The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication

Internetul obiectelor – exagerare și realitate: aspecte esențiale privind tehnologia Internetului obiectelor și „conținutul” comunicării om–mașină CHRISTIAN GALINSKI Infoterm (International Information Centre for Terminology) CUVINTE-CHEIE: Internetul obiectelor (IoT), „obiecte”, eAplicații, aplicații „inteligente”, conținut nestructurat și structurat, microconținut, comunicare interumană (H2H), obiect informațional, obiect de conținut vs. semnificația conținutului, codificări, reprezentări nonverbale ale conceptelor, interoperabilitatea conținutului, metadate, date de referință, limbaj controlat, vocabular controlat, persoane cu dizabilități (PwD), comunicare augmentativă și alternativă (AAC) 1. RELAȚIA DINTRE INTERNETUL OBIECTELOR ȘI „TERMINOLOGIE” SAU „CONȚINUT STRUCTURAT” Această contribuție își propune să pună „conținutul” în perspectivă în raport cu evoluțiile, realizările și provocările Internetului obiectelor (IoT), cu impactul acestuia asupra societății umane și, bineînțeles, asupra comunicării interumane (H2H), care este susținută tot mai mult de tehnologiile informației și comunicațiilor (ICTs). Conținutul poate lua multe forme, precum texte și conținut în alte modalități decât cea vorbită sau scrisă (de exemplu, alte semne vizuale sau acustice și chiar informații comunicate în formă tactilă sau haptică). În ceea ce privește conținutul, contribuția de față se concentrează asupra conținutului structurat la nivelul semanticii lexicale – numit și „microconținut”. Terminologiile reprezintă cel mai important tip de microconținut în comunicarea specializată, fie ea orală sau scrisă. Cu toate acestea, modalitățile nonverbale sunt tot mai necesare în comunicarea specializată orală sau scrisă și apar chiar și în datele terminologice. Până și în trecutul recent, principalele subiecte legate de tehnologia informatică erau societățile informaționale și ale cunoașterii, digitalizarea (de exemplu, biblioteca digitală), automatizarea birourilor, mecatronica și altele asemenea. Cuvintele la modă de astăzi sunt inteligența artificială (AI), Webul semantic (SemWeb), Big Data, cloud computing, robotica (referitoare la sistemele ciber-fizice), Industry 4.0 – fără a menționa numeroase aspecte ale industriei și societății care poartă atributul 6 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication „inteligent” în față, precum orașele inteligente, transportul inteligent, locuințele inteligente, spitalele inteligente, clădirile inteligente etc. O parte din această „inteligență” este deja implementată într-o măsură considerabilă sub forma activităților cu „e” în față, precum eBusiness și eCommerce, eHealth, eGovernment, eLearning și noile „eAplicații”, cum ar fi eAccessibility și eInclusion, eBanking, eProcurement, eInvoicing etc. Poate fi vreunul dintre cele de mai sus util fără conținut? IoT are potențialul de a combina toate tehnologiile și aplicațiile menționate mai sus într-un vast univers cibernetic, în care datele – desigur, și sub formă de „conținut” – sunt create nu doar de oameni și pentru oameni, ci și de „obiecte” (și pentru acestea), care sunt utilizate tot mai mult în scopuri de neimaginat până acum. Prin urmare, termenii utilizați frecvent în legătură cu ICTs și, în special, cu IoT, nu desemnează încă concepte stabile. Până în prezent, evoluțiile IoT se concentrează asupra tehnologiei, în timp ce aspectele comunicării H2H – chiar și atunci când este susținută de ICT – sunt în mare măsură neglijate în literatura de specialitate relevantă. 2. DEFINIȚII 2.1. Internetul lucrurilor (IoT) IERC (http://www.internet-of-things-research.eu/about_iot.htm), Clusterul european de cercetare privind IoT) definește IoT ca „o infrastructură globală dinamică de rețea, cu capacități de autoconfigurare, bazată pe protocoale de comunicare standard și interoperabile, în care «lucrurile» fizice și virtuale au identități, atribute fizice și personalități virtuale, utilizează interfețe inteligente și sunt integrate fără discontinuități în rețeaua informațională” (a se vedea Vermesan e.a. 2011). Ca viziune (cu un anumit grad de entuziasm exagerat), concepțiile timpurii despre IoT ar fi putut fi viziuni futuriste pur tehnologice, însă, în ultimii câțiva ani, tot mai multe evoluții relevă o relevanță crescândă pe piață. Se pare că IoT va schimba radical mediul uman — la nivel mondial — în anii următori, în ceea ce privește traficul și transporturile, locuințele și viața cotidiană, tehnologia și serviciile medicale, evoluțiile din agricultură și industria alimentară, educația, comunicarea etc. Totuși, aspectul „conținutului” este, mai adesea decât nu, omis din discuțiile despre aceste evoluții tehnice. Terminologija | 2017 | 24 7 ITU (ITU-T Y2060:2012, 3.2.2) definește IoT astfel: „O infrastructură globală pentru societatea informațională, care permite furnizarea de servicii avansate prin interconectarea lucrurilor (fizice și virtuale), pe baza tehnologiilor informației și comunicațiilor interoperabile, existente și în curs de dezvoltare. NOTA 1 – Prin valorificarea capacităților de identificare, captare a datelor, prelucrare și comunicare, IoT utilizează pe deplin lucrurile pentru a oferi servicii tuturor tipurilor de aplicații, asigurând, în același timp, îndeplinirea cerințelor de securitate și confidențialitate. NOTA 2 – Dintr-o perspectivă mai largă, IoT poate fi perceput ca o viziune cu implicații tehnologice și societale.” Potrivit lui Dave Evans (2011 – CISCO Internet Business Solution Group, IBSG), Internetul își dublează dimensiunea la fiecare 5,32 ani. Acest lucru amintește într-o oarecare măsură de Legea lui Moore, care prevede dublarea aproximativ o dată la doi ani a numărului de tranzistori din circuitele integrate de înaltă densitate (semiconductoare). În cele din urmă, Legea lui Moore a dus la „miniaturizarea” componentelor electronice — astfel, dispozitivele electronice construite cu aceste semiconductoare au devenit mai mici, în timp ce funcționalitățile lor s-au extins continuu. Creșterea Internetului urmează pur și simplu nevoia de a transporta cantități de date aflate în creștere exponențială. Potrivit lui D. Evans (ibidem), din perspectiva tehnologică și comercială a IBSG, IoT este pur și simplu momentul din jurul anilor 2008/2009 când mai multe „lucruri fizice” (precum dispozitivele electronice) erau conectate la Internet decât oameni. Astăzi, peste 75% din populația lumii este conectată la Internet într-un fel sau altul. Cercetările arată că numărul dispozitivelor (în special al celor electronice) conectate la Internet a crescut și continuă să crească mai rapid decât numărul oamenilor conectați la Internet prin intermediul computerelor sau telefoanelor mobile. Așadar, este foarte posibil ca astăzi să fie deja conectate la Internet între 25 și 50 de miliarde de dispozitive. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla niciodată fără dezvoltarea rapidă a tehnologiilor mobile, nu doar pentru comunicarea H2H susținută de TIC, ci și pentru recuperarea datelor și alte utilizări ale acestora. În plus, alte „lucruri fizice” — precum camerele de supraveghere, senzorii pentru tot felul de scopuri în industrie etc. — au intrat în scenă ca „generatoare” de date. Ericsson (2016) estimează „în mod conservator” că numărul dispozitivelor conectate, exprimat ca fapte tangibile, va ajunge la aproape 30 de miliarde în 2021, dintre care doar puțin peste 10 miliarde vor fi dispozitive pentru comunicarea H2H susținută de TIC. Acestea din urmă 8 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication numărul crește liniar, în timp ce numărul dispozitivelor pentru comunicarea M2M crește mult mai rapid. D. Evans (ibidem) estimează „în mod optimist” 50bn de dispozitive conectate la Internet. Până acum, se poate susține că Internetul nu s-a schimbat prea mult, în fond. Totuși, IoT poate fi considerat prima evoluție reală a Internetului. Acesta a conferit deja Internetului capacități senzoriale (temperatură, presiune, vibrații, lumină, umiditate, stres), permițându-ne să devenim mai proactivi și mai puțin reactivi. ITU (ITU-T Y2060:2012, 6.1) afirmă: „Prin valorificarea capacităților de identificare, captare a datelor, prelucrare și comunicare, IoT utilizează pe deplin „lucrurile” pentru a oferi servicii tuturor tipurilor de aplicații, asigurând totodată îndeplinirea cerințelor de securitate și confidențialitate. NOTĂ – Se preconizează că IoT va integra pe scară largă tehnologii de vârf, precum cele legate de comunicațiile avansate mașină-mașină, rețelele autonome, extragerea datelor și luarea deciziilor, protecția securității și a confidențialității și cloud computing, împreună cu tehnologii de detecție și acționare avansate. După cum se arată în Figura 1, IoT adaugă dimensiunea „comunicare cu ORICE LUCRU” tehnologiilor informației și comunicațiilor (ICTs), care asigură deja comunicarea „ORICÂND” și „ORIUNDE”.” Acest lucru poate fi ilustrat prin următoarea diagramă: Figura 1: Dimensiunile extinse ale IoT (ITU-T Y2060:2012, 6.1) Terminologija | 2017 | 24 9 2.2. Internetul vs. „internet” Există – chiar și în rândul experților în TIC – concepții greșite despre „internet”, după cum explicitează UNESCO (2017): „Internet: rețeaua publică mondială de rețele de calculatoare care oferă acces la o serie de servicii de comunicare, inclusiv World Wide Web (WWW), și transportă e-mailuri, știri, divertisment și fișiere de date. NOTA 1: Internetul (cu majusculă «I») se referă la vasta rețea publică globală care găzduiește și World Wide Web. Alte interneturi – care sunt, de asemenea, rețele de rețele de calculatoare – se scriu cu «i» minusculă.” Un lucru similar se aplică și World Wide Web-ului (WWW, numit și Web sau The Web), care poate fi descris astfel (UNESCO, ibidem): „cel mai popular dintre toate serviciile și aplicațiile Internetului (adesea folosit ca sinonim pentru Internet), care le oferă utilizatorilor posibilitatea – de a accesa informații și servicii în timp ce sunt conectați la Internet, – de a publica informații și – de a oferi servicii care pot fi accesate de oricine altcineva pe Internet. NOTA 1: World Wide Web este unul dintre cele mai mari servicii care funcționează pe Internet. Multitudinea celorlalte servicii implementate prin intermediul Internetului include e-mailul, transferul de fișiere, vocea peste IP (VOIP), televiziunea digitală, controlul de la distanță al calculatoarelor, grupurile de discuții și jocurile online. Toate aceste servicii pot fi implementate pe orice internet accesibil utilizatorilor rețelei.” Astăzi, atât Internetul, cât și WWW se bazează în mare măsură pe standarde, în primul rând pe suita de protocoale Internet, care cuprinde: /a/ „model de rețea de calculatoare și protocoale de comunicare care reunesc numeroase standarde tehnice utilizate pe Internet și în alte rețele bazate pe suita de protocoale Internet NOTA 1: Suita de protocoale Internet este cel mai important set de protocoale al Internetului (denumit colectiv Suita de protocoale Transmission Control Protocol și Internet Protocol – TCP/IP) și permite rețelelor mari, diverse din punct de vedere geografic, de calculatoare să comunice între ele rapid și economic printr-o varietate de legături fizice. Este întreținută și dezvoltată de Internet Engineering Task Force (IETF).” (UNESCO, ibidem) Internet Protocol (IP) poate fi descris astfel: „principalul standard tehnic de interconectare a rețelelor aflat la baza Internetului, care specifică modul în care sunt transferate datele prin intermediul acestuia, pe baza a trei principii: comutarea pachetelor, rețelele end-to-end și robustețea NOTA 1: IP este implementat în două versiuni, IPv4 și IPv6, ambele bazate pe standarde tehnice pentru care există implementări diferite. Este adesea 10 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication folosit în mod interschimbabil pentru suita de protocoale Transmission Control Protocol și Internet Protocol (TCP/IP), deși IP acoperă primele protocoale de rețea — dar totuși cele mai importante — definite în TCP/IP.” (UNESCO ibidem) Este necesar să înțelegem diferențele dintre Internet și WWW — termeni folosiți adesea în mod interschimbabil. Internetul este stratul fizic sau rețeaua fizică alcătuită din comutatoare, routere și alte echipamente. Funcția sa principală este să transporte informații dintr-un punct în altul rapid, fiabil și în siguranță. WWW-ul, pe de altă parte, este un strat de aplicație care funcționează deasupra Internetului. Rolul său principal este să furnizeze o interfață care face utilizabile informațiile transmise prin Internet. Încă de foarte devreme, WWW-ul a fost numit „Web of Things”. 2.3. Ce sunt „lucrurile” în IoT? ITU (ITU-T Y.2060:2012, 3.2.3) defines ‘things’ as follows with regard to the IoT: „obiect din lumea fizică (lucruri fizice) sau din lumea informațională (lucruri virtuale), care poate fi identificat și integrat în rețele de comunicații”. Lucrurile au informații asociate, care pot fi statice sau dinamice. Echivalarea „lucrurilor” cu „obiectele” este conformă cu teoria științifică tradițională, în special cu ontologia. În știința terminologiei (bazată pe teoria științifică), „obiectul lumii fizice” este numit și „obiect material (sau obiect fizic, obiect real, obiect concret și altele asemenea). În acest context, ITU definește „dispozitivele” drept obiecte fizice care sunt /a/ „echipament cu capacitățile obligatorii de comunicare și cu capacitățile opționale de detectare, acționare, captare a datelor, stocare a datelor și prelucrare a datelor”. În știința terminologiei, „lucrul virtual” este numit „obiect imaterial” (sau obiect imaginat, obiect abstract și altele asemenea). Potrivit ITU, lucrurile virtuale „există în lumea informațională și pot fi stocate, prelucrate și accesate. Exemple de lucruri virtuale includ conținutul multimedia și software-ul de aplicație.” (ITU-T Y.2060:2012, 6.1) Această definiție neglijează faptul că „conținutul” — în special microconținutul — este un univers de „lucruri virtuale” în sine. Deși software-ul este Terminologija | 2017 | 24 11 necesară pentru a o gestiona, apar probleme grave de interoperabilitate dacă „conținutul” este încadrat în aceeași categorie cu „software-ul de aplicație” – nu în ultimul rând din cauza faptului că durata de viață și cerințele privind managementul proiectelor și aspectele legate de calitate ale conținutului și ale software-ului sunt complet diferite, ca să menționăm doar câteva. În plus, întrebarea filosofică este dacă toate „lucrurile” sunt doar „obiecte informaționale” sau dacă pot fi mult mai mult decât atât, atunci când sunt considerate „obiecte percepute” (de către oameni) ori „obiecte concepute” individual în realitatea umană. O viziune reducționistă radicală, potrivit căreia totul nu este altceva decât „obiecte informaționale” dintr-un punct de vedere tehnologic, s-ar putea dovedi o mare eroare. Conținutul poate fi, de asemenea, privit ca fiind alcătuit din „lucruri” (a se vedea și subcapitolul 2.5). Microconținutul, în sensul de „obiecte de conținut”, se încadrează în categoria „lucrurilor fizice”, în timp ce semnificațiile entităților de conținut se încadrează în categoria „lucrurilor virtuale”. Ambele necesită metadate pentru descrierea și identificarea lor. 2.4. Comunicarea interumană În cele din urmă, orice conținut trebuie să fie sau trebuie să poată fi înțeles de oameni. Comunicarea interumană (H2H) se remarcă prin utilizarea extinsă a „limbajului” – în toate sensurile sale, de la „langage”, prin „langue”, până la „parole” în franceză, potrivit ideilor lui Ferdinand de Saussure. Totuși, limbajul și limbile nu sunt singurele mijloace de comunicare, iar comunicarea nu se limitează doar la exprimarea orală și în scris. Canalele (sau modalitățile) comunicării interumane pot fi vizuale, auditive, tactile (precum în Braille) și haptice, olfactive, electromagnetice sau biochimice. În plus, comunicarea se poate desfășura la niveluri conștiente și inconștiente. În general, aceasta poate fi definită astfel: „actul de a transmite semnificații intenționate de la o entitate sau un grup la altul, prin utilizarea unor semne și reguli semiotice înțelese reciproc”. (Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Communication) Elementele esențiale ale acestei definiții din perspectiva comunicării H2H sunt: semnificații intenționate, transmise între oameni (fie că este vorba de indivizi sau de grupuri), semne/simboluri și reguli înțelese reciproc. 12 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication Alții, prin comparație, pun accentul pe aspectul interacțiunii sociale: „Comunicarea este esența interacțiunii și a învățării umane. Natura comunicării depinde de interacțiunea dintre două sau mai multe persoane, iar înțelegerea se construiește prin această interacțiune”. (ISAAC – https://www.isaac-online.org/english/what-is-aac/what-is-communication/) ISAAC continuă: „Comunicarea este un drept fundamental al omului și esențială pentru calitatea vieții noastre ca specie socială. Ca ființe umane, folosim comunicarea pentru a: relaționa cu ceilalți, a stabili conexiuni sociale, a saluta, a atrage atenția, a împărtăși sentimente, a ne exprima o opinie, a fi de acord, a nu fi de acord, a explica, a împărtăși informații, a pune întrebări, a răspunde, a tachina, a negocia, a negocia termenii, a argumenta, a manipula, a complimenta, a comenta, a protesta, a ne plânge, a descrie, a încuraja, a instrui, a oferi feedback, a manifesta umor, a discuta interese, a fi politicoși, a ne face prieteni, a ne exprima interesul sau dezinteresul etc.” În scopurile de mai sus și ținând seama de aspectele sociale și de interacțiune ale comunicării, comunicarea nonverbală este binecunoscută ca mijloc comunicativ major de susținere a limbajului în comunicarea dintre oameni sau chiar de înlocuire a acestuia în anumite acte de comunicare. Se estimează că reprezintă două treimi din totalul comunicării și implică procese conștiente și inconștiente de codificare și decodificare (a semnificațiilor/mesajelor transmise). Poate include indicii vizuale, precum limbajul corpului (de exemplu, posturile), gesturile și mimica, indicii auditive ale vocii în vorbire (paralimbaj), precum calitatea vocii, ritmul, înălțimea, volumul și stilul de vorbire, precum și elemente prozodice, precum ritmul, intonația și accentul. Nu mai este nevoie să menționăm că multe dintre acestea pot depinde în mare măsură de cultură și limbă. (A se vedea Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Communication) O mare parte a studiului comunicării nonverbale s-a concentrat asupra interacțiunii dintre persoane, în cadrul căreia aceasta poate fi clasificată în trei domenii principale: condițiile de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele acestora în timpul interacțiunii. Comunicarea scrisă — în special din perspectiva „localizării” (L10N), de exemplu în traducere și redactare/documentare tehnică — poate avea, de asemenea, elemente nonverbale: (a) lingvistice, precum stilul personal, și (b) nonlingvistice, precum fotografii, imagini, desene, grafice, diagrame, semne acustice încorporate (de exemplu, în cărțile electronice) etc. Nu mai este nevoie să menționăm că multe dintre acestea pot depinde în mare măsură de cultură și limbă, precum și de grupul social sau de registrul lingvistic. Terminologija | 2017 | 24 13 Având în vedere canalele de comunicare menționate mai sus, definițiile tradiționale ale comunicării H2H trebuie extinse, deoarece s-au concentrat în mare măsură asupra „limbajului” în sens restrâns. În domeniul creșterii și educării copiilor, precum și al comunicării augmentative și alternative (AAC) pentru persoanele cu tulburări de comunicare de diferite tipuri sau origini, „limbajul” și comunicarea H2H sunt folosite și trebuie folosite într-un sens mult mai larg. Instrumentele eLearning și tehnologiile asistive țin seama de acest lucru — dezvoltând astfel adesea aplicații sau instrumente utile pentru toată lumea. Din ce în ce mai mult, toate aspectele menționate mai sus ale comunicării dintre oameni pot fi susținute de ICTs. În ultimă instanță, „lucrurile” din IoT vor trebui sau — dacă va fi necesar — poate chiar vor trebui prezentate oamenilor. Prin urmare, ignorarea complexității naturii comunicării H2H nu va limita doar eficiența și eficacitatea tehnologiilor aplicate, ci va conduce și la probleme legate de calitatea informațiilor, răspunderea pentru informațiile prezentate greșit (anumitor grupuri-țintă sau în general), responsabilitatea socială corporativă (CSR), răspunderea juridică de tot felul etc. Există o serie de standarde întemeiată pe o combinație extrem de cuprinzătoare, deși condensată, a teoriilor fundamentale privind comunicarea și comportamentul dintre oameni, bazată pe: ITU-T X.1081:2011 Modelul telebiometric multimodal – Un cadru pentru specificarea aspectelor de securitate și siguranță ale telebiometriei. Este posibil ca experții în comunicarea H2H să nu găsească legătura cu ITU-T X.1081:2011 și cu standardele conexe, deoarece titlurile acestor standarde și denumirile comitetelor care lucrează la ele par să nu aibă nicio legătură cu comunicarea H2H. Specialiștii în biometrie s-ar gândi cu greu la conținutul comunicării H2H și la dimensiunile sale semantice, sociale și culturale — decât dacă acestea sunt, într-un fel sau altul, „computabile”. Astăzi însă, aproape totul în comunicarea dintre oameni este sau va deveni oricum susținut de ICT. Recomandarea ITU-T a fost urmată de IEC 80000-14:2014 Telebiometrie legată de fiziologie, ca parte a seriei armonizate ISO și IEC 80000, și de Recomandarea ITU-T X.1082:2010 Telebiometrie legată de fiziologia umană. Activitatea de standardizare privind seria armonizată ISO și IEC 80000 este împărțită între ISO/TC 12 și IEC/TC 25, ambele denumite Mărimi și unități, în timp ce subiectele conexe sunt tratate de mai multe alte comitete din ISO/IEC-JTC 1 Tehnologia informației și ISO/TC 68 Servicii financiare, precum și de alte câteva organizații de elaborare a standardelor sau— 14 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication organizații de standardizare (SDO), precum OASIS, ICAO, Interpol etc. — fără a mai menționa numeroasele agenții din SUA. ITU-T X.1081:2011 a deschis calea către o abordare interdisciplinară a standardizării și a aspectelor comunicării H2H (inclusiv metodologiile aferente și, dacă este necesar, și depozitele de conținut relevante). În noile perspective prezentate mai sus, părți din seria de standarde ISO/IEC 80000 s-ar putea dovedi foarte utile, în viitorul IoT, în ceea ce privește comunicarea H2H și aspectele legate de conținut susținute de ICT. 2.5. Conținut Chiar și din perspectiva standardizării, termenii date, informație și conținut sunt, mai degrabă, utilizați interschimbabil. Teoria procesării informației susține că lumea fizică este alcătuită din însăși informația. Conform acestei definiții, „datele” fie sunt alcătuite din informație fizică, fie sunt sinonime cu aceasta. Datele, ca noțiune abstractă, pot fi privite drept cel mai scăzut nivel de abstractizare, din care se derivă informația și apoi cunoașterea. „De regulă, informația este definită în funcție de date, cunoașterea în funcție de informație, iar înțelepciunea în funcție de cunoaștere”. (Rowley 2007: 163) În general, informația și datele au multe în comun și sunt adesea folosite ca sinonime în literatura de specialitate relevantă. În standardele ISO, „datele” sunt definite în raport cu informația, iar „informația” este definită în raport cu datele — un caz tipic de definiții circulare. Bob Boiko (2004: 5) concluzionează: „Din perspectiva utilizatorului, informația înseamnă întregul conținut, în timp ce, din perspectiva programatorului de calculatoare, înseamnă toate datele.” Pe parcursul dezvoltării aplicațiilor electronice, „conținutul” a devenit un termen destul de vag. În standardele internaționale, acesta este definit, printre altele, după cum urmează: • ISO/IEC 15938-5:2003 (3.3.2.9): o reprezentare formalizată a informației conținute în date multimedia sau asociate acestora, adecvată interpretării de către oameni. Conținutul se referă la date și la metadate; • ISO/IEC 24800-3:2010 (3.1.5): datele și metadatele asociate; • ISO 24531:2013 (4.11): <XML> toate datele dintre eticheta de început și eticheta de sfârșit ale unui element. Terminologija | 2017 | 24 15 Cele de mai sus arată că conținutul și metadatele sunt strâns legate între ele. Metadatele aplicate sau care trebuie aplicate nu se limitează în niciun caz la conținutul lingvistic, fie el vorbit sau scris. Având în vedere omniprezența și răspândirea tot mai mare a TIC, aspectele comunicării H2H care depășesc „limbajul” capătă importanță — fapt evidențiat și de cerințele privind „interoperabilitatea conținutului”. ISO 9241-151:2008 definește „conținutul” (în sensul conținutului web, referitor la interfața utilizatorului web) drept „set de obiecte de conținut” (punctul 3.4) și „obiectul de conținut” drept „obiect interactiv sau neinteractiv care conține informații reprezentate prin text, imagine, video, sunet sau alte tipuri de media” (punctul 3.5). Astfel, din punct de vedere tehnic, gestionarea conținutului tratează conținutul ca „obiecte de conținut”, în funcție de media de care au nevoie, astfel: text (adică date textuale, inclusiv toate tipurile de date alfanumerice), imagine (date grafice), video (inclusiv date multimedia?), sunet (date audio), alte tipuri de media. „Alte tipuri de media” indică faptul că nu sunt excluse alte „modalități” (definite în ISO 5492:2008, 2.11, drept „senzații mediate de oricare dintre sistemele senzoriale, de exemplu modalitatea auditivă, gustativă, olfactivă, tactilă, somestezică sau vizuală”). Pe de o parte, textul, imaginea și video-ul (fără sunet) se referă la modalitatea vizuală; pe de altă parte, în prezent, modalități diferite pot fi încorporate în texte sau documente, de exemplu în cărțile electronice. Aceasta arată că conținutul nu este definit în mod satisfăcător dacă este privit doar din punct de vedere tehnic. Din punct de vedere semantic, definițiile de mai sus sunt insuficiente. ISO/IEC 12785-1:2009 definește „conținutul” (punctul 3.7, în sensul „conținutului LET” din perspectiva tehnologiei învățării și a ambalării conținutului) drept „unitate logică de reprezentare într-o manieră formalizată, adecvată interpretării de către oameni, a informațiilor utilizabile (și reutilizabile) conținute în datele privind învățarea, educația și formarea (LET) sau asociate acestora”. Explicația este completată de „EXEMPLU: În contextul instruirii, conținutul poate consta în materiale didactice bazate pe web”. Astfel, pe de o parte, o entitate de conținut este o unitate logică ce reprezintă informații utilizabile (și reutilizabile), care pot fi conținute în entități mai ample. Pe de altă parte, „date într-o formă” 16 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication manieră formalizată, adecvată interpretării prin mijloace umane” dezvăluie că conținutul „reprezintă informație” care, în cele din urmă, trebuie să fie „adecvată interpretării prin mijloace umane”. Din definițiile din standardele actuale și din discuțiile din literatura de specialitate relevantă se poate deduce că datele au nevoie de metadate suplimentare pentru a deveni informație, informația are nevoie de metadate suplimentare pentru a deveni conținut. În rezumat, relația date – informație – conținut poate fi exemplificată după cum urmează: Figura 2: Relația dintre date – informație – conținut În acest context, se neglijează de obicei faptul că setul de metadate necesare pentru conținutul structurat este destul de diferit de cel necesar pentru conținutul nestructurat, deși cele două seturi se suprapun într-o anumită măsură. În plus, metadatele – chiar dacă sunt aplicate cu pricepere și se bazează pe standarde – nu garantează încă interoperabilitatea. Aici se află motivul necesității „interoperabilității conținutului”. (Vezi capitolul 4) Standardizarea metodelor de gestionare a diferitelor tipuri de microconținut este esențială pentru interoperabilitate. Acest lucru se aplică și metadatelor, care, vorbind formal, sunt și ele un tip de microconținut. Totuși, pentru a obține „interoperabilitatea conținutului”, sunt necesare și „bune practici” mai mult sau mai puțin standardizate, având în vedere interoperabilitatea. Terminologija | 2017 | 24 17 Din cele de mai sus reiese clar că „datele, informația și conținutul” exprimă sensuri diferite — deși strâns legate și suprapuse — chiar dacă sunt folosite în mod obișnuit în mod interschimbabil. Dacă „informația este reprezentată de date prelucrate astfel încât să aibă sens pentru persoana care le primește” (Riley 2012: s.p.), „conținutul” devine „reprezentarea informației cu sens pentru persoana care o primește”. Acesta din urmă include și aspectul comunicării — atât în ceea ce privește comunicarea tehnică, cât și comunicarea H2H —, care este deosebit de important în eLearning și AAC. Jim Riley (ibidem) continuă: „Observați cele două cuvinte [...] prelucrate și cu sens. Nu este suficient ca datele să fie pur și simplu prelucrate. Ele trebuie să fie utile cuiva — altfel, de ce ne-am mai da osteneala?!” 3. CONȚINUTUL DIN PERSPECTIVĂ TERMINOLOGICĂ 3.1. Natura multifacetică a conținutului „Conținutul proliferează — nu numai pe Internet, în general, ci și la nivel organizațional [...] Prin urmare, întreprinderile se străduiesc să integreze resursele de conținut sau cel puțin să le facă interoperabile. În concordanță cu acest proces, conținutul ar trebui analizat, iar conținutul de calitate scăzută identificat pentru a fi șters sau îmbunătățit. Acest lucru se referă într-o mare măsură și la conținutul structurat — aici, la entitățile de conținut de la nivelul semanticii lexicale, adică microconținutul, care cuprinde reprezentări lingvistice și nonlingvistice ale conceptelor.” (Galinski & Giraldo Perez 2014: 405) „Conținutul” a dobândit sensuri și dimensiuni noi în cadrul concepției de „eContent”. Derivat inițial din „conținut electronic”, eContent este definit drept „conținut digital” care poate fi transmis printr-o rețea de calculatoare, precum Internetul. (The Computer Language Company Inc. 2017-09-03) Această definiție nu precizează un „scop” (de exemplu, aplicația vizată), întrucât dezvoltarea eContent nu este un scop în sine (nici măcar atunci când este aplicată artelor plastice). În orice caz, definiția implică faptul că eContent este dezvoltat cu ajutorul calculatorului (ceea ce nu exclude rezultatele convenționale) și, prin urmare, trebuie să respecte un set minim de standarde pentru a putea fi transmis prin Web. În plus, pe măsură ce eContent este folosit tot mai mult ca marfă, aspectele comerciale și juridice (inter alia drepturile digitale) devin 18 Christian Galinski | Internetul obiectelor – entuziasm și realitate: aspecte esențiale privind tehnologia Internetului obiectelor și „conținutul” comunicării om-mașină din ce în ce mai importante pentru distribuirea și utilizarea eContent. Au fost elaborate standarde tehnice pertinente, precum și norme juridice la nivel internațional, regional și național — fără a mai menționa noile standarde metodologice pentru integrarea cerințelor comerciale și juridice în modelele de date pentru eContent. Întrucât aproape orice conținut tradițional poate fi digitizat prin mijloace tehnice și transformat în eContent, „conținutul” desemnează astăzi atât conținutul tradițional, cât și conținutul digital modern și este folosit în acest sens în prezenta contribuție. (A se vedea și Galinski & Giraldo Perez ibidem) Proliferarea conținutului menționată mai sus — în special la nivelul organizațiilor — poate genera costuri foarte ridicate dacă acesta nu este integrat atât din perspectiva integrării sistemelor, cât și a integrării conținutului. Atunci când conținutul este integrat în organizații mari fără a fi pe deplin interoperabil, apoi fiind făcut accesibil pe WWW, acesta contribuie la apariția „datelor masive” („big data”), adică a unei cantități enorme de conținut nestructurat și structurat. Din acest punct de vedere, WWW poate fi considerat cea mai mare resursă de date masive. Webopedia (s.a.) definește „big data” drept „un cuvânt la modă sau o expresie-șablon folosită pentru a descrie un volum masiv de date atât structurate, cât și nestructurate, atât de mare încât prelucrarea lui cu ajutorul tehnicilor tradiționale de baze de date și software este dificilă”. IoT, prin combinația sa de eAplicații și aplicații inteligente care depind de conținut extrem de fiabil, nu poate funcționa pe baza datelor masive. În orice caz, IoT — considerat prima evoluție reală a Internetului — va crea și va utiliza mai mult conținut decât orice dezvoltare anterioară. Pot apărea forme noi de conținut, iar cantitatea acestuia va crește exponențial. Totuși, trebuie să ne amintim întotdeauna de J. Riley (2012: s.p.): „Nu este suficient ca datele să fie pur și simplu prelucrate. Ele trebuie să fie utile cuiva — altfel, de ce ne-am mai da osteneala?!” 3.2. Diferite tipuri de conținut După cum s-a explicat mai sus, conținutul are numeroase fațete. Totuși, fie că este structurat sau nestructurat, acesta poate reprezenta cunoștințe generale (sau cunoștințe despre lume) ori cunoștințe specializate (adică specifice unui domeniu sau unei discipline), deși nu există o delimitare clară între cele două. Unele tipuri pot depinde de limbă; aproape toate tipurile de conținut depind sau ar putea depinde de cultură. Terminologija | 2017 | 24 19 Se poate constata în curând că există: diferite tipuri de entități de conținut nestructurat, de toate dimensiunile, de la foarte mici la foarte mari: lingvistice, nonlingvistice sau combinații lingvistice–nonlingvistice, entități de conținut structurat cuprinse explicit în conținut nestructurat sau încorporate în acesta; diferite tipuri de conținut structurat – sau, mai bine zis, entități de microconținut – cu niveluri diferite de exhaustivitate, în funcție de numărul de metadate care se referă la „sens” (adică la semantică) sau de cantitatea de „context” (sau, mai degrabă, de „co-text”) adăugată: lingvistice, nonlingvistice sau combinații lingvistice–nonlingvistice, structurate sistematic sau nesistematic, capabile să funcționeze independent ca „unități de cunoaștere” inteligibile sau neinteligibile dacă sunt extrase din „context”, care cuprind elemente de conținut nestructurat, potrivite sau nepotrivite pentru a fi utilizate explicit în conținut nestructurat ori pentru a face conținutul nestructurat mai ușor de utilizat și reutilizat, de prelucrat, gestionat etc., având roluri diferite în cadrul unei colecții de conținut structurat sau într-o combinație de resurse colectate de conținut structurat pentru structurarea colecțiilor de conținut structurat, pentru a îmbunătăți accesibilitatea informațiilor din conținutul nestructurat; numeroase modalități – nu în ultimul rând datorită tehnologiilor lingvistice care apar rapid – de a combina diferite tipuri de conținut structurat și nestructurat în cadrul acestora sau între ele. Având în vedere importanța conținutului utilizat în Internet și prin intermediul acestuia, Infoterm a lansat „Recomandarea privind principiile de dezvoltare a software-ului și a conținutului 2010”, care definește drept cerințe de bază pentru elaborarea standardelor metodologice fundamentale privind interoperabilitatea semantică adecvarea pentru: multilingvism (care include și diversitatea culturală), multimodalitate și multimedia, e-incluziune și e-accesibilitate, prezentări multicanal, 20 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication care trebuie luate în considerare în cea mai timpurie etapă a: procesului de proiectare a software-ului și modelării datelor (inclusiv definirea metadatelor), and hereafter throughout all the iterative development cycles. (MoU/MG 2012) „Recomandarea de mai sus impune în mod inevitabil un grad mai ridicat de complexitate structurală, care trebuie gestionat printr-un grad mai ridicat de granularitate a modelului de date. Ar putea fi necesare URI-uri suplimentare pentru diferitele părți lingvistice ale intrărilor individuale de conținut structurat. În cele din urmă, principiul consacrat al autonomiei termenului va trebui extins la autonomia reprezentării în domeniul gestionării terminologiei. Acest lucru este oricum necesar atunci când entitățile de conținut structurat sunt reutilizate, de exemplu, în scopuri de eLearning. Din cauza fenomenului predominant al cvasi-echivalenței conceptelor între limbi, vor fi necesare legături între părți ale intrărilor sau chiar între anumite câmpuri dintr-o intrare dată și alte intrări (sau părți ale acestora). După cum s-a constatat în localizare (de exemplu, în domeniul documentației tehnice), cele de mai sus se aplică chiar și reprezentărilor nonlingvistice, din cauza factorilor de diversitate culturală.” (Galinski & Giraldo Perez 2014: 415) 3.3. Metadate pentru conținut Există standarde de metadate diferite pentru fiecare domeniu de aplicare (de exemplu, colecții muzeale, fișiere audio digitale, site-uri web etc.). Descrierea conținutului și a contextului datelor sau al fișierelor de date le sporește utilitatea. Însă, din perspectiva conținutului – mai ales în ceea ce privește conținutul structurat – trebuie avut în vedere că setul de metadate necesare pentru entitățile de conținut structurat și cele de conținut nestructurat poate fi destul de diferit, deși se suprapune într-o anumită măsură: În cazul conținutului nestructurat – considerat o „resursă de conținut” – metadatele cuprind elemente referitoare la: descrierea formală și identificarea fiecărui „obiect de conținut” (inclusiv descrierea și identificarea sursei), gestionarea datelor aferente „obiectelor de conținut”, nivelul de cunoaștere aferent „obiectului de conținut”, care cuprinde clasificarea, tipologia, taxonomia și mijloace similare de categorizare, descriptori din tezaurele de documentare sau alte tipuri de „vocabulare controlate”, metode de indexare liberă, (sau o combinație a celor de mai sus); Terminologija | 2017 | 24 2 1 În cazul conținutului structurat — considerat a fi alcătuit din entități semantice de bază — metadatele ar cuprinde informațiile referitoare la: descrierea formală și identificarea fiecărei entități de microconținut (inclusiv descrierea și identificarea sursei), gestionarea datelor entității de microconținut, nivelul de cunoaștere al „obiectelor de microconținut”, similar celui al obiectelor nestructurate, „semantica” entității de microconținut, care cuprinde informații lingvistice și nonlingvistice, explicații, definiții sau alte tipuri de denumiri, aspecte de utilizare de tot felul, indicații privind calitatea/fiabilitatea etc. În plus, seturile de metadate pentru diferite tipuri de resurse cu conținut structurat sau nestructurat diferă, deși au de obicei unele metadate comune (de exemplu, informații despre sursă). Fiecare tip de conținut are un set minim specific (dar extensibil) de metadate, care permite prelucrarea, utilizarea, reutilizarea și recontextualizarea acestuia. Chiar și nerespectarea unor diferențe minore dintre seturile de metadate poate genera probleme de interoperabilitate. În acest context, complexitatea unei entități de conținut în general poate fi determinată în funcție de: cantitatea de informații acoperite, granularitatea metadatelor aplicate, cantitatea de context explicit și de co-text furnizată, numărul de tipuri de conținut incluse, gradul de procesare cognitivă necesar etc. Metadatele aplicate – cel puțin în trecut – se refereau în principal la aspecte formale, adică la structurarea sintactică, mai degrabă decât la „structurarea semantică”. (A se vedea și: OASIS s.a.) Cu cât sunt necesare mai multe informații despre „semnificație”, cu atât sunt necesare mai multe metadate legate de semantică – mai ales în microconținutul de tot felul care include explicații, definiții, structuri conceptuale subiacente etc. –, cum este cazul datelor terminologice. Cele de mai sus sunt susținute și de Ben Steichen & Vincent Wade (2010: 5): „Conținutul eterogen de asistență disponibil pentru produsele software trebuie transformat într-o formă semantic mai bogată, pentru a permite raționarea, adaptarea și personalizarea acestuia. <...> Tehnologiile Web-ului semantic, cum ar fi ontologiile, oferă posibilitatea de a fundamenta o astfel de structurare și 22 Christian Galinski | The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication marcare. Diferitele tipuri de conținut pot fi clasificate, în linii mari, în funcție de cantitatea de metadate și de structură existente. În consecință, din fiecare se pot deduce diferite tipuri de utilizare: în timp ce conținutul foarte structurat (cum ar fi documentația tehnică) poate fi utilizat pentru a deriva o ontologie a domeniului de cunoaștere, conținutul nestructurat (cum ar fi postările de pe forumuri) poate fi marcat pentru a le oferi utilizatorilor care efectuează căutări o gamă mai largă de soluții la probleme.” În acest context, Sabine Zumpe & Warner Esswein (2002: 246) au semnalat un paradox, referitor la faptul că un grad ridicat de complexitate structurală, sub forma unei granularități mai fine, reprezentată de mai multe metadate (inclusiv mai multe tipuri diferite de metadate), reduce, de fapt, complexitatea din perspectiva prelucrării informațiilor: „Bazele de cunoștințe foarte structurate permit sistemului informatic să gestioneze un grad redus de complexitate. În schimb, gradul de complexitate este foarte ridicat în bazele de cunoștințe slab structurate, situație în care utilizatorul are nevoie doar de o cantitate mică de informații despre metastructură.” Aplicarea adecvată doar a abordărilor bazate pe metadate nu garantează încă interoperabilitatea conținutului. Metadatele au intrat în uz atunci când a fost necesară proiectarea bazelor de date. Definiția inițială „date despre date” (ISO 19115:2003, 4.8) se regăsește încă în mai multe standarde. Definițiile ulterioare sunt: „date [informații] care furnizează informații despre date” (Merriam-Webster) sau „informații despre o resursă” (ISO 19115-1:2014, 4.10). Există numeroase definiții diferite ale metadatelor. Pentru a utiliza TIC în gestionarea și prelucrarea, precum și în întreținerea oricărui tip de microconținut, J. Riley (2017: 6) distinge patru tipuri de metadate: • metadate descriptive (pentru indicarea rolului sau funcției entității de microconținut, precum și a cuvintelor/termenilor de căutare care să faciliteze găsirea acesteia), • metadate administrative (inclusiv metadate tehnice pentru decodarea și redarea fișierelor, metadate de conservare pentru gestionarea pe termen lung a fișierelor, metadate privind drepturile de proprietate intelectuală asociate conținutului), • metadate structurale (relații între entitățile de microconținut, între elementele entităților de microconținut, între diferite resurse de microconținut etc.), • limbaje de marcare și abordări armonizate de modelare a datelor (pentru a susține o metodologie coerentă, având în vedere interoperabilitatea conținutului). Terminologija | 2017 | 24 23 Aceste diverse categorii de metadate susțin diferite utilizări-țintă în sistemele informatice. După cum se poate observa, aspectele semantice sunt menționate, dar numai marginal. Metadatele pot fi stocate și gestionate într-o bază de date, numită adesea registru de metadate sau depozit de metadate. Totuși, fără context și un punct de referință, ar putea fi imposibil să identificăm metadatele doar privindu-le. (Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Metadata) Deoarece descrierea metadatelor necesită, la rândul ei, metadate, metadatele ca atare nu se deosebesc de microconținutul general — trebuie doar marcat și respectat rolul sau funcția lor distinctă în anumite utilizări. 3.4. Date de referință Nevoia tot mai mare de schimb de informații prin Internet a impus standarde care să armonizeze seturi minime de metadate pentru diverse aplicații electronice, precum Dublin Core (astăzi ISO 15836:2009) pentru biblioteci sau categorii de date pentru date terminologice (ISO 16642:2003). În eBusiness și eCommerce, astfel de seturi armonizate de metadate sunt numite astăzi adesea date de referință (de exemplu, date despre clienți, date despre produse); acestea sunt folosite și pentru a combina diferite tipuri de categorii de date pentru anumite tranzacții, precum și metadate suplimentare, date factuale și rutine aferente (de exemplu, calcularea prețului), atunci când este necesar. Eforturi similare au loc în tot mai multe domenii de standardizare. Prin urmare, numărul noilor standarde care se referă la conținut crește exponențial. Aceste standarde se pot referi la standardizarea: • entităților de microconținut ca atare (de exemplu, terminologii standardizate, mărimi și unități, simboluri de toate tipurile, codificări pentru țări, porturi, aeroporturi, containere, monede etc.), • metadatelor aferente entităților de microconținut, • datelor de referință aferente obiectelor lumii fizice (lucruri fizice) sau lumii informaționale (lucruri virtuale), • legăturilor către registrele sau depozitele de metadate și date de referință corespunzătoare. A devenit o convingere unanimă în rândul experților din domeniu că „standardizarea conținutului reduce complexitatea proceselor de afaceri”. Totuși, există multe standarde și abordări standardizate privind metadatele și datele de referință în diverse aplicații electronice, care sunt o 24 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication obstacol în calea „interoperabilității conținutului”. Deși eforturile de armonizare sunt în curs, este nevoie urgentă de intensificarea armonizării și de aplicarea acesteia. Pentru a contribui la îmbunătățirea acestei situații, Infoterm, în cooperare cu Association for the Advancement of Assistive Technology in Europe (AAATE), a lansat „Recomandarea 2016 privind standardele de eAccessibility și eInclusion”. (A se vedea ANEXA) 4. ROLUL STANDARDELOR 4.1. Natura standardelor și a standardizării Există diferențe enorme în ceea ce privește gradul de acceptare a standardelor în diverse comunități științifice și tehnice. De exemplu, inginerii și alți experți tehnici consideră standardizarea drept baza eficienței, a eficacității și a inovării în industrie și comerț. (ETSI 2017-09-03: http://www.etsi.org/standards/why-we-need-standards) „Standardele oferă • Siguranță și fiabilitate • Sprijinirea politicilor și a legislației guvernamentale • Interoperabilitate* /a se vedea 4.3/ • Beneficii pentru afaceri, precum: ○ Deschiderea accesului la piață; ○ Generarea economiilor de scară; ○ Încurajarea inovării; ○ Creșterea gradului de conștientizare cu privire la evoluțiile și inițiativele tehnice. • Alegerea consumatorilor Gândiți-vă cum ar fi lumea fără standarde: • Este posibil ca produsele să nu funcționeze conform așteptărilor; • Este posibil să fie de calitate inferioară; • Este posibil să fie incompatibile cu alte echipamente – de fapt, este posibil să nu se conecteze deloc la acestea; • În cazuri extreme, produsele nestandardizate pot fi periculoase; • Clienții ar fi limitați la un singur producător sau furnizor; • Producătorii ar fi obligați să inventeze propriile soluții individuale chiar și pentru cele mai simple nevoi, având oportunități limitate de a concura cu alții.” (ETSI ibidem) Terminologija | 2017 | 24 25 ETSI concluzionează: „Societatea are nevoie de standarde”. Din punctul de vedere al inginerilor și tehnicienilor, acest lucru este într-adevăr adevărat, însă nu este neapărat recunoscut sau admis de alte domenii științifice și de persoanele care nu sunt familiarizate cu standardele. Standardizarea are loc într-un sistem complex: • Organismele oficiale de standardizare elaborează „standarde formale” sau „standarde de jure” la nivel național, regional și internațional și există mecanisme de colaborare instituite între acestea; • Alte organizații de elaborare a standardelor (SDOs) – în special cele din industrie – elaborează „standarde de facto” sau „standarde industriale”. În mod tradițional, elaborarea standardelor este strâns legată de standardizarea terminologiei. Multe SDO-uri mari au în bazele lor de date peste 100.000 de intrări terminologice standardizate, iar unele au câteva sute de mii. Așa cum s-a explicat deja, se standardizează tot mai mult și alte tipuri de microconținut. În plus, există numeroase standarde metodologice privind modul de gestionare a microconținutului în diversele sale forme. „Recomandarea 2016” (a se vedea ANNEX) a fost elaborată având în vedere faptul că IoT nu poate funcționa eficient și eficace fără conținut și că standardele sunt de mare importanță pentru „interoperabilitatea conținutului” în toate aspectele sale. 4.2. Standarde tehnice, norme juridice și certificare „În timp ce «normele juridice emise de stat (sau de o altă autoritate juridică) sunt, în general, reguli de conduită obligatorii», standardele tehnice identifică stadiul actual al dezvoltării științifice, tehnice sau metodologice. Numai dacă sunt menționate într-o lege sau într-o altă reglementare juridică, ele pot deveni parte a normei juridice respective.” (IN LIFE D9.8 2017: 48) În timp ce normele juridice sunt emise de stat (sau de o altă autoritate juridică), standardele tehnice sunt emise de organisme de standardizare (sau organizații de standardizare ori organizații care elaborează standarde, SDOs) la nivel internațional, regional sau național, într-un mod similar sistemului juridic. În unele țări, organismele de standardizare sunt autorități naționale, iar standardele lor tehnice sunt considerate norme juridice. În țările europene, organismele de standardizare funcționează oficial în sectorul privat – de obicei în baza unei legi naționale care face referire la standardizarea tehnică. În rezumat: 26 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication • Standardele nu au, prin ele însele [în sens juridic], caracter de reglementare, iar aplicarea lor este, de regulă, voluntară. Deși standardele sunt „doar” recomandări [ferme], ele sunt utilizate pe scară largă datorită beneficiilor pe care le aduc și deoarece conțin o concentrare de informații tehnice calificate. • Standardele devin obligatorii [din punct de vedere juridic] numai dacă sunt menționate în contracte sau acorduri private ori în legi sau reglementări, iar utilizarea lor este stipulată ca cerință. Standardele pot preveni litigiile juridice, deoarece stabilesc specificații lipsite de ambiguitate. • În realitate, standardele sunt considerate – mai întâi de toate în jurisdicție – ca fiind subordonate legii. Certificarea – mai ales dacă se bazează pe standarde – poate duce la o aplicare riguroasă a standardelor. Certificarea se poate aplica pentru: • Produse. • Software/instrumente (de exemplu, în ceea ce privește interoperabilitatea). • Procese. • Servicii. • Resurse umane: ○ certificarea personalului, ○ competențe și aptitudini. • Formare: ○ organizația de formare, ○ formatori, ○ materiale și instrumente de formare. Tot mai frecvent, certificarea se aplică și resurselor de conținut din perspectiva calității și interoperabilității acestora. Aceasta se extinde la software și instrumente pentru gestionarea conținutului, la serviciile pertinente și alte servicii care reutilizează resursele de conținut, la cerințele organizaționale privind gestionarea resurselor de conținut și la cerințele referitoare la competențele și aptitudinile resurselor umane implicate în gestionarea resurselor de conținut. Având în vedere că unele dintre cele mai importante aspecte transversale, sensibile atât din punct de vedere societal, cât și politic, sunt departe de a fi soluționate, reglementările juridice și tehnice vor juca un rol important în dezvoltarea ulterioară a IoT. Aceste aspecte cuprind în special: securitatea, confidențialitatea, siguranța, integritatea, încrederea, fiabilitatea, transparența, anonimatul, etica și, într-o perspectivă mai largă, interoperabilitatea, consumul de energie și criminalitatea informatică. (Vermesan & Friess 2014: 31) Terminologija | 2017 | 24 27 4.3. Standardizare și interoperabilitate Următoarea afirmație, care se referă la obiectele de microînvățare, nu la „conținut” în general, rămâne valabilă: „Pe de o parte, există o proliferare a platformelor de conținut bazate pe web care oferă utilizatorilor una sau mai multe resurse, iar, pe de altă parte, lipsește atât o fundamentare teoretico-metodologică, cât și o orientare către cele mai bune practici de interoperabilitate a conținutului. /Faptul că tot mai multe resurse sunt create și întreținute și prin metode cooperative / participative și distribuite bazate pe web, adesea deficitare, va contribui și mai mult la această proliferare./ Prin urmare, este necesară o combinație de mijloace, precum standarde, software adecvat /tehnologii ale informației și comunicațiilor/, scheme de certificare etc.) pentru a asigura calitatea – adică, înainte de toate, fiabilitatea – conținutului structurat.” (Galinski & Giraldo Perez: 2011) S-a explicat deja mai sus că „interoperabilitatea tehnică” nu garantează neapărat „interoperabilitatea conținutului”. În citatul de pe portalul ETSI, interoperabilitatea (IOp) a fost, în mod evident, folosită în sensul restrâns de „interoperabilitate tehnică”. Cu toate acestea, se recunoaște tot mai mult că interoperabilitatea semantică are mai multe dimensiuni decât se anticipa, iar calitatea datelor depinde în mare măsură de interoperabilitatea conținutului. La rândul ei, calitatea datelor depinde în mare măsură de calitatea metadatelor, iar interoperabilitatea conținutului depinde în mare parte de interoperabilitatea modelelor de date și a ontologiilor (de exemplu, conform proiectului de monitorizare a calității datelor deschise ADEQUATe (2015)). Comparând intrările terminologice standardizate pentru „interoperabilitate”, se poate constata că interoperabilitatea (tehnică) în domeniul TIC este definită astfel: „4.17 capacitate de interoperabilitate de a comunica, de a executa programe sau de a transfera date între diverse unități funcționale într-un mod care necesită ca utilizatorul să aibă cunoștințe minime sau să nu aibă deloc cunoștințe despre caracteristicile specifice ale acelor unități” (ISO/TS 19101-2:2008, 4.17). Tot mai mult, această definiție este recunoscută ca fiind insuficientă în ceea ce privește rolul utilizatorului, după cum arată: „3.11 gradul sau măsura în care medii diverse (hardware și software) pot face schimb de informații fără pierderi de conținut și într-un mod transparent pentru utilizator” (ISO/TS 22224:2009, 3.11). Cu toate acestea, s-a recunoscut și faptul că interoperabilitatea tehnică poate să nu fie cu adevărat interoperabilă în absența „interoperabilității organizaționale” și, mai departe, a „interoperabilității semantice” (semIOp), definită astfel: 28 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication „2.34 interoperabilitate semantică capacitatea ca datele partajate de sisteme să fie înțelese la nivelul unor concepte de domeniu pe deplin definite” (ISO 11354-2:2015, 2.34). În acest context, interoperabilitatea sintactică – care se referă la mecanismele de împachetare și transmitere a datelor – este considerată o condiție prealabilă a interoperabilității semantice. (Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Semantic_interoperability) Practica de programare ia însă în considerare, de regulă, numai aplicații monolingve și unimodale, ceea ce este cu siguranță insuficient pentru a face față diverselor fațete ale comunicării interumane. Lingviștii ar diferenția „interoperabilitatea semantică” – încă în mare parte la nivel lexical sau al vocabularului – în: interoperabilitate lexicală (care include un anumit grad de interoperabilitate sintactică în sens lingvistic), interoperabilitate conceptuală, interoperabilitate pragmatică. În toate cele de mai sus, interoperabilitatea elementelor de conținut/comunicare în modalități diferite, între sisteme și aplicații, nu a fost luată suficient în considerare. „Interoperabilitatea conținutului” merge un pas mai departe decât „interoperabilitatea semantică”, incluzând (în sensul comunicării interumane) interoperabilitatea lexicală, conceptuală și pragmatică. ISO/TC 37 „Limbă și terminologie” se concentrează asupra „conținutului structurat la nivelul semanticii lexicale”, care cuprinde terminologii și alte resurse lingvistice, precum și resurse nonlingvistice/nonverbale de tipul celor numite „microconținut”. Comitetul recunoaște resursele nonlingvistice/nonverbale de microconținut ca „alte resurse de conținut” importante (în sensul „altor tipuri de comunicare” <la nivelul semanticii lexicale>). Prin urmare, folosește termenul „interoperabilitatea conținutului”, care depășește „interoperabilitatea conținutului” așa cum este utilizată în lumea EPUB (și anume, pentru același aspect, precum și aceeași prezentare și aceeași senzație a conținutului utilizat pe diverse dispozitive de lectură, precum cărți electronice, cititoare, iPad etc.). ISO/TC 37 devine conștient de faptul că ar putea fi necesar să inițieze activități de standardizare privind aspecte legate de acest concept mai larg al interoperabilității conținutului. The EU project universAAL (2012: 16-17) refers to further facets of interoperability including: „Interoperabilitate de protocol: capacitatea de a partaja biți și octeți printr-o rețea; Terminologija | 2017 | 24 29 Interoperabilitatea serviciilor: capacitatea de a schimba mesaje într-un format bine definit; Interoperabilitatea aplicațiilor: capacitatea de a interpreta uniform datele schimbate; Interoperabilitatea percepută de utilizator: capacitatea componentelor unui sistem de a comunica eficient și exact și de a furniza serviciile așteptate de utilizator.” „Cele patru clase distincte se bazează una pe alta. Interoperabilitatea din perspectiva unui utilizator uman va fi posibilă numai dacă sistemele de aplicații și aplicațiile pe care acesta le utilizează sunt interoperabile. Aceasta presupune, la rândul său, ca serviciile de rețea utilizate de aceste aplicații pentru a schimba mesaje, comenzi, fișiere, imagini și sunete să fie interoperabile. În plus, aceasta presupune ca schimbul efectiv de date brute („biți și octeți”) să fie interoperabil, ceea ce este posibil numai dacă sunt interoperabile componentele electrice și electronice (conectorii și cablurile) sau componentele fără fir.” În legătură cu cele trei forme de cooperare între sisteme — compatibilitatea, interacțiunile cu standardele de facto și interoperabilitatea prin intermediul standardelor — universAAL (2012: 15) a subliniat: „De obicei, este necesar să se respecte norme și standarde comune.” Același lucru este valabil și pentru interoperabilitatea conținutului, care — în gestionarea terminologiei — necesită standarde metodologice referitoare la Categorii de date (care nu sunt chiar identice cu metadatele) utilizate în proiectarea conceptuală a intrărilor de conținut structurat; Modele de date și metode de modelare a datelor; Metamodeluri pentru a face interoperabile modelele de date concurente. Aceste standarde ar trebui aplicate în mod consecvent și riguros — ceea ce presupune ca metodele pe care le stipulează să fie interoperabile. Ne putem referi la aceasta ca la „IOp metodologică” și chiar la „IOp a standardelor”. Numai atunci se poate realiza IOp a conținutului — ceea ce facilitează și asigurarea calității microconținutului. Aceasta înseamnă că avem în continuare nevoie de mai multe standarde — și de unele „mai bune” din perspectiva interoperabilității, care este una dintre condițiile prealabile ale sustenabilității în acest domeniu. Cele de mai sus se aplică în special și „comunicării controlate”. În ceea ce privește interoperabilitatea semantică deplină, calculatoarele de astăzi încă nu pot face față întregii game de variații ale limbii (și anume, pragmaticii — inclusiv „variațiile spontane”), cu atât mai puțin dacă interoperabilitatea 30 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication necesare în comunicarea nonverbală între persoanele cu dizabilități (PwD) și cu acestea. Prin urmare, potențialul nelimitat de variații ar putea necesita să fie limitat într-un fel sau altul printr-o formă sau alta de comunicare controlată – o extensie a „limbajului controlat” cunoscut în mod obișnuit, în toate varietățile sale. Și comunicarea controlată este alcătuită din entități de microconținut sau le cuprinde. În eAplicații abundă codificările standardizate sau chiar armonizate (ale elementelor de conținut) – acestea pot fi considerate un tip specific de vocabular controlat. „Recomandarea privind principiile de dezvoltare a software-ului și a conținutului 2010” (MoU/MG 2012) vizează, de fapt, „interoperabilitatea conținutului” – în special în ceea ce privește microconținutul. În plus, se pare că interoperabilitatea reală a conținutului este mai fezabilă pentru microconținut decât pentru conținutul nestructurat, deoarece metadatele acestuia se referă în mare măsură la „sens”, nu doar la „obiectul informațional” al conținutului ca întreg. 5. CONTRIBUȚIA ȘTIINȚEI TERMINOLOGICE ȘI A APLICAȚIILOR SALE Christian Galinski & Blanca Stella Giraldo Perez (2012: 8) stated: „[...] pot exista și simboluri acustice/audibile, haptice/tactile și altele, care, în gestionarea terminologiei, pot apărea ca desemnări sau chiar ca descrieri de concepte (cum ar fi reprezentările nonverbale [ISO 10241-1:2011]). Pot fi necesare informații suplimentare – și categoriile de date corespunzătoare – pentru o abordare sistematică a gestionării conținutului structurat în general.” Au fost prezentate numeroase exemple de reprezentări nonlingvistice ale conceptelor sau de reprezentări lingvistice–nonlingvistice mixte pentru a demonstra că noțiunea de „microconținut” cuprinde numeroase tipuri de conținut structurat la nivelul semanticii lexicale, care până acum erau considerate tipuri de date complet diferite, necesitând metodologii diferite, precum: • Date lexicografice, precum: ○ entități lexicale (inclusiv compuse etc.), ○ morfeme (morfologie), ○ colocații, metafore și alte combinații de cuvinte; • Terminologii și tipuri similare de resurse lingvistice și alte resurse de conținut, precum: ○ nomenclaturi, taxonomii, tipologii, glosare, vocabulare etc., ○ morfeme terminologice (morfologie), ○ frazeme terminologice (frazeologie), Terminologija | 2017 | 24 31 ○ nume proprii de tot felul, utilizate, de exemplu, ca elemente în diferite tipuri de directoare, ○ simboluri grafice și alte denumiri nonverbale, ○ proprietăți, caracteristici, atribute etc. (ale produselor); • Tezaure, scheme de clasificare (a se vedea și ISO/DIS 22274:2011), cuvinte-cheie și alte tipuri de limbaje de documentare (sau vocabulare controlate); • Articole lexicale enciclopedice (concise), de exemplu sub forma: ○ articole terminologice îmbogățite cu cunoștințe, ○ nume proprii (explicate) și alte tipuri de date strâns legate de numele proprii, ○ nomenclaturi (dacă nu sunt incluse în „terminologie”); • Ontologii, hărți tematice și alte tipuri de sisteme de structurare a cunoștințelor; • Metadate și categorii de date (numite date de bază sau componente de bază în alte aplicații). Dintre tipurile de microconținut menționate mai sus, datele lexicografice, datele terminologice, vocabularele controlate, entitățile ontologice și metadatele, printre altele, au fiecare roluri sau funcții specifice care trebuie respectate în modelarea datelor. În funcție de complexitatea și lungimea textului utilizat, articolele lexicale enciclopedice (concise) pot constitui conținut nestructurat, nu microconținut, în funcție de lungimea textului. Ca și în terminologie, orice tip de microconținut enumerat mai sus necesită o reprezentare desemnativă în scopul comunicării, precum: • una sau mai multe reprezentări lingvistice, orale, scrise sau în limbajul semnelor, • una sau mai multe reprezentări desemnative grafice și de altă natură nonverbală, precum simboluri grafice de tot felul, simboluri acustice sau simboluri în alte modalități. De cele mai multe ori, acestea necesită reprezentări descriptive (sau cel puțin un anumit tip de „context”), precum • una sau mai multe reprezentări descriptive verbale, de exemplu o definiție, o descriere, o explicație sau ceva asemănător (care poate fi redată și oral sau în limbajul semnelor), • una sau mai multe reprezentări descriptive nonverbale (unele suplimentare unei reprezentări verbale, altele create independent de cele verbale, ca reprezentări nonverbale). 32 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication Tipurile de conținut structurat nonverbal sunt deosebit de relevante în aplicații precum eLearning și de importanță vitală în comunicarea H2H: cu și între PwD (direct sau cu sprijinul dispozitivelor ICT care funcționează ca tehnologii de asistare), între PwD (și îngrijitorii acestora) și dispozitivele pe care le folosesc, și între aceste dispozitive. Deoarece abordarea terminologică este „independentă de limbă” (adică multilingvă fără limite) și „amodală” (adică, în principiu, potrivită pentru includerea oricărei modalități) încă de la bun început, ea poate fi aplicată oricărui tip de microconținut – respectând în mod corespunzător rolurile sau funcțiile diferite pe care le pot avea diverse tipuri de microconținut în comunicarea H2H. După cum s-a explicat deja, acest lucru se aplică și metadatelor înseși. 6. C O N C L U Z I I Prin însăși natura IoT, oamenii fac parte din acesta – la fel și comunicarea lor interumană (H2H), fie ea scrisă sau orală, în orice limbă sau prin alte modalități de comunicare. În cele din urmă, orice „obiect informațional” din cantitatea uriașă de date generate de „lucruri” în IoT necesită sau poate necesita interpretare pentru a deveni informație și cunoaștere. Interpretarea nu se poate lipsi de „sens” – iar în cazul informației și comunicării specializate, cele mai importante elemente fundamentale ale „sensului” (adică ale semanticii) sunt conceptele reprezentate prin termeni sau prin alte tipuri de reprezentări conceptuale. În acest context, conceptul de „terminologie”, așa cum este înțeles în mod obișnuit de experții cu pregătire lingvistică, trebuie extins: în standardele de terminologie, în documentația tehnică (mai ales atunci când sunt implicate medii noi), în cărțile electronice etc., reprezentările nonverbale ale conceptelor sunt destul de frecvente. În comunicarea H2H asociată cu eLearning și PwD, aceste alte modalități sunt indispensabile. Aspectul diferitelor tipuri de „unități terminologice” trebuie, de asemenea, reexaminat. În eApplications există mult mai multe tipuri de unități terminologice decât termenii și abrevierile luate în considerare în mod obișnuit (și, poate, simbolurile în formă aparent lingvistică). În orice caz, unitățile terminologice sunt de cea mai mare importanță pentru comunicarea specializată – indiferent de modalitate. Terminologija | 2017 | 24 3 3 Abordarea terminologică orientată spre concepte poate fi aplicată oricărui tip de microconținut – în special dacă este necesară (chiar și numai potențial) multilingvitatea și multimodalitatea. În principiu, este independentă de limbă (și, prin urmare, multilingvă) și amodală (și, prin urmare, multimodală) încă de la bun început. Acest fapt nu este încă luat suficient în considerare în manualele și standardele privind principiile și metodele terminologice. Pentru a surprinde „sensul” obiectelor de microconținut, metadatele – și utilizarea mai restrictivă a metadatelor sub forma metadatelor de bază sau a datelor de referință ori altele asemenea – sunt indispensabile. În special în ceea ce privește metadatele și datele de referință, există multe abordări standardizate, inclusiv în ISO și IEC. Este urgentă armonizarea acestora. Standardele „concurente” sunt foarte dăunătoare „interoperabilității” – încălcând unul dintre principalele obiective ale standardizării. În ceea ce privește diferitele tipuri de microconținut, armonizarea conținutului standardelor metodologice relevante este de cea mai mare importanță. Aceasta ar avea un impact benefic asupra dezvoltării tuturor tipurilor de sisteme de gestionare a informațiilor, în vederea integrării conținutului și a interoperabilității conținutului. Una dintre modalitățile de a îmbunătăți această situație – care, de fapt, generează costuri foarte ridicate în organizații de pretutindeni – ar putea fi inițiativele de îmbunătățire a coordonării dintre comitetele de standardizare, astfel încât conținutul standardelor și chiar al diferitelor domenii de standardizare să fie mai coerent, așa cum s-a inițiat prin „Recommendation 2016 concerning standards on eAccessibility and eInclusion”. (A se vedea ANNEX) Această contribuție încearcă să reunească o serie de aspecte aparent fără legătură, pentru a sensibiliza publicul cu privire la chestiuni importante care trebuie luate în considerare și, astfel, să pregătească terenul pentru o dezvoltare îmbunătățită a sistemelor și o integrare mai eficientă a conținutului și interoperabilitate a conținutului. REFERENCES ADEQUate-Qualität von Datenportalen. Forschungdatenbank Fachhochschule Krems. 2015 (http://www.donau-uni.ac.at/opt/fdb/projects/view/4294968866). Boiko B. 2004: Defining Data, Information, and Content. – B. Boiko, Content Management Bible, 2nd Edition, Indianapolis: Wiley Publishing Company, 3-12. The Computer Language Company Inc. (1981-2017). – Computer Desktop Encyclopedia (http://www.computerlanguage.com/). Evans D. 2011: The Internet of Things. How the next evolution of the Internet is changing everything, IBSG White Paper (CISCO Internet Business Solution Group) (file:///C:/DATEN/daten/Infoterm%20Members/LA/COL%20Workshops/Medellin%202014&2016/CISCO-2011_IoT_IBSG_0411FINAL.pdf). Ericsson 2016: Ericsson Mobility Report. On the pulse of the networked society, Stockholm (https://www.ericsson.com/res/docs/2016/ericsson-mobility-report-2016.pdf). 34 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication ETSI Portal ETSI 2017-09-03. (http://www.etsi.org/standards/why-we-need-standards). Galinski Ch. and Giraldo Perez B. S. 2011: The work of today’s TC/37 in the light of ‘content interoperability’: Standardization as an issue of corpus planning taking eLearning as an example. – Proceedings of the IITF Colloquium on Language Policy and Language Planning, Perm, Russia, 22–23 August 2011. – Journal Terminology Science and Research (TSR), vol. 22, 5–19. ISSN 1017–382X (file:///C:/Users/chris/AppData/Local/Microsoft/Windows/INetCache/IE/X8YVWQ2G/Vol22.pdf). Galinski Ch. and Giraldo Perez B. S. 2012: Content Interoperability: Re-purposing structured content for eLearning seen under a standardization perspective’. International Conference on Terminology: State-of-the-art and the future of terminology methodology and application (TMA 2011), Vilnius, Lithuania, 12–13 October 2011. – Terminologija 19, 6–32. Galinski Ch. and Giraldo Perez B. S. 2014: Typology of structured content in eApplications. Under a content interoperability, quality and standardization perspective. – Budin G. and Lušicky V. (eds.), Languages for Special Purposes in a Multilingual, Transcultural World. Proceedings of the 19th European Symposium on Languages for Special Purposes, 8–10 July 2013, Vienna, 405–417. ISBN: 978–3–200–03674-1. (Available with Creative Commons Non-Commercial 4.0 International License at: https://lsp2013.univie.ac.at/proceedings). IERC – http://www.internet-of-things-research.eu/about_iot.htm (IoT European Research Cluster) IN LIFE. D9.8 – Dissemination & Standardization Plan. 2017 (EU Project: INdependent LIving support Functions for the Elderly). ISAAC – https://www.isaac-online.org/english/what-is-aac/what-is-communication/ (International Society for Augmentative and Alternative Communication). Merriam-Webster. – https://www.merriam-webster.com/dictionary/metadata. MoU/MG (Management Group of the ITU-ISO-IEC-UN/ECE Memorandum of Understanding concerning eBusiness standardization) 2012: Recommendation on software and content development principles 2010. (MoU/MG/12 N 476 Rev.1, 2012) Available at: http://isotc.iso.org/livelink/livelink/fetch/2000/2489/Itf_Home/MoU-MG/Moung500.html. OASIS (Advancing Open Standards for the Information Society) (s.a.). Retrieved 2013-07-01, from OASIS Unstructured Information Management Architecture (UIMA) TC: https://www.oasis-open.org/committees/uima/charter.php. Riley J. 2017: Understanding metadata. What is metadata and what is it good for? A Primer Publication of the National Information Standards Organization (NISO). Baltimore: NISO (http://www.niso.org/apps/group_public/download.php/17446/Understanding%20Metadata.pdf). Riley J. 2012: ICT: The difference between data and information. Study notes: https://www.tutor2u.net/business/reference/the-difference-between-data-and-information retrieved 2017-09-03. Rowley J. 2007: The wisdom hierarchy: representations of the DIKW hierarchy. – Journal of Information Science 33 (2), 163–180. Steichen B. and Wade V. 2010: Adaptive Retrieval and Composition of Socio-Semantic Content for Personalised Customer Care. – Federica Cena et al (eds.). Proceedings of the International Workshop on Adaptation in Social and Semantic Web (SASweb – 2010), Hawaii: EEUU, 1–12 (http://ceur-ws.org/Vol-590/). UNESCO 2017: Infoterm, ICANN. Glossary of the Internet governance terms (IGG), Paris: UNESCO (http://en.unesco.org/sites/default/files/igg2017_en.pdf). universAAL Consortium. D8.3 2012: Standardization usage plan and contributions. Vermesan O., Friess P., Guillemin P., Gusmeroli S. et al. (eds.) 2011: Internet of Things. Strategic Research Agenda. Chapter 2: Internet of Things Strategic Research Roadmap, Aalborg (DA): River Publishers. ISBN 978-87-92329-67-7 (http://www.internet-of-things-research.eu/pdf/IoT_Cluster_Strategic_Research_Agenda_2011.pdf). Vermesan O. and Friess P. 2014: Internet of Things. From research and innovation to market deployment. Aalborg (DA): River Publishers, ISBN 978-87-93102-94-1 / ISBN 978-87-93102-945-8. Webopedia – http://www.webopedia.com/. Wikipedia – https://en.wikipedia.org/ all quotations retrieved 2017-09-03. Zumpe S., Esswein W. 2002: Simplification of Knowledge Discovery using “Structure Classification”. – Gaul W., Ritter G. Classification, Automation, and New Media: Proceedings of the 24th Annual Conference of the Gesellschaft für Klassifikation e.V., University of Passau, March 15–17, 2000, Dresden, Germany: Springer: 245–252. Available from: http://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-642-55991-4_26. Terminologija | 2017 | 24 35 REFERENCED STANDARDS IEC 80000-14:2014 Telebiometrics related to physiology as a part of the ISO and IEC 80000 harmonized series. ISO/IEC 15938-5:2003 Information technology – Multimedia content description interface. – Part 5: Multimedia description schemes. ISO/IEC 12785-1:2009 Information technology – Learning, education, and training – Content packaging. – Part 1: Information model. ISO/IEC 24800-3:2010 Information technology – JPSearch. – Part 3: Query format. ISO 5492:2008 Sensory analysis – Vocabulary. ISO 9241-151:2008 Ergonomics of human-system interaction. – Part 151: Guidance on World Wide Web user interfaces. ISO 10241-1:2011 Terminological entries in standards. – Part 1: General requirements and examples of presentation. ISO 11354-2:2015 Advanced automation technologies and their applications – Requirements for establishing manufacturing enterprise process interoperability. – Part 2: Maturity model for assessing enterprise interoperability (https://www.iso.org/obp/ui/#iso:std:iso:11354:-2:ed-1:v1:en). ISO 15836:2009 Information and documentation – The Dublin Core metadata element set. ISO 16642:2003 Computer applications in terminology – Terminological markup framework (TMF). ISO/TS 19101-2:2008 Geographic information – Reference model. – Part 2: Imagery (https://www.iso.org/obp/ui/#iso:std:iso:ts:19101:-2:ed-1:v1:en). ISO 19115:2003 (series) Geographic information – Metadata. ISO 19115-1:2014 Geographic information – Metadata. – Part 1: Fundamentals. ISO 22274:2013 Systems to manage terminology, knowledge and content – Concept-related aspects for developing and internationalizing classification systems. ISO/TS 22224:2009 Health informatics – Electronic reporting of adverse drug reactions (https://www.iso.org/obp/ui/#iso:std:iso:ts:22224:ed-1:v1:en). ISO 24531:2013 (4.11) <XML> all data between the start tag and end tag of an element. ITU-T Y.2060:2012 Series Y: Global information infrastructure, Internet Protocol aspects and next-generation networks. Next Generation Networks – Frameworks and functional architecture models. ITU-T X.1081:2011 The telebiometric multimodal model – A framework for the specification of security and safety aspects of telebiometrics. ITU-T X.1082:2010 Telebiometrics related to human physiology. ANNEX Recommendation 2016 concerning standards on eAccessibility and eInclusion (drafted at the IN LIFE Workshop “Strategic Standardization Issues Concerning eAccessibility & eInclusion” at the 15th International Conference on Computers Helping People with Special Needs – ICCHP 2016, in Linz, Austria, in July 2016) Purpose: Increasingly R&D projects and the software industry – especially for mobile technologies – consider the “Recommendation on software and content development principles 2010” whereby 36 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication “decision makers in public as well as private frameworks, software developers, the content industry and developers of pertinent standards /should be/ aware that multilinguality, multimodality, eInclusion and eAccessibility need to be considered from the outset in software and content development. These considerations are required in order to avoid the need for additional or remedial engineering or redesign at the time of adaptation, which tend to be very costly and often prove to be impossible”. Since 2010, hundreds of standards about eAccessibility and eInclusion were developed or revised by technical committees in standards organisations at international, European, or national level – not to mention many industry standards developed by other standards developing organisations (SDO). In addition, there are possibly thousands of standards that have a bearing on persons with disabilities (PwD). In particular, ‘accessibility’ in a broad sense rarely occurs in the title or in the body of these standards. “Recommendation 2016” addresses critical issues identified in recent conferences, initiatives and projects dealing with eAccessibility and eInclusion and related topics concerning the difficulties faced by system developers, their customers, health care providers and end-users when trying to find and apply pertinent standards. The organizations endorsing Recommendation 2016 call upon stakeholders of eAccessibility and eInclusion, in particular standards developing organizations (SDOs) to: ➤ develop a more refined classification or keywording approach to identify content in standards with a bearing on eAccessibility and eInclusion ➤ register the potential relevance for eAccessibility & eInclusion of an emerging standard right from the beginning of a standardization activity ➤ cross-reference standards having a bearing on eAccessibility and eInclusion ➤ encourage the formulation and use of consistent vocabulary / terminology ➤ implement search functionalities that ease the use of standards ➤ facilitate the active involvement of PwD as end-users in standardizing activities among others by providing standards documents in an ‘accessible’ format Implementing the above measures would enhance interoperability of eAccessibility&eInclusion related products and services and thus benefit users of standards and standardization at large. Terminologija | 2017 | 24 37 Recommendation: Standards development processes and monitoring in conjunction with standards about eAccessibility and eInclusion and related aspects, should allow the coordination of standardizing activities across technical committees and SDOs, leading to content coherence among standards about similar themes. This would help industry and other organizations to comply with standards’ requirements referring to corporate social responsibility and risk management, as well as with the latest legal regulations on accessibility in eProcurement and public websites. Supportive measures may be worthwhile pursuing, to (a) promote certification schemes based on standards about eAccessibility and eInclusion, (b) encourage education and training activities regarding such standards, and (c) enhance the positive role that media (both institutional and social) and civil society can play here. Online endorsement: aaate-endorsed-the-recommendation-2016-concerning-standards-on-eaccessibility-and-einclusion/ DAIKTŲ INTERNETAS – LŪKESČIAI IR REALYBĖ: SVARBIAUSIOS DAIKTŲ INTERNETO TECHNOLOGIJŲ PROBLEMOS IR ŽMOGAUS BEI KOMPIUTERIO SĄVEIKOS TURINYS Daiktų internetui skirtų mokslinių tyrimų ir technologinės plėtros progresas labai spartus. Daiktų internetas gali technologiškai sujungti daugmaž visas elektroninių paslaugų teikimo sritis, įskaitant e. sveikatos, e. verslo ir prekybos, e. valdymo, net e. švietimo ir kitas paslaugas, o kur dar junginiais su žodžiu „išmanus“ ar „pažangus“ įvardijami projektai (tokie kaip išmanieji miestai, išmanusis transportas, išmaniosios ligoninės). Turint omenyje šiuos dalykus, vis labiau ryškėja žiūrėjimo į sąveikumą pirmiausia per technologijų prizmę (techninis sąveikumas), taip pat tam tikru mastu ir per semantikos prizmę (semantinis sąveikumas) trūkumai. Internetinių turinio platformų, vartotojams siūlančių vieną ar daugelį išteklių, gausa iš pirmo žvilgsnio atrodo pribloškianti. Atidžiau pažiūrėjus į šių išteklių turinio sąveikumą ir kokybę matyti, kad jiems dažnai trūksta teorinio-metodologinio pagrindo. Situacija tampa dar sudėtingesnė, kai turinys – ypač įvairių rūšių mikroturinys – yra kuriamas, prižiūrimas ir siejamas su kitu turiniu interneto naudojimu pagrįstais metodais. Kai daiktų interneto daiktų „sukurti“ duomenys turi būti interpretuojami, kad taptų informacija ir žiniomis, nebepakanka paprasto objektų (fizinio pasaulio objektų ar virtualių dalykų) identifikavimo ir žodinio ar nežodinio vardo priskyrimo, neatsižvelgiant į atitinkamas sąvokas. Kai daiktus turi atspindėti skirtingų kalbų žodžiai ar nežodiniai ženklai esant kitoms jutiminio suvokimo formoms, semantika turi remtis sąvokomis. Kaip viena pamatinė idėja ar sąvoka, pasiekiama per atskirą universalųjį adresą ar pastoviąją nuorodą, apibrėžtas mikroturinys apima daugelį įvairių turinio rūšių – galiausiai net joms apibūdinti naudojamus metaduomenis. Kyla klausimas, ar šios įvairios mikroturinio 38 Christian Galinski The Internet of Things – Hype and reality: Crucial issues about Internet of Things technology and ‘content’ of human-machine communication rūšys, įskaitant leksikografinius ir terminologinius duomenis (taip pat ir mokslines nomenklatūras), valdomuosius žodynus (tezaurus ir kitas žinių tvarkybos sistemas), žinių struktūrinimo sistemas (ontologijas, temų žemėlapius ir kt.) ir atitinkamus metaduomenis, gali būti plėtojamos ir valdomos, remiantis viena plačios aprėpties metodologija – terminologijos metodologija. Žinoma, reikia atsižvelgti į skirtingų mikroturinio rūšių skirtingus vaidmenis. Gauta 2017-09-07 Christian Galinski International Information Centre for Terminology (Infoterm) c/o CO-SPACE Gumpendorferstrasse 65/1, 1060 Vienna, Austria E-mail [email protected] Terminologija | 2017 | 24 39