bėk ir pėdų Alks; Pirmo turgaus nebėk Lp (plg. Nuo pirmo kupčiaus nebėk LŠ); Netoli to bėges Vv (‘nedaug tesiskiria’).

În mod asemănător și în textele vechi, de exemplu:

Wilko bebėginėdams užbegs Lokų B 1007 (t. p. 160, 184, 435, 972); Tadeli ir S. Paw... ischbega ranku neprieteliu sawu WP 55₁₀₋₁₂; Idant hadnais butumbite ischbekti ta wissa kas turres buti WP 12₃₂.

Genitivul a păstrat acest sens și în rarele construcții cu tekėti, tolti, iar în textele vechi și cu gelbėti:

Teka upelis šaltinėlio, iš kraštų auga žalios nendreles Zp (LKŽₓᵥᵢᵢ 514); Ans savo namų nutolo Kv (plg. Nutolna vaikai nuo tėvų DŪNŽ (LKŽₓᵥᵢ 505); Tikim Iesu Christu kelusi (...) Smertis amszinas gelbejusisi Mž 244₅₋₆, 90₉₋₁₀ (śmierci wiecznej nas zbawil MCH 151, t. p. 296₆₋₈); Wisu nepigumu gi gialtbesiu – Ze wszej trudności wybawię jego PK 80₁₆.

În folclorul leton sunt atestate, de asemenea, construcții cu sensul corespunzător, cf.: Vilka, lāča tā nebēgu BW 13167/1 ‘nu am fugit așa de lup, de urs’; Kuras zemes es pārvedu (līgavu) 183 ‘din care țară am adus (mireasa)’ (Gāters 1993: 111); kura pura tu izlīdi? 382 ‘din ce mlaștină ai ieșit?’ (Endzelīns 1951: § 407).

În aceste propoziții, genitivul se leagă de verb ca un caz local, fără a fi determinat sintactic de valența verbului. În mod asemănător, în limbile indo-iraniene vechi, ablativul era asociat cu verbe de mișcare, de exemplu, cu verbele vedice i- ‘a merge’, dhāv- ‘a fugi’, pat- ‘a cădea’, precum și cu verbe cauzative: aj- ‘a alunga’ (ókasah ‘din casă’, vezi Delbrück 1893: 201). Totuși, această utilizare a dispărut foarte devreme; încă în avestică ea nu mai este atestată decât prin urme anterioare expansiunii. În greaca homerică, genitivele cu sens de punct de plecare și de separare, folosite cu verbe care indică retragerea de la ceva χαζομαι, χωρέω, εἴκω și altele asemenea, sunt atestate; ulterior, ele cedează locul genitivului cu prepoziții (Schwyzer, Debrunner 1975: 91–92). În mod asemănător, în latina veche se foloseau ablative cu verbe de mișcare curro, fugio ‘alerg’, mitto ‘trimit’, înlocuite în perioada clasică de construcții prepoziționale; ele se păstrează mai bine numai cu nume de locuri, de exemplu: Athenis proficisci ‘a pleca (din) Atena’ și altele asemenea (vezi Krahe 1972: 105–106; Hofmann, Szantyr 1972: 102–103). În monumentele vechi ale limbilor slave sunt atestate doar resturi ale genitivului de separare cu verbe de mișcare, cf. rus. veche běži, duša, Vavilona ‘fugi, suflete, (de) Babilon’¹⁸. Într-un asemenea context se vede clar că acele construcții ale limbii lituaniene în care genitivul cu verbe intranzitive are sensul prototipic de punct de plecare fac parte din moștenirea comună a antichității indo-europene.

¹⁸ Plačiau apie abliatyvinės reikšmės genityvą slavų kalbose žr. Miklosich 1874: 451–454; Vondrák 1928: 246; Borkovskij, Kuznecov 1965: 466; Morozova 1968: 152–154.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

31

3.3. Semnificația de separare, foarte apropiată de cea discutată deja, se evidențiază în construcții devenite arhaisme sintactice cu verbele a se separa, a rămâne, de exemplu:

De ce s-au separat florile de soare? RD 27; Dacă voi rămâne din acest război, voi deveni doctor ¹⁹.

Semnificația de separare s-a păstrat și la genitivul folosit cu verbul a se apăra (de asemenea a se proteja, a se apăra), utilizat cu sensul „a se feri”, de exemplu:

Oare s-a apărat de câini cu bățul acela? ĖR; Nu am putut să mă apăr de albinele acelea RM.

În unele construcții care exprimă separarea dintr-un anumit întreg, genitivul poate fi înțeles și cu o semnificație cantitativă, partitivă, de exemplu:

Separi un vârf de cuțit de mușețel și-l pui în apă UPN (LKŽ_XII 931); Taie-mi și mie o felie de pâine; O să-mi tai și eu o bucată din slănina aceasta Jablonskis (1957: 590).

3.4. Genitivul are o semnificație locativă apropiată de cea de separare în unele construcții cu verbul a ocoli, când acesta înseamnă „a ocoli pe arc, evitând întâlnirea”, de exemplu:

Vai, se ferește, se ferește soarele senin de norii negri KrvD 39; Ferește-te de bălegar nu de frică, ci de miros PND.

Asemenea construcții sunt, se pare, motivate istoric de folosirea acestui verb fără a necesita un complement valențial, cf.:

Nu ocoli (=nu merge pe arc), că te vei împiedica peste tot Ds.

Totuși, în prezent verbul a ocoli are cel mai adesea sensul generalizat de „a evita, a se feri de”, iar genitivul este complementul său obligatoriu, indicând lucrul evitat, de exemplu:

Așa te vei feri de soacră, ca de scânteia focului JV 26,

la fel și în scrierile vechi:

Kas tadu linkiasi tu žodžiu – strėžę siė tych słów SP_II 55₃ (cf. kuris saugojasi visokiu žodžiu ib. 55_26–27).

Deoarece verbul a evita < *uengh- însemna odinioară și „a ocoli”, construcția sa cu genitivul se putea baza, de asemenea, pe sensul locativ al cazului, generalizat ulterior. Posibilele sale urme și legătura cu „a se feri” se pot observa în exemplele următoare:

¹⁹ În mod asemănător, și în exemplul lui Bretkūnas cu ap(i)plėšti: Jus appleschat manne mana waiku BrB I Moz 42,36, dar aici poate fi vorba și de influența textului german, cf. Ir beraubt mich meiner kinder LB.

32 | VYTAUTAS AMBRAZAS

Evită, ar trece pe lângă DAUK (LKŽ_XVIII 710); (Lupul) îi evită pe oameni, nu se apropie KLT; Hristos... nu s-a ferit de el, nu a fugit BrP_II 74₅.

3.5. Modul în care s-a schimbat relația genitivului cu verbul ca urmare a generalizării sensului se observă și în construcțiile cu verbul kratytis, al cărui vechi sens concret, «a tremura», a stat la baza celui general (figurat), «a evita, a se apăra, a se teme», de exemplu:

Îi e frică de bătrânul acela SLN; De ce tremuri aici de găinile acelea? KRS.

Și până în prezent verbele saugotis, sergėtis pot fi folosite autonom, cu sensul «a fi prudent», de exemplu:

Acum hoții au început să se păzească JRK 95; Cine se păzește, pe acela îl păzește și Dumnezeu VL; Ai grijă să nu te îmbolnăvești PLN (vezi LKŽ_XII 182–183, 427).

Totuși, cel mai adesea aceste verbe sunt folosite cu genitivul, care exprimă conținutul (conținutul psihic) al unei stări psihice (distanțare interioară), de exemplu: saugotis / sergėtis vagių (kaimynų, blogų žmonių) și așa mai departe (vezi și Jablonskis 1957: 589–590).

Genitivul are un sens apropiat de cel al distanțării interioare și atunci când apare împreună cu verbe care denotă stări cu conotație negativă (bijoti, būgštauti, nusigąsti, gėdytis, bodėtis și altele asemenea). Aceste verbe, la fel ca saugotis, sergėtis, gintis, pot fi folosite și autonom, însă genitivul este de obicei necesar pentru a preciza conținutul (conținutul psihic) al stărilor pe care le denotă, de exemplu: a se teme / a se înfricoșa de lupi, a se speria de tunet, a se rușina de fete, a se dezgusta de musafir (pentru exemple, vezi Fraenkel 1928: 82–83; Valiulytė în: Ulvydas, ed. 1976: 21; LKŽ_I 665, 790, 926; LKŽ_III 152). Sensul originar de separare se distinge și în construcțiile corespunzătoare din limba letonă (cu būties, bijāties, kaunēties), din limbile slave (sl. bis. veche bojati se, styděti se + GEN.), greacă și alte limbi, în timp ce în limbile indo-iraniene vechi se folosea aici ablativul (de exemplu, cu ind. veche bhí- «a se teme», rej- «a tremura»).

Când exprimă distanțarea interioară față de ceva sau conținutul unei stări emoționale, în limba contemporană genitivul nu se mai asociază liber cu verbul, ci este determinat de valența acestuia; așadar, relația genitivului cu verbul este definită sintactic. Nici variația cazuală posibilă în unele situații nu schimbă natura acestei relații, cf.: kratytis skolininkų / darbo / kaimynų și kratytis skolininkais / darbu / kaimynais. Aici, cazurile diferite sunt pur și simplu variante sintactice, guvernate de verb și care nu schimbă sensul sintagmei (cf. Sližienė 1994: 359). Același lucru este valabil și pentru construcțiile prepoziționale care se răspândesc tot mai mult și depind de multe dintre verbele menționate: kratytis nuo skolininkų, saugotis / sergėtis nuo vagių, atsižadėti nuo artimųjų.

Cu unele verbe care exprimă o stare emoțională (verk ti, gedėti, liūdėti și altele asemenea), genitivul cu sens de conținut are o nuanță cauzală și poate fi folosit alături de construcția prepozițională dėl + GEN.:

Nechează căluțul după șurubel, plânge surioara după cununiță JV I 122; Eu vă voi ajuta să plângeți după frățior KRV 158; Voi jeli ani de zile după dragul meu tată JD 140; nelūi dək savo mirusios pačios Balč (LKŽ_VII 598).

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS | 33

În mod similar, încă din textele vechi, genitivul este asociat și cu verbul juoktís, de exemplu:

Wiriausieghi Plebonų ūkės io tarp savęs BrB Mk 15,31 (die Hohen priester verspotteten jn vnternander LB); nesa kursai tatai girdes, manens ūkksis BrB I Moz 21,6 (denn wer es hören wird / der wird mein spotten LB); Schita jokessi brolio wedancio murinka BrP₁₉₀₁₅; Manęs nejúok LP (žr. dar Fraenkel 1928: 82; Palionis 1967: 155; LKŽᵢᵥ 420–421).

Cu acest verb, alături de genitivul cu sens de conținut, încă din textele vechi se folosesc și dativul și instrumentalul; în limba actuală au devenit predominante construcțiile cu prepoziția iš, care are sensul prototipic al punctului de plecare (adică ablativ).

3.6. În textele vechi, genitivul era asociat cu verbul liauti(s), care indică sfârșitul unei acțiuni sau îndepărtarea de ceva; raportul dintre texte și originalele lor arată că, în unele cazuri, o asemenea întrebuințare putea fi susținută și de limba polonă, de exemplu:

Încetează răul (în margine, în loc de subliniat Părăsește răutatea) și fă binele BrB Ps 37,27 (Lasă răul și fă binele LB); Și atunci vei înceta mânia... vei ierta... – Și de aceea, încetând mânia... SP₁₃₆₁₆–₁₈; nu se lasă (= greacă WP 142a₇; aceste... rele ale băuturii / îmbătării și beției DP 586₁₇–₁₈ (renunțând... la excese, la îmbuibare și la beție ³W 668); încetează, suflete al meu, de la răutate Mž 67₂ (ca să încetez de la răutățile mele MCH 127).

Ca și celelalte verbe menționate mai sus, liauti(s) se folosește din vechime și independent, de exemplu:

Liove perkūnija RD 193 (LKŽᵥᵢᵢ 396); Kerschtas tawo brolio liausis BrB I Moz 27,44 (bis sich sein zorn widder dich von dir wende LB); thinai lowesi RubezSus BrB Joz 19,47 (vnd an den selben gehet die grentze... aus LB) (mai pe larg, Ambrazas 1978: 35).

Sensul ablativ al genitivului asociat cu acest verb este indicat de construcția prepozițională paralelă cu nuo, de exemplu:

Palausi nůg tawa darba Mž 388₉–₁₀ (Du solt von deim thun lassen ab Mch 450); Lauientims nůg ghreku ib 354₃, ir pan. (žr. dar LKŽᵥᵢᵢ 396).

3.7. Un raport particular între genitiv și acuzativ s-a dezvoltat în construcțiile cu verbele prašyti, klausti. În acestea, genitivul de origine partitivă s-a stabilizat cu sensul de obiect solicitat sau întrebat, însă persoana căreia i se adresează cererea sau întrebarea este adesea exprimată prin acuzativ, de exemplu:

Prašáite tėvą lentos KLI; Klausk durnių proto.

Această diferențiere semantică dintre genitiv și acuzativ a devenit dominantă în limba standard, însă în multe dialecte persoana căreia i se adresează cererea sau întrebarea este exprimată tot prin genitiv, cf.:

Aš prašiau Dievo per visą dieną ūkanotos naktelės BsO 66; Aš tavęs klausiu pinigų Ut.

34 | VYTAUTAS AMBRAZAS

Genitivul este folosit de multă vreme pe scară largă alături de acuzativ și pentru a exprima persoana căreia i se adresează rugăciunea, de exemplu:

io melsties BrP₁ 181, meldessi io 382; meldesi io (tais. iam) BrB JON 9,38 (Vnd betet jn an LB); Melsies Diewo Mt 4,10 (Du solt anbetten Gott LB; Dominum Deum adorabis VULG), cf. tassai Diewą melsis Job 12,4 (der wird Gott anruffen LB).

În mod asemănător, genitivul este asociat cu verbul șaukti(s) «a implora pe cineva cu stăruință»: kunego šauktis Sz; angelo šaukesi Mrk LTR; și această utilizare datează tot de la începuturile scrierii, de exemplu:

V-am strigat / dar voi nu ați vrut DP 96₃₋₄ (Am strigat / dar n-ați ascultat ³W 97₁₅).

Genitivul persoanei căreia i se cere, i se adresează întrebări sau i se roagă ceva poate avea origine ablativală (cf. Fraenkel 1928: 71). Această ipoteză este susținută de propoziții sinonime în care genitivul apare cu prepoziția de separare iš «din» (de exemplu: prašė iš kareivių duonos ALn), de construcțiile prepoziționale corespunzătoare din limbile înrudite: slave (cu prepoziția отъ), latină (cu ab, ex), greacă (cu παρά), precum și de ablativul din textele indiene vechi (Speyer 1896: 15).

În general, sensul ablatival al genitivului este apropiat în multe cazuri de cel partitiv, iar trasarea unei limite clare între construcțiile cu aceste sensuri este dificilă. Este posibil ca identitatea formală a formelor cu sens ablatival și a genitivului în limbile baltice să fi contribuit la păstrarea utilizării partitive a genitivului, care s-a restrâns timpuriu în limbile ce au transformat ablativul într-un caz distinct (de exemplu, în latină)²⁰.

3.8. Construcțiile în care genitivul este asociat cu verbe ce exprimă detașare interioară, teamă și alte stări cu conotație negativă fac, în limba lituaniană contemporană, parte din aceeași grupă ca și construcțiile în care genitivul de origine partitivă este asociat cu verbele laukti, norėti, trokšti, geisti, gailėti(s), pavydėti, klausytis și altele asemenea²¹. În aceste cazuri, genitivul exprimă conținutul (complementul de conținut) stării interioare denumite de verb, este un însoțitor obligatoriu al verbului și îndeplinește funcția de complement. În transformarea pasivă, el corespunde întru totul acuzativului complementului direct dependent de verbele tranzitive (cf. motinos bijomas / prašomas / laukiamas / geidžiamas svečias).

Așadar, în construcțiile cu genitiv cu sens ablatival se conturează aceeași direcție de evoluție observată în cazul construcțiilor partititive. Genitivul, care avea odinioară sens de separare, este treptat atras și el în câmpul de atracție semantică și sintactică al verbului, își pierde sensul autonom și devine un caz de complement regit de acesta.

²⁰ Cf. perspectiva lui Kuryłowicz asupra ablativului ca bază istorică a genitivului partitiv (1964: 189–190; 1977: 142–143).

²¹ Despre verbele care regesc genitivul în limba lituaniană contemporană, vezi Senn 1966: 388–340; Valiulytė în: Ulvydas, ed. 1976: 21–22; Šukys 1998: 89–93.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

35

CONCLUZII

1. Motivația semantică a alegerii cazurilor, caracteristică celor mai vechi perioade ale dezvoltării limbilor indo-europene, se reflectă în folosirea genitivului adverbal în limba lituaniană cu sens partitiv (de cantitate nedeterminată) și ablativ (de separare).

2. Sensul partitiv al genitivului s-a păstrat deosebit de bine în dialectele limbii lituaniene și în scrierile vechi. Pe baza acestui sens, genitivul formează o opoziție cu acuzativul în cazul multor verbe tranzitive, iar cu verbele de stare și de schimbare a acesteia, o opoziție cu nominativul, funcționând ca termenul marcat al opoziției.

3. Folosirea genitivului partitiv s-a schimbat în limba lituaniană în două direcții principale: a) în locul genitivului, folosit anterior alături de acuzativ cu verbe din anumite grupuri semantice (care exprimă amintirea sau uitarea, chemarea, păstrarea, contactul cu suprafața unui obiect etc.), s-a generalizat acuzativul; b) cu verbele care exprimă urmărirea unui scop, dorința, așteptarea, căutarea etc. sau care au prefixe cu sens perfectiv, s-a generalizat genitivul. În ambele cazuri, opoziția semantică dintre cazuri, întemeiată pe sensul partitiv, este neutralizată, iar alegerea cazului motivată semantic este înlocuită de regimul sintactic.

4. Poate fi asociată genitivului partitiv și folosirea unor forme de genitiv devenite deja adverbiale, cu sens temporal, care indică natura semantică anterioară a acestui caz.

5. Analiza genitivului partitiv și a așa-numitului genitiv cu conținut cantitativ permite să se presupună nu numai legături sincronice, ci și diachronice între aceste construcții, în trecutul îndepărtat al limbilor indo-europene, și să se explice geneza genitivului cu supinul.

6. Folosirea genitivului cu sens partitiv a constituit baza istorică a genitivului negației. În limbile lituaniană și letonă s-a impus o regulă sintactică ce cere înlocuirea cu genitivul a acuzativului sau nominativului asociat unui verb negativ. Această regulă s-a generalizat și și-a pierdut motivația semantică (partitivă). În mod similar, genitivul negației, desprins din cel partitiv, s-a generalizat în limbile slave și, în parte, în cele germanice. Astfel, genitivul negației poate fi considerat o veche trăsătură sintactică comună limbilor baltice, slave și germanice. Extinderea ulterioară a genitivului negației este atestată în arealul limbilor finice occidentale.

7. Sensul ablativ (de separare), moștenit de asemenea din perioada comunității indo-europene, s-a păstrat în limba lituaniană mai slab decât cel partitiv. Caracterul său locativ este evident în construcțiile devenite arhaisme sintactice cu verbe de mișcare și cu verbe cu sensuri înrudite, însă și în această poziție genitivul apare cel mai adesea cu prepoziții. Din cauza procesului avansat de desemantizare, genitivele care exprimau separarea au devenit, în multe cazuri, complemente dependente direct de verbele bijoti, vengti, saugotis, kratytis, liautis etc. Din perspectiva limbii actuale, ele se alătură genitivelor de origine partitivă asociate cu verbe care exprimă așteptarea, dorința, urmărirea unui scop și căutarea. Astfel s-a format în limba lituaniană (ca și în cea letonă) un grup distinct de verbe care regizează genitivul complementului.

ABREVIERI

BrB – Biblia tatai esti Wissas Schwentas Raschtas Lietuwischkai pergulditas per Janą BRETKŪNĄ... la Königsberg (1579–1590) (citat după fotocopia manuscrisului).

36 | VYTAUTAS AMBRAZAS

BrP – Postilla tatai esti Trumpas ir prastas ischguldimas Evangelu... De Janas BRETKUNAS... la Karaliaucziuie... 1591.

BW – Barons, Kr. și WISSENDORFFS, H. Latwju dainas 1–6, Jelgawā și Petrogradā, 1894–1915.

DON – Scrierile lui Kristijonas Donelaitis: PL – Bucuriile primăverii, VD – Muncile verii, RG – Roadele toamnei, ŽR – Grijile iernii, PP – Povestea lui Pričkus, LG – Masa vulpii și a cocorului; cifrele indică versurile.

DUNŽ – VITKAUSKAS, V. Šiaurės rytų dünininkų šnektų žodynas, Vilnius, 1976.

LB – Biblia / das ist die gantze Heilige Schrifft Deutsch. Mart. Luth. Wittenberg 1549 etc. (citat după ediția de la Weimar).

LE – Enchiridion. Der kleine Catechismus fur die gemeine Pfarher und Prediger, Mart. LU. Gedruckt zu Wittenberg, 1531 etc. (citat după ediția de la Weimar din 1910).

LKT – Dialectele limbii lituaniene. Crestomație, red. E. GRINAVECKIENĖ, K. MORKŪNAS, Vilnius, 1970.

LKŽ – Dicționarul limbii lituaniene 1–19, red. J. BALČIKONIS, J. KRUOPAS, K. ULVYDAS, V. VITKAUSKAS, 1941–1999.

LP – LERCHIS-PUSCHKAITIS, A. Povești și basme populare letone 1–7, Riga, 1891–1896.

MCH – MICHELINI, G. Martyno Mažvydo raštai ir jų šaltiniai, Vilnius, 2000. (Skaičiai žymi knygos puslapius, kuriuose pateikti cituojamų vietų šaltiniai.)

MG – Anfangs-Gründe einer Littauischen Sprach-lehre... de Christian Gottlieb MIELCKE... Königsberg, 1800.

N – Novum Testamentum graece et latine... editat de Eberhard NESTLE, Stuttgart, ⁶1921.

RP – Swietych slow á spraw Pańskich... Kroyiká álbo Postillá... 1556 (postila lui M. Rej, citată după exemplarul original aflat în biblioteca LMA).

RPs – Psalteras Dowido... de k. Jona REHSA... reînnoit integral... la Karaliautzoje... 1625 (citat după fotocopia din biblioteca VU).

SC – Compendium Gramaticae Lithuanicae Theophil SCHULTZENS... Regiomonti... 1673 (citat din gramatica lui Sapūnas și Šulcas, ed. K. Eigminas, Vilnius, 1997).

³W – Postilla Catholicka Mnieysza... De D. IAKVBA WVYKA... La Kraków... 1590 (ediția a treia a Postilei mici de J. Wujek, citată după fotocopia exemplarului de la Universitatea Jagellonă din Cracovia).

WP – Ischguldimas Evangeliv per wisws Mettvs... 1573 (postila anonimă din Wolfenbüttel, citată după fragmentele publicate de V. Gaigalat (Gaigalat 1900) și ediția lui J. Karacejus din 1995, ținând seama de corecturile J. Gelumbekaitė (2000)).

Kitų šaltinių ir vietų vardų sutrumpinimai tokie pat kaip LKŽ ir Ulvydas, red. (1965–1976). Tarmių pavyzdžiai, žymimi tik LKŽ sutrumpinimais, yra paimti iš didžiojo Lietuvių kalbos žodyno spausdintų tomų ir Lietuvių kalbos institute esančios kartotekos.

LITERATŪRA

AMBRAZAS, V. 1978: Lietuvių kalbos vardininko su dalyviu (nominativus cum participio) struktūra ir raida. Lietuvių kalbotyros klausimai 18, 7–67.

AMBRAZAS, V. 1979: Lietuvių kalbos dalyvių istorinė sintaksė, Vilnius: Mokslas.

AMBRAZAS, V. 1995: Lietuvių kalbos bendraties konstrukcijų raida. Lietuvių kalbotyros klausimai 33, 74–109.

AMBRAZAS, V., red. 1997: Dabartinės lietuvių kalbos gramatika, 3 leid., Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas.

BALKEVIČIUS, J. 1963: Dabartinės lietuvių kalbos sintaksė, Vilnius: Mintis.

BEHAGHEL, O. 1923: Deutsche Syntax 1, Heidelberg: Winter.

BENVENISTE, E. 1962: Pour l’analyse des fonctions casuelles: le génitif latin. Lingua 11, 10–18.

BERGMANE, A. e.a., red. 1959, 1962: Mūsdienu latviešu literārās valodas gramatika 1–2, Rīga: Latvijas PSR Zinātņu akadēmijas izdevniecība.

BORKOVSKIJ, V. I. 1968: Сравнительно-исторический синтаксис восточнославянских языков. Типы простого предложения, Москва: Наука.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

37

Borkovskij, V. I., red. 1968: Сравнительно-исторический синтаксис восточнославянских языков. Члены предложения, Москва: Наука.

Borkovskij, V. I., Kuznecov, P. S. 1965: Историческая грамматика русского языка, Москва: Наука.

Brugmann, K. 1911: Grundriss der vergleichenden Grammatik der indogermanischen Sprachen 2, Strassburg: Trübner.

Bulygina, T. V. 1959: О сочетаниях с родительным падежом в современном литовском литературном языке. Lietuvių kalbotyros klausimai 2, 90–108.

Chantraine, P. 1953: Grammaire homérique 2. Syntaxe, Paris: Klincksieck.

Chodova, K. I. 1980: Простое предложение в старославянском языке, Москва: Наука.

Corbett, G.G. 1986: The use of the Genitive or Accusative for the Direct Object of Negated Verbs in Russian: A Bibliography. Brecht, R.D., Levin, J.S., eds., Case in Slavic, Columbus, Ohio: Slavica Publishers, 361–372.

De Boel, G. 1988: Goal Accusative and Object Accusative in Homer. A Contribution to the Theory of Transitivity, Brussel: Paleis der Academiën.

Delbrück, B. 1893: Vergleichende Syntax der indogermanischen Sprachen 1, Strassburg: Trübner.

Desnickaja, A. V. 1984: Сравнительное языкознание и история языков, Ленинград: Наука.

Endzelīns, J. 1951: Latviešu valodas gramatika, Rīga: Latvijas Valsts izdevniecība.

Endzelīns, J., Mülenbachs, K. 1928: Latviešu gramatika, Rīga: Valters un Rapa.

Euler, W. 1999: Das Supinum in Lateinischen und Baltisch-Slawischen und der altindische Infinitiv. Fragen zu deren indogermanischen Grundlagen. Res Balticae 5, 41–57.

Fraenkel, E. 1925: Zur baltoslavischen Grammatik. Kuhns Zeitschrift 53, 36–65.

Fraenkel, E. 1947: Sprachliche, besonders syntaktische Untersuchung des kalvinistischen litauischen Katechismus des Malcher Pietkiewicz von 1598, Göttingen: Vandenhoeck u. Ruprecht.

Fraenkel, E. 1928: Syntax der litauischen Kasus, Kaunas: Valstybės spaustuvė.

Gaigalat, W. 1900: Die Wolfenbütteler litauische postillenhandschrift aus dem jahre 1573. Mitteilungen der Litauischen Literarischen Gesellschaft 5, 1–57; 117–165; 231–247.

Gāters, A. 1993: Lettische Syntax. Die Dainas, hrsg. von Hildegard Radtke, Frankfurt a. M., Berlin e.a.: Peter Lang.

Gelumbekaitė, J. 1999: Die Verwendung von Kasus- und Präpositionalkonstruktionen in Jonas Bretkūnas’ Übersetzung des Lukasevangeliums, Zusammenfassung der Doktordissertation, Vilnius.

Gelumbekaitė, J. 2000: Wolfenbüttelio postilė, parengė J. Karaciejus, Vilnius: Žara, 1995. Archivum Lithuanicum 2, 173–194.

Girdenis, A., Žulys, V. 1973: [Rec.], Lietuvių kalbos gramatika 1 (1965), 2 (1971). Baltistica 9(2), 203–214.

Givón, T. 1984: Syntax. A. Functional-Typological Introduction 1, Amsterdam–Philadelphia: John Benjamins.

Grenda, Č. 1979: Apibrėžtumo / neapibrėžtumo požymių opozicija veiksmažodžių konstrukcijose su daiktavardžiu. Kalbotyra 30(1), 32–37.

Guchman, M. M. 1958: Готский язык, Москва: Издательство литературы на иностранных языках.

Haudry, J. 1977: L’emploi des cas en védique, Lyon: Editions l’Hermes.

Hausenblas, K. 1958: Vývoj předmětového genitivu v češtině. Praha: Československá Akademie Věd.

Hirt, H. 1934: Indogermanische Grammatik 6. Syntax I. Syntaktische Verwendung der Kasus und der Verbalformen, Heidelberg: Winter.

Hofmann, J.B., Szantyr, A. 1972: Lateinische Syntax und Stilistik, München: Beck.

Humbert, J. 1954: Syntaxe grecque, Paris: Klincksieck.

Jablonskis, J. 1935: Jablonskio raštai 4, red. J. Balčikonis, Kaunas: Švietimo ministerijos leidykla.

Jablonskis, J. 1957: Rinktiniai raštai 1, red. J. Palionis, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla.

Kazlauskas, J. 1968: Lietuvių kalbos istorinė gramatika, Vilnius: Mintis.

38 |

VYTAUTAS AMBRAZAS

KOPTJEVSKAJA-TAMM, M., WÄLCHLI, B. spausd. The Circum-Baltic languages: an areal-typological approach. Dahl, Ö., Koptjevskaja-Tamm, M. (eds.) The Circum-Baltic Languages: Their Typology and Contacts, Amsterdam–Philadelphia: John Benjamins.

KRAHE, H. 1972: Grundzüge der vergleichenden Syntax der indogermanischen Sprachen, Hrsg. von W. Meid, H. Schmeja, Innsbruck: Institut für Vergleichende Sprachwissenschaft der Universität Innsbruck.

KURYŁOWICZ J. 1949: Le problème du classement des cas. Biuletyn Polskiego Towarzystwa Językoznawczego 9, 20–43.

KURYŁOWICZ, J. 1964: The Inflectional Categories of Indo-European, Heidelberg: Winter.

KURYŁOWICZ, J. 1964a: On methods of internal reconstruction. Proceedings of the Ninth International Congress of Linguists, Cambridge Mass. August 27–31, 1962, La Haye: Mouton, 9–31.

KURYŁOWICZ, J. 1977: Problèmes de linguistique indo-européenne. Wrocław–Warszawa–Kraków–Gdańsk: Ossolineum.

KURZOVÁ, H. 1993: From Indo-European to Latin. The evolution of a morphosyntactic type, Amsterdam / Philadelphia: John Benjamins.

LABUTIS, V. 1994: Lietuvių kalbos sintaksė 1, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla.

LABUTIS, V. 1994a: Lietuvių kalbos sintaksė 2, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla.

LARSSON, L.-G. 1983: Studien zum Partitivgebrauch in den ostseefinnischen Sprachen, Uppsala. (Acta Universitatis Upsaliensis, Studia Uralica et Altaica Upsaliensia, 15.)

LEBEDYS, J. 1977: Senoji lietuvių literatūra, Vilnius: Mokslas.

LEPIKA, M. 1954: Par objektu pie noliegta transitīva verba latviešu literārajā valodā. Valodas un literatūras institūta raksti 3, 5–45.

LOCKWOOD, W. B. 1968: Historical German Syntax. Oxford: Clarendon Press.

MAŽIULIS, V. 1970: Baltų ir kitų indoeuropiečių kalbų santykiai (Deklinacija), Vilnius: Mintis.

MEILLET, A. 1934: Introduction à l’étude comparative des langues indo-européennes, Paris: Hachette.

MEILLET, A., VENDRYES, J. 1952: Traité de grammaire comparée des langues classiques, Paris: Champion.

MIKLOSICH, F. 1868–1874: Vergleichende Syntax der slavischen Sprachen, Wien: Wilhelm Braumüller.

MOROZOVA, S. E. 1968: Родительный падеж. Сравнительно-исторический синтаксис восточнославянских языков. Члены предложения, Борковский, ред., 1968, 151–178.

NEUMANN, G. 1960: Zeitangebende Parenthesen im Hethitischen. Hartmann, H. und Neumann, H. Hrsg., Indogermanica. Festschrift für W. Krause, Heidelberg: Winter, 138–140.

OGINSKIENĖ, E. 1979: Galininko vartojimas vietoj neiginio kilmininko. Kalbos kultūra 35, 25–31.

OTRĘBSKI, J. 1934: Wschodnio litewskie narzecze twereckie 1, Kraków: Polska Akademja Umiejętności.

PALIONIS, J. 1967: Lietuvių literatūrinė kalba XVI–XVII a., Vilnius: Mintis.

PALIONIS, J. 1974: Supino vartojimas XVI–XVII a. lietuvių rašto paminkluose. Baltistica 10(2), 143–148.

PAULAUSKIENĖ, A. 1989: Gramatinės lietuvių kalbos vardažodžių kategorijos, Vilnius: Mokslas.

PEŠKOVSKIJ, A. M. 1956: Русский синтаксис в научном освещении, Москва: Государственное учебно-педагогическое издательство.

PIROČKINAS, A. 1986: Jono Jablonskio kalbos taisymai, Kaunas: Šviesa.

PIROČKINAS, A. 1972: Dėl kilmininko ir galininko su bendratimi vartojimo tikslo aplinkybei reikšti. Baltistica 1 priedas, Vilnius, 131–134.

POTEBNJA, A. A. 1958: Из записок по русской грамматике 1–2, Москва: Государственное учебно-педагогическое издательство.

RENOU, L. 1952: Grammaire de la langue védique, Lyon–Paris: IAC.

RENOU, L. 1965: Remarques générales sur la phrase védique. Symbolae linguisticae G. Kuryłowicz, Wrocław–Warszawa–Kraków, 230–234.

SCHMALSTIEG, W. R. 1987: A Lithuanian Historical Syntax, Columbus, Ohio: Slavica Publishers.

SCHWYZER, E., DEBRUNNER, A. 1975: Griechische Grammatik 2. Syntax und syntaktische Stilistik, München: Beck.

LIETUVIŲ KALBOS ADVERBALINIS GENITYVAS

39

Senkus, J. 1959: Kai kurie ryškesnieji linksnių vartojimo atvejai pazanavykio kapsų tarmėje. Mokslų akademijos darbai, A ser. 2(7), 177–188.

Senn, A. 1966: Handbuch der litauischen Sprache 1. Grammatik, Heidelberg: Winter.

Sirtautas, V., Grenda, Č. 1988: Lietuvių kalbos sintaksė, Vilnius: Mokslas.

Sližienė, N. 1994: Lietuvių kalbos veiksmažodžių junglumo žodynas 1, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla.

Sommer, E. 1925: Vergleichende Syntax der Schulsprachen, Leipzig, Berlin: Teubner.

Speyer, J. S. 1896: Vedische und Sanskrit-Syntax, Strassburg: Trübner.

Stang, Ch. S. 1966: Vergleichende Grammatik der baltischen Sprachen, Oslo, Bergen, Tromsö: Universitetsforlaget.

Stanislav, J. 1973: Dejiny slovenského jazyka 4. Syntax 1, Bratislava: Vydavateľ’stvo Slovenskej Akadémie Vied.

Šukys, J. 1996: Dėl neiginio ir tikslo kilmininkų K. Donelaičio ‘Metuose’. Kalbos kultūra 68, 49–56.

Šukys, J. 1998: Lietuvių kalbos linksniai ir prielinksniai: vartosena ir normos, Kaunas: Šviesa.

Švambarytė, J. 1996: Apibrėžtumas ir neapibrėžtumas bei jų raiška. Kalbos kultūra 68, 39–48.

Švambarytė, J. 1998: Objekto galininko ir kilmininko linksnių kaita prie neiginio J. Basanavičiaus publikuotuose pasakojamosios tautosakos rinkiniuose. Lituanistica 3(35), 59–82.

Timberlake, A. 1986: Hierarchies in the Genitive of Negation. Brecht R.D., Levine J.S. (eds.). Case in Slavic, Columbus, Ohio: Slavica Publishers, 338–359.

Ulvy das, K. 1964: Vienaskaitos kilmininko prieveiksmėjimas ir prieveiksmiai su formantais -(i)o, -(i)os, -ės dabartinėje lietuvių kalboje. Lietuvių kalbotyros klausimai 7, 11–46.

Ulvy das, K., red. 1965, 1971, 1976: Lietuvių kalbos gramatika, 1. Fonetika ir morfologija, 2. Morfologija, 3. Sintaksė. Vilnius: Mintis (1–2), Mokslas (3).

Vaillant, A. 1977: Grammaire comparée des langues slaves 5, Paris: Klincksieck.

Valiulytė, E. 1995: Sintaksinė laiko raiška. Lituanistica 2(22), 68–81.

Valiulytė, E. 1995: Dabartinės lietuvių kalbos sintaksiniai sinonimai. Vietos, laiko ir priežasties raiška, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas.

Večerka, R. 1958: Střídání zaporového genitivu se zaporovým akuzativem v staroslověnštině. Studie ze slovanské jazykovědy. K 70 narozeninám Františka Trávníčka, Praha: Státní Pedagogické Nakladatelství, 185–200.

Vidugiris, A. 1994: Dėl laiko kilmininko vartojimo lietuvių kalbos tarmėse. Baltistica 29(1), 60–64.

Vondrák, W. 1928: Vergleichende slavische Grammatik, Göttingen: Vandenhoeck und Ruprecht.

Zinkevičius, Z. 1966: Lietuvių dialektologija, Vilnius: Mintis.

Vytautas Ambrazas Lietuvių kalbos institutas Antakalnio g. 6, 2055 Vilnius, Lietuva [email protected]

Gauta 2001 05 01