„Kaštai“ – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė?

RAMUNĖ VASKELAITĖ Banca Lituaniei COSTURI – ÎMPRUMUT LINGVISTIC DE EVITAT SAU INEVITABILITATE A TEORIEI ECONOMICE? CUVINTE-CHEIE: împrumut, împrumut lingvistic de evitat, sensul cuvântului, normă, uz, termen, concept. INTRODUCERE Împrejurările în care limba lituaniană a trebuit să funcționeze în ultimele două decenii sunt motivul pentru care atenția celor care stabilesc normele lingvistice se îndreaptă mai ales către un singur strat al lexicului împrumutat, și anume către cuvintele străine noi. Aceste împrejurări sunt bine cunoscute și lesne de înțeles: extinderea legăturilor țării în care se vorbește limba, în domeniul politic, economic, cultural și aproape în toate celelalte domenii, menținerea lor mai ales în limba engleză, apartenența la un grup de țări în care predomină, de asemenea, engleza, procesele de integrare, convergență și globalizare, care conferă limbii engleze un statut și mai important etc. Concentrându-se cea mai mare parte a atenției asupra cuvintelor străine noi și a principiilor de normare a acestora, cuvintele intrate sau care au încercat să intre în limba lituaniană mai demult rămân oarecum în plan secund. Desigur, caracterul lor problematic în raport cu norma este mai redus. Aceste cuvinte sunt verificate timp îndelungat în uz, iar cele care se dovedesc necesare sunt, de regulă, consacrate ca normă. Dimpotrivă, cuvintele de origine străină nerelevante pentru uz, care pot fi înlocuite cu ușurință prin echivalente autohtone, sunt cel mai adesea lăsate în afara normei codificate. Criteriul diacronic al relevanței pentru uz, determinat de intervalul de timp dintre intrarea cuvântului străin în limbă și prezent, simplifică considerabil delimitarea dintre cuvintele străine vechi normative și cele nenormative. Se face apel la acest criteriu în mod întemeiat nu doar în lucrările de normare, ci și în cele de lexicologie. În acestea din urmă, cuvintele intrate în limba lituaniană în etape anterioare sunt împărțite în împrumuturi consacrate în limba standard și cuvinte nerelevante pentru uz (Jakaitienė 2010: 233). În publicațiile de normare sau în cele legate de normare, primele sunt numite de obicei împrumuturi sau împrumuturi propriu-zise, iar cele din urmă, subliniindu-se caracterul lor nerecomandat, R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 265 pentru limba standard – forme străine (nerecomandate, de evitat), făcându-se totodată distincție față de cuvintele nerecomandate care intră în limbă în perioada actuală, prin denumirea de forme străine vechi (KPP1 1976; KPP2 1985; Girčienė 2004; KP4 2005, 2013; Vaicekauskienė 2007). De obicei, împrumuturile nerelevante pentru uz sunt cele pentru care există înlocuitori lituanieni potriviți, care redau pe deplin sensul cuvântului străin. Criteriul diacronic al relevanței pentru uz ar trebui, în aparență, să presupună o concordanță absolută între uz și normă, dar oare aceasta poate fi întotdeauna constatată? Cel puțin în cazul unui substantiv atribuit grupului lexicului străin – kaštas – relația dintre uz și normă nu indică o asemenea concordanță. În ediția din 1976 a Recomandărilor de practică lingvistică (în continuare – KPP1), acest cuvânt este identificat drept formă străină nerecomandată (KPP1 1976: 122); în broșura Recomandări lingvistice (în continuare – KP4), care prezintă norma actuală privind împrumuturile, este de asemenea evaluat destul de sever – ca formă străină a cărei utilizare trebuie evitată (KP41 2005: 64); același grad de evaluare a fost păstrat și în noua ediție a broșurii, apărută chiar de curând (KP42 2013: 37). Totuși, într-un domeniu atât de important al utilizării limbii standard precum teoria economică, kaštai sunt folosite pe scară largă. Aproape niciun manual de economie, inclusiv cele școlare, nu se poate lipsi de acest cuvânt și de termenii formați cu el, iar aceștia sunt incluși și în dicționarele de termeni. Acest fapt permite imediat formularea ipotezei că folosirea acestui cuvânt nu reprezintă o încălcare întâmplătoare a normei codificate, ci o divergență a uzului întemeiată pe anumite argumente. Zofija Babickienė (2012) a atras atenția asupra faptului că economiștii și lingviștii nu sunt de acord în privința kaštai, însă nu a analizat mai pe larg discrepanța dintre normă și uz. Problema lui kaštai ca termen economic a fost ridicată la cea de-a treia conferință a Forumului de terminologie al instituțiilor și organismelor Uniunii Europene și ale Lituaniei, organizată la 7 iunie 20131, însă o singură discuție de după-amiază este un timp prea scurt pentru o analiză exhaustivă a fenomenului. Tocmai această discuție a determinat-o pe autoarea articolului să examineze mai în detaliu acest caz aparte de neconcordanță între normă și uz. Fenomenul este într-adevăr remarcabil: cuvântul, a cărui folosire a început să fie corectată cu aproape patruzeci de ani în urmă, nu dispare din uz; prin urmare, trebuie să existe factori importanți care îl determină. Analizând uzul din domeniul economiei, articolul își propune să-i identifice, sau cel puțin să-i surprindă în măsura permisă de competența lingvistului. Se încearcă, într-adevăr, cercetarea unui domeniu complex – teoria economică, știința economică. Lingviștii care nu au absolvit această 1 Despre conferință și discuțiile purtate în legătură cu kaštai se scrie pe site-ul forumului, accesibil pe internet <http://ec.europa.eu/translation/lithuanian/ltf/index_lt.htm>. 266 KALBOS KULTŪRA | 86 Cercetătorii din acest domeniu nu dispun de posibilitățile pe care le au teoreticienii economiei, așadar este posibil ca unii factori să le scape. Pe de altă parte, reprezentanții științei economice, care de regulă nu au studiat lingvistica, nu au posibilitatea să înțeleagă pe deplin subtilitățile sistemului lingvistic, ale funcționării acestuia și ale normei. Această lipsă reciprocă de posibilități este, cel mai probabil, motivul pentru care nimeni nu s-a încumetat până acum să cerceteze aspectele lingvistice ale problemei kaštų, iar absența unei analize mai aprofundate ar fi putut, la rândul ei, să ducă la discrepanța dintre norma codificată și uz, sau cel puțin să fi creat o relație problematică între acestea. Este foarte util să examinăm texte de acest tip, precum manualele și dicționarele, pentru a clarifica în ce măsură contradicția cu norma codificată este justificată. Întrucât termenii nu sunt doar folosiți în acestea, ci și explicați, iar conceptele pe care le desemnează sunt definite, sunt dezvăluite toate aspectele semantice ale cuvântului care ne interesează. În plus, prezentarea unui ansamblu de termeni permite clarificarea relațiilor dintre aceștia. Dar, mai presus de toate, manualele și dicționarele nu se află în afara limbii comune și nici la periferia ei. Ele constituie un domeniu de utilizare a limbii comune de o importanță deosebită, cu o influență enormă asupra uzului din întregul domeniu respectiv și nu numai2. DIFUZAREA ȘI AMBIGUITĂȚILE NORMEI SCRISE ACTUALE Evaluarea substantivului kaštas trebuie căutată, în primul rând, în publicațiile care stabilesc norma lexicală a limbii lituaniene. Sunt trei astfel de publicații sau, cu anumite rezerve, patru. Acestea sunt Dabartinės lietuvių kalbos žodynas (în continuare – DŽ), KP41 și KP42, în timp ce Lietuvių kalbos žodynas (în continuare – LKŽ) poate fi inclus în acest grup doar cu rezerve, deoarece normarea limbii nu este scopul său principal. În versiunile electronice ale DŽe și LKŽe disponibile pe internet, evaluarea cuvântului kaštas este aceeași ca în edițiile tipărite3. În toate publicațiile, evaluarea substantivului în discuție diferă. În LKŽ pentru „kaštas” nu se aplică niciun grad de evaluare negativă, ci doar se indică sursa de origine a cuvântului 2 După ce acest articol fusese deja trimis la tipar, s-a trecut la soluționarea practică a problemei: termenul a fost examinat de VLKK și, pe baza argumentelor specialiștilor în economie și contabilitate, s-a decis recomandarea utilizării lui, cu anumite sensuri, ca termen în domeniile economiei și contabilității de gestiune. Astfel, discrepanța dintre normă și uz a fost redusă, însă, după cum reiese din definițiile aprobate (vezi http://www.vlkk.lt/lit/104940),), au rămas întrebări fără răspuns. Acest articol ar putea contribui la reducerea în continuare a discrepanței. 3 În continuare, sunt consultate versiunile online ale LKŽe și DŽe, de aceea nu este indicată pagina. Dacă există diferențe între ediția online și cea tipărită, este menționată ediția tipărită. R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 267 – substantivul polonez koszt – și sunt enumerate localitățile în care a fost consemnat împrumutul. Numai acestea dezvăluie o geografie vastă, cuprinzând toate regiunile Lituaniei: Léipalingis, Seirijai, Sìmnas, Liškiavà, Rozalìmas, Dùsetos, Joniškėlis, Pasvalỹs, Skìršnemunė, Viekšniai, Mažeikiai, Plùngė. Exemple de utilizare sunt oferite din Taurágnai, Daukšiai, Bagótsilis, Alytus, Geistarai (Didvyžiai), Veiviržėnai, Alsėdžiai, Rietavas, Kùktiškės. Faptul că „kaštas” era folosit și în limba scrisă este confirmat de eLKŽ, care menționează dicționarul din 1747 al lui Pilypas Ruigys, Dicționar lituanian-german și german-lituanian (pentru care materialul a fost cules și din cărți lituaniene), precum și lucrarea sa Cercetarea limbii lituaniene; mai târziu au apărut scrierile lui Jurgis Pabrėža (1771–1849), Dicționar lituanian-leton-polonez-rus (1894) și Gramatica lituaniană (1886) ale lui Mykolas Miežinis, precum și exemple din Dicționarul limbii lituaniene al lui Antanas Juškevičius (Juška) (1897–1922). Exemple de utilizare scrisă au fost incluse și din scrierile lui Simonas Daukantas (1793–1864), precum și din surse scrise mai puțin cunoscute din fosta Prusie Orientală și regiunea Klaipėda. Deși LKŽe dezvăluie aria largă de răspândire a cuvântului și vechimea uzului său, aceasta nu ar constitui, totuși, un argument pentru folosirea lui în limba comună contemporană. Structura LKŽe arată că enumerarea locurilor în care a fost atestat cuvântul este mai degrabă un indiciu al caracterului său dialectal, iar în scrierile vechi nu s-a putut evita lexicul străin. Pe de altă parte, normarea nu este scopul principal al LKŽe. Acest dicționar este, înainte de toate, explicativ și științific. Totuși, include și aspecte normative: cuvintele străine sunt marcate în dicționar cu semnul ×, iar împrumuturile sunt însoțite imediat după cuvântul-titlu, între paranteze, de echivalentul din limba din care provin. Pentru kašto este dat echivalentul polonez, dar semnul × lipsește; așadar, în LKŽe este considerat doar un împrumut. Lipsește și marca stilistică psn. („învechit”), folosită în acest dicționar pentru a indica termenii rar utilizați. Este adevărat că semnul × apare la unele cuvinte cu rădăcina kašt- (kaštaunas, kaštaunus, kaštaunai, kaštaunumas și altele), dar este evident că acestea sunt marcate din cauza unor particularități de formare inacceptabile în limba lituaniană. Verbul kaštuoti, la fel ca termenul de bază, este lăsat fără semnul care indică statutul de cuvânt străin, fiind menționată doar originea poloneză (din kosztować). Acest semn lipsește și de la derivatele kaštavimas, kaštytis (și įsikaštyti, išsikaštyti), kaštuodintis (įsikaštuodinti, išsikaštuodinti), în timp ce prezența acestui semn și indicarea formei corecte kaštuoti la verbul kaštavoti arată că acest cuvânt este inacceptabil din cauza unui sufix străin limbii. „Kaštas” trebuie evaluat în raport cu actualitatea utilizării sale în DŽ, deoarece în prefața acestuia se precizează că este și un dicționar normativ. Începând cu a doua 268 KALBOS KULTŪRA | 86 ediției apărute în 1972 până la ultima4 atât kaštas, cât și kaštuoti sunt marcate cu trimiterea žr. (=vezi). Sensul acestei trimiteri nu este pe deplin clar. Ediția din 1972 afirmă că aceasta „îl îndrumă pe cititor de la un cuvânt care nu este considerat o greșeală de limbă către un cuvânt mai frecvent, mai obișnuit” (DŽ 1972: III), iar edițiile mai noi afirmă că prin aceasta „sunt direcționate cuvintele utilizate mai rar, dialectale, învechite, împrumutate și alte cuvinte ori variante derivative similare către cuvinte utilizate mai larg în limba standard” (DŽ 2000: XII). Așadar, această trimitere poate semnala nu doar o utilizare mai rară, ci și statutul de împrumut al cuvântului. Dacă se indică doar cel din urmă, rezultă că kaštas nu este corectat în DŽ, cu atât mai mult cu cât în introducere se precizează că dicționarul include acele împrumuturi vechi care s-au impus în limba standard sau nu au echivalente lituaniene consacrate (DŽ 2000: VII). E drept că în DŽ sunt incluse și cuvinte străine nerecomandate în limba standard, însă statutul lor de cuvinte străine este indicat prin abrevierea ntk. și semnul egal (neteiktina=). Oricare ar fi motivul pentru care kaštas este marcat cu trimiterea žr. – din cauza utilizării mai restrânse, a caracterului dialectal, a statutului de împrumut sau din mai multe motive – cel mai probabil nu este considerat un cuvânt larg răspândit în limba standard actuală. Decizia de a direcționa kaštą către cuvinte utilizate mai larg ar putea fi interpretată drept o posibilitate oferită uzului de a decide singur în ce măsură are nevoie de acest cuvânt. Însă această libertate de alegere este considerabil limitată de o altă publicație care prescrie norma împrumuturilor – broșura KP4 menționată mai sus. Aici kaštai (forma este dată nu la singular, ci la plural) este calificat drept cuvânt străin de evitat: svet. vngt. (KP41 2005: 64). Sunt considerate de evitat fenomenele evaluate care nu sunt consacrate ca normă a limbii standard: fie nu mai sunt conforme normei și nu mai au perspectivă, fie încă nu sunt conforme normei, nu au fost suficient studiate ș.a.m.d. (KP41 2005: 11). Este clar că kaštai este considerat un cuvânt deja neconform normei și fără perspectivă, însă temeiul unei asemenea decizii nu este clar. În prefața publicației se menționează că, la includerea împrumuturilor în listă, sunt luate în considerare două tipuri de surse: corectările scrise mai vechi sau actuale (edițiile KPP din 1976 și 1985, „Lista marilor greșeli de limbă” aprobată de VLKK, corectările publicate de Pranas Skardžius și Juozas Vaišnys, bazele de date online pentru consultații lingvistice etc.) și uzul oral public (KP41 2005: 5–6). Trimiterea fin., care arată că echivalentul sąnaudos este recomandat pentru textele financiare, ar putea stârni îndoieli că s-a ținut seama de acesta din urmă. „Lista marilor greșeli de limbă 4 Edițiile DŽ: I – 1954, II – 1972, III – 1993, IV – 2000, V – 2003, VI – 2006, VII – 2012. Pe internet este disponibilă ediția din 2006. R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 269 klaidų sąraše“ (LKK 1998: 127–177) nei daiktavardžio kaštai, nei veiksmažodžio kaštuoti nėra. Šie žodžiai taisyti tik 1976 m. KPP1 leidime, tikriausiai ir pasiremta juo, nes į antrąjį leidimą – KPP2, išėjusį 1985 m., žodis kaštai neįtrauktas. DŽe pratarmėje neminimas, bet jei būtų remtasi juo, nebūtų pateikiamas palyginti griežtas žodžio vertinimas. Be to, KP41 teikiamas ir kitoks nei DŽ pakaitas – sąnaudos. Tai, kad vengtina svetimybe laikomas daugiskaita pavartotas daiktavardis ir jis taisomas kaip finansų srities terminas, leistų daryti prielaidą, kad žodis vertinamas kaip leksikalizavęsis, t. y. terminijoje įgijęs kitą reikšmę. Totuși, plauzibilitatea unei asemenea presupuneri este diminuată de KP42. În lista împrumuturilor lexicale prezentată aici, kaštai este, de asemenea, evaluat drept cuvânt străin din domeniul financiar care trebuie evitat (KP42 2013: 37), însă sunt oferite trei înlocuitori, dintre care doi – išlaidos, lėšos – coincid cu cei indicați mai ales pe baza uzului general în DŽe și LKŽe. Aceasta ridică întrebarea dacă, la evaluarea termenului, se ține suficient seama de diferențele dintre domeniile de utilizare. Oferirea a trei înlocuitori este, de asemenea, mai caracteristică uzului general decât terminologiei. Există diverse puncte de vedere privind sinonimia termenilor, dar, de regulă, aceasta este considerată un indiciu al etapelor inițiale de formare a terminologiei (Zemlevičiūtė 2001; Umbrasas 2004; Stunžinas 2005; Rimkutė 2007). Dacă trei cuvinte sunt propuse drept înlocuitori diferiți, acest lucru ar indica și caracterul problematic al evaluării (sau al fenomenului evaluat) – cel mai probabil, sensul cuvântului supus corectării nu este redat în mod adecvat. O trecere în revistă a normei codificate arată că aceasta este considerabil neuniformă și neclară: în LKŽe cuvântul este considerat împrumut, cel mai probabil și regionalism, dar nu este corectat; în KP41 și KP4 este considerat cuvânt străin și este corectat. Este greu de stabilit ce statut i se atribuie lui kaštas în DŽe pe baza trimiterii žr., însă este evident că nu i se atribuie statutul de cuvânt străin nerecomandat. O altă contradicție a normei este că în KP41 și KP42 termenul este considerat un cuvânt străin de evitat, în timp ce în niciunul dintre dicționare nu există marcaje care să indice statutul de termen al substantivului kaštas. Întrucât acceptabilitatea cuvântului pentru uzul general al limbii standard nu este, în fond, contestată în acestea, este puțin probabil ca un cuvânt admisibil în uz să poată fi considerat un termen de evitat într-un domeniu specializat. Totuși, faptul că dicționarele nu conțin marcaje care să indice statutul de termen nu înseamnă că în ele kaštas nu este considerat termen. Se va încerca să se clarifice acest lucru în continuare, dar, dacă se va dovedi că nu se face distincție între substantiv și termen, contradicția normei rămâne: în KP41 și KP42 termenul este evaluat mult mai sever. 270 KALBOS KULTŪRA | 86 ECHIVALENTE ȘI SENSURI ÎN DICȚIONARELE GENERALE LKŽ și DŽ nu sunt dicționare terminologice, însă nu evită cuvintele din domenii specializate. De pildă, LKŽ identifică dialectele drept fond lexical principal, dar consideră o altă sursă importantă documentele scrise, de la prima carte lituaniană până în zilele noastre. În LKŽe se precizează că lexicul a fost cules pentru dicționar nu doar din cele mai importante texte de literatură, publicistică și din alte domenii, ci și din literatura științifică; în plus, au fost folosite toate dicționarele tipărite sau manuscrise mai importante. DŽ indică printre sursele lexicale termenii științifici întâlniți în literatura de popularizare a științei, în presă și în manualele școlare de învățământ general (DŽ 2000: VII). Terminologia științifică ar trebui luată în considerare cu deosebire în DŽe, deoarece aici „atât la selectarea cuvintelor incluse în dicționar, cât și la explicarea lor, au fost folosite toate dicționarele explicative lituaniene publicate în secolul XX și la începutul secolului XXI, precum și enciclopediile lituaniene. Surse importante pentru căutarea și selecția cuvintelor au fost dicționarele terminologice lituaniene, precum și unele dicționare generale bilingve. La redactarea dicționarului s-au folosit lucrările de lingvistică lituaniană și publicațiile de practică lingvistică <...>. Pentru explicarea unor termeni și a altor cuvinte, atunci când a fost necesar, s-au consultat dicționare explicative și enciclopedii în alte limbi.” O asemenea descriere a selecției cuvintelor, desigur, nu permite să se stabilească dacă substantivul kaštas a fost inclus în dicționare pe baza uzului general sau a terminologiei, dar acest lucru poate fi clarificat din exemplele oferite, din explicarea sensului și, în cele din urmă, din structura dicționarelor. Faptul că în LKŽe lângă cuvântul kaštas sunt menționate localități și sate din Lituania arată că sursa principală este limba populară veche, în care cuvântul nu putea fi folosit ca termen dintr-un domeniu specializat. Că nici nu era folosit astfel reiese din exemple: Fără kaštas nu poți face nimic (Tauragnai); Va merge pe cheltuiala lui (Daukšiai); A avut multe cheltuieli (Bagotoji); Munca aceasta merită cheltuieli mari (Alytus); Nu am bani – de unde să faci? (Geistarai); Cheltuielile lui s-au pierdut, doar suma a primit-o (Geistarai); Am pus cele mai mari cheltuieli, ca să-mi iau o vacă (Veiviržėnai); Numai cheltuieli și iar cheltuieli (Alsėdžiai); Fără cheltuieli nu se face treabă (Rietavas); Cât am cheltuit pentru tine (Kuktiškės). O utilizare asemănătoare celei din limba vorbită se observă și în limba scrisă: un exemplu din scrierile lui S. Daukantas (Cheltuiala a fost mare), precum și din scrierile mai puțin cunoscute din fosta Prusie de Est și regiunea Klaipėda (Au publicat trei cărticele pe cheltuiala lor). După cum s-a discutat deja, LKŽe nu evaluează negativ cuvântul kaštas din perspectiva normei, ci indică doar echivalente, care pot fi considerate și explicații ale sensului. R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 271 Kaštas este explicat ca cheltuieli, fonduri, iar deosebirea dintre cheltuieli și fonduri este exprimată prin definirea fondurilor ca resurse bănești, bani, credite, iar a cheltuielilor ca bani cheltuiți, fonduri. O astfel de relație reciprocă între cuvinte este stabilită și în DŽ. Cuvintele cheltuieli și fonduri sunt definite la fel și în DŽ și, după cum s-a menționat, din 1972, kaštas trimite la ele. Întrucât în această publicație indicația vezi este un semn al unui cuvânt mai rar, mai puțin obișnuit, rezultă că în 1972 s-a decis că substantivul kaštas se retrage din uz și poate fi înlocuit cu cheltuielile și fondurile. Fără cercetări etimologice, numai pe baza acestor dicționare s-ar putea presupune că ambele echivalente au apărut sau cel puțin s-au răspândit mai târziu decât kaštas. În LKŽe, exemplele care ilustrează substantivul lėšos sunt prezentate abia începând cu scrierile lui Jonas Jablonskis (Jo lėšos tiek neišneša; Jis lėšose gyvena – daug visko turi). Este menționat și DŽe (Pragyvenimo lėšos; Apyvartos lėšos), iar abrevierea (sov.) sp. adăugată la propoziția Liaudies valdžia skiria didžiules lėšas darbo žmonių sveikatai apsaugoti, jiems šviesti, kultūrai vystyti, indicând că este un cuvânt din presa care reflectă realitățile sovietice, ar permite să se creadă că a fost popular în perioada sovietică. Pentru limba populară este dat doar un exemplu din Léno, localitate aparținând districtului Ukmergė (Ne jų lėšom sūnus išmokyt), dar și acesta poate proveni dintr-o uzanță mai târzie. Propoziția care ilustrează išlaidos, Šalies pramonės pelno augimas leis padidinti išlaidas kapitalinei statybai (sp.), precum și exemplele din DŽe și mențiunea că sensul cuvântului este opus celui al pajamoms (Mieste daug išlaidų turėjau; Išlaidų derinimas su pajamomis), ar încuraja, de asemenea, concluzia că išlaidos s-a răspândit tot mai mult mai târziu decât kaštas5. Astfel de exemple reprezintă mult mai mult stilul oficial și administrativ decât cele care ilustrează kaštas, iar expresiile pragyvenimo lėšos, apyvartos lėšos sunt termeni. Deoarece în DŽkaštas trimite la cuvinte ilustrate prin astfel de propoziții, iar în LKŽkaštas este explicat prin ele, se poate presupune că dicționarele nu fac distincție între kaštas ca termen de uz general și kaštai ca termen. Deși kaštas este asociat în dicționare numai cu cheltuielile, fondurile, exemplele din LKŽe nu indică o asemenea suprapunere de sensuri. În general, este dificil să se stabilească sensul lor din aceste exemple, mai ales că propozițiile conțin aproape niciun cuvânt care să ajute la clarificarea lui. Substantivul folosit în exemplele Tas vienas kaštas būtų, Jis turėjo daug kašto, Vien kaštai ir kaštai, Kaštas buvo didis poate fi asociat atât cu cheltuielile, cât și cu o anumită pierdere, care nu este neapărat bănească. Poate că o legătură ceva mai clară— 5 Desigur, concluzii mai sigure despre apariția și consacrarea cuvintelor išlaidos și lėšos s-ar putea obține numai prin cercetarea uzului mai vechi, însă acesta nu face obiectul prezentului articol. 272 KALBOS KULTŪRA | 86 o legătură mai clară cu fondurile cheltuite apare numai în propozițiile Titis turėjo didį kaštą ant sodvos (veselijos) savo dukters, Jie išleido savo kaštais trejas knygeles.. Verbul kaštuoti, legat derivațional de kaštu, arată într-adevăr că legătura cu banii poate să nu existe. În exemplele oferite de LKŽe, Kiekvienas virbelis kaštuoja pinigus (Žemaitė), Šita kepurė du rubliu kaštuoja (J. Jablonskis), Daug pinigo kaštuoja veseilia atkelt (Leipalingis), Toks parėds ale ir kaštuojas auksinių tūkstantį, legătura este evidentă, dar nu verbul o indică, ci cuvintele dependente cu rol de complement de obiect sau circumstanțial: kaštuoja pinigus, daug pinigo kaštuoja, du rubliu kaštuoja, kaštuojas auksinių tūkstantį. În exemplele Tos vadelės ir balnas jam gero arklio kaštavusios (A. Vienuolis), Tai man daug pinigų, daug darbo kaštavo (Kursaitis), însă, elementele dependente (arklio kaštavusios, daug darbo kaštavo) arată că nu există o legătură cu exprimarea bănească. Când aceasta nu este marcată prin elemente dependente, verbul singur nu o indică, de exemplu: Oi, mergele lelijėle, ką kaštuoja levendrėlė? (Rudamina); O ką kaštavo žals vainikelis? (Prūsijos lietuvių dainos culese de V. Kalvaitis). Rezultă că verbul nu caracterizează această proprietate în termeni bănești. Acest lucru este confirmat și de echivalentele oferite, kainuoti și atsieiti. Echivalentul kainuoti trebuie asociat cu banii; LKŽe indică, de asemenea, că sensul său principal este „a avea valoare în bani”. Celălalt echivalent, atsieiti, nu trebuie însă neapărat asociat cu banii. În propozițiile Brangius drabužius pirkti pigiau atsieina, kai pigus (Kairiai), Asilo išlaikymas atsieina visai nebrangiai (J. Balvočius–Gerutis), o astfel de legătură poate fi sesizată, dar și aici este indicată de elementele dependente. În propoziția Nemaža jam sveikatos atsiejo (K. Boruta), un asemenea element arată că legătura nu există. Așadar, sensurile verbelor kainuoti și atsieiti pot fi diferențiate pe baza unei dimensiuni bănești, însă dicționarele nu prevăd o asemenea posibilitate pentru cuvântul kaštas — sensul său este asociat numai cu cheltuieli, fonduri, cu alte cuvinte, cu bani. Totuși, analiza ulterioară a relațiilor derivaționale ne îndeamnă, în general, să ne îndoim că relația derivațională dintre cuvintele kaštas și kaštuoti este redată în mod adecvat prin explicațiile sensurilor. Într-adevăr, unul dintre echivalentele propuse pentru kaštuoti, și anume kainuoti, îl leagă de kaina; între aceste cuvinte ar trebui să existe și relații semantice. Într-adevăr, în ambele dicționare kainuoti este definit ca „a avea valoare în bani”, iar kaina ca „valoare în bani”. Dacă echivalentul lui kaštuoti este kainuoti, atunci și kaštas ar trebui să fie asociat cu kaina, iar întrucât prețul este valoare în bani, probabil și cu valoarea. Unul dintre sensurile lui vertė indicate în LKŽe — „cantitatea dintr-un lucru cu care un obiect este schimbat pe altul” — ar însemna că substantivele kaina și vertė, R. VASKELAITĖ. Kaštai – veng tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 273 La fel ca verbele kainuoti și atsieiti, [termenul] diferențiază obiectul pe bază monetară — valoarea se deosebește de preț prin faptul că nu este exprimată în bani. Totuși, după această explicare a sensului se adaugă și „preț, putere de cumpărare (a banilor)”, ceea ce arată deja că sensurile pot fi identificate unul cu celălalt. Acest lucru ar fi confirmat și de explicația, din DŽe, a unuia dintre sensurile lui vertės: „exprimarea monetară a unui obiect, preț”. Ținând seama de relația derivativă dintre kaštuoti și kašto, se poate presupune că kaštas poate avea sensurile cuvintelor kaina, vertė. Într-adevăr, au fost observate legături cu verte, însă abia după publicarea volumului LKŽ (1959), în care a fost inclus kaštas. În 1962, discutând în Gimtojoje kalboje substantivul mitas, folosit lângă koszt în dicționarul polonă–latină–lituaniană al lui Konstantinas Sirvydas, Dictionarium trium linguarum, Pranas Skardžius afirma că kaštas este, în primul rând, împrumutat din pol. koszt, iar acesta provine, prin ceh. košt, din germ. Kosten (Skardžius 1998: 292). Se mai scrie că germanii au preluat, prin limbile romanice, propriul Kosten „cheltuieli, costuri” din lat. costus (costa) „cheltuieli, cost” și sunt menționate atât cuvântul din germana veche de sus kosta, cât și formele din germana medie de sus koste, kost „cheltuieli, preț, valoare”. Este menționat aici și dicționarul lui Viktoras Gailius, în care germ. Anschaffungskosten este tradus prin įsigijimo išlaidomis, Auslage prin kaštu, iar Kosten prin išlaidomis, iškaščiais, kaštais, ceea ce arată, de asemenea, că kaštas nu a fost identificat exclusiv cu cheltuielile. Observând și în LKŽe legăturile lui kašto cu kaina, verte, se pune întrebarea de ce, în ambele dicționare și ulterior în KP4, acest cuvânt este asociat cu išlaidomis, lėšomis. La urma urmei, relația derivativă leagă išlaidas de išleisti. Analiza derivatelor ajută, de asemenea, la găsirea răspunsului la această întrebare. Unele cuvinte cu rădăcina kašt- sunt asociate direct cu cheltuielile în LKŽ. De pildă, la explicarea verbului kaštuotis este indicat sensul „a face cheltuieli”, iar exemplele Kvailas daiktas te[p] kaštuotis dėl mirusio (Skirsnemunė), Todėl tėvai daug dėl to kaštuovos (K. Donelaitis) arată că sensul acestuia s-ar reda mai degrabă prin derivatul lui išlaidos, išlaidauti. Sensul verbului cu prefix įsikaštuoti (Nepirk, tik be reikalo įsikaštuosi (Vilkaviškis); Jis gerokai įsikaštavo (Skirsnemunė)) este definit drept „a-și pricinui cheltuieli”, išsikaštuoti drept „a avea cheltuieli” (Su tais svečiais kiek anas išsikaštāvo (Kuktiškės); Kiek išsikaštāvo! (Rumšiškės); Tiek an jo tėvai išsikaštavo (Seinai)), verbul kaštuodintis este definit drept „a face cheltuieli, a kaštuotis” (Jis, šitą česnį keldams, daug kaštuodinos (Kuršaitis); Vienok gal nenorėsi kaštuodinties?! („Aušra”); Kiti taip daug nenorėjo kaštuodytis (K. Donelaitis)); kaštytis este definit drept „a face cheltuieli, costuri, a kaštuotis” (Be reikalo, Petrai, kaštijys (Žygaičiai); Nekaštykis daug ant iškilmės sodvos, t. y. neišleisk 274 KALBOS KULTŪRA | 86 daug pinigų ir zoposto valgių (dicționarul lui A. Juška))6. După cum se poate observa, sensul asociat cheltuielilor îl au numai verbele reflexive. Ar rezulta că în LKŽe sunt indicate relații semantice doar între cuvântul kaštas și verbele reflexive, în timp ce sensul lui kašto ca termen de bază pentru kaštuoti a rămas neexprimat. Este posibil ca în uzul vechi, adică în dialecte și în scrierile vechi, kaštas să fi fost folosit numai cu sensul indicat în LKŽe. Este dificil să se stabilească sensul din exemplele prezentate în dicționar. Totuși, și verbul nereflexiv kaštuoti are o legătură derivativă evidentă cu kaštu, așadar kaštas ar trebui să aibă relații semantice și cu acesta. Prețul raportat la echivalentele preț, valoare care nu sunt menționate în dicționare, se poate presupune în continuare că acest cuvânt ar putea fi polisemantic, deoarece atât prețul, cât și valoarea au mai multe sensuri. Pe lângă sensul propriu, definit ca valoare în bani, în DŽe este indicat și sensul figurat al cuvântului prețului – „pierdere, pierderea a ceva în urmărirea unui scop” (Inamicul trebuia oprit cu orice preț). În LKŽe, aceasta este definită ca „valoarea pierderii; cheltuielile necesare pentru a obține ceva cu încăpățânare” și ilustrată prin exemple de traduceri și din alte texte: Inamicul trebuie oprit cu orice preț! Victoriile din război au fost obținute doar cu prețul unor pierderi mari. În LKŽe este indicat și sensul cuvântului prețului: „beneficiu, profit”. În dicționare, substantivul valoare are, de asemenea, mai multe sensuri, unul dintre ele fiind specific domeniului economic. În DŽe, acesta este definit drept „econ. calitatea superioară, caracterul prețios al unui obiect”, iar în LKŽe – „econ. însușirea unui obiect care îl face util, utilitate, folos, calitate”7. Pentru uzul general al limbii standard și stilurile sale informale, polisemia este acceptabilă, la fel și sinonimia. Dacă kaštą poate fi redat prin cuvintele kaina sau vertė, poate chiar lėšos, išlaidos, verbul kaštuoti prin kainuoti, atsieiti, iar verbele reflexive kaštytis, kaštuotis prin prisidaryti išlaidų sau sau išsileisti, išlaidauti, atunci se poate face uz de limbă fără cuvinte cu rădăcina kašt-. Dacă corpusul de texte ale limbii lituaniene contemporane, pus la dispoziție de Centrul de lingvistică computațională al Universității Vytautas Magnus, reflectă suficient de bine uzul general, se poate afirma că substantivul kaštas la singular este aproape nefolosit. Forma de plural nu este atestată în limba vorbită, apare rar în literatura beletristică, iar în textele nonliterare și jurnalistice se întâlnește; de exemplu, nominativul apare de 738 de ori în 397 377 de cuvinte din surse nonliterare și de 402 ori în 763 798 de cuvinte din texte jurnalistice, 6 De altfel, verbul kaštytis este marcat în LKŽe cu indicația sl., care arată că este un împrumut dintr-o limbă slavă, dar nu precizează din care. 7 LKŽe indică și sensul „cantitate, capacitate, volum”, precum și sensuri în care vertė este folosit ca termen din fizică (fiz. „expresie numerică”) sau din lingvistică (lingv. „semnificație”). R. VASKE-LAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 275 genitivul – respectiv, 582 (360 525 de cuvinte) și 549 (775 994 de cuvinte); frecvența de utilizare a celorlalte cazuri este similară (VDU 2013). Utilizarea mai frecventă în literatura nonficțională și în publicistică, precum și forma de plural arată că majoritatea ocurențelor pot fi termeni. Verbul kaštuoja apare o singură dată în literatura administrativă, într-un corpus de 19 496 de cuvinte (kaštavo nu este atestat), și de trei ori în literatura nonficțională, într-un corpus de 92 134 de cuvinte (kaštavo nu este atestat); în limba vorbită nu s-au înregistrat deloc ocurențe ale verbului (kaštavo apare o singură dată într-un corpus de 962 de cuvinte). Faptul că frecvența de utilizare a derivatului și a cuvântului de bază nu coincide ar confirma, de asemenea, că acesta din urmă este actual doar ca termen. Totuși, uzul general ar trebui cercetat separat, deoarece publicistica reprezintă 63,8%, iar limba vorbită doar 0,3% din întregul material al corpusului. Mult mai problematică este sinonimia și polisemia în domeniile specializate ale limbii standard – stilul științific și cel administrativ. În acestea, multe cuvinte îndeplinesc funcția de termeni și, prin urmare, trebuie folosite cu un sens clar definit. Așadar, posibilitatea de a folosi sinonime nu ar trebui să fie o soluție pentru terminologie; nici atribuirea mai multor sensuri unor cuvinte precum išlaidos, lėšos nu ar putea fi o soluție, deoarece, după cum se vede, acestea nu redau în mod adecvat sensul lui kašto. În KP4 a apărut termenul sąnaudos. În LKŽe, acest cuvânt este explicat ca mijloace, forță de muncă, materiale etc. consumate în vederea unui anumit scop și ilustrat prin exemple din presă (Darbo sąnaudos net kelis kartus sumažėjo, o kiek sutaupyta laiko! Darbo laiko sąnaudos) și din dicționare de specialitate publicate în 1971 (Materialinės sąnaudos, Pašarų sąnaudos). Răspunsul dat de P. Skardžius în 1962, în Gimtojoje kalboje, la întrebarea dacă neologismele folosite în Lituania prievaisa și sąnauda sunt potrivite arată că acest cuvânt a apărut în limba lituaniană sub influența terminologiei ruse. Se afirmă că prin cuvântul sąnauda, format de la sunaudoti, care la rândul său provine din naudo (deci sensul lui sąnaudos ar trebui să fie „consumare, ceea ce a fost consumat, adică transformat în beneficiu”), s-a tradus cuvântul rusesc zatrata, folosit alături de zatratit’. Sensul verbului este „a cheltui (bani) în vederea obținerii unor rezultate”, iar sensul figurat: „a depune muncă, eforturi, în vederea obținerii unor rezultate, izraschodovat’, upotrebít’ trud, usilija.” Potrivit lui P. Skardžius, traducerea acestui din urmă sens prin sunaudoti ar fi putut da naștere și lui sąnauda (Skardžius 1998: 450). Totuși, KP4 arată că termenul împrumutat sąnaudų nu este suficient pentru a reda sensul lui kaštai; sunt indicate și lėšos, išlaidos. Care este sensul lui kaštų ca termen și care este relația lui cu echivalentele propuse ar putea fi lămurit mai bine prin analiza dicționarelor de termeni. 276 KALBOS KULTŪRA | 86 EVOLUȚIA TERMENULUI ȘI SENSUL SĂU ÎN DICȚIONARELE DE TERMENI ECONOMICI Termenul kaštai este inclus de multă vreme în dicționarele de termeni economici. În Rusiškai lietuviškame ekonomikos terminų žodyne, publicat în 1966 (în continuare – RLŽ), la cuvântul rusesc издержки este indicat echivalentul kaštai și sunt oferite 24 de termeni compuși: kariniai k., degresyviniai k., papildomieji k., priklausomieji k., nepriklausomieji k., tiesioginiai k., netiesioginiai k., produktyvieji k., neproduktyvieji k., cirkuliacijos k., bendrieji k., prekių laikymo, papildomo apdorojimo, pervežimo, įpakavimo k., gamybos k., visuomeniniai gamybos k., kapitalistiniai gamybos k., prekybos k., transporto k., grynieji k. etc. (RLŽ 1966: 64). În acest dicționar, Išlaidomis traduce în mod consecvent termenul rusesc расходы, iar sunt incluși 100 de termeni care conțin acest cuvânt (RLŽ 1966: 187–189). Se observă că termenii formați cu išlaidomis desemnează concepte specifice mai restrânse (i. naujoms produkcijos rūšims paruošti ir įsisavinti, i. naujai technikai sukurti ir įdiegti, gatavos produkcijos realizavimo i., įrengimų laikymo ir eksploatavimo i., gamybos aptarnavimo ir valdymo i., sandėliavimo i., muitų i., paruošų i., pašto ir telegrafo i., kasos i., komunalinės i., darbo i., kelionės i., reklamos i., prekių i., organizacinės i. etc.), deși există și termeni cu un caracter mai general (būsimosios i., faktinės i., nepaprastos i., laikinos i., pastovios i., kintamosios i., proporcingos i., neproporcingos i., apyvartinės i. etc.). Se conturează, de asemenea, o anumită dublare: sunt incluși nu doar neproduktyvūs k., produktyvūs k., ci și neproduktyvios i., produktyvios i.; astfel de dublări apar la karinės i., degresyvinės i., netiesioginės i., tiesioginės i., bendrosios i., prekybos i., transporto i., gamybos i.. Alături de acești determinanți sunt incluși și câțiva termeni al căror element principal este sąnaudos (rus. затраты): netiesioginės s., tiesioginės s., produktyvios s., neproduktyvios s., darbo s., faktinės s., s. gamybai, laikinos s. (RLŽ 1966: 60–61). Deoarece RLŽ nu este un dicționar explicativ, nu este posibil să se stabilească sensurile pe baza lui. Se poate doar presupune că termenul kaštai este folosit de multă vreme, că în terminologia economică din perioada sovietică era răspândit išlaidos, că sąnaudos abia începea să apară sau era mai puțin folosit și că termenul rusesc издержки nu are asemănare fonetică cu cuvântul kaštas. Terminologia rusă, care fără îndoială a influențat-o pe cea lituaniană din acea perioadă, folosea издержки, расходы ir затраты, dar nu preluase termenul împrumutat din polonă (koszt). În perioada în care se publica RLŽ nu existau lucrări normative în care kaštai să fie corectat în mod strict. În 1935, în Gimtojoje kalboje, ca termen stră- R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 277 mybė įvardytas tik veiksmažodis kaštuoti (Skardžius 1998: 42–43). 1962 m. P. Skardžius teigė, kad mitas to meto žmonių kalboje visiškai nežinomas ir jau nuo pradžios neturėjo didesnio pasisekimo kaip terminas, vietoj jo vartotas kaštas. Kartu atkreiptas dėmesys, kad vietoj kaštuoti vartojami savi pakaitai apsieiti, atsieiti, mokėti, bet kaštui neturima vieno pakaito, tinkančio visais atvejais, tik tam tikrais atvejais tinka lėšos, išlaidos. Taigi, primygtinai nebuvo siūlyta kaštą keisti (Skardžius 1998: 293). În plus, RLŽ a fost revizuit de Comisia de Terminologie a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene de atunci; prin urmare, terminologii au aprobat kaštams. Acest dicționar a fost mult timp singura lucrare de referință la îndemâna economiștilor și redactorilor, influențând astfel uzul vreme îndelungată. Între publicarea RKŽ și cea a KPP1, în care kaštas a fost calificat drept împrumut neacceptat în limba standard (KPP1 1976: 122), a trecut un deceniu întreg. Dicționarul a fost folosit și după publicarea KPP1, mai ales că în KPP2 nu era inclus kaštas. Abia la aproape 30 de ani de la publicarea RLŽ, în 1995, numărul 6 al revistei Gimtosios kalbos a recomandat evitarea împrumutului. Aici se afirma că, în limba vremii, kaštuoti era aproape nefolosit și, prin urmare, nu era nevoie să se păstreze nici substantivul kaštas, mai ales că existau cuvinte cu care putea fi înlocuit (Pupkis 1995). Išlaidos era indicat ca echivalent cu sensul cel mai general, fiind menționate și lėšos ir sąnaudos; se adăuga, de altfel, că în presă kaštas era folosit uneori și cu sensurile mai rare de „valoare” sau „preț”. Tradiția îndelungată de utilizare a fost unul dintre motivele pentru care propunerea de înlocuire a cuvântului a întâmpinat opoziție. În numărul 10 al revistei din același an a fost publicată o scrisoare a unui cititor, în care se afirma că kaštai este un termen economic cu o veche tradiție de utilizare, doar uitat în perioada sovietică; în plus, cuvântul era numit internațional. Pe baza lucrărilor economice din acea vreme – manualul VDU Mikroekonomika și două dicționare publicate în 1994 – s-a susținut că noțiunea de kaštai se subdivide în domenii specializate, în timp ce sinonimele menționate sunt prea generale (Banaitis 1995: 26). Într-adevăr, kaštai a fost inclus în dicționarele de termeni economici publicate în acea perioadă, ceea ce arată că actualitatea termenului era în creștere. Aceste dicționare au fost publicate în vremea schimbării sistemului economic, când știința economică dezvoltată până atunci în Lituania s-a orientat spre Occident și, prin urmare, au apărut multe concepte noi. Cele vechi trebuiau să dispară din uz sau să fie regrupate. Faptul că s-au înmulțit termenii formați cu kaštais arată că aceștia erau susținuți și de noua teorie economică și de configurația terminologiei sale. Šiuolaikinių ekonomikos terminų enciklopedinis žodynas lietuvių, anglų, vokiečių, rusų kalbomis, publicat în 1991 (în continuare – ŠET), este probabil primul care… 278 KALBOS KULTŪRA | 86 … evidențiază interacțiunea terminologiei economice lituaniene cu evoluția globală a științei economice. După cum se menționează în „Prefață”, majoritatea termenilor „au fost preluați din literatura economică de limbă engleză, care de multă vreme furnizează cea mai mare parte a neologismelor” (ŠET 1991: 9). Dicționarul în sine este cvadrilingv; prin urmare, termenii trebuiau în mod inevitabil comparați și cu echivalentele lor germane și rusești, ceea ce ar fi putut dezvălui că lituanianul costuri seamănă foarte mult din punct de vedere fonetic nu numai cu polonezul koszt, ci și cu englezescul cost și cu germanul Kosten. O asemenea asemănare, mai ales pentru cei care nu sunt lingviști, ar fi putut fi considerată un semn al internaționalismului, iar faptul că termenul este folosit în multe limbi îi susține considerabil răspândirea. ŠET prezintă un întreg grup de concepte economice de nivel teoretic, absente din RLŽ; în toate, termenii care conțin costuri au elementul cost în echivalentele englezești, iar în cele germane, Kosten: analiza cost-beneficiu (engl. cost–benefit analysis, germ. Kosten-Nutzen-Analyse), deflație determinată de costuri (engl. cost-pull deflation, germ. Kosten deflation), inflație determinată de costuri (engl. cost-push inflation, germ. Kosten inflation), funcție de cost (engl. cost function, germ. Kosten funktion), controlul costurilor (engl. cost control, germ. Kosten kontrolle), ineficiența costurilor (engl. cost inefficiency, germ. Ineffektivität der Kosten) etc. Traducerea dicționarelor ar fi trebuit să arate că, în asemenea termeni compuși, unde costurile, cheltuielile și costurile alternau, în engleză se folosește doar cost. Probabil că și acest sistem a făcut ca domeniul de aplicare al termenului lituanian costuri să se extindă, în timp ce cel al cheltuielilor s-a restrâns. Definiția din ŠET (1991: 90) arată că cheltuielile reprezintă doar fonduri bănești folosite pentru cumpărarea de bunuri și servicii, plata impozitelor etc. Popularizarea termenului Kaštų ar fi indicată și de o altă lucrare lexicografică din perioada de tranziție economică – Biznio, bankų, biržos terminų žodynas, publicată în 1994 (în continuare – BBB). Și aceasta a fost evaluată de terminologi – termenii au fost revizuiți de Kazimieras Gaivenis. Termenul eksploatacinės išlaidos, existent în RLŽ, apare aici drept eksploatacijos/naudojimo kaštai (operating/running costs), normatyvinės i. – ca normatyviniai k. (standard c.), pastovios i. – ca pastovieji k. (fixed c.), kintamosios i. – ca kintamieji k. (variable c.); dintre termenii dublați din RLŽ, gamybos kaštai, gamybos išlaidos ir sąnaudos gamybai, a rămas doar gamybos kaštai; dintre termenii bendrieji kaštai și bendrosios išlaidos – doar bendrieji kaštai (total c.); dintre faktinės išlaidos și faktinės sąnaudos – doar faktiniai kaštai (real c.); dintre cirkuliacijos kaštai și cirkuliacijos išlaidos – doar cirkuliacijos kaštai etc. (BBB 1994: 105–107). Numărul termenilor al căror element principal este išlaidos s-a înjumătățit față de RLŽ, ajungând la 48, incluzând și locuțiunile verbale care conțin acest cuvânt. BBB R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 279 indică următoarea grupare a terminologiei: pentru termenii care conțin elementul cost se aleg în principal echivalente cu termenul kaštai, în timp ce echivalentul lituanian al englezescului išlaidų este în principal expenses (administracinės i. – office e., iš anksto apmokėtos i. – prepaid e., kanceliarinės i. – office e., komandiruotės i. – travelling e. ir kt.), dar pasitaiko charges (grįžtamosios i. – back c., pervedimo i. – remittance c. ir kt.), spending (visuminės i. – agregate s., deficitinės i. – deficit s.), expenditures (nebalansinės biudžeto i. – e. below line). Au fost prezentate doar patru termeni care conțin sąnaudos: iš anksto apmokėtosios s. (prepaid expenses), kapitalo s. (capital expenditures), laiko s. (time costs) ir s. padengimas (cost recovery); cuvântul sąnaudos în sine este asociat cu input și expenditure(s). În traducerea primei ediții a Ekonomikos terminų žodynas, publicată în același an (în continuare – ETŽ1), sąnaudų nu apare deloc, însă acesta este primul dicționar în care lipsesc cu totul și kaštų. Aproape toți termenii englezești care conțin cost sunt traduși aici prin termeni lituanieni care au drept echivalent išlaidos. Astfel, bendrieji k. (total c.) devine bendrosiomis i., ribiniai k. (marginal c.) – ribinėmis i., gamybos k. (production c., factor c.) – gamybos i., iar kaštai (costs) – išlaidomis; apar i. funkcija (c. function), išlaidų ir pelno analizė (c.-benefit analysis), i. mažinimas (c. minimization), sandorių i. (transaction c.), visuomeninės i. (social c.), sandorių i. (transaction c.), ekonominės i. (economic c.) etc. Din când în când cost este tradus prin kaina (c. of capital – kapitalo k.), gamyba (c. price – g. kaina, average c. price – vidutinė g. kaina) etc. Întrucât dicționarele publicate în 1991 și 1994 nu indică nicio tendință de diminuare a actualității termenului kaštai, ci, dimpotrivă, arată că termenul s-a răspândit, decizia ETŽ1 de a renunța la termenul kaštų nu poate fi explicată prin lipsa de actualitate a acestuia. Ar putea fi explicată doar prin dorința de a înlocui împrumutul cu un termen lituanian sau de a uniformiza conceptele fluctuante kaštai și išlaidos. Este greu de stabilit în ce măsură este justificată a doua ipoteză, însă dorința de a evita termenii internaționali și anglicismele este într-adevăr menționată (ETŽ1 1994: 5). Totuși, cuvântul kaštai nu putea fi considerat un anglicism și, la vremea respectivă, cu greu putea fi socotit un cuvânt internațional. Nu puteau prinde rădăcini echivalentele lituaniene traduse inexact. De exemplu, în uz, opportunity cost (economic cost) nu putea deveni tinkamiausios išlaidos. Și propunerea ETŽ1 de a traduce în toate cazurile cost prin išlaidas a fost abandonată destul de repede – la doar trei ani (în 1997), când dicționarul a fost reeditat. În noua ediție a ETŽ2, peste tot în locul lui išlaidų a apărut sąnaudos: bendrosios s., ribinės s., gamybos s., alternatyviosios s., visuomeninės s., s. funkcija, s. efektyvumas, s. maksimizavimas, sandorių s., implicitinės (netiesioginės) s., eksplicitinės (tiesioginės) s., pridėtinės s. etc. Judecând doar după evoluția dicționarelor, 280 KALBOS KULTŪRA | 86 echivalentul „costuri” ar putea fi considerat o soluție terminologică economică, găsită după ce s-a decis eliminarea lui kaštus din limbă. ETŽ2 nu revine la termenul kaštai. Se pare că a avut efect corectarea cuvântului în 1995 în Gimtojoje kalboje și, ca urmare a obiecției menționate, propunerea redacției, publicată după scrisoarea cititorului, de a nu se agăța de kaštų, dacă tot s-a renunțat la kaštuoti. Evoluția ulterioară a dicționarelor arată însă că sąnaudos nu a fost un înlocuitor suficient pentru kaštų. Termenii din Bankininkystės ir komercijos terminų žodyno al lui Antanas Buračas, apărut în 1997 (în continuare – BKT), au fost de asemenea revizuiți de K. Gaivenis. Autorul menționează drept bază a dicționarului dicționare multilingve străine, clasificatoare și baze de date informatice internaționale (BKT 1997: V–VII), așadar terminologia străină trebuie să fi influențat considerabil termenii din BKT. Poate că aceasta a determinat reintroducerea lui kaštai, dar cu trimiterea žr. („vezi”), legat de išlaidos. Totuși, compilatorului BKT nu-i putea fi necunoscut ETŽ1, în care se propunea išlaidos, și nici ETŽ2, în care išlaidos fusese corectat în sąnaudos. Trebuia să se țină seama și de uzul lingvistic al vremii. Probabil din cauza acestor factori, alături de termenii formați cu termenul kaštai este oferit și câte un sinonim: išlaidos (apyvartos k./-inės i., atsitiktiniai k./-ės i., cirkuliacijos k./ i., faktiniai k./i., išoriniai k./-ės i., kintamieji k./-osios i., sandorių k./i. etc.), sąnaudos (atiddėtieji k./-osios s., bendrieji k./-osios s., fiksuotieji k./-osios s., grynieji k./-osios s., įsigijimo k./s., išoriniai k./s., normatyviniai k/-ės s., ribiniai k./s., vidiniai k./s. etc.) sau chiar câte două sinonime (netiesioginiai k./-ės s./i., papildomieji k./-osios s./ i., pastovieji k./-osios s./i., pradiniai k./-ės s./i. etc.). Pentru aproape toate echivalentele englezești, elementul principal este costs. În total, sunt oferite 53 de termeni sinonimici cu cuvântul kaštai. O asemenea sinonimie și varietate nu ajută la hotărârea termenului care trebuie folosit, însă acest dicționar nu este nici unul de standardizare, nici unul normativ. El nu face decât să reflecte uzul lingvistic și arată că acestuia nu i-a fost suficient doar išlaidų, dar nici sąnaudų. Se folosește și kaštai. Una dintre posibilele cauze ale insuficienței lui sąnaudų este dezvăluită de sensurile termenului kaštai indicate în BKT: 1) cheltuieli; 2) evaluarea monetară a costurilor (BKT 1997: 165–166). Kaštai nu înseamnă pur și simplu costuri – înseamnă evaluarea monetară a costurilor. Al doilea sens al lui kaštų indicat în BKT ar putea fi atribuit și cuvântului sąnaudos, dacă de multă vreme, începând cu ŠET, publicat în 1991, sąnaudos nu ar fi fost definite ca resurse utilizate în procesul de producție: „Sąnaudos (input) – resurse economice utilizate în procesul de producție (forță de muncă, materiale și materii prime, echipamente, capital etc.).” (ŠET 1991: 190). De altfel, această definiție coincide cu cea oferită de dicționarele limbii lituaniene, așadar, în această privință, uzul general R. VASKĖLAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 281 și dicționarele de specialitate sunt de acord. În calitate de resurse utilizate de întreprinderile comerciale pentru fabricarea bunurilor sau furnizarea serviciilor, sąnaudos sunt definite și în dicționarul Ekonomikos terminai ir sąvokos, publicat în 1999 (ETS 1999: 148), în timp ce pentru suma monetară a resurselor consumate la producerea produselor unei întreprinderi se folosește kaštai (ETS 1999: 77). Sąnaudos sunt definite numai ca resurse utilizate și în Aiškinamajame įmonės vadybos terminų žodyne, publicat în 2000 (în continuare – AĮV). În acest dicționar nu există niciun cuvânt care să exprime celălalt sens al lui sąnaudų, nici termenul kaštai, care l-ar putea exprima (AĮV 2000: 157). Totuși, acest dicționar nu este unul de economie, ci de management al întreprinderilor. Noțiunea de kaštų ca termen al teoriei economice nu este necesară aici; probabil de aceea nu apare problema termenului. Această problemă apare într-una dintre cele mai recente lucrări de lexicografie din domeniul economiei – în Dicționarul termenilor economici al Rūtei Vainienė, publicat în 2005. În acesta, problema este abordată prin oferirea mai multor echivalente. Pentru costuri (cost), după mențiunea ntk. (=nerecomandat), sunt oferite echivalentele cheltuieli, costuri, preț, iar costul de producție are ca echivalent în engleză cost. În acest dicționar sunt incluși termeni din teoria economică precum analiza cost-beneficiu (cost-benefit analysis), inflația prin costuri (cost-push inflation), costurile de oportunitate (opportunity costs), costurile variabile (variable costs), iar conceptul de costuri este definit ca „expresia valorică a resurselor economice consumate în cursul producerii bunurilor și furnizării serviciilor” (Vainienė 2005: 242). Așadar, cuvântului i se atribuie un sens asociat valorii resurselor. Resursele însele sunt numite în definiție printr-o formulare descriptivă, iar ca termen distinct este prezentat resurse de producție. Totuși, prin trimiterea „vezi”, acesta este direcționat către factori de producție, iar aceștia din urmă sunt definiți drept „resurse economice (limitate) utilizate în procesul de producție” (Vainienė 2005: 95). Prin urmare, se pare că funcția termenului costuri de a desemna resursele utilizate pentru producție poate fi îndeplinită de sintagma factori de producție. Cât de realistă este această posibilitate ar trebui să reiasă din textele care operează cu concepte – în dicționar nu este nevoie de acest lucru. Dicționarele de termeni economici arată că termenul kaštai nu a dispărut de la sine din uz. Judecând numai după acestea, în perioada sovietică era folosit mai rar decât išlaidos; în terminologia perioadei de tranziție economică, influențată de contactul cu teoria economică occidentală, s-a răspândit și a căpătat actualitate. Înlocuirea consecventă a termenului cu išlaidomis nu putea fi potrivită pentru terminologia unuia dintre dicționare din cauza insuficientei corespondențe de sensuri, iar în dicționare (sau în uz) s-au căutat alte echivalente. Cel mai probabil, ca rezultat al acestor căutări, în locul lui kaštų a apărut sąnaudos, dar evoluția ulterioară a dicționarelor arată că acest cuvânt singur nu a fost suficient pentru a exprima sensul lui kaštų. 282 KALBOS KULTŪRA | 86 Traducerea în lituaniană a Aiškinamojo ekonomikos anglų–lietuvių kalbų žodyno al lui David W. Pearce, publicat în 2006 (în continuare – AETŽ), se distinge față de dicționarele din acest domeniu prin faptul că a fost realizată de un grup de economiști, cu sprijinul specialiștilor în limbă de la Centrul de Terminologie al Institutului Limbii Lituaniene. Se pare că munca în comun sau poate persistența uzului au făcut ca termenul kaštai să revină, după un ocol destul de lung – tocmai acesta a fost ales ca echivalent al englezescului cost. Totuși, dicționarul indică și alte echivalente – cost este tradus ca kaštai/sąnaudos/kaina/išlaidos (AETŽ 2006: 131–132). În AETŽ însuși, cost este tradus numai prin kaštai: c.-benefit analysis – k. ir naudos analizė, c.-effectiveness analysis – k. ir veiksmingumo analizė, c.-push inflation (c. inflation) – k. skatinama infliacija, c. minimization – k. minimizavimas, c. of capital – kapitalo k., marginal c. – ribiniai k., variable c. – kintamieji k., fixed c. – pastovieji k., implicit c. – neišreikštiniai k., opportunity c. – pakaitiniai/alternatyvieji/priskirtiniai k., transactions c. – sandorių tvarkymo k. etc. În termenii acestui grup nu se folosește sąnaudos, iar išlaidos este asociat numai cu expenditure (aggregate e. – bendrosios i., e.-switching policies – i. pertvarkos politika, e. tax – i. mokestis, e.-variation controls – i. pokyčių kontrolė) sau expence (e. preference – i. pirmumas). Scurta descriere a termenului cost din AETŽ dezvăluie în esență atât motivul acestei alegeri, cât și, probabil, cauza abundenței de echivalente. Este vorba de sensul pe care economiștii îl atribuie noțiunii kaštai. După cum se arată, ei identifică de obicei kaštus cu pakaitiniais kaštais (opportunity costs)8, iar acestea sunt descrise drept valoarea tuturor lucrurilor la care ar trebui să se renunțe, care s-ar pierde sau care ar trebui cedate pentru a obține altceva (AETŽ 2006: 131). Această definiție ar confirma ipoteza formulată în discuția dicționarelor limbii lituaniene, potrivit căreia cuvântul kaštai, cel puțin ca termen de teorie economică, este asociat nu cu cheltuielile, ci mai curând cu valoarea sau prețul; prin urmare, išlaidos nu îl poate înlocui. AETŽ indică direct și deosebirea dintre kaštai și išlaidos: kaštai, înțelese în sens economic, pot coincide, dar nu coincid întotdeauna cu plățile în bani pe care un contabil le-ar înregistra drept cheltuieli (AETŽ 2006: 132). Descrierea noțiunii arată și o altă nuanță de sens – ceea ce ar trebui pierdut pentru a obține altceva. Nici cuvântul išlaidos nu ar reda acest sens. Noțiunea pakaitiniai kaštai este una specifică, deci, chiar dacă economiștii identifică noțiunile, ar trebui să existe și una generică. Termenul kaštai nu este definit ca atare în acest dicționar, însă unele dintre conceptele desemnate prin el sunt 8 În acest dicționar, echivalentele lituaniene oferite pentru opportunity costs, pakaitiniai kaštai, priskirtiniai kaštai, nu sunt folosite în lucrările de teorie economică; termenul consacrat este alternatyvieji kaštai (în manualele din perioada anterioară se folosea și alternatyviniai kaštai). R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 283 Nuanțele de sens ale termenului sunt dezvăluite de analiza costurilor și beneficiilor (cost-benefit analysis). Definită ca un sistem de evaluare a proiectelor de investiții din sectorul public, această analiză este explicată ca deosebindu-se de evaluarea financiară directă prin faptul că „ia în considerare toate veniturile (beneficiile) și pierderile (costurile), indiferent cui îi revin”, iar beneficiul este explicat ca o creștere a utilității, în timp ce costurile reprezintă o scădere a acesteia, definită prin costurile de oportunitate ale proiectului analizat; se adaugă că, în multe cazuri, beneficiul nu este calculat în bani, iar costurile sunt stabilite ca cheltuieli monetare efective ale proiectului (AETŽ 2006: 132). Așadar, costurile sunt aici identificate cu pierderi evaluate în bani. Atât această explicație, cât și definiția costurilor de oportunitate arată că noțiunea de costuri nu este legată de utilizare sau consum; prin urmare, cuvântul cheltuieli nu ar fi potrivit cel puțin cu acest sens. Și, într-adevăr, manualele de economie arată că, în teoria economică, termenul costuri nu este înlocuit de cheltuieli, deși acest din urmă cuvânt este folosit. SISTEMUL CONCEPTUAL ÎN MANUALE Dintre manualele de economie pentru instituțiile de învățământ superior, aproape că nu există niciunul care să se descurce fără costuri. Desigur, manualele nu sunt toate la fel. De multă vreme, știința economică este împărțită în două ramuri – microeconomia și macroeconomia. În predarea teoriei macroeconomice, axată pe economie ca întreg, costurile nu sunt tratate separat; accentul cade în principal pe teme de bază precum șomajul, inflația și creșterea economică. Faptul că o noțiune nu este discutată nu înseamnă însă că nu este folosită. În analiza diverselor legi și procese economice, ea este utilizată ca și cum ar fi de la sine înțeleasă și apare în termeni compuși precum costurile împrumutului, costurile deținerii banilor, costurile de oportunitate ale consumului, costurile muncii, costurile șomajului, costurile de oportunitate ale pierderii locului de muncă, costurile de meniu, costurile sociale, costurile inflației, costurile inflației anticipate, inflația prin costuri, costurile creșterii economice, costurile externe etc. (Wonnacott, Wonnacott 1994; Drilingas ir kt. 1997; Paliulytė 2005; Snieška ir kt. 2005; Skominas 2006; Čiegis 2012). Noțiunea de costuri este legată direct de producție, iar producția nu poate fi concepută fără întreprinderi – unul dintre principalele obiecte de studiu ale microeconomiei; de aceea, ea este discutată pe larg în toate manualele de microeconomie (Wonnacott, Wonnacott 1997; Varian 1999; Snieška ir kt. 2000; Skominas 2000; Rastenienė 2005; Klimašauskienė 2006; Panovas 2011). 284 KALBOS KULTŪRA | 86 Manualele care cuprind atât teme de microeconomie, cât și de macroeconomie aduc în prim-plan noțiunea discutată. Este vorba despre manuale de teorie economică și de fundamente ale economiei sau despre materiale didactice destinate instituțiilor de învățământ superior. Genul presupune o repetare considerabilă a textelor, iar manualele au avut numeroase ediții; prin urmare, analiza conceptului de costuri prezentat în acestea și a grupului de termeni pe care îl presupune nu urmărește să le cuprindă pe toate, ci selectează exemple tipice. În continuare, acestea sunt numite în mod generic manuale de economie, precizându-se tipul atunci când este necesar. Costurile de oportunitate și costurile Capitolul despre costuri este o parte obligatorie a manualelor de economie generală. De regulă, este prezentat după discutarea mecanismului pieței și a teoriei elasticității, dar o noțiune este explicată chiar la începutul manualelor. Esența noțiunii de costuri de oportunitate este prezentată în contextul discutării problemei economice fundamentale, descrisă pretutindeni în același fel – ca o contradicție între nevoi nelimitate și resurse limitate (Kerem, Randveer 1998: 16–17; Skominas 2000: 36–38; Martinkus, Žilinskas 2001: 95–99; Jakutis ir kt. 2003: 14–15; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 42; Buračas ir kt. 2005: 24; Rastenienė 2005: 13–16; Snieška ir kt. 2005: 26; Jakutis 2006: 15–16; Davulis 2009: 19–22). Nevoile oamenilor sunt nelimitate, iar resursele necesare satisfacerii lor sunt limitate; de aceea, fiecare societate se confruntă cu problema insuficienței resurselor. Această problemă impune alegerea modului în care resursele pot fi utilizate eficient. Diferitele sisteme economice soluționează aceste probleme în moduri diferite; de exemplu, într-o economie centralizată planificată (de comandă), instituțiile de planificare răspund la astfel de întrebări, iar într-o economie de piață răspunsurile vin de la piața însăși; este menționată cel mai adesea și economia mixtă (Kerem, Randveer 1998: 20; Martinkus, Žilinskas 2001: 16; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 42–47; Rastenienė 2005: 20; Snieška ir kt. 2005: 25; Davulis 2009: 35–39). Economia însăși este adesea definită ca știința care studiază alegerea uneia dintre variantele posibile de utilizare a resurselor limitate în scopul producerii de bunuri (Jakutis ir kt. 2003: 14; Jakutis 2006: 16; Paunksnienė, Liučvaitienė 2009: 7). În continuare, problema alegerii este legată de producția socială, deoarece cea mai mare parte a activității economice este dedicată producerii de bunuri și servicii. Dat fiind că resursele sunt limitate, fiecare dintre ele, odată folosită într-un anumit scop, nu mai poate fi folosită pentru producerea altor bunuri. Dacă societatea decide să mărească producția unui bun, îi rămân mai puține resurse pentru a produce un altul (Martinkus R. VASKE-LAITĖ. Kaštai – veng­tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 285 tinkus, Žilinskas 2001: 96–99; Jakutis ir kt. 2003: 15–16; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 42–47; Rastenienė 2005: 13–17). Taigi, pasirinkimas alternatyvus: pasirinkus vieną, prarandama kita. Vadovėliuose nurodomi prancūziški aptariamą reiškinį įvardijantys atitikmenys: alternatif (Lukoševičius, Stankevičius 2003: 42), alternative (Martinkus, Žilinskas 2001: 19). Su pasirinkimo alternatyva susiję kaštai ir pavadinami alternatyviaisiais kaštais, tik šis terminas, kaip matyti ir iš aptartų ekonomikos terminų žodynų, jau siejamas su anglišku atitikmeniu, t. y. opportunity costs (Martinkus, Žilinskas 2001: 20, 213). Pastarasis junginį leistų versti kaip galimybės ar alternatyvos kaštai, bet kaip terminas beveik be išimties vartojamas junginys su būdvardinio dėmens įvardžiuotine forma, retkarčiais pavartojama neįvardžiuotinė (Jakutis ir kt. 2003; Jakutis 2006). Asociate cu producția unui bun, costurile de oportunitate sunt înțelese ca bunuri pierdute, care ar fi putut fi produse din resursele consumate pentru bunul produs: „Costurile reale de oportunitate ale producerii oricărui bun pot fi definite ca acele bunuri alternative care ar putea fi produse din resursele utilizate pentru producerea acestui bun.” (Martinkus, Žilinskas 2001: 206). Mai concret, ele sunt definite drept cantitatea de bunuri sau servicii la care trebuie să renunțăm pentru a obține o anumită cantitate din alte bunuri sau servicii (Martinkus, Žilinskas 2001: 97), iar în mod abstract, drept o alternativă de utilizare a resurselor la care renunțăm când producem un anumit produs (Mikučionis 2000: 46; Rastenienė 2005: 14). În manuale însă, problema alegerii este asociată nu doar cu societatea și sistemul economic, ci și cu fiecare persoană și întreprindere: Toți se confruntă cu necesitatea de a alege și cu problemele costurilor de oportunitate — medicul și juristul, întreprinzătorul și profesorul, funcționarul și consumatorul. Tinerii medici trebuie să decidă dacă să practice medicina generală sau să cheltuiască în continuare bani și să studieze mai departe pentru a deveni specialiști într-un domeniu restrâns. Întreprinzătorii trebuie să aleagă unul dintre tipurile posibile de produse și să-și aloce banii pentru echipamente, materiale și angajați astfel încât cheltuielile să le aducă veniturile cele mai mari. Consumatorii trebuie să decidă cum să-și cheltuiască banii pentru a obține cele mai bune rezultate (beneficii): să cumpere pește sau carne, pâine sau cartofi, o haină nouă sau perdele noi, o carte nouă sau un bilet la concert, precum și în ce cantitate să cumpere bunurile de care au nevoie periodic. (Martinkus, Žilinskas 2001: 20). Astfel înțelese pe larg, costurile de oportunitate sunt adesea numite pur și simplu oportunitate pierdută (Wonnacott, Wonnacott 1994: 32; Martinkus, Žilinskas 2001: 20; Davulis 2009: 20) sau cea mai bună alternativă la care s-a renunțat în procesul de a face alegeri- 286 KALBOS KULTŪRA | 86 rinkimą (Martinkus, Žilinskas 2001: 20). Iš sąvokos aiškinimo akivaizdžiai matyti, kad žodis išlaidos šios reikšmės neperteiktų. Juk dauguma atvejų nieko neišleidžiama – tiesiog renkantis viena prarandama kita. Explicația noțiunii de costuri de oportunitate din manuale ar permite, în primul rând, observarea unor legături semantice cu sensul indirect al prețului indicat în dicționarele generale, și anume „valoarea unei pierderi”; „pierdere, lipsire de ceva în urmărirea unui scop”, cu atât mai mult cu cât aceste costuri sunt numite și preț. Într-un manual, acest sens este enunțat direct: „Alternativele de utilizare a resurselor ne fac să înțelegem adevărul simplu că nu obținem nimic pe gratis. De aceea apare noțiunea de cost al alegerii sau cost al oportunităților pierdute. În termeni științifici, aceasta este numită valoare de oportunitate sau costuri de oportunitate. Denumirea nu schimbă esența, deoarece este vorba despre faptul că fiecare alegere are prețul ei. Acesta este un adevăr universal, dar se manifestă cel mai pregnant în economie.” (Mikučionis 2000: 43). Legătura cu sensul figurat al prețului ar fi indicată de numirea costurilor de oportunitate beneficiu pierdut: „Beneficiul pierdut, comparând alternativa de utilizare a resurselor aleasă cu cea respinsă, constituie costurile de oportunitate sau costurile posibile” (Martinkus, Žilinskas 2001: 213); „În general, costurile de oportunitate reprezintă beneficiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor la care s-a renunțat.” (Skominas 2000: 41). În altă parte se scrie că costurile de oportunitate sunt „beneficiul pierdut al celei mai bune alternative la activitatea aleasă”, dar se precizează imediat că „în analiza practică, costurile de oportunitate sunt de obicei exprimate în bani” (Kerem, Randveer 1998: 35), ceea ce ar permite asocierea termenului și cu sensul literal al prețului. Într-adevăr, în unele cazuri pierderea este asociată cu banii; de exemplu, costurile de oportunitate ale unui centru muzical sunt echivalate cu prețul unui computer nou (Martinkus, Žilinskas 2001: 20). În definițiile termenului costuri de oportunitate, acea pierdere este de obicei numită valoare: „<...> costurile de oportunitate sunt valoarea celei mai bune alternative la care s-a renunțat sau care a fost respinsă.” (Kerem, Randveer 1998: 16); „Costurile de oportunitate sunt valoarea altor bunuri care ar fi putut fi produse dacă resursele ar fi fost utilizate în altă parte” (Rastenienė 2005: 14). Noțiunea de costuri este, de asemenea, definită ca valoare: „Costurile reprezintă valoarea resurselor consumate pentru producția întreprinderii” (Rastenienė 2005: 72). Și aceasta poate fi legată de exprimarea monetară: „Costurile reprezintă valoarea tuturor factorilor de producție consumați în producție, adică valoarea cheltuielilor la prețurile efective.” (Skominas 2000: 142). Când costurile sunt definite ca valoarea resurselor consumate, iar costurile de oportunitate ca valoarea unei alternative, s-ar părea că pierderea, beneficiul nerealizat R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 287 sensul termenului din două cuvinte este conferit de elementul subordonat, în timp ce elementul principal trebuie asociat cu valoarea sau prețul. Cu toate acestea, relația dintre noțiunile de costuri și costuri de oportunitate nu este atât de univocă și clară. Pe de o parte, aceste noțiuni, după cum s-a menționat deja în discuția despre AETŽ, pot fi identificate una cu cealaltă. Acest lucru este menționat și în manualele de economie: „Economiștii tratează toate costurile ca oportunități pierdute, de aceea cuvintele costuri și costuri de oportunitate înseamnă același lucru. Totuși, pentru a reaminti că, atunci când alegem, sacrificăm oportunități existente în mod real, economiștii adaugă cuvântul de oportunitate.” (Martinkus, Žilinskas 2001: 20). Dacă acceptăm o asemenea identificare, se poate considera că costurile trebuie doar definite ca oportunitate (beneficiu) pierdută, valoarea sau prețul pierderii, iar precizarea de oportunitate nu ar mai fi necesară. Totuși, elementul subordonat indică o categorie, ceea ce înseamnă că ar trebui să existe și costuri non-oportunitate sau o altă concepție despre costuri. Aceasta se conturează la nivelul microeconomiei, mai precis, în cazul întreprinderilor care desfășoară procesul de producție. Această concepție va fi examinată în continuare, iar explicația costurilor de oportunitate din manualele de economie permite concluzia că noțiunea este utilizată atât în sens abstract, adică pentru a desemna o anumită pierdere, cât și în sens mai concret — ca pierdere evaluată prin cantitatea de bunuri și servicii sau în bani. În limba lituaniană există cuvintele nuostolis, netektis, praradimas, netekimas, nustojimas, žala. Cu toate acestea, noțiunea de costuri de oportunitate arată că fenomenul discutat nu este pur și simplu o pierdere sau un prejudiciu material. Este vorba despre o pierdere, despre un beneficiu nerealizat atunci când se alege sau se obține altceva, iar limba lituaniană nu dispune de un cuvânt care să exprime această nuanță. În uzul general, această lacună semantică ar putea fi acoperită de preț folosit cu sens figurat (de exemplu, gyvybės kaina, meilės kaina), însă în teoria economică acel cuvânt este folosit cu sens literal și ca termen. Costuri și cheltuieli Deși, după cum se vede, costurile sunt asociate în manualele de economie cu orice alegere, totuși, în primul rând, ele sunt legate de producție. De regulă, într-un capitol separat sunt discutate tocmai costurile de producție (Kerem, Randveer 1991: 35–40; Martinkus, Žilinskas 2001: 191–222; Žutautienė 2007: 43–46; Davulis 2009: 49–71). La fel ca cele de oportunitate, și acestea sunt numite pur și simplu costuri și sunt definite, de asemenea, ca valoare sau preț, însă cel puțin în definiții nu sunt asociate cu o pierdere. În Ekonomikos pagrinduose [Bazele economiei], publicată în 1933, Petras Šalčius folosește conceptul de bun pentru a defini costurile – Ekonomikos pagrinduose costurile sunt definite ca fiind ceea ce se cheltuiește pentru a dobândi un bun 288 KALBOS KULTŪRA | 86 išleistų kitų gaminamų ir vartojamų gėrybių kiekis (Šalčius 1991: 60), tačiau pastarųjų dviejų dešimtmečių ekonomikos vadovėliuose gamybos kaštus linkstama apibrėžti vartojant gamybai naudojamų išteklių sąvoką. Tie ištekliai paprastai aptariami vadovėlių pradžioje ir nusakomi kaip visa tai, kas naudojama prekėms ir paslaugoms, t. y. gėrybėms, gaminti (Skominas 2000: 37; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 37). Ištekliais laikoma žemė, darbas ir kapitalas, atskirai paminimas verslumas, informacija (Martinkus, Žilinskas 2001: 14; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 37–38; Rastenienė 2005: 11–12). Nors neretai terminai ištekliai (ekonominiai ištekliai) ir gamybos veiksniai pavartojami sinonimiškai (pvz.: „Ištekliai – visa tai, kas naudojama prekių ir paslaugų gamyboje, dėl to ištekliai dažnai vadinami gamybos veiksniais“ (Lukoševičius, Stankevičius 2003: 37), kai kur pabrėžiamas terminų skirtumas: „Ekonominiai ištekliai yra tai, kas turi potencinę galimybę dalyvauti prekių ir paslaugų gamybos procese, kas yra riboti, ir kurių apimties didinimas teigiamai veikia visuomenės ūkinės veiklos rezultatus. Dėl šių savybių jie įgyja ekonominį vertingumą, t. y. turi kainą. Gamybos veiksniai yra tik ta ekonominių išteklių dalis, kuri naudojama gamybos procese.“ (Skominas 2000: 235). Costurile de producție sunt definite ca valoarea resurselor consumate pentru producție. La prima vedere, această definiție nu pare să aibă nuanța de sens care a ieșit la iveală în discuția despre conceptul de costuri de oportunitate. Totuși, numai definițiile pot să nu indice asemănarea de sens. Într-adevăr, în aceleași manuale, producția este explicată ca o activitate intenționată, care urmărește satisfacerea nevoilor umane prin producerea bunurilor care le satisfac, de exemplu: „Producția este crearea de bunuri și servicii pentru satisfacerea nevoilor umane, prin utilizarea resurselor economice.” (Rastenienė 2005: 13). Astfel, s-ar putea observa o asemănare semantică: în acest caz, cuvântul costuri pare, de asemenea, să denumească ceea ce trebuie pierdut pentru a obține altceva, adică pentru a produce un bun, privit prin prisma întreprinderii, al cărei scop de a obține profit este considerat în teoria economică o trăsătură definitorie — obținerea profitului. Cu toate acestea, manualele nu subliniază explicit această nuanță de sens a conceptului de costuri de producție. Deoarece resursele sunt utilizate pentru producție și, în plus, prin ele se creează utilitate9, cuvântul potrivit pentru a le desemna ar fi cheltuieli. În 1962, P. Skardžius 9 Cf.: „Cu alte cuvinte, producția este un proces în care resursele economice ale societății sunt folosite pentru a crea utilitate, indiferent de formele pe care le-ar putea lua aceasta. Așadar, producția, satisfăcându-ne nevoile, creează și utilitate.” (Martinkus, Žilinskas 2001: 162). R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 289 deși fusese discutat ca neologism, s-a impus în terminologia economică actuală. Legăturile identificate de P. Skardžius arată că, într-un anumit sens, semnificația acestui cuvânt ar putea chiar repeta semnificația cuvântului costuri: cheltuielile sunt ceea ce se consumă pentru a obține un rezultat, iar costurile sunt ceea ce se pierde în obținerea unui anumit rezultat. Totuși, în manualele de economie, cuvintele cheltuieli și costuri nu se substituie unul altuia. Cuvântul cheltuieli este folosit în manuale atât cu sens abstract, cât și cu sens concret. Folosit cu sens abstract, este identificat cu resursele utilizate în producție, sau cu factorii de producție: „Cheltuielile sunt resursele economice utilizate în procesul de producție (forță de muncă, materiale și materii prime, utilaje, capital etc.).” (Martinkus, Žilinskas 2001: 14); „Funcția de producție definește volumul maxim al producției (output-ul) care poate fi obținut pentru o anumită combinație de resurse (cheltuieli).” (Bhaskar 2000: 97). Sensul concret al cuvântului cheltuieli — „cantitatea de resurse consumate” — se evidențiază în funcțiile care redau relațiile economice, în primul rând în funcția de producție. Funcția de producție, care indică relația dintre orice combinație de factori de producție și rezultatul maxim posibil, se scrie Q = f(L, K), iar Q desemnează aici volumul maxim al producției care poate fi atins la un anumit nivel tehnologic, în timp ce L și K desemnează cheltuielile măsurate în unități fizice, respectiv de muncă și de capital (Davulis 2009: 189). Totuși, funcția de producție exprimată în unități fizice este doar o ipoteză pentru analiza economică, care operează cu alte mărimi — valorice sau monetare. Pentru aceasta din urmă, este importantă expresia monetară a cheltuielilor, adică prețul, iar aceasta este denumită prin cuvântul costuri. Această mărime se calculează înmulțind cantitatea cu prețul, de exemplu: „În forma lor cea mai simplă, costurile variabile totale sunt costurile asociate cheltuielilor cu factorul variabil în procesul de producție. Costurile variabile se calculează înmulțind cantitatea cheltuielilor cu factorul variabil cu prețul acestora.” (Jakutis 2006: 6); „Dacă presupunem că cheltuielile cu un factor de producție (munca) sunt variabile, iar cele cu celălalt factor (capitalul) sunt fixe, costurile variabile totale sunt egale cu produsul dintre prețul unitar al cheltuielilor cu factorul variabil și numărul unităților acestor cheltuieli: BKK = WL; aici L este numărul de unități de cheltuieli cu munca, iar W este prețul unei unități de cheltuieli cu munca.” (Jakutis 2006: 63). Dintre diferitele tipuri de costuri ale întreprinderii, unele sunt definite chiar ca preț al cheltuielilor: „Costurile totale BK sunt prețul cheltuielilor cu resursele de producție utilizate pentru fabricarea și vânzarea întregii producții.” (Davulis 2003: 17). Așadar, cuvintele cheltuieli și costuri desemnează mărimi diferite: cheltuielile desemnează cantitatea resurselor utilizate pentru producție, iar costurile desemnează expresia monetară a cheltuielilor, adică prețul acestora. 290 KALBOS KULTŪRA | 86 Nici nu se poate numi valoarea obținută cheltuieli — acest lucru ar crea confuzie. Într-un manual de economie în care s-a încercat evitarea împrumutului kaštai, cu respectarea normei lingvistice10, apar probleme de acest tip legate de polisemia cuvântului, de exemplu: „Cheltuielile totale includ toate cheltuielile legate de cheltuielile de producție a produsului.” (Jakutis ir kt. 2007: 66). Este adevărat că, atunci când cuvântul sąnaudos este folosit cu sensul de expresie monetară a cheltuielilor, manualul evită să denumească prin același cuvânt cantitatea de resurse consumate — folosind termenii resurse (cantitatea de resurse), factori de producție (cantitatea factorilor de producție). Însă aceasta ar însemna regruparea unui sistem de concepte care s-a cristalizat de multă vreme în teoria economică lituaniană. Valoarea dintr-o anumită funcție sau ecuație ar putea fi numită prețul resurselor consumate, prețul cheltuielilor de producție, cheltuieli exprimate în bani, însă kaštai de producție nu reprezintă doar acea valoare, ci și un concept teoretic clasificat după diverse criterii; numai din acest motiv, formulările ar fi incomode. Pe de altă parte, atât kaštai de producție, cât și conceptele care denumesc tipurile acestora sunt definite de regulă nu ca preț, ci ca valoare (a resurselor consumate), ceea ce arată că termenul kaštai capătă sensul concret numai atunci când desemnează o anumită valoare. Ca și în cazul cuvântului sąnaudos, sensul său poate fi atât mai concret, cât și mai abstract. Într-un manual de microeconomie, discutându-se activitatea productivă a societății, se arată că bunurile și serviciile sunt produse prin muncă, din materiale și energie furnizate de natură, folosind mijloacele naturii și informația, apoi se rezumă: „Așadar, pentru obținerea lor sunt necesare cheltuieli (în economia de piață — kaštai, cheltuieli evaluate în bani).” (Skominas 2000: 38). Asocierea kaštai cu economia de piață explică în parte și actualizarea discutată a termenului kaštai în dicționarele de economie, care coincide cu perioada de transformare a economiei țării și a științei economice dezvoltate în cadrul acesteia. În textele nespecializate, mai ales în publicistică și pe internet, unde nu este necesar să se distingă și să se indice prin simboluri separate cantitatea cheltuielilor și prețul acestora, este mai simplu să se atribuie cuvântului sąnaudos sensul de preț al cheltuielilor, de expresie monetară. Este adevărat că, atunci când se folosește conceptul analiza cost-beneficiu (analiza costuri–beneficii), în aceste texte se precizează de regulă că aplicarea sa presupune analizarea cheltuielilor exprimate în bani, dar cuvântul sąnaudos este totuși folosit11. Așadar- 10 Respectarea normei lingvistice este indicată de faptul că în edițiile anterioare ale acestui manual se folosea termenul kaštai. Ediția de față a fost probabil influențată de KP₄, unde termenul respectiv este evaluat drept un împrumut de evitat. 11 Vezi căutarea pe „Google”. R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 291 În această combinație, probabil că este susținut de asemănarea fonetică. În aceste texte este folosit chiar și termenul costuri de oportunitate12, deși, după cum reiese din explicația conceptului kaštai de oportunitate din manualele de economie, acesta nu are legătură cu utilizarea. În textele publicistice și online nu este necesar să se predea teoria economică, să se definească conceptele, cu atât mai puțin să se prezinte ansamblul lor; de aceea, relațiile sistemice dintre concepte sau contradicția dintre un concept și termenul care îl desemnează sunt mai greu de evidențiat. Totuși, concordanțele din Corpusul textelor limbii lituaniene contemporane arată că și majoritatea cazurilor de folosire a cuvântului sąnaudos în publicistică (de exemplu, nominativul apare de 1 663 de ori în 6 980 355 de cuvinte) se referă fie la expresia cantitativă a unei resurse utilizate, fie la denumirea generică a resurselor utilizate (VDU 2013). Kaštai și cheltuieli. Opoziția dintre kaštai contabili și economici Kaštai unei întreprinderi care desfășoară activități de producție coincid în parte cu cheltuielile acesteia. Întreprinderea cumpără resurse, sau factori de producție, pentru a fabrica bunuri ori a presta servicii, iar acestea constituie cheltuielile sale. După ce își vinde produsele, obține venituri. Conceptul cheltuieli (bani cheltuiți pentru activitatea de producție) este opus încasărilor (bani obținuți din vânzări sau din alte activități ale întreprinderii) ori veniturilor și este larg folosit în practica activității întreprinderilor. În contabilitatea întreprinderilor sunt înregistrate, clasificate, analizate și sintetizate operațiunile și faptele economice exprimate în bani, iar o mare parte dintre acestea o constituie cheltuielile. Prin urmare, după cum se arată în manualele de economie, contabilul ar calcula mai întâi kaštai ale întreprinderii ca fiind cheltuieli. Însă un asemenea calcul creează neînțelegeri pentru economistul întreprinderii, deoarece pentru acesta kaštai reprezintă, înainte de toate, alternativa pierdută: „pentru economiști, kaštai sunt în primul rând costuri de oportunitate. Așadar, economiștii evaluează nu doar costurile explicite din contabilitate, sau contabile, ci și costurile estimate, precum profitul normal obținut din capitalul investit într-o afacere alternativă.” (Martinkus, Žilinskas 2001: 214). În manualele de economie, pentru a evidenția aceste diferențe de concepție privind kaštai asociate activității întreprinderii, sunt folosite conceptele kaštai contabili și kaštai economici; totuși, din explicațiile oferite, de regulă confuze și contradictorii, reiese că acestea denumesc nu atât diferențele de concepție asupra kaštai, cât metode diferite de calculare a kaštai unei afaceri. 12 Acest lucru este arătat de motorul de căutare „Google”. 292 KALBOS KULTŪRA | 86 Costurile contabile sunt descrise de obicei ca cheltuieli înregistrate în documentele contabile: „Costurile contabile sunt cheltuieli înregistrate în registrele contabile” (Rastenienė 2005: 72). Costurile economice sunt costurile contabile luate în calcul împreună cu costurile care nu sunt înregistrate în registrele contabile; acestea din urmă constau în venituri nerealizate (de exemplu, dobânzi) pe care întreprinzătorul, proprietarul resurselor, le-ar obține dacă și-ar investi resursele proprii într-o afacere alternativă, dacă ar închiria clădirile și terenul unui alt întreprinzător etc. (Bhaskar 2000: 120–122; Martinkus, Žilinskas 2001: 214; Jakutis ir kt. 2003: 43; Rastenienė 2005: 72). Pentru a le denumi se propune încă un termen compus, care include și un determinant de origine nelituaniană, și anume costuri implicite. De obicei sunt menționați și echivalenții lituanieni: costuri estimate sau presupuse (Martinkus, Žilinskas 2001: 214; Rastenienė 2005: 72), costuri implicate sau presupuse (Kerem, Randveer 1998: 46; Skominas 2000: 142), costuri indirecte (interne) (Bhaskar 2000: 120; Davulis 2009: 55). Costurile implicite sunt definite drept „beneficiul pierdut, determinat prin compararea alternativei alese de utilizare a resurselor cu cea respinsă” (Rastenienė 2005: 72), iar această definiție coincide cu conceptul de costuri de oportunitate discutat mai sus. Aceste costuri sunt, de asemenea, identificate între ele: „Pe lângă costurile directe, economiștii folosesc și costuri indirecte (sau de oportunitate) atunci când evaluează o problemă.” (Bhaskar 2000: 120). Prin urmare, costurile de oportunitate, înțelese ca pierderea rezultată din alegerea unei alternative, reprezintă pentru proprietarul unei întreprinderi beneficiul (venitul) nerealizat pe care l-ar obține dacă ar investi în alternativa respectivă. Costurilor implicite li se opun costurile explicite, numite și directe (Bhaskar 2000: 119; Skominas 2000: 142), clare (Kerem, Randveer 1998: 35–36; Rastenienė 2005: 72) sau externe (Davulis 2009: 55); în manualele de economie, acestea sunt identificate cu costurile contabile. Prin urmare, costurile economice sunt definite nu numai ca suma costurilor implicite și explicite (Skominas 2000: 142), ci și ca costuri contabile la care se adaugă costurile presupuse (Martinkus, Žilinskas 2001: 214). Astfel, conceptele de costuri implicite și explicite, costuri economice și contabile apar în discuțiile despre costurile unei întreprinderi și utilizarea resurselor proprii. Din manualele de economie s-ar putea deduce că opoziția dintre costurile contabile și cele economice este determinată de identificarea costurilor unei întreprinderi cu cheltuielile înregistrate în registrele contabile. Acest lucru confirmă încă o dată că termenul kaštai, înțeles în sens economic, nu poate fi înlocuit de cuvântul cheltuieli, deși acesta pare să transmită conceptul contabil. În contabilitatea lituaniană actuală, termenul cheltuieli este într-adevăr utilizat pe scară largă. Este adevărat că în această contabilitate, în Lituania R. VASKELAITĖ. Kaštai – veng tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 293 deja de ceva vreme se disting două tipuri – financiară și de gestiune13. Se indică diverse diferențe între ele, dar cel mai adesea se iau în considerare criteriile privind utilizatorul informațiilor furnizate: datele contabilității financiare sunt destinate utilizatorilor externi (autorități publice, acționari, deponenți, furnizori, cumpărători etc.), iar cele ale contabilității de gestiune – conducătorilor întreprinderii și ai subdiviziunilor acesteia, managerilor (Kalčinskas, Černius 1997; Mackevičius 2003; Kalčinskas 2007; Lakis ir kt. 2010). După cum se menționează, contabilitatea cheltuielilor este domeniul care leagă contabilitatea de gestiune și contabilitatea financiară (Lakis ir kt. 2010: 16). S-ar părea că, dacă diferența dintre concepțiile contabilă și economică asupra costurilor este exprimată prin termenii principali ai sintagmei (cheltuieli și kaštai), atunci determinanții diferențiatori nu ar mai fi necesari. În realitate, necesitatea de a distinge între costurile contabile și costurile economice ar putea proveni din terminologia engleză, în care în ambele cazuri se folosește cost: respectiv accounting cost și economic cost. Deoarece teoria economică este elaborată în principal în limba engleză, iar manualele lituaniene se bazează pe cele englezești sau sunt traduse din engleză, această distincție conceptuală ar putea fi o consecință a aplicării teoriei economice elaborate în limba engleză. Totuși, faptul că în engleză același cuvânt cost este folosit pentru a exprima concepțiile contabilă și economică asupra costurilor este, cel mai probabil, deloc întâmplător. Acest lucru ar reieși chiar și numai din trecerea în revistă a conceptului central al contabilității de gestiune, ales în lituaniană pentru a fi numit cheltuieli, prezentată într-una dintre lucrările lituaniene de contabilitate de gestiune: Pentru a descrie cheltuielile se folosesc tot felul de termeni, argumente, dovezi și exemple. Se afirmă foarte frecvent că cheltuielile reprezintă tot ceea ce reduce profitul sau mărește pierderea. În această definiție nu este clar ce se înțelege prin sintagma tot ceea ce. Considerăm că tot ceea ce se referă în primul rând la consumarea sau pierderea anumitor resurse. În literatura de specialitate, pierderea anumitor resurse este adesea explicată ca un sacrificiu, prin folosirea cuvântului englezesc sacrifice. Totuși, descrierea cheltuielilor drept sacrificiu, pierderea a ceva nu poate fi evaluată doar în sens negativ. O întreprindere folosește resursele pentru a atinge un anumit scop. Prin urmare, această pierdere de resurse aduce beneficii întreprinderii, deoarece aceasta și-a atins scopul (de exemplu, a fabricat produse) (Mackevičius 2003: 132). Legăturile cu sensul termenului kaštai discutat mai sus ar fi sugerate nu numai de această trecere în revistă, ci și de definiția lui Robert N. Anthony și James S. Reese, menționată în continuare și adesea citată- 13 Acest tip de contabilitate este deocamdată numit în multe feluri: contabilitate de gestiune, de management, managerială, a cheltuielilor etc. Deoarece denumirea engleză este management accounting, cea mai exactă traducere ar fi contabilitate managerială. Desigur, se poate ține cont de tradiția lituaniană consacrată. Ar trebui să existe o discuție separată despre acest termen; aici este propusă una dintre denumirile concurente. 294 KALBOS KULTŪRA | 86 tă în lucrările autorilor occidentali, conform căreia cheltuielile reprezintă expresia monetară a resurselor consumate pentru atingerea unui anumit scop. Definiția evidențiază trei aspecte importante: 1) cheltuielile sunt determinate de consumul de resurse în procesul de fabricare a produselor sau de prestare a serviciilor, 2) volumul resurselor consumate este exprimat în bani, 3) cheltuielile sunt efectuate pentru atingerea unor scopuri concrete – iar astfel de caracteristici sunt, de fapt, specifice și conceptului de kaštai discutat în manualele de economie. Legătura dintre sensuri ar fi confirmată și mai mult de definiția atribuită lui Alicja Jaruga, potrivit căreia, din punctul de vedere al contabilității, cheltuielile pot fi definite ca un complex de resurse consumate în procesul de producție și transformate în produse și servicii utile, și mai ales de definiția lui David Myddleton, conform căreia cheltuielile reprezintă ceea ce trebuie să dai pentru a obține ceea ce dorești (Mackevičius 2003: 133). Evoluția terminologiei contabile lituaniene a făcut ca englezescul costs să fie redat prin trei cuvinte: cheltuieli, costuri și cost de producție. În al 11-lea standard de contabilitate pentru întreprinderi, care reglementează contabilitatea întreprinderilor, cheltuielile sunt asociate cu consumarea activelor și diminuarea valorii acestora: ele sunt definite drept consumul de active sau servicii și diminuarea valorii activelor într-o perioadă de raportare; cheltuielile care vor genera venituri în viitor sunt clasificate drept active, iar cele efectuate pentru a obține venituri în perioada de raportare sunt considerate cheltuieli ale perioadei respective (VAS 2013). Lucrările despre contabilitatea de gestiune arată că cheltuielile pot fi clasificate în funcție de 27 de criterii: fixe, variabile și mixte, directe și indirecte, de producție și fără legătură cu producția, pe termen lung și scurt etc. (Mackevičius 2003: 135–137). Totuși, și în terminologia contabilă lituaniană se simte nevoia unei noțiuni „generice”, care să permită denumirea printr-un singur cuvânt a cheltuielilor, costurilor și costului de producție (în engleză, toate acestea sunt numite cost); noțiunea există și este utilizată – kaštai14 (Kalčinskas, Černius 1997; Kalčinskas 2007). Faptul că necesitatea acestei noțiuni apare în primul rând în contabilitatea de gestiune ar indica și o anumită comunitate de sens cu kaštai, ca noțiune din teoria economică. Datele contabilității de gestiune sunt furnizate managerilor întreprinderii pentru analiză și luarea deciziilor strategice; pentru aceștia contează nu cheltuielile ca retrospectivă, ci perspectiva anticipării lor și a alternativelor. Pe de altă parte, termenul cheltuieli este folosit nu numai în contabilitate. El nu este evitat nici în manualele de economie. Unele categorii de costuri- 14 Cf.: „Noțiunea generică de kaštai exprimă cei mai importanți trei indicatori ai contabilității manageriale: cheltuielile, costurile și costul de producție. Toți acești termeni sunt la fel de importanți. Kaštai se folosește pentru a exprima noțiuni generale, care totuși nu trebuie să înlocuiască termenii concreți atunci când se discută indicatori concreți.” (Kalčinskas 2007: 781) (Aici nu mai există punct după paranteză) R. VASKE LAITĖ. Kaštai – veng tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 295 sunt definite chiar ca cheltuieli; de exemplu, costurile fixe sunt descrise drept „cheltuieli care nu se modifică atunci când se schimbă (crește sau scade) cantitatea de produse fabricate (servicii prestate)”, iar costurile variabile drept „cheltuieli care se modifică în funcție de cantitatea de produse fabricate (servicii prestate)” (Martinkus, Žilinskas 2001: 190). Într-un manual școlar de economie, definițiile sunt combinate: de exemplu, costurile de producție sunt definite atât ca valoarea tuturor factorilor de producție consumați în procesul de fabricație, cât și ca cheltuielile necesare pentru remunerarea tuturor factorilor de producție (Makutėnas, Makutėnienė 2004: 94); costurile totale sunt definite ca suma costurilor fixe și variabile într-o anumită perioadă și, totodată, ca totalitatea cheltuielilor bănești destinate fabricării produselor sau prestării serviciilor (Makutėnas, Makutėnienė 2004: 95). În Teoria economică a lui Gediminas Davulis, atunci când se folosește termenul costuri de producție, în paranteză este indicat de regulă termenul cheltuieli (Davulis 2009: 56). Totuși, în manualele de economie, spre deosebire de majoritatea lucrărilor de contabilitate managerială, costuri este termenul și conceptul de clasificare ales. Se disting costurile întreprinderii pe termen scurt și costurile pe termen lung, costurile fixe și variabile, costurile totale, costurile medii, costurile marginale (Kerem, Randveer 1998: 38–40; Varian 1999: 347–366; Bhaskar 2000: 122–135; Skominas 2000: 149–156; Martinkus, Žilinskas 2001: 193–208; Jakutis ir kt. 2003: 44–52; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 76–78; VDU 2005: 80; Davulis 2009: 49–55; Panovas 2013: 123–129). Cu toate acestea, definițiile tipurilor de costuri ale întreprinderii sunt formulate pornind de la conceptul costuri. Costurile fixe sunt descrise ca acele costuri care nu se modifică atunci când întreprinderea își schimbă volumul producției, costurile variabile ca acele costuri care se modifică atunci când întreprinderea își schimbă volumul producției; costurile totale desemnează suma costurilor fixe și variabile, iar costurile medii sunt costurile totale împărțite la cantitatea produsă (Kerem, Randveer 1998: 38; Lukoševičius, Stankevičius 2003: 76–77; Skominas 2000: 149–150; Davulis 2009: 51). Înclinația teoriei economice de a prefera nu cheltuielile, ci costurile își are probabil explicația, înainte de toate, în definițiile oferite pentru costurile de producție. Costurile de producție, deși sunt explicate ca cheltuieli ale întreprinderii, sunt asociate în teoria economică — definită adesea drept știința utilizării resurselor limitate — cu utilizarea resurselor și sunt definite ca valoarea resurselor consumate în producție sau ca prețul intrărilor, adică intrările exprimate în bani. Așadar, cuvântul costuri este înțeles cu un sens diferit de cel al „sumelor de bani cheltuite”. El se asociază nu cu cheltuielile, ci mai degrabă cu prețul, iar acel preț este prețul intrărilor, adică al celor consumate în vederea obținerii unui beneficiu. Costurile de producție ale unei întreprinderi coincid, în esență, cu sumele pe care aceasta le cheltuiește- 296 KALBOS KULTŪRA | 86 sumele cheltuite. Așadar, diferențele terminologice sunt probabil determinate de evaluarea fenomenului din perspective diferite. Costurile interesează economia nu ca înregistrări cronologice ale sumelor cheltuite, ci ca noțiune teoretică. Acest lucru ar fi indicat și de întregul grup de concepte derivate precum funcția costurilor, funcția costurilor pe termen scurt, funcția costurilor pe termen lung, minimizarea costurilor, curba costurilor, inflația costurilor etc. Aceste funcții, care exprimă relații economice, ar confirma, de asemenea, că termenul cheltuieli nu este potrivit pentru redarea adecvată a relațiilor: este dificil să denumești drept cheltuieli valoarea obținută prin înmulțirea cantității de intrări cu prețul. Însă tendința de a numi costuri probabil se datorează mai ales efortului tot mai evident din manualele de economie de a include costurile de producție — care, în practica activității întreprinderilor, coincid cu cheltuielile — într-o schemă generală de clasificare a costurilor. Clasificarea generală a costurilor și relațiile dintre concepte Definițiile prezentate în manualele de economie ar dezvălui că termenul costuri nu are un sens pe deplin unitar: în sintagma costuri de oportunitate, el desemnează pierderea suferită atunci când se alege altceva, beneficiul la care se renunță sau costul de oportunitate, iar în sintagma costuri de producție — valoarea resurselor utilizate pentru producție, cel mai adesea exprimată în bani, mai exact, prețul intrărilor. Dacă acest cuvânt exprimă sensuri diferite sau cel puțin nuanțe ale acestora, ar rezulta că noțiunea generală costuri nici nu poate fi definită. Într-adevăr, se evită definirea ei atât în manualele de economie, cât și în dicționarele de termeni; iar atunci când este definită, este tratată ca o formă abreviată a termenului costuri de producție. Totuși, un manual destinat învățământului secundar oferă o asemenea definiție, iar pe baza ei se încearcă găsirea unui sens care să poată lega noțiunile costuri de oportunitate și costuri de producție — un sens asociat pierderii suferite atunci când se obține ceva: „Costurile sunt ceea ce pierdem atunci când decidem să facem sau să achiziționăm ceva.” (Makutėnas, Makutėnienė 2004: 192). Aceasta ar constitui, într-un fel, o legătură între sintagmele costuri de oportunitate și costuri de producție, o explicație a sensului termenului costuri și, totodată, un argument pentru persistența împrumutului în teoria economică — lipsește un cuvânt românesc care să exprime acest sens. Utilizarea conceptului în manualele de macroeconomie ar confirma că termenului i se atribuie un sens similar. De exemplu, costurile personale ale creșterii economice — o viață mai solicitantă, „îmbogățită” cu emoții, stres, conflicte și o incertitudine sporită în privința viitorului — sunt descrise ca niște costuri „pe care omul și familia trebuie să le suporte pentru a dobândi bunăstarea materială superioară oferită de creșterea economică” (Buračas ir kt. 2005: 255), ceea ce arată, R. VASKĔLAITĖ. Kaštai – veng­tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 297 că prin costuri se desemnează o anumită pierdere suferită pentru a obține altceva, mai exact, prețul bunăstării materiale. În alte locuri, costurile șomajului sunt numite direct preț, cuvântul fiind folosit în sens figurat: „Șomajul are costuri economice considerabile (economic costs). Principalul preț economic al șomajului este producția pierdută (nefabricată).” (Čiegis 2012: 125). Totuși, unele formulări arată că sensul termenului costuri se apropie complet de sensurile termenilor pierdere, efect, consecință. De exemplu, subsecțiunea „Costurile șomajului” enumeră reducerea volumului producției sau a produsului intern brut, pierderea veniturilor personale, a calificării și altele (Kerem, Randveer 1998: 104), fenomene care ar putea fi numite și consecințe negative ale șomajului. Redistribuirea avuției și reducerea competitivității țării pe piața de export, considerate costuri ale inflației (Kerem, Randveer 1998: 105–106), pot fi numite consecințe ale inflației. Costurile sociale ale creșterii economice, precum urbanizarea care însoțește dezvoltarea industriei, exploatarea accelerată a naturii și schimbarea radicală a stilului de viață al oamenilor (Buračas ir kt. 2005: 255), ar putea fi numite pierderi suferite din cauza creșterii economice sau consecințe ale creșterii economice. Totuși, aceste fenomene pot fi înțelese și ca prețul care trebuie plătit pentru șomaj, inflație sau creștere economică. Întrucât granița semantică nu este clară, în alte contexte, pentru a discuta aceste fenomene, se folosesc termenii efect, consecință, pierdere (Snieška ir kt. 2005: 403–406; 448–454), ori acești termeni și costuri sunt folosiți ca sinonime (Kerem, Randveer 1998: 104, 106–107; Čiegis 2012: 128). Indiferent de sensul atribuit termenului costuri, definițiile arată că în sintagma costuri de oportunitate acesta este mai degrabă asociat cu pierderea suferită atunci când se alege altceva, adică cu sensul figurat al termenului preț, iar în sintagma costuri de producție — cu intrările exprimate în bani, cu prețul intrărilor, adică cu sensul literal al termenului preț. Aceasta arată că ar trebui să fie dificil să se găsească un temei pentru clasificarea generală a costurilor ca noțiune generică. De fapt, în aproape toate manualele universitare, clasificarea costurilor și definirea tipurilor acestora sunt abordate fără a defini noțiunea generică. Majoritatea unităților de clasificare distinse sunt tipurile menționate de costuri de producție ale întreprinderii, însă schema generală include și costurile de oportunitate, costurile contabile și economice, precum și costurile implicite și explicite, distinse pe alte baze. Unele menționează și costurile individuale și sociale (Jakutis 2006: 58; Davulis 2009: 56). Se încearcă asocierea conceptelor costuri de oportunitate și costuri de producție definindu-le pe amândouă drept valoare, însă valoarea nu este temeiul care ar permite diferențierea acestor concepte prin adjective determinative distincte. Va- 298 KALBOS KULTŪRA | 86 discuția despre costuri prezentată în manuale arată că costurile de oportunitate nu sunt o categorie de costuri de producție, așa cum sunt considerate celelalte categorii ale acestora (costuri variabile, fixe, medii etc.). Prin urmare, este imposibil să se diferențieze toate conceptele pe o singură bază. Pe de altă parte, costurile de oportunitate și costurile de producție nu sunt concepte fără legătură. După cum s-a arătat deja, în manuale costurile de oportunitate pot fi considerate o anumită măsură de evaluare a costurilor de producție. Cu alte cuvinte, costurile de producție pot fi evaluate prin beneficiul la care s-a renunțat în urma alegerii: în cazul producției societății – beneficiul pierdut prin utilizarea resurselor într-un anumit mod, bunurile sau serviciile care nu au fost produse prin folosirea resurselor în acel mod sau altele asemenea; în cazul utilizării resurselor proprii într-o întreprindere – veniturile nerealizate. Numai o asemenea legătură între concepte ar justifica folosirea unui determinant adjectival. Iar conceptul discutat la începutul manualelor de economie și aplicat oricărei alegeri ar putea fi numit mai degrabă costul alternativei, adică costul asociat alternativei sau, cum este formulat în manuale, prețul alternativei, valoarea alternativei, costul de oportunitate, oportunitatea pierdută sau altele asemenea. S-a încercat diferențierea, prin termenul de bază, a costurilor alternativei în sens larg și a costurilor ca noțiune de microeconomie, probabil într-un singur manual de economie: aici sunt folosite conceptele de costuri de oportunitate și cheltuieli de producție (Maldeikienė 2003). Totuși, când nu sunt menționate alte tipuri de costuri, se pune întrebarea a cui alternativă o reprezintă costurile de oportunitate. Pe de altă parte, după cum a arătat analiza efectuată, substitutul cheltuieli de producție nu redă în mod adecvat conceptul de costuri de producție. Manualul în cauză este destinat claselor a IX-a și a X-a; nu prezintă nici funcția de producție, nici funcția costurilor, iar distincția dintre mărimile cantitative și cele valorice legate de producție nu este necesară, astfel încât problema termenului nu apare. Explicația oferită pentru conceptul de cheltuieli poate fi suficientă și ea doar pentru elevi: „Așadar, pentru a-și atinge scopul, producătorul este nevoit să suporte cheltuieli. Astfel de cheltuieli sunt numite în mod obișnuit costuri. Prin urmare, costurile sunt, înainte de toate, cheltuieli bănești ale unei întreprinderi.” (Maldeikienė 2003: 58). Nu se întâlnesc alte încercări de a diferenția conceptele prin termeni de bază diferiți. Căutarea unor substitute diferite este probabil împiedicată și de faptul că, în teoria economică elaborată în limba engleză, atât pierderea beneficiului asociată unei alternative de alegere, cât și termenul care denumește în expresie monetară costurile de producție ale unei întreprinderi sunt desemnate prin cuvântul cost. Dacă se decide evitarea împrumutului, se alege, de asemenea, un singur echivalent în toate cazurile: cheltuieli (Jakutis ir kt. 2007) sau costuri (Paunksnienė, Liučvaitienė 2009). Dacă se urmărește evitarea împrumutului, poate că ar fi posibil să se caute substitute diferite pentru a reda conceptele, însă se pune întrebarea dacă mai este nevoie să le căutăm. La urma urmei, cuvântul R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 299 kaštai are deja o lungă tradiție de utilizare în terminologia economică – suficientă pentru a fi consacrat ca termen, iar vechiul împrumut este relevant pentru uzul actual. În perioada sovietică, acest cuvânt era poate mai puțin relevant pentru terminologia structurii economice dominante, însă pentru economia de piață prețul și exprimarea monetară sunt aspecte de o importanță deosebită. Iar costurile de producție, după cum se vede, sunt asociate și cu prețul cheltuielilor. Pe de altă parte, nu există un cuvânt lituanian care să redea sensul „ceea ce se pierde în schimbul dobândirii altui lucru” și care să fie potrivit ca termen din domeniul economiei. Probabil că acești factori semantici sunt în mare măsură cei care determină folosirea împrumutului kaštai. CAUZELE DEcalajului DINTRE NORMĂ ȘI UZ Analiza normei privind substantivul kaštai și a utilizării sale în manualele de economie arată că există mai multe cauze, destul de complicate, ale decalajului creat. Totuși, după cum a reieșit din analiza efectuată, cele mai importante sunt evaluarea insuficientă a semanticii cuvântului și a specificului domeniului său de utilizare. În dicționarele lituaniene, substantivul kaštas este definit doar ca „cheltuieli, fonduri”, ceea ce nu dezvăluie decât o singură nuanță a sensului cuvântului. Tocmai de sensurile lui kaštas care nu sunt indicate în dicționare este legat acest cuvânt ca termen al teoriei economice, și anume „preț”, „valoare”. Totodată, în teoria economică împrumutul este folosit cu un sens pentru care nu există un cuvânt lituanian. Este vorba despre ceea ce se pierde atunci când se alege, se obține sau se dobândește ceva. Nu este pur și simplu o pierdere, așadar cuvintele pierdere, pagubă, daună, lipsă, privare nu redau în mod adecvat sensul. În uzul general, sensul ar putea fi redat mai mult sau mai puțin de cuvântul preț folosit figurat, însă în domeniul economiei acesta ar crea probleme de polisemie. Însă norma codificată nici măcar nu propune prețul, valoarea drept substitute. Lucrările normative de lexicologie și dicționarele lituaniene care explică sensurile indică drept substitute pentru împrumutul kaštai cheltuieli, fonduri și costuri. Analiza uzului real, bazată pe texte de teorie economică, arată că există reticență în folosirea acestor substitute, iar definițiile conceptelor prezentate în texte indică faptul că nici nu ar putea fi folosite. Substitutul costuri, după cum se propune într-un alt dicționar, este folosit în același domeniu cu un alt sens – ca termen care denumește resursele consumate în producție sau cantitatea acestora. Nici cheltuielile nu se impun în teoria economică, probabil tot din motive semantice... 300 KALBOS KULTŪRA | 86 motive: fenomenul este înțeles în acest domeniu ca valoarea, prețul resurselor consumate, nu ca fondurile cheltuite de întreprindere pentru achiziționarea acelor resurse. În manualele de economie nici nu s-a încercat folosirea termenului lėšos drept substitut, deoarece sensul său nu este deloc potrivit pentru denumirea fenomenului analizat. Substitutele sąnaudos și išlaidos nu ar reda pe deplin esența noțiunii alternatyvieji kaštai, întrucât aceasta este legată de o anumită pierdere produsă prin alegerea unei alternative, iar în manualele de economie, care redau în principal teoria economică elaborată în limba engleză, noțiunile alternatyvieji kaštai și gamybos kaštai tind să fie legate prin același element principal. Influența limbii engleze nu poate fi exclusă pe deplin, deoarece atât în Lituania, cât și în alte țări ale Uniunii Europene predomină teoria economică elaborată în limba engleză, iar predarea ei în lituaniană ține cont de sistemul conceptual. Această influență se observă și în dicționarele de termeni economici: pe măsură ce știința economică s-a orientat spre Occident, numărul termenilor care conțin cuvântul kaštai a crescut considerabil. Au apărut multe noțiuni de nivel teoretic care includ cuvântul cost, iar acest cuvânt a început să fie folosit și în termeni compuși al căror element principal în dicționarele anterioare era cuvântul išlaidos. Pe de altă parte, normarea cuvântului kaštai nu este consecventă. Norma codificată este neomogenă – nici sincronic, nici diacronic. Chiar și în prezent, cuvântul este considerat atât un cuvânt folosit mai restrâns în limba comună sau pur și simplu un împrumut (DŽ), cât și un împrumut cu nuanță dialectală (LKŽ), precum și un barbarism de evitat (KP4). Termenul kaštai a fost calificat drept barbarism de evitat abia la peste 30 de ani de la prima evaluare negativă (ntk.), publicată în KPP₁ (1976). Până atunci, utilizarea termenului apucase deja să se impună. Faptul că kaštai nu a fost inclus în KPP₂, publicat în 1985, ar indica, de asemenea, fluctuații ale normei. Acestea sunt ilustrate și de evaluarea cuvântului în presa periodică. În 1962, după ce P. Skardžius a propus substituții precum išlaidos și lėšos, s-a atras atenția că acestea sunt potrivite doar în anumite cazuri. În 1995 s-a observat, de asemenea, că în publicistică, cuvântul kaštai este folosit și cu sensul de preț sau valoare, dar drept substituții au fost propuse lėšos, sąnaudos, išlaidos (Pupkis 1995: 14). În plus, în discuția despre cuvântul kaštai nu a fost luată în considerare o altă nuanță de sens, și anume legătura cu pierderea suferită atunci când se obține altceva, cu valoarea acestei pierderi. Substantivul considerat incorect a fost asociat cu verbul kaštuoti, invocându-se retragerea acestuia din uz. Textele economice analizate arată că verbul kaštuoti nu se mai folosește deloc în prezent, însă substantivul este relevant pentru teoria economică în calitate de termen. Limba engleză, predominantă în elaborarea teoriei economice, nu doar încurajează respectarea corespondenței dintre noțiuni, ci evidențiază și consonanța fonetică dintre cost din engleză și kaštai din lituaniană- R. VASKELAITĖ. Kaštai – vengtina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 301 netică. După cum s-a menționat deja, structura fonetică a cuvântului german Kosten este asemănătoare. Contactul actual cu alte limbi ale lumii arată că un cuvânt cu aceeași rădăcină este folosit și în multe alte limbi: în spaniolă costo (coste), în italiană costo, în portugheză custo, în neerlandeză kosten, în franceză coût, în norvegiană kostnad, în belarusă koum, în daneză omkostning, în finlandeză kustannus etc. Articolul Z. Babickienė confirmă observațiile etimologice ale lui P. Skardžius: termenul kaštai este indo-european. Potrivit autoarei articolului, acesta a pătruns în engleza mijlocie din franceza veche: cocter, to cost – lot. cōnstāre, „to be fixed”, const (Babickienė 2012: 57). O astfel de origine a cuvântului îi schimbă statutul de împrumut străin și constituie un alt factor care îi susține folosirea. Dar, indiferent de origine, acest cuvânt este pe deplin adaptat fonetic și morfologic și nu se deosebește de cuvinte care nu sunt considerate împrumuturi străine, precum paštas, raštas și altele. După cum se poate observa, factorii care susțin folosirea cuvântului kaštai în terminologia economică sunt puternici, iar problema este complexă și multifațetată, implicând mai multe domenii. Factorii care stau la baza neconcordanței dintre uz și normă ar putea fi clarificați printr-o examinare mai amplă a altor domenii de utilizare, în primul rând a contabilității. Analiza prezentată ar putea fi completată substanțial și prin cercetarea răspândirii cuvântului în uzul general, mai ales în articole științifice de economie sau contabilitate, precum și printr-o analiză mai detaliată a evoluției termenului. Așadar, există încă multe direcții de cercetare, iar acest articol este mai degrabă o inițiativă preliminară de examinare a relației dintre uz și norma codificată și a factorilor care provoacă neconcordanța dintre ele. CONCLUZII 1. În cele mai recente lucrări privind norma codificată (KP41 și KP42), cuvântul kaštai este evaluat negativ din perspectiva normei, fiind considerat un barbarism de evitat; cu toate acestea, este folosit pe scară largă în textele de teorie economică, mai precis în manualele de economie pentru instituțiile de învățământ superior. Această relație poate fi apreciată drept o discrepanță între normă și uz. 2. Una dintre cauzele discrepanței este lipsa de uniformitate a normei înseși – atât a celei actuale, cât și a celei anterioare. În LKŽe, cuvântul kaštas este considerat doar un împrumut răspândit în dialecte (din poloneză); DŽe oferă trimiterea „vezi”, care reprezintă doar o sugestie de înlocuire a cuvântului cu termeni mai frecvent utilizați, de origine lituaniană: išlaidos, lėšos, în timp ce în KP4 cuvântul este considerat un barbarism de evitat în domeniul financiar. Kaštai a fost evaluat cu strictețe în KKP1 – drept împrumut străin nerecomandat, însă nu a fost inclus în KKP2- 302 KALBOS KULTŪRA | 86 așadar, între 1976 și 2005 s-a scurs un interval destul de lung în activitatea de normare a limbii. 3. În publicațiile de practică lingvistică, corectarea substantivului se bazează, de regulă, pe retragerea spontană din uz a derivatului kaštuoti. Acest derivat nu este folosit în textele de teorie economică, însă substantivul kaštai s-a impus ca termen. Analiza uzului arată că, în teoria economică, acest împrumut exprimă sensul special „pierdere suferită pentru a dobândi ceva”, pentru care lipsește un cuvânt în limba lituaniană. Sensul nu este redat suficient de cuvintele nuostolis, netektis, praradimas, žala. În uzul general, acest sens ar putea fi exprimat, mai mult sau mai puțin, prin sensul figurat al cuvântului kaina, însă acest cuvânt nu se potrivește teoriei economice din cauza polisemiei sale. Ca termen care desemnează costurile de producție și tipurile lor, cuvântul kaštai este, de regulă, asociat cu exprimarea monetară a valorii – prețul și, prin urmare, mai degrabă cu sensul propriu al cuvântului kainos. 4. Echivalentele propuse în publicațiile de normare a limbii lėšos, išlaidos, sąnaudos nu redau suficient sensul conceptului; în plus, în același domeniu sunt folosite cu alte sensuri. Termenul išlaidos delimitează, de asemenea, domeniile teoriei economice și contabilității. 5. Unul dintre factorii care susțin folosirea cuvântului kaštai în teoria economică este dorința de a oferi o schemă generală de clasificare a costurilor, influențată de teoria economică elaborată în limba engleză și de modul în care sunt prezentate conceptele în engleză. Acest lucru este confirmat de dicționarele de termeni economici traduse din engleză sau alcătuite ținând cont de terminologia economică engleză. 6. Folosirea termenului kaštai în domeniul economiei are o vechime considerabilă. Acesta a fost folosit și în dicționarul de termeni economici din perioada sovietică (1966), iar dicționarele alcătuite în perioada tranziției la economia de piață și la știința economică ce îi formulează principiile arată că termenul a căpătat o actualitate și mai mare. 7. Terminologia economică este susținută și de asemănarea fonetică a termenului cu termeni analogi folosiți în alte limbi. Acest cuvânt nu este de origine poloneză, ci indo-europeană și, în plus, s-a adaptat fonetic și morfologic în limba lituaniană. 8. Argumentele în favoarea lui Kaštus ca termen economic sunt destul de solide, iar echivalentele propuse până în prezent sunt inadecvate pentru redarea sensului. Așadar, uzul ulterior în domeniul specializat ar trebui să decidă dacă se caută echivalente noi sau dacă, respectând principiul stabilității, se continuă folosirea termenului kaštai. Totuși, având în vedere că nuanțele de sens ale cuvântului kaštai diferă în teoria economică – acesta desemnează atât valoarea pierderii rezultate din necesitatea de a alege (prețul), cât și valoarea cheltuielilor (prețul) –, merită să ne întrebăm dacă nu este prea puțin precis pentru terminologia economică să se folosească un singur cuvânt în ambele cazuri. R. VASKELAITĖ. Kaštai – veng­tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 303 ŠALTINIAI AĮV 2000: Martin kus B., Neverauskas B., Sakalas A., Venskus R., Žilinskas V. Aiškinamasis įmonės vadybos terminų žodynas, Kaunas: Technologija. BBB 1994: Buračas A., Svecevičius B. Biznio, bankų, biržos terminų žodynas, Vilnius: Žodynas. Bhaskar J. D. 2000: Vadybinė ekonomika, Kaunas: Technologija. BKT 1997: Buračas A. Bankininkystės ir komercijos terminų žodynas. I dalis: Bankininkystės ir komercijos terminų aiškinamasis žodynas, Vilnius, Kaunas: Vilniaus universitetas, Kauno humanitarinis fakultetas. Buračas A., Jakutis A., Petraškevičius V., Stepanovas A., Šečkutė L., Zaicev V. S. 2003: Ekonomikos teorija. 5 leidimas, Vilnius: Eugrimas. Čiegis T. 2012: Makroekonomika. Vilniaus universiteto vadovėlis, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. Davulis G. 2009: Ekonomikos teorija. Vadovėlis aukštųjų mokyklų studentams. Antroji papildyta ir pataisyta laida, Vilnius: Mykolo Romerio universitetas. Drilingas B., Čiburienė J., Snieška V. 1997: Makroekonomikos pagrindai, Kaunas: Technologija. ETS 1999: Ekonomikos terminai ir sąvokos. Mokomasis žodynas, Vilnius: Vilniaus pedagoginis universitetas. ETŽ₁: Pass Ch., Lowes B., Davies L. 1994: Ekonomikos terminų žodynas. Redaktorius A. Pupkis, ekonomikos terminijos redaktorius konsultantas St. Vaitkevičius, Vilnius: Baltijos biznis. ETŽ₂: Pass Ch., Lowes B., Davies L. 1997: Ekonomikos terminų žodynas. Antrasis papildytas ir pataisytas leidimas. Iš anglų k. vertė Z. Bareikytė, L. B. Žemaitvtė, K. Francūzevičienė. Redagavo ir tikslino A. V. Rutkauskas, St. Vaitkevičius, Vilnius: Baltijos biznis. Jakutis A. 2006: Ekonomikos teorijos pagrindai. Mokomoji knyga. 6-asis pataisytas ir papildytas leidimas, Vilnius: Vilniaus Gedimino technikos universitetas. Jakutis A., Petraškevičius V., Stepanovas A., Šečkutė L., Zaicevas S. 2003: Ekonomikos teorijos pagrindai. Ketvirtas pataisytas leidimas, Kaunas: Smaltija. Jakutis A., Petraškevičius V., Stepanovas A., Šečkutė L., Zaicev S. 2007: Ekonomikos teorija. Šeštas pataisytas leidimas, Kaunas: Eugrimas. Kalčinskas G. 2007: Buhalterinės apskaitos pagrindai. Šeštoji laida, Vilnius:ス Pačiolis. Kalčinskas G., Černius G. 1997: Finansinė ir menedžmento apskaita 1: Įmonių apskaitos pagrindai, Vilnius: Pačiolis. 304 KALBOS KULTŪRA | 86 Kerem K., Randveer M. 1998: Ekonomikos pagrindai. Studijų Baltijos valstybėse įvadas, Vilnius: UAB „Jonas ir partneriai“. Klimašauskienė Z. 2006: Mikroekonominė analizė. Mokomoji knyga, Šiauliai: VŠĮ Šiaulių universiteto leidykla. Lakis V., Mackevičius J., Gaižauskas L. 2010: Valdymo apskaitos teorija ir praktika. Vadovėlis, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. Lukoševičius V., Stankevičius P. 2003: Teorinė ekonomika. Metodinė mokymo priemonė. I dalis, Vilnius: Vilniaus pedagoginis universitetas. Mackevičius J. 2003: Valdymo apskaita: koncepcija, metodika, politika, Vilnius: TEV. Mackevičius J., Poškaitė D. 2003: Finansinė analizė, Vilnius: Katalikų pasaulis. Makutėnas V. Makutėnienė D. 2004: Ekonomika. Vadovėlis XI–XII klasei. Pirmoji knyga, Kaunas: Šviesa. Maldeikienė A. 2003: Ekonomika. Vadovėlis 9–10 klasėms, Vilnius: Tyto alba. Martinkus B., Žilinskas V. 2001: Ekonomikos pagrindai. Antrasis pataisytas ir papildytas leidimas, Kaunas: Technologija. Mikučionis P. 2000: Ekonomikos teorijos pradmenys. Mokomoji knyga, Vilnius: Vilniaus universitetas. Paliulytė R. 2005: Makroekonomika: paskaitų ciklas, Vilnius: Vilniaus vadybos aukštoji mokykla. Panovas I. 2013: Mikroekonomika: vadovėlis, Vilnius: Mykolo Romerio universitetas. Paunksienė J., Liučvaitienė A. 2009: Mikroekonomika: mokomoji knyga, Vilnius: Technika. Rastenienė A. 2005: Mikroekonomika. Paskaitų ciklas. Antras papildytas ir pataisytas leidimas, Vilnius: Vilniaus vadybos akademija. RLŽ 1966: Rusiškai lietuviškas ekonomikos terminų žodynas. Redakcinė kolegija: K. Meškauskas (ats. red.), A. Poviliūnas, V. Puronas, A. Skupeika, Vilnius: Mintis. Skominas V. (ats. red.) 2000: Mikroekonomika, Vilnius: Enciklopedija. Skominas V. (sud.) 2006: Makroekonomika, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. Snieška V., Ambrasienė I., Bernatonytė D., Dapkus M. ir kt. 2000: Mikroekonomika. Antrasis pataisytas ir papildytas leidimas, Kaunas: Technologija. Snieška V., Baumilienė V., Bernatonytė D. ir kt. 2005: Makroekonomika. Vadovėlis. Trečiasis pataisytas ir papildytas leidimas, Kaunas: Technologija. R. VASKELAITĖ. Kaštai – veng­tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 305 Šalčius P. 1991: Petras Šalčius. Raštai. Teorinė ekonomika ir ekonominės minties istorija, Vilnius: Mintis. ŠET: Auštrevičius P., Pupkevičius D., Treigienė D. 1991: Šiuolaikinių ekonomikos terminų enciklopedinis žodynas lietuvių–anglų–vokiečių–rusų kalbomis. Ats. red. A. Miškinis, Vilnius: Lietuvos laisvosios rinkos institutas, Lietuvos komersantas. Vainienė R. 2005: Ekonomikos terminų žodynas, Vilnius: Tyto alba. Varian H. R. 1999: Mikroekonomika: šiuolaikinis požiūris, Vilnius: Margi raštai. VAS: 2013: 11-asis verslo apskaitos standartas „Pardavimo savikaina ir veiklos sąnaudos“. Prieiga per internetą: <http://www.administratorius.com/wp-content/uploads/11vas.pdf>. VDU 2005: Ekonomika. Mokomoji knyga, Kaunas: Vytauto Didžiojo universitetas. VDU 2013: Vytauto Didžiojo universiteto Kompiuterinės lingvistikos centras. Dabartinės lietuvių kalbos tekstynas. Prieiga per internetą: <www.tekstynas.vdu.lt>. Wonnacott P., Wonnacot R. 1994: Makroekonomika, Kaunas: Litterae Universitatis. Wonnacott P., Wonnacott P. 1997: Mikroekonomika. Antrasis pataisytas leidimas. Moksl. Red. Z. Lydeka, Kaunas: Poligrafija ir informatika. Žutautienė J. 2007: Verslo ekonomika, Klaipėda: Klaipėdos universiteto leidykla. LITERATŪRA Babickienė Z. 2012: Ekonomikos terminų gramatinių ir leksinių variantų sklaida: norma ir realybė. – Specialybės kalba: gramatika ir logika. Mokslinių straipsnių rinkinys, Vilnius: Mykolo Romerio universitetas, 51–64. Banaitis P. 1995: Dėl ekonomikos terminų [su redakcijos prier.]. – Gimtoji kalba 10, 25–26. DŽ 2000: Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. DŽe 2011: Dabartinės lietuvių kalbos žodynas. Internetinė versija, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. Prieiga per internetą: < http://dz.lki.lt/>. Girčienė J. 2004: Skoliniai ir bendrinė kalba, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla. Jakaitienė E. 2010: Leksikologija: studijų knyga, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. KPP1 1976: Kalbos praktikos patarimai. Sudarė A. Paulauskienė, Vilnius: Mokslas. KPP2 1985: Kalbos praktikos patarimai. Sudarė A. Pupkis, Vilnius: Mokslas. 306 KALBOS KULTŪRA | 86 KP4₁ 2005: Kalbos patarimai 4. Leksika: skolinių vartojimas (svetimybės, tarptautiniai žodžiai), Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. KP4₂ 2013: Kalbos patarimai 4. Leksika: skolinių vartojimas (Leksikos skolinių sąrašas ir Senųjų svetimybių sąrašas). Antrasis pataisytas ir papildytas leidimas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos centras. LKK 1998: Lietuvių kalbos komisijos nutarimai 1977–1998, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. LKŽ 1959: Lietuvių kalbos žodynas. V tomas, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla. LKŽₑ 2011: Lietuvių kalbos žodynas, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. Prieiga per internetą: <http://www.lkz.lt/startas.htm> (žiūrėta 2013). Pupkis A. 1995: Ar vartotinas žodis kaštai? [Klausimų kraitelė]. – Gimtoji kalba 6, 14. Rimkutė A. 2007: Kai kurie sinoniminių religijos terminų vartosenos atvejai katekizmuose (XVI a. ir XIX a. galas – XX a. pradžia). – Terminologija 14, 135–145. Skardžius P. 1998: Rinktiniai raštai 3, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Stunžinas R. 2005: Statybos terminijos sinonimija. – Terminologija 12, 7–26. Umbrasas A. 2004: Bendrašakniai dvižodžių teisės terminų sinonimai ir variantai 1918–1940 m. Lietuvos kodeksuose. – Terminologija 12, 7–26. Vaicekauskienė L. 2007: Naujoji lietuvių kalbos svetimžodžiai: kalbos politika ir vartosena, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. VLKK 2013: Valstybinė lietuvių kalbos komisija. Konsultacijų bankas. Prieiga per internetą: <www.vlkk.lt> (žiūrėta 2013 12 02). Zemlevičiūtė P. 2001: Sinoniminiai „Medicinos enciklopedijos“ terminai. – Terminologija 8, 34–49. Gauta 2013 12 09 Priimta 2013 12 20 KAŠTAI – A BARBARISM TO BE AVOIDED OR AN INEVITABILITY OF ECONOMIC THEORY? Summary The article addresses a case of word use which is in disagreement to the codified norm – the use of the noun kaštas (English cost) in the economic language. Based on the analysis of the use of this word and the whole group of terms formed with it in the economic theory textbooks for higher education institutions as well as the R. VASKE LAITĖ. Kaštai – veng­tina svetimybė ar ekonomikos teorijos neišvengiamybė? 307 treatment of the term in the dictionaries of economic terms, the article aims to find out the factors determining the contradiction between the norm and actual use. A rather varied evaluation of the noun kaštas in terms of norm in various dictionaries and standardising publications is considered one of such factors. Such norm variations is one of the factors of the spread of this word in the actual use, however, this loanword is special by its spread in a special area exclusively – economic theory. It means that the theory employs this word as a term for rendering a special meaning. The analysis of the texts on economic theory, revealing the meaning of the word kaštai as a term of economic theory, also unravels the reasons of the word’s insusceptibility to corrections: the proposed replacements išlaidos (expenses), lėšos (funds), sąnaudos (expenditure) do not render the meaning of the word; what is more, they are used in the same area in different meanings. The term išlaidos also separates the spheres of economic theory and accounting. Whereas a Lithuanian word rendering the specific meaning is lacking, the loanword is used. One of the factors in favour of the use of the loanword is also its spread in various languages, not only Polish, which was considered the source of arrival of this word in Lithuanian dialects. Contemporary interaction with other world languages shows that the word of this root is also used in other European languages. The loanword is also supported by the fact that economic theory is predominantly created in English and the arrangement of concepts in it has influence on the arrangement of Lithuanian concepts. On the other hand, the use of the term kaštai in the economic sphere is rather old. As the norm of this word tends to vary and it is being corrected from time to time, it has already established itself in the economic language and, in contrast to the new Anglicisms, it has been adapted in Lithuanian phonetically and morphologically. Its replacement would mean the reformation of the long-established system of concepts in the science of economics; however, the major problem pertains to the fact that the replacements proposed to date do not render the meanings of this word in the economic theory. It should be up to the representatives of the economic theory, i.e. authors of new textbooks and compilers of the dictionaries of terms, to decide whether it is meaningful to search for new replacements or to support the long-established system of concepts. KEYWORDS: loanword, barbarism to be avoided, meaning of the word, norm, use, term, concept. RAMUNĖ VASKELAITĖ Lietuvos bankas Gedimino pr. 6, LT-01103 Vilnius [email protected] 308 KALBOS KULTŪRA | 86