Mažmožiai 2–3

ACTA LINGUISTICA LITHUANICA L (2004),135-138 OBSERVAȚII Observații MAŽMOŽIS 2 Rolandas Mikulskas (Acta Linguistica Lithuanica 48, 87) leagă adverbul v'iršū'n înregistrat în dialectul žemaițian (KRš) de locativul virsusi din dialectele aukštaițiene răsăritene (acum se spune mai ales v'ir.šū“ —viršuo, apsukū“ ~ apsuku, v'el.tu-—veltuo și multe altele). Acest lucru este foarte îndoielnic (cf. formele paskun., paskuna-s, šal'in., žė.m'ie ~ žėmė(n): m'ėsk ¥é.m’ie | n'ekūnck și altele, folosite acolo (KRS) și în alte locuri). Aici acea vocală lungă pare să contrazică altfel. Apariția sonantului n a fost deja demult explicată de cercetătorii dialectali: Kazimieras Būga (Rinktiniai raštai 1, Vilnius, 1958, 397-398, 588; III 692-693), Zigmas Zinkevičius (Lietuvių dialektologija, Vilnius, 1966, 196-198; păcat că sunt prezentate doar formele translatate), Vladas Grinaveckis (Žemaičių tarmės istorija, Vilnius, 1973, 332-334) și autorul acestor rânduri („Kelios pastabos dėl formų $7, sesą“, Baltistica 2 (2), 1966, 205-207; Lietuvių kalbos tarmių morfoneminiai reiškiniai, Vilnius, 2001, 167-169). În paradigma după u“ în žemaițiana sudică sunt destul de răspândite §ii'n —šuon (= šuo), rudi-n ~ ruduon (= ruduo), dativul singular va -kū-n ~ vaikuon (= vaikui), vaik’i-n ~ vaikiuon (= vaikiui, bernui), pava.sar- ’icn (și pava.ser- 'ū"n PVN) ~ pavasariuon (pavaseriuo), bii.ndze ~ būonže (= būožė), jū'nc ~ jins (= jus), v'ėltū'n ~ veltuon (= veltui) VARN, Užv, PVN și altele. ; la fel și v'if.šūn va fi primit acel n etimologic din -u- (<-uo) apărut la finală. Aceasta este susținută de întreaga istorie a acestor cuvinte: mai ales în paradigmele în care după u pretutindeni există n (cf. aut., Baltistica 2 (2), 205-206) (după diftongoidul u-* nu este sigur că acel sonant s-ar fi atașat, la fel ca după -ou < -uo în žemaițiana nordică, iar în žemaițiana occidentală după -o- < -uo nu are nicăieri un Vytautas Vitkauskas Gauta 2004 04 07 Lietuvių kalbos institutas P. Vileišio g. 5, 10308 Vilnius, Lietuva element adăugat). MAŽMOŽIS 3 Sonanta r este dură și moale, iar în graiurile lituaniene variază uneori. Iată cazurile: a. o parte dintre dialectele aukštaițiene sudice nu are deloc 7’, înaintea vocalelor de serie anterioară îl pronunță dur unii aukštaițieni din Vilnius și Utena (Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, Vilnius, 1966, 153-156; Lietuvių kalbos atlasas II, harta 87); 136 | OBSERVAȚII b. în unele locuri este pronunțat dur înaintea diftongului redus -ai: rai.kst’e: “raikštė' DRSK, RTN, kraū.šis “kriaušius' KB, VRN, krai.vas “kreivas' DRSK etc. ; c. în grupul *rj > *ri > r: braū.na ‘briauna’ Užv, Kkš, KRTV, kraū.š'is (kriaušis în limba literară) KRŠ, RDN, TL, EIG, krūokt'e ‘verkti’ (kriėkti în limba literară) TL, RDN, VARN, Šv, RT, ra.uš'ęs ‘riausés’ Šv, GRDM etc. Li se adaptează împrumuturile krū-ks (aukšt. kriūkas), šrū'ps (š'r'ūps | š'r'ū-bas în dialectele žemaițiene nordice și aukštaițiene), kraū.č'us “kriaučius, siuvéjas- ’, krūk'is ‘kriukis, ramentas’ KRŠ, KRTV, SAUK, kril.k'is ‘t. p.' RDN, TRS, TL etc. Este cunoscut întregul areal al evoluției *rjau, *rja, *rjo, *rju, *rjū în rau, ro, ru în dialectele žemaițiene, unde nu există deloc întărirea lui r înaintea vocalelor de serie anterioară (cf. aut., Lietuvių kalbos tarmių morfoneminiai reiškiniai, Vilnius, 2001, 158-161). Cercetarea unui asemenea fenomen nu a fost prevăzută de LKA, de alcătuitorii volumului de fonetică; transpunerea faptelor dialectale nu era stabilizată, de aceea multe neclarități fuseseră deja ridicate anterior, dar și acum se face confuzie. De exemplu, în LKŽ, cuvântul sukrokė 626 (dial. sūkruok'i KRŠ) este corectat în sukriokė (R. Mikulskas, Acta Linguistica Lithuanica 48, 87), iar krii-kas KLVR este atribuit lui kriūko *, deși nici acolo nu poate fi vorba despre vreo întărire a lui r (decât dacă ar fi vorba de ceva neobișnuit). Așadar *rj + a, a; u, uproblema continuă să fie legată de întărirea și muierea lui r, deși aici este vorba despre căderea vechiului *į și despre problema analogiei manifestate ulterior (când în graiuri erau generalizate doar rau, ro“, ru, ruar r'au, r'o-, r'u, r'u-). În fiecare caz trebuie să se pătrundă în structura și sistemul dialectelor. POATE ÎNSEMNA CEVA UN LOC GOL? În articolul profesorului Vladas Vytautas Vitkauskas Gauta 2004 04 07 Lietuvių kalbos institutas P. Vileišio g. 5, 10308 Vilnius, Lietuva Žulys „Despre așa-numita copulă nulă” (Acta Linguistica Lithuanica 48, 177-184) se polemizează cu Gramatica limbii lituaniene contemporane (Vilnius, 1994), în care asemenea propoziții precum Oras gražus sunt considerate ca având o copulă nulă. Autorul articolului consideră că termenul de copulă nulă (și, în general, cel de forme nule) este defectuos. Această opinie este demnă de respect. Aș dori doar să spun câte ceva despre argumentele pe care se încearcă să o întemeieze. Primul dintre ele este afirmația atribuită lui Immanuel Kant: Nimic nu are proprietăți. Autorul mai adaugă: Nimănui nu-i cresc fire de păr. Dacă o clasă este vidă, atunci ea nu are niciun element, iar numai elementele pot avea proprietăți. Prin urmare, aparent contradictorie din punct de vedere logic este afirmația: Deși nu există copulă (nimic), ea are totuși valoarea indicativului prezent (proprietate) (p. 178). Acceptând regulile de joc propuse de autorul articolului —lăsarea recurgerii la autorități în seama teologiei —nu voi menționa niciuna dintre numeroasele lucrări scrise despre formele zero. Afirmațiile logice citate sunt corecte, dar ele nu contrazic deloc concepția despre zero prezentată în Gramatică. Nulul lingvistic — nu este vreun obiect empiric inexistent sau vreun element echivalent cu nimicul. Prin acest termen este desemnată absența unui indicator formal al unui membru al paradigmei gramaticale, care, din cauza variantelor santy- !-krūko, kruko, kriūko, pentru comoditatea lui Mikulskas s-a evitat explicarea ei, la fel ca în cazul alternanței vąšas (chiar imposibilul ąšas), O-nčas, ūnčas,vė.ršos, lo-rsas (a se vedea R. Mikulskas, Acta Linguistica Lithuanica 46, 85).