LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXVIII (1989)

KALBŲ RYŠIAI IR SĄVEIKOS

LAIMA GRUMADIENĖ

SLAVIZAREA OICONIMELOR DIN RAIONUL VARENAVO

Cercetarea substratului lingvistic poate furniza multe date noi, dar mai întâi de toate trebuie stabilite regulile de reconstituire a limbii de substrat, adică metodele de îndepărtare a depunerilor superstratului. Faptele de limbă sunt reconstruite atunci când verificarea lor nu mai este posibilă. Într-o situație de bilingvism, se poate încerca reconstituirea faptelor de limbă și se pot identifica mai ușor regularitățile cele mai generale pe baza cărora elementele unei limbi sunt adaptate la alta. Astfel se poate înțelege mecanismul interacțiunii dintre limbi și se poate urmări schimbul elementelor lingvistice.

Onomastica este unul dintre obiectele cercetării substratului. Particularitățile slavizării onomasticii lituaniene au fost deja analizate de mai multe ori. Trebuie menționate lucrările detaliate, întemeiate pe un bogat material, ale lui K. Būga (1958), K. O. Falk (1963), J. Otrembski (1963), J. Princ (1968) și ale altora. Acestea se bazează pe surse scrise, prin urmare se acordă o importanță considerabilă inventarului semnelor grafice, capacității și atitudinii scribilor, ținându-se în mare măsură seama de relațiile diacronice dintre limbi. Cele mai generale regularități au putut fi deja stabilite, însă excepțiile sau chiar manifestările unor tendințe contradictorii trebuie, de obicei, eliminate ori explicate prin factori extralingvistici.

Limba este un sistem de o perfecțiune extraordinară, „funcționează ca un ceas” dacă limbile interacționează într-adevăr, și nu dacă un scrib de altă limbă consemnează cuvinte dintr-o limbă exotică pentru el. Cu totul altceva se întâmplă când oameni bilingvi redau într-o limbă cuvinte dintr-o altă limbă, pe care o înțeleg bine și al cărei arsenal îl cunosc la fel de bine. Obiectul acestei cercetări este interacțiunea dintre limbi.

Fapte lingvistice de neprețuit în acest scop abundă în așa-numitele insule periferice ale dialectelor lituaniene și în regiunile de graniță. Materialul pentru această lucrare a fost cules în raionul Varenavo din RSS Bielorusă, în timpul expedițiilor din anii 1984–1987. Situația sociolingvistică generală a raionului este descrisă destul de detaliat (Чекмонас 1988).

În ultima vreme, cercetările asupra dialectelor periferice lituaniene s-au intensificat în mod deosebit: A. Vidugiris și K. Garšva își continuă activitatea, iar V. Čekmonas, împreună cu elevii săi (A. Vaičiulytė-Romančiuk, T. Vaišnytė și alții), pune în practică în aceste ținuturi propria concepție de dialectologie sociolingvistică cu arie largă¹.

Cercetarea substratului pe baza limbii vii a oamenilor este o practică lingvistică rară, de aceea ar fi utilă discutarea unor principii metodologice.

În primul rând, toate limbile și dialectele coexistente trebuie studiate în mod complex. Descrierile gramaticale și dicționarele trebuie întocmite astfel încât să reflecte cazurile în care-

¹ Sunt sincer recunoscătoare lui V. Čekmonas pentru însăși ideea lucrării, precum și tuturor participanților constanți la expediții menționați aici, pentru ajutorul reciproc.

84

cu ele se vorbește o limbă, iar cu altele – alta. Cu alte cuvinte, studiind interacțiunea și relațiile dintre limbi, ar trebui să încercăm să identificăm focarele inovațiilor.

Așadar, al doilea aspect este necesitatea unei abordări sociolingvistice a obiectului cercetării: cine, când, unde, cu cine și cum vorbește. Cât de mare este influența factorilor sociolingvistici se vede din faptul că slavizarea celor 15 oiconime din împrejurimile districtului Varėnava discutate aici diferă considerabil. De exemplu, în împrejurimile satelor Balčiškės și Girkos și, în parte, Rūdiņia, iar într-o măsură mai mică în cele ale satului Žirmūnai, lituaniana era încă vie până nu demult, deși acum a slăbit considerabil; în împrejurimile satelor Misevičiai și Ažubalis, acest lucru se întâmplase cu mult timp în urmă, iar acum, probabil, nimeni nu mai vorbește lituaniana. Toate acestea au determinat particularitățile slavizării oiconimelor: bilingvii explică, de regulă, conținutul semantic și formal al oiconimelor prin mijloacele celeilalte limbi, folosind sufixele și prefixele acesteia care îl redau cel mai exact, în timp ce cei care și-au uitat limba (orientați spre polonă) aplică cel mai adesea peste tot sufixe și terminații poloneze. În aceste locuri, limba substratului se acoperă de un strat suprastratic deosebit de gros. Cel mai sigur indiciu al existenței unui focar puternic de polonizare este accentul deplasat potrivit regulilor limbii poloneze, a cărui poziție poate rămâne ascunsă irecuperabil. Fenomene similare se produc și la alte niveluri ale limbii.

În al treilea rând, se colectează toate faptele lingvistice posibile și se consemnează detaliile care pot influența originea denumirii (relieful, poziția geografică etc.). Pentru etimologizare pot fi foarte importante și microtoponimele din împrejurimi, precum și antroponimele predominante. La baza oiconimelor dintr-o parte a zonei cercetate stau nume de familie, cf. Surkantai ~ Сурканты Blč, Vilbikai ~ Вильбики Blč, dar, desigur, este posibil și procesul invers: Kულiai ~ Кули Grk și numele de familie din acele locuri Кулейч.

Este util să știm că Saltoniškės ~ Солтаниуки Grk este singurul cătun adânc înfipt în păduri. Acest lucru întărește considerabil ipoteza privind asocierea hidronimelor cu rădăcina salt- cu ѕлата „glandă la gâtul animalului; grăsime de pe intestine”; saltas „ghemuleț negru în grăsime” și altele asemenea (cf. Vanagas 1981, 289). Satul Pėncin iškės ~ Пѣнцынюки Rod, la fel ca Plikiai ~ Плики Žrm, se află într-un loc deschis, de aceea denumirea lui poate fi asociată cu pėntis „călcâi”.

Acestea ar fi principalele sarcini ale cercetării sociolingvistice a fenomenelor de substrat. Primele care au studiat, din perspectiva discutată, consecințele interacțiunii dintre limbi în Belarus au fost reprezentantele dialectelor periferice lituaniene T. Vaišnytė (Войшниц 1986) și A. Romańčiuk (1989).

Articolul de față descrie numai oiconimele – denumirile a 148 de sate, înregistrate în anii 1984–1987 de la locuitorii bilingvi sau multilingvi (nu monolingvi) din districtul Varėnava. Aceasta este cea mai sigură sursă pentru stabilirea regulilor de interacțiune dintre limbi: „excepțiile” întâlnite sunt consecințe ale funcționării altor reguli, aici nu există întâmplări accidentale. Sunt consemnate formele oiconimelor folosite în prezent în lituaniană și belarusă (în vorbirea obișnuită).

În documente de diferite tipuri și din diferite perioade s-au găsit formele poloneze și rusești ale multora dintre oiconimele cercetate, dar aici s-a stabilit o separare strictă între datele din limba vorbită (care presupun bilingvismul) și cele scrise. De exemplu, satul Zalieckių din împrejurimile satului Žirmūnai, al cărui nume provine probabil de la numele de familie Zalieckių, purtat și astăzi în acele împrejurimi, îl găsim acum scris în rusă Залеские, adică explicația populară a etimologiei a făcut să se înțeleagă că satul s-ar afla dincolo de

85

pădure. De aceea este mai bine să restrângem volumul materialului analizat, dar să-l facem cât mai omogen și, prin urmare, mai autentic.

Încă o observație metodologică. În anii 1920–1930, în ținuturile despre care este vorba a avut loc o mișcare de scurtă durată, dar destul de intensă, organizată de societatea „Rytas” pentru revitalizarea identității lituaniene. Sălile de lectură înființate în multe sate au lăsat până în zilele noastre un grup de oameni care au învățat lituaniana nu de la părinții lor (deși aceștia din urmă o știau adesea încă, dar nu și-au mai învățat copiii), ci de la învățătorii din sălile de lectură. Toponimele înregistrate de la asemenea oameni (care vorbesc non-dialectal sau doar parțial dialectal) pot fi hipercorecte, cf. *Gaivūnai ~ гаўёўны Rod, dar aici este Aivūnai (în dialect, ai < ei la început de cuvânt), cf. Эйтūны (districtul Lida), precum și forma dialectală Aišiškės ~ Эйшыўки.

Numai limba vorbită (întrucât scrisul nu reflectă acest lucru) poate arăta unde exista /g/ în formele de substrat și unde a fost adăugat: alofonul [g] din forma belarusă arată că /g/ exista din vechime acolo și în limba substratului, în timp ce [ɣ] indică de obicei o adăugare, cf. yaŭyūnīuki Ben. [ɣ] la începutul cuvântului permite reconstituirea treptată a bazei rădăcinii verbale ei- și în acest oiconim.

După discutarea principiilor de colectare și selecție a materialului, sunt prezentate în continuare regulile de transfer al oiconimelor dintr-o limbă în alta; conform acestora sunt clasificate toate exemplele colectate. Ca punct de plecare au fost alese principiile metodologice ale lui J. Prinz și, în parte, ale lui K. O. Falk: să se distingă și să se elimine din considerațiile fonetice exemplele transmise într-o altă limbă prin traducere sau explicare (ultima metodă este numită Deutung de J. Prinz). Traducerea este o modificare prin care semantica oiconimului este redată printr-un cuvânt din cealaltă limbă fără legătură fonetică, iar explicarea este alegerea unor echivalente din cealaltă limbă cu scopul de a obține asemănarea fonetică maximă. Un exemplu de traducere este Aukštūjai ~ Высокія Grk, iar de explicare – Bilōnys ~ Біланы Žrm.

Traducerea. Exemplele indubitabile de traducere sunt puține. De exemplu, un oiconim slav precum Бярбазаўка Ažbl oferă motive să bănuim că este vorba de o traducere, dar ar putea fi și un sat slav, deoarece nu a fost consemnată o altă formă. Altceva este când se știe că Aukštūjai ~ Высокія Grk, că Piliakalnis ~ уападіўша Rod, că Lietuva ~ Литвіца Bnk sau Ažūbalis | Žūbalis ~ Забалаць | Заболаць Ažbl, Bnk — se schimbă chiar și genul, deși, la redarea oiconimelor baltice în belarusă (și polonă), se încearcă păstrarea atât a aceluiași gen, cât și a aceluiași număr. Desigur, apare imediat tentația de a trata și oiconimele Залешаны Msv, Ažbl, Заречане Msv ca traduceri și de a suspecta traducerea sufixului în Дайнавічка (*Dainavėlė) Msv, deoarece în apropiere se află Dainavā. Kýbelčiki Msv. Se poate imagina că Kubiliėlių este forma de substrat, dar aceste lucruri nu sunt confirmate de fapte lingvistice.

Pe lângă cuvântul de bază, se traduc și numai componente individuale ale toponimelor compuse: Senėji Smilginiai ~ Старыя Смільгіны Rod.

Explicarea. Redarea explicativă a toponimelor este metoda cea mai frecventă. S-ar putea distinge două subtipuri: când se caută atât asemănarea semantică, cât și cea morfologică și când se recurge în esență la mijloace morfologice.

O grupă ar cuprinde toponime colective a căror bază este denumirea unei persoane după ocupație sau profesie și echivalentele slave ale acesteia, foarte asemănătoare datorită vechilor legături și împrumuturi dintre baltici și slavi: Bajōrai ~ Баяры Žrm, Ulonai ~ Ула-

86

nú Grk, Kavòliai ~ Kaválʹki Grk. În acest caz, apariția sufixului -ki poate să fi fost determinată de necesitatea de a reda sensul colectiv; de aceea, sufixul apare acolo unde nici măcar nu exista.

Al doilea procedeu de redare explicativă este o nouă interpretare semantică apărută pe baza omonimiei: Zaliečiai ~ Зале́й(с)кія Žrm, cf. numele de familie din împrejurimi Зале́йкій. Așadar, la baza unui oiconim colectiv este pus un nume de familie și se formează (nu doar se redă terminația -(i)ai > i), după modelul: dintr-un nume de familie în -ėkių — un oiconim în -ėkią. Astfel, din Зале́йкі apare forma „mai ușor de înțeles” Зале́йкіа, care este deja un omonim (sau aproape omonim), cu sensul „залесские” — „de dincolo de pădure”.

Al treilea procedeu de interpretare — când se schimbă toate morfemele cuvântului și locul accentului — este aproape o traducere, dar cuvântul de bază este totuși destul de asemănător: Babriņykai ~ Бабрау́нікі Ažbl, Beržuonà ~ Березна́ Žrm (cf. hidronimul corespunzător), Várniškės ~ Варо́нічы Msv.

Al patrulea procedeu ar putea fi acela în care, „din inerție”, terminația formei lituaniene a oiconimului este identificată cu un sufix lituanian corespunzător, cu sens colectiv, iar apoi este redat acest din urmă element; cf. Paliūnai ~ Паліўцы Rod (numele satului situat în mlaștinile din cursul superior al râului Ditvà provine probabil de la apelativul liūnas și pa-). Așadar, aici sufixul -ūnai este tratat hipercorect. Probabil că toate oiconimele de origine non-antroponimică, a căror semantică nu este evidentă la prima vedere, aparțin acestui tip de formare. Prin urmare, se procedează formal, atunci când finalul cuvântului sună asemănător cu un sufix. În această lucrare, al patrulea procedeu este considerat potențial, dar nu poate fi aplicat în mod adecvat fără o analiză semantică specială a numelor de locuri.

După cum s-a menționat, redarea explicativă se poate baza numai pe echivalente morfologice (sau semi-echivalente), adică pe prefixe, sufixe și terminații. Acesta este procedeul principal de slavizare a oiconimelor.

Toponimele cu prefix sunt puține, de aceea s-ar putea crede că acesta nu este un procedeu productiv. Dintre cele 6 oiconime lituaniene cu prefix identificate, 1 a fost tradus (Ažūbalis | Žūbalis ~ Забола́ць | Забола́ць Ažbl, Bnk), iar pentru unul singur este tradusă doar forma poloneză (deoarece prefixele lituanian și belarus coincid): Pravožà ~ Праваса́ц ~ Pžóvóžá Ažbl; de altfel, acesta este și un hidronim. Pentru alte 2 oiconime, legate de apelativele mēdžias „pădure” și valkà „baltă, mlaștină”, precum și pentru 1 legat de hidronimul Ditvà, formate cu prefixul pa-, este ales prefixul belarus foarte asemănător По-; cf. Padzitvė | Padzicývys ~ По́дзімба Blč, Pamedė ~ По́мяд(з)ь Blč, Pavalakė ~ По́ва-лака Blč. Faptul că aceasta nu este o redare fonetică, ci o substituire a prefixului, este indicat și de faptul că prefixul belarus По- atrage accentul. Și invers, prefixul accentuat din forma lituaniană Pārodūnė devine neaccentuat în forma belarusă Параду́нь Dčk.

Redarea sufixelor este cea mai dificilă dintre metodele de adaptare morfologică. Exemplele arată că se respectă cu strictețe următoarea regulă: vocalele sufixelor lituaniene primesc în sufixele belaruse echivalente alese pe criterii fonetice, în timp ce celelalte elemente ale sufixelor sunt deja adaptate pe baza unor criterii morfologice (se caută un echivalent care să redea sensul colectiv), nu fonetice. Se pare că alternanța dintre a și o este reglementată de intonație: a și o cu intonație fermă rămân neschimbate, iar a cu intonație circumflexă devine o și invers, însă această regularitate încă nu a fost stabilită cu certitudine. Coexistența pașnică de lungă durată a limbilor

87

(când niciuna dintre limbi nu este dominată sau împinsă la margine de o altă limbă, mai prestigioasă) încurajează alegerea procedeului de redare descris, adică adaptarea conștientă, și nu doar înlocuirea învelișului fonetic. Sunt prezentate exemple de interpretare a sufixelor.

-ėnai ~ -ėhė: Dvarčėnai ~ Дварчане Ažbl, Kazlėnai ~ Казляны(a) Ažbl, Zaprudėnai ~ Запрудзяны Ažbl;

-iniai ~ -інцы: Dubiniai ~ Дубіныцы Grk (în Balčiškės se află pădurea Dubiniai). Poate că -інцы, destinat exprimării sensului colectiv, a fost folosit aici hipercorect?

-inykai ~ iki: Druskinykai ~ Дру́сініки Blč; prin zonă curge pârâul Druskėlė. Alegerea sufixelor -аніцы și -яны depinde de duritatea ultimei consoane a rădăcinii: după o consoană dură se folosește -аніцы, după una moale — -яны;

-(i) ónys ~ -(я) ány: Bilónys ~ Біляны Žrm, Kivónys ~ Ківяны Dčk, Leliōnys|Liuliōnys ~ Ліляны | Люляны Grk, Mickónys ~ Міцканы Nč, Miežónys|Mieziónys ~ Межяны | Мізяны [Grk, Pavilionys ~ Павіляны Dčk, Pereigónys ~ Пере(й)ганы Prg, Skaldónys ~ Складаны Rod, Ramaškónys ~ Рамашканы Prg, Tišmonys ~ Тишмяны Bnk, Vigónys ~ Віганы Rod. Caracterul colectiv al unora dintre aceste oiconime nu este clar, astfel că este posibil să fi acționat factorul analogiei fonetice.

-ūnai ~ -ўнуцы: Aivūnai ~ пайўнуцы Rod, Lipkūnai ~ Липкуныцы Grk, Mačiūnai|Mičiūnai|Miciūnai ~ Мачуныцы Dčk, Nekraščiūnai ~ Някřашчуныцы Nč, Piliūnai|Piliūnys ~ Пілюны Blč, Pocelūnai ~ Пацелуны Rod, Sapūnai ~ Сапуны Grk (există numele de familie Сапка și pârâul Сапунка), Tolkūnai ~ Талкуныцы Rod, Vaikūnai|Vaikūnony­s|Vaikūnys ~ Вайкуныцы Rod.

Cel mai apropiat de procedeul redării fonetice este redarea explicativă a terminațiilor; uneori, cele două fenomene sunt chiar greu de distins. Acest subgrup este cel mai numeros. De remarcat că, în majoritatea cazurilor, locul accentului se păstrează; s-a înregistrat o singură excepție: Ramūčiai ~ Рамучы Bnk.

Terminației -ai îi corespunde -i sau -ы: Adėvर्नykai ~ Адэ́рнікі Rod, Balčinykėliai ~ Бальчынікелі Bnk, Balkūnai ~ Балькуны Klš, Bartašiūnai ~ Барташу́ны Prg, Bastūnai ~ Бастуны Bst, Biliai ~ Бі́лі Klš, Biržiniai ~ Біржыны Bnk, Budrėvičiai ~ Будрэвічы Žrm, există numele de familie Будрэ́віч, Draguciai ~ Драгучы Blč, există numele de familie Драгучы, Džietkai ~ Дзе́ткі Ažbl, Geštautai ~ Гештаўты Blč, Ginėliai ~ Гінелі Nč, Gudėliai ~ Гудэлі Žrm, Hánevičiai ~ у́аніцэвічы Žrm, există numele de familie у́аніцэвіч, Jančiai ~ Янчы Dčk, Jotutai ~ Ятаўты Rod, Juciūnai ~ Юцюны Rod, Jurāliai ~ Юрэлі Dčk, Kargaudai ~ Каргаўды Grk, Kemeišiai ~ Кемейшы Rod, Kerbedziai ~ Кербедзі Žrm, există numele de familie Ке́рбедзь, Klaišiai ~ Клайшы Grk, Klóniai ~ Клоні Ažbl, Kukliai ~ Куклі Blč, Kulidž ~ Кулі Grk, există numele de familie Куле́іч, Kużiai ~ Кузьцы Bnk, Leliušai ~ Лялюшы Grk, Lauciūnai ~ Лаўцу́ны Bst, există satul Лаўцы Klš, Lebedūnykai ~ Лебеднікі Dčk, există râul Lebeda, Lūnkiai ~ Лункі Grk, există numele de familie Лунке́іч, Nasavičai ~ Насавічы Rod, există numele de familie Но́савіч, Navikai ~ Навікі Grk, există numele de familie Но́вік, Norkūnai ~ Наркӯны Ažbl, Dčk, există numele de familie Наркӯн, Mažėi-kiai ~ Мажэйкі Rod, există numele de familie Мажэйка, Mėdžiušai ~ Мядзюшы Rod, Minykai|Mnykai ~ Мніхі Žrm, Mogūnai ~ Магуны Žrm, Padaikai ~ Па-

88

džiūki Ažbl, Papiškiai ~ Папіўкі Rod, Petrašiūnai ~ Петрашўны Žrm, Pliškiai ~ Плікі Žrm, Poškai ~ Пашкі Ažbl, Pusiavárai ~ Пусаўары Rod, Rač-kūnai|Račkūnai ~ Рачкуны Bst, Rod, este un nume de familie Рачка, Radžiūnai ~ Радзюны Dčk, este un nume de familie Радзголь, Ramučiai ~ Рамуыці Bnk, Sakalai ~ Сакалы Bst, Scilgūnai ~ Сцилгўны Vrn, Skireikiai ~ Скірэйкі Rod, Sidurūkai ~ Сяўрукі Blč, este un nume de familie Сяўрук|Саўрук, Smilginiai ~ Смільгіни Nč, Rod, Ažbl, Stračiūnai ~ Страчуны Rod, Stukai ~ Стукі Žrm, Surkantai ~ Сурканты Blč, Šalčiniai ~ Шальчыны Žrm, Ševerdókai ~ Шевердакі Žrm, Šaurai|Šiauriai ~ Шаўры Nč, Taukiniai ~ Таўкіни Žrm, Traigiai ~ Трайзі Ažbl, Trakėliai ~ Тракэлі Bst, Vaišniai ~ Вайшні|Воўшні|Воўшня Bnk, acesta din urmă este un exemplu de traducere, iar accentul cade pe rădăcină din cauza influenței adstratului limbii polone; este un nume de familie Ваўшніс|Воўшніс, Varėliai ~ (В)Орлі Rod, Vaškėliai ~ Вашкелі Rod, este un nume de familie Вашкелоўць, Zapasnykai ~ Запаснікі Ažbl, este un nume de familie Занаčnik, Žirmūnai ~ Жырмўны Žrm.

Oiconimele cu terminația -ės, adaptate la limba belarusă, primesc terminația -i: Abrōmiškės ~ Абрамішкі Ažbl, Alekšāškės ~ Алякшышкі Nč, Ambražiškės ~ Амбражышкі Plc, este un nume de familie Амбражык, Ažėliškės ~ Ажэлішкі Žrm, Balčiškės|Balčiškės ~ Больышкі Blč, nume de familie Бальціч, Balčius, Bartašīškės ~ Барташышкі Rod, este un nume de familie Бартось, Daugėlįškės ~ Даўгелішкі Rod, nume de familie Даўгяла, Даўгелеч, Daugirdziškės ~ Даўгірдзишкі Rod, Dōčiškės ~ До̄цішкі Dčk, Gudziniškės ~ Гудзінішкі Ažbl, Jūotkiškės|Jūotkos ~ Ёмкішкі Bnk, nume de familie Ëdic, Ямкевіч, Kūrkes ~ Кўркі Rod, Lapōčiškės ~ Лапаўшкі Prd, Bst, Nāniškės ~ Но̄нішкі Žrm, Padvariškės ~ Падва-рыўшкі Bnk, Pėneniškės ~ Пēнūнішкі Rod, Sališkės ~ Салішкі Rod, în apropiere se află pădurea Salà, Šaltoniškės ~ Со̄лтанішкі Grk, Serbeniškės ~ Се̄рбенішкі Nč, Sūšyškės ~ Сўшыўшкі Dčk, Taičiškės ~ То̄ўшкі|То̄ўшішкі Grk, Trumpiškės ~ Трӯмнішкі Prd, Valdōtiškės|Valdotiškės|Valdonai ~ Валдо̄тышкі|Во̄лда-жышкі Blč, Vanagiškės ~ Ванагішкі Grk.

Terminația -i o primesc în limba belarusă și oiconimele cu terminația -os: Berýlos ~ Бя-рылы Plc, Girkos ~ Гіркі Grk, este un nume de familie Гіріс; în apropiere, în Navikai, pădurile se numesc Гipa, Гіро̄ць; în Paloskos, izvorul Гіркі, Mikūtos ~ Мікūты Blč, este un nume de familie Мікūць, Palōškos ~ Палаўкі Grk, Taločkos ~ Тало̄чкі Ažbl, este un nume de familie Тало̄чка, Valaišos ~ Вале̄йшны, este un nume de familie Вале̄йшна.

Acest articol trece în revistă modalitățile semantice și morfologice de redare în belarusă a genului oiconimelor lituaniene (în sens restrâns). Regulile fonetice de redare nu sunt abordate aici.

Analiza oiconimelor din raionul Varenava, consemnate pe baza informațiilor oferite de localnici bilingvi, arată că există mai multe modalități de redare, dar rezultatele prezentate nu permit încă să se stabilească de ce este aleasă o modalitate și nu alta; de pildă, de ce într-un loc se traduce sufixul, iar în alt caz analogic doar terminația? Se poate presupune că în asemenea cazuri contează mult orientarea valorică a limbii, dar aceasta este deja tema unui alt articol.

89

ABREVIERI

Ažbl – Ažubalio

Blč – Balčiškių

Bst – Bastūnų

Bnk – Benekainių

Dčk – Dočiškių

Grk – Girkų

Klš – Kauleliškių

Msv – Misevičių

Nč – Nočios

Plc – Palečkiškių

Prd – Paradnės

Prg – Pereigonių

Rod – Ródūnios

Vrnw – Varenávo

Žrm – Žirmūnų

LITERATŪRA

Būga K. Apie lietuvių asmens vardus // Būga K. Rinktiniai raštai. V., 1958. T. 1. P. 201–269.

Falk K.-O. Ze studiów nad slawizacją litewskich nazw miejscowych i osobowych // Skandoslavica. Copenhagen. 1963. T. 9. S. 87–103.

Otrębski J. Slawizacja litewskich nazw wodnych i miejscowych // Z polskich studiów slawistycznych. Seria 2: Językoznawstwo. W-wa. 1963. P. 267–286.

Prinz J. Die Slavisierung baltischer und die Baltisierung slavischer Ortsnamen im Gebiet des ehemaligen Gouvernements. Suwałki; Wiesbaden. 1968. 320 P. (Rec.: Urbūtis V. Baltistica. 1969. T. 5(2). P. 210–217; Vanagas A. LKK. 1970. T. 12. P. 194–200).

Romančiuk A. Mikrotoponimų funkcionavimas daugiakalbėje aplinkoje // Jaunųjų filologų darbai. V., 1989. T. 3.

Vanagas A. Lietuvių hidronimų etimologinis žodynas. V., 1981. 289 P.

Войшниш Т. А. Ономастический тезаурус Переганцевского с/с Вороновского р-на БССР: диплом. работа. Вильнюс: ВГУ, 1986. 87 с.

Чекмонас В. Н. Функционирование языков и билингвизм // LKK. 1988. Т. 27. С. 37–54.

СЛАВЯНИЗАЦИЯ ОЙКОНИМОВ В ВОРОНОВСКОМ РАЙОНЕ

Резюме

Приводятся результаты исследования ойконимии Вороновского р-на БССР, функционирующей в литовской и белорусской формах и записанной от местных жителей билингвов. Устанавливаются правила грамматически осознанного переноса форм одного языка в другой. Определены следующие его типы: 1) семантический перевод: Aukštūjojai ~ Высокія Grk, Ažūbalis ~ Забалаць Bnk, Ažbl, Sentėjų Smilginiai ~ Старые Смилыгини Rod; 2) объяснение при помощи подбора соответствующих морфологических элементов белорусского диалекта: а) родственных корней: Beržūnai ~ Березня Žrm, Varnìškės ~ Вароничи Msv; б) приставок: Pavalakė ~ Повалка Blč; в) суффиксов: Dvarčėnai ~ Дварчане Ažbl, Vigōnys ~ Виганцы Rod; г) окончаний: Ažėliškės ~ Ажэлишки Žrm.

Делается заключение об относительно высокой регулярности соблюдения данных правил, а также предположение (без доказательств) о наличии процесса переосмысления правил переноса под влиянием адстрата (в данном случае – польского языка).