Jono Bretkūno „Postilės“ perikopių autorystė: „Kosanies“ šaltiniai

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXIX (1998) Ona ALEKNAVIČIENĖ Universitatea Vytautas Magnus, Kaunas AUTORATUL PERICOPILOR DIN POSTILA LUI JONAS BRETŪNAS: Sursele „Kosanės” 1. Problema autoratului pericopilor din Postila lui Bretkūnas1 1.1. Liudvikas Gediminas Rėza a menționat, probabil pentru prima dată în istoriografia literară lituaniană, că Jonas Bretkūnas a alcătuit Postilę (1591, în continuare – BP) pe baza cărții traduse de Baltramiejus Vilentas, Euangelias bei Epistolas (1579, în continuare – EE). În cartea Geschichte der litthauischen Bibel (1816: 9), trecând în revistă istoria traducerii Bibliei și a altor scrieri religioase în limba lituaniană, el a indicat într-o notă de subsol că, din cauza lipsei bărbaților instruiți, nu puteau fi desemnați preoți pentru toate parohiile și, prin urmare, devenise deosebit de necesară existența unei culegeri de predici din care să se poată citi în biserici. Jonas Bretkūnas s-a ocupat de acest lucru și a publicat o postilă pe baza evangheliilor traduse de Vilentas2. Mai târziu, acest aspect a fost remarcat și de cercetătorii de mai târziu ai vechilor noastre scrieri: Adalbertas Bezzenbergeris (1893: 128), Eduardas Hermannas (1923: 119–20), Jurgis Gerulis (1927: 110) și alții. Ei au încercat să explice și motivele pentru care Bretkūnas a scris predici bazându-se pe evangheliile și epistolele traduse de un alt autor, deși el însuși tradusese deja cu 11 ani înainte întregul Nou Testament (traducerea a fost încheiată în 1580, în continuare – BNT). 1 gr. ἡ περικοπή „fragment”; περικόπτειν „a tăia împrejur, a reteza, a scurta”. Noțiunea de pericopă nu este atestată în Biblie. Acestea au început să fie marcate ca fragmente biblice citite în timpul slujbelor creștine abia în secolul al XVI-lea. Justin a fost primul care a folosit această noțiune cu sensul de fragment biblic (NBI 1997: 113). Din pericope sunt alcătuite cărți liturgice de lecturi, publicate special în acest scop (RŽ 1991: 292). Prima carte lituaniană de lecturi de acest fel este Euangelijos bei Epistolos a lui Baltramiejus Vilentas, publicată la Königsberg în 1579. 2 Rhesa 1816: 9: „Da nicht bey allen Gemeinden, wegen Mangel an wissenschaftlich gebildeten Männern, Pfarrer und Prediger angestellt werden konnten, so war es wohl höchst nothwendig, ein Homiliarium oder eine Predigtsammlung […] zum Ablesen in den Kirchen, zu veranstalten. Janus Bretke sorgte auch dafür, indem er zu den Evangelien von Willentus eine Postille […] im Jahr 1591 herausgab“. 39 1.1.1. Eduardas Hermannas (1923: 119–120), examinând ce l-ar fi putut determina pe alcătuitorul Postilės să renunțe la propriile texte, a avansat ideea că poate considera traducerea lituaniană a lui Vilentas mai bună decât a sa; de aceea, era înclinat să considere acest fapt chiar unul dintre argumentele care arătau că Bretkūnas fusese german, nu lituanian. În opinia lui, și limba acestor texte ar trebui să fie mai de încredere decât cea a predicilor, deoarece nu este clar ce anume din ele a fost tradus și ce a fost scris chiar de autor, în timp ce la baza pericopilor stă traducerea lui Vilentas, originar din Lituania. Aceste ultime două afirmații pot face obiectul unor lungi discuții și cercetări, însă nu putem exclude în totalitate ideea lui Hermann potrivit căreia Bretkūnas se îndoia de propria traducere. Întregul manuscris al Bibliei traduse de el, plin de numeroase corecturi, și mai ales cel al Noului Testament, atestă că Bretkūnas căuta în permanență o variantă mai potrivită a unui cuvânt sau a unei expresii și adesea nu reușea să se hotărască. Chiar și în Postilėje găsim variante prezentate între paranteze rotunde sau cuvinte și fraze explicate în alți termeni, de regulă prin conjuncția alba și grupul de cuvinte tatai elti. Poate că, îndoindu-se de adecvarea muncii sale, sau poate influențat de exemplul lui Martynas Liuteris, Bretkūnas a cerut el însuși ca Postilę pe care o pregătise să fie evaluată de teologi cu experiență, cunoscători buni ai limbii germane și lituaniene. Consiliul de Stat i-a transmis această cerere lui Georg Friedrich, într-o scrisoare din 14.10.15893, iar ducele a desemnat câțiva preoți în acest scop. Participanții la conferința convocată la Ragainė la 13.05.1590 și-au exprimat deja părerea despre această culegere de predici într-o scrisoare către duce, datată 01.06.1590. Ei au scris că îi comunicaseră autorului deschis îndoielile pe care le aveau cu privire la conținutul și stilul Postilės, iar Bretkūnas acceptase cu bunăvoință nu numai să corecteze el însuși manuscrisul, ci și să le permită cu plăcere corectorilor să facă acest lucru4. Biblia întreagă nu fusese încă tradusă în acel moment – ultimele cărți au fost încheiate la 29 noiembrie 1590. Conferința privind publicarea Bibliei a fost convocată abia la 20.09.1592. Participanții doreau, desigur, ca această carte deosebit de importantă pentru protestanți să fie tipărită cât mai curând, dar de data aceasta consistoriul a solicitat ca Bretkūnas să revizuiască traducerea. Într-o scrisoare din 18.05.1593, el scrie că o revizuise deja și speră că ducele, apelând la „ajutorul altora, care cunosc mai bine limba lituaniană, și cu participarea mea, va porunci ca aceasta să fie pregătită în întregime pentru tipar și […] să fie tipărită” (sublinierea mea – O.A.). Acest lucru arată că Bretkūnas însuși considera, chiar și în 1593, că traducerea Bibliei sale nu era încă definitiv pregătită și nu era potrivită pentru tipar. Și în scrisorile adresate ulterior ducelui (11.07.1595, 10.12.1598, 19.09.1599), el cere mereu ca manuscrisul să fie „dat altora, care cunosc mai bine această limbă negermană sau care sunt, în general, mai înzestrați […] de Dumnezeu, ca să-l corecteze” (Bretkūnas 1983: 324), iar dacă traducerea s-ar dovedi nepotrivită, să i se returneze lui 3 Ištrauką iš šio laiško pateikia Falkenhahn 1941: 98. 4 Acest lucru reiese din scrisoarea corectorilor către ducele Prusiei, datată 01.06.1590 (Falkenhahn 1941: 103–104). 40 înapoi. În scrisorile ulterioare, aceste îndoieli puteau fi exprimate, desigur, și din cauză că el aștepta mereu hotărârea ducelui, iar treburile tipăririi nu înaintau. Abia în scrisoarea din 1602 03 01 Bretkūnas anunță că și-a revizuit încă o dată lucrarea, a corectat-o pe cât posibil și adaugă: „sper că cititorul lituanian va fi acum mai mulțumit de această traducere”. Așadar, scrisorile păstrate arată că exista o anumită neîncredere în propria lucrare și dorința de a se baza pe ajutorul și sfaturile altor teologi. 1.1.2. Paul Salopiata (1929: 45–56), stabilind raportul dintre pericopele din Postilės (1599) a lui Mikalojus Daukša și cele din Punktų Sakimų ale lui Konstantinas Sirvydas cu originalele polonez, latin și grec, le-a comparat și cu textele din Euangelijomis bei Epistolomis. El nu se miră deloc că aceste texte ale lui Vilentas, deși traducătorul lor era protestant, au fost folosite uneori și de editorii publicațiilor catolice. Aceasta ar fi un semn că volumul lui Vilentas se bucurase de o mare autoritate — la urma urmei, și Bretkūnas așază înaintea predicilor nu texte traduse de el, ci de Vilentas. Totuși, în istoriografia scrierilor lituaniene din secolele XVI–XVII, aprecierile traducerii lui Vilentas nu sunt atât de favorabile. De pildă, în „Dispoziția generală” (1639), când se vorbește despre pregătirea scrierilor lituaniene, se subliniază necesitatea tipăririi Noului Testament al lui Bretkūnas, deoarece, odată tipărit, „ar fi fost de asemenea prezentate și pregătite evangheliile și epistolele de duminică, care altminteri sunt tipărite foarte prost traduse în cărțile de evanghelii și epistole5” (LLICh: 15). Theodor Lepner, în Prūsų lietuvyje (1744), scrisă în jurul anului 1690, consideră și el că, din același motiv, Noul Testament tradus cel puțin de Bretkūnas trebuie pus la dispoziția publicului: în el ar fi și evangheliile și epistolele, deoarece „vechile cărți de evanghelii și epistole sunt traduse foarte greșit și neîngrijit” (LLICh: 22). Pe de altă parte, ambele surse menționează că exemplarele din Euangelijų bei Epistolų sunt uzate și epuizate, că nu se mai găsesc în librării și nu mai pot fi procurate (LLICh: 15, 22). Așadar, acest lucru ar putea mărturisi că volumul lui Vilentas le era foarte necesar preoților și era popular. Avându-l, ei nu mai trebuiau să traducă singuri în lituaniană textele și expresiile biblice6. În plus, se știa de către toți că, înainte de tipărire, traducerea fusese revizuită de preoți cunoscători de lituaniană (despre aceasta autorul scrie în prefața EE7). Mai târziu, de acest volum s-au folosit atât traducătorul postilei reformate din 1600 (numită postila lui Morkūnas), cât și editorii unor publicații catolice. 1.1.3. Vaclovas Biržiška (1953: 160; 1960: 110) explică recurgerea lui Bretkūnas la Vilentas prin faptul că primele evanghelii și epistole publicate în limba lituaniană 5 Se are în vedere EE a lui Vilentas și retipărirea lor, ușor revizuită, de către Lozorius Sengstakas în 1612. 6 Tokią praktiką dar mini Ch. Hartknochas „Preussische Kirchen-Historia“ (1686), žr. LLICh: 20. 7 EE: III „[...] această traducere a fost aprobată de cei mai experimentați cunoscători ai limbii respective și de specialiștii acestui domeniu, iar compararea atentă a textelor va dovedi acest lucru.” (Koženiauskienė 1990: 86). 41 au fost promulgate imediat ca texte oficiale, citite în bisericile Ducatului Prusiei. Conferința preoților reunită la Ragainė a urmărit să grăbească publicarea Postilės lui Bretkūnas, deoarece voia să împiedice răspândirea cărților catolice în limba lituaniană. Din acest motiv, au fost găsite urgent fonduri, iar aceasta a fost tipărită încă din 1591, într-un tiraj mult mai mare decât cel al celorlalte cărți. În opinia lui Biržiška (1953: 142), „la tipărire […] textul lui Bretkūnas a fost modificat doar atât, încât în locul textelor evanghelice traduse de Bretkūnas însuși au fost introduse textele evanghelice corespunzătoare ale lui Vilentas din 1579”. Această afirmație nu este susținută de niciun document și nu pare foarte credibilă, deoarece între pericopele din BP și EE există destul de multe neconcordanțe. Unele pericope din EE și BP diferă prin numărul versetelor: de pildă, în EE Lc 1,26–38 este omisă o parte din versetul 36, pe când în BP aceasta este inclusă; pentru o duminică, EE prevede Lc 1,39–55, iar BP — Lc 1,39–56, deci BP are un verset în plus. Pe de altă parte, s-au găsit locuri în care BP are cu o jumătate de verset mai puțin decât EE: In 16,26, Mt 9,4, Mt 7,18, deși aceste părți de verset se găsesc și în BNT. În câteva locuri, sensul propoziției diferă: Fap 2,3, Lc 5,9, Lc 8,13, In 6,11, In 10,14. Ținând seama de faptul că fragmentele biblice sunt citite credincioșilor înaintea predicii, Bretkūnas adaugă uneori, înaintea primului verset, o frază explicativă (de exemplu, Jefus biloia mokintinium fawa înainte de Mt 5,20), deși aceasta nu se găsește nici în EE, nici în BNT, sau precizează personajul (în loc de ghis, anas scrie Jefus). În plus, textele din EE și BP prezintă numeroase diferențe de ortografie, morfologie, lexic și sintaxă8. Prin simpla înlocuire a unui text cu altul, chiar dacă aceasta s-ar fi făcut în timpul tipăririi, nu ar fi putut apărea atât de multe diferențe consecvente de ortografie, morfologie, lexic, sintaxă și, mai ales, de conținut al textului. Unele diferențe ar fi putut apărea și pentru că participanții la conferință au corectat ei înșiși manuscrisul și i-au indicat autorului ce trebuia să corecteze (despre aceasta scriu în scrisoarea din 1990 06 01 către ducele Prusiei (Falkenhahn 1941: 103–104)). Așadar, textele din EE ar fi putut fi preluate mai degrabă în cursul alcătuirii Postilės, comparând totodată traducerea lui Vilentas cu alte surse. Cu atât mai mult cu cât în textul predicilor există locuri care coincid cu textul din EE, deși locurile corespunzătoare din pericopa BP diferă de EE. Așadar, cartea lui Vilentas se afla probabil pe masă și era consultată și în timpul redactării predicilor. Totuși, principalul argument al lui Biržiška — că textele lui Vilentas fuseseră recunoscute ca obligatorii — poate fi considerat suficient de bine întemeiat9. La urma urmei, ele fuseseră tipărite și, prin urmare, erau ușor accesibile 8 Vytautas Ambrazas a analizat cum a înlocuit Bretkūnas, în unele locuri, propozițiile subordonate ale lui Vilentas cu dativul absolut și ce influență au avut asupra acestui fapt originalele, adică Biblia lui Luther și Vulgata, 1962: 34. 9 Necesitatea de a armoniza textele și expresiile biblice incluse în postilă cu textele recunoscute de Biserică este atestată și de introducerea lui J. Quandt la postila lui Christian Langhanzen, „Expunere scurtă și simplă a tuturor evangheliilor de duminică și de sărbătoare...”, publicată în 1750 la Königsberg. Dorind să pună la dispoziție o nouă postilă lituaniană (căci chiar și la începutul secolului al XVIII-lea, duminica și de sărbători se citea încă din culegerea de predici a lui Bretkūnas, „deși în formă restrânsă și simplă para- 42 preoților; în plus, înainte de tipărire, și-au dat acordul „cei mai experimentați cunoscători ai limbii respective și specialiștii în acest domeniu”. Aceste evanghelii și epistole fuseseră citite în biserici timp de 12 ani, în timp ce, la acea vreme, abia se discuta dacă Biblia lui Bretkūnas era potrivită pentru tipar, așteptându-se evaluările și propunerile corectorilor. 1.2. Salopiata (1929: 45) susține că Postilės pericopele coincid aproape exact cu textele lui Vilentas, iar Guido Michelini (1995: 250) le consideră retipărite din EE și, prin urmare, neimportante (în opinia sa, în studierea limbii Postilės, acestea pot fi ignorate, la fel ca și propozițiile lor inserate în predici); totuși, o comparație mai detaliată a acestor texte arată că problema autorului pericopelor din Postilės nu este atât de simplă. În primul rând, nu este vorba despre o retipărire directă: pericopele din BP nu sunt identice întru totul cu textele corespunzătoare din EE. În al doilea rând, în Postilėje există două pericope care nu se găsesc în EE-ul lui Vilentas. Cartea lui Vilentas cuprinde 94 de pericope evanghelice și 87 de pericope epistolare10 (181 în total), în timp ce BP conține, respectiv, 67 de pericope evanghelice și 2 epistolare (69 în total). Dintre acestea, 65 de pericope evanghelice și 2 epistolare (67 în total) din Postilėje sunt aceleași ca în EE. Așadar, Bretkūnas ar fi putut prelua din această carte 67 din cele 181, în principal pericope evanghelice11, iar 2 le-a adăugat el însuși. 1.3. Ambele pericope care nu provin din EE sunt tipărite în prima parte a Postilės. Una dintre ele este alcătuită din evangheliile celor trei sinoptici, Matei, Marcu și Luca, precum și din prima epistolă a lui Pavel către Corinteni, și poartă titlul „KOSANIS APE VVÆCŽÆ-||re Pono muſu Ieſaus Chriſtaus, Dienoie || kaledu ant șyto“), era hotărât să traducă postila lui Langhanzen, dar s-a confruntat cu multe dificultăți. Cea mai mare piedică în calea planului său era lipsa unei Biblii în limba lituaniană. Abia după ce a publicat Noul Testament în 1727, i-a încredințat unui preot revizuirea traducerii și verificarea expresiilor biblice cu Biblia, deoarece traducerea nu numai că nu era perfectă și nu corespundea „dialectului lituanian pur”, ci nici nu era armonizată „cu Biblia pregătită și introdusă în toate parohiile” (LLICh: 40–41). 10 Senojo Testamento vertėjas į lietuvių kalbą arkivyskupas Juozapas Skvireckas (1991: 448) krikščionių bažnyčiose jau nuo pirmųjų amžių šventadieniais skaitomas Evangelijų bei Apaštalų raštų dalis vadina tokiais lotyniškais terminais: pericopae evangeliorum et lectiones. Čia jos bus vadinamos evangelinėmis ir epistolinėmis perikopėmis. 11 Afirmația că BP nu conține pericope epistolare nu este pe deplin exactă (cf. Range 1992: 33). Este probabil că alegerea unui număr mai mare de pericope evanghelice a fost determinată de prevederea din „Kirchenordnung” din 1570, potrivit căreia citirea epistolelor în bisericile ne-germane nu era potrivită. În locul acestora, pastorilor li se recomanda să citească și să explice fragmente din catehism, pentru ca oamenii să învețe principiile credinței (Zieger 1967: 66). Scopul acestei îndrumări era ca credincioșii să se familiarizeze mai bine cu Micul Catehism al lui Martin Luther sau măcar cu părțile sale principale; de aceea, se punea un accent deosebit pe învățătura despre cele două sacramente recunoscute de Luther – botezul și Euharistia (Zieger 1967: 48). El și-a expus opiniile despre sacramente în lucrarea-program teologică destinată teologilor, „De captivitate Babylonica ecclesiae praeludium” („Introducere la captivitatea babiloniană a Bisericii”, WA 6, 497–573), scrisă în 1520 (KBI II 1997: 12–13; Heussi 1991: 284). Tocmai aceste sacramente sunt explicate în pericopele adăugate de Bretkūnas și în predicile care le comentează. 43 Milchparo fakama“ (BP I 62)12. Acest text trebuie, de asemenea, considerat o pericopă, deoarece era destinat citirii în biserică înaintea predicii, este tipărit cu același corp de literă ca și celelalte fragmente biblice, iar asupra lui se desfășoară o predică de 6,5 pagini. Cealaltă pericopă care nu provine din EE este Mt 3,13–17, prevăzută pentru a fi citită în prima duminică după Anul Nou. Se pune întrebarea de unde ar fi putut proveni aceste pericope: dintr-o publicație apărută deja sau poate au fost traduse și inserate chiar de Bretkūnas. În Ducatul Prusiei, încă de la apariția primelor scrieri lituaniene, se observă tendința de a se baza pe cărți și manuscrise lituaniene existente, de a prelua lucrările nepublicate ale altor autori, de a le revizui și publica; de aceea, s-a considerat oportun să se caute textele respective în traducerile pregătite până în 1591 și în publicațiile deja apărute. Nu s-a reușit identificarea Mt 3,13–17 în cărțile publicate înainte de apariția Postilei. În primul volum manuscris de predici luterane din secolul al XVI-lea, Wolfenbüttelio postilė (WP, copierea a fost încheiată în 1573), este scris doar începutul primei propoziții a acesteia13. Deși titlul predicii indică faptul că aceasta poate fi rostită pe baza capitolului 3 din Evanghelia după Ioan, în realitate este prezentat aici începutul din Mt 3,13 (WP 285a). Pericopa integrală se găsește numai în manuscrisul Noului Testament tradus de Bretkūnas, însă o comparație mai detaliată a acestor texte arată că pericopa din BP a fost, cel mai probabil, tradusă din nou, nu preluată din BNT14. În schimb, texte asemănătoare cu „Kosanis” se găsesc în cel puțin 4 cărți și în cel puțin 5 apariții. În ordinea anilor de publicare, acestea sunt: 1. Martyno Mažvydo Catechismvsa prasty szadei (1547, în continuare – MžK). 2. Martyno Mažvydo Gesmes Chriks czoniskas, partea a II-a (1570, publicată de Baltramiejus Vilentas, în continuare – MžG). 3. Enchiridionas al lui Baltramiejus Vilentas (1579, în continuare – E); conține 2 texte: a) în capitolul „Sacramentas Altoriaus / kaip ‖ tȏ Hukinikas ʃcheimina fawa ‖ praſchcziaufei tur ‖ mokinti“ (E 33,3–17); 12 Cuvântul kozonis sf (sau kozonius sm) este folosit în BP și în alte scrieri vechi, precum și în unele dialecte actuale ale limbii lituaniene, cu sensul de „predică” (LKŽ VI 1962: 392); totuși, pentru comoditate, în acest articol „Kosanimi” va desemna pericopa menționată, nu predica ce urmează după ea. În mod similar, și în alte locuri pericopa și predica din BP au un titlu comun (chiar și atunci când pericopa propriu-zisă lipsește și este indicat doar capitolul evanghelic, după care urmează predica, de exemplu, BP I 69–78 sau BP I 78–86). 13 În această postilă nu sunt incluse toate pericopele; în titlul fiecărei predici sunt indicate evanghelia și capitolul acesteia, iar înaintea predicii este scrisă doar prima propoziție sau începutul ei, urmat(ă) de un semn de abreviere. 14 Despre diferențele dintre pericopa din această Postilės și cea din BNT, precum și despre cauzele acestora, se scrie mai pe larg în articolul „Jono Bretkūno Postilės perikopių autorystė: Mt 3,13–17 šaltiniai” (Aleknavičienė 1998). 44 b) în capitolul „Scurtă întrebare și îndemn pentru cei care doresc să primească sfântul Sacrament al Altarului. M.M.“ (E 68,10–21). 4. Martynas Mažvydas Paraphrasis (1589, inclusă de Jonas Bretkūnas în Giesmes Duchaūnas și publicată împreună cu Kancionalu și Kollectomis; în continuare – MžP). Întrucât această pericopă este deosebită prin faptul că este alcătuită din 4 fragmente ale Noului Testament, fragmente similare se găsesc și în pasajele corespunzătoare din Noul Testament tradus de Bretkūnas. 1.4. În acest articol se va încerca compararea acestei singure pericope, și anume „Kosani“, cu monumentele limbii lituaniene menționate, apărute sau pregătite în Ducatul Prusiei înainte de publicarea Postilei, identificarea diferențelor și asemănărilor, explicarea cauzelor acestora în măsura posibilităților și încercarea de a răspunde la întrebarea care dintre publicațiile enumerate aici ar fi putut constitui sursa principală a acesteia. În analiza lingvistică a diferențelor se vor folosi concordanțele formelor cuvintelor din Postilė, Enchiridiono și, în unele cazuri, din Evangelijų bei Epistolų, realizate pe calculator în 1996–1998 la Institutul Limbii Lituaniene. Acestea au fost pregătite din fondurile Comisiei de Stat pentru Limba Lituaniană de pe lângă Seimul Republicii Lituania, în cadrul „Programului de folosire și dezvoltare a limbii de stat a Republicii Lituania pentru anii 1996–2005“, de către angajații Secției de istorie a limbii și dialectologie: dr. habil. Saulius Ambrazas (coordonatorul lucrării), Ona Aleknavičienė, Ričardas Petkevičius și Vytautas Zinkevičius (programator)15. Analiza comparativă a textelor arată că „Kosanis“ este cel mai apropiat de unul dintre textele din Enchiridiono lui Vilentas, aflat în capitolul „Sacramentas Altoriaus...“ (E 33), redactat sub formă de întrebări și răspunsuri; de aceea, aici va fi analizată în detaliu relația dintre „Kosanies“ și textul acestui capitol. Mai întâi, totuși, se cuvine să vedem dacă Bretkūnas nu s-a bazat pe prima carte lituaniană – Katekizmu lui Martynas Mažvydas. 2. Relația dintre „Kosanies“ și textul Katekizmo lui Mažvydas 2.1. În Postila lui Bretkūnas, un text asemănător cu „Kosani” apare pentru prima dată tipărit în Catehismul lui Mažvydas. În capitolul din partea a patra, „Ape Swetaltį alba Sacramenta altariaus...”, care explică semnificația Euharistiei, acesta este prezentat drept „tefiaūfelis liudimas ir tefta=mentas nogi kieturiu Evangelijųtų parapchitas” (MžK 25,23–25). Comparând aceste două fragmente, ies mai întâi în evidență neconcordanțele din textul propriu-zis. În textele traduse, acestea apar de obicei atunci când traducătorii folosesc originale diferite. Katekizmo partea a patra, după cum a demonstrat 15 Pentru principiile după care au fost realizate, vezi nota 18; vezi și Ambrazas, Aleknavičienė, Zinkevičius 1998, unde sunt prezentate și exemple ale acestor concordanțe. 45 Christianas Stangas (1929: 6, 179), Mažvydas vertė iš 1545 m. išleisto Jano Seklucjano katekizmo Katechismv text prosti dla prostego lvdu wkrolewczv. 1.5.4.5. (toliau – SK), kai kur pasiremdamas ir Jano Maleckio katekizmu Catechismvs to iest. Nauka Krzescijanska... Wkrolewczv 1546 (toliau – MK). Seklucjano Katekizmas taip pat nėra originalus – į lenkų kalbą jis verstas iš dvikalbio – lotyniško ir vokiško (niederdeutsch) Martyno Liuterio Mažojo katekizmo, 1531 m. išleisto Magdeburge, – lotyniškosios dalies (ją išvertė Georgas Majoras), atsižvelgiant dar į pirmąjį lotynišką 1529 m. ir vokišką 1531 m. Wittenbergo leidimus (Neumann 1941: 84). Vilento Enchiridiono skyrius „Sacramentas Altoriaus...“ verčtas iš vokiško Liuterio Mažojo katekizmo. Reinholdo Trautmanno (1909: 478–479) nuomone, pagrindinis Vilento Enchiridiono šaltinis yra 1543 m. Leipzigo leidimas ENCHIRIDION Der Kleine Catechifmus. Fur die gemeine Pfarherr vnd Prediger. D. Mart. Luther. Leipzig. (toliau – LK), bet jis gali būti naudojęsis ir visais ar keliais Wittenbergo leidimais. 2.2. Textele comparate ale BP, E și MžK coincid de regulă în cazurile în care originalele polonez și german coincid și se deosebesc clar atunci când originalele german și polonez diferă. Aceste diferențe ies în evidență mai întâi între MžK și E, iar faptul că Bretkūnas l-a urmat pe Vilentas (după cum va reieși din exemplele prezentate mai jos și va fi discutat mai pe larg în secțiunea 4 a acestui articol) le face vizibile și între BP și MžK. Iată câteva fragmente din BP și E care nu coincid cu MžK și sintagmele corespunzătoare din originalele german și polonez¹⁶, care dezvăluie cauza acestei neconcordanțe: BP I 62,4–6 în noaptea aceea în care fusese trădat / Eme ‖ pâinea E 33,4–5 în noaptea aceea în care fusese tră=dat / Eme ‖ pâinea MžK 26,3–5 în noaptea aceea \ în care ‖ trebuia să fie trădat \ e=‖me pâinea LK 389 În noaptea în care a fost trădat, a luat pâinea SK 13,2–3 în noaptea aceea \ în care urma să fie ‖ trădat \ a luat pâinea BP I 62,12–13 le-a dat lor / spunând / ‖ Luați și beți / toți din aceasta E 33,11–13 le-a dat lor spu=nând / Luați și beți / toți din ‖ aceasta MžK 26,13–15 le-a dat lor \ spunând \ ‖ Beți din aceasta, toți LK 389–90 le-a dat și a spus: Luați și beți toți din aceasta SK 13,12–13 le-a dat lor \ spunând \ ‖ beți din aceasta, toți ¹⁶ Micul catehism al lui Luther din 1543 (LK) este citat după: Martin Luther. Werke. Kritische Gesamtausgabe. Bd. 30(I). Weimar, 1910 (numerele indică paginile acestui volum), iar catehismul lui Seklucjan (1545), după exemplarul descoperit în 1997 la Biblioteca Academiei de Științe din Lituania (Baniulienė 1997). 46 BP I 62,16–17 Faceți aceasta / || ori de câte ori beți întru amintirea mea E 33,16–17 Faceți aceasta / ori de câte ori || beți întru amintirea mea MžK 27,5–7 faceți aceasta de fiecare dată când beți întru amintirea mea LK 390 Faceți aceasta, ori de câte ori beți, întru amintirea mea SK 14,3–4 atunci să beți || de fiecare dată când veți bea în || amintirea mea BP I 62,15–16 se va vărsa pentru voi / || spre iertarea păcatelor E 33,14–16 se va vărsa || pentru voi / spre iertarea || păcatelor MžK 27,3–5 se va vărsa pentru voi=||spre iertarea păcatelor || voastre LK 390 se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor SK 14,1–3 sângele este vărsat pentru noi=||spre iertarea păcatelor noastre=|| BP I 62,11–12 În același fel a luat paharul după cină=|| E 33,10–11 În acest fel a luat paharul după cină=|| MžK 26,12–13 În acest fel, după cină, || a luat paharul LK 389 La fel a luat și el paharul după cină SK 13,10–11 apoi, după cină, a luat=||paharul BP I 62,12–14 Acest pahar este Noul Legământ=||în sângele meu E 33,13–14 Acest potir este noul Teſta=||ment mana Kraujieje MžK 26,15–27,1–2 Acest || potir noul teſtamen=||tas eſti mana Krauġeje LK 390 Acest pahar este noul legământ în sângele meu SK 13,13–15 Acest pahar este noul legământ în sângele meu După cum se poate observa din exemplele prezentate aici17, fragmentele din BP și E coincid de obicei, dar se deosebesc clar de Katekizmo lui Mažvydas, iar diferența se datorează tocmai faptului că Mažvydas și Vilentas au tradus din originale diferite, care nu coincid în aceste locuri. Întrucât în prima propoziție din catehismul lui Seklucjano apare miat bijč || widan, Mažvydas traduce acest pasaj prin tureia buti iſchdotas, în timp ce Vilentas, găsind în catehismul lui Luther Verraten ward, traduce prin buwa iſchdū=||tas. Bretkūnas îl urmează aici pe Vilentas și scrie buwa iſchdotas. Expresia lui Mažvydas Gierkiet iſch ta wilſij corespunde expresiei lui Seklucjano pijcie ſtego wſilcžij, iar expresia lui Vilentas Imkite ir gerkite / wilſi iſch to coincide cu cea a lui Luther Nemet hin und trincket alle dar aus. Aici, Bretkūnas îl reproduce exact pe Vilentas. În fragmentul din MžK ant atleidima greku || juſſu, pronumele jūsų a apărut deoarece se găsește și în SK: na od=||pvybžcženie grzechow wa=||ſchich, pe când în E (și BP) acest pronume lipsește: ant atleidima || grieku, deoarece lipsește și din LK: zur vergebung der funden. Ordinea diferită a cuvintelor în MžK și E (și BP) este, de asemenea, legată de ordinea cuvintelor din originalele corespunzătoare. Astfel de diferențe textuale evidente 17 Mai există și altele, mai ales în privința ordinii cuvintelor, însă aici nu sunt prezentate toate exemplele. 47 neconcordanțele încurajează, de asemenea, concluzia că textul din capitolul „Ape Swetafti arba Sacramenta altariaus…“ al Katekizmo lui Mažvydas nu putea fi sursa principală a „Kosanės“. 2.3. Între textul „Kosanės“ și cel din MžK au fost găsite destul de multe (aproximativ 80) și diverse diferențe. Ele sunt de aproape 3,5 ori mai numeroase și mult mai ample decât cele dintre această pericopă și textul capitolului „Sacramentas Altoriaus...“ din Enchiridiono (cf. 4.1). Atrage cel mai mult atenția faptul că formele de persoana a II-a plural ale imperativului verbelor diferă: acolo unde verbul lui Mažvydas are formantul tipic de imperativ žemaitic -ke-, verbul lui Bretkūnas și al lui Vilentas are formantul -ki-, cu o singură excepție: aceeași formă cu -ke- apare în ambele publicații: dariket BP I 62,13 și E 33,16, deși în primul paragraf al acestor texte apărea darikite BP I 62,9 și E 33,9: MžK BP I E luați 26,7 mânca=||ți 26,7–8 faceți 26,10 — țineți 26,15 faceți 27,5 Luați 62,7 mân=||cați 62,7–8 faceți 62,9 Luați 62,13 beți 62,13 faceți 62,16 Luați 33,7 mâncați 33,7 faceți 33,9 Luați 33,12 beți 33,12 faceți 33,16 După examinarea formelor de persoana a II-a plural ale imperativului acestor patru verbe din ambele volume ale Postilės lui Bretkūnas, s-a constatat că în aceasta cuvintele respective sunt totuși folosite mai des cu formantul žemaitic -ke- și în forma lor mai scurtă, nu în cea mai lungă. De exemplu, imket Postilėje apare în total de 10 ori, iar imkite de 6 ori; dariket de 13 ori, iar darikite de 7 ori; walgiket de 6 ori, iar walgikite o singură dată, și numai în această pericopă. Tot numai în această pericopă găsim și forma gerkite (o dată), în timp ce gerket Postilėje este atestată de 3 ori18. Frecvența acestor forme 18 Aici și în continuare, în acest articol, sunt prezentate date calculate pe baza concordanțelor computerizate ale formelor cuvintelor din Postilės, Enchiridiono și, în unele cazuri, din Evangelijų bei Epistolų. La alcătuirea concordanței formelor cuvintelor din Postilės s-a ținut seama de faptul că această carte este alcătuită din fragmente de text verso și semi-originale, precum și de faptul că autorii lor sunt considerați a fi persoane diferite. La transcrierea computerizată a textului din Postilės, pericopele și fragmentele lor tipărite cu același corp de literă în predici au fost marcate cu semne speciale; astfel, concordanța arată care forme provin din pericopele BP, prezente și în EE a lui Vilentas (în metrica lor, după numărul versului apare semnul ∇), care provin din „Kosanės“ (litera k în metrica), din Mt 3,13–17 (semnul ◊), din rugăciuni (litera m) și din „Passijų“ (semnul #). Cuvintele din predici nu poartă niciun semn; în tabele, predicile sunt marcate cu Ø. Acest lucru permite o analiză statistică destul de fiabilă a distribuției cuvintelor și a formelor lor în textul BP, cu o structură atât de complexă. O mică abatere este posibilă din cauza greșelilor de corectură, mai ales la începutul cuvântului, când, din acest motiv, cuvântul a ajuns în concordanță sub o altă literă a alfabetului 48 Numerele prezentate în acest tabel indică diversele fragmente din BP, adică acele pericope care se găsesc și în EE a lui Vilentas (▽), în „Kosanyje” (k), în predici (∅), în „Passijos” (#), precum și în E și MžK19: Tabelul 1 BP | E | MžK | ∇ | ∅ | # | k | total BP | | imket | 3 | 5 | 2 | | 10 | 0 | 0 imkite | | 2 | 220 | 2 | 6 | 7 | 0 imkiet | | | | | 0 | 0 | 3 walgiket | | 421 | 2 | | 6 | 0 | 0 walgikite | | | | 1(!) | 1(!) | 422 | 0 walgikiet | | | | | 0 | 0 | 1 dar iket | 2 | 823 | 2 | 1 | 13 | 1 | 0 darikite | 2 | 424 | | 1 | 7 | 7 | 0 dar ikiet | | | | | 0 | 0 | 3 gerket | | 2 | 1 | | 3 | 0 | 0 gerkite | | | | 1(!) | 1(!) | 425 | 0 gerkiet | | | | | 0 | 0 | 1 După cum se vede din numerele din tabel, în Katekizmo lui Mažvydas sunt folosite numai forme cu formantul -ke- (scrise -kie-). În Postile, în aproape toate fragmentele de text este, de asemenea, mai frecventă forma de persoana a II-a plural a imperativului acestor verbe, specifică dialectului samogitian: în total, aceasta conține 32 de exemple cu formantul -ke- și 15 cu -ki-, adică formele samogitiene sunt de aproximativ 2,1 ori mai numeroase decât cele aukštaitiene. literelor, ori când, din greșeală, el a devenit al doilea element al unui cuvânt scris împreună în BP. Această eroare poate fi corectată cu ajutorul concordanței inverse a formelor cuvintelor (realizată în 1998). Ea este foarte utilă pentru studierea particularităților morfologice. În acest articol se vor folosi, de asemenea, concordanțele computerizate ale formelor cuvintelor din Evangheliile și Epistolele și Enchiridionul lui Vilentas, alcătuite după un principiu asemănător, precum și versiunile lor inverse. Pentru detalii, vezi Ambrazas, Aleknavičienė, Zinkevičius 1998. 19 Skaičiuota pagal Dominyko Urbo Martyno Mažvydo raštų žodyną, Vilnius, 1996, sudarytą iš J. Gerulio 1922 m. išleisto fotografuotinio Mažvydo raštų leidimo. 20 Una dintre aceste forme conține particula -gi: Imkitegi BP I 376,12. 21 În acest număr este inclus și newalgiket BP II 467,19. 22 Dintre acestea, una este prescurtată: walgikit E 39,15. 23 În acest număr sunt incluse și ne dariket BP II 241,14 și nedariket BP II 250,3. 24 În acest număr este inclus și nedarikite BP II 357,7–8. 25 Dintre acestea, una este prescurtată: gierkit E 39,15. 49 Modul imperativ cu formantul -ke- este caracteristic și altor verbe din BP: de exemplu, eiket Postilėje apare de 40 de ori în total (dintre care de 11 ori în pericope, de 25 de ori în predici și de 4 ori în „Passijose”), iar eikit(e) – doar de 6 ori (dintre care de 3 ori în pericope, de 2 ori în „Passijose”, incluzând în numărul total și încă o formă cu particula -gi: Eikiteghi BP II 470,9, care apare într-o predică); fakiket apare de 7 ori în total (dintre care de 3 ori în pericope, de 3 ori în predici și o dată în „Passijose”), în timp ce fakikite apare doar de 3 ori (dintre care de 2 ori în pericope și o dată în „Passijose”). În total, în Postilėje s-au găsit 242 de forme de persoana a 2-a plural a imperativului cu -ket, 112 cu -kite și 10 cu -kit. Astfel, în aceasta, formele cu formantul dialectal samogițian -ke- sunt de aproape două ori mai frecvente. În „Kosanyje” găsim, în schimb, 5 forme aukštaitiene de persoana a 2-a plural a imperativului acestor verbe, cu -ki-, și doar 1 cu -ke-; prin urmare, aici formele aukštaitiene sunt de 5 ori mai frecvente. Așadar, folosirea mai frecventă a formelor aukštaitiene în „Kosanyje” nu corespunde tendinței generale de utilizare a acestor forme, predominante în întreaga Postilėje. În această pericopă, raportul dintre formele verbale menționate cu -ki- și -ke- este același (5:1) ca în textul capitolului „Sacramentas Altoriaus…” din Enchiridiono lui Vilentas. În Enchiridione lui Vilentas, formele de persoana a 2-a plural a imperativului verbelor imti, valgyti, daryti, gerti, cu formantul -ki-, au fost găsite de 24 de ori, iar cele cu -ke- doar o singură dată. Astfel, în întregul Enchiridione, formele aukštaitiene ale acestor 4 verbe sunt de 24 de ori mai numeroase decât cele samogițiene26. Faptul că 6 forme identice celor din textul capitolului E „Sacramentas Altoriaus…” se repetă exact și în „Kosanyje” (5 aukštaitiene și una samogițiană, dintre care 2 – walgykite ir gerkite – se găsesc în întregime numai în acest fragment al Postilės), nu poate fi o coincidență. Deși în BP sunt mai obișnuite formele de persoana a 2-a plural a imperativului cu formantul -ke-, acestea sunt mult mai puține decât cele cu -ki-; în această privință, „Kosanis” se deosebește de textul MžK, dar coincide pe deplin cu textul E al lui Vilentas. Acest fapt trebuie considerat unul dintre argumentele că pericopa respectivă din Postilės a fost influențată puternic nu de Katekizme lui Mažvydas, ci de formele din capitolul „Sacramentas Altoriaus…” al Enchiridiono lui Vilentas (vezi și 4.6, 4.9–10). 26 Totuși, comparând în general toate formele de persoana a 2-a plural a imperativului verbelor din Enchiridiono, se observă că diferența dintre formele cu -ki- și -ke- nu este atât de mare: în acesta, formele cu formantul -ki sunt doar puțin mai numeroase. S-au găsit în total 33 de exemple cu formantul -ki- (dintre care 26 cu -kite și 7 cu -kit). Cu formantul samogițian -ke- s-au găsit 31 de exemple (dintre care 28 cu -ket, 2 cu -keteli și 1 cu -kiet). Gordonas Fordas (1969: 31–32) oferă cifre oarecum diferite: pentru E al lui Vilentas indică 19 forme de persoana a 2-a plural a imperativului cu -kite și 7 cu -kit (în total 26 cu formantul -ki-), precum și 21 de forme cu -ket și 2 cu -ketefi (în total 23 cu formantul -ke-). Din exemplele înregistrate de el reiese că unele cuvinte au rămas neobservate, de pildă: darikite E 8,9 și E 8,13, Imkite E 75,9 și E 75,10; DEkawoket E 38,4, Pallifeminuket E 44,4, nejnarinket E 42,16, auginket E 42,17 etc. 50 Și în următorul capitol E, „Trumpas klausimas ir priepravimas...”, sunt folosite forme aukštaitiene de persoana a 2-a plural a imperativului acestor verbe (de 5 ori): Imkite E 68,13, valgikite E 68,13, darikite E 68,14 și E 68,20, Gerkite E 68,17, dar aici nu există nicio formă samogițiană. Aceleași forme se găsesc și în secțiunea „Sźodźei ape S. Wecźere…” din partea a II-a a lucrării Gesmių Chriksčzoniškų a lui Mažvydas, publicată de Vilentas în 1570; aceasta este aproape identică cu textul capitolului E „Trumpas klausimas ir priepravimas...”. Este dificil să se spună cu precizie și certitudine care dintre cele trei texte menționate aici a influențat folosirea unor asemenea forme în pericopa din BP, însă raportul lor identic (5:1), ca în capitolul E „Sacramentas Altoriaus...”, indică cel mai clar tocmai spre acest text. În plus, între „Kosanies” și MžG, precum și textul corespunzător din celălalt capitol E, există mai multe neconcordanțe decât între „Kosanies” și primul text E (despre aceasta, în secțiunile 3 și 5). Formantul -ke- este păstrat consecvent la aceste verbe (de 5 ori), în afară de MžK, numai în Paraphrasyje. lui Bretkūnas, publicat în 1589. 2.4. „Kosanis” se deosebește de textul Katekizmo lui Mažvydas și prin forma de persoana a 3-a singular a preteritului simplu al verbului duoti: acolo unde Mažvydas a scris forma samogițiană dewe (MžK 26,4 și MžK 26,14), Bretkūnas folosește forma aukštaitiană dawe (BP I 62,6 și BP I 62,12). În întreaga Postilėje găsim, de asemenea, numai dawe (de 81 de ori). În locul formei samogițiene de dativ plural pronominal gims din MžK 26,14, această pericopă are forma aukštaitiană ghiemus BP I 62,12 (în restul Postilėje se găsește tot numai ghiemus de 62 de ori și ghiems o dată). În catehismul lui Vilentas, găsim în aceste locuri tot dawe E 33,6 și E 33,11, precum și ghiemus E 33,11. 2.5. Între „Kosanies” și textul MžK există numeroase diferențe de punctuație (13) și, parțial legate de aceasta, diferențe de scriere cu majusculă a cuvintelor (6), precum și diferențe de altă natură în folosirea majusculelor (5). În schimb, între „Kosanies” și textul capitolului „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono există doar o diferență de punctuație și nicio diferență privind scrierea cu majusculă (vezi 4.1). 2.6. Totuși, în pofida numeroaselor neconcordanțe, există câteva exemple care îndeamnă la presupunerea că Bretkūnas s-ar fi putut folosi și de Katekizmu lui Mažvydas. Încă din primul paragraf al „Kosanies” atrage atenția faptul că în cuvintele duona, išduotas ir išduodamas, în locul diftongului uo se scrie vocala o: acuzativ singular dona BP I 62,5, ifchdotas BP I 62,5 și ifchdodams BP I 62,9; în Katekizme lui Mažvydas găsim, de asemenea, acuzativul singular dona MžK 26,5, ifchdotas MžK 26,4 și ißldotas MžK 26,9–10, pe când în Enchiridione lui Vilentas apar aici dūna E 33,5, ifchdū=||tas E 33,4–5 și ifchdūtas E 33,8. Problema distincției dintre grafemele ū și o este destul de complexă. În general, în Postilėje, în aceste cuvinte, grafemul ū este mai obișnuit. Variantele grafice ale acestor cuvinte și frecvența lor în BP și MžK sunt prezentate în tabelul 2: 51 Tabelul 2 BP MžK ∇ Ø # k BP în total dõna 17 1 1 19 5 dūna 60 7 67 0 ifchdotas 2 1 3 2 ifchdūtas 15 4 19 0 ifchdodams 1 1 0 ifchdūdams 1 1 2 0 După cum se vede din tabel, substantivul duona apare în Postilă de 86 de ori în total; dintre acestea, de 67 de ori cu ū (de 60 de ori în predici și de 7 ori în „Passijose”) și de 19 ori cu o (de 18 ori în pericope și doar o dată în predici). Participiul pasiv al trecutului išduotas cu ū este atestat de 19 ori (dintre acestea, de 15 ori în predici și de 4 ori în „Passijose”), iar cu o — de 3 ori și numai în pericope. Participiul pasiv al prezentului išduodamas cu ū se găsește de 2 ori (o dată în predici și o dată în „Passijose”), iar cu o — o dată (adică numai în acest text). Scrierea literei o în loc de ū, care notează diftongul [uo] (<ide *ō), în formele acc. sg. dona, ifchdotas și ifchdodams ar indica orientarea către Katekizmą lui Mažvydas — și în el găsim în aceste cuvinte litera o. În MžK, dona apare de 5 ori în total și numai cu litera o; în scrierile sale ulterioare se scrie deja numai dūna (de 16 ori) și duna (de 3 ori)²⁷; išdotas cu o apare, de asemenea, numai în MžK: ifchdotas 26,4 și iſſǁdotas 26,9–10; în scrierile ulterioare, de asemenea, este scris numai cu ū (de 6 ori). Litera ū nu este folosită nici în a doua cărticică a lui Mažvydas, Giesmę S. Ambrazejiaus (Dini 1994: 58), publicată în 1549 (pe când autorul era încă în viață). Mažvydas o introduce abia în Formoje Chrikshtima, publicată în 1559 (Palionis 1967: 22). În afară de Katekizmo lui Mažvydas, în niciunul dintre celelalte texte lituaniene asemănătoare cu „Kosanis” nu se scrie vocala o în locul diftongului uo în formele de cuvinte menționate: atât în MžG, cât și în ambele texte E și în MžP găsim acc. sg. dūna și ifchdūtas (de 2 ori). Numai în Evanghelia după Luca din BNT, unde se povestește de asemenea despre instituirea Euharistiei, în Lc 22,19, în aceste cuvinte se scrie o în loc de uo: acc. sg. dona, dodamas. Întrucât acest fragment din „Kosanies” seamănă cu BNT Lc 22,19 și prin faptul că în el este folosită aceeași formă verbală compusă la diateza pasivă, la timpul prezent, cu un participiu pasiv prezent: 27 Formos duna skaičių reikėtų patikslinti atsižvelgiant į Pietro U. Dini (1996: 21) pastabas dėl neaiškiai atspaustos ū raidės Gerulio parengtame Mažvydo raštų leidime. Dominykas Urbas kaip tik iš jo sudarinėjo Mažvydo raštų žodyną. Palyginęs Upsalos universitete saugomą Paraphrasia originala su Gerulio išleistu tekstu, Dini nustatė, kad MžP 137,9 ir 140,8 šiame žodyje yra rašmuo ū. Vadinasi, formos duna Mažvydo raštuose telieka vienas atvejis – Gesmėse Chriksconiskose, II d. (1570) (Gerullis 1922: 380,19). 52 forma verbală BP I 62,9 ira ilchdodams, BNT Lc 22,19 ira dodamas, și se deosebește clar de MžK și de toate celelalte texte comparate — în ele apare forma verbală compusă la diateza pasivă, la timpul viitor, cu un participiu pasiv trecut bus ilchdūtas28 —, de aceea putem presupune că, înainte de a scrie această frază, Bretkūnas s-ar fi putut uita și la fragmentul corespunzător din BNT (despre aceasta, de asemenea, în secțiunea 7). Jochenas D. Range (1992: 49) yra atkreipęs dėmesį, kad iš lotynų kalbos Bretkūno verstai Evangelijai pagal Luką būdingas rašmens o rašymas žymint iš indoeuropietiškojo *ō kilusį dvibalsį [uo]. Zigmo Zinkevičiaus (1987: 32) nuomone, dalies Prūsijos lietuvių, gyvenusių buv. Nadruvos ir Skalvos srityse, kalboje, fiksuotoje nuo XVI a. antrosios pusės, pasitaikantį [o·] ir [uo] (iš baltų *ā ir *ō) sumišimą reikėtų laikyti prūsų kalbos įtaka. Ar BP tai yra tik rašybos dalykas, ar ir fonetikos, nustatyti be specialių tyrinėjimų sunku. Danielius Kleinas savo gramatikoje, išėjusioje 1653 m., t.y. po 64 m. nuo Postilės pasirodymo, raidės o tarimo išsamiau neaprašo, tik skyriuje „Apie raides, jų rašybą, tarimą ir skirstymą“ nurodo, kad raidės „m, n, o, p, r, w su lotynų ir vokiečių raidėmis reiškia tuos pačius garsus“, o dvibalsės „uo, arba ū“ tarimą jis palygina su hebrajų j tarimu ir greta hebrajiškų pateikia du lietuviškus pavyzdžius: akmū ir dūna (PLKG: 425). Be to, autorius pamini, kad kitose kalbose ši dvibalsė visai nevartojama, išskyrus čekų. Kadangi ši gramatika skirta pirmiausia svetimšaliams, kad galėtų įvairuojančią lietuvių kalbą „lengviau ir teisingiau tvirtai įsisavinti“, tarimą stengiamasi aprašyti kuo išsamiau ir aiškiau. Kai kur jis nurodo ir tarmėse pasitaikančius skirtumus, kaip, sakykim, kitokį a tarimą Klaipėdos krašto tarmėje, lietuvių kalbos faktus lygina su lotynų, graikų, vokiečių bei kitomis kalbomis. Tačiau o ir uo kitoniško tarimo Prūsų Kunigaikštystėje, sekančioje „kauniečių tarme, kaip visų geriausia ir tinkamiausia“ (PLKG: 406), nei Grammaticoje nei Compendiume Kleinas nemini. Be to, ir kitame skyriuje „Apie įvairias raidžių padetis, arba akc idencijas“ kalbėdamas apie raidžių (=garsų) kitimus, jis tvirtina, kad „Dvibalsių atžvilgiu lietuviams jokių pasikeitimų nepasitaiko...“ (PLKG: 428)29. Vadinasi, darytina prielaida, kad Bretkūnas rašmeniu o žymėjo ir balsį [o·] (<ide *ā), ir dvibalsį [uo] (<ide *ō), t.y., kad tai yra rašybos dalykas – laikymasis ankstesnės, nuo Mažvydo pirmųjų knygų prasidėjusios tradicijos. 28 Diferă doar grafia: MžK 26,9-10 bus iß||dotas; E 33,8 būs ilchdūtas. 29 Este interesant aici faptul că Kleinas nu a inclus litera cu două etaje ū în listele sale de litere, deși el însuși a folosit-o atât în Grammaticoje, cât și în Compendiume. În opinia lui Jonas Palionis (1996: 34), probabil a procedat astfel numai pentru că ū nu nota o vocală distinctă, ci o combinație de două vocale, ceea ce ar fi contrazis înțelegerea generală a alfabetului ca sistem de semne grafice care notează sunete distincte. 53 2.7. Pe lângă acc. sg. dona MžK 26,5, ifchdotas MžK 26,4 și iſ||ldotas MžK 26,9–10, mai există câteva exemple în care textul BP coincide cu MžK, dar diferă de textul E: BP I 62,8 Acesta eſt Kunas mana E 33,7–8 Acela eſt Kunas || mana MžK 26,8–9 acesta eſti Kunas ma||na LK 389 Acesta iſt mein leib SK 14,6–7 atât || câte puțin din partea mea BP I 62,15 care pentru voi va fi vărsat E 33,14–15 care pe voi vărsat va fi MžK 27,3–4 care pe voi va fi pentru=||toți LK 390 care pentru voi se varsă SK 13,15–14,1 care || sunt voința În primul fragment, tatai din BP și MžK corespunde nu numai polonezului tocƶ, ci și lui hoc30, întâlnit în toate catehismele latine ale lui Luther. În al doilea fragment, BP diferă de E, dar coincide cu MžK în ordinea cuvintelor din forma verbală compusă. De remarcat doar că, în această sintagmă, Mažvydas, deși păstrează ordinea cuvintelor ca la Seklucjano, folosește forma compusă a viitorului la diateza pasivă, cu participiul pasiv al trecutului bus ifchle=||tas, îndepărtându-se astfel de catehismul acestuia – în acesta din urmă apare forma de prezent ielt wilana. Aici, Mažvydas este mai apropiat de catehismul lui Jan Malecki, publicat tot la Königsberg, în 1546: ktora za waß wylana be=||dzie MK 10,4–531. În exemplarul catehismului lui Seklucjano găsit în 1997 la Biblioteca Academiei de Științe a Lituaniei32, acest fragment a fost corectat: cuvântul ielt a fost tăiat de mână cu cerneală brună, iar deasupra lui a fost scris beƶdzie. Neumann (1941: 17) precizează că și cuvântul ielt a fost tăiat în exemplarul SK din Königsberg33, pe care l-a corectat cu cerneală roșie 30 Aici și în alte locuri, comparația se face cu catehismele mici latine ale lui Luther, prezentate în ediția critică a scrierilor sale: Martin Luther. Werke. Kritische Gesamtausgabe. Bd. 30(I). Weimar, 1910. 31 Citările sunt preluate din catehismul lui Malecki reprodus în cartea lui Neumann „Studien zum polnischen frühreformatorischen Schrifttum“ (1941). 32 Despre descoperirea sa relatează Daiva Baniulienė în articolul „Nepaprastas Mažvydo metų atradimas”, din ziarul „Lietuvos aidas”, nr. 162, 1997 08 20. 33 Sprendžiant iš Stango (1929: 13) ir Neumanno (1941: 7 ir 9) aprašymų, Vilniuje rastasis yra ne šitas jų minimas, o kitas egzempliorius: Karaliaučiaus valstybinio archyvo bibliotekoje iki Antrojo pasaulinio karo saugotas vienintelis išlikęs egzempliorius buvo įrištas kartu su keturiais kitais įvairaus turinio ir formato leidiniais, tomo Nr. 784. II. Be to, šio egzemplioriaus tekste ir 54 Janas Maleckis. În acesta, o altă mână (nu cea a lui Janas Maleckis34) a scris de asemenea deasupra, cu altă cerneală, bėdžie. Perioada căreia îi aparțin aceste două însemnări și dacă au fost făcute de aceeași mână în ambele exemplare urmează încă să fie stabilite. Faptul că ieft a fost corectat în bėdžie, iar Mažvydas a tradus bus, abătându-se de la Seklucijano, dar apropiindu-se de Malecki, arată că Mažvydas ar fi putut ține seama aici de observațiile lui Malecki privind Katekizmo lui Seklucijano sau s-ar fi putut folosi de o altă sursă35. În catehismele mici latine ale lui Luther găsim de obicei forma praesens indicativi passivi effunditur, iar în cele germane vergolten wird. Ordinea cuvintelor din „Kosanies” diferă de ordinea cuvintelor din Enchiridiono lui Vilentas, care corespunde exact variantei germane, și coincide cu cea din Mažvydas. 2.8. Având în vedere numeroasele diferențe dintre „Kosanies” și textul Katekizmo lui Mažvydas, aflat în capitolul părții a 4-a „Ape Swetafti alba Sacramenta altariaus...”, se poate concluziona că acesta nu poate fi considerat sursa principală a „Kosanies”, însă Bretkūnas s-ar fi putut folosi de acest text al primei cărți lituaniene ca sursă suplimentară. 3. Relația „Kosanies” cu secțiunea „Sźodzei ape S. Weczere…” din partea a II-a a Gesm̃ių Chriksčioniškų a lui Mažvydas 3.1. A doua carte în care a fost tipărit un text asemănător cu „Kosanis” este partea a II-a a Gesm̃ių Chriksčioniškų a lui Mažvydas, publicată de Vilentas în 1570. La finalul ei, în capitolul „Catechifma pral̄tas Textas”, se află secțiunea intitulată „Sźodzei ape S. Wecze=||re Pona Ieſaus Chriſtaus / taip || ralcha S. Ewange-||liſtai S. Matth. 26 || S. Mar. 14. S. Luc. 22. S. || Pawilas. 1. Cor. II. || Paguldi-||muſu.“ (MžG 633–634). Deocamdată nu s-a stabilit cine a inclus acest capitol — Mažvydas sau Vilentas. Gerulis (1922: XXV) era înclinat să creadă că partea în proză a fost inclusă în cartea de imnuri chiar de alcătuitor: „Atâta proză liturgică în margini sunt consemnate cu cerneală roșie numeroase corecturi și observații critice, iar pe primele pagini se găsesc însemnări cu scrisuri diferite. Catehismul din Vilnius, deși are aceeași cotă, nr. 784. II. 4° (înscrisă cu creionul pe interiorul copertei și notată încă o dată pe hârtie albă, lipită pe cotor, însă cu ultima cifră „4” desprinsă), este legat împreună cu 5 publicații din secolele XVIII și XIX, de formate diferite (dintre ele, prima și a doua sunt aceleași publicații din 1808). În el se află doar corectura deja menționată, și anume ieft, tăiat cu 2 linii cu cerneală maro, iar deasupra este scris bėdžie SK 14,1. Un alt cuvânt — lafka SK 11,13 — este de asemenea tăiat cu 2 linii și, se pare, cu aceeași cerneală, doar ceva mai intensă, dar nu s-a scris nimic în loc. Stanisław Rospond (Seklucjan 1979: 29) menționează și el că exemplarul cu corecturile lui Malecki se afla, înainte de război, în Arhivele de Stat din Königsberg, însă nu descrie soarta ulterioară a acestuia. Este posibil ca catehismul lui Seklucjan păstrat în Biblioteca Academiei de Științe a Lituaniei să fie în prezent singurul exemplar original cunoscut. 34 Stango (1929: 15) nuomone, minėtame egzemplioriuje ieft į bėdžie taisęs Janas Maleckis. 35 Stangas (1929: 12–16) nurodo ir daugiau pavyzdžių, kur Mažvydas skiriasi nuo Seklucijano, bet sutampa su Maleckiu. 55 înghesuind cărțile de imnuri, Mažvydas a vrut să suplinească lipsa unui agende liturgic în limba lituaniană”. În opinia lui Vaclovas Biržiška (1960: 86), partea a doua a cărții de imnuri din 1566 a fost alcătuită chiar de Mažvydas, incluzând aici și toate scrierile sale mai vechi. Totuși, el nu exclude posibilitatea ca, la publicarea acestei culegeri, și Vilentas „să fi adăugat o anumită parte proprie, deși nu lucrarea sa, ci, poate, o lucrare a altora, găsită de asemenea printre manuscrisele lăsate de Mažvydas”. Între pericopa lui Bretkūnas și textul acestei cărți de imnuri s-au identificat 56 de diferențe. „Szọdžei ape S. Wecžere…” diferă considerabil atât de „Kosanies”, cât și de textul Katekizmo lui Mažvydas. Câteva diferențe dintre „Kosanies” și textul acestei cărți de imnuri pot indica faptul că acesta din urmă are o anumită legătură cu textul MžK și cu sursa sa principală, catehismul lui Seklucjan. O urmă clară a traducerii din originalul polonez s-a păstrat în prima propoziție: BP I 62,4–6 în noaptea în care fusese trădat / a luat ‖ pâinea E 33,4–5 în noaptea în care fusese =‖trădat / a luat ‖ pâinea LK 389 În noaptea în care a fost trădat, a luat pâinea MžG 589,13–14 în noaptea în care trebuia să=‖fie trădat / a luat pâinea MžK 26,3–5 în noaptea aceasta \ în care ‖ trebuia să fie trădat \ a=‖luat pâinea SK 13,2–3 în noaptea aceea \ în care trebuia să ‖ fie trădat \ a luat pâinea MžG trebuia să=‖fie trădat corespunde lui MžK trebuia să fie trădat și lui Seklucjan trebuia să ‖ fie trădat, în timp ce „Kosanies” fusese trădat corespunde lui E fusese tră=‖dat și lui Luther fusese trădat. Deoarece sursele acestui capitol din MžG nu au fost identificate, în unele locuri este greu de spus cu exactitate din ce motive diferă „Szọdžei ape S. Wecžere…” și „Kosanis”. Echivalentul unei alte expresii din MžG care nu coincide cu „Kosanis” ar putea fi, de asemenea, catehismul polonez al lui Seklucjan: BP I 62,12–13 le-a dat lor / spunând / ‖ Luați și beți / toți din acesta E 33,11–13 le-a dat lor / spu=‖nând / Luați și beți / toți din ‖ acesta LK 389–90 le-a dat-o și a spus: Luați și beți, toți, din ea MžG 590,2–3 le-a dat, binecuvântându-i: =‖Beți din acesta toți MžK 26,13–15 le-a dat, spunând: \ beți \ ‖ Beți din acesta toți SK 13,12–13 le-a dat \ spunând \ ‖ beți din acesta toți Totuși, această expresie din MžG corespunde și expresiei dedit illis dicens, Bibite ex hoc omnes. din ambele Catehisme Mici latine ale lui Luther publicate la Wittenberg în 1529, precum și din catehismele sale traduse ulterior în latină de Georg Major (1531) și Justus Jonas (1539). În niciunul dintre acestea nu apar cuvintele Imkite ir, care se găsesc în BP și în secțiunea „Sacramentas Altoriaus…“ din E, nici LK Nemet hin. 56 und corespondente. Prin urmare, nu este clar dacă, în acest caz, MžG s-ar fi putut baza pe Seklucjan sau pe vreun catehism latin al lui Luther. Este greu de stabilit și cauza unei alte diferențe dintre textul „Kosanies“ și cel al cărții de cântări: BP I 62,8–9 care pentru voi || este dat E 33,8 care pentru voi va fi dat LK 389 care pentru voi este dat MžG 589,17–18 care pentru voi va fi || dat MžK 26,9–10 care pentru voi va fi dat SK 13,7–8 care va fi dat MžG va fi || dat coincide cu MžK va fi dat și SK va fi dat, în timp ce „Kosanies“ este dat diferă de E va fi dat și se apropie de datur. care apare în catehismele Mici latine ale lui Luther și în Vulgata, Lc 22,19. Din acest punct de vedere, pericopa din Postile se deosebește de toate cele cinci texte lituaniene comparate (vezi și 2.6 și 7.1). 3.2. Totuși, majoritatea propozițiilor din secțiunea inclusă în cartea de cântări se îndepărtează deja de varianta poloneză și se apropie de catehismul german al lui Luther și, desigur, de textele din Postilė și din Enchiridion al lui Vilentas: BP I 62,16–17 Așadar, faceți / || așa cum beți adesea întru amintirea mea E 33,16–17 Așadar, faceți / așa cum || beți adesea întru amintirea mea LK 390 Faceți aceasta ori de câte ori beți, în amintirea mea MžG 590,6–8 Faceți aceasta || ori de câte ori beți, || în amintirea mea MžK 27,5–7 faceți aceasta de câte ori veți bea, în amintirea mea SK 14,3–4 aceasta faceți || de câte ori veți bea || în amintirea mea BP I 62,11–12 Astfel voi lua potirul după cină=|| E 33,10–11 Astfel voi lua potirul după ci=||nă LK 389 La fel a luat și potirul după cină MžG 590,1–2 Astfel voi lua po=||tirul după cină MžK 26,12–13 Astfel, după ci||nă, voi lua potirul SK 13,10–11 Amândoi după=||cină au luat potirul BP I 62,15–16 va fi vărsat / || spre iertarea păcatelor E 33,15–16 va fi vărsat / spre iertarea || păcatelor LK 390 va fi vărsat spre iertarea păcatelor MžG 590,5–6 vărsat || spre iertarea păcatului MžK 27,3–5 va fi vărsat=||spre iertarea păcatelor || voastre SK 14,1–3 este vărsat pentru i=||ertarea păcatelor=|| 57 După cum se poate observa din exemplele prezentate aici, în locul formei din Katekizme al lui Mažvydas, kiek ka ‖ rtu, tradusă după ile ‖ krocž, al lui Seklucjan, în textul culegerii de cântări apare kaip dažnai, corespunzând germ. Jo oft. În locul lui bus ifchle=‖tas din MžK (SK 14,1–3 ieft wilana; MK 10,4–5 wylana be=‖dzie), aici apare praletas ‖ bufs (LK vergollen wird). În această sintagmă din MžG nu mai apare nici pronumele personal tu, nici genitivul plural jūsų al acestuia, deși ele existau în MžK și în sursa sa principală, SK. Ordinea cuvintelor din textul MžG coincide, de regulă, și cu varianta germană. Desigur, pentru a stabili sursele efective ale textului tipărit în culegerea de cântări a lui Mažvydas, este necesară o analiză detaliată, însă acesta nu este scopul articolului de față. 3.3. În unele locuri, acest text este și mai asemănător cu textul corespunzător din catehismele germane mici ale lui Luther (aceste pasaje nu diferă în esență între ele) și, din acest motiv, se abate întrucâtva de la textul capitolului „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono lui Vilentas și, în consecință, de la textul din „Kosan ies”: BP I 62,6–7 dawe pafiunti=‖nems ława / bilodams E 33,6 dawe pafiuntiniems ława / bilodams LK 389 le-a dat poruncă ucenicilor săi și a spusși a spus MžG 589,15–16 a dat poruncă trimișilor, spunând / ‖ și a zis BP I 62,8 Aceasta este trupul meu E 33,7–8 Acesta este trupul ‖ meu MžG 589,16–17 Acesta este ‖ trupul meu LK 389 Acesta este trupul meu Nu poate fi exclusă nici influența vreunei surse latine asupra textului culegerii de cântări. De pildă, primul exemplu din MžG corespunde și formulei din catehismul lui Justus Jonas, publicat la Wittenberg în 1539: deditaue discipulis suis et dixit (în alte catehisme latine se folosește participium praesentis activi dicens). 3.4. Merită atrasă atenția asupra unui alt fragment din MžG, care diferă nu numai de „Kosan ies” și de textul E, cel mai apropiat de aceasta, ci și de MžK, precum și de catehismele germane și poloneze: BP I 62,13–15 Tas Ki=‖likas eſtinauias Teſtamentas mana ‖ Kraujeje E 33,13–14 Acest pocal este noul testa=‖ment al meu în sânge LK 390 Acest pocal este noul testament în sângele meu MžG 590,3–5 Acest ‖ este sângele meu / Noul testa=‖ment MžK 26,15–27,1–2 Acesta ‖ paharul noului testament=‖este în sângele meu SK 13,13–15 Acolo ‖ potirul Noului Testament ‖ este în sângele meu MK 10,2–3 Acest potir este noul ‖ testament în sângele meu 58 Deoarece nu putem explica această diferență făcând apel la catehismele lui Mažvydas, la cele germane ale lui Luther, la cel polonez al lui Seklucjan și nici la cel al lui Maleckis, privirea se îndreaptă din nou spre cele latine. Această propoziție corespunde variantei din catehismul latin al lui Justas Jonas din 1539: hic est sanguis meus novi testamenti. În schimb, varianta din BP și E coincide în esență cu cele germane și cu cele latine din 1529, precum și cu catehismul tradus de Major în 1531: Hic calix Novum Testamentum eft in meo fanguine (B)36. 3.5. După cum se poate vedea din exemplele prezentate aici, secțiunea „Szodzei ape S. Wecżere...” din capitolul „Catechifma praftas Textas”, inserat la sfârșitul părții a II-a a volumului Gesmių Chriksčoniškų al lui Mažvydas, publicat de Vilentas în 1570, este, într-un fel, o compilație, adică este alcătuită din propoziții bazate pe traduceri din originalele poloneze (sau latine) și germane. Nu este încă limpede care este sursa principală a acestui text și cine l-a inserat — Mažvydas însuși sau Vilentas (pentru a stabili acest lucru este necesară o analiză mai detaliată); însă urmele păstrate ale traducerii din catehismul lui Seklucjan arată că textul are legătură cu Katekizmu lui Mažvydas, astfel încât presupunerile lui Gerulis și Biržiška, potrivit cărora textele în proză au fost traduse și inserate în partea a doua a volumului de imnuri chiar de Mažvydas, pot fi întemeiate. Totuși, unele aspecte de ortografie și morfologie coincid deja cu textele ambelor secțiuni ale Enchiridiono al lui Vilentas. 3.6. Deoarece există destul de multe diferențe între „Kosan ies” al lui Bretkūnas și textul inserat în partea a II-a a volumului Gesmių Chriksčoniškų al lui Mažvydas (aproximativ 56, deci mult mai multe decât între „Kosanies” și textul secțiunii E „Sacrementas Altoriaus…”), iar unele dintre ele țin de utilizarea unor originale diferite, acesta nu poate fi considerat sursa principală a „Kosanies”. 4. Relația dintre „Kosanies” și textul secțiunii „Sacramentas Altoriaus…” din Enchiridiono al lui Vilentas 4.1. În partea introductivă a articolului (1.4) s-a menționat, iar exemplele (2.2) și unele fapte (2.3–2.4) prezentate în discuția privind relația dintre „Kosanies” și textul Katekizmo lui Mažvydas au arătat deja că „Kosanis” este cel mai apropiat de Enchiridiono al lui Vilentas 36 Deoarece textul analizat este deosebit prin faptul că este alcătuit din Evangheliile celor trei evangheliști Matei, Marcu și Luca, precum și din Prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni, este posibil ca fragmentul să aibă la bază nu aceleași pasaje biblice care relatează instituirea Euharistiei. De pildă, corespondentul identic din MŽG este Mc 14,24: G τοῦτό ἐστιν τὸ αἷμά μου τῆς διαθήκης; V Hic est sanguis meus novi testamenti; LB Das ift mein Blut, des newen Teftaments. Foarte apropiat este și Mt 26,28: G τοῦτο γάρ ἐστιν τὸ αἷμά τῆς διαθήκης; V hic est enim sanguis meus novi testamenti; LB das ift mein Blut des newen Teftaments. Varianta concordantă cu BP, E, MŽK, LK și SK se găsește în Lc 22,20: G τοῦτο τὸ ποτήριον ἡ καινὴ διαθήκη ἐν τῷ αἵματί μου; V Hic calix novum testamentum est in sanguine meo; LB Das ift der Kelch, das newe Teftament in meinem Blut. 59 textului din capitolul „Sacramentas Altoriaus...” (E 33,3–17). Această pericopă din BP diferă relativ puțin de acesta – au fost găsite 23 de diferențe; dintre ele, doar una privește ordinea cuvintelor și una punctuația; nu există discrepanțe textuale importante, nicio diferență în scrierea cu majusculă a cuvintelor, nici cuvinte adăugate sau omise, de aceea este foarte probabil ca acest text să fi putut fi sursa principală a „Kosanies”. Prin ce diferă totuși aceste texte relativ scurte? Sunt consecvente neconcordanțele dintre ele? Ce relație au acestea cu aceleași fapte de limbă din restul fiecărei ediții? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie stabilite tendințele generale de utilizare a fiecărei unități lingvistice divergente în ambele surse. Prin urmare, sunt prezentate mai întâi aici toate diferențele observate dintre aceste texte (cu excepția punctuației): Tabelul 3 E BP I noaptea 33,4 naktjie 62,5 al cărui 33,4 kurioie 62,5 dacă =||tas 33,4–5 ifchdotas 62,5 pâine 33,5 dona 62,6 pentru cei ce se împărtășesc 33,6 paliunti=||nems 62,6–7 Acela 33,7 Acestea 62,9 pe voi (2x) 33,8; 33,15 ius (2x) 62,9; 62,15 va fi ifchdūtas 33,8 ira ifchdodams 62,9 ifchdūtas 33,8 ifchdodams 62,9 spre amintire (2x) 33,9; 33,17 atminimo (2x) 62,10; 62,17 Schitūgi 33,10 Schitoiu 62,11 este nou 33,13 eſtinaujas 62,14 peste 33,14 uſ 62,15 va fi 33,15 bus 62,15 vărsat 33,15 prelietas 62,15 va fi vărsat 33,15 bus prelÍetas 62,15 Acestea 33,16 Tadai 62,16 4.2. Din tabel se observă că predomină diferențele de ortografie. Numărul lor este mărit de 3 greșeli evidente de tipar din Postilė: eftinauias BP I 62,14, prelietas BP I 62,15 și Tadai BP I 62,16. Forma prelietas este atestată în BP o singură dată; toate formele verbului pralieti și ale substantivului verbal praliejimas se scriu numai cu prefixul pra- (17, respectiv 4 forme), prefixul pre- nefiind întâlnit nici ca formant derivativ al altor verbe și substantive. Pronumele demonstrativ neutru 60 de gen neutru Tadai (=tatai) este folosit astfel tot o singură dată, alături de tatai (999x) și tatai (2x)37. 4.3. În această pericopă, la terminația dat. pl. a substantivului paliuntinėms, Bretkūnas, spre deosebire de Vilentas, nu scrie semnul de muiere. Formele cu -iems Postilėje ale cuvântului menționat lipsesc cu desăvârșire, în timp ce pal(f)juntinėms apare de 8 ori. Nu găsim scris cu semnul de muiere nici dativul plural al unui alt substantiv cu tema ijo, moki(n)tinys; aici apare numai moki(n)tinėms (6x)38, precum și waikelėms (2x), pawargulems (2x), nebagelems (2x), nebagielems (1x), ßodžems (2x), lautems (1x) etc. În BP, semnul de muiere se scrie numai înaintea terminației de dativ plural -ams: broliams (2x), braliams (1x), pawarguliams (2x), ßiniams (1x), ßodjiams (2x) și așa mai departe, a substantivelor cu tema i̇jo, scrise morfologic. În Enchiridione al lui Vilentas există o formă de dativ plural a substantivului pasiuntinys cu -iems, E 33,6, și una cu -ems, E 68,12. În terminațiile altor substantive cu tema ijo aflate la acest caz, semnul de palatalizare este, de asemenea, rar în E. Aici au fost observate și următoarele forme: Wirifchkems E 42,3; Hertikems E 41,18, ßatiewainems E 42,6, ßodžems (5x), dar warnikfcżiems E 38,7. În Enchiridione nu au fost găsite substantive cu această temă având terminația de dativ plural scrisă morfologic. Așadar, în textul lui Vilentas, în cuvântul paliuntiniems, înaintea literei e este scris semnul de palatalizare; deși rar, acesta nu poate fi considerat cu totul întâmplător. În schimb, în Postilė, în substantivele cu tema i̇jo- în care vocala [aː] după o consoană palatală este redată fonetic, adică prin litera e, semnul de palatalizare nu este folosit consecvent. 4.4. În unele locuri, în textele comparate ale lui Bretkūnas și Vilentas diferă doar grafemele: ŋ / i; ū / u; v / u; fch / ß; ü / o. Aceste diferențe dintre E și BP sunt, de regulă, regulate. De pildă, în textul Enchiridiono găsim de 2 ori varianta grafică jus a acuzativului plural al pronumelui personal tu, iar în „Kosanyje” – ius. În scrierile lui Vilentas, litera ŋ39 notează vocalele [i], [iː] și consoana [j] și este frecventă atât la începutul, cât și la mijlocul și la sfârșitul cuvântului. Bretkūnas nu o folosește deloc la începutul cuvântului, iar la mijloc o folosește relativ rar (37x) – de regulă numai în toponime și antroponime nelituaniene, 37 Aceste 2 tatati sunt, se pare, și ele de considerat greșeli de tipar din BP. 38 Observăm ocazional o astfel de formă a substantivului menționat doar în Noul Testament tradus de Bretkūnas: Mokintiniems Mt 16,20, Mt 17,24, însă în Mt 14,19 acesta este deja corectat în Mokintinems. Aici ar trebui menționat și faptul că Bretkūnas, corectându-și NT-ul, elimină destul de des semnul de palatalizare dinaintea vocalelor e și ė, mai ales după consoanele k, g, d, ceva mai rar după s și l: u̇chieltas→u̇chkel tas Mt 11,25; u̇ßmokes→u̇ßmokes Mt 6,4; gieras→geras Mt 1,19, Mt 7,17; pagiend→pagenda Mt 5,13; Todiel→Todel Mt 5,23; 6,25; 7,24; 12,27; 14,7; Apfieftuofius→Apfelftuofius Mt 4,24; lietu→ietu Mt 13,14; Dwalies→Dwales Mt 1,19; palileptos→palileptos Mt 6,18. 39 ŋ = y; în Enchiridione al lui Vilentas sunt folosite ambele grafeme – ŋ și y. 61 în forme de caz, nume de popoare și împrumuturi (de ex., gen. sg. Egipto BP I 102,22; gen. sg. Tjra BP II 364,15; nom. sg. Sjyrachas BP I 190,24; acc. pl. Egypciakus BP I 225,19; Sjmbolum BP I 71,20; Kjrie­leifon BP I 61,18). La sfârșitul cuvântului, această literă se găsește în Postilă în total de 4 ori și numai în conjuncția beŋ (BP I 30,13; BP I 46,18; BP II 332,4 și BP II 466,10). Acuzativul plural al pronumelui tu nu are în Postilă nicio variantă grafică; aici apare doar forma jus (84x). În Enchiridione sunt folosite 3 variante grafice: jus (15x), ius (3x) și yus (3x)⁴⁰, însă cea mai frecventă este cea cu grafemul ŋ. În EE de Vilentas există, de asemenea, 3 variante: jus (52x), ius (3x) și jus (1x), dar și aici cea mai frecventă este jus. Așadar, în „Kosanyje”, Bretkūnas respectă consecvent tradiția caracteristică întregii Postile de a nu folosi grafemul ŋ la începutul cuvântului și de a scrie acc. pl. ius. 4.5. Bretkūnas nu folosește grafemul ū⁴¹ pentru a marca [uː] lung, așa cum face Vilentas în cuvântul būs. Linia deasupra lui u din Postilă este un semn de abreviere și, de altfel, apare o singură dată, în cuvântul cond. 3 pl. paiūk=||tu „obișnuite” BP I 244,9–10. Fordas (1969: 112) consideră forma būs ca fiind samogitiană. În Postilă, forma persoanei a 3-a a viitorului verbului būti nu are variante grafice — se găsește numai bus (309x) —, în timp ce în Enchiridione sunt 3: bus (9x), būs (6x) și bufs (1x), iar în Evanghelii și Epistole sunt 2: būs (74x) și bus (35x). Așadar, forma bus din pericopa BP corespunde principiului general de scriere a acestei forme în întreaga Postilă. 4.6. În textele comparate, prepoziția už este folosită de 2 ori. Prima dată, grafia sa coincide în BP și E (vłch E 33,8 și vłch BP I 62,8), iar a doua oară diferă (vłch E 33,14 și uβ BP I 62,15). Diferența este dublă: 1) scrierea v / u și 2) scrierea /ch / β, dar ambele forme sunt regulate. 1) În Enchiridione al lui Vilentas, litera v la începutul cuvântului notează de regulă vocala [uː]: în această poziție s-au găsit 76 de exemple cu v și doar unul cu u (uβ E 75,10). În Postilă, v este folosit mult mai rar la începutul cuvântului pentru a nota vocalele [u, uː]: s-au găsit 869 de cuvinte cu u și doar 7 cu v (5 din 7 sunt în pericope, 2 în predică)⁴². Și prepoziția už se scrie aici cu u: atât în pericope, cât și în predici, în „Passijose” și în rugăciuni, cel mai adesea găsim uβ (77x). În BP există un singur exemplu — și acesta în pericopa de față — în care prepoziția už este scrisă cu v minuscul. ⁴⁰ Două dintre ele se află în primele pagini ale E (E 2,7 și E 2,15). La alcătuirea concordanței electronice a formelor cuvintelor, acestea au fost preluate din Enchiridionul lui Vilentas retipărit de Fritz Bechtel în 1882, deoarece exemplarul păstrat la Biblioteca Universității din Vilnius nu are primele 4 pagini. În locul lui ŋ, Bechtel folosește peste tot grafemul. ⁴¹ Semnul diacritic de deasupra literei u din BP, EE și E este considerat o linie, nu un circumflex (cf. Bechtel 1882: XVIII, Gerullis 1927: 68–75, Palionis 1967: 25–26 ș.a.), la fel ca semnul de deasupra literelor a, o, i, e, m, n, peste care linia din BP (ca și cea de deasupra lui u) este un semn de abreviere. ⁴² Prepozițiile cu V majuscul nu sunt incluse în aceste numărători, deoarece grafemul U nu este folosit nici în BP, nici în E, iar V corespunde atât vocalelor [u,uː], cât și consoanei [v]. 62 2) Același lucru se poate spune și despre raportul dintre grafemele ſch și β în această prepoziție: în întregul Enchiridione găsim 24 de exemple cu ſch și 19 cu β, iar în EE sunt, respectiv, 126 și 47 de exemple. În schimb, în Postilė există un singur exemplu cu ſch — din nou, în această pericopă —, iar cu β sunt nu mai puțin de 81. Așadar, cu o singură excepție, Bretkūnas păstrează aici principiul morfologic de scriere a acestei prepoziții. În acest caz de neutralizare a consoanei sonore și a celei surde la sfârșitul cuvântului, în Postilė se scrie consecvent consoana sonoră. Variantele grafice ale prepoziției už și frecvența lor în pericopele BP care se găsesc și în EE (∇), în predici (∅), în „Passijose” (#), în „Kosanyje” (k), în rugăciuni (m), în E și EE sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul 4 BP E EE ∇ ∅ # k m Total BP uβ 19 44 12 1 2 77 1 0 vſch 1(!) 1(!) 22 126 vβ 0 16 47 Vβ 1 3 4 2 0 VS₃ 2 2 0 0 Astfel, faptul că în întreaga Postilėje se întâlnește o singură dată scrierea literei v și a ſch în prepoziția už⁴³ este unul dintre indiciile că Bretkūnas ar fi putut folosi acest text din Enchiridiono al lui Vilentas. În al doilea paragraf din „Kosanies” a fost deja examinată și forma lui Vilentas vſch E 33,14, înlocuită cu forma uβ, obișnuită la Bretkūnas, BP I 62,15. Ar fi putut influența aici și alte texte asemănătoare cu „Kosani”? Cum este scrisă această prepoziție în ele? În secțiunea „Sźodžei ape S. Wecžere…” din partea a II-a a Giesmių Chriksčoniškų de Mažvydas, publicată de Vilentas, și în textul din capitolul „Trumpas klaufimas ir prieprowimas…” al Enchiridiono găsim doar varianta vſch (de 2 ori fiecare). În schimb, în Paraphrasyje lui Mažvydas, publicată de Bretkūnas, ca și în Katekizme al său, în ambele paragrafe apare vβ. Așadar, vſch tipărit în primul paragraf din „Kosanies” este de pus în legătură cu ortografia lui Vilentas și, desigur, mai ales cu textul din capitolul E „Sacramentas Altoriaus…”, care diferă foarte puțin de această pericopă. 4.7. Chestiunea complexă a diferenței dintre grafemele ū și o în cuvintele duona, išduotas, išduodamas a fost deja discutată în secțiunea 2.2 a capitolului 2. Nici un alt exemplu din „Kosanies” nu ar contrazice afirmația că grafemul o Postilėje notează atât vocala [oˑ], cât și diftongul [uo], 43 BP folosește și varianta mai lungă a acestei prepoziții uβu (110x), dar ortografia ei nu variază (în acest număr nu sunt incluse nici VS₃u (5x) și Vβu (3x), care încep cu V majusculă; în EE este atestat vβunieke 215,4, iar în E uβu nu este atestat deloc. 63 care diferă prin scrierea lui o în loc de ū de Enchiridiono și, de altfel, de toate celelalte texte comparate aici. Este forma determinată a instrumentalului singular al pronumelui demonstrativ šitas Schitoui BP I 62,11; în E apare Schitūgi E 33,10 (în alte surse, Schitugi MžK 26,12, Schitū MžG 590,1 și E 68,16, SChitū gi MžP 8(142),4). În BP se găsesc doar 2 exemple ale acestei forme: în afară de cel deja menționat, unul mai apare în „Passijose” BP I 358,23. Terminația formei nedeterminate se scrie în BP în două feluri: -ū (8x, doar în predici) și -u (6x, de asemenea doar în predici). Acest pronume din „Kosanies” diferă de cel din Enchiridione și prin aceea că nu are particula postpozitivă -gi. În întreaga Postilėje nu există nicio formă de instrumental singular a pronumelui šitas de tipul Schitūgi din E 33,10. Din pronumele cu particula -gi înregistrate de Hermann (1926: 116) reiese că, în general, BP are foarte puține: pronumele demonstrative sunt atestate doar de 3 ori: tiegi BP I 188,9 și BP II 360,16, precum și Tamgi BP II 396,2044. Ele sunt, de asemenea, foarte rare în scrierile lui Vilentas: în Enchiridione există un singur exemplu cu particula -gi, iar în EE doar tailgi 190,9 (Hermann 1926: 111)45. 4.8. Scrierea literei o în terminația gen. sg. atminimo din BP, în locul terminației -a caracteristice lui Vilentas, trebuie de asemenea considerată o diferență sistematică: în întregul BP găsim 7 forme de genitiv singular ale acestui cuvânt cu terminația -o și doar 2 cu -a, în timp ce în E și EE se folosesc pretutindeni numai forme cu terminația -a: respectiv 4x (E 33,9; E 33,17; E 68,15; E 68,21) și 1x (EE 171,4). Totuși, în „Kosanėje” mai există un genitiv singular al unui substantiv cu tema în o, iar terminația lui, ca și în E, este tot -a: atleidima BP I 62,13 și E 33,15. Care dintre formele acestui substantiv este mai frecventă în BP? Gen. sg. atleidima este atestat în BP de 4 ori, în timp ce atleidimo apare de 18 ori. Așadar, în BP, ambele cuvinte sunt scrise mult mai frecvent cu terminația -o. Dintre toate textele comparate aici, atleidimo se găsește numai în Paraphrasvie a lui Mažvydas, publicată de Bretkūnas. În celelalte surse se folosește o altă construcție prepozițională: ing cu acuzativul. Totuși, în toate sursele, cu excepția, firește, a „Kosanio”, există gen. sg. atminima. Trebuie remarcat faptul că în BP pronumele care precedă cuvântul atminimo păstrează terminația -a la gen. sg. mana. Raportul dintre formele acestui pronume cu terminația -a și cele cu -o în BP este cu totul diferit de cel al substantivului menționat: aici găsim 319x mana și doar 8x mano. Bazându-ne pe gramatica lui Kleinas, putem încerca să stabilim de ce terminația -a a genitivului singular al unui substantiv cu tema în o este înlocuită cu -o în BP. Kleinas indică faptul că nu toți lituanienii 44 Aici trebuie adăugate și formele de gen neutru ale pronumelor demonstrative: Tataigi (3x) și Įchitaigi (2x). 45 Între timp, în MžK, instrumentalul singular al acestui pronume este folosit de nu mai puțin de 3 ori: Schitugi 26,12, schitogi 37,16 și Schytogi 34,12, precum și de încă 2 ori în alte scrieri: Schytogi 103,12 și 142,4 (Urbas 1996: 365). Oare, când traducea Enchiridioną, Vilentas nu a fost influențat aici de Katekizmas lui Mažvydas? Cu atât mai mult cu cât există și alte exemple în care Vilentas se îndepărtează de Luther și se apropie de Katekizmo lui Mažvydas (sau de sursele acestuia). 64 pronunță terminația genitivului ca o; o parte dintre locuitorii din Įsrūtis, care trăiesc lângă granițele Lituaniei Mari, au „împrumutat” terminația -o a genitivului singular al declinării I și a persoanei a III-a singular a trecutului verbelor din conjugarea I, însă în districtele Tilžė, Ragainė și, în parte, Įsrūtis, terminația -a este mai obișnuită. Totuși, în gramatica sa se păstrează -o, pentru a deosebi genitivul singular de acuzativul singular și persoana a III-a a trecutului de persoana a III-a a prezentului (PLKG: 406, 439). Se pare că și Bretkūnas a dorit ca aceste cazuri să se distingă în textul tipărit (în multe locuri contextul impunea claritate46) și, din același motiv, a început, asemenea lui Kleinas, să scrie mai des -o decât -a. 4.9. În prima propoziție a textelor BP și E observăm 2 diferențe morfologice legate de dialectele diferite ale autorilor: locativele feminine singular scurtate, caracteristice lui Vilentas, naktie și kurio47 sunt înlocuite de Bretkūnas cu formele complete naktije și kurioje, însă, se pare, din neatenție, este păstrată forma scurtă a pronumelui fchito. În ambele părți ale BP este atestată numai această unică formă scurtă a pronumelui menționat și 6 forme complete, de altfel toate în predici: fchitoie BP I 92,15; BP I 154,12; BP II 121,12; BP II 488,4 și Schitoie BP I 90,8; BP II 149,15. În Enchiridione, potrivit calculelor lui Ford (1969: 41), există 45 de forme scurte și 23 de forme lungi ale locativului singular al substantivelor cu tema în ā. Pentru acest pronume, el indică câte o formă lungă și una scurtă: fchito E 33,4; fchitoie E 68,10. Totuși, Ford nu a înregistrat formele cu tema în iā, iar forma f. ines. sg. kurio, care apare de 2 ori în E 33,4 și E 68,11, nu a fost inclusă în studiul său. În întreaga Postilėje nu există forme scurte ale locativului singular al pronumelui feminin kuri, deși tendința de scurtare este deja vizibilă – 2 din 5 sunt prescurtate, dar încă păstrează forma: Kurioje BP I 54,4, kurioje BP I 62,5 și BP I 131,1; kurioi BP II 205,12 și kuroi BP I 415,348. Având în vedere că... 46 Că Bretkūnas simțea nevoia să distingă genitivul singular de acuzativ și înțelegea deosebirea dintre aceste cazuri poate fi ilustrat, de pildă, prin următorul exemplu: Tikiu […] įg wiena Wieſchpati IEſu Kriſtu / Sunu || Diewo vienatighi / ir iſch Tiewo gimuſi / pirm willfu || ambſiu / Diewa iſch Diewo / ſchwieluma iſch ſchwielu= || mo / Diewa tikra iſch Diewo tikro / gimdita / nedarita […] BP II 184,4–10. 47 Trebuie remarcat faptul că locativul singular kurio din E apare aici prin îndepărtarea nu numai de LK, ci și de MžK și de una dintre sursele acestuia – catehismul lui Seklucjan – și prin apropierea de catehismul lui Maleckis și de sursele acestuia: E 33,4–5 noaptea aceea când a fost scos=|| LK 389 Inn der nacht, da er Verraten ward MžK 26,3–4 fchitage nakteie / kuria || tureia buti ifchdotas SK 13,2–3 tei noczi \ ktorei mial bijč || widan MK 9,4–5 tey nocy w ktorą wydan || był 48 Locativul singular al substantivelor cu tema (i)ā, cu variantele de terminație scurtate -oj sau -o, este folosit astăzi în întregul areal al dialectelor limbii lituaniene, cu excepția dialectului samogitian de vest și 65 forma scurtată fchito apare în BP doar o singură dată și este posibil să fi rămas din copierea acestui text din Enchiridiono; prin urmare, nu trebuie considerată o trăsătură a morfologiei limbii lui Bretkūnas. Astăzi, această formă este uneori menționată alături de exemple din scrierile altor autori din secolul al XVI-lea, care ilustrează terminațiile scurtate ale locativului singular (cf. Rosinas 1995: 60, unde fchito BP I 62 este prezentată împreună cu Scho al lui Mažvydas Mž 408, Kurio Mž 296, kobno al lui Vilentas E 22, to EE 143 ș.a., ca formă samogitiană de locativ singular a pronumelor de gen feminin). Forma naktie folosită de Vilentas, la fel ca kurio, nu apare nici măcar o dată în Postilėje lui Bretkūnas. În general, acolo s-au găsit doar două forme de locativ ale acestui cuvânt: naktije BP I 62,5 și nakteie BP I 394,19. Pentru a indica timpul se folosește de obicei acuzativul nakti (de 37 de ori) și adverbul nakcze (de 2 ori). Deoarece ambele forme de locativ apar în textul tradus, ele pot fi explicate prin influența altor limbi (de exemplu, germ. in der Nacht; pol. in nocte). În Enchiridione, pe lângă naktie, se găsește și un alt locativ singular al unui substantiv cu tema i: macie E 8,2149. Forma scurtă a locativului singular de gen feminin, păstrată în „Kosanyje”, fchito, ar indica faptul că Bretkūnas nu a tradus el însuși din germană acest text „compus”, ci a folosit textul deja tradus al catehismului lui Vilentas. În plus, folosirea acestui text a lăsat și alte urme în pericopa BP. Influența sa puternică este indicată de formele identice ale persoanei a II-a plural a imperativului, cu formantul -ki- de tip aukštaitian și, într-un caz, cu -ke-, care apar de cinci ori în textul BP, deși în întreaga Postilėje sunt mai obișnuite formele samogitiene cu formantul -ke- (despre aceasta, mai pe larg, în secțiunea 2.3, privind raportul dintre „Kosanės” și textul Katekizmo lui Mažvydas). Două dintre cele cinci forme din „Kosanyje”, care coincid și cu formele din Enchiridiono, se găsesc numai în acest fragment al Postilės: walgikite și gerkite. Coincidența tuturor formelor persoanei a II-a plural a imperativului și abaterea evidentă de la tendința generală de folosire a acestora în Postilėje nu pot fi întâmplătoare. Efortul lui Bretkūnas de a păstra formele identice ar putea fi explicat prin faptul că acest text era recitat în mod repetat în timpul slujbelor, fiind deja memorat de mulți preoți; de aceea, nu s-a dorit variația formelor. În plus, comparând textul capitolului „Sacramentas Altoriaus…” din Enchiridiono cu sursa sa principală — Micul catehism al lui Luther, publicat la Leipzig în 1543 — o parte a regiunii Klaipėda a dialectelor aukštaitiene, în timp ce terminația nemodificată este atestată într-un areal destul de restrâns al dialectelor actuale ale limbii lituaniene și numai alături de varianta sa scurtată (LKA III 1991: 49. Harta nr. 44). 49 Aceste terminații corespund variantei scurtate -ė a vechii terminații -ėje a locativului feminin cu tema i din samogitiana actuală (pronunțată -ie). Numai la extremitatea sudică a arealului se folosesc și forme paralele cu -y; iar dialectele aukštaitiene nord-vestice de la hotarul samogitian — cele din Aukščuičiai, Kruopiai și Šakyna — folosesc, alături de formele aukštaitiene de locativ singular ale acestei teme, și forme cu terminația samogitiană -ie (transpusă fonetic în limba standard ca -ė) (LKA III 1991: 52. Harta nr. 46). Mažvydas a folosit un asemenea locativ al acestui cuvânt în Katekizme (o dată), precum și în alte scrieri (de patru ori). 66 Din catehism se vede că Vilentas a tradus uneori fără să urmeze strict textul lui Luther. Bretkūnas, de regulă, nu elimină aceste diferențe, ci îl urmează pe Vilentas: E 33,4–5 în această noapte care fusese =||frânt BP I 62,4–5 în această || noapte care fusese frânt LK 389 În noaptea în care a fost trădat E 33,6 le-a dat ucenicilor săi / spunând BP I 62,6–7 le-a dat ucenici=||lor săi / spunând LK 389 le-a dat tinerilor săi și a spus E 33, 11–12 a mulțumit și le-a dat lor bi=||lodams BP I 62,12 a mulțumit și le-a dat lor / bilodams LK 389 mulțumește și le-a dat și a spus E 33, 5–6 mulțumește cu laudă / și || le-a dat ucenicilor săi BP I 62,6–7 mulțumește cu laudă / și le-a dat ucenic=||ilor săi LK 389 mulțumește și frânse și le-a dat ucenicilor săi E 33,10–11 luă potirul după cină=|| BP I 62,11–12 luă potirul după cin=||ă LK 389 luă și potirul după cină Dacă Bretkūnas ar fi tradus acest text dintr-o ediție germană a Micului catehism al lui Luther, el însuși, sau măcar l-ar fi comparat cu vreo ediție (aceste pasaje nu diferă, de regulă, în diversele ediții germane), probabil că ar fi observat asemenea abateri, fie și minore, și ar fi corectat măcar câteva. Este puțin probabil să fi tradus aceste fragmente exact la fel ca Vilentas. Urme ale ortografiei lui Vilentas pot fi considerate și scrierea, menționată deja (4.6), a grafemelor v și ſch în prepoziția už: vſch BP I 62,8 și vſch E 33,8. După cum se arată în tabelul 4, vſch apare o singură dată în întreaga BP. În al doilea paragraf din „Kosanies”, vſch al lui Vilentas, E 33,14, a fost înlocuit cu uſ̌, forma obișnuită la Bretkūnas, BP I 62,15. În textul din secțiunea „Sʒodʒei ape S. Wecʒere…” a părții a II-a din Gesmių Chriksčoniškų de Mažvydas, publicate de Vilentas, precum și în capitolul „Trumpas klaulimas ir prieprowi-mas…” din Enchiridiono, găsim, de asemenea, varianta vſch (de 2 ori fiecare). Merită să acordăm atenție încă unui fapt lexical interesant din Postilės, care ar putea fi, de asemenea, considerat un argument că Bretkūnas nu a tradus el însuși „Kosanies”, ci s-a folosit de textele pregătite de Vilentas. În ambele volume ale Postilės apare o singură dată adverbul temporal dažnai, și anume în „Kosanyje”. În BP se folosește pretutindeni un alt adverb temporal, care exprimă frecvența acțiunii și, în același timp, indică 67 repetarea acțiunii. Acesta este adverbul des: koſnam pareitiſi tankei ir be paliowimo || meltfiſi BP II 99,16–17; kita ilchwili || tankei didi keli keliauenti / nu ſeme nu wandeimi BP II 377,1–2; Tacżiau tankei ſchitokie || ſchturmai nuramdamni BP I 199,19–20 etc. Gradul său pozitiv se scrie în două feluri: tankei (35x) și tankiei (11x), ambele variante fiind folosite în total de 46 de ori. Aici apare și gradul comparativ al acestui adverb, format cu sufixul -iaus: tankiaus (3x). În acele părți ale Noului Testament tradus de Bretkūnas din care provin pericopele din Postilė, se găsește de asemenea, de regulă, adverbul tank(i)ei și tankiaus, corespunzând lui offt și ofter din Biblia lui Luther (1546): Mt 17,15 (2x), Fap 26,11, 2 Cor 8,22, 2 Cor 11,23 (2x), 2 Cor 11,26 (2x). Propoziția care conține singurul adverb temporal Postilė daſnai diferă foarte puțin de propoziția din capitolul E al lui Vilentas, „Sacramentas Altoriaus…”: BP I 62,16–17 Așadar, faceți aceasta / || ori de câte ori beți în amintirea mea E 33,16–17 Faceți aceasta / ori de câte ori || beți în amintirea mea Adverbul dažnai se găsește și în capitolul E al lui Vilentas, „Trumpas klaufimas ir prieprovimas…” E 68,20. În E apare de 2 ori în total, iar tankiai nu este atestat deloc aici. Totuși, în EE, alături de daſnai, folosit de 2 ori (125,10 și 189,7), găsim și 7 ocurențe ale lui tankei; așadar, Vilentas folosea ambele adverbe temporale. Adverbul daſnai apare și în secțiunea „Sżodżei ape S. Wecżere…” inserată la sfârșitul părții a II-a din Gesmių Chrikščonišku de Mažvydas, publicată de Vilentas, secțiune aproape identică cu al doilea text al Enchiridiono (despre aceasta, vezi cap. 5). În schimb, în Katekizme lui Mažvydas și în Paraphrasyje său publicat de Bretkūnas, apare lo. quotiescunque și le. ile krocz, corespunzând lui „de fiecare dată”50. În Postilė, adverbul temporal tankiai este folosit numai în predici, cu excepția unui singur exemplu din „Passijose“. Dacă ar apărea și în pericope, am putea compara cu locurile corespunzătoare din EE al lui Vilentas și stabili dacă Bretkūnas înlocuiește consecvent adverbul „dažnai” folosit de Vilentas cu tankiai. Totuși, astfel de locuri nu se găsesc în aceste cărți, dar iată că, în locul lui „dažnai” folosit de Vilentas în capitolul EE „Hiftoria apie Muka || ir Smerti Pona muſu Ieſaus || Chriſtaus / pagal ketu=||riu Euangeliftu“, în propoziția corespunzătoare din „Passijose“ din Postilė găsim totuși tankiai: EE 189,6–8 Ne=||ſa Ieſus daſnai fuſſieidawa ſu paliuntines ſa=||wa. BP I 365,12–14 nes || IEſus the tankiei fuſſieidawa ſu ſawa Apaſchta=||lais. Faptul că, pe lângă adverbul temporal tankiai folosit de 49 de ori, în BP se găsește o singură ocurență a lui dažnai, și numai într-o propoziție care apare și în textele E ale lui Vilentas 50, Bretkūnas traduce de asemenea în NT, în unele locuri, wie offt din Biblia lui Luther (1546) prin kiek || kartu în Mt 23,37 și prin kiekas || kartu în Lk 13,34. 68 și în secțiunea din culegerea de cântări a lui Mažvydas publicată de el, întărește ipoteza că alcătuitorul BP a folosit unul dintre aceste texte. Ca argument secundar că Bretkūnas nu a tradus el însuși acest text, am putea menționa, alături de altele, și felul în care este scris numele propriu Kristus. Atât în textul tradus, cât și în cel parțial original din BP se observă o tendință clară de a scrie cu K numele propriu Kristus (precum și cuvintele krikštas, krikštyti, krikščionis, krikščioniškas, krikščionystė): Kristus apare de 1793 de ori în cele două volume ale Postilės, iar Christus – doar de 34 de ori. Tabelul de mai jos reflectă felul în care Bretkūnas scrie acest nume propriu în pericope, predici, „Passijose” și rugăciuni, precum și în Enchiridione al lui Vilentas, dar și în Euangeliose și Epistolose, precum și felul în care Mažvydas îl scrie în operele sale (Mž): Tabelul 5 BP | E | EE | Mž ∇ | ∅ | # | k | m | total BP Kriſtus | 16 | 1765 | 6 | | 5 | 1792 | 0 | 0 | 0 Krjſtus | | 3 | | | | 3 | 0 | 0 | 0 Chriſtus | 6 | 17 | 10 | 1 | | 34 | 61 | 110 | 332 Așadar, în pofida influenței considerabile a ortografiei originalelor, Bretkūnas a încercat să scrie acest nume propriu cu K (1792 de ori), pe când Vilentas, în E și EE, precum și Mažvydas în operele sale, folosesc numai forma Chriſtus (de 61, 110 și, respectiv, 332 de ori). Dacă Bretkūnas ar fi tradus el însuși acest text, este de presupus că ar fi scris în acest nume propriu litera K, nu Ch. De altfel, și Kleinas a recomandat mai târziu această grafie în gramatica sa, deoarece ch se folosește numai în cuvinte străine, iar lituanienii „abia pot pronunța corect această literă51” (PLKG: 421). Chiar și în dialectele lituaniene actuale, consoana [ch] (la fel ca [h] și [ʃ]) este considerată nouă și rar întrebuințată52. 5. Relația dintre „Kosanies” și textul capitolului „Trumpas klaufimas ir priepro wimas…” din Enchiridiono al lui Vilentas 5.1. Al doilea text din Enchiridiono, asemănător pericopei comparate din Postilės, a fost tipărit în capitolul „Trumpas klaufi=||mas ir priepro wimas tu kurie || nor 51 Exemplele arată că este vorba atât de h, cât și de ch. 52 În aproape toată Lituania, în locul consoanei [ch] se pronunță de obicei [k], cu excepția regiunii Klaipėda, unde graiurile au fost influențate multă vreme de limba germană, și a marginilor sud-estice și estice ale arealului dialectal, unde se resimte puternic influența limbilor slave (LKA II 1982: 108–109). Samogițienii dūnininkai și dounininkai pronunță [ch] în doar câteva cuvinte, și numai reprezentanții generației tinere (Grinaveckis 1973: 284–285). 69 a primi sfântul Sacra=||ment al altarului. M. M.“ (E 68,10–21). Aici, prin prezentarea întrebărilor și răspunsurilor, este explicată semnificația Euharistiei. Acest fragment apare ca răspuns la a treia întrebare, deși prin aceasta se cere doar să se spună „cuvintele testamentului despre [sfânta=||împărtășanie a altarului“. Fritz Bechtel (1882: IV) se gândise deja că M.M. ar putea fi criptograma lui Martynas Mažvydas, deoarece se știa că Mažvydas tradusese în lituaniană și texte liturgice. Bechtel presupunea că Vilentas doar transcrisese acest capitol în dialectul său. Jurgis Gerulis (1927: 68) și Vaclovas Biržiška (1957: 159; 1960: 108) considerau întregul capitol o dezvoltare de către Mažvydas însuși a secțiunii din Catehismul său din 1547, „Despre Sfânta Împărtășanie sau despre Sacramentele altarului…”, pe care Vilentas l-ar fi tipărit după un manuscris păstrat al lui Mažvydas. 5.2. Totuși, textul comparativ din acest capitol al Enchiridionului diferă considerabil nu numai de „Kosanies” și de capitolul E „Sacramentas Altoriaus…”, ci și de textul corespunzător din Catehismul lui Mažvydas. Este aproape identic cu textul din partea a II-a a Cântărilor creștine ale lui Mažvydas, publicate în 1570 de Vilentas și menționate deja în secțiunea 3 a acestui articol, „Szodzei ape S. Weczere…” (MžG 589–590), aflat în capitolul „Catechifma praftas Textas”, inclus la sfârșitul cărții de cântări. Ele diferă doar prin câteva aspecte ortografice neînsemnate: Ponas E 68,10 – POnas MžG II 633,12; Kjlika E 68,16 – kjlika MžG II 634,1; po wecžeres E 68,16 – powe=||cžeres MžG II 634,1–2; ghiemus E 68,17 – iemus MžG II 634,1; to E 68,18 – to MžG II 634,3; kraujes E 68,18 – kraujes MžG II 634,4; ius E 68,19 – ijus MžG II 634,5; pralietas E 68,19 – praletas MžG II 634,5; ghriekų E 68,20 – ghreku MžG II 634,6 (aici sunt menționate toate diferențele observate). Deoarece partea a II-a a Cântărilor creștine a apărut cu 9 ani înaintea Enchiridionului, Vilentas ar fi putut prelua acest text în catehismul său și din cartea de cântări menționată a lui Mažvydas, nu direct din manuscrisul lui Mažvydas, așa cum indică Gerulis (1927: 68) și Biržiška (1957: 159; 1960: 108). Între „Kosanies” și textul din capitolul E „Trumpas klaufimas ir prieprowimas…” există cel puțin 55 de diferențe. Deoarece celelalte neconcordanțe sunt similare cu cele dintre „Kosanies” și secțiunea „Szodzei ape S. Weczere…” din partea a II-a a cărții de cântări a lui Mažvydas (despre aceasta, 3.1–3.6), ele nu vor fi analizate aici în detaliu. 6. Relația dintre „Kosanies” și textul din Paraphrasio al lui Mažvydas 6.1. Al cincilea text asemănător cu „Kosani” din „Kosani” al Postilei, care se regăsește în publicații apărute până în 1591, este în Paraphrasyje al lui Mažvydas. Bretkūnas a inclus deja această traducere atribuită lui Mažvydas în Giesmes Duchau nas ale sale și a publicat-o în 1589 împreună cu Kancionalu și Kollectomis. Se presupune că Vilentas o publicase încă din 1572 sau 1574 (Gerullis 1927: 2; 89), însă publicația nu s-a păstrat. Gerulis a stabilit că Paraphrasis a fost tradusă din agenda prusacă din 1558, „Preußische Kirchenordnung” 70 (în continuare – KO). Totuși, oricât de ciudat ar părea, acest text asemănător cu „Kosani” nu este tradus din agenda menționată. Aceleași exemple invocate mai sus (2.2) ar demonstra și aici că textul nu a fost tradus dintr-o sursă germană. Textul din Paraphrasio este foarte apropiat de textul din Catehismul lui Mažvydas și de sursa sa principală – catehismul lui Seklucjan. Iată câteva sintagme care arată asemănarea dintre textele MžP și MžK și deosebirea lor față de agenda prusacă și „Kosanies”. Întrucât aceleași fragmente din Catehismul mic german al lui Luther din 1543 și din catehismul polonez al lui Seklucjan din 1545 au fost prezentate la compararea textelor BP, E și MžK (2.2), ele nu se repetă aici; în schimb, sunt adăugate exemple din agenda prusacă: BP I 62,4–5 în noaptea aceea ‖ în care a fost trădat MžP 7,4–5 în noaptea aceea în care trebuia ‖ să fie trădat MžK 26,3–4 în noaptea aceea \ în care ‖ trebuia să fie trădat KO 141 în noaptea în care a fost trădat ‖ BP I 62,11–12 în același fel a luat potirul după cină=‖Ires MžP 8,4–5 în același fel după cină ‖ a luat potirul MžK 26,12–13 în același fel după cină‖Ires \ a luat potirul KO 143 În același fel a luat ‖ el și potirul / după ‖ cină BP I 62,12–13 le-a dat lor, spunând / ‖ Luați și beți / toți din acesta MžP 8,5–9,1 – le-a dat lor ‖ spunând / Beți / din aceasta toți MžK 26,13–15 le-a dat lor \ spunând \ ‖ Beți \ din această băutură KO 143–144 le-a dat lor și ‖ a spus / Luați și ‖ beți cu toții din aceasta BP I 62,15–16 pentru voi se varsă / ‖ spre iertarea păcatelor MžP 9,3–5 pentru voi ‖ se varsă spre iertarea păca=‖telor voastre MžK 27,3–5 pentru voi se va =‖răsturna spre iertarea păcatelor voastre KO 144 pentru voi se va văr=‖sa / spre iertarea ‖ păcatelor BP I 62,16–17 Apoi faceți / ‖ ori de câte ori beți în amintirea mea MžP 9,5–10,1–2 Faceți aceasta / de câte ori =‖beți în amin‖tirea mea MžK 27,5–7 faceți aceasta de câte ori ‖beți în amintirea ‖ mea KO 144–145 Faceți astfel ‖ ori de câte ori beți / în ‖ amintirea mea 6.2. Paraphrasio păstrează în text formele de persoana a II-a plural ale modului imperativ al verbului, caracteristice lui Mažvydas, cu formantul -ke-: Imket walgiket MžP 7,7, dariket MžP 8,2; 9,5, Gerket MžP 9,1, precum și prepoziția už: vſ MžP 8,1; 9,3, scrisă la fel ca în Katekizme al său. Însă acolo unde în Katekizme al lui Mažvydas era dialectală 71 La verbul duoti, forma de persoana a 3-a singular a trecutului simplu era dewe (MžK 26,4; 26,14), în timp ce în MžP apare deja forma aukštaitiană dawe (MžP 7,6; 8,5). În locul formei de dativ plural pronominală žemaitiană gims (MžK 26,14), în textul Paraphrasio se găsește forma aukštaitiană iems, MžP 8,5. Lăsând la o parte diferențele menționate aici și alte câteva particularități ortografice, textul MžP diferă mai semnificativ de MžK doar printr-un singur prefix (ifchle=||tas MžK 27,3–4, wilana SK 14,1 – pralietas MžP 9,4, vergolten LK și KO) și prin ordinea cuvintelor dintr-o propoziție. Ordinea cuvintelor din acest fragment ar fi putut fi schimbată în MžP după vreunul dintre Catehismele lui Luther sau după agenda prusacă din 1558 (poate și după cele ulterioare⁵³), însă, judecând după folosirea majusculelor, se poate presupune că s-a consultat totuși agenda: MžK 26,15–27,1–2 Acesta || potir noului testame=||nt este sângele meu MžP 9,2–3 acest potir este noul Testament=||sângele meu KO 144 acest=||potir este noul || Testament în sângele || meu LK 390 Acest potir este noul testament în sângele meu 6.3. În Paraphrasyje, ca și în agendele prusace, acest text este prezentat cu note muzicale, însă și acestea diferă de cele din agende. Se pare că, întrucât textul fusese deja tradus o dată și, în plus, era legat de note muzicale și cântat în biserici, Mažvydas nu l-a tradus din nou din germană, ci a inclus varianta cunoscută de toți și poate deja învățată pe de rost⁵⁴. 6.4. Numărul diferențelor dintre textul corespunzător din Postilės „Kosan ies“ și Paraphrasio lui Mažvydas este și mai mare decât cel dintre „Kosanies“ și ambele ediții ale Enchiridiono lui Vilentas. 53 În agendele prusace din 1558, 1568, 1583 și 1598, cuvintele și notele muzicale ale textelor liturgice sunt aceleași; diferă doar ortografia (Hubatsch 1968: 135) 54 Este păcat că acest text din MžP, ca imn, a rămas neobservat în cartea Dainorei Pociūtė Imnuri bisericești protestante din secolele XVI–XVII. În lista imnurilor bisericești din Prusia Lituania din secolele XVI–XVII, inclusă la sfârșitul cărții, prima sursă indicată pentru imnul „Ponas musu Jefus Kriftus” este cartea de imnuri a lui Lozorius Sengstakas, publicată în 1612 (Pociūtė 1995: 169). Abrevierea vert. de după titlu arată că imnul este tradus, deși originalul nu este indicat, iar abrevierea Vert.? înseamnă că traducătorul este necunoscut. Autoarea a inclus acest imn în indexul imnurilor anonime și l-a atribuit imnurilor de origine anonimă și cu autori neidentificați din secolele XVI–XVII (: 178). Totuși, după cum s-a menționat (6.3), acesta fusese deja tipărit cu note muzicale în 1589, în Duchaunose, cartea de imnuri a lui Bretkūnas, cu 23 de ani înainte de a fi reprodus în cartea de imnuri a lui Sengstakas împreună cu întreaga Paraphrasiu. Nici paternitatea traducerii nu ar trebui să ridice îndoieli, deoarece Paraphrasis este o lucrare semnată de autor: „per Martina Moſwida ifchgulditta“. Cu atât mai mult cu cât, până acum, nu s-a pus la îndoială nici faptul că traducătorul capitolului „Ape Swetaſti alba Sa=||cramenta altariaus…“ din partea a patra a primei cărți lituaniene (în care acest text a fost tipărit pentru prima dată) nu este Mažvydas. Un text asemănător, însă fără note muzicale și ceva mai apropiat de varianta germană, se găsește și în partea a II-a din Gesmių Chrikščoniškų a lui Mažvydas (vezi 3.1), publicată în 1570, precum și în Enchiridione lui Vilentas. Putem considera, cu titlu provizoriu, prima sursă a acestui imn (tipărit doar fără note muzicale) Katekizmą lui Mažvydas. În acest caz, anul publicării sale ar fi 1547, nu 1612, iar secolul al XVI-lea, nu al XVII-lea. 72 textelor și ale secțiunii din partea a II-a a Cântărilor creștine ale lui Mažvydas – au fost numărate aproximativ 62, adică de circa 2,5 ori mai multe decât între pericopa acestei Postile și textul din Enchiridion, cel mai apropiat de aceasta. Aceste diferențe sunt asemănătoare celor dintre „Kosanies” și MžK: pe lângă aceleași neconcordanțe textuale, Paraphrasis diferă de pericopa BP prin păstrarea formelor dialectale samogitiene ale persoanei a II-a plural a imperativului verbelor (toate cele 5 verbe au aici formantul -ke-), prin scrierea prepoziției už cu grafemele v și β și prin terminația -o la gen. sg. iertării. Totuși, în acesta, spre deosebire de MžK și BP, găsim acc. sg. dūna, ilchdūtas nu cu grafemul o, ci cu ū, precum și SChitū gi, și nu Schitoiu, ca în BP. Din cauza numărului mare de diferențe, în special a neconcordanțelor din textul însuși, care atestă existența unor originale diferite pentru aceste texte, Paraphrasis, la fel ca Catehismul lui Mažvydas, nu putea fi sursa principală a „Kosanies”. 7. Relația dintre „Kosanies” și BNT Lc 22,19 7.1. Un enunț din „Kosanies” trimite la versetul 19 din capitolul 22 al Evangheliei după Luca; forma compusă, la timpul prezent, a diatezei pasive a verbului „a trăda” se deosebește atât de textul cel mai apropiat de el, din secțiunea Enchiridionului „Sacramentas Altoriaus…”, cât și de MžK și de toate celelalte surse lituaniene menționate aici: BP I 62,8–9 kurſai vſch || ius ira ifchdodams BNT Lk 22,19 kurſai uſ ius ira || dodamas E 33,8 kurſai vſch nus būs ifchdūtas MžK 26,9–10 kurſſai vſ jus bus iſſldotas MžG 589,17–18 kurſai vſch ius bus || ifchdūtas MžP 8,1–2 kurſſai vſ || ius bus ifchdūtas În BP și BNT, la Lk 22,19 este folosită aceeași formă compusă a verbului la diateza pasivă, la timpul prezent, cu participiul pasiv al prezentului; numai participiul din BP are prefixul ifch- (poate sub influența lui E, deoarece și aici participiul are prefixul ifch- E 33,8). Bretkūnas a tradus Evanghelia după Luca din Vulgata latină. Forma compusă a verbului a preda din BP și BNT corespunde formei de praesens indicativi passivi din Vulgata, atestată în Lk 22,19: quod pro vobis datur. Aceeași variantă ca în Vulgata se găsește și în primele Catehisme Mici ale lui Luther, în latină, din 1529, precum și în cele ulterioare, traduse în latină de Georg Major și Justus Jonas: quod pro vobis datur. Pasajul nu diferă în esență nici în Catehismele Mici germane ale lui Luther: der für euch gegeben wird, însă poate fi 73 tradus în două feluri: la prezentul pasivului de proces și la viitorul pasivului de stare (rezultativ). Pe ce sursă se bazează alcătuitorul Postilei — pe BNT tradusă de el, pe Vulgata sau pe vreun catehism luteran în limba latină — este greu de spus cu exactitate, deoarece acestea coincid din acest punct de vedere. Numai catehismele poloneze ale lui Malecki și Seklucjan se deosebesc clar de varianta BP și BNT: SK 13,7–8: care suflet || va fi dat; MK 9,8–9: cine =||pentru voi va fi dat trupul. 7.2. Și scrierea cu vocala o în locul diftongului uo, în aceeași propoziție din această Evanghelie, indică orientarea către Evanghelia după Luca din BNT: acc. sg. dona, dodamas. Așa cum s-a menționat în secțiunea 2 a acestui articol (2.2), și în „Kosanyje” se scrie o în loc de uo: acc. sg. Dona BP I 62,6, ifchdotas BP I 62,5, ifchdodams BP I 62,9, deși în întreaga Postilă aceste cuvinte se scriu mult mai des (de 3,8 ori) cu ū. În această privință, el coincide și cu Catehismul lui Mažvydas. În acesta din urmă găsim, respectiv, acc. sg. dona MžK 26,5, ifchdotas MžK 26,4 și ifƀ||dotas MžK 26,9–10. Deoarece atât BP, cât și BNT folosesc în această propoziție o formă verbală compusă a diatezei pasive, la timpul prezent, cu un participiu pasiv prezent, dar numai participiul din BP are prefixul ifch-, în timp ce MžK are o formă compusă a diatezei pasive la timpul viitor, cu un participiu pasiv trecut, putem presupune că Bretkūnas a comparat această propoziție cu traducerea sa din BNT Lk 22,19. 7.3. Este posibil ca Bretkūnas să fi consultat BNT și când a schimbat ordinea cuvintelor într-un alt fragment al acestui verset. Deși ordinea cuvintelor din BP coincide și cu cea din MžK, deoarece în acesta din urmă se folosește un prefix diferit (ifchle=||tas MžK 27,3–3 corespunde lui wilana SK 14,1), acest exemplu indică, de asemenea, mai degrabă orientarea către BNT Lk 22,19: BP I 62,15 kurfai uẛ ius bus vărsat E 33,14–15 care pentru voi va fi vărsat MžK 27,3–3 care pentru voi va fi vărsat= BNT Lk 22,19 care pentru voi va fi vărsat 8. Concluzii 1. Dintre cele 67 de pericope evanghelice și cele 2 epistolare din Postilėje (BP) a lui Jonas Bretkūnas, 65 evanghelice și 2 epistolare sunt identice cu cele din cartea lui Baltramiejus Vilentas Ewangelias bei Epistolas (EE), însă Bretkūnas a adăugat două. Un text asemănător cu unul dintre ele, intitulat „KOSANIS APE VVAECZAE-||re Pono mufu Iefaus Chriſtaus, Dienoje || kaledu ant Miſchparo ſakama“ (BP I 62), a fost găsit în patru publicații apărute înainte de 1591: 1) Katekizme al lui Mažvydas (1547; MžK); 2) partea a II-a din Giesmių Chrikščoniškų de Mažvydas, publicată de Vilentas (1570; MžG); 3) Enchiridione al lui Vilentas (1579; E), unde apare în două 74 secțiuni: a) „Sacramentas Altoriaus / kaip || tô Hukinikas ſcheimina ſawa || praſcheȝiaufei tur || mokinti“ (E 33,3–17); b) „Trumpas klauſi=||mas ir prie= prowimas tu kurie || nor prijmti ſchventaȝghi Sacra=||menta Altoraus. M.M.“ (E 68,10–21) și 4) Paraphrasyje al lui Mažvydas (1589; MžP). 2. Textul din secțiunea „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono al lui Vilentas trebuie considerat sursa principală a acestei pericope. „Kosanis” diferă relativ puțin de acesta: au fost identificate 23 de diferențe (în principal de ortografie și morfologie), nu există discrepanțe textuale semnificative, nu au fost adăugate și nici omise cuvinte, iar folosirea majusculelor nu diferă. Faptul că Bretkūnas a folosit tocmai textul din secțiunea „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono este demonstrat de următoarele: a) în pericopa din Postilės s-a păstrat forma scurtă de locativ singular feminin ſchito; b) la fel este raportul dintre formele de persoana a II-a plural ale imperativului verbelor imti, daryti, gerti, valgyti, cu formantul aukštaitian și cel žemaitian (în ambele texte apar 5 forme identice cu -ki- și 1 cu -ke-), deși în întreaga Postilėje, în aceste cuvinte, este mai obișnuit formantul žemaitian -ke- (după cum arată tabelul 1); c) fragmentele pericopei care coincid în esență cu fragmentele corespunzătoare din această secțiune, deși Vilentas, traducându-le, s-a îndepărtat întrucâtva de Micul Catehism al lui Luther (1543). În „Kosanyje” s-au păstrat nu numai particularități ortografice și lexicale caracteristice textului din secțiunea „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono, ci și textului dintr-o altă secțiune a Enchiridiono, „Trumpas klauſimas ir prieprowimas...”, precum și broșurii „Sʒodʒei ape S. Wecʒere...” din partea a II-a a Gesmių Chriksčoniškų al lui Mažvydas, publicată de Vilentas: a) scrierea lui v și ſch în prepoziția už: vſch BP I 62,8, deși în întreaga Postilėje se scrie de obicei uſ̌, iar vſch apare numai în „Kosanyje” (reflectat în tabelul 4); b) adverbul de timp dažnai se găsește, de asemenea, numai în „Kosanyje”, deși în întreaga Postilėje frecvența și repetarea acțiunii sunt exprimate prin adverbul de timp tankiai. 3. Diferențele dintre textul din „Kosanė” și cel din secțiunea „Sacramentas Altoriaus...” din Enchiridiono arată că Bretkūnas a apropiat consecvent ortografia și morfologia de cele caracteristice Postilei: a scris acuzativul singular ius BP I 62,9; 62,15, nu jus ca în E 33,8; 33,15; bus BP I 62,15, nu būs ca în E 33,15; uſ̌ BP I 62,15, nu vſch ca în E 33,14; naktije BP I 62,5, nu naktie ca în E 33,4; kurioje BP I 62,5, nu kurio ca în E 33,4. 4. Celelalte texte lituaniene menționate nu pot fi considerate sursa principală a „Kosanės”, din următoarele motive: a) între această pericopă și textul corespunzător din Katekizmo al lui Mažvydas există multe diferențe de ortografie, punctuație, fonetică și morfologie (aproximativ 80 în total), precum și discrepanțe textuale semnificative, legate de diferitele texte originale de traducere. Totuși, acesta ar fi putut exercita o anumită influență asupra lui Bretkūnas. Acest lucru ar fi indicat de scrierea literei o în loc de uo (<ide *ō) în cuvintele la acuzativ singular dona, ichdotas, ichdodams, precum și, poate, de tatai pavar- 75 înlocuirea pronumelui tas din capitolul „Sacramentas Altoriaus…“ al Enchiridiono publicat de Vilentas. b) între „Kosanės“ și capitolul „Szodžei ape S. Weczere…“ din partea a II-a a Gesmių Chriksczoniszkų de Mažvydas, publicată de Vilentas, există cel puțin 56 de diferențe. Aceste texte diferă cel mai mult deoarece cel din urmă este alcătuit din propoziții bazate pe traduceri din Seklucjano în limba polonă, din catehismele germane ale lui Liuterio și dintr-o altă sursă neidentificată. c) între „Kosanės“ și textul tipărit în capitolul „Trumpas klausimas ir prieprowimas…“ din Enchiridiono al lui Vilentas au fost observate 55 de diferențe. Întrucât cel din urmă este foarte apropiat de secțiunea menționată din imnul lui Mažvydas, neconcordanțele textuale dintre „Kosanės“ și cel de-al doilea text din Enchiridiono sunt aceleași ca între „Kosanės“ și secțiunea menționată din imn. d) textul Paraphrasio (MžP) al lui Mažvydas este apropiat de textul Katekizmo al lui Mažvydas, dar diferă considerabil de „Kosanės“ — între ele s-au identificat 62 de diferențe, dintre care unele (formantul -ke- al persoanei a 2-a plural a imperativului verbelor din dialectul žemaičių, prepoziția vβ, gen. sg. atminima) sunt asemănătoare cu cele dintre pericopa din această Postilės și textul Katekizmo lui Mažvydas. 5. Când a redactat „Kosanį“, Bretkūnas este posibil să fi consultat și Lk 22,19 din Noul Testament tradus de el (BNT), deoarece atât în „Kosanyje“, cât și în BNT este folosită aceeași formă compusă a verbului (iš)duoti, la prezent, diateza pasivă, cu participiu pasiv prezent ira ilchdodams, pe când în Enchiridione și în Katekizme al lui Mažvydas apare forma compusă a diatezei pasive la viitor, corespunzătoare originalului german și polon, cu participiu pasiv trecut būs ilchdūtas, bus ifždotas. Noul Testament al lui Bretkūnas, la fel ca Catehismul lui Mažvydas, ar fi putut influența și folosirea grafemului o în loc de uo55, precum și schimbarea ordinii cuvintelor într-un fragment. Primit la 16.06.1998 ŠALTINIAI BP I – Bretkūnas J. 1591: POSTILLA Tatai eſti Trumpas ir Praſtas Iſchguldimas Euangeliu / ſakamuiu Bažniczoje Krikſchczioniſchkoie / nūg Aduento ik 55 Pastaba. Straipsnį jau parengus spaudai, buvo atkreiptas dėmesys į tai, kad ir kitose Postilės perikopėse dvigarsis [uo] rašomas raide o, o ne rašmeniu ū. Visos BP perikopės išspausdintos aukštesniu šriftu (~18 punktų) nei pamokslai ir gali būti, kad spaustuvė neturėjo šio šrifto ženklo ū. Nuoširdžiai dėkoju prof. habil. dr. Zigm[u]i Zinkevičiui ir habil. dr. Sauliui Ambrazui už vertingas redakcines pastabas, Vilijai Gerulaitienei už santraukos vertimą į vokiečių kalbą, Audronei Stanislovaitienei ir Vytautui Zinkevičiui už nuolatinę pagalbą, man teikiamą dirbant kompiuteriu filologinius darbus. 76 Wæliku. Per Iana Bretkuna Lietuvos Plebona Karaliaucȥiuie Pruſſu. Iſſpaude Karaliaucȥiuie Iurgis Oſterbergeras. Mæta Pono 1591. BP II – Bretkūnas J. 1591: POSTILLA tatai eſti Trumpas ir Praſtas Iſchguldimas Euangeliu / ſakamuiu Baſnicȥoie Krikſcȥioniſchkoie / nūg Wæliku ik Aduento. Per Iana Bretkuna Lietuvos Plebona Karaliaucȥiuie Pruſſu. Iſſpauſta Karaliaucȥiuie / Iurgio Oſterbergero. Mæta Pono 1591. BNT – Bretkūnas J. 1580: NAVIAS TESTAMENTAS. Ing Lietuwiſchką Lieſʒuwį perraſchitas. per Ianą Bretkūną Labguwos Plebona. 1580. Cituojama iš: NAVIAS TESTAMENTAS Ing Lietuwiſchką Lieſʒuwį perraſchitas. per Ianą Bretkūną Labguwos Plebona. 1580. DAS NEUE TESTAMENT in die litauische Sprache übersetzt von Johann Bretke, Pastor zu Labiau 1580: Faksimile der Handschrift, Band 7 und 8, Labiau, i. Pr. 1580. Hrsg. von J. D. Range und Fr. Scholz. 1991. Paderborn–München–Wien–Zürich. E – Vilentas B. 1579: ENCHIRIDION Catechiſmas maſʒas / dæł paſpalitu Plebону ir Koʒnadiju / Wokiſchku lieſʒuwiu paraſchits per Daktara Martina Luthera. O iſch Wokiſchka lieſʒuwia ant Lietuwiſchka pilnai ir wier­nai pergulditas / per Baltramieju Willentha Plebona Karalauȥiuie ant Schteindama. Iſchſpaultas Karalauȥiu per Iurgi Oſterbergera / Metu Diewa M. D. LXXIX. EE – Vilentas B. 1579: Euangelias bei Epiſtolas / Nedeliu ir ſchwentuju dienoſu ſkaitomoſias / Baſnicȥoſu Chrikſcȥoniſchkoſu / pilnai ir wier­nai pergulditas ant Lietuwiſchka Sʒodʒia / per Baltramieju Willenta / Plebona Karalauȥiui ant Schteindama. Priegtam / ant gala priedeta ira Hiſtoria apie muka ir ſmerti Wieſchpaties muſu Ieſaus Chriſtaus pagal kieturiu Euangeliſtu. Iſchſpaultas Karalauȥiui per Iurgi Oſterbergera / Metu M. D. LXXIX. LB – Luther M. Das Newe Teſtament Deutʒſch. Vuittemberg. 1546. Cituojama iš: Luther M. Werke. Kritische Gesamtausgabe. Die Deutsche Bibel. Bd. 6. Weimar, 1929. Skaitmenys rodo šio tomo puslapius. LK – Luther M. 1543: ENCHIRIDION Der Kleine Catechiſmus. Cituojama iš: Luther M. Werke. Kritische Gesamtausgabe. Bd. 30¹. Weimar, 1910. Skaitmenys rodo šio tomo puslapius. MK – Malecki J. 1546: Catechiſmvs to ieſt. Nauka Krzesczianska od Apostolow dla prostich ludzi we trezech cząstkach zamkniona, y z drugiemi cząstkami ku teyże nauce krzesczianskie przileżącemi, z Lacinskiego jęzika pilnie przełożona. Przez Jana Maleckiego S. […] VV Krolevcv. M. D. XLVI. Cituojama iš: Neumann F.W. 1941: Studien zum polnischen frühreformatorischen Schrifttum. T. 1: Die Katechismen von 1545 und 1546 und die Polemik zwischen Seklucyan und Maletius. Leipzig. MžK – Mažvydas M. 1547: CATECHISMVS PRAſty Sʒadei, Makſlas ſkaitima raſchta yr gieſmes del krikſcȥianiſtes bei del berneliu iaunu nauiey ſugulditas KARALIAVCʒVI VIII. dena Meneſes Sauſia, Metu vſgimima Diewa. M. D. XLVII. Šis ir visi kiti Mažvydo darbai cituojami iš: Martynas Mažvydas 1993: Katekizmas ir kiti raštai. Vilnius. MžG – Mažvydas M. 1570: GESMES Chrikſcȥoniſkas gedomas baſnicȥoſu per Welikas ir Sekminias ik Aduenta. Iſchſpaultas Karalauȥiui / nūg Iona Daubmana. Metu Diewa / M. D. LXX. MžP – Mažvydas M. 1589: PARAPHRASIS. Permanitina poter aus malda / per Martina Moſwida iſchguldita. [Karaliaučius, 1589]. 77 KO – Preußische Kirchenordnung 1558: Cituojama iš: Hubatsch W. Geschichte der evangelischen Kirche Ostpreussens. Bd. 3: Dokumente. 1968, Göttingen. Skaitmenys rodo šio tomo puslapius. SK – Seklucjan J. 1545: Katechizmv text profiti dla proftego lvdv wkrolewczy. 1.5.4.5. V – Vulgata. Cituojama iš: Nestle-Aland 1994: Novum Testamentum Graece et Latine. Stuttgart. G – Graikiškas Naujasis Testamentas. Cituojama iš: Nestle-Aland 1994: Novum Testamentum Graece et Latine. Stuttgart. LITERATŪRA Aleknavičienė O. 1998: Jono Bretkūno Postilės perikopių autorystė: Mt 3,13–17 šaltiniai. In: Baltistica, V priedas. Ambrazas S., Aleknavičienė O., Zinkevičius V. 1998: Istorinis lietuvių kalbos žodynas ir senųjų raštų kompiuterizavimas. In: LKK XXXIX. Ambrazas V. 1962: Absoliutinis naudininkas XVI–XVII a. lietuvių kalbos paminkluose. In: LKK V, 3–106. Baniulienė D. Nepaprastas Mažvydo metų atradimas. In: „Lietuvos aidas“ Nr. 162, 1997 08 20. Bechtel F. 1882: Bartholomäus Willent’s litauische Uebersetzung des Luther’schen Enchiridions und der Episteln und Evangelien, nebst den Varianten der von Lazarus Sengstock besorgten Ausgabe dieser Schriften. Göttingen. Bezzenberger A. 1893: Zur litauischen Litteraturgeschichte. In: Mitteilungen der Litauischen Litterarischen Gesellschaft. Bd. 3. Hf. 13–18. Heidelberg. Biržiška V. 1953: Senųjų lietuviškų knygų istorija. D. 1. Chicago. Biržiška V. 1957: Senųjų lietuviškų knygų istorija. D. 2. Chicago. Biržiška V. 1960: Aleksandrynas: Senųjų lietuvių rašytojų, rašiusių prieš 1865 m., biografijos, bibliografijos ir biobibliografijos. T. 1: XVI–XVII amžiai. Čikaga. Bretkūnas J. 1983: Rinktiniai raštai. Parengė J. Palionis ir J. Žukauskaitė. Vilnius. Dini P. 1994: L’Inno di S. Ambrogio di Martynas Mažvydas: Studio filologico-linguistico del testo antico lituano (1549) e delle sue fonti latine e polacche. Roma. Dini P. 1996: Apie J.Gerullį – Mažvydo (GA, MPr) leidėją. In: LKK XXXVI. Vilnius. Falkenhahn V. 1941: Der Übersetzer der litauischen Bibel Johannes Bretke und seine Helfer: Beiträge zur Kultur- und Kirchengeschichte Altpreussens. Königsberg (Pr) und Berlin. Ford G. 1969: The Old Lithuanian Catechism of Baltramiejus Vilentas (1579): A Phonological Morphological and Syntactical Investigation. The Hague–Paris. Gerullis J. 1922: Mažvydas Seniausieji lietuvių kalbos paminklai iki 1570 metams. Kaunas. Gerullis J. 1927: Senieji lietuvių skaitymai. I dalis: Tekstai su įvadais. Kaunas. Grinaveckis V. 1973: Žemaičių tarmių istorija. Vilnius. Hermann E. 1923: Bemerkungen zum altlitauischen Schrifttum in Preussen. In: Die Nachrichten der K. Gesellschaft der Wissenschaften zu Göttingen. Philologisch-historische Klasse. Göttingen. Hermann E. 1926: Litauische Studien: Eine historische Untersuchung schwachbetonter Wörter im Litauischen. Berlin. Heussi K. 1991: Kompendium der Kirchengeschichte. 18 Aufl. Tübingen. Hubatsch W. 1968: Geschichte der evangelischen Kirche Ostpreussens. Bd. 3: Dokumente. Göttingen. KBI 1997: Lenzenweger J. ir kt. Katalikų bažnyčios istorija. T. 2. Vilnius. Kleinas D. 1653: Grammatica Litvanica … Regiomonti. Cituojama iš: Pirmoji lietuvių kalbos gramatika 1957. Parengė T. Buchienė ir J. Palionis. Vilnius. Koženiauskienė R. 1990: XVII–XVIII amžiaus prakalbos ir dedikacijos. Vilnius. 78 Лихачев Д. 1983: Текстология: На материале русской литературы X–XVII веков. LKA II 1982: Lietuvių kalbos atlasas. T. 2: Fonetika. Vilnius. LKA III 1991: Lietuvių kalbos atlasas. T. 3: Morfologija. Vilnius. LKŽ VI 1962: Lietuvių kalbos žodynas. T. 6. Vilnius. LLICh: Lietuvių literatūros istoriografijos chrestomatija (iki 1940 m.). Parengė L. Gineitis. Vilnius, 1988. Luther M. 1910: Werke. Kritische Gesamtausgabe. Bd. 30I. Weimar. Luther M. 1929: Werke. Kritische Gesamtausgabe. Die Deutsche Bibel. Bd. 6. Weimar. Michelini G. 1995: Über die Stellung des Objektes in der Postille von Bretkūnas. In: Analecta Indoevropaea Cracoviensia Ioannis Safarewicz memoriae dicata. Krakow. S. 249–256. NBL 1997: Neues Bibel-Lexikon. Lieferung II. Obadja – Qudschu. Hrsg. von Manfred Görg, Bernhard Lang. Zürich und Düsseldorf. Nestle-Aland 1994: Novum Testamentum Graece et Latine. 3. neubearb. Aufl. Stuttgart. Neumann F. W. 1941: Studien zum polnischen frühreformatorischen Schrifttum. T. 1: Die Katechismen von 1545 und 1546 und die Polemik zwischen Seklucyan und Maletius. Leipzig. Palionis J. 1967: Lietuvių literatūrinė kalba XVI–XVII a. Vilnius. PLKG: Pirmoji lietuvių kalbos gramatika. Parengė T. Buchienė ir J. Palionis. Vilnius, 1957. Pociūtė D. 1995: XVI–XVII a. protestantų bažnytinės giesmės: Lietuvos Didžioji Kunigaikštystė ir Prūsų Lietuva. Vilnius. Range J. 1992: Bausteine zur Bretke-Forschung: Kommentarband zur Bretke-Edition (NT). Paderborn–München–Wien–Zürich. Rhesa L. 1816: Geschichte der litthauischen Bibel. Königsberg. Rosinas A. 1995: Baltų kalbų įvardžiai: morfologijos raida. Vilnius. RŽ 1992: Religijotyros žodynas. Vilnius. Salopiata P. 1929: Das Verhältnis der Evangelien-Texte in den ältesten katholisch-litauischen Drucken. Göttingen. Seklucjan J. 1979: Wybór pism. Dokonał, opracował i wstępem poprzedził S.Rospond. Pojezierze–Olsztyn. Skvireckas J. 1991: Bendrasis įvadas į Šventąjį Raštą. In: Šventasis Raštas. Senasis Testamentas. T. 3. P. 439–505. Stang Chr. 1929: Die Sprache des litauischen Katechismus von Mažvydas. Oslo. Trautmann R. 1909: Die Quellen der drei altpreussischen Katechismen und des Enchiridions von Bartholomaeus Willent. In: Altpreussische Monatsschrift. Bd. 46. Königsberg. Urbas D. 1996: Martyno Mažvydo raštų žodynas. Vilnius. WP: Wolfenbüttelio postilė. Parengė J. Karaciejus. Vilnius, 1995. Zieger A. 1967: Forschungen und Quellen zur Kirchen- und Kulturgeschichte Ostdeutschlands. Bd. 5: Das religiöse und kirchliche Leben in Preussen und Kurland im Spiegel der evangelischen Kirchenordnungen des 16. Jahrhunderts. Hrsg. von Bernhard Stasiewski. Köln Graz. Zinkevičius Z. 1987: Lietuvių kalbos istorija. T. 2: Iki pirmųjų raštų. Vilnius. Zinkevičius Z. 1966: Lietuvių dialektologija: Lyginamoji tarmių fonetika ir morfologija. Vilnius. 79 DIE FRAGE NACH DEM ÜBERSETZER DER PERIKOPEN IN DER POSTILLE VON JONAS BRETĶUNAS: QUELLEN VON „KOSANIS“ Zusammenfassung In diesem Artikel wird der Frage nach dem Übersetzer der Perikopen in der Postille (BP) von Jonas Bretkūnas nachgegangen und ein Versuch gemacht, festzustellen, was die Hauptquelle der Perikope „Kosanis“ gewesen sein könnte. Eine vergleichende Textanalyse ermöglicht folgende Schlußfolgerungen: 1. Von den 67 evangelischen und 2 epistolischen Perikopen in der Postille von Jonas Bretkūnas (BP) sind 65 evangelische sowie 2 epistolische Perikopen dieselben wie die im Buch von Baltramiejus Vilentas Evangelias bei Epistolas gedruckten, zwei Perikopen sind aber von Bretkūnas hinzugefügt worden. Den Text, der einer Perikope („KOSANIS APE VVÆCZE-||re Pono mufu Iefaus Chriſtaus, Dienoie || kaledu ant Miſchparo ſakama“; BP I 62) nahe kommt, finden wir in vier bis zum Jahre 1591 erschienenen Ausgaben: 1) im Katechismus von Mažvydas (1547; MžK); 2) im 2. Teil der durch Vilentas veröffentlichten Gesmes Chriksczoniskas von Mažvydas (1570; MžG); 3) im Enchiridionas von Vilentas (1579; E), wo er in zwei Kapiteln zu finden ist: a) im „Sacramentas Altoriaus / kaip || tō Hukinikas ſcheimina fawa || praſchczi aufei tur || mokinti“ (E 33, 3–17), b) im „Trumpas klaufi=||mas ir prieprowimas tu kurie || nor priimti ſchwentaghi Sacra=||menta Altoraus. M. M.“ (E 68, 10–21) und 4) im Paraphrasis von Mažvydas (1589; MžP). 2. Die Hauptquelle für diese Perikope sollte der im Kapitel „Sacramentas Altoriaus…“ des Enchiridionas von Vilentas enthaltene Text sein. „Kosanis“ weist ganz unwesentliche Unterschiede dazu auf: es wurden 23 Unterschiede festgestellt, vor allem in der Rechtschreibung und Morphologie, es gibt keine bedeutsamen Abweichungen im Text, weder fehlen Wörter noch wurden welche hinzugefügt, der Gebrauch von großen Buchstaben unterscheidet sich nicht. Folgende Tatsachen lassen schlußfolgern, daß Bretkūnas gerade den im Kapitel „Sacramentas Altoriaus…“ von Enchiridionas gedruckten Text herangezogen hat: a) die in der Perikope der Postille erhalten gebliebene Kurzform ſchito im Lokativ Singular Femininum; b) das gleiche Verhältnis zwischen den Imperativformen der Verben imti, daryti, valgyti, gerti in der 2. Person Plural mit dem aukštaitischen und žemaitischen Formans (in beiden Texten gibt es fünf gleiche Formen mit -ki- und eine mit -ke-), obwohl in der ganzen Postille das žemaitische Formans -ke- kennzeichnender ist (Tabelle 1); c) die Fragmente von dieser Perikope, die im Prinzip mit entsprechenden Fragmenten dieses Kapitels übereinstimmen, obwohl Vilentas sich bei ihrer Übersetzung in einigem vom kleinen lutherischen Katechismus (1543) entfernt hatte. In „Kosanis“ sind die nicht nur dem Kapitel „Sacramentas Altoriaus…“ von Enchiridionas, sondern auch dem Text eines anderen Kapitels davon („Trumpas klaufimas ir prieprowimas…“) sowie dem Kapitel „Ṡodžei ape S. Wecžere…“ des 2. Teiles der durch Vilentas veröffentlichten Gesmes Chriksczoniskas charakteristischen Tatsachen der Rechtschreibung und Lexik erhalten geblieben: a) der Gebrauch von Buchstaben v und ſch in der Präposition už: vſch in BP I 62, 8, obwohl in der ganzen Postille üblicherweise uſch geschrieben wird, und vſch nur in „Kosanis“ gebraucht wurde (dazu Tabelle 4); b) darüber hinaus das Temporaladverb dažnai, das nur in „Kosanis“ verwendet wurde, obwohl die Häufigkeit und Wiederholung einer Tätigkeit in der ganzen Postille durch ein anderes Temporaladverb – tankiai – wiedergegeben wird. 3. Die Unterschiede zwischen „Kosanis“ und dem Text des Kapitels „Sacramentas Altoriaus…“ von Enchiridionas zeigen, daß Bretkūnas die Rechtschreibung und Morphologie der für die Postille typischen konsequent angeglichen hatte: Acc. Sg. hat er als ius in BP I 62, 9 sowie in BP I 62, 15 und nicht nus wie in E 33, 8 sowie in E 33, 15 geschrieben; uſch in BP I und nicht vſch wie in E 33, 14; naktije in BP I 62, 5 und nicht naktie wie in E 33, 4; kurioie in BP I 62, 5 und nicht kurio wie in E 33, 4. 80 4. Die anderen zum Vergleich herangezogenen Texte können nicht für die Hauptquelle für „Kosanis“ gehalten werden aus folgenden Gründen: a) diese Perikope und der entsprechende Text des Katechismus von Mažvydas unterscheiden sich in Vielem in der Punktuation, Phonetik und Morphologie (es gibt etwa 80 Unterschiede), es gibt auch deutliche inhaltliche Unterschiede, was an unterschiedlichen Vorlagen für die Übersetzung liegt. Andererseits kann er auf bestimmte Weise Bretkūnas beeinflußt haben. Davon zeugt die Schreibung von o anstelle von uo (<ide *ö) in den Wörtern Acc. Sg. dona, ichdotas, ilchdodams sowie vielleicht auch der Gebrauch von tatai anstelle des Pronomens tas, das im Kapitel „Sacramentas Altoriaus...“ des Enchiridionas von Vilentas verwendet wurde. b) „Kosanis“ und das im 2. Teil der durch Vilentas veröffentlichten Gesmes Chriksczoniskas von Mažvydas gedruckte Kapitel „Sʒodʒei ape S. Wecʒere...“ weisen nicht weniger als 56 Unterschiede auf. Diese Texte unterscheiden sich vor allem dadurch, daß der letztere aus Sätzen besteht, deren Grundlage Übersetzungen aus dem polnischen Seclucjanus und der deutschen Katechismen von Luther sowie noch einer weiteren nicht festgestellten Quelle bilden. c) Beim Vergleich von „Kosanis“ und dem Text im Kapitel „Trumpas klaufimas ir prieprowimas...“ wurden 55 Unterschiede festgestellt. Der Text von diesem Kapitel ist dem Kapitel im Gesangbuch von Mažvydas besonders ähnlich. d) Der Text von Paraphrasis von Mažvydas kommt dem Text des Katechismus von Mažvydas nahe, doch unterscheidet sich ziemlich von „Kosanis“, – dabei können 62 Unterschiede verzeichnet werden. Einige von diesen Unterschieden (daszematische verbale Formans -ke- im Imperativ der 2. Person Pl., die Präposition vʒ, Gen. Sg. atminima) sind denen zwischen dieser Perikope der Postille und dem Text des Katechismus von Mažvydas ähnlich. 5. Bei der Arbeit am „Kosanis“ kann Bretkūnas im von ihm selbst übersetzten Neuen Testament (BNT), im 19 Vers des 22 Kapitels des Evangeliums nach Lukas, nachgeschaut haben, denn sowohl im „Kosanis“ als auch im Lk 22,19 des BNT wurde dieselbe zusammengesetzte Passivform vom Verb (iš)duoti mit dem passiven Partizip von Mažvydas die deutsche und polnische Vorlage entsprechende im Präsens ira ichchodams gebraucht, indem in Enchiridionas und im Katechismus zusammengesetzte Passivform im Futur mit dem passiven Partizip im Präteritum būs iʒdūtas, bus iʒdotas zu finden ist. Das Neue Testament von Bretkūnas wie auch der Katechismus von Mažvydas kann den Gebrauch von o anstelle von uo sowie die Änderung der Wortfolge in einem der Fragmente beeinflußt haben. 81