Sociolingvistinis žvilgsnis į XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimiją

ACTA LINGUISTICA LITHUANICA XLV (2001), 39–61 O perspectivă sociolingvistică asupra antroponimiei din Lituania de Est în secolele XVI–XVII Laima Grumadienė Institutul de Limba Lituaniană, Vilnius Pe baza analizei numelor personale consemnate în registrele judiciare din 1554 și 1636 din Linkmenys (Lituania de Est), se sugerează că, cel puțin începând cu secolul al XVI-lea, ar fi putut funcționa pe teritoriul Lituaniei de astăzi un mecanism de rutenizare, similar procesului de polonizare care a avut loc mai târziu. Ruteana, varietatea vorbită a limbii Cancelariei Ducale, s-ar fi putut răspândi printre nobili ca simbol de statut. Acest proces ar fi putut afecta și o parte a țărănimii. Faptul că formele prescurtate ale numelor creștine pot apărea atât în formă lituaniană, cât și slavă, arată că ambele forme trebuie să fi fost în uz: acest lucru nu poate fi atribuit obiceiurilor scribilor. Aceasta înseamnă că în secolul al XVI-lea ar fi putut exista focare de bilingvism lituaniano-rutean mult la nord de frontiera lingvistică lituaniano-ruteană. Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie revizuită perspectiva noastră asupra mecanismului de pătrundere a (unei părți a) slavismelor în dialectele din Lituania de Est: acestea ar fi putut fi introduse odată cu noi aspecte ale vieții cotidiene, sub influența tradiției scrise (în special a celei slavone bisericești) sau ca urmare a răspândirii bilingvismului începând cu secolul al XVI-lea. 1. DESPRE SITUAȚIA SOCIOLINGVISTICĂ În discuțiile despre schimbările fonetice petrecute cu câteva secole în urmă în limba lituaniană sau în anumite dialecte ale acesteia, mai ales în cele estice, se recunoaște în general că „legăturile foarte strânse și vechi cu slavii răsăriteni și amestecul de tot felul nu puteau să nu influențeze dezvoltarea limbii lituaniene” (Zinkevičius 1987: 68). Apariția unei părți considerabile a împrumuturilor slave din vocabular este explicată de obicei prin interacțiunea culturilor și dezvoltarea civilizației, adică prin denumirea NOUTĂȚILOR cu cuvinte împrumutate sau traduse literal. În asemenea cazuri nu sunt necesare contacte deosebit de strânse și intense; împrumuturile se pot răspândi prin intermediari: „[…] înainte de vremea lui Mindaugas, lituanienii erau deja oarecum familiarizați cu creștinismul, se pare, mai ales prin intermediul vecinilor slavi răsăriteni: cunoșteau și foloseau termeni creștini și denumiri ale sărbătorilor creștine preluate de la slavii răsăriteni, iar unele nume personale creștine nu le erau străine. Toate acestea au ajuns la lituanieni, cel mai probabil, în mod firesc, prin comunicarea cu vecinii creștini, prin comerț și prin schimbul de bunuri culturale, întrucât nu avem date directe despre activitatea misionară din Lituania acelei perioade” (Zinkevičius 2000: 14). Se știe că împrumuturile lexicale rezultate din contacte intense se caracterizează și prin preluarea sau înlocuirea cu forme străine a unor cuvinte deja existente în limba proprie, precum și prin atribuirea unui sens suplimentar, necunoscut în limba proprie, preluat din limbi străine, deși există deja un alt cuvânt (autohton) pentru exprimarea acelui sens; cu alte cuvinte, pe lângă împrumutul obișnuit și firesc, se produce și un împrumut redundant. 40 | LAIMA GRUMADIENĖ Tocmai de acest tip de împrumuturi s-a încercat să se evite în alcătuirea marelui Dicționar al limbii lituaniene. Dacă am încerca să alcătuim pe baza lui dicționare ale unor dialecte sau graiuri și le-am compara cu puținele dicționare deja publicate, ne-ar lipsi, înainte de toate, împrumuturile de tipul discutat mai sus. Dar cercetările privind slavismele dialectale și cronologia lor (pentru o prezentare mai amplă a bibliografiei referitoare la această problemă și a observațiilor proprii, vezi Kardelis 1999) nu infirmă deloc ipoteza că o parte dintre slavismele lexicale ar fi putut pătrunde de multă vreme în unele graiuri actuale ale dialectelor lituaniene de sud și de est (în primul rând în graiurile din Vilnius și Utena), și nu doar ca împrumuturi culturale, adică împreună cu realități noi sau reinterpretate. Într-adevăr, în graiuri există slavisme vechi care au înlocuit pur și simplu cuvinte autohtone despre care știm cu certitudine că erau folosite (în sistemele și subsistemele de denumire, atât semantice, cât și gramaticale, există un fel de „goluri” pe care le umplu slavismele). Așadar, acestea sunt fenomene tipice bilingvismului și contactelor intense. Folosite constant și timp îndelungat, asemenea slavisme au fost șlefuite și s-au schimbat, motiv pentru care este dificil să le stabilim momentul apariției (cf. Urbutis 1992, 1993), însă se poate presupune că unele dintre ele ar fi putut pătrunde și în secolele XVI–XVII. Nu există texte care să ateste varietățile vorbite autentice ale dialectelor din Lituania de Est din acea perioadă; în schimb, scrierile așa-numitei variante estice a limbii scrise, întemeiate pe interdialectul din Vilnius aflat în formare, reflectă o treaptă superioară, adică limba scrisă, care, la rândul ei, a fost influențată de slavi (și nu numai) și prin interacțiunea cu limbile-sursă din care a fost tradusă o mare parte a acestei literaturi. Un anumit document, deși cu rezerve considerabile, al uzului lingvistic îl constituie diversele liste de locuitori și de toponime întocmite de administrație și de biserică. Este limpede că relațiile dintre limbile lituaniană și ruteană sunt foarte vechi. Aici voi discuta despre ele pe baza datelor din surse de la mijlocul secolului al XVI-lea și de la începutul secolului al XVII-lea. O idee mai nouă ar fi că limba ruteană vorbită în acea perioadă ar fi putut influența considerabil dialectele actuale din Lituania de Est, mai ales vocabularul, prin contactele directe ale celei mai de jos pături sociale a populației – țăranii – și prin posibile situații de bilingvism activ în unele locuri, la vremea respectivă, NU NUMAI LA MARGINEA ESTICĂ A TERITORIULUI LITUANIEI ETNICE (Zinkevičius 1987: 112) (cf. Vidugiris 1983: 53), CI PE O FÂȘIE MULT MAI LARGĂ SPRE VEST. Se poate formula și mai moderat ipoteza propusă aici: dacă faptele ar confirma că în secolele XVI–XVII, pe teritoriul actual al Lituaniei de Est (poate numai în anumite localități), au existat într-adevăr contacte intense între limbile lituaniană și ruteană și cazuri de bilingvism, atunci poate că și o parte din 1În prezent, în lingvistica lituaniană este mai obișnuit termenul bielorusă, însă acesta este asociat de obicei cu denumirea statului actual Belarus și a locuitorilor săi; aici însă, în discutarea problemelor de la mijlocul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, este probabil potrivit să folosim etnonimul rutean, care are, de asemenea, o tradiție îndelungată în limba lituaniană, și să numim limba acestui grup etnic limba ruteană (cf. Gudavičius 1999: 436). Lituanienii îi numeau ruteni pe locuitorii Marelui Ducat al Lituaniei care vorbeau o limbă slavă și locuiau în părți din așa-numita Rusie Neagră, Albă și Roșie. Rușii moscoviți, locuitorii Marelui Ducat al Moscovei, îi numeau pur și simplu lituanieni, ru. литвины; ei înșiși se numeau ruși, ru. русские (Čekmonas 1988: 42), iar considerându-se supuși ai Marelui Ducat al Lituaniei, se numeau pur și simplu lituanieni. Trebuie să introducem abrevierea neobișnuită în lingvistica lituaniană gu. – limba ruteană. În sursa din 1554 pe care o analizăm, de altfel, este menționată moșia Gudiškės (dworu jego Gudziśzek In₁₅₅₄ 121), ceea ce arată că ceilalți nu erau ruteni; există nume personale de origine etnonimică: Szczepan Gudelis In₁₅₅₄ 84; Jezioru Tanu miedzy polu Mosią Nareykowicz, ktore zowią Gudziskiego In₁₅₅₄ 123; Janielis z Mosiem bratem Melancy, ludzi gudziskie In₁₅₅₄ 122, deși ultimele două ar putea indica apartenența la moșia Gudiškės. Mai există un nume personal de origine etnonimică – Andrzey Tatarzyn In₁₅₅₄ 86, iar numele personal Lach In₁₅₅₄ 104 robi poate fi pus în legătură atât cu etnonimul, cât și cu forma prescurtată a numelor Aleksėjus sau Ilja, cf. Б II, 24, 71. Să ne amintim de considerațiile lui J. Ochmanski (1996: 66–7) privind cronologia și istoria posibile ale apariției unor asemenea denumiri. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 41 apariția slavismelor în dialecte ar putea fi explicată tocmai prin acestea, adică în cazuri izolate ar putea fi datată într-o perioadă anterioară? Căutarea unor asemenea slavisme este deja un cu totul alt subiect. Aici ne interesează să lămurim dacă există dovezi că, la vremea aceea, s-ar fi putut întruni condițiile necesare pentru apariția bilingvismului. Trebuie adăugat că nimeni nu neagă nici interacțiunea dintre limbile lituaniană și belarusă (pentru detalii, vezi Zinkevičius 1987: 54–75), dar, de regulă, se vorbește fie despre contacte active dintr-o perioadă ulterioară, adică de după ce, în urma ciumei și a războaielor care au devastat Lituania la începutul secolului XVIII, un număr mai mare de belaruși s-a mutat în zonele estice și sud-estice depopulate de la marginea Lituaniei de astăzi, fie despre vremuri foarte îndepărtate. Aici, pe baza datelor antroponimice, am dori să încercăm să demonstrăm că în unele localități din Lituania de Est de astăzi ar fi putut exista contacte active cu belarușii încă de la mijlocul secolului XVI și la începutul secolului XVII. Zinkevičius (1977: 6–7) a scris că la începutul secolului XVII locuiau la Vilnius numeroși belaruși, însă el a examinat un document al Bisericii Catolice, astfel că numele personale ale ortodocșilor, care pur și simplu nu puteau apărea acolo, au rămas neexaminate (iar cel puțin o parte dintre belaruși, la fel ca lituanienii, erau probabil ortodocși atunci, deoarece numai la Vilnius existau 9 biserici ortodoxe). Și, în general, mulți dintre belarușii de atunci, care, de altfel, deveniseră un popor cu propria limbă abia relativ recent (în secolele XIV–XV), limbă evoluată din dialectele rusești occidentale, locuiau în Marele Ducat al Lituaniei și reprezentau o parte importantă a populației voievodatului Vilnius de atunci. Nu există date care să arate dacă toți primiseră deja botezul bizantin (ortodoxia a fost introdusă în 988); se consideră că, la acea vreme, limita vestică a ortodoxiei trecea de-a lungul liniei Polotsk–Minsk–Grodno (Zinkevičius 2000: 13). Unii belaruși, ca și lituanienii ortodocși, s-ar fi putut converti ulterior la catolicism. Se știe puțin despre ortodocșii care locuiau atunci în localitățile mai îndepărtate, însă este clar că, deși pe alocuri în număr mic, aceștia trăiau pe întreg teritoriul Lituaniei de astăzi, mai ales pe moșiile nobiliare (Gudavičius 1999: 68, 96, 358, 436–439, 452 și altele). Și, fără îndoială, cu cât mai spre est, cu atât erau mai numeroși. Totuși, nu am dori să punem semnul egalității între belaruși și ortodocși: este limpede că mai târziu lucrurile nu au stat astfel, așa cum nu stau nici acum, dar teritoriile catolice se învecinează cu cele ortodoxe aproximativ în același loc în care se aflau principalele zone locuite de etnicii lituanieni și belaruși. De altfel, începând cu secolul XIV, o parte dintre locuitorii acestei zone de graniță au devenit uniți (Gudavičius 1999: 318–321). Suspiciunea unei influențe ortodoxe este stârnită de prezența numelor de botez canonice ortodoxe, a formelor lor scurte și a numelor de familie derivate ulterior din acestea. În opinia lui Zinkevičius (1977: 89), „Deoarece la acea vreme, la botez, se respectau destul de strict formele catolice canonice ale numelor de botez (scrise în latină sau polonă), variantele lor slave răsăritene puteau ajunge în acte numai întâmplător, și anume cele folosite pe scară largă atunci de oameni (catolici).” De altfel, în aceeași pagină, autorul prezintă 57 de forme scurte ale unor nume de botez de origine slavă răsăriteană, păstrate la începutul secolului XVII în patronimice, întrucât acestea din urmă nu erau standardizate. Maciejauskienė, discutând numele consemnate în sursele secolului XVI în aproape întregul teritoriu al Lituaniei de astăzi, observă că nu toate erau la fel de populare atunci și menționează, de exemplu, următoarele dintre cele mai puțin răspândite: Асмафей, Ярмола, Калукстъ, Климентъ, Прокопъ, Владиславъ și altele (1979: 86); observă, de asemenea, că din aproximativ 10 000 de înregistrări ale vremii examinate se pot distinge 70 de nume de botez diferite, cu numeroase forme scurte, pe când numele de acest tip au foarte puține. O parte dintre aceste nume provin din nomenclatura ortodoxă sau din slava veche. Nu este totuși deloc clar dacă în secolul XVI s-au răspândit și printre catolici, fără să se facă o distincție mai importantă. 42 | LAIMA GRUMADIENĖ Maciejauskienė (1991: 230) taip pat pažymi, kad „Reti XVI a. slaviškos bei germaniškos kilmės asmenvardžiai greičiausiai rodo lietuvių pavardžių atsiradimą skolinimo keliu. Be to, kai kurie iš slavų kalbų kilę antroponimai gali būti vertinami ir kaip lietuviškų asmenvardžių slavinimo rezultatas“. Bet pavardžių skolinimo sąvoka dabartinės Rytų Lietuvos teritorijoje komplikuotusi, jeigu būtų priimta prielaida, kad tame pačiame pavardžių formavimosi procese dalyvavo tiek lietuviai, tiek ir gudai, tiek vieniems, tiek kitiems buvo tiesiog prisegamos patroniminės -evič, -ovič priesagos, nes tokia buvo bendra Lietuvos Didžiosios Kunigaikštijos nuostata, kai oficialioji jos kalba iki 1696 m. buvo slavų kanceliarinė (šios nuostatos neatsisakyta ir vėliau). Taigi ir gudų arba sugudėjusių lietuvių, Lietuvos Didžiosios Kunigaikštijos gyventojų, pavardės galėjo tapti sunkiai beatidaloma ir todėl tik sąlygiškai vadintina skolinta lietuvių antroponimijos dalimi. Nomenclatura numelor creștine diferă de la o țară la alta, deși nucleul este în mare parte comun. În Lituania, odată cu începerea consemnării în calendare, de la sfârșitul secolului XVI, a numelor sfinților în ziua morții lor, s-a conturat treptat o nomenclatură foarte asemănătoare celei poloneze (Kuzavinis, Savukynas 1994: 36–40). Este greu de crezut că aceasta ar permite concluzia că, înainte de atunci, nu se respectau reguli mai stricte. Așadar, rămâne deschisă întrebarea dacă stratul considerabil mai consistent de nume slave și, în consecință, de nume de familie ulterioare, provenite din nume canonice ortodoxe sau din nume slave vechi, pe teritoriul Lituaniei de Est de astăzi, la mijlocul secolului XVI – începutul secolului XVII, în comparație cu întreaga Lituanie (fapt necontrazis nici de studiul lui Zinkevičius (1977) asupra numelor de familie ale locuitorilor Vilniusului de la începutul secolului XVII), s-a format deoarece aici locuiau mai mulți oameni asociați cu ortodoxia (belaruși sau lituanieni – deocamdată nu se știe) ori din alte motive. Articolul avansează ipoteza că oamenii care foloseau formele scurte slave caracteristice acelei perioade, mai ales cele provenite din vechile nume slave dithematice și din numele canonice ortodoxe, vorbeau, cel mai probabil, o limbă nelituaniană sau erau cel puțin bilingvi. În general, utilizarea limbilor vorbite în acea perioadă ridică numeroase întrebări. Zinkevičius (1987: 144–146), care a descris, probabil, cel mai amănunțit situația lingvistică și utilizarea limbilor pe teritoriul Lituaniei de astăzi, de la mijlocul secolului XVI până la începutul secolului XVII, prezintă dovezi că limba lituaniană vorbită era folosită atunci în viața publică nu numai de oamenii de rând, ci și de nobili, alături de polonă și rusă. La scurt timp, lituaniana a rămas doar limba oamenilor de rând. Limba polonă, venită odată cu catolicismul și cu curtea marelui duce, răspândită prin școli și prin scribi, devenea tot mai prestigioasă și se extindea. Limba rusă, răspândită până atunci ca limbă slavă (veche) de cancelarie și, în chestiunile ortodoxiei, ca slavonă bisericească veche, a ajuns să desemneze, începând de la începutul secolului XVI în Marele Ducat al Lituaniei, nimic altceva decât limba belarusă (Gudavičius 1999: 436–439). Din amestecul limbii slave de cancelarie folosite în documentele oficiale, influențată și de slavona bisericească veche, și al dialectelor rusești occidentale, devenite limba belarusă și puternic influențate la rândul lor de lituaniană, se formase deja o varietate destul de unitară a limbii scrise interdialectale; asupra ei exercitase influență și limba folosită în cancelariile arealelor Polotsk–Smolensk și Volînia–Kiev, iar din această limbă era necesară traducerea în limba moscovită a vremii. În această limbă se redactau documentele de cancelarie și în ea au fost traduse și scrise opere religioase, juridice și laice (să ne amintim de rolul lui P. Skorina și al tipografiei înființate de acesta la Vilnius în 1525). Fără îndoială, o asemenea limbă, numită și vechea limbă belarusă (vezi Čekmonas 1988: 44–45), deja XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 43 avea nu doar o variantă scrisă, ci și una orală, pe care o cunoșteau și nobilimea și magnații lituanieni mai puțin rusificați, precum și funcționarii și scribii. Unii dintre ei erau monolingvi, dar alții erau, fără îndoială, bilingvi. De obicei se afirmă că limba polonă s-a răspândit prin curți, unde influența ei s-a manifestat. Totuși, în secolul al XVI-lea (și mai devreme), este posibil să fi existat și o influență a limbii rutene prin curți — dacă aceasta era limba nobililor, atunci trebuie să fi influențat și numele. Astfel s-ar putea încerca explicarea parțială a faptului că la o distanță destul de mare la vest de Vilnius au apărut nume de familie ale unor oameni nobili (sau bogați), bazate pe forme scurte rutene ale unor nume creștine, deoarece nu toți aceștia trebuie să fi fost veniți din ținuturile slave răsăritene ale țării. Așadar, cu prudență, se poate încerca formularea unei idei care, cel puțin în lingvistica lituaniană, nu a fost exprimată până acum cu suficientă claritate: în secolul al XVI-lea (poate și mai devreme), pe teritoriul actual al Lituaniei ar fi putut avea loc un mecanism similar celui ulterior de polonizare (și polonizare voluntară) și de rutenizare (și rutenizare voluntară): ca limbă de prestigiu, prin curți s-ar fi putut răspândi limba ruteană (în cazul limbii polone, și prin școli și biserică), pe care o folosea elita, ca variantă orală a limbii slave de cancelarie2. Din păcate, datele acestui articol sunt prea puține pentru a susține o asemenea ipoteză. A treia variantă a limbii rutene era cea dialectală, iar țăranii de rând care locuiau în zona Vilnius și vorbeau această limbă, aflați la periferie, nu și-au conștientizat apartenența la spațiul rutean (sau belarus) comun; prin urmare, până în prezent sunt numiți — nerecunoscând o altă denumire — prin termenul care corespundea situației lor din secolele al XIV-lea–al XVI-lea: LIMBĂ SIMPLĂ, VORBIND SIMPLU (în ruteană no-procmy). Un asemenea termen, folosit în Evul Mediu și în alte țări europene, alături de conceptul populației locale, мутэйцы, care ține locul unui etnonim, presupune o comparație cu o altă variantă a aceleiași limbi, mai prestigioasă, poate folosită de nobili. Trebuie subliniat că aceasta era o formă orală a limbii, întrucât majoritatea țăranilor erau cu siguranță analfabeți. Limba ruteană, cu cele trei straturi ale sale, a exercitat și o influență triplă asupra limbii lituaniene. Dialectele rutene ar fi putut influența cel mai mult dialectele răsăritene ale limbii lituaniene atunci când vorbitorii lor comunicau direct. Așadar, împrumuturile de atunci ar fi putut fi și de alt tip, nu doar numeroasele denumiri ale unor realități noi sau redenumite, mai ales legate de religie, preluate prin intermediul slavilor răsăriteni (pe care aceștia înșiși le împrumutaseră adesea din alte limbi; pentru detalii, vezi Zinkevičius 1987: 68–75). Aici este analizată partea păstrată din copiile inventarului din 1554 al ținutului de staroste Vilnius — ale districtelor Nemenčinė și Linkmenys —, adică descrierea satelor și a locuitorilor, pregătite și publicate în 1934 prin grija lui Konstantinas Jablonskis (manuscrisul, din păcate, a dispărut la începutul secolului al XX-lea3), referitoare la districtul Linkmenys (paginile 83–131), precum și partea inventarului manuscris din 1636, de 43 de file (86 de pagini), păstrat la Biblioteca Universității din Vilnius (IN1636), 2 Čekmonas menționează varianta vorbită a limbii slave de cancelarie, dar nu dezvoltă ideea folosirii ei pe teritoriul Lituaniei etnice: „Vechea limbă belarusă era, înainte de toate, principala limbă de stat a Marelui Ducat al Lituaniei (D. L. k. – L. G.) și în ea erau redactate majoritatea documentelor juridice (și pe teritoriul Lituaniei etnice). Datorită acestei funcții, vechea limbă belarusă mai este numită limba de cancelarie (sau a documentelor oficiale) a M. D. L. Totuși, ea îndeplinea mult mai multe funcții. În vechea limbă belarusă VORBEAU (sublinierea mea – L. G.) mulți reprezentanți ai elitei feudale — ortodocși și catolici; în ea se redactau cronici și tratate teologice și se traduceau opere literare” (1988: 44, traducerea mea – L. G.). În același loc, autorul amintește și de tătarii care trăiau în Marele Ducat al Lituaniei, precum și de literatura religioasă a acestora — kitaburile — scrisă în ruteană, dar cu alfabet arab, începând de la debutul secolului al XVII-lea. Aici apare firesc întrebarea: cu cine comunicau ei în ruteană, dacă nu cu vecinii? (Vezi și Kričinskis 1993: 196 și urm.; Potasčenko, ed., 2001: 78–79 și urm.) 3 Istoria tuturor transcrierilor este prezentată mai pe larg în cartea lui K. Jablonskis (IN1554: 30–31). 44 | LAIMA GRUMADIENĖ de asemenea referitoare la districtul Linkmenys (paginile 15–31v). Pentru a explica evoluția antroponimiei lituanienilor din Lituania răsăriteană, datele despre originea numelor sunt prezentate mai întâi din Dicționarul numelor de familie lituaniene (LPŽ), deoarece acesta este rezultatul unei ample activități colective; numai atunci când se dorește completarea faptelor sau susținerea unei opinii diferite sunt folosite alte surse, cel mai adesea lucrările lui M. Biry la (БI, БII). 2. INVENTARUL DISTRICTULUI LINKMENYS DIN 1554 La mijlocul secolului al XVI-lea, mai exact din 1543 (Zinkevičius 1987: 137), documentele administrative ale Marelui Ducat al Lituaniei au început să fie redactate și în polonă, iar până atunci predominase limba slavă de cancelarie. Unul dintre primele inventare redactate în polonă este chiar cel analizat aici, al districtelor Nemenčinė și Linkmenys din ținutul de staroste Vilnius. S-ar putea presupune că persoana care a redactat4 acest inventar nu avea încă suficiente deprinderi și că limba slavă de cancelarie îi putea influența scrierea. Într-adevăr, nu se observă confuzii între alfabete, dar acestea ar fi putut dispărea când originalul sau copiile realizate în secolele anterioare au fost transcrise în secolul al XX-lea, deoarece originalul s-a pierdut aproape în întregime. Polona celui care a redactat textul nu este ireproșabilă: nu se respectă reguli uniforme, folosirea lui l dur variază considerabil și nu se păstrează întotdeauna consecvența în scrierea altor semne diacritice; de aceea, aici textul este redat pur și simplu așa cum apare în original, mai exact în copii. Dacă examinăm antroponimele scrise în polonă în sursa din 1554 — care la acea vreme constau fie numai dintr-un prenume, fie dintr-un prenume împreună cu un al doilea element de identificare, care adesea nu era încă un nume de familie propriu-zis, ci doar un patronim, adică un antroponim format cu sufixe patronimice de la oricare dintre elementele de identificare ale tatălui (nu neapărat primul; unii autori, de exemplu Vanagas și Zinkevičius, folosesc termenul de „nume patern”, dar în prezent este mai frecvent „patronim”, vezi Maciejauskienė 1991: 16), sau din alte forme de identificare a persoanei, fără sufixe patronimice, precum și din apelative —, se poate presupune că locuitorii vorbeau atunci cel puțin două limbi: lituaniana și rutena. Documentele cu date antroponimice pot fi alese drept una dintre sursele de dovezi. Acest lucru poate fi indicat de prenumele creștine lituaniene și slave, precum și de vechile nume slave, mai ales formele lor scurte sau diminutive. Însuși faptul că se foloseau forme scurte și patronime derivate din ele arată că existau atât uzul lituanian, cât și cel slav; aceste forme nu erau doar identificări impuse de scribi. Scribul putea schimba unele elemente, de exemplu, să nu scrie terminația5, să redea antroponimul în polonă, de pildă Szczepan I1554 84, Andrzej I1554 123, să traducă ori să adauge un sufix patronimic slav -evič sau -ovič etc., dar este puțin probabil să fi schimbat rădăcina formei scurte a prenumelui, cu excepția cazului în care a folosit forma completă a prenumelui. Cercetătorii observă că uzul lingvistic se putea reflecta mai autentic în inventarele domeniilor și în alte documente administrative și juridice decât în registrele bisericești (Zinkevičius 1977: 67); în acestea erau înscriși nu doar catolicii. Locuitorii Marelui Ducat al Lituaniei care vorbeau ruteana participau la același pa- 4 Pe pagina de titlu a inventarului este scris: „[…]niżej mianowanych przez mię, Jerzyka Zacharyaszewicza, dzierżawcę zoslienskiego […]“ I1554 31 (așadar, din Zasliai, nu era localnic). 5 Același om este consemnat în două feluri pe aceeași pagină a inventarului din Linkmenys: Petrelis Urbanowicz și Petrel Urbanowicz I1554 107. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija 45 în procesul de consemnare în scris a numelor (formarea numelor de familie lituaniene începuse mai devreme și a urmat un alt curs), la fel ca în cazul celor care vorbeau lituaniana, adică tendința, deja manifestată mai devreme și deosebit de intensificată în acea perioadă, de a „atașa” sufixele patronimice slave -evič, -ovič la înregistrarea locuitorilor, influențată de folosirea limbii slave de cancelarie. Procesul în sine diferea întrucâtva de cel analog din Marele Ducat al Lituaniei, deoarece acolo doar celor de rang mai înalt li se permitea să atașeze asemenea sufixe, în timp ce celor din păturile inferioare li se aplicau formele mai scurte -ev, -ov (Zinkevičius 1987: 134). În acest articol se presupune că formele scurte ale numelor slave au fost aduse (sau dobândite fără ca oamenii să plece de undeva) în localitățile menționate de cei care locuiau atunci acolo și vorbeau numai belarusa (sau și belarusa), deoarece este îndoielnic că unele asemenea forme scurte ar fi putut apărea în mediul lituanian. Merită atrasă atenția asupra observației lui Zinkevičius (1977: 81; a se compara și 82–88): „Pe baza patronimelor din înregistrări putem reconstitui un număr considerabil de forme ale numelor de botez folosite de lituanieni în secolele XVI–XVII, care își au originea nu în numele canonice slave de botez, ci în variantele lor populare. Unele dintre aceste forme pot fi creații ale lituanienilor înșiși, derivate din nume canonice, mai ales cele cărora nu le găsim corespondente în limbile slave învecinate.” Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că inventarul analizat este un document al reformei măsurătorilor agrare, desfășurate în anii 1547–1566 pe domeniile marelui duce al Lituaniei. Din acest document din 1554 reiese că terenurile din ținutul Linkmenys, care aparțineau marelui duce al Lituaniei6, fuseseră măsurate cu doi sau trei ani înainte, iar țăranii din satele alcătuite anterior din 2–4 gospodării fuseseră mutați în sate mai mari, deoarece, în primul rând, se urmărea organizarea rațională a terenurilor de folwark (pentru detalii despre desfășurarea reformei măsurătorilor agrare, vezi Ochmanskis 1996: 188 și urm.). Sursa nu menționează mutarea țăranilor de la distanță, deși mențiunea pol. nowik «nou-venit» de lângă unele antroponime și, desigur, numele satului Nowosady In1554 87 indică o anumită străinătate față de loc. De altfel, antroponimele însoțite de mențiunea nowik nu se disting în niciun alt fel de celelalte. În antroponimia istorică lituaniană nu se obișnuiește să se coreleze gradul de lituanitate sau slavitate al înregistrărilor (și nici cel de germanitate) cu uzul real al limbilor din epocă, deși originea numelui sau a formei scurte este investigată7. Acest lucru este de înțeles, întrucât timp de multe secole înregistrările au fost redactate în limbi nelituaniene, cel mai adesea și de scribi sau slujitori ai bisericii care nu erau lituanieni, deseori cu intenția de a slaviza sau germaniza. Totuși, dintr-o perspectivă sociolingvistică, poate că s-ar putea cerceta, de pildă, de unde au apărut, la mijlocul secolului al XVI-lea, în acele localități din Lituania de Est de astăzi care erau fără îndoială locuite de lituanieni8, asemenea forme scurte ale numelor creștine folosite în vorbirea curentă, care nu au o structură lituaniană. 6 Pe pagina de titlu a inventarului analizat este consemnat: „Rejestr dworow jego k. mości ciwunstwa Wilenskiego [...]“ In1554 31. 7 J. Dumčius (1957) a descris cel mai amănunțit originea numelor creștine în Lituania și cronologia apariției lor, dar nu a analizat CUM s-au răspândit aceste nume. 8 Unele toponime se păstrează chiar și după schimbarea limbii locuitorilor, dar faptul că lituanienii au locuit cândva în localitățile menționate este indicat, de exemplu, și de asemenea toponime: Sioto Mewranskie In1554 89, Sioto Minducze In1554 103, od sianożęci Czuyszek y Kudrolanek In1554 96, Jeziora Strawinoicia In1554 132, za rzeką Wirynta In1554 105, Jezioro Żusklinis In1554 130, W tey ziemi Ligotowkach In1554 99, niwa, ktorą zowią Wierzmieli In1554 123 și altele. 46 | LAIMA GRUMADIENĖ Este de remarcat că o parte dintre numele slave sau formele lor scurte, precum și antroponimele derivate din acestea cu sufixe patronimice slave -evič, -ovič (nu s-au găsit altele), atestate în inventarul ținutului Linkmenys din 1554, în lucrările lui M. B iryla⁹ (Б₁, БⅡ), în documente ale cancelariei Marelui Ducat al Lituaniei din secolele XVI–XVIII, precum și în alte documente ale vremii provenite de pe teritoriul actual al Belarusului și/sau în uzul locuitorilor Belarusului actual, sunt nume vechi canonice exclusiv ortodoxe (abrevierea st.) ori formele lor scurte, de exemplu: Dosis, Dosia (Gen.) жена In₁₅₅₄ 116, 127: dimin. Дасⁱ⁰: st. Дасий¹¹ Б₁ 60; БⅡ 140 sau st. Феодосий БⅡ 124; Micewicz In₁₅₅₄ 114: dimin. Міц: st. Димитрий БⅡ 169; Micowicz In₁₅₅₄ 114: dimin. Міц: st. Димитрий Б₁ 62; Procewicz In₁₅₅₄ 93: dimin. Проц: st. Прокоп, Протас БⅡ 243; Szerg-ut-owicz¹² In₁₅₅₄ 108: dimin. Сяргуля, Сяргуня, Серусь: st. Сергей БⅡ 115 cu sufixul diminutival lituanian -ut-, poate fi formulată cu prudență și ipoteza referitoare la Sopowicz sopa¹³ In₁₅₅₄ 120:? compară dimin. Сафончык, Сахончык, Сапончык: dimin. Сафон, Сахон, Сапон: st. Софония, Софоний Б₁ 153; БⅡ 209, 138 și urm. Numele Niestoya (Nom.) In₁₅₅₄ 119 poate fi pus în legătură cu st. Нестор БⅡ 98. Desigur, majoritatea numelor canonice slave au corespondente și în nomenclatoarele numelor de botez din alte țări, în special în cel polonez; în plus, ele s-au schimbat în timp și în uzul slavilor înșiși sau au coincis cu numele catolice, de exemplu: Feliksas, Martynas, Motiejus, Petras, Silvestras, Simonas și altele. Prin urmare, unele nici nu pot fi atribuite cu precizie unei categorii sau alteia; de regulă, distincția se face numai pe baza corespondențelor fonetice, de exemplu: f și t (st. Феодор, Фома și pol. Teodor, Tomasz), n și m (st. Николай și pol. Mikołaj), l și v (st. Лаврентий și pol. Wawrzyniec), v și b (st. Василий și pol. Bazyli) sau altele. Prin urmare, forma scurtă Chwiecko In₁₅₅₄ 104 pare mai degrabă să provină din belarusa Хведзька: belarusa secolelor XVI–XVIII Хведор: st. Феодор, decât din pol. Teodor БⅡ 123; Josys In₁₅₅₄ 87: belarusa secolelor XVI–XVIII Ецун: st. Иосиф, decât din pol. Józef (toate formele scurte cu z) БⅡ 76; Matewicz In₁₅₅₄ 108: belarusa Mam: st. Матфей, decât din pol. Maciej Б₁ 118, la fel ca Matulewicz In₁₅₅₄ 117; Mosis In₁₅₅₄ 110, Moysis In₁₅₅₄ 104, cu Mosiem (Instr.) In₁₅₅₄ 122, cu Moyszeм (Instr.) In₁₅₅₄ 103, Mosiewicz In₁₅₅₄ 110: belarusa secolelor XVI–XVIII Мосей, Моцей: st. Моисей, decât din pol. Maś: pol. Mateusz БⅡ 85, LPŽⅡ 172, cu excepția cazului Masiem (Instr.) In₁₅₅₄ 89; Pieczulis 9 Comparația a fost făcută în mod deliberat în primul rând cu antroponimia belarusă, deoarece obiectivul formulat era tocmai identificarea unor legături cu aceasta, deși s-ar putea găsi corespondențe și în alte limbi slave. Trebuie avut în vedere că nici listele lui M. B iryla, deși foarte bogate, nu sunt exhaustive. S-a ținut cont de faptul că numele ortodoxe s-au răspândit dinspre est, iar cele catolice prin intermediul polonezilor. 10 Faptul că aici apare a în locul lui o din slavă poate fi și rezultatul adaptării în lituaniană a vocalei o din limbile slave răsăritene, în acest caz din belarusă, ca a (cel mai adesea semilung) (pentru detalii, vezi Kardelis 1999: 39 și urm.). De asemenea, trebuie remarcat că aici corespondentele belaruse sunt prezentate cel mai adesea numai pe baza celor două surse ale lui M. B iryla, în care este posibil ca un anumit nume sau o anumită formă scurtă să nu fie atestată; în acest caz se oferă cea mai apropiată formă, cu analogii în uzul epocii (dacă a fost găsită în surse scrise în secolele XVI–XVIII pe teritoriul actualei Belarus, se indică secolul cu cifre romane; dacă nu există nicio trimitere, exemplul provine din uzul actual). 11 Transcrierea de aici și din continuare este redată cu ortografia din sursa citată. 12 Și dialectelor belaruse occidentale actuale le este caracteristică pronunțarea sunetelor de tranziție, mai ales a celor palatalizate, între s și ș, c și č, z și ž; prin urmare, Sz- poate consemna aici o asemenea pronunțare. 13 Vezi nota 10. 14 Această formă nu este atestată în lucrările lui M. B i ry los, dar vezi observația sa despre tendința existentă în secolele XVI–XVIII de a schimba sau elimina terminația numelui care conține s, terminația slavă -uń, de exemplu, belarusa Іса(а): st. Исаия БⅡ 158. Oricum ar sta lucrurile, din acest nume s-au format și patronime: Bolulis Niestajewicz In₁₅₅₄ 112 cu Stanisławem bratem; Piotr Niestajewicz In₁₅₅₄ 112. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 47 In₁₅₅₄ 97, Pieczul¹⁵ In₁₅₅₄ 108 (cu sufixul diminutival lituanian -ul⁻): gu. Пеш, Пецюля: st. Петр БⅠ 137, БⅡ 101, și nu din pol. Piotr, deoarece polonezii nu folosesc o asemenea formă scurtă. Scurtarea din antroponimul Michnowicz In₁₅₅₄ 83, derivată din numele st. Михаил, folosit de toate popoarele slave, este, de asemenea, mai caracteristică slavilor răsăriteni. Denumirea satului Sioto Miksztewiczow (Gen.) In₁₅₅₄ 113, derivată din forma scurtă Miksžta: st. Николай, gu. Миколай din secolele XVI–XVIII, pol. Mikołay БⅠ 129, БⅡ 88¹⁶, alternează în copii (nu se știe cum era în original) cu Niksztewiczow, care, la rândul său, trebuie derivat din forma slavă răsăriteană Николай; în alte cazuri există forme cu M-: z Mikszą (Instr.) In₁₅₅₄ 101; z Mi­xą (Instr.) In₁₅₅₄ 116; Mixtowicz In₁₅₅₄ 123. Un exemplu de folosire a sunetelor (și literelor) l și v (pol. ł și w) caracteristică slavilor răsăriteni se găsește doar în forma lungă a numelui (și în patronimele corespunzătoare): Ławryn In₁₅₅₄ 96; z Ławry­nem (Instr.) In₁₅₅₄ 87: gu. Лаврин din secolele XVI–XVIII: st. Лаврентий, dar în secolele XVI–XVIII exista și gu. Ваврын, asociat cu pol. Wawrzyniec БⅡ 82. Folosirea fricativei h în locul lui g este caracteristică belarușilor; în sursă, alături de forma scurtă Gryciem (Instr.) In₁₅₅₄ 88; z Gryczem¹⁷ (Instr.) In₁₅₅₄ 117, 118, apar și Hryc In₁₅₅₄ 86, 102 sau Hrycz In₁₅₅₄ 84; z Hryczem (Instr.) In₁₅₅₄ 98 (deși și în sursele poloneze este indicată o formă cu h, cf.: gu. Грыц, pol. Hryć: st. Григорий, pol. Grzegorz БⅡ 107; LPŽⅠ 709). Este evident că în această poziție h alterna cu g; în plus, formele cu g pot reflecta și pronunțarea lituaniană. Tot de fricativa h belarusă ține scrierea formei lungi a numelui Hryhora In₁₅₅₄ 102, precum și Bohdan In₁₅₅₄ 84, forma sa scurtă Bohdiusz In₁₅₅₄ 96 sau Bohdziewicz In₁₅₅₄ 97, antroponim cu sufixul patronimic -ewicz. O dovadă mai sigură ar putea fi prezența fricativei h în antroponimul Ihnatowicz In₁₅₅₄ 118: st. Игнатий, pol. Ignacy БⅡ 70. Uzului belarus îi este caracteristică și gruparea de consoane ltr din antroponimul Batromiey In₁₅₅₄ 119, consemnat de mai multe ori (în secolele XVI–XVIII se folosea forma can. Балатромей: pol. Bartłomiej БⅡ 132), însă în sursa analizată apar și Barttomiey In₁₅₅₄ 96, Barth­omȯiey In₁₅₅₄ 129. În formele scurte ale acestui nume, Bartko¹⁸ In₁₅₅₄ 83 și Bortko In₁₅₅₄ 111, s-a păstrat secvența de consoane rt(l). Uneori nu se poate stabili, pe baza corespondențelor fonetice, dacă forma provine din belarusă sau din poloneză, de exemplu: Daniewicz In₁₅₅₄ 115, z Daniulem In₁₅₅₄ 110 pot fi asociate atât cu Данило, Данько din belarusa secolelor XVI–XVIII: st. Даниил, cât și cu pol. Daniel БⅡ 57, 202; Macko In₁₅₅₄ 83; Macieyko In₁₅₅₄ 99; z Maciulem (Instr.) In₁₅₅₄ 97; z Maczulem¹⁹ (Instr.) In₁₅₅₄ 100: gu. Мац, Матцей din secolele XVI–XVIII: st. Матфей și pol. Maciej БⅡ 88; Mosis Mielewicz In₁₅₅₄ 119: gu. Мель: st. Емельян și pol. Melko: pol. Emilian БⅡ 62. Forma scurtă Misius In₁₅₅₄ 88: gu. Мись din secolele XVI–XVIII: st. Михаил coincide cu pol. Miś: pol. Michał, deoarece au în comun vechiul sufix diminutival slav -s БⅡ 92, 235. Atât belarușii din secolele XVI–XVIII, cât și polonezii au forma scurtă gu. Яша: st. Иаков, pol. Jaksza: pol. Jakub БⅡ 129. În sursa de la Linkmenys apar trei forme scurte asemănătoare, dar nu identice, ale acestui nume- 15 Vezi nota de subsol 12. 16 Acolo este prezentată o trecere în revistă detaliată a interpretărilor pronunțării numelor care încep cu N- și M- în limbile slave, arătându-se că folosirea celui din urmă sunet nu este specifică doar limbii poloneze. 17 Vezi nota de subsol 12. 18 M. Biryla oferă exemple doar cu o – Bortko (I₁ 37), de aceea, vezi din nou nota de subsol 10. 19 Vezi nota de subsol 12. 48 | LAIMA GRUMADIENĖ Însemnări: Janulis Jurgiewicz z Jaxte(m (INSTR.) IN₁₅₅₄ 103 [Jurgiewiczem; ludzi dzisienskich Jkazkta (GEN.) IN₁₅₅₄ 122 y Stanka Rostaniewiczow ir Jakszta IN₁₅₅₄ 112 Piotraszkiewicz z Howienem Mikołajewiczem. Vanagas (1974: 115–116) a asociat jakšt-, jokšt- cu germ. Jaxt: Jacobus, poate ajuns prin intermediul letonilor; el a observat, de asemenea, că aproape nu există derivate antroponimice din această rădăcină cu sufixe slave, acestea apărând într-o zonă mai apropiată de letoni sau în Užnemunė, adică acolo unde au existat contacte cu germanii. M. Biryla indică drept slavă numai forma prescurtată a lui Jokūbas fără -t-. Așadar, originea acestei forme prescurtate a lui Jokūbas cu -t- este greu de explicat în sursa de la Linkmenys. Ca dublet asemănător, Vanagas indică formele belaruse Mikša și Mikšta, care, de altfel, sunt ambele atestate chiar în inventarul de la Linkmenys din 1554: z Mikszą synem IN₁₅₅₄ 101, dar denumirea satului Miksztewiczow (Niksżtewiczow) (GEN.) IN₁₅₅₄ 113. Este atestat și Mixta IN₁₅₅₄ 123, Mixtowicz IN₁₅₅₄ 123. Sunt posibile și câteva etimologii ale numelor, deoarece uneori nu este clar de la care nume se formează forma prescurtată, de exemplu: Juchno IN₁₅₅₄ 88: bel. sec. XVI Юхно, pol. Juchno: vechiul rus Евфимий, dar poate proveni și din pol. Jurij БII 232, LPŽII 852; Milewicz IN₁₅₅₄ 103: bel. Миль: vechiul rus Милай sau Емельян, dar și pol. Emilian БII 61, 141, 244; Pacz IN₁₅₅₄ 118: bel. Пац: vechiul rus Игнатий БII 168, însă poate fi și o formă prescurtată folosită ulterior în belarusă a bulg. Па(ц): Павел LPŽII 358; de asemenea, de pildă, With IN₁₅₅₄ 96 trebuie derivat în primul rând din forma veche prusacă Bum, pol. With, dar nu pot fi excluse nici legăturile cu vechiul rus Виталий, pol. Witalis sau cu forma canonică Виктор, pol. Wiktor БII 48–50, precum și cu lit. Vytautas. Două nume par să se fi conservat în limba lituaniană — Grigas și Jurgis. Au ajuns din greacă prin intermediul slavilor vecini, care ulterior le-au modificat considerabil. În inventarul de la Linkmenys sunt atestate Grygis (Grygul) IN₁₅₅₄ 118; Gryg IN₁₅₅₄ 109; Grygalewicz IN₁₅₅₄ 108: bel. sec. XVI–XVIII Григор: vechiul rus Григорий, cf. pol. Grzegorz БII 108. Formele prescurtate Jurgis IN₁₅₅₄ 92; Jurgielis IN₁₅₅₄ 94; Jurgiel IN₁₅₅₄ 89; z Jurguciem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 96: slava veche Jurgъ, Jurgij (Kuzavinis, Savukynas 1994: 215). Așadar, Grigas și Jurgis sunt forme foarte arhaice, însă nu se poate afirma cu certitudine din ce parte au pătruns. Forma prescurtată a aceluiași nume, prezentă în antroponimul Jurewicz IN₁₅₅₄ 117, era folosită în belarusă în secolele XVI–XVIII; există și Юр, Юри, mai caracteristice slavilor răsăriteni, provenite din vechiul rus Юрий БII 129, 140. Există nume comune fără îndoială belarușilor și polonezilor, ortodocșilor și catolicilor deopotrivă, ale căror forme prescurtate au în mod evident trăsături belaruse, de exemplu: Alechnowicz IN₁₅₅₄ 89; z Olechnem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 108: bel. sec. XVI Олехно: forma canonică Александр, pol. Aleksand(e)r БII 20, 233; Lesis (Lesius) IN₁₅₅₄ 119: bel. Лесь: forma canonică Александр, pol. Aleksand(e)r БII 22; Pieleyko IN₁₅₅₄ 83: bel. Пилецка: vechiul rus Филипп БII 197 și Puszkiewicz (Puskiewicz) IN₁₅₅₄ 115: dintr-un derivat de contaminare bel. Пусь-, Пусик: bel. Пятрусь: vechiul rus Петр БII 101, cf. pol. Piotr și altele (celelalte derivate ale acestui nume, purtate doar de doi oameni, nu sunt în mod cert belaruse: Petrelis IN₁₅₅₄ 107, Petrel IN₁₅₅₄ 107, Petrek IN₁₅₅₄ 108, forma lungă a numelui Piotr IN₁₅₅₄ 108; Piotraszkiewicz IN₁₅₅₄ 112 este mai caracteristic polonezilor). Dintre numele și formele prescurtate mai caracteristice polonezilor trebuie menționate Domaszewicz IN₁₅₅₄ 103: bel. sec. XVI–XVIII Дамаш: vechiul rus Дамиан, Доментиан, pol. Damasz: pol. Damijan БII 248; Heliasz IN₁₅₅₄ 112: pol. Eliasz, iar forma prescurtată bel. Гелиаш, derivată la rândul ei din pol. Eliasz, provine din slava veche Илья БII 71; Joc IN₁₅₅₄ 115; Jocz IN₁₅₅₄ 90: pol. Jakub LPŽII 782; Szczepanowicz IN₁₅₅₄ 117: pol. Stefan. Unele forme prescurtate sau nume propriu-zise, comune ortodocșilor și catolicilor, erau folosite în secolele XVI–XVIII pe teritorii foarte întinse; adesea aveau o formă poloneză. De exemplu, Лука, Лукиан au echivalente poloneze Łukasz, XVI–XVII a. RYTŲ LIETUVOS ANTROPONIMIJA 49 Łucjan (forma Łukasz, considerată poloneză, era folosită în ambele limbi BII 84), este atestată și în sursa de la Linkmenys — Łukasz IN₁₅₅₄ 116; la fel s-a întâmplat și cu Szymko IN₁₅₅₄ 97: pol. Szymon (cf. vechiul rus Cumeon) BII 114; T(h)omasz: Tomasz IN₁₅₅₄ 110; Thomasz IN₁₅₅₄ 114; z Tomkiem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 100; Tomaszko IN₁₅₅₄ 122: pol. Tomasz (cf. vechiul rus Фома BII 121). M. Biryla nu asociază în mod strict numele Jan (echivalentul ortodox Иоанн) și formele sale prescurtate exclusiv cu numele de botez polonez; el arată că Jan și formele sale prescurtate erau folosite pe scară largă și de belaruși în secolele XVI–XVIII (BII 64–69). În sursa analizată apar doar Jan și formele sale prescurtate: Jan IN₁₅₅₄ 100; Janielis IN₁₅₅₄ 110; Janiel IN₁₅₅₄ 95; Janulis IN₁₅₅₄ 99; Janu(j)lis IN₁₅₅₄ 93; Janiul IN₁₅₅₄ 95; Jankus IN₁₅₅₄ 119 (Jankiewicz IN₁₅₅₄ 112; Jankowicz IN₁₅₅₄ 84); Januszko IN₁₅₅₄ 115; de asemenea, Jasis IN₁₅₅₄ 92; Jasius IN₁₅₅₄ 94; Jasz²⁰ IN₁₅₅₄ 90. O parte dintre nume și formele lor prescurtate trebuie derivate din nume slave vechi cu două teme (abrevierea s. sl.), de exemplu Богдан, Болеслав, Радислав, Станислав, Вячеслав, Войтех și altele. Uneori ele seamănă (sau chiar sunt) calcuri după nume grecești ori din alte limbi, în variantele lor latinizate; de exemplu, slava veche Богдан, cf. lat. Theodotus, vechiul rus Феодом „dat de Dumnezeu” (de altfel, BII 38 menționează că în secolele XVI–XVII acest nume era încă socotit păgân). Sursa atestă Bohdan IN₁₅₅₄ 87, formele sale prescurtate Bohdiusz IN₁₅₅₄ 96, Baniul IN₁₅₅₄ 112, Boniulis IN₁₅₅₄ 116 (ultimele două pot fi și forme prescurtate ale lui Bonifaciu), precum și patronimul Bohdziewicz IN₁₅₅₄ 97. De exemplu, Радислав a rămas un nume nesfânt, dar în sursa analizată este atestată forma prescurtată Rodzius IN₁₅₅₄ 96; Radziewicz IN₁₅₅₄ 106 și Radoszewicz IN₁₅₅₄ 96, care apar în antroponime cu sufix patronimic, pot fi asociate în egală măsură și cu un alt nume ortodox, Родион BII 105, 170, 230, iar Rotkiewicz IN₁₅₅₄ 112 poate fi legat fie de slava veche Радислав, fie de Kondrat, comun vechiului rus și polonezei LPŽII 580. Sursa consemnează forma prescurtată Woytko IN₁₅₅₄ 92; forma sa lungă z Woyciechem (INSTR.) era folosită în secolele XVI–XVIII și de belaruși, dar, în general, acest nume era mai popular printre polonezi (BII 51). Există nume slave vechi cu două teme canonizate numai de catolici, de exemplu slava veche Болеслав — pol. Bolesław, dar numai începând din secolul al XIX-lea (BII 38); sursa conține forma prescurtată a acestui nume, Bolulis IN₁₅₅₄ 112: bel. Болесь, Боліс, Бол-юс. În inventarul districtului Linkmenys, probabil cel mai popular este numele slav vechi Станислав și formele sale prescurtate cu temele Stan- și Stas-²¹ (BII 112), devenit ulterior exclusiv catolic — pol. Stanisław, lit. Stanislovas. Două antroponime sunt foarte problematice, dar probabil se pot căuta, așa cum face Zinkevičius (1977: 49), legături între Szczęśny IN₁₅₅₄ 110 și slava veche Вячеслав, devenită Więcestaw în poloneză; Maczuda IN₁₅₅₄ 128 poate fi asociat cu forma prescurtată a lui Motiejus, căreia i s-au adăugat sufixe slave vechi (cf. BII 241, 243). Așadar, după examinarea originii numelor din sursa din 1554, devin evidente caracterul eterogen al acesteia și prezența unor nume ortodoxe și a unor nume slave vechi cu două teme sau a formelor lor prescurtate. Separat, se- 20 Vezi nota de subsol 12. 21 Acesta apare de 18 ori în forma lungă Stanisław IN₁₅₅₄ 83, 84 și urm.; Stanisław IN₁₅₅₄ 112, 118 și urm.; Stanisławiem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 88, 95, 96, 112, 115; Stanisławowi (NOM. PL.) IN₁₅₅₄ 128, precum și în numeroase forme prescurtate: Stas IN₁₅₅₄ 86, 87, 97, 108; Stasia (GEN.) IN₁₅₅₄ 121; Staszem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 88, 96, 103, 111, 112, 118; Staś IN₁₅₅₄ 83, 84, 92, 94, 128; Stasis IN₁₅₅₄ 92, 100, 110, 113; Stasius IN₁₅₅₄ 95; Stasko IN₁₅₅₄ 120; Stasiel IN₁₅₅₄ 101, 122; Stasielem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 121; Staszel IN₁₅₅₄ 101, 120; Stanis IN₁₅₅₄ 110, 112, 113, 114; Stanko IN₁₅₅₄ 106, 110, 113, 115, 116; Stanka IN₁₅₅₄ 122; Staniulis IN₁₅₅₄ 97, 103, 105, 106; Staniul IN₁₅₅₄ 92, 110, 115; z Staniułem (INSTR.) IN₁₅₅₄ 88, 100, 115, 118; Staniel IN₁₅₅₄ 98, 103. 50 | LAIMA GRUMADIENĖ este relevantă formarea antroponimelor. Formarea lituaniană este indicată de sufixele și terminațiile lituaniene. Acest din urmă indicator nu este fiabil, deoarece, la consemnarea antroponimelor, terminațiile erau adesea pur și simplu omise. În cele ce urmează sunt considerate lituaniene formele numelor creștine care au atât sufixe lituaniene, de obicei diminutivale -el-, -ul-, cât și terminații (-is, -us), deși baza antroponimelor înseși este cel mai adesea o formă scurtată belarusă (și numai uneori poloneză), de exemplu: Bolulis In₁₅₅₄ 112 Niestajewicz z Stanisławem bratem²²; Boniulis In₁₅₅₄ 118 Piotrowicz z Grygiem bratem; Janielis In₁₅₅₄ 95 Witkowicz (Woytkowicz) z Janem²³ bratem; Janiulis In₁₅₅₄ 93 Procewicz; Janulis In₁₅₅₄ 104 Goyżewicz z Janem bratem; Jurgielis In₁₅₅₄ 113 Pietraszewicz; Pieczulis In₁₅₅₄ 117 Szczepanowicz z Piotrem synem; Petrelis In₁₅₅₄ 107 Urbanowicz; Staniulis In₁₅₅₄ 97 Misiewicz; Woyciech (Woyciulis) In₁₅₅₄ 108 Andrzejewicz z Walentym synem. Formele scurtate cu sufixe diminutivale lituaniene sunt adesea consemnate în această sursă, conform uzului, fără terminații, de exemplu: Baniul In₁₅₅₄ 112 Piotrowicz; Grygis (Grygul) In₁₅₅₄ 118 Minciewicz; Janiel In₁₅₅₄ 84 Juniewicz z syniem; Janiul In₁₅₅₄ 95 Misiewicz; Janul In₁₅₅₄ 117 Kuniszkis z Bartłomiejem Marcinowiczem; Jurgiel In₁₅₅₄ 109 Konratowicz; Matel In₁₅₅₄ 98 Piktewicz z Piotrem bratem; Pieczul In₁₅₅₄ 108 Mateykowicz z Tomaszem bratem; Pietrel In₁₅₅₄ 119 Stani ewicz z Maciejem bratem; Staniel In₁₅₅₄ 103 Bernatowicz z Stasiem Mielewiczem; Staniul In₁₅₅₄ 115 Woytkowicz z Batromiejem bratem; Staśiel In₁₅₅₄ 122 Piotrowicz przysiężny z Woyciechem synem; Staszel In₁₅₅₄ 120 Piotraszewicz. Inventarul menționează doar 4 dintre ele și cu terminații: Baniul, Grygul, Matel și Stašiel (Staszel). Formele a două nume apar numai la cazul instrumental: Marcin Ambrożewicz z Jurguciem In₁₅₅₄ 96 Stanowicz(em); Pieczulis Radoszewicz z Maczułem In₁₅₅₄ 100 Bohdanowicz(em). Există forme fără sufixe diminutivale lituaniene, dar cu terminațiile lituaniene -is, -us, de exemplu: Dosis In₁₅₅₄ 116 Woytkowicz z Niewiastą Janową; Grygis (Grygul) In₁₅₅₄ 118 Mincewicz; Janis In₁₅₅₄ 103 Butkiewicz, Jasis In₁₅₅₄ 92 Piotrowicz; Jasius In₁₅₅₄ 92, Staś Goyzetowicz; Josys In₁₅₅₄ 87 Piotrowicz z Pawłem synem; Jurgis In₁₅₅₄ 88 Klimontowicz; Lesis In₁₅₅₄ 92 Jankowicz; Misius In₁₅₅₄ 88 Janowicz; Mosis In₁₅₅₄ 112 Januszkowicz; Rodzius In₁₅₅₄ 96 Staniewicz z synem swym; Stanis In₁₅₅₄ 110 Janowicz z Szczepanem Pawłowicz(em); Stasis In₁₅₅₄ 100 Piotrowicz; Misius, Stasius In₁₅₅₄ 95 Symonowicz. Există numeroase forme scurtate fără elemente de formare lituaniene. Varietatea formelor scurtate considerate belaruse nu este mare: Bohdiusz In₁₅₅₄ 96 Migowicz; Chwiecko In₁₅₅₄ 104 Masiłowicz; Bohdan Stankowicz z Olechneм (INSTR.) In₁₅₅₄ 108 bratem; Pacz In₁₅₅₄ 118 Staniewicz z Piotrem synem; Pielęyko In₁₅₅₄ 83 Auxinowicz. Există ceva mai multe forme scurtate comune atât limbii belaruse, cât și celei poloneze. În inventarul Linkmenys, sunt consemnate fără elemente de formare lituaniene următoarele: Bortko (Boreytko) In₁₅₅₄ 111 Woytkowicz; Stanisław Staniewicz z Grygiem (Grycem) (poate că G- indică tocmai uzul lituanian?) In₁₅₅₄ 88 Kasperowiczem; Hryc In₁₅₅₄ 102 Zagierdowicz z Piotrem synem; Hrycz In₁₅₅₄ 84 Maciejewicz; Juchno In₁₅₅₄ 88 Rutkowicz (Rackowicz); Macieyko In₁₅₅₄ 22 În discutarea formării antroponimelor, aici și în continuare se prezintă fragmente în context, astfel încât uneori sunt enumerați și membrii familiei. S-a încercat identificarea unei corelații între numele tatălui și cele ale fiilor sau fraților, de pildă, dacă forma unuia este lituaniană, poate că și a celorlalți ar fi lituaniană, însă nu este așa. 23 Numele celor doi frați sunt identice; poate că de aceea pentru unul dintre ei este indicată forma diminutivală? XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 51 99 cu Marcin Giernewiczy; Macko In₁₅₅₄ 83 Rymszewicz; Miś In₁₅₅₄ 96 Radoszewicz; Stanko In₁₅₅₄ 113 Talminowicz; Staś In₁₅₅₄ 83 Niekraszewicz; Stasko In₁₅₅₄ 120 Bohdanowicz. Unele forme scurtate fără elemente de formare lituaniene trebuie considerate poloneze, dar M. Biryla oferă date privind răspândirea aproape a tuturor acestora în secolele XVI–XVIII, mult la est sau sud-est de Vilnius. Toate au în comun faptul că sunt forme scurtate ale unor nume catolice cu corespondente în nomenclatura canonică a numelor ortodoxe sau că sunt vechi nume slave bicomponente; de aceea, formele scurtate din perioade diferite pot semăna sau chiar coincide: Heliasz In₁₅₅₄ 112 Rotkiewicz; Janek In₁₅₅₄ 119 Łukaszewicz; Januszko In₁₅₅₄ 113 Jakubowicz; Greycius Stankowicz z Jasiem (Instr.) In₁₅₅₄ 89, Stasiem, synmi swemi; Jasz In₁₅₅₄ 90 Jocewicz; Jerzy In₁₅₅₄ 104 robi; Joc In₁₅₅₄ 115 Jakubowicz; Jocz In₁₅₅₄ 90 Maciewicz; Łukasz In₁₅₅₄ 116 MuraleWicz z Urbanem bratem; Petrek In₁₅₅₄ 108 Wraszowicz; Szymko In₁₅₅₄ 97 Bohdanowicz; Tomasz In₁₅₅₄ 110 [Juteykowicz] z Misiem, synem swym; Tomaszko In₁₅₅₄ 122 Pawłowicz, człowiek pana wojewoda bielskiego; Woytko In₁₅₅₄ 92 Daugutowicz. Formele lungi ale numelor sunt consemnate fără terminații, dar situația este cu totul alta, deoarece dintre 24, doar 3 — Bohdan, Hregorya (Gen.), Niestoia — nu fac parte din nomenclatura obișnuită a numelor poloneze de botez: Bohdan In₁₅₅₄ 101 Pietkiewicz z Marcinem synem; Od ziem Hrehorya In₁₅₅₄ 101 Pukienia; poate și Niestoia In₁₅₅₄ 119 Govlewicz. După cum s-a menționat deja, din punct de vedere fonetic, Baltromiej In₁₅₅₄ 88 Tomaszewicz și Ławryn In₁₅₅₄ 96 Radoszewicz z Marcinem synem aparțin ariei belaruse. M. Biryla arată că With, atestat în surse din secolul al XVI-lea ca formă lungă a numelui, nu doar ca formă scurtată (B₁₁ 148), apare și în inventarul Linkmenys: With In₁₅₅₄ 96 Lesiewicz (Liesewicz) z Szczepanem synem. Formele lungi rămase ale numelor sunt consemnate așa cum apar în nomenclatura poloneză catolică a numelor de botez, deși nu poate fi exclusă ipoteza că unele dintre ele au fost „corectate” de scrib, mai ales că o asemenea practică este certă: Adam In₁₅₅₄ 105 Bernatowicz z Maciejem synem; Ambrożey In₁₅₅₄ 120 Staskowicz; Ambroży In₁₅₅₄ 97 Staniulewicz z Andrzejem synem; Andrzej In₁₅₅₄ 123 Mixtowicz; Symon Taleykowicz z Bartłomiejem (Instr.) In₁₅₅₄ 99 Leszowie; Mażej (Błażej) Micowicz In₁₅₅₄ 114; Jakub In₁₅₅₄ 113 Talminowicz z Raginowa; Jan In₁₅₅₄ 96 Mikołajewicz z Piotrem pasynkiem; Kasper In₁₅₅₄ 96 Stankowicz; Maciej In₁₅₅₄ 83 Marcinowicz; Marcin In₁₅₅₄ 96 Ambrożewicz z Jurguciem Stanowicz(em); Mikołay In₁₅₅₄ 96 Ławrynowicz z Stanisławem synem; Paweł In₁₅₅₄ 84 Andrzejewicz; Piotr In₁₅₅₄ 87 Juriewicz z Maciejem Pawłowiczem; Symon In₁₅₅₄ 85, Piotr Michnowiczy (Michowiczy); Szczepan In₁₅₅₄ 100 Juchnowicz z Marcinem bratem; Stanisław In₁₅₅₄ 108 Grygalewicz z Subaczem Szergutowiczem; Urban In₁₅₅₄ 115 Janowicz z Staniulem Maciejewiczem; Woyciech (Woyciulis) Andrzejewicz z Walentym In₁₅₅₄ 108 synem; Wenstaw In₁₅₅₄ 120 Mikołajewicz. În secolul al XVI-lea, numele de familie erau încă în curs de formare, astfel că nu este întotdeauna posibil să se precizeze când al doilea element al numelui unei persoane ar fi putut deveni deja nume de familie. În continuare sunt trecute în revistă antroponimele din sursa Linkmenys analizată, având la bază forme ale numelor de botez cu sufixe patronimice. Antroponimele derivate din forme scurtate care conțin elemente de formare lituaniene sunt foarte puține: [Jurgis] (Jurgi) Janielowicz In₁₅₅₄ 116; z Marcinem Jurgielewicz(em) In₁₅₅₄ 112; 52 | LAIMA GRUMADIENĖ Urban Jurgielowicz In₁₅₅₄ 108 z Janem synem; Maciej Maczulewicz In₁₅₅₄ 96; Janel Matulewicz z synmi dwiema In₁₅₅₄ 117; Paweł Pieczulewicz In₁₅₅₄ 117; z Subaczem Szergutowiczem (Instr.) In₁₅₅₄ 108; Stasis Stanielewicz In₁₅₅₄ 110; Łukasz Stasulewicz In₁₅₅₄ 122. Poate că un antroponim este derivat din numele de botez (cu terminația -is) Jurgis, dar poate și din forma slavă scurtă Jurgi: Janulis Jurgiewicz z Jaxtem [Jurg]iewiczem In₁₅₅₄ 103. Marea majoritate a antroponimelor cu sufixe patronimice sunt formate de la forme scurte fără elemente derivaționale lituaniene. O parte dintre aceste forme scurte, după cum s-a discutat deja, pot fi considerate rutene, de exemplu: Andrzej Alechnowicz In₁₅₅₄ 89; Narusz (Narucz) Lesiewicz In₁₅₅₄ 114 z Jakubem Juchnowicz(em); Symon Michnowicz In₁₅₅₄ 83; Stanis Micewicz In₁₅₅₄ 114 z Marcinem bratem; Mażey (Błażey) Micowicz In₁₅₅₄ 114; Bohdan Pietkewicz In₁₅₅₄ 101; Janulis Procewicz In₁₅₅₄ 93; Urban Puszkiewicz (Puskiewicz) In₁₅₅₄ 115; Staniulis Radziewicz In₁₅₅₄ 106; Heliasz Rotkiewicz In₁₅₅₄ 112; Juchno Sopowicz sopa In₁₅₅₄ 120. Probabil că trebuie considerat rutenesc (cf. LPŽ¹ 849) și antroponimul Juciewicz In₁₅₅₄ 88, deși această formă scurtă nu este atestată în lucrările lui M. Biryło. Se poate presupune că originea antroponimului Minczewicz este probabil legată de un hidronim sau de oiconime²⁴, dar, cu prudență, se poate bănui și existența formei scurte st. Muha, Минай, cf. Мунчук БII 92, 224. Au fost găsite următoarele antroponime derivate din forme scurte comune rutenilor și polonezilor: Piotr Daniewicz In₁₅₅₄ 115; Stanisław Juchnowicz In₁₅₅₄ 88; Goczutis Jurewicz In₁₅₅₄ 117; Jocz Maciewicz In₁₅₅₄ 90; Jan Mackiewicz In₁₅₅₄ 88; Piotr Mateykowicz In₁₅₅₄ 108 z Łukaszem; Mosis Mielewicz In₁₅₅₄ 119; Jan Milewicz In₁₅₅₄ 103; Janiul Misiewicz In₁₅₅₄ 95; Andrzej Mixtowicz In₁₅₅₄ 123; Lesis (Lesius) Mosiewicz In₁₅₅₄ 119; Jurgielis Pietraszewicz In₁₅₅₄ 112; Jakszta Piotraszkiewicz In₁₅₅₄ 112; Kasper Stankowicz In₁₅₅₄ 96; Ambrozey Staskowicz In₁₅₅₄ 120; Bortko (Boreytko) Woytkowicz In₁₅₅₄ 111. Antroponimele derivate din forme scurte tipic poloneze sunt puține: Piotr Domaszewicz In₁₅₅₄ 103; Stanis Jankiewicz In₁₅₅₄ 112; Bohdan Jankowicz In₁₅₅₄ 84; Mikołay Januszkowicz In₁₅₅₄ 88. O parte dintre antroponimele cu sufixe patronimice sunt formate de la forme complete ale numelor: Stanisław Adamowicz In₁₅₅₄ 108 z Maciejem a Janem synmi; Juchno Ambrożewicz In₁₅₅₄ 93; Stasko Bohdanowicz In₁₅₅₄ 120; Stanisław Grygalewicz In₁₅₅₄ 108; Maciej Ihnatowicz In₁₅₅₄ 118; Staniulis Jakubowicz In₁₅₅₄ 103; Piotr Janowicz In₁₅₅₄ 88; Jurgis Klimontowicz In₁₅₅₄ 88; z Jurgielem Konratowicz(em) In₁₅₅₄ 108; Jakub Ławrynowicz In₁₅₅₄ 83; Marcin Maciejewicz In₁₅₅₄ 84; Pawet Matewicz In₁₅₅₄ 108, z Misiem, wnukiem swym; Maciej Marcinowicz In₁₅₅₄ 83; Andrzej Mikołajewicz In₁₅₅₄ 88; Stas Pawłowicz In₁₅₅₄ 108 z synmi trzema; Jasis Piotrowicz In₁₅₅₄ 92; Maciej Rakowicz In₁₅₅₄ 96 z Jakubem pasynkiem; Maciej Szczepanowicz In₁₅₅₄ 117 z synmi dwiema; Piotr Symonowicz In₁₅₅₄ 92; Janiel Stanisławowicz In₁₅₅₄ 95; Maciey, Jakub Urbanowiczy In₁₅₅₄ 92. Deși în inventarul din 1554 al ținutului Linkmenys predomină antroponimele de botez, există și alte tipuri. Acestea nu au constituit obiectul cercetării din acest articol, prin urmare nu este prezentată o analiză mai detaliată a lor. Sunt menționate pe scurt și alte tipuri doar pentru a evita concluzia înșelătoare că acolo erau folosite exclusiv un anumit tip de antroponime. Există câteva nume baltice vechi cu două teme, de exemplu: Dawiat In₁₅₅₄ 111; Narbutha (Gen.) In₁₅₅₄ 128; Tharwid In₁₅₅₄ 101 și altele; precum și formele lor scurte, dar și derivate cu sufixe patronimice 24 În aceste ținuturi se mai găsesc satele Minčia și Minčiakampis, iar pădurea Minčia se înalță aici. Vanagas (1981: 216–217) derivă numele râului Minčia din regiunea Salakas din cuvintele lituaniene minti sau mentė. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 53 cu sufixe, de exemplu: Butrymowicz In₁₅₅₄ 105; Mongierdowiczow (Gen. Pl.) In₁₅₅₄ 120; Nargielowicz In₁₅₅₄ 117; Talminowicz In₁₅₅₄ 113; Tarwidowiczem (Instr.) In₁₅₅₄ 101 etc. Numele personale de origine apelativă lituaniană sunt puține, de exemplu: Botus In₁₅₅₄ 106; Goylis In₁₅₅₄ 83; Grevius In₁₅₅₄ 89; Goyzutis In₁₅₅₄ 110; Kuniszkis In₁₅₅₄ 117; Oszkinis In₁₅₅₄ 85; Pozeymis25 In₁₅₅₄ 113; Pukienia (Gen.) In₁₅₅₄ 101 etc. Sunt mai numeroase numele personale de acest fel, dintre care unele pot fi și forme prescurtate ale vechilor nume baltice bimembre, cu sufixele patronimice slave -evič, -ovič, de exemplu: Budrewicz In₁₅₅₄ 115; Daugutowicz In₁₅₅₄ 92; Doylewicz In₁₅₅₄ 88; Goyżewicz In₁₅₅₄ 104; Greycewicz In₁₅₅₄ 103; Kieylowicz In₁₅₅₄ 111; Pikłewicz In₁₅₅₄ 98; Rymeyszewicz In₁₅₅₄ 105; Rymoszewicz In₁₅₅₄ 96; Rymszowicz In₁₅₅₄ 85; Rostaniewiczow (Gen. Pl.) In₁₅₅₄ 122; Rukszewicz In₁₅₅₄ 94; Szyleykowicz In₁₅₅₄ 89; Taleykowicz In₁₅₅₄ 99; Wayszniewicz In₁₅₅₄ 106 etc. În urma examinării numelor personale din inventarul ținutului Linkmenys din 1554, s-a observat că: 1) predomină numele personale de origine baptismală; o mică parte dintre numele de botez sau formele lor prescurtate sunt și nume ortodoxe ori slave vechi, însă cele mai multe sunt nume comune atât catolicilor, cât și ortodocșilor; 2) o parte considerabilă a formelor prescurtate ale numelor de botez este specifică limbii rutene sau constă în forme prescurtate slave vechi, răspândite în secolul al XVI-lea atât în limbile rutenă, cât și polonă (și în alte limbi slave); 3) numele de origine baptismală conțin două tipuri de elemente derivaționale lituaniene: sufixele diminutivale -el-, -ut- și terminațiile -is, -us, care nu sunt întotdeauna consemnate. Sufixele se păstrează în numele personale cu sufixe patronimice, dar nu s-au identificat sufixe patronimice lituaniene: au fost folosite numai cele slave -evič, -ovič; 4) nu există o legătură între elementele de origine lituaniană sau cu formare lituaniană din numele cu mai mulți membri (de regulă, bimembre) ale acelorași persoane și elementele de origine și/sau formare slavă; același lucru se poate spune și despre numele membrilor aceleiași familii; numele personale ale locuitorilor diferitelor sate nu se disting între ele. 3. INVENTARUL ȚINUTULUI LINKMENYS DIN 1636 Manuscrisul inventarului ținutului Linkmenys, întocmit în 1636, adică la aproape o sută de ani (mai exact, după 82 de ani), s-a păstrat până în zilele noastre. Compararea numelor personale de origine baptismală din acesta cu nume similare din inventarul din 1554 al aceluiași ținut permite verificarea ipotezelor formulate cu privire la influența ruteană care ar fi putut exista în ținutul Linkmenys în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Manuscrisul a fost scris de o singură persoană26, în polonă; există un nume de familie consemnat cu litere chirilice: Іоцевич In₁₆₃₆ 16v. Ca și în inventarul din 1554, cunoștințele de ortografie polonă sunt insuficiente. Aici, numele personale sunt consemnate mai frecvent cu literă mică, dar inventarul din 1554 ar fi putut fi corectat în această privință după ce a fost copiat de mai multe ori. Sunt folosite mai multe semne diacritice, de exemplu: ÿ cu două puncte deasupra, ù, ỳ cu un punct deasupra, ý, á cu accent ascuțit, ý cu accent circumflex, ō, ū, ñ, ȳ, ž cu o linie deasupra, ẹ cu un punct deasupra etc. Ortografia nu este studiată mai îndeaproape în articol; doar în exemple se încearcă redarea ei cât mai fidelă. 25 Este menționat râul Žeimena (de altfel, în toate cazurile este scris cu Z-): w rzekę Zeymianę; a rzeką Zeymioną In₁₅₅₄ 132. 26 Pe foaia de titlu este consemnat: „[...] przez mię Gerzega Kazimirza Jawgiela“. 54 | LAIMA GRUMADIENĖ Antroponimele din inventarul din 1636 diferă considerabil de cele din cel anterior (1554). În primul rând, sunt mai variate, includ mai multe formații derivate din apelative lituaniene și prezintă o varietate mai mare de elemente derivaționale, întrucât se găsesc și derivate cu sufixe patronimice lituaniene. Deoarece dintre toate antroponimele din inventarul din 1554 au fost examinate numai numele de botez predominante acolo, antroponimele din ținutul Linkmenys din 1636 vor fi comparate din aceeași perspectivă. Din perspectiva originii, sunt puține nume de botez noi; toate noutățile țin de derivare. Poate că vechiul nume slav bitematic Гоццислав se ascunde în antroponimul Gasiewicz In₁₆₃₆ 16v, LPŽ₂ I 628. Există forme hipocoristice belaruse care pot fi derivate din nume ortodoxe foarte vechi, dar este posibilă și o altă interpretare a originii lor, de exemplu, maknienas In₁₆₃₆ 26v; makniunas In₁₆₃₆ 26: belar., ucr. Махно: rus. veche Епимах БII 232, dar poate fi pus în legătură și cu pol. Maciej LPŽII 139, precum și cu lituan. maknys „cel care, când vorbește, se bâlbâie, se poticnește” (ibidem). Cu prudență, s-ar putea încerca identificarea unei forme prescurtate a numelui rus vechi Мамон și în antroponimul Mamenas In₁₆₃₆ 27, cf. БII 151. Un lucru asemănător se poate spune despre originea antroponimului Palanis In₁₆₃₆ 25v: la bază ar fi putut sta un echivalent al numelor de botez Аполлон, Инполит sau Полин, comparabil cu formele hipocoristice belaruse Паланец БII 242, Поля БII 76, Пол БI 137 sau altele similare, dar este posibilă și o altă explicație a originii. Nu se știe cu exactitate al cărui nume de botez este prescurtarea care stă, poate, la baza antroponimului Jodka In₁₆₃₆ 30v: poate al lui Евдоким БI 64 sau al altuia. Allik In₁₆₃₆ 19 poate fi derivat din numele canonic Олег БII 19, dar și din pol. Aleksander (ibidem), din numele canonice Алексий БII 24, Илья БII 71 sau Орест БII 37. Forma hipocoristică belarusă Baca, care a stat la baza antroponimului wasowicz In₁₆₃₆ 16v, provine din forma numelui de botez Василий folosită de belaruși, nu din echivalentul polonez Bazyli БII 43. Același lucru este valabil și pentru forma hipocoristică belarusă Ильяш: Илия БII 71, consemnată în inventarul din 1636 al ținutului Linkmenys: Iliasz In₁₆₃₆ 26 trebuie atribuit uzului belarus, întrucât echivalentul polonez este Eliasz БII 71. Deși atât polonezii, cât și belarușii au echivalente ale numelor Leontijus, Leonas, antroponimul łowczyś In₁₆₃₆ 26v trebuie derivat tocmai din forma hipocoristică belarusă, cf. Лейчанок, Лейчьк БI 107, БII 209. Tot din forma hipocoristică belarusă Пилька: ст. Филипп, pol. Filip БII 103 trebuie derivat Pilkiūnas In₁₆₃₆ 29, deși nu se poate exclude nici legătura cu lituan. pilkas. Legătura dintre Wolan In₁₆₃₆ 17 și forma belarusă Вален: Валентин БII 42, 168 este destul de îndoielnică, dar posibilă; ar putea fi pus în legătură și cu Валерий LPŽII 1154. De altfel, se poate încerca asocierea cu acest din urmă nume și a lui wiralunas In₁₆₃₆ 29v (cu sufixe diminutivale și patronimice lituaniene), întrucât belarușii aveau forma sa hipocoristică prin contaminare Вир БII 41. Echivalentele aceluiași nume de botez în poloneză și belarusă sunt Gasper In₁₆₃₆ 19 și Kasper In₁₆₃₆ 18v (vezi БI 95). Același lucru este valabil și pentru varianta numelui Bernard, Bernat In₁₆₃₆ 16v, întrucât pol. Biennat, Barnat și belar. Бернат БI 34, precum și forma dialectală a numelui Leonard: pol. Lenart, belar. Ленарт БI 107, cf. Lenart In₁₆₃₆ 19. Antroponimul Damišzys In₁₆₃₆ 28v provine atât din forma hipocoristică folosită de polonezi, cât și din cea folosită de belaruși: Damasz, Дамаш: Доментиан, Дамиан БII 248; la fel și belar. Гяніц, pol. Genus, din Eugenie LPŽI 652, dacă derivăm din acestea antroponimul Gienalis In₁₆₃₆ 29, întrucât acesta poate avea și origine apelativă. Un fenomen asemănător se observă și în forma hipocoristică pol. Milosz: pol. Emilian, belar. Милош: rus. veche Милий БII 141, 248, prezentă în antroponimul miloszunas In₁₆₃₆ 27. În ambele limbi se folosește forma hipocoristică a numelui de botez pol. Klemens, belar. Климент(ий): Klim, Клим БI 98, БII 81, cf. Klimas In₁₆₃₆ 30v. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija 55 Forma lungă a numelui Krzyszto(ph) In₁₆₃₆ 26v este o redare poloneză a lui Kristupo, deși, de altfel, și bielorușii au consemnat Криштоф Б₁ 104. Blažis In₁₆₃₆ 22 este, de asemenea, un nume de botez polonez (LPŽ₁ 274). Acestea sunt numele noi sau formele lor scurte menționate în inventarul din 1636, care nu se găseau în inventarul din 1554 al ținutului Linkmenys, cu excepția unei trimiteri la Valentingą. Alte nume sau formele lor scurte existau deja în sursa din 1554, însă mai jos sunt prezentate forme de consemnare, forme scurte sau derivate ale acestora care nu au fost încă menționate. În sursa din 1554 exista doar forma poloneză de consemnare a numelui Andriejaus, Andrzej, pe când aici apare forma Andrey, caracteristică slavilor răsăriteni, In₁₆₃₆ 21, precum și forma sa scurtă cu un sufix slav care coincide cu terminația lituaniană – Andrus In₁₆₃₆ 27, Б₁₁ 31. O altă formă lungă a unui nume deja menționat – Walęty In₁₆₃₆ 16v – este scrisă nu doar într-un mod ușor diferit, adică -ę- apare în loc de -en-, ci este consemnată și pronunția sa dialectală lituaniană cu -in-: Walint In₁₆₃₆ 16v. Sursa din secolul al XVII-lea conține și forme prescurtate ale acestui nume: forma slavă cu sufix diminutival, care coincide cu terminația lituaniană – Walis In₁₆₃₆ 19 – și Waluk In₁₆₃₆ 18v – cu sufixul lituanian -uk-. Există forme hipocoristice noi ale unor nume deja menționate. Majoritatea lor au forme prescurtate mai caracteristice polonezei, de exemplu: Brazulis In₁₆₃₆ 29: pol. Brozik, Brożek: pol. Ambroży LPŽ₁ 302; Czep In₁₆₃₆ 25v; Czepolis In₁₆₃₆ 28v: pol. Czep: pol. Szczepan LPŽ₁ 411; mitenas In₁₆₃₆ 22, cf. pol. Mita: Dywmit LPŽ₁₁ 258, dar cf. și belar. Mimko: Димитрий Б₁ 61; Piotrokal In₁₆₃₆ 16v, cf. pol. Piotrat: pol. Piotr, belar. Пятрок: rus. veche Петр Б₁₁ 101; Szym In₁₆₃₆ 16v: pol. Szym: pol. Szymon LPŽ₁₁ 930; Tumas In₁₆₃₆ 31, cf. pol. Tomasz, rus. veche Фома Б₁₁ 121. Unele forme hipocoristice au echivalente atât în belarusă, cât și în poloneză, de exemplu: Alexa In₁₆₃₆ 29v: pol. Aleks, rus. veche Алексей LPŽ₁ 80; Jakutys In₁₆₃₆ 27v: pol. Jak: pol. Jakub, belar. Як, Якуma: rus. veche Яков Б₁₁ 129, 241; Joszko In₁₆₃₆ 16v, cf. pol. Jeszo: pol. Jan, belar. Яша: rus. veche Иаков LPŽ₁ 820; Jurka In₁₆₃₆ 26v; Jurko In₁₆₃₆ 22v: pol. Jurka, belar. Юрка: rus. veche Юрий LPŽ₁ 870; Marcel In₁₆₃₆ 16v, cf. belar. sec. XVI Марцин, pol. Marcin Б₁₁ 87; Stakun In₁₆₃₆ 22v, cf. pol. Stach: pol. Stanisław, belar. Стах: Станислав Б₁₁ 110; wąsowicz In₁₆₃₆ 17, cf. derivarea din rus. veche Иоанн Б₁ 83 (pentru alte etimologii, vezi LPŽ₁₁ 1159). Unele forme prescurtate sunt totuși mai caracteristice limbii belaruse, deși nu se pot exclude legături cu poloneza, de exemplu: Czasiuk Czasenas In₁₆₃₆ 22 – belar. Часок: slavona veche Вячеслав Б₁₁ 51; maciuta In₁₆₃₆ 16v: belar. Мацума: rus. veche Матфей, Мацей; pol. Mac: pol. Maciej Б₁₁ 240; stepsalis In₁₆₃₆ 28v ar putea avea la bază forma hipocoristică Steps a numelui pol. Stefan, rus. veche Стефан, cu sufixul diminutival slav vechi -s, cf. Б₁₁ 112, 235. Din punctul de vedere al formării, antroponimele provenite din nume de botez sunt destul de variate. Câteva antroponime fără sufixe patronimice au atât sufixe diminutivale lituaniene -el-, -ul-, cât și terminații lituaniene: Czepulis In₁₆₃₆ 22 Szymkunas; Borkunas Janelis In₁₆₃₆ 29v; Matulis In₁₆₃₆ 22 niekiszkis; Mikialis In₁₆₃₆ 20 maszkiozna; Stasulis niekisakis In₁₆₃₆ 22. În sursa anterioară (1554) nu apăreau cazuri în care formele scurte ale numelor de botez să fie al doilea element al numelui unei persoane, însă în inventarul din 1636 există astfel de cazuri. La unele persoane, ambele elemente ale numelui provin din nume de botez, de exemplu: Jurgis Jakutys In₁₆₃₆ 27v; Iliasz matulis In₁₆₃₆ 26; Czepolis stepsalis In₁₆₃₆ 28v, iar la unele primul element poate proveni dintr-un apelativ, de exemplu: Duda woyčiulis In₁₆₃₆ 21; Kuta matulis In₁₆₃₆ 22 și altele. Există ceva mai multe forme care au numai sufixe diminutivale, inclusiv, pe lângă cele menționate, și -uk-, -ut-, dar sunt consemnate fără terminații (în cazul lui Petrokal ar putea fi -el-, însă grafia nu este clară): Czasiuk 56 | LAIMA GRUMADIENĖ IN₁₆₃₆ 22 Czasenas; Januk IN₁₆₃₆ 21v Alksnianis; Jasul IN₁₆₃₆ 22v maciucenas; Jasiuk IN₁₆₃₆ 28 mikszan; Marcel Piotrokal IN₁₆₃₆ 16v; Matul IN₁₆₃₆ 22v Baltromieikis; Piatru IN₁₆₃₆ 22v Gaýžas; Stasiuk IN₁₆₃₆ 20 Stýmberelis; Stasul IN₁₆₃₆ 29v Berziulenas; Waluk IN₁₆₃₆ 18v Lepeta. Două asemenea forme sunt al doilea element al numelui persoanei: Ławryn Staniul IN₁₆₃₆ 16v; Marcel Piotrokal IN₁₆₃₆ 16v. Există, de asemenea, abrevieri cu terminații lituaniene, care uneori au devenit și formele lungi ale numelor de botez, de exemplu: Baltrus IN₁₆₃₆ 27 molerunas; Jurgis Bernat IN₁₆₃₆ 16v; Szymaś IN₁₆₃₆ 27 Żýmonas, precum și: Błażis IN₁₆₃₆ 18v Dwakinis; Czepas IN₁₆₃₆ 29v Czepulenas; Damusžys IN₁₆₃₆ 28v nowik; Jasus IN₁₆₃₆ 21 Grugalus; Klimas IN₁₆₃₆ 30v Baczenas; Tumas IN₁₆₃₆ 31 milenis. Jurgis a fost consemnat o dată și ca al doilea element al numelui persoanei – Woÿciech Jurgis IN₁₆₃₆ 26. Forma lungă a numelui a fost adoptată și de Grýg IN₁₆₃₆ 16v Krzywopust; Grig IN₁₆₃₆ 28v wizelis. Două abrevieri pot fi interpretate în două feluri, deoarece terminațiile lituaniene coincid cu sufixele slave: Andrus IN₁₆₃₆ 27, B₁ 31 milūnas; Walis IN₁₆₃₆ 19, B₁ 36 Allik. Spre deosebire de inventarul din 1554, nu sunt multe abrevieri fără niciun element derivativ lituanian: Alexa IN₁₆₃₆ 29v Kiautenas; Czep IN₁₆₃₆ 25v Palanis; Iliasz IN₁₆₃₆ 26 matulis; Jodka IN₁₆₃₆ 30v Blażenas; Jurka IN₁₆₃₆ 26v Kimbar; Jurko IN₁₆₃₆ 22v Stakun; Luksza IN₁₆₃₆ 16v Kulewicz; Szym Joszko IN₁₆₃₆ 16v; Tomasz IN₁₆₃₆ 27 milošzunas. O abreviere a devenit forma lungă în limba polonă: Jerze IN₁₆₃₆ 18v woÿciech; Jerzi IN₁₆₃₆ 22 kudenas. Sunt consemnate antroponime de origine baptismală, fără sufixe patronimice, care au devenit al doilea element al numelui persoanei. Un astfel de caz este mai degrabă cu terminații asemănătoare celor lituaniene (poate din cauza transcrierii) decât cu terminații lituaniene propriu-zise, de exemplu: Piotr Joczes IN₁₆₃₆ 19; Kowal tołczyś IN₁₆₃₆ 26; Mikołay: Woÿciech maciuta IN₁₆₃₆ 16v; Rodzios IN₁₆₃₆ 21v, precum și fără terminații lituaniene, de exemplu: Walis Allik IN₁₆₃₆ 19; Szym Joszko IN₁₆₃₆ 16v; Jasiuk mikszan IN₁₆₃₆ 28; Kasper Tomasz IN₁₆₃₆ 18v. Numeroase forme lungi ale numelor. Trei dintre ele nu sunt poloneze, deși au echivalente: Andreÿ IN₁₆₃₆ 21 Ławnik; Baltromiei IN₁₆₃₆ 18v Niemonìun; Ławryn IN₁₆₃₆ 16v Staniul. Forma unui nume a fost modificată fonetic – Czapan IN₁₆₃₆ 30v Jušenas (în locul formei poloneze de așteptat, Szcz-). Unul – Lenart IN₁₆₃₆ 19 Iaszkėnas – este o variantă dialectală a lui Leonardo, folosită atât în belarusă, cât și în polonă (vezi B₁ 107, LPŽ II 55). Un nume catolic este consemnat cu o terminație lituaniană: Karolis IN₁₆₃₆ 29v Bezdenas; Karulis IN₁₆₃₆ 21v Karpis, iar altul are un sufix diminutival lituanian – steponalis IN₁₆₃₆ 28v. Celelalte sunt nume de botez poloneze obișnuite, unele folosite și în belarusă: Adam IN₁₆₃₆ 21v Balinski; Ambrożey IN₁₆₃₆ 26v masenas; Błażey IN₁₆₃₆ 22v mtenas; Gasper IN₁₆₃₆ 19 Jakubowicz; Jakub IN₁₆₃₆ 19 Ambrozieiewicz; Jan IN₁₆₃₆ 16v Gasiewicz; Kasper IN₁₆₃₆ 18v Tomasz; Krzyszto ph IN₁₆₃₆ 26v Plenius; Marcin IN₁₆₃₆ 26 Podwoński; Mikołay IN₁₆₃₆ 21v Rodzios; Paweł IN₁₆₃₆ 22 Żesinas; Piotr IN₁₆₃₆ 17v Gaużutys; Stanisław IN₁₆₃₆ 16v woÿskun; Stephan IN₁₆₃₆ 16w Ioceвич; Szyman IN₁₆₃₆ 16v lach; Urban IN₁₆₃₆ 19v miteÿkis; Wałęty IN₁₆₃₆ 16v kowal; Walint IN₁₆₃₆ 16v kulewicz; Woÿciech IN₁₆₃₆ 16v maciuta; Wolan IN₁₆₃₆ 17 Kulewicz. Formele lungi pot deveni, de asemenea, al doilea element al numelui persoanei, atât cu terminație lituaniană, de exemplu: Aszkinis Ambr as as IN₁₆₃₆ 22; Rukas Czapanas IN₁₆₃₆ 31, Jasus Grygalus IN₁₆₃₆ 21, cât și fără terminație – Jurgis Bernat IN₁₆₃₆ 16v; Swidren Krýsz toph IN₁₆₃₆ 22; Jerze woÿciech IN₁₆₃₆ 16v. Numele femeilor nu sunt indicate de regulă, ci doar mențiunea căreia îi este văduvă, de exemplu: Wdowa Stasio-wa IN₁₆₃₆ 16v. Există două înregistrări cu nume de femei, care sunt în mod clar slave: Aksania Batt- XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 57 romiejowa In1636 22, Milowa Uliana In1636 29. Forma ulterioară a numelui (fără J-) s-a răspândit mai târziu în estul și sud-estul Lituaniei (Kuzavin is, Savukynas 1994: 213). Predomină elementele secundare ale numelui persoanei care au sufixe patronimice. Diferența constă în faptul că în sursa din 1636 apar forme derivate din nume de botez cu sufixele patronimice lituaniene -ėn-, -ūn- și o formă derivată cu -yn-. Există un compus alcătuit dintr-o abreviere cu sufixul diminutival lituanian -ok- și substantivul žentas: Grig mikszakzentis In1636 29. Nu sunt foarte multe antroponime cu mai multe sufixe lituaniene (diminutival și patronimic); aceste antroponime au și terminații lituaniene: Poszenas Andrulenas In1636 29; Czepas Czepulenas In1636 29v; Jasul maciulenas In1636 22v; Adam Pečiulenas In1636 29v; există și un astfel de antroponim fără terminație – Ławryn Staniulin27 In1636 17. Au fost găsite două antroponime cu sufix diminutival lituanian și sufix patronimic slav (în sursa din 1554 erau mai multe astfel de forme): Szym Czepulewicz In1636 19; Januk manulewicz In1636 22. În schimb, este destul de numeroasă grupa de antroponime formate de la abrevieri ale numelor de botez fără sufixe diminutivale lituaniene, dar cu sufixe patronimice lituaniene (aici se adaugă și -ait-), de exemplu, consemnate cu terminații: Andrey Blažėnas In1636 25; Borkunas In1636 29v Janelis; Czasiuk Czasenas In1636 22; Szym Domaszunas In1636 30v (Lat 100); Sžyman Gryčiunas In1636 21v; Jurgis Jakavītis In1636 27; Jan Jaczunas In1636 26; Lenart Jas zkenas In1636 19; Jan Jociunas In1636 21; Czapan Jušėnas In1636 30v; Kržysz-toph maknienas In1636 26v; marcin makniunas In1636 26v; Sžyman marczenas In1636 29; Walulis masenas In1636 26v; Tomasz miłoszunas In1636 27; Blažis miten as In1636 22; Jan Sžymkienas In1636 21; Czepulis Sžymkunas In1636 22, iar în cazul unei persoane, ambele elemente ale numelui au sufix patronimic – Poczenas In1636 29 Andrulenas. Există antroponime cu această structură și fără terminații lituaniene: Bogdžun nowik In1636 22; Marcin Domaszun In1636 19v; Jan Jaciun In1636 26v; Wojciech maňčiun In1636 18v; Jurko Stakun In1636 22v; Adam Stasun In1636 22v. Sufixul -in- al unui antroponim derivat dintr-o abreviere nu este patronimic – Stanisław Sžymkinis In1636 21; se poate bănui, poate, că și rădăcina altui antroponim cu sufixul nepatronimic²⁸ -išk- este de origine baptismală – Ambrožey miližkis In1636 28v. Spre deosebire de inventarul din 1554, există câteva antroponime derivate din abrevieri fără elemente derivative lituaniene, dar cu sufixe patronimice slave; ele sunt consemnate fără terminații: Jan Gasiewicz In1636 16v; Stephan Joweyu In1636 16v; Marcin Łukaszewicz In1636 18v; Grýg wasowicz In1636 16v; Grýg wąsowicz In1636 17; Jan wołtkiewicz In1636 24v. Sunt doar două antroponime formate de la formele lungi ale numelor cu sufixe patronimice lituaniene – Krzysztoph Karalunas In1636 24v; Andrus martynenas In1636 29v; sufixul unui altul nu este patronimic – Matul Baltromieikis In1636 22v. Au rămas foarte puține asemenea antroponime cu sufixe patronimice slave, iar acestea nu au terminații: Jan Alekseiewicz In1636 21v; Jakub Ambrozieiewicz In1636 19; Gasper Jakubowicz In1636 19; Stanisław Jozephowicz In1636 24v; Krzysztop marcinowicz In1636 19. 27 Aceeași persoană ca și Ławryn Staniul In1636 16v. 28 Maciejauskienė (1991: 227–228) teigia priesagą -išk- turėjus patroniminę reikšmę, ypač kai asmenvardžiai buvo daromi iš krikšto vardų. 58 | LAIMA GRUMADIENĖ În general, numele de persoană din inventarul din 1636 sunt incomparabil mai lituaniene decât cele din 1554, lucru indicat și de abundența numelor de persoană provenite din apelative lituaniene. Ca și în prezentarea inventarului din 1554, acestea nu constituie obiectul cercetării; pot fi doar menționate câteva dintre ele, de pildă, fără sufixe patronimice lituaniene: Urban Auksla IN₁₆₃₆ 24; Jan Dewelis IN₁₆₃₆ 19; Piat­ruc Gaižas IN₁₆₃₆ 22v; Karulis Karpis IN₁₆₃₆ 21v; Waluk Lepeta IN₁₆₃₆ 18v; Jan Pilwialis IN₁₆₃₆ 29v; Piotr ragialis IN₁₆₃₆ 19; Stasiuk Stymbirelis IN₁₆₃₆ 20; Jan Szakalis IN₁₆₃₆ 24v; Mikotay wilkas IN₁₆₃₆ 27; Grig wizelis IN₁₆₃₆ 28v; Pawel Žešinas IN₁₆₃₆ 22; Grýg Žýburys IN₁₆₃₆ 20v etc. Există și compuse, de pildă: Matulis Dzwiniakis IN₁₆₃₆ 24v; Stasulis niekisakis IN₁₆₃₆ 22 etc. Câteva nume de persoană au sufixe lituaniene nonpatronimice, de pildă: Blažis Dwak inis IN₁₆₃₆ 18v; Jan Gaužutenis IN₁₆₃₆ 17v; Piotr Goyžut IN₁₆₃₆ 24; Jan kupietis IN₁₆₃₆ 28; Matulis niekizskis IN₁₆₃₆ 22 etc. Este dificil de spus dacă aceste nume de persoană și-au pierdut deja sufixele patronimice sau dacă nu le-au avut niciodată: în toată Lituania, abundența unor asemenea nume de persoană este caracteristică surselor mai vechi, din secolul al XVI-lea (cf. Maciejauskienė 1991: 151 și urm.; 225), însă acest lucru nu se poate spune despre sursa din Linkmenys din 1554. O mare parte dintre numele de persoană lituaniene de origine apelativă, care au sufixele patronimice -ėn-, -on-, -ūn-, sunt consemnate cu terminații, de pildă: Januk Alksnianis IN₁₆₃₆ 21v; Stasiul Beržulenas IN₁₆₃₆ 29v; Jurgis Beždenas IN₁₆₃₆ 29v; Pawel Dikienas IN₁₆₃₆ 28; Pawel Dýkunas²⁹ IN₁₆₃₆ 28; Jasus Kauten as³⁰ IN₁₆₃₆ 29v; Alexa Kiautenas IN₁₆₃₆ 29v; Piotr Kupre-nas IN₁₆₃₆ 26; Marcin Purienenas IN₁₆₃₆ 29; Jan Rukszenas IN₁₆₃₆ 20v; Marcin Sžykszniūnas IN₁₆₃₆ 29; grig wizatanis IN₁₆₃₆ 28v; Piotr Žýtenas IN₁₆₃₆ 25; Žýtenas marcin IN₁₆₃₆ 25 etc. Există și asemenea nume de persoană fără terminații, de pildă: Jan Szakutan IN₁₆₃₆ 24; Sžym Stulgian IN₁₆₃₆ 28 etc. Sunt foarte puține cele care au sufixe patronimice slave, de pildă: Marcin Gribewicz IN₁₆₃₆ 16v; Jan Rugaýszewicz IN₁₆₃₆ 16v; Jurgis stemborowicz IN₁₆₃₆ 19v etc. Câteva nume de persoană baltice vechi, cu două teme, de pildă: Jurka Kimbar IN₁₆₃₆ 26v; Stanisław minat IN₁₆₃₆ 22v; Jan woýsznaras IN₁₆₃₆ 22; Sžýmas Žýmonas IN₁₆₃₆ 27 etc. Modul posibil de alternare a limbilor sau bilingvismul sunt sugerate și de consemnarea supranumelor, precum și a numelor de persoană formate din acestea cu sufixe patronimice lituaniene, de pildă: alături de Ławryn kalwis IN₁₆₃₆ 25 apare Wałety kowal IN₁₆₃₆ 16v; alături de Battro-mieý kotwenas IN₁₆₆₃ 21 apare Kawatenas IN₁₆₆₃ 24v, adică lituanianul kalvis și slavul kowal, deși aici este posibil să fi intervenit și scribul. Existența numelor de persoană care conțin etnonimul gudas confirmă ipoteza unei eterogenități lingvistice mai mari sau mai mici, de pildă: Gudas Sawicki IN₁₆₃₆ 26, Jurgis Gudunas IN₁₆₃₆ 21v. Abia în sursa din 1636 apar nume de persoană cu sufixul -ski, mai caracteristic limbii poloneze decât celei rutene, de pildă: Adam Balinski IN₁₆₃₆ 21v; matul Dirwanski, tenze Dýrwinski IN₁₆₃₆ 24v; Woýciech Grzybowski IN₁₆₃₆ 19v; Urban Łapaczinski IN₁₆₃₆ 30v; Marcin Podwoýski IN₁₆₃₆ 26; Adam Pokulewski IN₁₆₃₆ 26; Gudas Sawicki IN₁₆₃₆ 26; Woýciech Sopkowski IN₁₆₃₆ 21v; Swiderski IN₁₆₃₆ 16v; Andreý zawacki IN₁₆₃₆ 21, iar o consemnare indică un anumit grad de adaptare, fiindcă are terminație: Ambrozeý Kilbowskis IN₁₆₃₆ 28v. 29 Aici, Dikienas și Dýkunas sunt aceeași persoană, ceea ce ar permite să presupunem că, în secolul al XVII-lea, în împrejurimile localității Linkmenys, sufixele patronimice lituaniene -ėn- și -ūn- puteau fi folosite alternativ. 30 În același sat locuia și Kiaulėnas, prin urmare, se pare că și aici baza apelativă a numelui de familie este cuvântul kiaulė. XVI–XVII a. Rytų Lietuvos antroponimija | 59 În concluzie, în urma examinării antroponimelor de origine baptismală din inventarul din 1636 al ținutului Linkmenys, se poate observa: 1) deși aici, ca și în inventarul din 1554, predomină antroponimele de origine baptismală, iar numai o mică parte dintre ele sunt nume de botez sau forme prescurtate ale acestora, derivate din nume ortodoxe sau din vechi nume slave, majoritatea sunt nume comune atât catolicilor, cât și creștinilor. Sursa din 1663 conține mai multe antroponime legate de lexicul apelativului lituanian; 2) unele forme prescurtate ale numelor de botez sunt specifice limbii rutene sau sunt forme prescurtate slave arhaice comune, răspândite în secolul al XVII-lea atât în limbile ruteană, cât și polonă (și în alte limbi slave), însă multe dintre ele au elemente de formare a antroponimelor lituaniene; 3) numele de origine baptismală au două tipuri de elemente de formare lituaniene: sufixe diminutivale -el-, -uk-, -ul-, -ut- și terminații care nu sunt întotdeauna notate -is, -us. Aceste sufixe se păstrează în antroponimele cu sufixe patronimice; apar numeroase antroponime cu sufixe patronimice lituaniene -ėn-, -ūn- și altele, în timp ce sufixele slave -evič, -ovič, folosite din abundență în sursa din 1554, devin mai rare. Apar antroponime cu sufixul patronimic polonez -ski; 4) nu s-a constatat nicio corelație între membrii unei denumiri a aceleiași persoane formate din mai multe elemente (de regulă, două) de origine lituaniană sau cu elemente de formare lituaniene și membrii de origine și/sau formare slavă; același lucru se poate spune și despre denumirea membrilor aceleiași familii; antroponimele locuitorilor satelor individuale nu prezintă particularități distinctive. 4. ÎN LOC DE CONCLUZII Antroponimele de origine baptismală analizate din inventarele ținutului Linkmenys din 1554 și 1636 se disting într-o oarecare măsură de alte antroponime ale epocii consemnate pe teritoriul actual al Lituaniei. Acest lucru este valabil mai ales pentru sursa din secolul al XVI-lea: aceasta este considerabil mai slavă, conține puține nume etnice caracteristice altor surse ale epocii, formele numelor creștine sunt adaptate într-o măsură redusă la morfologia lituaniană, nu există antroponime cu sufixe patronimice lituaniene, iar cele mai frecvent folosite sunt formele prescurtate slave ale numelor, în special cele rutene, unele neprovenind din nomenclatura catolică (cf. Maciejauskienė 1991: 33 și urm.). Antroponimele din inventarul din 1636 sunt considerabil mai lituaniene ca formare; sunt folosite din abundență nu numai sufixele diminutivale lituaniene, ci și numeroase antroponime cu sufixe patronimice lituaniene, astfel încât antroponimele cu sufixe patronimice slave sunt folosite mai rar. Din punctul de vedere al originii, antroponimele din sursa secolului al XVII-lea seamănă cu cele din sursa secolului al XVI-lea, dar apar ceva mai multe forme de nume care pot fi derivate fie numai din formele lungi poloneze ale numelor, fie din forme comune polonezilor și rutenilor. Cu prudență, s-ar putea presupune că în secolul al XVI-lea în regiunea Linkmenys ar fi putut exista influențe ale limbii rutene, care până în secolul al XVII-lea slăbiseră considerabil. Formele prescurtate rutene ale numelor creștine ar fi putut proveni adesea și din contactul direct cu vecini care nu vorbeau lituaniana. 60 | LAIMA GRUMADIENĖ A B R E V I E R I B1 – M. V. BIRYLA, Беларуская антрапанімія 1. Уласныя імёны, імёны-мянушкі, імёны па бацьку, прозвішчы. Мінск: Навука і тэхніка, 1966. B11 – M. V. BIRYLA, Беларуская антрапанімія 3. Структура уласных мужчынскіх імён. Мінск: Навука і тэхніка, 1982. bulg. – bulgară GEN. – genitivus (genitiv) gu. – belarusă IN1554 – inventarul din 4 decembrie 1554 al ținutului de țivunie Vilnius – al districtelor Nemenčinė și Linkmenys. K. JABLONSKIS, ed., Istorijos archyvas (XVI a.), Kaunas, 1934, 30–131. IN1636 - Inwentarz Wszystkiego Ciwuństwa Wilenskiego ýy Miasteczek powierzonych Niemenczyńskiej Łyngmanskiej ýy kończąžyna Woytówstwa Przez ýy Poddanych z ich (…) przez mię Gęzega Kazimirza Jawgiela Dworzai (…) 1636. VUBRS, F 14. INSTR. – instrumentalis (instrumental) kan. – canonică le. – poloneză lie. – lituaniană LPŽI, LPŽII – A. VANAGAS, ed., Lietuvių pavardžių žodynas (A-K), vol. 1; Lietuvių pavardžių žodynas (L-Ž), vol. 2, Vilnius: Mokslas, 1985, 1989. lo. – latină NOM. – nominativus (nominativ) PL. – pluralis (plural) sl. veche – slavă veche ort. – ortodoxă ucr. – ucraineană germ. – germană LITERATŪRA ČEKMONAS, V. 1988: Введение в славянскую филологию, Vilnius: Mokslas. DUMČIUS, J. 1957: Antikiniai vardai lietuvių liaudies kalboje. Vilniaus valstybinio V. Kapsuko universiteto Istorijos-filologijos fakulteto mokslo darbai 3, 178–183. GUDAVIČIUS, E. 1999: Lietuvos istorija 1. Nuo seniausių laikų iki 1569 metų, Vilnius: Akademinio skautų sąjūdžio Vydūno fondas Čikagoje, Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla. KARDELIS, V. 1999: Fonetinės slavizmų ypatybės ir jų raida rytinėse lietuvių šnektose. Daktaro disertacija, Vilnius: Vilniaus universitetas. KRIČINSKIS, S. 1993: Lietuvos totoriai. Istorinės ir etnografinės monografijos bandymas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. KUZAVINIS, K., SAVUKYNAS, B. 1994: Lietuvių vardų kilmės žodynas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. MACIEJAUSKIENĖ, V. 1979: XVI a. lietuvių vardai. Kalbos kultūra 36, 84–89. MACIEJAUSKIENĖ, V. 1991: Lietuvių pavardžių susidarymas, Vilnius: Mokslas. MACIEJAUSKIENĖ, V. 2001: Dėl lietuvių pavardžių vertinimo darybos požiūriu. Acta linguistica Lithuanica 44, 167–188. OCHMANSKIS, J. 1996: Senojį Lietuva, Vilnius: Mintis. XVI–XVII a. RYTŲ LIETUVOS ANTROPONIMIJA 61 Potašenko, G., red., 2001: Lietuvos tautinės mažumos. Kultūros paveldas, Vilnius: Kronta. Urbutis, V. 1992: Senosios lietuvių kalbos slavizmai. Baltistica 27 (1), 4–14. Urbutis, V. 1993: Senųjų slavizmų kilmės įvairovė. Baltistica 28 (1), 91–101. Vanagas, A. 1974: Pavardės iš hebrajiškos kilmės vardų. Savukynas, B., red., Žodžiai ir žmonės, Vilnius: Mintis, 87–152. Vanagas, A. 1981: Lietuvių hidronimų etimologijos žodynas, Vilnius: Mokslas. Vidugiris, A. 1983: Dėl kalbų kontaktavimo pietryčių Lietuvoje. Lietuvių kalbotyros klausimai 23, 46–60. Zinkevičius, Z. 1977: Lietuvių antroponimika. Vilniaus lietuvių asmenvardžiai XVII a. pradžioje, Vilnius: Mintis. Zinkevičius, Z. 1987: Lietuvių kalbos istorija 2. Iki pirmųjų raštų, Vilnius: Mokslas. Zinkevičius, Z. 2000: Lietuvių potėriai, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Laima Gr umadienė Gauta 2001 12 12 Lietuvių kalbos institutas Antakalnio g. 6, 2055 Vilnius, Lietuva [email protected]