The seven pillars of terminology

Cei șapte piloni ai terminologiei HERIBERT PICHT 1. I N T R O D U C E R E Pornind de la presupunerea că unul dintre obiectivele majore ale terminologiei este transferul sistematic de cunoștințe, vom regăsi primii trei piloni reprezentați de cuvintele „sistematic”, „cunoaștere” și „transfer”. Acest lucru poate fi ilustrat în felul următor: Fig. 1 Deși acești trei piloni sunt de o importanță vitală și sunt considerați elementele de susținere ale oricărui demers terminologic, fie el teoretic sau aplicat, lipsește încă un al patrulea pilon, „metodele de lucru terminologic”, care trebuie adăugat. O parte importantă a transferului terminologic o constituie înregistrarea și diseminarea, aspecte care nu sunt acoperite de Figura 1; prin urmare, este necesar să adăugăm un al cincilea pilon – terminografia. Al șaselea pilon – indispensabil pentru diseminarea cunoștințelor despre terminologie – este dedicat educației și formării în terminologie. Totuși, „edificiul” terminologiei ar fi incomplet dacă am trece cu vederea vastul domeniu al dezvoltării și aplicării terminologiei în contextul larg al comunicării profesionale. Acest al șaptelea pilon cuprinde o serie de activități și alte aspecte aparent eterogene; 8 Heribert Picht | The seven pillars of terminology cu toate acestea, toate împreună joacă un rol important în comunicarea profesională și transferul de cunoștințe, ba chiar le fac posibile. În cele ce urmează, vom încerca să aprofundăm conținutul celor șapte piloni. 2. OBIECT ȘI CONCEPT Încă de la începuturile cercetării științifice în domeniul terminologiei, obiectele și, mai ales, conceptele au ocupat un loc central în abordarea terminologică, fapt reflectat pe larg în literatura de specialitate și, nu în ultimul rând, în standardele terminologice de bază, la nivel național și internațional. Wüster (1959/60 (2001: 22) a definit obiectul în felul următor: Tot ceea ce constituie sau poate constitui obiectul gândirii unei persoane se numește, în limbajul filosofic, „obiect”. Și stările de lucruri sunt obiecte în acest sens. ISO 1087-1:2000 prevede: Obiect: orice lucru perceptibil sau conceput. Notă: Obiectele pot fi materiale (de exemplu, un motor, o foaie de hârtie, un diamant), imateriale (de exemplu, un raport de conversie, un plan de proiect) sau imaginare (de exemplu, un unicorn). Informații mai detaliate sunt disponibile în ISO 704:2000: În sensul prezentului Standard Internațional, un obiect este definit ca orice lucru perceput sau conceput. Unele obiecte, obiectele concrete precum o mașină, un diamant sau un râu, trebuie considerate materiale; alte obiecte trebuie considerate imateriale sau abstracte, precum fiecare manifestare a planificării financiare, gravitația, capacitatea de curgere sau un raport de conversie; iar altele trebuie considerate pur imaginare, de exemplu un unicorn, o piatră filosofală sau un personaj literar. În elaborarea unei terminologii, discuțiile filosofice despre existența reală a unui obiect nu intră în domeniul de aplicare al prezentului Standard Internațional și trebuie evitate. Se presupune că obiectele există, iar atenția trebuie să se concentreze asupra modului în care sunt abordate obiectele în scopul comunicării. A more extended view of the object is presented among others by Budin (1994: 203-208) and Picht (2003: 154-159; 2008: 91-97) where it is argued Terminologija | 2009 | 16 9 că obiectul ar trebui considerat o unitate de cunoaștere. În special în anumite domenii, precum istoria și arheologia, obiectele constituie un număr considerabil de unități de cunoaștere și, ca atare, prezintă interes pentru terminologie. În ceea ce privește conceptul, dezbaterea academică a fost mult mai intensă. Se pot distinge trei abordări: Conceptul ca • unitate de gândire (o traducere nepotrivită a germanului „Denkeinheit”, deoarece procesul de gândire nu este redat în traducerea engleză); • unitate de cunoaștere; • unitate de cogniție. Au fost propuse, printre altele, următoarele definiții ale conceptului ca unitate de gândire: Wüster (1979: 7): Astfel, conceptul este un element al unui proces de gândire. Termenul este astfel un Denkelement. ISO 1087:1990: O unitate de gândire constituită prin abstractizare pe baza proprietăților comune unui set de obiecte. S-a susținut că conceptul, ca unitate într-un proces de gândire, trebuie în mod necesar să fie colorat individual și, prin urmare, nu poate fi cu adevărat o reflectare universală a opiniei acceptate de o comunitate profesională (a se vedea Dahlberg 1985 și Picht 2004). Se propune următoarea definiție a conceptului ca unitate a gândirii: Un concept este constituit din ideile și cunoștințele individuale ale celui care gândește; unitățile constitutive de cunoaștere și ideile nu au fost în mod necesar supuse verificării intersubiective și pot fi eronate; ciclul său de viață depinde de schimbările cognitive care au loc în mintea celui care gândește. The concept as a unit of knowledge has been introduced by Dahlberg (1985: 140). She claims: 10 Heribert Picht | The seven pillars of terminology Conceptul este o unitate de cunoaștere care cuprinde, într-o formă lingvistică, predicațiile verificabile și necesare despre un obiect dat. Conceptul este o unitate de cunoaștere care reunește, într-o formă lingvistică, afirmații verificabile și necesare despre un obiect selectat. Cea mai recentă versiune a standardului ISO 1087-1:2000 este formulată astfel: Concept: unitate de cunoaștere creată printr-o combinație unică de caracteristici. În opinia noastră, această definiție ISO este destul de săracă în cunoaștere și acoperă doar o parte din informațiile pertinente pentru conceptul care urmează să fie definit. Prin urmare, propunem următoarea definiție: Un concept este constituit din toate caracteristicile (fragmentele de cunoaștere) recunoscute și acceptate intersubiectiv de o comunitate profesională la un anumit moment; acesta are un ciclu de viață determinat de dinamica cunoașterii. Pe lângă definițiile de mai sus, conceptul poate fi privit ca o unitate a cogniției. În timp ce conceptul, ca unitate de cunoaștere, este mai mult sau mai puțin stabil pe parcursul ciclului său de viață, iar unitatea de gândire variază în funcție de cel care gândește și de cunoștințele sale la un moment dat, conceptul, ca unitate a cogniției, este relevant în momentul schimbărilor conceptuale care rezultă din dezvoltarea cunoașterii noastre. Prin urmare, propunem următoarea definiție: Conceptul ca unitate a cogniției: unitate de cunoaștere al cărei ciclu de viață s-a încheiat și care, prin urmare, va fi supusă modificării unui anumit număr de caracteristici, în conformitate cu dinamica cunoașterii; rezultatul va fi o unitate de cunoaștere nouă și independentă. Este evident că numai conceptul ca unitate de cunoaștere poate constitui obiectul stocării într-o bancă de date terminologice. 3. MODALITĂȚI DE REPREZENTARE A OBIECTELOR ȘI CONCEPTELOR În afară de obiectele materiale, care se pot reprezenta prin aspectul lor material, toate celelalte tipuri de obiecte și toate conceptele au nevoie de un semn ca mijloc de comunicare. Standardul ISO 1087-1:2000 definește „desemnarea” după cum urmează: Terminologija | 2009 | 16 11 Reprezentarea unui concept printr-un semn care îl desemnează. Notă: În activitatea terminologică se disting trei tipuri de desemnări: simboluri, denumiri (nume) și termeni. Această definiție nu este greșită, dar este prea restrictivă și conține, în plus, o contradicție. În primul rând, nu numai conceptele sunt reprezentate printr-un semn. În al doilea rând, lista desemnărilor din notă nu este nicidecum completă și, în plus, include „denumiri (nume)”, care desemnează în mod normal obiecte. Formele de reprezentare a obiectelor și conceptelor sunt prezentate în Figura 2. Fig. 2 În plus, reprezentările nonverbale includ semne percepute prin auz, miros și gust, de exemplu, un semnal de avertizare la închiderea ușilor unui tren, o substanță adăugată gazului pentru a-l face perceptibil și, respectiv, alcoolul denaturat. Pentru detalii suplimentare, a se vedea Laurén, Myking, Picht (2008: 109f). Este evident că termenul este, de departe, cea mai frecventă reprezentare verbală a conceptelor. Cu toate acestea, există situații, de exemplu în arhitectură, anatomie și în mai multe discipline tehnice, în care desenul este modalitatea predominantă de 12 Heribert Picht | The seven pillars of terminology reprezentare. Un desen poate fi chiar obligatoriu, de exemplu atunci când se solicită o autorizație de construire. Definițiile și explicațiile sunt indispensabile atunci când conținutul (intensiunea) unui concept trebuie comunicat, clarificat sau chiar fixat, de exemplu într-un standard ori într-un limbaj strict controlat, precum cel folosit în comunicarea din traficul aerian. Descrierile ar trebui folosite numai pentru obiecte. Deoarece și persoanele și evenimentele sunt obiecte, pare neobișnuit să definim o persoană precum Einstein sau un eveniment precum scufundarea Titanicului. Acestea pot fi descrise, iar descrierile vor include foarte adesea indicii de timp și spațiu, care lipsesc dintr-o definiție. La fel de importante sunt expresiile terminologice (de „Fachwendung”), de exemplu „to draw a bill”. Aceste construcții sunt, de asemenea, reprezentări ale conceptelor, deoarece un concept poate fi reprezentat astfel într-o limbă și printr-un termen obișnuit în alta; în plus, el poate fi definit. Este caracteristic faptul că verbul nu poate fi înlocuit fără a schimba conceptul desemnat. De asemenea, traducerea acestor expresii nu se poate face cuvânt cu cuvânt, de exemplu: engleză: „to die intestate” → germană: „ohne Hinterlassung eines Testaments sterben”. Aceste construcții pot fi caracterizate drept termeni sui generis și tratate ca atare într-o bancă de termeni. Simbolurile și formulele pot apărea în reprezentări verbale și nonverbale, în funcție de folosirea lor într-un text oral sau scris; de exemplu, semnul „%” trebuie pronunțat într-un discurs sau într-o interpretare, iar o formulă precum NaCl poate avea ambele forme de reprezentare într-un text oral. Notațiile pot fi folosite atât pentru obiecte, de exemplu în catalogul unui muzeu, cât și pentru concepte într-o clasificare, de exemplu UDC. 4. SISTEMATIZARE ȘI ORDONAREA CUNOȘTINȚELOR Primii doi piloni au furnizat material cognitiv și comunicațional la nivelul conceptelor și al obiectelor. Acesta poate fi comparat cu o cunoaștere atomizată, fără relații manifeste între entități. Pentru a ajunge la un nivel superior de cunoaștere coerentă din punct de vedere conceptual, sistematizarea sau ordonarea este esențială. Foarte devreme în dezvoltarea istorică a terminologiei ca domeniu al cunoașterii, a fost recunoscută necesitatea ordonării conceptelor. Schlomann elaborase deja dicționare ordonate sistematic în domenii tehnice la începutul secolului trecut. Wüster, în mai multe lucrări, Terminologija | 2009 | 16 13 a stabilit un cadru teoretic coerent pentru ordonarea conceptuală. Sistematizarea conceptelor este astăzi o parte indispensabilă a științei terminologiei și a activității terminologice. Baza oricărei ordonări conceptuale o constituie relațiile care pot exista între concepte. Relațiile pot fi logice sau ontologice. Primele se bazează pe similaritatea conceptelor; toate conceptele subordonate unui concept supraordonat conțin/moștenesc întreaga intensiune a conceptului supraordonat, iar specificarea se adaugă prin cel puțin încă o caracteristică. Subdivizarea la un anumit nivel este determinată de criteriile de subdivizare alese. Un sistem de concepte stabilit numai pe baza relațiilor logice este de obicei „cu capăt închis”, ceea ce înseamnă că subdivizarea se încheie atunci când, la un anumit moment, nu mai sunt cunoscute concepte subordonate. Relațiile ontologice sunt de o natură foarte diferită. Spre deosebire de relațiile logice, care se bazează pe abstractizare, ele reflectă relații percepute în lumea înconjurătoare, gândită sau imaginată. Cele mai frecvente relații sunt: relația partitivă (cu o puternică tendință locală), relația secvențială (cu puternice elemente temporale), relația cauzală, relația de transmitere, relația genetică, relația de interdependență și altele. Unele tipuri de relații predomină în anumite domenii de specialitate și se întâlnesc rareori în altele. Natura relațiilor ontologice devine evidentă atunci când comparăm diferite relații ontologice; de exemplu, într-o relație de transmitere se pot găsi elemente ale unei relații secvențiale (etapele legale ale cumpărării unei proprietăți imobiliare); relația genetică conține adesea elemente cauzale (să luăm în considerare secvența „ou – pui – găină”) etc. Este caracteristic relațiilor ontologice că nu urmează criteriile de subdivizare în sens logic. Ele trebuie stabilite pragmatic, în funcție de scopul structurării; de exemplu, un sistem de concepte ordonat conform relației partitive este, teoretic, deschis, deoarece subdivizarea obiectelor materiale se oprește (teoretic) abia la părțile unui atom. Pentru a face o structură mai flexibilă, adică pentru a combina diverse aspecte relevante într-un singur sistem conceptual, sistemul poate conține o combinație de relații, așa-numitul sistem mixt. În acest caz, trecerea de la o relație la alta trebuie marcată, de exemplu, prin notație. (Exemplu: 1.2-3 → 2 înseamnă că 2 este un concept subordonat lui 1, iar 3 este o parte a lui 2). ISO 1087-1:2000 definește sistemul de concepte astfel: Mulțime de concepte structurate în funcție de relațiile dintre ele. 14 Heribert Picht | The seven pillars of terminology ISO 704:2000 Activitatea terminologică – principii și metode, precum și Arntz/Picht/Mayer (2009), oferă informații tot mai detaliate despre sistemele de concepte. O modalitate de ordonare mai puțin bine definită este cea prin ontologie. Au fost propuse anterior diverse definiții. Unii autori consideră ontologia echivalentă cu un sistem de concepte, în timp ce alții includ multe alte aspecte ale ordonării cunoașterii. Deoarece acest domeniu necesită încă cercetări și clarificări suplimentare pentru aplicarea terminologică, vom prezenta doar două definiții propuse la Atelierul de terminologie, modelare conceptuală și ontologie de la Vaasa, în 2006 (EAFT–NordTerm): Ontologie: disciplina filosofică • Studiul a ceea ce există (posibil) • Studiul naturii și structurii realității • Domeniul entităților • Categorii și relații • Proprietăți caracterizante Ontologie: un artefact teoretic sau computațional • „o specificare explicită și formală a unei conceptualizări” (Gruber) • Un artefact specific care exprimă sensul intenționat al unui vocabular în ceea ce privește natura și structura entităților la care se referă. 5. A C T I V I T A T E T E R M I N O L O G I C Ă ISO 1087-1:2000 definește activitatea terminologică după cum urmează: Activitate care constă în colectarea, descrierea, prelucrarea și prezentarea sistematică a conceptelor și a denumirilor acestora. Această definiție oferă o primă imagine asupra diferitelor sarcini; totuși, ea nu poate servi drept ghid pentru procesul de lucru propriu-zis. Înainte de a prezenta o schiță a etapelor generale ale procesului de lucru, trebuie să clarificăm conceptele de abordare semasiologică și onomasiologică. În primul caz, termenul este în centrul atenției, în timp ce abordarea onomasiologică se concentrează asupra conceptului. S-a afirmat că terminologia folosește o metodă de lucru onomasiologică. Acest lucru nu corespunde întru totul realității, deoarece ambele metode sunt folosite, în funcție de etapa de lucru. Terminologija | 2009 | 16 15 O schiță sumară a diferitelor etape ar putea fi: Alegerea domeniului tematic sau a unei părți a acestuia Colectarea și evaluarea materialului documentar Extragerea candidaților la statutul de termen din texte și din alte informații relevante (etapa semasiologică, deoarece forma de reprezentare a unui concept este singurul indiciu al existenței acestuia într-un context) Sistematizarea preliminară într-un sistem ipotetic de concepte Analiza terminologică a conceptelor, inclusiv verificarea sistemului preliminar de concepte, a caracterului său complet și a locului corect al conceptului în cadrul sistemului (etapa onomasiologică) Analiza și elaborarea formelor de reprezentare (etapa semasiologică): clarificarea sinonimiei informații gramaticale pentru fiecare termen registrul de utilizare a termenului utilizarea regională a termenului alte informații relevante, de exemplu selectarea unei ilustrații Formularea definițiilor în conformitate cu sistemul de concepte. Sistemul de definiții trebuie să reflecte sistemul de concepte (etapa onomasiologică) Înregistrarea datelor terminologice. Această etapă constituie punctul de intersecție cu terminografia. Procesul de lucru descris mai sus reflectă activitatea terminologică descriptivă. Orice intervenție prescriptivă, de exemplu standardizarea unei terminologii, trebuie să se bazeze pe activitatea terminologică descriptivă, în cadrul căreia sunt prezentate realitatea conceptuală și cea reprezentativă. Datele obținute constituie punctul de plecare pentru orice activitate de armonizare sau standardizare. Amploarea și gradul intervenției (aici prezentate doar ca exemplu de gradație) pot fi ilustrate prin modelul din Figura 3. În plus, în centrul modelului sunt indicați câțiva factori sociolingvistici. 16 Heribert Picht | The seven pillars of terminology Fig. 3 (Picht 2005: 189-198) 6. T E R M I N O G R A F I E Sarcina de bază a terminografiei este de a prezenta date terminologice, de exemplu într-o carte sau într-o bază de date, și de a le face astfel disponibile pentru diferite tipuri de utilizare. În ultimele decenii, ISO 1087 a definit diferit „terminografia”. Versiunea din 1990 este următoarea: Înregistrarea, prelucrarea și prezentarea datelor terminologice obținute prin cercetare terminologică. Notă: „terminografia” înlocuiește termenii mai vechi „lexicografie terminologică” și „lexicografie specializată”. În ISO 1087-1:2000, terminologia este definită ca Parte a activității terminologice care se ocupă de înregistrarea și prezentarea datelor terminologice. Terminologija | 2009 | 16 17 Notă: Datele terminologice pot fi prezentate sub formă de bănci de termeni, glosare, tezaure sau alte publicații. Este evident că prelucrarea a fost transferată în sfera activității terminologice, ceea ce pare destul de rezonabil, deoarece această activitate ține de etapa de elaborare și de metodele acesteia, în timp ce înregistrarea și prezentarea seamănă, într-o anumită măsură, cu activitatea lexicografică clasică și cu produsele sale. Pentru relația dintre terminografie și lexicografie, a se vedea, de exemplu, (Laurén, Myking, Picht 1998. chap. 11). În produsele terminologice ordonate sistematic se aplică principiul onomasiologic, fapt evident prin aceea că o singură intrare conține doar UN SINGUR concept, împreună cu formele sale de reprezentare și cu informații despre locul conceptului în sistemul de concepte. Deoarece băncile de date terminologice (TDB) de astăzi oferă o gamă largă de posibilități în ceea ce privește proiectarea formatelor de înregistrare, categoriile de date incluse în acestea și cantitatea de informații înregistrate, pare inutil să oferim exemple în această contribuție, deoarece formatul de înregistrare depinde în principal de scopul TDB. Cu toate acestea, se pot distinge trei categorii principale de date: • Date despre concept și sistematizarea acestuia • Date despre formele de reprezentare ale conceptului • Date administrative privind gestionarea TDB. Standardul ISO 12620 Aplicații informatice în terminologie – Categorii de date oferă informații valoroase despre categoriile de date posibile și definițiile/descrierile acestora. 7. F O R M A R E Î N T E R M I N O L O G I E Întrucât terminologia este astăzi consacrată ca domeniu al cunoașterii, cu cercetare științifică și aplicații corespunzătoare, ea îndeplinește cerințele unei discipline academice, ceea ce poate fi considerat, la rândul său, o condiție prealabilă pentru programe de studii și formare. În anii ’60 și ’70, mai ales în legătură cu interesul tot mai mare pentru LSP și introducerea studiilor LSP la unele universități, a devenit evidentă necesitatea unor componente de studiu terminologic. Totuși, în țările occidentale nu erau încă disponibile materiale didactice. În Uniunea Sovietică, primele manuale fuseseră deja publicate în anii ’50. În țările occidentale, Wüster a fost primul care a oferit un curs coerent de 18 Heribert Picht | The seven pillars of terminology theoretical terminology at the University of Vienna in 1972. The manuscript of his lectures was edited by H. Felber and published in 1979 (two years after Wüster’s death) under the title Einführung in die Allgemeine Terminologielehre und Terminologische Lexikographie. Since the early 80s, an increasing number of textbooks on terminology have been available in several languages. Întrucât terminologia este o parte importantă a LSP-urilor, iar LSP-urile sunt, la rândul lor, indispensabile pentru întreaga comunicare profesională, este firesc ca terminologia să devină, de regulă, o componentă de studiu integrată în programele de traducere și interpretare LSP și în cele de redactare tehnică. În prezent, componentele de studiu terminologic fac parte din diverse tipuri de programe de studii în comunicarea profesională, care includ foarte adesea noțiunile de bază ale terminologiei teoretice și o serie de aplicații și instrumente (de exemplu, baze de date terminologice, extragerea semiautomată a termenilor), precum și integrarea acestora în sisteme mai complexe. Pentru mai multe informații, a se vedea, de exemplu, Picht (1998: 975-982). Profilul profesional al terminologului a fost elaborat și publicat de Rat für Deutschsprachige Terminologie (RaDT) (2004). 8. A L Ș A P T E L E A P I L O N Al șaptelea pilon cuprinde aplicații strâns legate de terminologie sau activități de neconceput fără terminologie. În acest articol trebuie menționate două exemple reprezentative: localizarea și planificarea terminologică, deși de al șaptelea pilon țin și chestiuni precum terminologia și drepturile de autor, terminologia și managementul cunoașterii, terminologia în clasificări și tezaure, evoluția istorică a terminologiei, diferitele abordări teoretice ale terminologiei, terminologia și cogniția etc. În realitate, pentru a oferi o perspectivă mai satisfăcătoare asupra conținutului celui de-al șaptelea pilon, ar fi necesar cel puțin un articol amplu. Localizarea programelor software este astăzi o aplicație importantă a terminologiei, destinată adaptării limbii unui program, de exemplu engleza, la alte limbi și, astfel, utilizării acestuia în alte țări și piețe. Localizarea nu este doar o simplă traducere, ci și o adaptare culturală și o armonizare a termenilor și expresiilor folosite în șabloane într-o altă limbă. Reineke/Schmitz (Hrsg.) (2005) oferă o perspectivă excelentă asupra localizării. Planificarea terminologică, ca parte a planificării lingvistice, are multe aspecte diferite Terminologija | 2009 | 16 19 Formele și obiectivele diferă și se manifestă la niveluri diferite. Comună tuturor nivelurilor este intervenția deliberată asupra stării existente a unei terminologii (planificarea corpusului). O condiție prealabilă pentru orice planificare lingvistică și terminologică este însă existența unei politici lingvistice care determină planificarea statutului unei limbi. Standardizarea terminologică la nivel internațional, regional și național poate fi considerată o formă de planificare terminologică având ca scop îmbunătățirea comunicării profesionale în domenii de specialitate standardizabile. Un exemplu de planificare terminologică prescriptivă internațională, absolut vitală, este, de pildă, limbajul folosit în controlul traficului aerian. În acest caz, motivele de securitate sunt esențiale, iar acceptarea de către utilizatori nu este pusă la îndoială. Eforturile de armonizare terminologică desfășurate de întreprinderi internaționale și/sau naționale nu sunt neapărat mai puțin stricte. Totuși, domeniul de aplicare al unei anumite terminologii se limitează la documentele întreprinderii și, eventual, se adaptează tipului de comunicare profesională, de exemplu comunicării între experți sau comunicării cu clienții. Pe lângă îmbunătățirea calității comunicării, terminologia unei anumite întreprinderi contribuie la conștientizarea și acceptarea acesteia. O altă formă cu totul diferită de planificare terminologică, de regulă la nivel național, este crearea sau îmbunătățirea terminologiilor pentru domenii de specialitate relevante într-o limbă căreia încă îi lipsește o anumită terminologie sau în care terminologia existentă este insuficient dezvoltată și nu servește scopurilor transferului de cunoștințe în limba respectivă. La fel de importantă pentru planificarea terminologică este conștientizarea, în cadrul unei comunități lingvistice, a influenței tot mai mari sau încă prea dominante a unei alte limbi asupra limbii native. Un exemplu al acestei conștientizări este documentul Domänenverlust im Deutschen (RaDT: 2005). O analiză mai bine fundamentată teoretic a subiectului „pierderea domeniilor” și, în special, a „dinamicii domeniilor” se găsește în articolul Sprache, Domäne und Domänendynamik (Laurén et al. 2004: 5–13). 9. C O N C L U Z I E Scopul acestei prezentări generale a fost să ofere o imagine a componentelor domeniului terminologiei și să facă vizibilă interdependența dintre ele. Dintre primii cinci piloni, legătura dintre aceștia este poate cea mai evidentă, întrucât omiterea unei componente face dificilă sau chiar imposibilă orice activitate rezonabilă 20 Heribert Picht | The seven pillars of terminology în domeniul terminologiei sau cercetare terminologică, deoarece componentele sunt atât de strâns interconectate. Al șaselea pilon oferă baza pentru formarea unui număr suficient de specialiști, necesar menținerii și dezvoltării activității terminologice și a cercetării teoretice. Deși al șaptelea pilon abordează aspecte destul de diferite, acestea sunt totuși strâns legate de terminologie și relevante pentru aceasta și adesea depind chiar de contribuția activității și cercetării terminologice. REFERENCES Arntz R., Picht H., Mayer F. 2009: Einführung in die Terminologiearbeit. 6. verbesserte Auflage, Hildesheim: Olms Verlag. Budin G. 1994: Do we need an Object Theory? – International Conference on Terminology Science and Terminology Planning, Riga, 17–19 August 1992. International IITF-Workshop Theoretical Issues of Terminology Science. Riga, 19–21 August 1992. IITF-Series 4, Vienna: TermNet, 203–208. Dahlberg I. 1985: Begriffsbezeichnungen und Definitionstheorie. – Terminologie und benachbarte Gebiete, 1965–1985, Wien, 137–148. ISO 704:2000 Terminology Work – Principles and Methods. ISO 1087:1990 Terminology – Vocabulary. ISO 1087-1:2000 Terminology Work – Vocabulary. Theory and Application. ISO 12620:2000 Computer Applications in Terminology – Data Categories. Laurén Chr., Myking J., Picht H. (under medverken av Sigurdur Jónsson) 2008: Insikter om insikt. Nordiska termer om fackkommunikation, Oslo: Novus Forlag. Laurén Chr., Myking J., Picht H. 2004: Sprache, Domäne und Domänendynamik. – Fachsprache, 26, Jahrgang/Vol.: Heft 1–2/2004, 5–13. Laurén Chr., Myking J., Picht H. 1998: Terminologie unter der Lupe. Vom Grenzgebiet zum Wissenschaftszweig. Mit Beiträgen von Anita Nuopponen und Nina Pilke. German edition of ‘Terminologi som vetenskapsgren’. Wien: TermNet Publisher. Picht H. 1998: Terminologieausbildung. – Fachsprachen. Languages for Special Purposes. Ein Internationales Handbuch zur Fachsprachenforschung und Terminologiewissenschaft. (HSK 14.1) Herausg.: L. Hoffmann, H. Kalverkämper, H. E. Wiegand in Verbindung mit Chr. Galinski, W. Hüllen. 1. Halbband, Berlin, New York: Walter de Gruyter, 975–982. Picht H. 2003: The Object – a Unit of Knowledge? – Лексикология. Терминоведение. Стилистика. Сборник научных трудов. Посвящается юбилею Владимира Моисеевича Лейчика, Москва–Рязань, 154–159. Picht H. 2004: Überlegungen zum Gegenstand und zum Begriff in der Terminologie. – Pluralität in der Fachsprachenforschung; K.-J. Baumann, H. Kalverkämper (Hrsg.): Forum für Fachsprachenforschung FFF 67, Tübingen: G. Narr Verlag, 313–340. Picht H. 2005: Normative and Descriptive Terminology Work – a Real Dichotomy? – Vital Problems of the English Linguistics and Linguistic Didactics, Moscow: Prometheus Publishing House, 189–198. Picht H. 2008: The Object is a Unit of Knowledge. – Synaps; Fagspråk, Kommunikasjon, Kulturkunnskap. Festskrift for Magnus Brekke: 21/2008. Norges Handelshøyskole, Bergen: Institutt for Fagspråk og Interkulturell Kommunikasjon, 91–97. Rat für Deutschsprachige Terminologie 2004: Berufsprofil – Terminologin, Terminologe. Ausgabe März 2005. Available at Schweizerische Bundeskanzlei, Sektion Terminologie, CH-3003 Bern. Rat für Deutschsprachige Terminologie 2005: Domänenverlust im Deutschen. Stirbt Deutsch als Fachsprache. Ein Thesenpapier. Available at Schweizerische Bundeskanzlei, Sektion Terminologie, CH-3003 Bern. Reineke D., Schmitz K.-D. (Hrsg.) 2005: Einführung in die Softwarelokalisierung. Tübingen: G. Narr Verlag. Wüster E. 1959/60 2001: Das Werden der Welt, schaubildlich und terminologisch dargestellt. – Terminologie und Wissensordnung. Ausgewählte Schriften aus dem Gesamtwerk von Eugen Wüster. H. Picht, K.-D. Schmitz (Hrsg.), Wien: TermNet Publisher, 21–51. Wüster E. 1979: Einführung in die Allgemeine Terminologielehre und Terminologische Lexikographie, Wien. Terminologija | 2009 | 16 21 SEPTYNI TERMINOLOGIJOS RAMSČIAI Pirmasis šio straipsnio tikslas – apžvelgti pagrindines žinijos sritis, kurias apima terminologija kaip teorinė ir taikomoji mokslinė disciplina. Nagrinėjamos sąvokos ir objektai, sąvokų ir objektų vaizdavimo formos, sąvokų tvarkymas ir klasifikavimas, terminologijos darbo metodologija, terminografija, terminologijos mokymas ir plati terminologijos taikymo sritis. Antrasis, dar svarbesnis straipsnio tikslas – išryškinti šių sričių ryšius, sąveiką ir tarpusavio priklausomybę. Gauta 2009-10-07 Prof.em.fil.dr.h.c. Heribert Picht Am Tannenkamp 16 D-27432 Bremervörde, Germany 22 Heribert Picht | The seven pillars of terminology