Senieji latvių kalbos žodynai

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, VI LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA PREZENTĂRI ȘI RECENZII VECHILE DICȚIONARE ALE LIMBII LETONE Daina Zemzare, Latviešu vārdnīcas (līdz 1900. gadam), Latvijas PSR Zinātņu akademijos? În această lucrare amplă și importantă a cunoscutei lingviste letone D. Zemzarė sunt trecute în revistă toate dicționarele vechi ale limbii letone, tipărite și manuscrise, care sunt cunoscute, de la apariția primului dicționar, în 1638, până în 1900. În Lituania sovietică, interesul pentru trecutul lexicografiei lituaniene este tot mai mare și, deși până acum au fost cercetate mai pe larg mai ales dicționare individuale (cele ale lui K. Būga, A. Juška, K. Širvydas și câteva altele), trebuie să sperăm că în viitor vom avea și noi o carte care să prezinte întreaga istorie a lexicografiei noastre. Va fi mai ușor să hotărâm ce caracter ar trebui să aibă această viitoare carte și ce cale ar fi cel mai bine să urmăm în cercetarea istoriei lexicografiei după ce vom fi cunoscut mai îndeaproape lucrări similare ale vecinilor noștri. O cunoaștere mai aprofundată a lucrării lui D. Zemzarė este importantă pentru lituaniști și din cauză că evoluția lexicografiei letone și a lexicului însuși este, sub anumite aspecte, strâns legată de lexicografia și lexicul lituanian. La începutul cărții (p. 3—6) este prezentată pe scurt literatura anterioară despre dicționarele limbii letone și sunt semnalate, totodată, inexactitățile care apar în aceasta. În descrierile dicționarelor individuale, autoarea se bazează uneori și pe alte lucrări de istorie a lexicografiei, nemenționate în prezentarea introductivă a literaturii. În general, literatura despre lexicografia letonă din trecut nu este bogată, iar autoarea este prima care descrie atât de amplu majoritatea dicționarelor. Totuși, la lectura acestei cărți, sare în ochi faptul că literatura anterioară de specialitate nu este consultată suficient și că există lacune în trimiterile la aceasta. Pot fi menționate aici câteva asemenea omisiuni. La pp. 4 și 84 se arată că E. Blese a publicat în 1936 dicționarul manuscris al lui J. Langijs din 1685, însă nu se menționează nicăieri că în această ediție1 el a inclus nu numai o prezentare generală a vieții și operei lui J. Langijs (pp. 466—486), ci și o caracterizare a limbii (pp. 487—568). 1 E. Blese, Nīcas un Bārtas mācītāja Jāņa Langija 1685. gada latviski—vāciskā vārdnīca ar īsu latviešu gramatiku, Rīgā, 1936. 287 La discutarea dicționarelor lui K. Elvers și J. Lange, ar trebui amintit că P. Šmits a publicat liste de cuvinte și expresii (proverbe și zicători) mai caracteristice și mai importante pentru istoria limbii, selectate din aceste dicționare2, făcând totodată și câteva observații despre dicționarul lui J. Lange (de pildă, despre derivatele cu sufixul -ums). În abordarea chestiunilor legate de geneza manuscriselor dicționarului lui Ch. Fiureker (p. 73), ar fi putut fi menționați și câțiva autori care scriseseră mai pe larg despre acest subiect, mai ales L. Bērziņš3. J. Endzelīns4 a scris despre gramatica și dicționarul lui G. F. Stender, însă articolul său omagial merită menționat nu atât pentru cele două observații referitoare la dicționarul propriu-zis, cât pentru caracterizarea generală a cunoașterii limbii letone de către G. F. Stender și a concepțiilor sale lingvistice. Este foarte regretabil că autoarea nu a apucat să consulte articolul lui B. Jēgers despre dicționarul din 16885, în care acesta este descris pe baza microfilmului unui exemplar complet descoperit la Biblioteca Universității din Oslo: ceea ce spune D. Zemzarė în cartea sa despre acest dicționar, având la îndemână doar câteva fragmente păstrate (și, să adăugăm, descrierea acelor fragmente de către J. Ževeris6, pe care, la p. 91, se bazează fără îndoială), trebuie acum revizuit și completat în mod substanțial. După scurta prezentare a literaturii, se trece la descrierea dicționarelor. Fiecare dicționar este analizat separat. Descrierile dicționarelor sunt prezentate în ordine cronologică, în funcție de data tipăririi sau redactării lor. Istoria lexicografiei este împărțită în două părți: prima (pp. 7—212) cuprinde dicționarele din epoca feudalismului (până la mijlocul secolului al XIX-lea), iar a doua (pp. 213—407) — dicționarele din epoca capitalismului. Le vom menționa pe scurt aici, chiar dacă nu pe toate, pentru ca și cei care nu au citit cartea lui D. Zemzarė să-și poată face o idee aproximativă despre obiectul cercetării sale și, totodată, despre trecutul lexicografiei letone. Primul dicționar al limbii letone a apărut cu nouă ani mai târziu decât cel lituanian (Dictionarium al lui K. Sirvydas), mai exact, în 1638. Acesta este Lettus, Das ist Wortbuch/Sampt angehengtem täglichem Gebrauch der Lettischen Sprache... Riga... M. DC. XXXVIII. al lui Georg Mancelis. Dicționarul alfabetic german-leton propriu-zis ocupă aici 208 pagini (fără foaia de titlu, dedicația, prefața și adresarea elogioasă către Mancelis), nu 207, cum indică D. Zemzarė din greșeală, și cuprinde circa 6000 de cuvinte; urmează apoi partea a doua — Phraseologia Lettica, care ocupă 190 de pagini (fără foaia de titlu); în această parte, cuvintele și expresiile sunt grupate tematic în 51 de capitole (de exemplu, există capitole „Despre pești”, „Despre măcinat”, „Despre îmbrăcăminte”, „Despre culori”, „Despre bani”, „Denumiri de rudenie” etc.). 2 P. Smidts, Vārdu izvilkums no Elversa vārdnīcas „Liber memorialis letticus“, „Rakstu krājums, Rīgas Latviešu Biedrības Zinību Komisijas izdots“, XVI., Rīgā, 1912, p. 10—20; P. Smidts, Langes latviešu vārdnīca, ten pat, p. 21—58. 3 L. Bērziņš, Kristofors Fūrekers un viņa nozīme latviešu literatūrā, „Filologu biedrības raksti“, VIII, Rīgā, 1928, p. 145—224 (apie žodyną p. 160—168). 4 J. Endzelīns, Vecā Stendera latviešu gramatika un vārdnīca, „Druwa“, 1914, Nr. 9—12, p. 907—911. 5 B. Jēgers, Das deutsch-lateinisch-polnisch-lettische Vocabularium vom Jahre 1688, „Språkliga Bidrag (SprB). Meddelanden från seminarierna för slaviska språk... vid Lunds Universitet“, Nr. 8, Lund, 1957, p. 22—41. 6 Izglītības Ministrijas Mēnešraksts, 1935, p. 492—493. 288 Al doilea dicționar al limbii letone a fost alcătuit de Georg Elger și a apărut în 1683 la Vilnius: Dictionarium Polono-Latino-Lottauicum. Opus posthumum R. P. Georgii Elger... Vilnae, 1683; are 674 de pagini și aproximativ 14 000 de articole de dicționar. Al treilea dicționar tipărit, anonim (D. Zemzare îl numește, din tradiție, dicționarul lui G. Dresel), a apărut în 1688: Vocabularium Wie Etzliche gebräuchliche Sachen Auff Teutsch/Lateinisch/Polnisch Uund Lettisch/Auszusprechen seynd. Riga... 1688; are 120 de pagini și oferă aproximativ câte o mie de cuvinte germane, latine, poloneze și letone (aproape exclusiv substantive), împărțite în 24 de grupuri tematice. Dicționarul conține numeroase greșeli, iar ortografia este inconsecventă și arhaică. B. Jēger înclină să creadă că manuscrisul acestui mic dicționar a fost alcătuit înainte de 1621, când ținutul se afla încă sub stăpânire poloneză7. Așadar, în secolul al XVII-lea au fost tipărite și s-au păstrat până astăzi trei dicționare ale limbii letone. În literatura mai veche este menționat, de asemenea, un dicționar suedez-polonez-german-leton al lui G. Dresel, din 1677 — J. Endzelīns îl include și el în lista dicționarelor tipărite ale limbii letone8—, însă nimeni nu a mai văzut acel dicționar în perioadele următoare, iar astăzi se consideră că nu a existat deloc9. Din același secol al XVII-lea s-au păstrat și manuscrisele a trei dicționare netipărite. Este vorba, în primul rând, despre copii ale celor două versiuni ale dicționarului leton-german al lui Ch. Fiureker (mort în jurul anului 1684), din a doua jumătate a acestui secol; exemplarul mai vechi are 319 pagini, iar cel mai nou (în două volume) 555 de pagini; dicționarul cuprinde aproximativ 3500 de cuvinte. Din 1685 datează manuscrisul lui J. Langius (se cunoaște numai forma latină a numelui său Langius) (Lettisch-Deutsches Lexicon), care cuprinde aproximativ 7000 de cuvinte organizate în articole-rădăcină. Aproximativ tot atâtea cuvinte se găsesc și în manuscrisul unui autor necunoscut Manuale Lettico Germanicum (aici sunt folosite pe larg, printre alte surse, mai ales dicționarele lui Fiureker și Langius). În plus, s-a păstrat și un mic dicționar german-leton, cu aproximativ 900 de cuvinte (din dialectele din Curlanda), pe care, se pare, un pastor german oarecare îl alcătuise doar pentru uzul său personal10. În secolul al XVIII-lea au fost tipărite deja șapte dicționare: în 1705 — așa-numitul mic dicționar german-suedez-polonez-leton al lui L. Depkin (o ediție revizuită și substanțial îmbunătățită a dicționarului din 1688); în 1748 — Liber memorialis Letticus al lui K. Elvers (dicționar german-leton, cu aproximativ 8000 de cuvinte); în 1761 — Entwurf eines Lettischen Lexici al lui G. F. Stender (în același volum cu gramatica sa; dicționar leton-german, cu aproximativ 4000 de cuvinte; o ediție ușor completată a apărut în 1763); în 1772–1777 — Vollständiges deutsch-lettisches und lettischdeutsches Lexicon al lui J. Lange (dicționarul german-leton, apărut încă din 1772, cuprinde aproximativ 15 000 de cuvinte în 607 de coloane; în dicționarul leton-german se află 7 Språkliga Bidrag, Nr. 8, Lund, 1957, p. 37 (titlul micului dicționar și descrierea sa succintă au fost preluate din articolul lui Jēger). 8 J. Endzelīns, Ievads baltu filoloģijā, Rīgā, 1945, p. 68. 9 Språkliga Bidrag, Nr. 8, Lund, 1957, p. 34. 10 B. Jēger a analizat mai pe larg recent acest mic dicționar și consideră, printre altele, că a fost scris între 1631 și 1685; vezi articolul său The Vocabularium Germanico-Curlandicum in the British Museum, „Årsbok 1955/56“, Lund, 1960, p. 27–57. 19. Kalbotyros klausimai VI. 289 406 de coloane și aproximativ 10 000 de cuvinte; majoritatea cuvintelor au fost consemnate de autor din limba vorbită); în 1789 — Lettisches Lexicon al lui G. Stender (în două părți: partea letonă-germană are în total 404 p. și aproximativ 7000 de cuvinte, iar partea germană-letonă — 773 p. și aproximativ 14 000 de cuvinte). Dintre dicționarele manuscrise din secolul al XVIII-lea, cel mai voluminos este Lettisches Wörterbuch al lui L. Depkin; este un dicționar leton-german, scris în 1703 și 1704 și cuprinzând aproximativ 16 000 de cuvinte, culese în cea mai mare parte din scrieri (în 1704 fusese deja tipărit prospectul acestui dicționar). În plus, s-au păstrat dicționarele manuscrise german-leton și leton-german ale lui F. Weigel din 1748, dicționarul „comparativ” de limbă letonă al lui Ch. F. Temler din 1772 (în parte și cu echivalente în limba lituaniană11) și dicționarul manuscris german-leton din 1782 (J. Baumbach?). Pe lângă aceste cinci dicționare, s-au mai păstrat câteva alte manuscrise cu materiale pentru dicționare, mai mult sau mai puțin prelucrate. Chiar fără a lua în calcul listele publicate de lexic de specialitate, glosarele incluse în crestomații și alte lucrări lexicografice mai mici de acest fel (despre care D. Zemzare vorbește, pe scurt, și în cartea sa), numărul dicționarelor letonice tipărite se mărește în secolul al XIX-lea cu peste zece titluri noi. Poate cel mai cunoscut dintre ele este așa-numitul dicționar rus-leton-german al lui Kr. Valdemars (Русско-латышско-немецкій словарь), întocmit de reprezentanți ai mișcării Tinerilor Letoni și publicat la Moscova în 1872 de Ministerul rus al Învățământului (cuprinde aproximativ 37 000 de cuvinte); pe acest dicționar se bazează și dicționarul rus-leton publicat la Jelgava în 1890. Mai mic este Латышско-русско-немецкій словарь, editat de același Kr. Valdemars și publicat tot la Moscova, în 1879. Dintre celelalte dicționare se mai pot menționa Słownik polsko łacinsko łotewski al lui J. Kurmin, tipărit la Vilnius în 1858 (aproape 13 000 de articole de dicționar), Lettisch-deutsches Wörterbuch al lui K. Ulmann din 1872 (aproximativ 20 000 de cuvinte), Deutschlettisches Wörterbuch al lui G. Brasche din 1880 (35 000 de cuvinte; cele două dicționare, al lui Ulmann și al lui Brasche, au fost publicate ca două părți separate ale aceluiași Lettisches Wörterbuch) și Lietuviszkai-latviszkai-lenkiszkai-rusiszką al lui M. Miezinis, tipărit la Tilsit în 1894 (aproximativ 15 000 de cuvinte). La sfârșitul secolului al XIX-lea apar primele glosare specializate (de terminologie din domenii aparte) și de cuvinte internaționale: în 1881 se tipărește la Moscova glosarul marinarilor întocmit de Kr. Valdemars, Карманный русско-английско-французско-немецко-итальянско-датско и норвежско-шведско-латышский морской словарь съ прибавленіемъ голландскаго и испанскаго языковъ; în 1878 apare glosarul de cuvinte internaționale al lui F. Mekons, Šweschwahardu grahmata (aproximativ 2200 de cuvinte), iar în 1886 — prima ediție a dicționarului mult mai amplu al lui J. Dravnieks, Šweschu wahardu grahmata (peste 5000 de cuvinte internaționale). Se cunosc puține dicționare manuscrise mai voluminoase și mai importante din secolul al XIX-lea. Acestea sunt Lättisch-Deutsches Wörterbuch și Deutsch-lettisches Wörterbuch ale lui G. Bergmann din 1806 (primul cu circa 5000, iar al doilea cu 9000 de cuvinte), un dicționar rus-leton al cărui autor este necunoscut (fără 11 Pentru detalii, vezi J. Kruopas, Cel mai vechi dicționar comparativ al limbilor letone și lituaniene, „Literatūra ir kalba”, II, Vilnius, 1957, p. 467—470. 290 partea de mijloc, de la застила́ю la Павлинъ), scris, în opinia lui D. Zemzare, între 1862 și 1869 (aproximativ 10 000 de cuvinte-titlu), dicționarul leton-lituanian-polon al lui A. Juška din 1875 (7818 cuvinte — numărul este indicat de însuși A. Juška la sfârșitul dicționarului; cuvintele letone apar și în a doua variantă a marelui dicționar al lui A. Juška, însă ulterior s-a renunțat la traducerea în letonă)12 și dicționarul lituanian-leton al lui A. Dyrikis din 1872 (aproximativ 10 000 de cuvinte), acum dispărut, dar cunoscut pe larg datorită descrierii din 1935. Așadar, există destul de multe dicționare vechi ale limbii letone. Potrivit calculelor lui D. Zemzare, de la începutul secolului al XVII-lea până la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost tipărite în total douăzeci și două de dicționare bilingve și multilingve, iar manuscrisele a douăsprezece dicționare întocmite s-au păstrat. Prin comparație, se poate aminti că dicționarele tipărite ale limbii lituaniene din secolul al XVII-lea se reduc la unul singur — cel al lui K. Širvydas (deși diferența dintre prima [și a doua?] ediție și edițiile următoare permite aproape să vorbim despre două dicționare distincte); din secolul al XVIII-lea sunt trei (toate în două părți — lituaniană-germană și germană-lituaniană): cele ale lui V. Haack, P. Ruigys și K. G. Milkus; din secolul al XIX-lea, cinci: cele ale lui G. H. F. Nesselmann, cele două ale lui F. Kurschat, precum și cele ale lui M. Miežinis și A. Juška (începutul); cu alte cuvinte, în trei secole au apărut în total doar nouă dicționare (față de douăzeci și două în letonă). S-au păstrat, de asemenea, puține dicționare manuscrise din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea — poate câte trei din fiecare secol (data redactării unora dintre dicționare nu este cunoscută cu claritate); numai din secolul al XIX-lea avem mai multe decât letonii. Desigur, ar fi greșit să concluzionăm, pe baza comparației numărului de dicționare lituaniene și letone prezentate, că lexicografia veche lituaniană a fost, în general, inferioară celei letone: prin calitatea lor (în special prin redarea mai exactă a limbii), dicționarele lituaniene le depășesc adesea pe cele letone din aceeași perioadă, care până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost redactate aproape exclusiv de străini (în principal germani), care nu stăpâneau letona suficient de bine. A cunoaște mai îndeaproape și a caracteriza în mod adecvat un număr atât de mare de dicționare este o muncă dificilă, care cere multă energie, minuțiozitate și timp. În carte nu toate dicționarele sunt tratate cu aceeași amploare. Acest lucru depinde, în primul rând, de dicționarele însele — nu toate au aceeași importanță și aceeași dimensiune; există, desigur, și alte motive, mai subiective — multe dintre dicționare nu au fost încă studiate în mod special, astfel că este greu să le cercetezi pe toate în detaliu dintr-odată. Cel mai mult spațiu în carte îi este acordat dicționarului rus-leton-german din 1872 (al lui Kr. Valdemars), datorită rolului său deosebit în formarea limbii literare letone moderne — aproximativ 117 pagini (p. 218—311 și 503—526), adică mai mult de o cincime din întreaga carte. Aproape la fel de amplu este analizat și primul dicționar (cel al lui G. Mancelius din 1638) — lui îi sunt consacrate aproximativ 100 de pagini 12 Capitolul din cartea lui D. Zemzare „Dicționarul leton-lituanian-polon al lui Antanas Juška” (352—362) completează valoroasa și ampla cercetare scrisă cu minuțiozitate de B. Tolutienė, „Antanas Juška lexicograf” („Literatūra ir kalba”, V, Vilnius, 1961, p. 87—377); sunt prezentate câteva fapte și considerații noi privind relațiile lui A. Juška cu A. Dyrikis și cu comisia științifică a Societății Letone din Riga și, mai ales, este caracterizat dicționarul în sine (interesul se îndreaptă, firește, în principal spre cuvintele și expresiile letone). 291 (pp. 11—63 și 423—470). Descrierile celorlalte dicționare ocupă de obicei doar câteva pagini fiecare. Dicționarele vechi pot fi studiate din diverse perspective. Cel puțin, abordarea poate fi de două feluri: 1) lexicografică, atunci când cercetătorul urmărește să stabilească ce principii și metode lexicografice a folosit autorul pentru a selecta cuvintele din dicționar, a le grupa, a le explica sensurile și a le oferi echivalente în alte limbi, a indica trăsături gramaticale, stilistice, etimologice etc., a ilustra utilizarea cuvintelor prin expresii ș.a.m.d.; și 2) lexicologică, atunci când cercetătorul nu este interesat de „arta” alcătuirii dicționarului, ci de cuvintele pe care acesta le conține, clasificându-le, din perspectiva lingvistului de astăzi, în arhaisme, formațiuni de diverse tipuri, împrumuturi etc. Pentru a contura evoluția lexicografiei, este suficientă o trecere în revistă lexicografică a dicționarelor; în practică însă, studiile asupra dicționarelor vechi cuprind foarte adesea și elemente de lexicologie istorică, ceea ce este pe deplin firesc, întrucât dicționarele vechi sunt totodată monumente ale limbii, astfel că, fără a spune ce aport aduc la istoria limbii și, înainte de toate, la istoria lexicului, caracterizarea lor nu ar fi completă. Autoarea cărții nu menționează nicăieri natura și scopul lucrării sale; totuși, după examinarea conținutului propriu-zis al cărții, se vede că au interesat-o nu atât aspectele strict lexicografice, cât cele lexicologice, adică nu atât metodele de alcătuire a dicționarelor și evoluția lor, cât lexicul dicționarelor și îmbogățirea acestuia. Numai acele capitole ale cărții dedicate în mod special, după cum indică și titlurile, caracterizării diferitelor tipuri de cuvinte din dicționarele individuale sau, mai frecvent, simplelor liste de cuvinte ocupă peste 300 de pagini, adică mult mai mult de jumătate din întregul text al cărții (trebuie amintit aici că cel puțin 75 de pagini sunt ocupate de ilustrații — facsimile ale unor pagini din dicționare, cel mai adesea primele, ale paginilor de titlu sau ale altor documente legate de dicționare). O mare parte din textul rămas este, de fapt, ocupată tot de prezentări ale lexicului și de liste de cuvinte (uneori destul de lungi, cf. germanismele din dicționarul manuscris din 1782, pp. 161—163, neologismele din dicționarul din 1879, pp. 316—319, cuvintele de diferite tipuri din dicționarul manuscris anonim din secolul al XIX-lea, pp. 325—332), chiar dacă acestea nu sunt indicate prin titluri speciale. Întrucât, prin natura sa, cartea D. Zemzarės este în primul rând o lucrare de lexicologie istorică (obiectul de studiu fiind aici lexicul vechilor dicționare letone) și abia apoi una de istorie a lexicografiei, trecând mai departe la câteva observații, se cuvine să începem tocmai cu aspectele lexicale și să ne oprim ceva mai mult asupra lor. Cartea abordează următoarele grupuri lexicale din dicționare: împrumuturi — separat, germanisme, slavisme, lituanisme și cuvinte provenite din limbile fino-ugrice; neologisme și, în general, formațiuni de tipuri distincte; arhaisme semantice (în dicționarul lui G. Mancelis) și neologisme semantice (în dicționarul lui Kr. Valdemaras); dialectisme (discutate separat numai în dicționarele lui G. Mancelis, J. Lange și Kr. Valdemaras); nume proprii; cuvinte internaționale (în dicționarele lui G. Elgeris, K. Elvers, J. Lange, G. Stender și Kr. Valdemaras); termeni (în dicționarele lui G. Mancelis, G. Elgeris, J. Lange, G. Stender și Kr. Valdemaras); arhaisme (în dicționarul lui G. Mancelis). Autoarea nu se mulțumește adesea cu o prezentare generală a unei anumite categorii de cuvinte și cu ilustrarea afirmațiilor sale doar prin exemple caracteris- 292 tice, ci prezintă, după cum s-a menționat, liste alfabetice întregi de cuvinte extrase din dicționare, un fel de glosare ale cuvintelor de un anumit tip sau altul din dicționarele respective. Aceste glosare oferă o cantitate apreciabilă de material pentru lexicologia istorică și pentru un dicționar istoric al limbii letone; pe de altă parte însă, utilitatea lor nu este prea mare. Valoarea lor este diminuată de două aspecte: dificultatea consultării și lipsa de exhaustivitate. Fiind alcătuite pentru dicționare individuale, ele apar fie lângă descrierea dicționarului respectiv, fie la sfârșitul cărții, în așa-numitele anexe (pp. 421—537), fără ca descrierea dicționarului să atragă întotdeauna atenția asupra acestui fapt. În plus, după indicarea unui cuvânt se menționează adesea imediat și în care dintre dicționarele ulterioare (iar uneori și anterioare) mai este atestat, fără a-l mai indica în descrierile acelor dicționare. Din cauza acestei organizări, uneori nu este ușor să fie consultate glosarele respective nici măcar atunci când cititorul este interesat de un cuvânt dintr-un singur dicționar. Cititorul s-ar afla într-o situație cu totul dificilă dacă ar vrea, de pildă, să afle de când și în care dicționare este folosit slavismul care îl interesează — ar trebui atunci să răsfoiască aproape întreaga carte. Dacă cuvintele extrase din dicționare sunt prezentate așa cum a procedat D. Zemzare, nu rămâne decât o soluție: adăugarea la sfârșitul cărții a unui index alfabetic al tuturor cuvintelor. Și mai grav este al doilea neajuns al glosarelor, anume faptul că, de cele mai multe ori, ele nu sunt exhaustive și nu cuprind toate cuvintele de un anumit tip sau altul din dicționar. Din cauza acestui neajuns, glosarele respective nu pot înlocui dicționarul însuși pentru cititorul interesat de cuvinte dintr-o anumită categorie. Dacă, de exemplu, nu găsește slavismul căutat printre slavismele dintr-un anumit dicționar, cititorul nu poate fi sigur că acesta lipsește cu adevărat din dicționar. Ar fi fost mai bine să fie incluse mai puține glosare diferite și să se acorde mai multă atenție caracterului lor exhaustiv. Dintre toate grupurile lexicale, împrumuturile sunt cele mai frecvent și mai pe larg abordate în carte. Un spațiu deosebit de amplu este consacrat slavismelor, ceva mai puțin germanismelor. Liste destul de ample de împrumuturi sunt prezentate din dicționarul lui G. Mancelis, însă și aici se întâlnesc omisiuni: de exemplu, nici la pp. 46—48, nici la pp. 438—441 nu sunt menționate slavismele prezente în acest dicționar baggatz (s. v. Reich) 14113 (acest cuvânt nu îi este deloc necunoscut autoarei, cf. p. 50 din lucrarea sa), Birkaws (ein Schippfund) 375, Blehdis, Blehds (Ein alter Schalck) 19 și Blähds (Schalck) 151, Buhda (Bawrenhäußlein) 28, domant (dencken) 46, ghattaws (bereit) 31 (cf. și Semme ghattawa 17), Kaschohx (Beltz) 30, klanniteeß (bücken) 43, mehroht (messen) 122 (cf. și derivatele ißmehrot, Mehrotais 25), Nabbags (Arm) 22, ißpostiet (arm machen) 22 și ißpohstiet (verwüste) 215 (cf. și Pohstitais 193, pohstitais, pohstischana 215), Pullx (hauffen Volcks) 86, rohbesis (Ziel) 220, schäloht, apschäloht (Sich erbarmen) 27 (cf. și abschäloteeß, schchllex 54, 27), śohliet (verheissen) 91, Swanniet (Slöcken ziehen, leuten) 77 (cf. și swanītai 77; la fel și la 401) etc. Dintre germanismele omise (pp. 48—55 și 441—468) se pot indica, de exemplu, următoarele: Balle (Ball) 27, Bickeris (Becher) 28, Bulldrians (Baldrian) 27, Cantzels 13 Numerele indică aici paginile dicționarului lui G. Mancelis, conform ediției fotografice a acestui dicționar (paginile ediției din 1638 nu sunt numerotate): A. Günther, Altlettische Sprachdenkmäler in Faksimiledrucken, II, Heidelberg, 1929. 293 (Cantzel) 44, Cāntzleris (Cantzler) 44, 402, Dantzis (Tantz) 181, Elle (Hell) 87, Junckars (ein Schreiber auffm Ampte) 402, Keisers (Keyser) 401 (Keysers 101), Kesteris (Küster) 401, klingkis (Handhabe) 84, Kumeles (Camillen) 44; Kungs (Herr) 88, Marskalkis (Marschalk) 122 (Marskalkis 402), Muhhs (Mönch) 126 și Muhx (ein Münch) 401, Pawests (Bapst) 401, Pieskohps (Bischoff) 35 (Pieskhops 401), preddigkis (Predigt) 138 (cf. și preddigrehht 138), Rahtusis (Rathhauß) 139, Rentmeisters și Renckmeisters (Reintmeister) 142, 402, Siepohls (Zwiebel) 222, Skriewers (Schreiber) 161, 402, Strenghes (Strengen) 362, Suckurs (Zucker) 221, Salhves (Salb) 148 (400), Wacktmeisters (Wachtmeister) 404, Wackts (Wacht) 198, Wieges (Feigen) 58, Wieweles (die Fiebel) 273 etc. Listele de împrumuturi extrase din unele alte dicționare prezintă și mai multe lacune. De exemplu, glosarul slavismelor selectate din dicționarul lui J. Kurmin (p. 490—503) pare să cuprindă doar o mică parte din toate slavismele prezente în acest dicționar. Aici sunt indicate doar cinci cuvinte care încep cu litera k- (alte două sunt menționate la p. 209—212), însă acest număr poate fi mărit de câteva ori fără dificultate, chiar fără a consulta întregul dicționar, adăugând cuvinte precum Kalada (Kolęda) 51 (cf. și kaladawojų — Kolęduję 51), kaleka (Niedołężny) 93, karawojis (Kołacz) 51, Kasztanawots (Kasztanowaty) 47, kasztawoj (Kosztuje) 56, Kiarzinia (Koszyk) 56, kierawojų (Kieruję) 48, Kiła (Kiła) 48, Kyłbasa (Kiełbasa) 48, Kłaniejus (Kłaniam się) 49, Kłapatejus (Kłopocę się) 50, klęczeju (Klęczę) 49, Kmins, kminy (Kmin) 50, Knatensz (Knot) 50, Kocz (Aby raz) 1, Kiata (Klatka na zwierza) 49, kryuda (Krywda) 61 (cf. și kryudeju, Kryudejtojs 61), Kudłas (Kosm) 56, Kudłots (Kudłaty) 62, kums și Kyums, kyuma (Kum) 63, Kurtka (Kurta) 64, kurwa (Nałożnica) 87, Kutasys (Kutas) 64, kuźnie (Kowalnia, kuźnia) 56, 64, Kwarba (Farba) 29 etc. Majoritatea acestor slavisme apar rar în limba letonă (cel mai adesea numai în graiurile latgale de sud-est) sau nu sunt cunoscute deloc din alte surse (acest lucru poate fi indicat în glosar); totuși, ele sunt foarte caracteristice dicționarului lui J. Kurmin, iar un glosar al slavismelor care nu le include nu poate oferi o imagine fidelă a slavismelor din dicționarul lui J. Kurmin și, în general, a lexicului său. Unul dintre subiectele abordate în această carte cele mai apropiate și mai interesante pentru baltologi este reprezentat de lituanismele din limba letonă. Autoarea discută mai pe larg numai lituanismele din două dicționare vechi — cele ale lui G. Mancelis și J. Langijus — și oferă listele acestora. Lituanismele din vechile dicționare letone, la fel ca în limba letonă scrisă contemporană, nu sunt numeroase. Acest lucru se vede și din listele menționate ale celor două dicționare. E drept că ele nu oferă încă o imagine cu totul exactă, deoarece, asemenea altor glosare de împrumuturi, au nevoie de completări. Lista lituanismelor din dicționarul lui J. Langijus este cu deosebire insuficientă. Autoarea nu folosește aici rezultatele muncii deja întreprinse în acest domeniu de editorul dicționarului, E. Blese. Prin urmare, celor opt lituanisme din J. Langijus indicate de ea (p. 88) trebuie să li se adauge mai întâi alte unsprezece împrumuturi din lista lituanismelor alcătuită de E. Blese14, precum și, în parte, 14 E. Blese, Nīcas un Bārtas mācītāja Jāņa Langija 1685. gada latviski-vāciskā vārdnīca ar īsu latviešu gramatiku, Rīgā, 1936, p. 553. 294 cuvântul Anckschis (ein nötig Ding), despre a cărui origine E. Blese discută separat15. Dintre lituanismele certe nemenționate nici de E. Blese, nici de D. Zemzare, se mai pot indica următoarele: Geddäht, sägeddäht (ze[r]gehen) și Pa-geddusch (an gekōmen, verdorben) 7616, Gelbäht (beschützen) (cf. și derivatele Gelbeis, Gelbähschana) și Gilbäht (helfen) (cf. și Eegilbäht, Eegilbähschana) 77, Gestées, passgestees (missen) 77 (Passigestees este menționat și de E. Blese la p. 352, 553), Gihmis (ein Gesicht, oder Gestalt, Aussehen eines Dinges) 77, Kähwa (eine Studte, Mähre, Strense) 104, Kettäht (vermeynen) și Paketäht 113 (trei dintre aceste lituanisme — gelbėt, gimís și kėve — nu mai sunt menționate de D. Zemzare, poate pentru că le înregistrase deja pe baza dicționarului lui G. Mancelis; vezi lucrarea sa, p. 45). Lista astfel completată pare să cuprindă deja aproape toate lituanismele lui J. Langijus a căror origine este mai puțin îndoielnică. Alături de lituanismele clare, în limba letonă există, poate, nu mai puține cuvinte care pot fi explicate aproape la fel de bine atât ca lituanisme, cât și ca împrumuturi dintr-o altă limbă (mai ales, adesea, ca așa-numite curonisme) sau ca cuvinte autohtone (adesea, ca arhaisme păstrate în unele dialecte). Cine s-ar apuca să studieze în mod special lituanismele din limba letonă (o lucrare mai amplă în acest domeniu ar fi foarte de dorit) nu ar trebui să lase deoparte nici cuvintele de origine îndoielnică. Sunt lituanisme sau curonisme, de pildă, cuvinte din dicționarul lui J. Langius precum Bangā (un val de apă, val. Bulge) 29, Lenckt (a îmbina, a ceda, a face loc) 139 și Aplenckt (cf. Tahdu — Ackmin’, Zelm’ waigā aplenckt) 140, Mentäht (a amesteca) și Mente (o bucată lată de lemn cu care se amestecă) 156 (autoarea indică și acest din urmă cuvânt printre lituanismele lui G. Mancelis), Stencktees (a se strădui) 287 și altele. Unele cuvinte cu fonetică neletonă pot fi explicate fie ca lituanisme, fie ca germanisme; cf. Kibbeles (o ceartă sau o dispută) 113 (aici și derivatul Kibbeläht) — mai degrabă din lituanianul kibelė „intrigi, capcane; cicăleală; încurcătură” (J. Endzelynas indică drept posibil etimon cuvântul kiba „придирка, прицепка” din dicționarul lui Juška17; în dialecte, kibė este folosit destul de răspândit cu acest sens), Kinckeläht (a întârzia, a face mult caz sau a se foi) 113 — ar putea proveni uneori din lituanianul (už-, su-) kinkeliuoti „a (se) încurca, a (se) încâlci” sau din cuvinte asemănătoare18. Dintre cuvintele a căror fonetică (sau alte trăsături) nu indică o origine neletonă, dar care sunt puțin obișnuite în limba letonă (apar doar în unele texte sau în graiurile de la granița cu Lituania, nu au alte cuvinte înrudite apropiat, cu aceeași rădăcină, și așa mai departe) și ar putea fi considerate aproape la fel de bine atât lituanisme, cât și cuvinte autohtone, neîmprumutate, merită menționat: Buhda (o fire, un fel; este dată expresia Man nhe gir tahda Buhda, astfel că forma de nominativ Buhda ar putea fi și o transcriere greșită în loc de Buhds) 39 — acest cuvânt (și expresia) ceva mai târziu 15 E. Blese, op. cit., p. 509. 16 Paginile sunt indicate nu după numerotarea separată a dicționarului propriu-zis, ci după numerotarea generală a paginilor întregii cărți a lui E. Blese. 17 K. Mülenbachs-J. Endzelins, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīga, 1925—1927, p. 378. 18 Pentru posibila derivare din germană a acestui cuvânt leton, vezi K. Mülenbachs-J. Endzelins, op. cit., II, p. 382. 295 este repetat și în dicționarul manuscris Manuale Lettico Germanicum, dar, după câte se pare, nu este cunoscut deloc din alte surse19; Kalts (schuldig) 106 (cf. și 181) — Endzelynas îl menționează numai din Manuale amintit (unde a ajuns, fără îndoială, din manuscrisul dicționarului lui J. Langijus) și din Mėmelė, aflată la granița cu Lituania (lângă Nėreta)20; și în dicționarul lui J. Langijus, precum și în alte vechi dicționare letone, se găsesc și mai multe cuvinte asemănătoare. Cartea nu se oprește în mod special asupra lituanismelor din alte dicționare: uneori le constată prezența și indică unul sau două exemple (în descrierile dicționarelor Manuale, J. Kurminas, M. Miežinis, A. Juška și ale culegerii de cuvinte a lui M. Felkel din 1879, poate și în câteva alte locuri); în alte cazuri se observă că înșiși autorii dicționarelor au încercat să indice originea lituaniană a unor cuvinte (de exemplu, în descrierile dicționarelor lui G. F. Stender din 1761 și J. Langė); iar în alte locuri lituanismele nu sunt menționate deloc (majoritatea descrierilor dicționarelor sunt de acest fel și, desigur, ar fi greșit să echivalăm lipsa menționării lituanismelor cu absența lor din dicționarele înseși). Pentru a ne putea face o imagine mai clară despre câte lituanisme și de ce fel se întâlnesc în vechile dicționare letone și, de asemenea, pentru a vedea cât de bine au reușit autorii dicționarelor să distingă ei înșiși lituanismele, sunt prezentate aici exemple mai caracteristice din câteva dicționare pe care D. Zemzarė, având de trecut în revistă un număr atât de mare de lucrări lexicografice, nu a putut să le examineze mai pe larg din acest punct de vedere. În micul dicționar al lui G. F. Stender din 1761 (dicționarul propriu-zis, fără a socoti diversele anexe și gramatica tipărită împreună cu el, are doar 173 p.) sunt considerate lituanisme (alături de ele apare abrevierea Lit.) cel puțin douăzeci de cuvinte (fără a socoti unele derivate suplimentare oferite uneori alături de acestea), aproape toate (cu excepția, după câte se pare, doar a lui Bumbisi și pikts) fiind date între paranteze drepte, adică drept cuvinte nerecomandate în limba scrisă. Dintre aceste douăzeci de cuvinte, doar câteva sunt lituanisme incontestabile, și anume: Bumbisi (Reformirten) 27, dabbar (jetzt) 27, gīltens (Tod, Todtengeripp, it. der wie im Grabe gelegen aussieht), 45, praggars (den man nicht satt machen kan) 110. În privința cuvintelor balla (Blankwasser, Morast) 19, dirwans (neu gerissen Land) 32, e greu de spus dacă sunt lituanisme sau doar echivalente ale unor cuvinte lituaniene. Originea cuvintelor ķirnis și ķirļis (magere Sau) 63 nu este pe deplin clară; cf. dialectalul lituanian kī̆nuiti „a muri” și kirļėti „a se ofili, a se diminua”, ķirļytis „a pieri, a se ofili”. Între timp, încă nu s-a lămurit dacă pot fi considerate baltice denumirile buruienii de in numite de botaniști Camelina sativa, letona judri 53 19 Cf. J. E n d z e l ī n s - E. H a u z e n b e r g a, Papildinājumi un labojumi K. Mūlenbacha Latviešu valodas vārdnīcai, I, 1934—1938, 257 (s.v. II būda), Rīgā. 20 K. M ū l e n b a c h s - J. E n d z e l ī n s, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīgā, 1925—1927, p. 146. La p. 88 din lucrarea sa, D. Zemzarė include adjectivul kalts „vinovat” printre cuvintele pe care însuși J. Langijus le considera lituanisme (în realitate, după câte se pare, el nu a menționat nicăieri că acest adjectiv ar fi lituanian; dimpotrivă, printr-o etimologie populară, l-a socotit leton, legat de verbul kalt „a bate”: kalts esas alb zur Schuld geschaffen 106); cu toate acestea, în prezent aceste cuvinte sunt recunoscute ca fiind autohtone, înrudite cu cuvintele lituaniene corespunzătoare; la p. 374 a lucrării, unde se discută lista de cuvinte a lui J. Alunans, adjectivul kalts este deja menționat împreună cu alte împrumuturi din limba lituaniană. 296 (sunt cunoscute și formele judras, -ės), lituaniană judrà (și jūdrėj)²¹; poate că ele sunt legate de judrùs, -i, judėti și de alte cuvinte din aceeași familie; cf. denumirile aceleiași plante în germană Dotter, în suedeză dådra (vechea formă dudra), precum și în engleză dodder „Cuscuta (o altă buruiană de in)” etc., care sunt asociate (deși nu de toți etimologii) cu engleza dodder „a tremura, a se clătina, a se legăna”, norvegiana dudra „a tremura”, dialectalul german tottern „a se clătina, a se mișca”? Următoarele presupuse lituanisme ale lui G. F. Stender par a fi pur letone: gau̇t (=guht) 44, gumba (eine Manns­krankheit, der Räderkuchen genannt) 50, keiris (linksch) 62, perpt (quie­nen), -plis (was vom Vieh nicht recht fortkommen will) 104, pikts, a (böse, arg, scharf) 105, šebs, šebbu (spät), pašebbinat (verspäten) 131. Restul „lituanismelor” îl alcătuiesc slavismele batschwīnisch (die Blätter der rothen Rüben, die zum Essen zubereitet werden) 20, bl̦uhdeht (irren, herum streifen) 24, durns (doll, dwatsch) 37, gluppis (einfältiger Tropf) 46, pekle (Hölle, morastiger Weg) 104, plihte (Ziegelstein) 108; este foarte posibil ca unele dintre aceste cuvinte să nu fi fost preluate direct din limbile slave, ci prin intermediul limbii lituaniene, caz în care includerea lor printre lituanisme ar fi pe deplin justificată (o asemenea interpretare s-ar potrivi mai ales primelor trei cuvinte; cf. slavismele din limba lituaniană bačviniai, blūdėti, dūnas). Chiar și o trecere în revistă sumară a acestui dicționar arată că majoritatea lituanismelor autentice au rămas nemarcate în el. Acest lucru poate fi confirmat, de pildă, de cuvinte precum cele de mai jos, care nu au alături abrevierea Lit. (de regulă, spre deosebire de cuvintele marcate cu Lit., acestea sunt date fără paranteze drepte): bandas (es) (Knechtssaat, i t. Nebenverdienst, ausserordentlich Profit) 20 (cu câteva derivate) — din lituanianul bandà „ogorul semănat de un lucrător tocilar; suplimentul la salariu acordat lucrătorului tocilar în natură (cereale, cartofi, carne, pâine...)”, gélbhet (einen Flüchtigen verbergen), -tees (sich durch die Flucht retten) 44 — din lituanianul gélbe-ti(s), gihmis (Angesicht, Ebenbild) 44 — din lituanianul gýmis „față, înfățișare; imagine, portret”, gillas (-is, -otas, -ens) (Pferdegeschwār, die sich wie Erbsen und Nüsse zwischen Fell und Fleisch setzen) 45 — din lituanianul gilė (gilė, gilia, gilīs, -iēs, gīlis, -io) „ghindă; glandă”, gint, is (zu Grunde gehen) 45 — din lituanianul gęsti (gendù > dialectul estic al aukštaitienilor gindu > letonă *gindu, ulterior gįnstu; terminația de prezent -in- s-a generalizat în letonă la întregul verb)²², ginta (Familie, Anhang) 45 — din lituanianul gentis (gentė) „toți membrii familiei; rudă, membru al familiei; prieten apropiat” (probabil împrumutat din dialecte în care se pronunță -in-), gīrgse (Knorrband, d. i. wenn es am Gelenk der Armes wehe thut) 45 — din lituanienele girgždė, girgždà „scârțâit, scrâșnet”, kehwe (Stutte) 61 — din lituanianul kėvė „mârțoagă; animal slab și nevolnic”, paġires (=patsirras) 100 — din lituanianul pagiros; aici găsim și lituanismele mai îndoielnice, menționate deja în dicționarul lui J. Langijus, kibbele (Verdruß und Lärm) 62, kin̦keleht (sich kuppeln, quackeln) 62. Și J. Langė a încercat să distingă lituanismele. În lista cuvintelor mai rare și, în general, mai importante pentru istoria limbii, preluate de la el și publicate de P. Šmits (vezi nota 2), treisprezece cuvinte poartă abrevierea Lith. Dintre acestea, numai două sunt ne- 21 E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg-Göttingen, 1955 tt., p. 196. 22 J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, Rīga, 1951, p. 171. 297 lituanisme îndoielnice, și anume: dsaugtees (lustig seyn), care în partea a doua a dicționarului este scris mai corect (dar deja fără abrevierea Lith.) dschaugtees (sich lustig machen), — din lituanianul džiaugtis, și gēela (die rothe Ruhr) — din lituanianul gėlà (tarm. giela) „diaree, dizenterie; durere puternică“. Drept lituanisme s-ar mai putea considera cuvintele dals (eine Sense) — din lituanianul dalgis și ustuppis (der dritte Ehemann) — din lituanianul užtupýs, deși în dicționarul lui K. Mühlenbach — J. Endzelīns ele sunt considerate echivalente ale unor cuvinte lituaniene. Toate celelalte nouă cuvinte sunt, se pare, pur letone; majoritatea au echivalente și rude apropiate în limba lituaniană. Din aceeași listă reiese că și J. Langē a lăsat majoritatea lituanismelor fără indicații privind originea. Aici găsim următoarele lituanisme, fără abrevierea Lith.: gēerklē, pagēerklē (soll das deutsche Gurgel seyn) — din lituanianul gerklė, pagerklė (pagerklė, desigur, ar putea fi uneori format și de letoni înșiși pornind de la lituanismul gerklė; cf. formații asemănătoare padegune „sub nas“, pakakle „ceafă, bărbie, gușă“), jentes (Familiē, Geschlecht) — provenit din gentes23, singularul gente < lituanian gentė (gentis), kēppals (auf den Kohlen gebratener Teig) — din lituanianul kėpalas, Schabbals (ein Kurzsichtiger [von Pferden gesagt]) — din lituanianul žabalas, -à „sașiu, chior“, schalga (eine Angelruthe, Pohl, Paß; Spitzrute) — din lituanianul žalgà „prăjină flexibilă, nuia mare“, schebis (buntköpfig Vieh) — din lituanianul žēbras, -à „cu botul pătat, cu pete mici“, precum și bumbisi și bombihsi și girgsde și girsde, menționate deja în dicționarul lui G. F. Stender din 1761. În partea letonă-germană a dicționarului lui G. F. Stender din 1789, lituanismele nu sunt de regulă marcate (abrevierea Lith. este foarte rară). În acest dicționar au fost incluse aproape toate lituanismele din dicționarul din 1761, dar apar și altele, dintre care majoritatea au fost, se pare, preluate din J. Langē împreună cu alte cuvinte (adesea dicționarul adaugă lângă ele litera L. = Lange). De exemplu, ca și cuvinte ale lui J. Langē sunt prezentate aici lituanismele kēpparoht — adăugat în paranteză lângă kēppureht (Zappeln, wie ein Windelkind mit Händen und Füssen spielen) 106, cunoscut chiar de G. F. Stender — cf. lituanianul išsikėparoti „a ieși cu greu, a se descurca“, kėperuotis „a da din mâini și din picioare“ și apsi-kepurėti „a se răsturna, a cădea (brusc, astfel încât mâinile și picioarele să-i atârne)“, kept (haften), keptees (anhaften) 106 — din lituanianul kėpti (kėmpa, kėpo) „a se lipi, a se prinde“ etc. Dintre lituanismele menționate mai sus, unul necesită o explicație ceva mai amplă: bumbizi (bombizi): în dicționarul lui G. F. Stender din 1761 Bumbisi (Reformiren. Lit.) 27; la J. Langē (calificat drept cuvânt rar!) bumbisi (in Kurland nennen sie so die Reformirte) II 68, bombihsi I 433. În prezent, în Sunakste (nu foarte departe de Lituania), este cunoscut bumbize (bumbižu ticība „calvinism“), derivat în primul rând din lituanianul bumbizas [bumbī.zas] „calvinist“24, adică din forma dialectală (a dialectului aukštaitian, ry-bambizas. 23 Mūlenbachs-J. Endzelīns, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīgā, 1925—1927, p. 110. 24 J. Endzelīns-E. Hauzenberga, Papildinājumi un labojumi K. Mūlenbacha Latviešu valodas vārdnīcai, I, Rīgā, 1934—1938, p. 252. 298 (din dialectele aukštaitiene) forme. De aceeași origine sunt, desigur, și bumbizi și bombizi din dicționarele vechi (cel din urmă, dacă este consemnat corect, ar putea proveni din forma dialectală lituaniană bombiz.(a)s [Vaškai] sau dintr-o formă asemănătoare). Lituanianul bambizas era considerat odinioară un slavism25. În polonă există într-adevăr cuvântul bombiza, bambiza „(peior.) preot protestant; om greoi, gras, pântecos“, pe care lingviștii polonezi îl derivau odinioară din latină, deși nu reușeau să-i găsească etimonul autentic: J. Karlowicz indică latinescul medieval bombizare „a fi umflat de sine, a vorbi pompos“26, iar A. Brückner — latinescul bombyx27. Totuși, acest cuvânt este cunoscut numai din așa-numitele graiuri ale polonezilor din Lituania28, iar numai acest fapt ne îndeamnă să credem că a ajuns acolo din lituaniană. T. Zdancewicz, trecând recent în revistă lituanismele din graiurile poloneze din împrejurimile Sejnului, a inclus pe bună dreptate printre ele și cuvântul bamb’iza „om masiv, gras; cleric de confesiune necatolică“, derivându-l din lituanienele bambizà și bambizas, bambýzas29. Drept lituanism trebuie considerat și bielorusul bambíza „om greoi, grăsan“, cunoscut din glosarul lui M. Harecki30. Lituanianul bambizas este cunoscut din graiuri foarte diverse, dar nu se poate spune că ar fi folosit pe întregul teritoriu al limbii lituaniene. Sensurile sale (dintre care marele Dicționar al limbii lituaniene distinge șase) sunt de două feluri, și anume: „om pântecos, rotofei (mai ales despre copii); copil neastâmpărat și rău; om greoi, leneș, netrebnic“ și „preot de confesiune necatolică (reformată, evanghelico-luterană) sau, în general, persoană de altă credință“. În aceeași localitate, cuvântul este folosit cel mai adesea numai cu unul dintre aceste sensuri. Sensuri la fel de duble are și bambizà (cunoscut în sudul teritoriului lingvistic lituanian), însă bambýzas (Klaipėda, Pernarava, Šiaulėnai) este cunoscut deocamdată numai cu sensul de „copil rău“. Sensurile acestor cuvinte legate de deosebirile religioase dintre oameni sunt, fără îndoială, secundare. Sensul lor inițial este „om pântecos, rotofei, dolofan“; ele trebuie considerate, se pare, derivate ale verbului bãmbti, -sta, -bo „a se îngrășa, a se umfla, a se boci“ (din aceeași rădăcină sunt bámba, bámbėti, bambsóti etc.31), la fel ca și cuvintele cu sens asemănător bãmbalas „copil gras și dolofan; om mic și îndesat, rotofei“, bamblys „copil îndesat, de obicei cu burta mare, neastâmpărat; om scund și gras; om stângaci, netrebnic“. Există și alte denumiri peiorative de persoane formate de la verbe cu sufixe identice sau asemănătoare, care conțin -za(s), de exemplu: vėpiza „flecar“; bambėzas „morocănos, bombănitor“, kernėzas „om, animal sau copac rămas nedezvoltat, plăpând, pipernicit“ (: kernėti „a se veșteji, a crește pipernicit“), švelpėzas „om care șuieră când vorbește“ (: švélpti „a vorbi șuierat“); keikãzas „persoană care înjură des, înjurător“. 25 J. Balčikonis, Lietuvių kalbos žodynas, I, Vilnius, 1941, p. 515. 26 J. Karlowicz, A. Kryński, W. Niedźwiedzki, Słownik języka polskiego, I, Warszawa, 1900, p. 189. 27 A. Brückner, Słownik etymologiczny języka polskiego, Warszawa, 1957, p. 35. 28 J. Karlowicz, Słownik gwar polskich, I, Kraków, 1900, p. 104. 29 „Lingua Posnaniensis“, VIII, Poznań, 1960, p. 336. 30 M. Гарэцкі, Невялічкі беларуска-маскоўскі слоўнік, Вільня, 1919, p. 27. 31 E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg-Göttingen, 1955 tt., p. 33. 299 narnāžas „care vorbește în timp ce merge, mormăitor”; čiupėiza „apucă, prinde” etc. Revenind la analiza împrumuturilor din cartea D. Zemzarėi, trebuie spus că aici împrumuturile sunt, în general, delimitate corect de celelalte cuvinte. Pentru identificarea împrumuturilor, autoarea se bazează cel mai adesea pe dicționarul lui K. Mülenbachs-J. Endzelīns și pe cercetările lui J. Ževeris despre germanisme, iar în cazuri aparte și pe alte lucrări de etimologie (de pildă, dicționarul lui E. Fraenkel și altele). Se întâlnesc ceva mai des doar locuri în care un împrumut incontestabil este considerat cuvânt pur leton (ceea ce explică în parte și caracterul incomplet al listelor de împrumuturi prezentate) și este chiar indicat ca echivalent leton al unor împrumuturi, ca exemplu al unui anumit tip de derivare letonă sau în mod asemănător. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu slavismele diva (și divs) p. 137, (es) duomā p. 70, krāsa (cu derivatul krāsains) p. 81 (cf. și p. 290; totuși, la p. 294 se arată deja că J. Endzelīns îl consideră slavism), pātaga p. 49, sedlenieks p. 70 (derivat al slavismului sedli), tirdzniecība p. 312 (se bazează în ultimă instanță pe slavismul tirgus, deci nu poate fi inclus la „denumirile de origine letonă”), germanismul kūts (pătruns prin prusacă și poate și prin lituaniană32), cuvântul buras p. 55, împrumutat din limbile fino-ugrice (originea lui a fost elucidată temeinic și pe deplin convingător de E. Nieminen33), precum și câteva alte cuvinte. La p. 472, printre alte slavisme ale lui G. Elger sunt menționate pe bună dreptate și kulita și kalita „săculeț, traistă”, însă cele două sunt interpretate în mod greșit ca un singur cuvânt (cum s-ar explica atunci apariția lui -a- în loc de -u-?), despre care autoarea consideră că ar proveni din rusă și bielorusă куль, cu adăugarea, se pare, în letonă, a unui sufix diminutival (dar atunci am avea doar -īte, nu -ita!). În realitate, cuvântul kalita, ca și varianta lui mai cunoscută kalite, provine din rusa калита34 sau din bielorusa каліта (cf. și polona veche kalita) — așadar, din aceeași sursă ca și lituaniana kolytà35 (rar kolỹtė). Slavismul kulīta, kulīte are o cu totul altă origine. Pentru cea de-a doua variantă (forma kulīte), explicația menționată a lui D. Zemzarė ar putea fi uneori potrivită (kulīte apare și în dicționarul lui K. Mülenbachs-J. Endzelīns la cuvântul kule<куль sau polonezul kul, însă din sensul indicat nu reiese că ar fi o formă diminutivală a acestui cuvânt36). Totuși, ar fi mai sigur să explicăm, având în vedere varianta cu -a (dacă aceasta este într-adevăr atestată în limbă și nu a apărut din cauza incapacității autorilor vechilor texte de a distinge vocalele finale), că acel cuvânt kulīta 32 K. Mülenbachs-J. Endzelīns, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīgā, 1925—1927, p. 338, E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg-Göttingen, 1955 tt., p. 322. 33 E. Nieminen, Die baltischen und ostseefinnischen Ausdrücke für Segel, „Zeitschrift für vergleichende Sprachforschung auf dem Gebiete der indogermanischen Sprachen“, t. 72, Berlin, 1955, p. 129—160. 34 K. Mülenbachs-J. Endzelīns, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīgā, 1925—1927, p. 141. 35 E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg-Göttingen, 1955 tt., p. 281. 36 K. Mülenbachs-J. Endzelīns, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīgā, 1925—1927, p. 306. 300 (kulite) este rezultatul contaminării sinonimelor kalita (kalite) și kule. Această interpretare este susținută și de lituanianul (din unele graiuri samogițiene) kulytą (2) „punguță; (anat.) scrotum”, apărut, fără îndoială, prin contaminarea slavismelor cu același sens kolytą și kūlis (kulys, kulė). La p. 381, printre slavismele vorbite de pescarii letoni (locuitorii din Kuršu Užmarijo), împrumutate prin limba lituaniană, este menționat în mod greșit ee-win̦jaht: lituanianul į-vynioti nu este nicidecum un slavism. Cea mai mare parte a observațiilor de sinteză care alcătuiesc capitolul final, „Despre lexicografia letonă” (p. 408—420), este consacrată problemelor împrumuturilor din limba letonă. Printre altele, autoarea, bazându-se pe cercetările existente privind împrumuturile și pe propriile observații, indică numărul aproximativ al împrumuturilor din limba letonă. Numărul total al lituanismelor dialectale și învechite nu depășește două sute, iar în limba literară s-ar fi încetățenit câteva zeci de cuvinte provenite din lituaniană. Germanismele ar fi peste trei mii (incluzându-le și pe cele cunoscute numai din texte mai vechi), dintre care aproximativ cinci sute s-ar fi încetățenit în limba scrisă. Împrumuturile din estonă și livoniană ar fi peste cinci sute (atâtea sunt trecute în revistă în disertația lingvistului eston K. Aben), iar cele folosite în limba scrisă — aproximativ optzeci. După împrumuturi, cea mai mare parte a cărții (peste o sută de pagini) este dedicată neologismelor și cuvintelor aparținând diverselor tipuri de formare. Numai derivatelor din dicționarul lui Kr. Valdemaras din 1872 le sunt consacrate 81 de pagini (223—289 și 503—518). Dintre celelalte dicționare, doar derivatele lui G. Mancelis sunt examinate ceva mai pe larg (p. 20—30 și 423—431). Cartea cuprinde observații valoroase despre productivitatea anumitor tipuri de formare în dicționarele menționate și oferă material pentru clarificarea originii unor neologisme folosite astăzi în limba literară. Dintre aspectele formării cuvintelor care stârnesc îndoieli și inexactitățile din acest domeniu, atrage mai întâi atenția termenul „derivate scurte” (letonă īsie atvasinājumi), folosit în carte într-un mod foarte imprecis. După cum se vede din exemplele de la p. 79—80, sunt numite astfel cuvinte de cele mai diverse structuri și origini: unele nu pot fi încadrate la niciun fel de derivate, fiind fie împrumuturi izolate, cf. lituanismele g̦ieda, g̦inta, slavismele k̦āse, uoma, fie, deși sunt letonisme, cuvinte simple sau simplificate, fără cuvinte-bază înrudite derivațional, cf. daiļš, īpats; altele sunt într-adevăr derivate evidente, dar nu pot fi tratate toate la fel, deoarece fie sunt formate cu sufixe, cf. mākslis, sekme, vēsma, fie aparțin derivatelor formate cu terminații, cf. pines, slāpe, žnauga. Folosită astfel, expresia „derivate scurte” nu mai este, de fapt, un termen de formare a cuvintelor, ci doar un înlocuitor nepotrivit pentru expresia mai simplă „cuvinte scurte” (dacă mākslis și alte asemenea cuvinte mai pot fi considerate scurte). Termenul pentru denumirile de agent (nomina agentis) (letonă darītāju vārdi) este folosit în carte, de asemenea, într-un sens prea larg; de pildă, se aplică unor derivate cu sufixul -nieks, foarte diferite ca sens și formare, precum bezdievnieks, bezmājnieks, bufetnieks, lērum nieks, pagrābnieks și altele (p. 328). În realitate, acest termen se potrivește doar unui număr mic de 301 derivate cu sufixul -nieks — celor formate din verbe (sau cel puțin aflate în prezent într-un raport derivațional cu verbe), cf. mērnieks (:mērīt), strādnieks (:strādāt) și altele. În unele locuri, sufixele sunt delimitate incorect; de exemplu, dintre cele unsprezece derivate ale lui G. Mancelis menționate la p. 27 ca fiind formate cu sufixul -ava, doar două au cu adevărat acest sufix — Pällawas ir Raggawas, iar toate celelalte sunt formate cu sufixul — tava, cf. kahstawa, Reestawa și altele. Exemplele de cuvinte compuse prezentate din dicționarul lui G. Mancelis (p. 30) nu se deosebesc prin formarea lor de cuvintele compuse din alte texte și din letona actuală. Nu se menționează nici măcar că în acest dicționar se găsesc și formațiuni rare și neobișnuite, precum Darrwa-wazele (Therpudel) 360, Dsirnawa-ackmins (ein Mühlstein) 312, Wassara-swehtki (Pfingsten) 136 și altele, în care vocala de legătură -a- ar putea fi uneori pusă în legătură cu vocala finală de temă ā, dacă, desigur, nu este vorba de rezultatul unei transcrieri inexacte de către un autor străin. Celelalte aspecte lexicale sunt abordate mai rar și într-un cadru mult mai restrâns. Se pare că problema terminologiei juridice din dicționarul lui G. Mancelis ar trebui tratată cu mai multă prudență. Este prea îndrăzneț să se afirme că la începutul secolului al XVII-lea se formase deja o terminologie juridică letonă (p. 58). Contrar opiniei autoarei, dicționarul lui G. Mancelis nu oferă suficiente date pentru o asemenea afirmație. Majoritatea cuvintelor lui G. Mancelis pe care autoarea le prezintă drept termeni juridici (p. 59 și 431—438) pot fi înțelese și ca simple cuvinte din limbajul cotidian, cf. burt, dalīšana, draudēt, draudzība, durt, dzimtene, griezums, palīgs, slēpt, šķirt, vilt(e)nieks, zaglis etc. (după cum se vede, printre ele se află și cuvinte foarte vechi, cu echivalente exacte în alte limbi înrudite). Pe baza exemplelor adunate de autoare s-ar putea chiar încerca demonstrarea tezei opuse, și anume că la începutul secolului al XVII-lea nu exista încă o terminologie juridică stabilizată, deoarece dicționarul oferă destul de des mai multe cuvinte pentru aceeași noțiune, cf. apłaupīts, appuostīts ir izpuostīts, bārties ir rieties, atzīt ir izsacīt, kult ir sist, nepaties(s) ir netaisns, pretī stāvēt ir pretī turēties, saderēt ir salīdzenāt, suods ir tiesa (suodāties ir tiesāties) etc. Interesul larg al autoarei pentru lexicul dicționarelor i-a permis, în multe cazuri, să stabilească sursele dicționarului descriptiv, să arate cât și cum a preluat autorul dicționarului din dicționarele anterioare și ce a adăugat el însuși. Totodată, se explică felul în care au apărut în dicționarele vechi unele cuvinte deformate, inexistente în limbă, dintre care câteva au ajuns chiar și în dicționarul lui K. Mīlenbahs—J. Endzelīns, de exemplu, atleties (în loc de atslēties), ātuoties (în loc de āļuoties), ikls (în loc de īls), kapuole (în loc de kāpele), vezi p. 96—97. Nu prea multe se pot spune despre analiza structurii dicționarelor și, în general, a aspectelor lexicografice. Cel mult, că aceste chestiuni sunt abordate în carte într-o măsură oarecum insuficientă. Din ea nu se poate obține o imagine pe deplin clară asupra modului în care s-au format și s-au perfecționat treptat metodele de lucru lexicografic, asupra măsurii în care autorii dicționarelor au fost independenți în această privință și asupra măsurii în care au depins de predecesorii lor, asupra influenței exercitate asupra evoluției lexicografiei letone de lexicografia germană și a altor popoare din aceeași perioadă etc. 302 Caracteristicile structurii dicționarelor sunt, din cauza conciziei lor, pe alocuri inexacte. De exemplu, vorbind despre dicționarul leton-german publicat de A. J. Stender în 1820, împreună cu un manual de limba germană37, se afirmă că aici sunt grupate într-un singur loc cuvintele cu aceeași rădăcină și că, de asemenea, „uneori sunt alăturate și cuvinte apropiate ca sens, de pildă, aisdars și aisleija 30, dihziba și leeziba 35” (p. 199). În realitate, lucrurile stau oarecum altfel. Lângă dihziba este adăugat, doar între paranteze, ca o explicație, leeziba (acest din urmă cuvânt apare și la locul său alfabetic, p. 45), și acesta este poate singurul caz de acest fel din întregul dicționar, în timp ce înscrierea lui aisdars, aisleija pe același rând nu permite concluzia că autorul ar fi urmărit aici să reunească într-un singur articol de dicționar cuvinte cu sensuri apropiate, fiindcă aceste două cuvinte sunt unul după altul în ordine alfabetică, iar particularitatea cea mai caracteristică a structurii acestui dicționar constă tocmai în faptul că, pentru economisirea spațiului, pe un singur rând sunt scrise mai des nu câte un cuvânt, ci câte două (uneori trei sau patru) cuvinte alăturate alfabetic; adesea, asemenea cuvinte de pe un singur rând nu au nimic în comun între ele. A se compara, numai de pe pagina 37 a dicționarului, ehka, ehna, ehrglis (Gebäude k. Schatten m. Adler m.); ehrselis, ehselis (Hengst m. Esel m.); esis, ezzeščhi (Schweinigel m. Egge w.); gailis, gaiščh, gaišma (Hahn m. hell, Licht k.); gaßpascha, gattaws (Frau w. fertig) și alte cazuri asemănătoare. Caracterizarea articolelor din dicționarul german-leton al lui K. Elvers (1748) este și ea mult prea succintă: „Cuvintele din coloane sunt aranjate în cuiburi” (p. 113). Poate că într-adevăr majoritatea articolelor acestui dicționar cuprind câteva cuvinte înrudite; a se compara abschaffen (împreună cu Abschaffung) 12, abschneiden (cu Abschneidung, Abschnitt) 14, anfrischen (cu der Anfrischer; dar separat și anfrischung) 31, kauff en (cu Kauffmann, Kauffmannschaft, der Kauff, Käufer, kauffbar; totuși, și în acest caz, separat, einkauffen și alte cuvinte cu prefix, chiar și gekaufft) 185. Însă, în multe locuri, derivate sau compuse nu mai puțin evidente nu sunt incluse lângă cuvântul de bază, ci formează articole independente; a se compara abend, abendbrod, abend Demmerung, abend Essen etc. 3—4, aendern și aenderung 23, billig, billigen și billigkeit 102, gemein, gemeine, gemeiniglich și gemeinschaft 163. Există chiar destul de multe cazuri în care același cuvânt formează mai multe sau chiar o duzină de articole — de regulă, tot atâtea câte sensuri distincte are; a se compara abnehmen, cu o duzină de articole, p. 10—11. În încheiere, trebuie să ne referim separat la dicționarele lui G. Elger și J. Kurmin, să completăm și să precizăm întrucâtva ceea ce s-a spus despre ele și despre autorii lor, puțin cunoscuți nouă, mai ales despre dependența acestor dicționare de dicționarul lui K. Širvydas, în cartea lui D. Zemzare. Georg Elger este singurul scriitor catolic leton cunoscut din secolul al XVII-lea. Născut în 1585 la Valmiera, a studiat la Academia din Vilnius și la seminarul catolic din Braunsberg (actualul Braniewo, în Polonia); în 1607 a intrat în ordinul iezuit. A predat retorica la Academia din Vilnius38; unii istorici îl menționează (împreună cu K. Širvydas) printre profesorii de seamă ai primului secol de existență a Academiei din Vilnius 37 A. J. Stender, Wahzu Wallodas-un wahrdu-gramata..., Jelgavā, 1820. 38 J. Bielinski, Uniwersytet Wileński (1579—1831), III, Kraków, 1899—1900, p. 163. 303 39. Din 1620 a activat ca misionar iezuit în diferite localități din Letonia (Riga, Cēsis, Ilūkste, Jelgava), iar între 1631 și 1635 la Smolensk, în 1636 la Orșa. În 1638 sau puțin mai devreme s-a stabilit la Daugavpils; în același an a deschis aici o școală de gramatică40, iar mai târziu a fost o vreme superiorul iezuiților din Daugavpils. A murit la Daugavpils la 30.IX.1672, la vârsta de 88 de ani. Naționalitatea sa nu este cunoscută cu certitudine. În biografia scrisă la mijlocul secolului al XVIII-lea de iezuitul lituanian P. Pošakovskis se menționează că era Natione Livo, patria Volmariensis41. J. Brown îl numește leton42 (la fel procedează și o mare parte dintre cei care au scris despre el ulterior). Lingviștii însă, judecând după greșelile de limbă din scrierile lui G. Elger, îl consideră fără îndoială german43. Prima carte letonă a lui G. Elger — un imnarium publicat la Braunsberg în 1621 — nu s-a păstrat. Abia după o jumătate de secol, la tipografia iezuiților din Vilnius au fost tipărite alte trei lucrări religioase ale sale în letonă: în 1672, Evangelia Toto anno și Catechismus, iar în 1673, Cantiones Spirituales (se pare, o ediție completată a imnariului din 1621). În cele din urmă, încă zece ani mai târziu, a apărut aici și lucrarea sa cea mai importantă — dicționarul trilingv Dictionarivm Polono-Latino-Lottauicvm. Opus posthumum. R. P. Georgii Elger... Vilnae, 1683. În plus, s-a păstrat până în zilele noastre, din fericire, manuscrisul său Evangelia et Epistole toto anno, al cărui text a fost publicat recent de K. Dravinis44. Coperta acestui manuscris, alcătuit din 70 de file (cinci pagini sunt albe), era căptușită pe interior cu hârtie care s-a dovedit a fi parte dintr-un imnariu manuscris pierdut al lui G. Elger, cuprinzând un index alfabetic al cântărilor. Indexul arată că acel imnariu era mai mic decât cel publicat în 1673, dar, după toate probabilitățile, mai amplu decât imnariul din 1621, care nu s-a păstrat45. Toate scrierile ulterioare ale lui G. Elger, după cum s-a menționat, au fost tipărite la Vilnius, iar istoria acestui manuscris este, de asemenea, legată de Vilnius. Editorul arată că manuscrisul ar fi fost primit de la o persoană particulară din Berlin și că ar fi ajuns acolo din Vilnius în timpul ultimului război, însă spune că nu știe cu mai multă precizie unde s-ar fi putut afla manuscrisul la Vilnius. Putem completa întrucâtva această istorie: manuscrisul era păstrat în secția de manuscrise a Universității din Vilnius, făcea parte din colecția de manuscrise bibliotecare (științifico-literare), organizată încă înainte de război de M. Brensztejn, și avea cota 200846. De aici 39 St. Załęski, Jezuici w Polsce. IV (cz. 1), Kraków, 1905, p. 96. 40 St. Załęski, op. cit., IV (cz. 3), 1314. Totuși, se pare că școala iezuită din Daugavpils funcționa deja ceva mai devreme; a se vedea Latvijas vēstures avoti, Latvijas vēstures institūta izdoti. III. Latvijas vēstures avoti jezuītu ordeņa archīvos. 1 d. (sakārtojis Dr. J. Kleijntjenss), Rīgā, 1940, p. 245. 41 J. Kleijntjenss, op. cit., I d., p. 470. 42 J. Brown, Biblioteka pisarzów assystencyi polskiej Towarzystwa Jezusowego, Poznań, 1862, p. 168. 43 Plg. A. Augstkalno užuominas: „Ceļi“, V, Rīgā, 1935, p. 46—47; Rīgas Latviešu biedrības Zinātņu Komitejas Rakstu krājums, XX, Rīgā, 1938, p. 111. 44 Evangelien und Episteln. Ins Lettische übersetzt von Georg Elger. Bd. 1. Texte. Hrsg. von K. Draviņš, Lund, 1961, XXII+152 (=Slaviska Institutionen vid Lunds Universitet. Text-och materialutgåvor. 1.). 45 Op. cit., XXI—XXII. Textul indexului este redat la p. 142 a publicației. 46 Polski slownik biograficzny, VI, Kraków, 1946—1948, p. 227. 304 În anii ocupației germane, manuscrisul a fost ridicat și dus, după cum s-a aflat acum, în Germania. Fără îndoială, acest manuscris se aflase aici și înainte de Primul Război Mondial, în secția de manuscrise a așa-numitei Biblioteci Publice din Vilnius — printre altele, manuscrisele latine din jur (sign. 2006, 2007, 2009, 2010), care au inserții tipărite cu inscripția Рукописное Отделение Виленской Публичной библиотеки, îngăduie această presupunere. Fondul de manuscrise al Bibliotecii Publice din Vilnius, deschisă în 1867 în fostul sediu al universității, era alcătuit, după cum se știe, în cea mai mare parte din manuscrisele Comisiei Arheologice aflate deja aici cu ceva timp înainte, precum și din colecțiile de manuscrise ale mănăstirilor, școlilor și persoanelor private confiscate după 186347. Deocamdată nu se poate preciza mai exact de unde a ajuns manuscrisul lui G. Elger în fondul de manuscrise. În manuscrisul propriu-zis, după cum indică editorul, există o însemnare de altă mână, care arată că manuscrisul aparținuse cândva colegiului iezuit din Daugavpils. Într-un fel sau altul, el nu a ajuns cu totul întâmplător la Biblioteca Publică din Vilnius (astăzi Biblioteca Universității): aici găsim și alte manuscrise care au aparținut vechilor așezăminte iezuite (reședințe, colegii) din Letonia. De pildă, manuscrisul latin aflat alături (sign. 2009)Liber Institutionum Spiritualium din 1652 are o însemnare de altă mânăResidentiae Illuxnange S. J.; în descrierea manuscrisului nr. 9 (sign. Б 2314/12) din catalogul de manuscrise tipărit în 1906 apare mențiunea Colleg. Düneburg. S. J.; la nr. 26 (sign. Б 2013/20), din 1763, se arată că a aparținut colegiului iezuit din Daugavpils; iar la nr. 47 (sign. Б 238/17) se menționează că la sfârșit s-ar afla listele elevilor colegiului iezuit din Daugavpils, împreună cu evaluările progresului lor48. Dintre toate lucrările lui G. Elger, dicționarul său este cel mai strâns legat de Lituania, fiind alcătuit după dicționarul lui K. Širvydas: părțile poloneză și latină au fost preluate din acesta din urmă aproape fără nicio modificare, iar în locul cuvintelor lituaniene au fost introduse doar cuvinte letone. În literatura de specialitate mai veche se afirma, de regulă, că dicționarul lui G. Elger ar fi o compilație a dicționarului lui G. Knapijus (Knapski), în care limba letonă a fost adăugată în locul celei grecești (se pare că această idee a fost formulată pentru prima dată de clasicistul din Vilnius L. Sobolevskis49). D. Zemzarė a fost, probabil, prima care a observat dependența dicționarului lui G. Elger de cel al lui K. Širvydas, însă a procedat cu oarecare imprudență legându-l (la p. 64, nota 1, și în alte locuri ale cărții sale50) numai de a treia ediție a dicționarului lui K. Širvydas. Comparând dicționarul lui G. Elger (textul său polonez și latin) cu edițiile a treia și a patra ale dicționarului lui K. Širvydas, se vede limpede că dicționarul lui G. Elger este mai apropiat de ediția a patra și că asemănările dintre dicționarul lui G. Elger și ediția a patra, prin care acestea se deosebesc de ediția a treia, nu ar fi putut nicidecum să apară independent. Aceste asemănări (și 47 M. Brensztejn, Zbiór Rękopisów Uniwersyteckiej Biblioteki Publicznej w Wilnie, Wilno, 1932, p. 4—5 (Odbitka z Księgi zbiorowej „Biblioteki Wileńskie”. Rocznik VIII „Ateneum Wileńskiego”). 48 Описание рукописного отделения Виленской Публичной библиотеки, вып. V, Вильна, 1906, p. 104, 110, 113. 49 „Dziennik Wileński”, I, w Wilnie, 1819, p. 605. 50 Plg. Rakstu krājums. Vel­tījumus akadēmiķim profesoram Dr. Jānim Endzelīnam viņa 85 dzīves un 65 darba gadu atcerei, Rīgā, 1959, p. 636. 20. Kalbotyros klausimai VI. 305 precum și diferențele față de ediția a treia) sunt de mai multe feluri: 1) un articol comun de dicționar, absent din ediția a treia, și anume: Dar. Donum E (dicț. Elger) 55 — Dar, donum Š4 (dicț. Širvydas, ed. a IV-a) 31 (întrucât a fost comparată doar o parte din textul integral, trebuie să presupunem că există și alte articole de acest fel în dicționar; articolul apare atât în prima, cât și în a doua ediție a dicționarului lui Knapijus51, însă, ca de obicei, partea latină este mult mai amplă: Dar. Munus n. Donum... Donarium... K1 115); 2) variante comune ale cuvintelor-titlu ale articolelor și, în general, ale textului polonez, diferite de variantele din Š3, de exemplu: Gontą E 92 — Gontá Š4 50 — Gont Š3 72 (cf. Gont, gontą, Bkudłá K1 203), Ludzki/abo lucki... E 203 — Ludzki, ábo lucki... Š4 103 — Ludzki/lucki... Š3 158 (cf. Ludzki, ábo lucki... K1 379, cu abo și K2 373), Ludzko E 203 — Ludzko Š4 103 — Ludzkie Š3 158 (cf. Ludzkie, lucko, dar puțin mai departe și Ludzko, lucko K1 379; K2 373 are doar Ludzkie/lucko), Obalenie E 291 — Obalenie Š4 154 — Obalanie Š3 228 (cf. Obalánie K1 577, Obálanie K2 557). Zwierzyniec albo pas niebieski E 671 — Zwierzyniec albo Pas niebieski Š5 462 (întrucât niciunul dintre cele câteva exemplare ale lui Š4 consultate nu are filele de la sfârșit, este indicată ediția a cincea, care, după câte se pare, nu diferă nicăieri de a patra în privința articolelor) — zwierzyniec niebeski/pas niebieski Š3 557 (cf. Zwierzyniec niebieski. Pas niebieski K1 1531; la fel și K2 1456). Zwodcą v. szalbierz E 671 — Zwodca/V. Szalbierz Š5 462 — zwodźiciel/zwodnik|zwodca, v. Szalbierz Š3 557 (cf. Zwodźiciel, zwodnik, zwodca, v. Szalbierz K1 1532; la fel și K2 1457; de notat că acest articol, atât în Š5, cât și în E, a ajuns, după abreviere, într-un loc nepotrivit, fiindcă apare după Zwodzę.); 3) asemănări în textul latin al articolelor, cel mai adesea caracterizări gramaticale date cuvintelor flexionabile (terminațiile unor forme, indicații de gen), care nu se găsesc încă în Š3, de exemplu: (s. v. Gay) Nemus oris n: saltus (ūs m:) lucus (i: m:) E 84 — Nemus (oris, n), saltus (ūs. m), lucus (i, m) Š4 46 — Nemus, saltus, lucus Š3 67, (s. v. Gáydą) Vtricularius, ascaules, (ae: m:) pithautes (ae m:) E 84 — Vtricularius, ascaules (ae. m), pithautes (ae. m) Š4 47 — Vtricularius, ascaules, pithautes Š3 67, (s. v. Gębą) Os oris: n: bucca (ae: f:) E 84 — Os (oris. n.), bucca (ae. f) Š4 47 — Os, bucca Š3 67, (s. v. Gładze) Polio (is.: ire) laeuigo (as) dolo (as.) E 85 — Polio (is. ire), laevigo [as], dolo [as] Š4 47 — Polio, laeuigo, dolo Š3 68 (caracterizările gramaticale similare sunt mai rare în dicționarul lui G. Knapijus, deoarece acolo flexiunea cuvintelor poate fi adesea dedusă din propozițiile citate); dintre celelalte asemănări ale textului latin se poate menționa și ordinea cuvintelor, de exemplu: (s. v. Garbułę skory) Pelles depilo as E 83 — Pelles depilo, (as) Š4 46 — Depilo pelles Š3 66, (s. v. Giermak) Plebeia epomis, (idis f:) E 85 — Plebeia epomis (gė. idis. f) Š4 47 — Epomis plebeia Š3 68 (în aceste cazuri, ordinea cuvintelor din dicționarul lui G. Knapijus coincide cu cea din Š3). Totuși, părțile poloneză și latină ale dicționarului lui G. Elger diferă întrucâtva de ediția a patra a dicționarului lui K. Širvydas. Diferențele mai caracteristice (care se mențin în toate cazurile și atunci când comparația se face nu cu Š4, ci cu Š3) sunt 51 Thesavrvs polonolatinograecvs, sev promptvarivm lingvae latinae et graecae... Opera Gregorii Cnapij... Cracoviae... M. DC. XXLI. (II leid.) M. DC. XLII. 306 astfel: 1) G. Elgeris omite cu totul unele articole din K. Širvydas, de exemplu: Ankrowānie, klamrowānie §⁴ 2, Aptekaŕska nauka §⁴ 2, Atlas §⁴ 3, Dąchowka §⁴ 31, Dłubāczkā ogrodniczā §⁴ 32, Dug §⁴ 32, Galąž §⁴ 46, Głodny jestem bardzo §⁴ 48, Głowki czosnku, cebule, etc. §⁴ 48, Głowny. §⁴ 48, Goržey §⁴ 73, Ludzkóść §⁴103, Mądry jestem §⁴ 105, Majętnośćka §⁴ 106, Nim, vide. Im §⁴ 152, Nogietek §⁴ 152, Obeznac się gdzie §⁴ 155, Oblepianie §⁴ 157, Obłocze kogo w szatę §⁴ 157, Obmowca uczonych §⁴ 157, Oboźnego wzrąd §⁴ 158, Oboz ruszam §⁴ 158, Obrąbienie §⁴ 159, zwodzę kogo. (= Vide. — §⁵) Obukiwam §³ 557 (toate aceste articole se găsesc și în dicționarul lui G. Knapijaus); 2) unele articole din dicționarul lui G. Elgeris lipsesc din dicționarul lui K. Širvydas (însă astfel de articole adăugate sunt mult mai puține decât cele omise), de exemplu: Angelica korzeń. Angelica radix E 2 (acest articol lipsește chiar și din dicționarul mult mai amplu al lui G. Knapijaus), Ani ten/ani ow. Neuter E 3 (cf. Ani ten āni ow/žaden że dwu/neuter K¹ 7; apare și în K² 7), Anyelski, Angelus E 3 (cf. Anielski Angelicus K¹ 7, dar nu mai apare în K²), Obijam bląchą. Laminis operio (is ire) E 295 (cf. Obijam bląchą... Laminis cingo, vestio, tego, operio K¹ 585; apare și în K² 565); aici se poate menționa și expresia letonă adăugată la articolul Gębą E 84: WinB nae māk muttu atples't, tradusă apoi în latină Nescit os aperire și fără echivalent polonez; 3) în unele locuri, partea poloneză a articolului din dicționarul lui G. Elgeris este mai amplă și cuprinde sinonime și variante ale cuvântului-titlu pe care K. Širvydas nu le-a inclus, de exemplu: Deka nastelka / naścielnik. Sagulum stratu instragulum E 56 — Deká, Sagum, instratum, instragulum §⁴ 32 (cf. Deká, Nastółka, Sagum... Instrātum... Instrāgūlum... Strātum K¹ 119, Deká / Nastotką / Naścielnik... Stragulum... Sagum... Instratum... Intragulum... Stratum K² 119), Gieb / gier E 85 — Giersz §⁴ 47 (cf. GierB / gier / gir K¹ 191, K² 190), Gnąbie / gniotę E 88 — Gnąbię §⁴ 49 (cf. Gnabię, gniotę K¹ 197, Gnąbię / gniotę K² 196), dar în alte cazuri se întâmplă și invers, de exemplu: Gáydá E 84 — Gáydá, dudá §⁴ 47 (cf. Gáydá, dudá K¹ 188, Gayda / dudá K² 187), Obrąbiam E 298 — Obrąbiam, obrębię §⁴ 159 (=K¹ 591, K² 571); dintre celelalte diferențe ale părții poloneze, cf. și Adamaßkowa Suknia; Damasceni operis E 1 — Adámászkowy. Damasceni operis vestis §⁴ 1 (cf. Adámászkowy, Damasceni operis vestis K¹ 4, la fel și K² 4), Zweżam có E 670 — zweżam czego §⁴ 394 (cf. Zweżam czego K¹ 1529, la fel și K² 1455), Zwatpić v. nadzieję tracić E 670 — Zwątpić / Vide. Nadzieję tracę / serce tracę §⁵ 461 (la fel în §³ 556; cf. Zwatpić, v. Nádźieję strącę, Serce tracę K¹ 1529, Zwatpić / v. Nádźieie strácić / Serce tracę K² 1455; aici prescurtarea articolului de trimitere era necesară, deoarece nici E, nici Š nu au un articol separat Serce tracę K² 988). Zwyący żyjący E 672 — Żyjący / żywiący §⁵ 463 (la fel și §³ 558; cf. Żyący / żywiący / żywy K² 1460; după schimbarea locului, articolul din E a ajuns într-o poziție nepotrivită, deoarece, ca și în Š, apare între Zydowski și Zyię); 4) în unele locuri, partea latină a dicționarului lui G. Elgeris este mai amplă și include sinonime pe care K. Širvydas nu le-a dat, de exemplu: (s. v. Gibam) Lento (as.) lentare remos, inflectere E 85 — Lento (as) §⁴ 47 (cf. Lento... Lentare remos... inflectere K² 189), (s. v. Giermak) Plebeia epomis, (idis f.): Epilogium plebeium E 85 — Plebeia epomis (gē. idis. f) §⁴ 47 (cf. Epomis plebeia... Epilogium plebe- 307 ium... K2 189), (s. v. Gniády) Castaneus, obscurus, fuscus E 88 — Castaneus, obscurus Š4 49 (cf. Castaneus, obscurus, vel fuscus ad castaneum vergens K1 197, K2 196), (s. v. Zyzny) Faecundus, opimus, ferax, vber, vberrimus fertilis E 674 — Faecundus, opimus, ferax Š5 464 (cf. Fecundus... Ferax... Vber... Vberrima... Vbertus... Fertus... Opimus... K2 1465), însă în alte locuri se întâmplă și invers, de exemplu: (s. v. Aptekarz) Myropola ae. m. Pharmacopola E 3 — Myropola, [ae. m.] Pharmacopola, [ae. m.] unguentarius Š4 2, (s. v. Astrych) Tabulae... E 4 — Tegulae, tabulae... Š4 3, (s. v. Dąb) Quercus (vs f.) E 54 — Quercus, (us. f.), robur (oris. n) Š4 31, (s. v. Obeymuie co) Circumplector (eris) complector E 293 — Circumplector complector, apprehendo, occupo Š4 155, (s. v. Obfićie)... cumulatim E 293 —... cumulatim, plene et cumulate Š4 155; cf. și (s. v. Obracam co) Verto, verso, obverto E 298 — Verto, verso, torqueo aliquid in varias partes Š4 159 (la fel și K1 591, K2 571; nici G. Elgeris nu are aici obverto). Dintre celelalte diferențe, se poate menționa și inversarea ocazională a articolelor apropiate alfabetic, cf. E 83, 295, transformarea unui articol de trimitere într-unul autonom: Dań Tributum, census, pensio E 54 — Dań, Vide. Czyńsz Š4 31 (Š — după Knapijaus), precum și divizarea unui articol în două, cf. Gęsty E 85. O parte importantă a modificărilor din dicționarul lui G. Elgeris a fost făcută deliberat și cu un scop precis. Aici lipsesc și unele erori evidente din dicționarul lui K. Sirvydas (de exemplu, nu mai apare articolul creat din neatenție Zwietrzaty/v. Wywietrzenie Š3 557, repetat și în ambele ediții ulterioare ale dicționarului lui K. Sirvydas). Comparațiile prezentate arată nu numai că, dintre toate edițiile dicționarului lui K. Širvydas — principala sursă și model pentru dicționarul lui G. Elgeris —, cea de-a patra este cea mai apropiată de dicționarul lui G. Elgeris. Ele mai arată și un alt lucru: anume, că G. Elgeris (sau cel puțin îngrijitorii și editorii manuscrisului lăsat de el) a folosit pe alocuri și dicționarul lui G. Knapijaus — lucrare pe care se bazează dicționarul lui K. Širvydas (edițiile III—V) —, iar unele elemente le-a adăugat chiar el (în foarte rare cazuri) sau, poate, le-a preluat din alte lucrări lexicografice. Este greu de spus dacă G. Elgeris învățase sau nu limba lituaniană. Cel care ar întreprinde o cercetare specială a părții letone a dicționarului său ar trebui să o compare și cu partea lituaniană a dicționarului lui K. Sirvydas și să stabilească dacă aceasta din urmă a avut vreo influență. Deocamdată este suficient să spunem că, atunci când au ales echivalente pentru cuvintele poloneze și latine, K. Sirvydas și G. Elgeris au urmat, se pare, cel mai adesea căi cu totul diferite, de exemplu: Filozofia. Philosophia, studium sapientiae. Pratomęte Š⁴ 42 —...WismodriBen E 77, Okrutnik, Tyrannus, Baysnikas, gaylinikas Š⁴ 180 și Tyran. Tyrannus, Gaylinikas, smarkinik as Š⁴ 321 —...Tyrans/assinsuns/nabbago liauzu aedais E 332 și Tyrans E 553, Papuga Psittacus, (m.) psittace, (es) avis indica. Pauksztis Indios Š⁴ 197 —...Pappugs E 358, Testáment, Testamentum, voluntas vltima. Testamentas Š⁴ 315 —...Pastars prats E 544. Dacă s-ar lămuri definitiv că partea lituaniană nu a influențat dicționarul lui G. Elgeris, acest lucru nu ar da câtuși de puțin motive să ne îndoim de afirmația că părțile poloneză și latină ale acestui dicționar sunt preluate (și doar pe alocuri ușor modificate și revizuite — cel mai adesea după dicționarul lui G. Knapijaus) din dicționarul trilingv al lui K. Sirvydas. Singurul nelitu- 308 Unicul dicționar care ar mai putea fi indicat drept sursă este dicționarul bilingv (polonă-latină) al aceluiași K. Sirvydas, publicat în 1641 la Varșovia52. Acestui dicționar îi lipsește doar partea letonă; în rest, coincide întru totul cu a treia ediție a dicționarului bilingv al lui K. Sirvydas. Diferențele observate privesc aproape fără excepție nu conținutul, ci forma, aspectul grafic și tehnica tipografică (prezența sau absența diacriticelor și a semnelor de punctuație; modul diferit de evidențiere, pe pagină, a primelor două litere ale cuvintelor — în dicționarul din 1641 acestea sunt de obicei tipărite doar în partea de sus a paginii, iar în ediția a treia apar chiar în text, imediat deasupra primului articol care începe cu acele litere; dicționarul din 1641 nu are pagini numerotate; două articole §3 161 Madry și Madry jestem sunt reunite într-unul singur în dicționarul din 1641; în dicționarul din 1641 lipsesc unele greșeli de tipar din §3 — de pildă, aici apare forma corectă Gniady, în timp ce la §3 70 este tipărit Gniazdy; aici lipsește și articolul greșit Zwietrzaty/v. Wwyietrzenie, prezent în ultimele trei ediții). În ceea ce privește concordanța dicționarului lui G. Elgeris cu §4 și, în același timp, deosebirea lui față de §3, el diferă tot atât și de dicționarul din 1641: dintre lucrurile de acest fel menționate mai sus, există un singur amănunt prin care dicționarul din 1641 coincide nu cu §3, ci cu §4 și cu dicționarul lui G. Elgeris: în el apare forma ludzko (nu cu -ie, ca în §3). Constatarea că dicționarul lui G. Elgeris (părțile sale polonă-latină) este cel mai apropiat de ediția a patra a dicționarului trilingv al lui K. Sirvydas și că asemănările care indică această apropiere ar fi putut apărea numai prin influența unui dicționar asupra celuilalt nu echivalează încă cu afirmația că G. Elgeris și-a alcătuit dicționarul după ediția a patra. Este limpede că nu se poate afirma acest lucru, deoarece ediția a patra a apărut atunci (în 1677) când trecuseră deja cinci ani de la moartea lui G. Elgeris (1672). Presupunerea că G. Elgeris ar fi putut folosi manuscrisul ediției a patra nu ar fi prea credibilă, fie și numai pentru că este greu de crezut că manuscrisul ar fi fost pregătit cu mulți ani înainte de tipărire. Trebuie avut în vedere și faptul că G. Elgeris, după toate aparențele, nu și-a scris dicționarul chiar la sfârșitul vieții, când se apropia de 80 de ani, ci cu mult mai devreme. Așadar, nu ne rămâne decât să presupunem că G. Elgeris, redactând dicționarul, s-a bazat pe o ediție anterioară a dicționarului lui K. Sirvydas; manuscrisul lăsat de el, pregătit definitiv pentru tipar abia după 1677, a fost însă revizuit cu atenție după cea mai recentă ediție, a patra. De revizuirea manuscrisului și de tipărire s-a ocupat misiunea iezuită din Ilūkšta (lucru care reiese din semnătura acesteia de sub dedicația inclusă în dicționar). După mulți ani, la mijlocul secolului al XIX-lea, pe baza dicționarului trilingv al lui K. Sirvydas a fost alcătuit încă un dicționar de limbă letonă, publicat tot la Vilnius53. Autorul său, Jonas Kurminas, asemenea lui G. Elgeris, era cleric catolic. A studiat la seminarul preoțesc din Kraslava54, care a funcționat între 1757 și 52 Dictionarium polonolatinum. In usum Studiosae Iuuentutis Polonae. Avctore Constantino Szyrwid è Societate Iesv. Editio nova. Varsaviae, Apud Ioannem Trepinski S. R. M., Typogr., Anno Domini, 1641. 53 Słownik polsko łacińsko łotewski ułożony i napisany przez xiędza Jana Kurmina. Wilno. w Drukarni M. Zymelowicza Typografa. 1858 (282 psl.), 54 Printre preoții care au absolvit acest seminar, J. Kurminas este menționat, de exemplu, de G. Manteuffel; vezi G. Manteuffel, Krasław, Warszawa, 1901, p. 14. 309 În 1842, unde, printre alte materii, se preda și limba letonă55. Din 1821 a lucrat în diverse parohii și filiale din Latgale — Pustinia, Stalarova, Auleja, Siebiežė, Skaista, Varkava și, în cele din urmă, Kraslava, unde a murit la 11. II. 186056. Era de origine lituaniană57. Scria în dialectul latgalian. Pe lângă dicționar, au fost publicate și scrieri religioase ale sale58. D. Zemzarė observă pe bună dreptate că dicționarul lui J. Kurminas (părțile sale polonă și latină) se bazează pe dicționarele lui G. Elgeris și K. Širvydas; este de asemenea firesc să credem că a fost folosită a cincea ediție a dicționarului lui K. Širvydas, deoarece aceasta trebuia să fie mult mai ușor accesibilă decât a patra. Se poate deduce că J. Kurminas s-a bazat pe dicționarul lui K. Širvydas chiar și numai din articole precum Ankrowanie, Aptekarska nauka, Atlas, Dachowka, Dubaszka ogrodnicza, Dług, Gałąź, Głodny jestem bardzo, Główka czosnku..., Główny, Gorzej, Obłoczę kogo w szatę, Obrabienie, care se găsesc în dicționarul lui K. Širvydas (ediția a V-a), dar lipsesc din dicționarul lui G. Elgeris. Superioritatea lui G. Elgeris este observată mai rar, însă influența sa este de asemenea incontestabilă (această influență este mai evidentă în a doua jumătate a dicționarului); compară articolul Obijam ściany preluat de la G. Elgeris, formele prezentate în ordinea lui Elgeris Żywiący, żyjący, echivalentele latine ale cuvântului Żyżny preluate de la G. Elgeris uber, uberrimus și așa mai departe. În anumite privințe, J. Kurminas se deosebește atât de K. Širvydas, cât și de G. Elgeris. În primul rând, partea latină este oarecum redusă: nu mai sunt oferite caracterizări gramaticale, iar traducerea în latină este adesea omisă cu totul (și aceasta nu numai în cazurile în care articolele de trimitere din dicționarele anterioare sunt transformate în articole de sine stătătoare) — de exemplu, nu există echivalente latine lângă Ognisty, Ogorzeć na słońcu, Ogorzałość na słońcu, Okazkę mieć, Okazki miejsce, Okipiam, Okopywanie drzew, Okować co, Okroczenie, Okrucieństwo etc. Se întâmplă ca unele articole prezente în dicționarele lui K. Širvydas și G. Elgeris să fie omise cu totul — așa s-a întâmplat, de pildă, cu articolele Adamaszkowy, Apelulę, Gnida, Ludzie, Ludzko, Zwątpić și altele. Copiind părțile în polonă și latină 55 Rubon. Pismo zbiorowe, poświęcone pożytecznej rozrywce... VII, Wilno, 1846, p. 18. 56 Este mai greu de stabilit data exactă a nașterii sale. În publicația Directorium horarum canonic arum et missarum pro archidiocesi Mohyloviensi in annum Domini MDCCCLXI... Vilnae... 1860, p. 134, unde este indicată data morții sale, se menționează că avea 77 de ani; prin urmare, s-ar putea spune că s-a născut în 1783. Totuși, pe baza vârstei lui J. Kurminas menționate pentru diferiți ani anteriori în această publicație informativă anuală a Arhidiecezei de Mohiliov (numită Directorium sau Ordo și tipărită inițial la Mohiliov, iar din 1838 la Vilnius), se pot stabili în mod similar încă câteva date posibile ale nașterii sale: 1790 (de exemplu, potrivit informațiilor din 1827–1835), 1786 (informații din 1824–1825), 1795 (informații din 1845–1846)! 57 G. Manteuffel, Bibliographische Notiz über lettische Schriften... p. 18 (Mitau, 1885). 58 Homīleja izplētiszona, aba mocība, ku zeymoy un kaydus atnas pažytkus, ik wins siewkurs words lyukszonas diwa „Taws mysu“ un pasweycinoszonas engela „Sweycinota“, caur Bazneyckungu Joni Korminu... Wilnie. Drukarnie Jezupa Zawacka. 1858 (96 psl.). Jaunas mocibas uz abskaydrynoszonas laužu sprostu ab ticeybu swatu un irodumim... caur Baznieyckungu Joni Kurminu... Wilnie Drukarnie Jezupa Zawacku. 1859 (443 psl.). Episcopul M. Valančius, care cunoștea lucrările lui J. Kurminas (scrierile religioase menționate au fost tipărite cu permisiunea sa), i-a mulțumit lui J. Kurminas în 1858, printr-o scrisoare a secretarului său, pentru preocuparea sa față de educația letonilor (vezi „Draugija“, XXVI, Kaunas, 1920, p. 127–128). 310 cuvinte din dicționarul lui K. Širvydas (ediția a V-a); J. Kurminas, din neatenție, a lăsat nedesfăcute paginile a patra și a cincea și a trecut direct de la pagina a treia la a șasea, omițând astfel toate articolele de la pp. 4—5 ale dicționarului lui K. Širvydas59 — ultimul cuvânt cu A Azal (wątpiąc) și începutul literei B, până la cuvântul Bánkiet, în total 52 de articole. Din toate acestea reiese că J. Kurminas a fost un lexicograf mediocru. Alegând drept model dicționare alcătuite cu vreo două sute de ani înainte, le-a urmat foarte servil, fără să le completeze cu articole noi și fără să încerce să le îmbunătățească organizarea. Nici măcar nu s-a asigurat că toate articolele dicționarului sunt ordonate strict alfabetic: atunci când înlocuia o formă învechită a unui cuvânt polonez din secolul al XVII-lea cu una mai nouă, lăsa articolul la locul vechi, fără să țină seama că noua formă a cuvântului-titlu perturba organizarea alfabetică a dicționarului; de exemplu, Balwierstwo și Balwierz sunt date după Barwienia, adică acolo unde se aflau înainte Barwierstwo și Barwierz, deși, potrivit noii lor forme, ar trebui să fie mult mai aproape de începutul literei B, înainte de Barani; în mod asemănător, Bardziej și Bardzo, care urmează după Barwistą, întrucât tocmai aici era locul alfabetic al vechilor forme Bârziew și Bârzo, ar trebui mutate cu șaisprezece articole mai aproape de început și să urmeze după Bardysz. Dicționarul lui J. Kurminas este important pentru știința limbii numai datorită părții letone, lexicului latgalian pe care îl cuprinde. În acest dicționar se întâlnesc lituanisme ceva mai des decât în alte dicționare ale limbii letone. Aceasta se explică, în primul rând, prin faptul că în graiurile latgaliene pe care se bazează dicționarul se folosesc mai multe lituanisme decât în alte părți ale Letoniei, mai ales în cele mai îndepărtate de granița cu Lituania; în al doilea rând, autorul, de origine lituaniană, este posibil să fi introdus el însuși câte un cuvânt în dialectul latgalian pe care îl învățase, nemaiputând distinge strict ce era leton și ce era lituanian; în al treilea rând, a exercitat o oarecare influență și dicționarul lui K. Širvydas. Este greu de crezut că J. Kurminas ar fi adăugat în mod intenționat și „cuvinte din limba lituaniană” „alături de cuvintele din limba letonă, pentru ca preoții lituanieni care lucrau în Latgale să înțeleagă mai repede sensul cuvântului leton”, așa cum explică D. Zemzare (p. 207)60. Chiar și preoții de origine lituaniană din acea vreme știau de obicei mai bine poloneza decât lituaniana. În plus, dacă J. Kurminas ar fi dorit cu adevărat să ofere explicații în lituaniană, ar fi făcut-o într-o măsură mult mai amplă, fără să se limiteze la cuvinte care sunt adesea cunoscute și din alte surse drept lituanisme ale limbii letone. În sfârșit, faptul că lituanismele întâlnite în dicționarul lui J. Kurminas nu pot fi considerate explicații lituaniene adăugate deliberat este dovedit de felul în care sunt prezentate amestecate cu cuvintele latgaliene și de forma lor latgaliană (fonetică, morfologie). 59 Acest fapt demonstrează că J. Kurminas a copiat neatent și mecanic din dicționarul lui K. Širvydas (și anume din ediția a cincea, nu dintr-o ediție anterioară) și, totodată, că nu a consultat dicționarul lui G. Elger în întregime, ba poate că nici nu l-a avut la îndemână la începutul lucrului. 60 Cu ceva mai devreme apare afirmația ei anterioară, în care nu este vorba despre simpla adăugare a unor cuvinte din limba lituaniană, ci despre lituanisme: „Kurminas a sporit numărul lituanismelor din dicționar, dorind să-i ajute pe ceilalți colaboratori și participanți să învețe puțină letonă”, vezi Rakstu krājums. Veltījums akadēmiķim profesoram Dr. Jānim Endzelīnam viņa 85 dzīves un 65 darba gadu atcerei, Rīgā, 1959, p. 638. 311 Lucrarea lui D. Zemzare „Latviešu vārdnīcas“ reprezintă o contribuție amplă și importantă la istoria lexicografiei letone, strâns legată și de lexicografia lituaniană. Acest lucru este ilustrat în parte de prezentarea lucrării de față și de diverse observații și completări, al căror scop este să atragă atenția asupra unor chestiuni din istoria lexicografiei letone și lituaniene care merită cercetări mai ample și mai aprofundate. Vilnius V. Urbulis 312