Profesoriaus Antano Salio atminimui

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXXIV (1994) LIETUVIŲ KALBOS TARMĖS IR JŲ TYRINĖJIMAI Williamas SCHMALSTIEGAS ÎN MEMORIA PROFESORULUI ANTANAS SALYS Regret sincer că astăzi nu pot fi alături de dumneavoastră, dar îi sunt recunoscător bunului meu prieten și colegului Algirdas Sabaliauskas pentru traducerea în limba lituaniană a unor scurte amintiri despre unul dintre profesorii mei preferați*. Întrucât în curând va avea loc o conferință dedicată memoriei profesorului Jonas Kazlauskas, voi spune câteva cuvinte și despre el. Primele mele contacte concrete cu cultura lituaniană au început în toamna anului 1950, când m-am înscris ca doctorand la University of Pennsylvania. În primul semestru, profesorii mei au fost Alfredas Sennas (seminar de filologie slavă), Vincas Krėvė-Mickevičius (limba rusă (Russian conversation and composition), literatura rusă sovietică), Franzas Rosenthalis (limba arabă), Carltonas Coonas (antropologie) și Atanas Salys (limba bulgară). În acele vremuri, departamentele de limbi slave erau mici, astfel că fiecare membru al corpului profesoral trebuia să îndeplinească numeroase sarcini. De aceea, prof. A. Salys preda cursul de limbă bulgară modernă. La acest curs foloseam „Грамматика болгарского языка” a renumitului slavist rus S. B. Bernstein. Prof. A. Salys a venit la University of Pennsylvania după al Doilea Război Mondial, la invitația prof. A. Senn, care, spre sfârșitul anilor 1940, fusese însărcinat să înființeze Departamentul de limbi slave. Pe lângă fostul său student A. Salys, A. Senn l-a invitat și pe V. Krėvė-Mickevičius și pe Pranas Skardžius, însă circulau zvonuri că acesta din urmă refuzase, deoarece nu dorise să lucreze cu A. Senn. Prima impresie pe care mi-a făcut-o A. Salys a fost favorabilă. Profesorul era extraordinar de grijuliu și meticulos. Nouă, studenților, ne-a oferit nu doar cunoștințe solide de limba bulgară, ci și bazele lingvisticii generale. Vorbea destul de lent, dar tare și clar. Deși vorbea engleza cu un ușor accent, nimeni nu avea dificultăți să-l înțeleagă. (Cu V. Krėvė-Mickevičius era altfel: nu l-am auzit niciodată vorbind engleza. Întrucât în primul meu an la University of Pennsylvania nu știam lituaniană, vorbeam întotdeauna în rusă cu V. Krėvė-Mickevičius. Prof. V. Krėvė-Mickevičius cunoștea foarte bine latina și probabil putea citi cu ușurință în engleză, dar am avut impresia că îi era neobișnuit de greu să vorbească engleza.) Prof. A. Salys părea mereu bine dispus și prietenos, gata să * O versiune în limba engleză a acestui articol: S c h m a l s t i e g W. R. To the memory of Professor Antanas Salys // Lituanus, 1992. V. 38, № 3. P. 58—68. 44 și-a dedicat enorm de mult timp explicându-ne, nouă, studenților americani lipsiți de istețime, tot felul de chestiuni de gramatică sau de lingvistică în general. Mi se părea că era un om cu zâmbetul pe buze. În al doilea semestru am studiat multe dintre materiile pe care le începusem în primul, dar, în loc de literatura rusă sovietică, am urmat cursul lui V. Krėvė-Mickevičius despre literatura rusă veche. (În acesta, V. Krėvė-Mickevičius încerca să lămurească aspectele dificile ale epopeii medievale rusești „Cântarea oștirii lui Igor”). În loc de antropologie, am început să studiez prusaca cu prof. A. Salys — prima mea limbă baltică. Librăria Universității din Pennsylvania a reușit cumva să obțină câteva exemplare din „Altpreussische Grammatik” (Riga, 1944) a lui J. Endzelīns. Am folosit această gramatică drept manual. Încă mai am exemplarul pe care l-am cumpărat atunci. Pe a doua pagină de copertă scrie: Auflage 1000. În prezent, ar trebui să fie o raritate bibliografică. În grupa noastră erau doar cinci sau șase studenți, dar îmi amintesc numai de doi — un oarecare William Gibbon, american localnic, ca și mine, și Antanas Klimas, pe care l-am întâlnit în 1950 și cu care suntem prieteni de atunci. Probabil că prof. A. Salys a avut dificultăți în a preda filologia baltică elementară prin intermediul limbii prusace. Totuși, până la urmă se pare că a reușit, fiindcă, la un moment dat, mi-a spus că începeam să înțeleg ce încerca să transmită. Am învățat întotdeauna cu sârguință și luam note destul de bune, dar nimic nu-mi venea ușor și adesea nu înțelegeam din prima esența prelegerii. După un an de studii la Universitatea din Pennsylvania, în toamna anului 1951 m-am transferat la Universitatea Columbia, unde am studiat cu renumitul lingvist francez André Martinet. În primăvara anului 1952 am fost chemat la serviciul militar și abia în toamna anului 1954 am putut reveni la Universitatea din Pennsylvania. Am început imediat să frecventez cursurile de limba lituaniană, polonă și slavă veche ale prof. A. Salys. În 1954–55, cursul de limba lituaniană era urmat de patru studenți; printre ei se afla bunul meu prieten Samuel Levin, astăzi un binecunoscut profesor de lingvistică engleză la New York. În acel an universitar, în jurul orei trei după-amiaza, S. Levin, Kostas Ostrauskas (uneori și Vincas Maciūnas) și cu mine ne întâlneam adesea în anticamera bibliotecii Universității din Pennsylvania ca să stăm de vorbă. Grupul nostru de trei, adică S. Levin, K. Ostrauskas și cu mine, s-a numit Clubul Patrioților Lituanieni, al cărui slogan era: „Chicago astăzi — lumea mâine”. Manualul nostru de limba lituaniană era scris în întregime în lituaniană și îl foloseam mai ales pentru a învăța paradigmele, întrucât nu exista un manual cuprinzător de lituaniană în limba engleză. Mi se pare că manualul fusese scris de preotul J. Starkus, dar nu sunt sigur, deoarece nu știu unde se află acum. Prof. A. Salys înțelegea dificultățile pe care le ridica gramatica lituaniană pentru studenții vorbitori de engleză, așa că ne traducea majoritatea chestiunilor de gramatică în timpul exercițiilor. Cred că toți am dobândit aici baze solide de gramatică lituaniană, deși prof. A. Salys nu acorda atenție limbii vorbite. Ne corecta lucrările scrise repede și cu grijă și ne indica greșelile elementare ca și cum nu ar fi obosit niciodată. Pe atunci citeam texte lituaniene multiplicate la mimeograf, dintre care o parte a fost publicată în cele din urmă ca al doilea volum al „Handbuch der litauischen Sprache” de prof. A. Senn (Heidelberg, 45 1957). Dintr-un exemplar retipărit al acestei cărți, K. Ostrauskas a înregistrat pe magnetofonul meu „Piršlybos” de Lazdynų Pelėda, pe care le-am ascultat de nenumărate ori, cu atenție, încercând să deprind limba vorbită. Din acest curs, S. Levin își amintește mai ales zicala „Aklam kelio neparodysi” (acum în A. Senn, Handbuch II, 19) și, ori de câte ori mă întâlnesc cu S. Levin, el îmi repetă această expresie. Mă tem că nu cumva crede că proverbul mi se potrivește. (Samuel Levin, specialist în lingvistica engleză, nu trebuie confundat cu Jules Levin, baltist.) Prof. A. Salys preda cursurile de slavă veche și polonă la fel de metodic și de atent ca pe celelalte cursuri, dar, când preda, urma practica americană și le permitea studenților să-l întrerupă oricând cu întrebări. Odată, un student l-a întrebat cum învățase limba polonă. A. Salys a răspuns că o învățase ascultând emisiuni radiofonice, când încă locuia în Lituania. L-am văzut pe prof. A. Salys într-o dispoziție proastă o singură dată, când un polițist l-a amendat pentru că își parcase mașina într-un loc nepermis — pe întregul cvartal, numai el a fost amendat, deși și alte mașini erau parcate în locuri nepermise. Inițial, prof. A. Salys urma să-mi fie conducătorul de doctorat, dar, din cauza unor probleme administrative, s-a hotărât ca prof. A. Senn să mă îndrume. Mergeam adesea la prof. A. Salys ca să-i cer ajutorul, iar atât A. Senn, cât și A. Salys au participat la examenele mele doctorale finale. Vă puteți imagina cât de încurcat am fost când s-a pus problema cuvântului lituanian kùnigas. Prof. A. Senn susținea că în acest cuvânt nu existase niciodată un element nazal după a doua vocală, adică nu existase niciodată *kuningas sau ceva asemănător, însă A. Salys era de altă părere. În timpul examenului, mi s-a cerut părerea. Nedorind să țin partea niciunuia, am răspuns că se pot aduce argumente în sprijinul ambelor puncte de vedere. În 1956, după ce mi-am obținut doctoratul, am plecat să lucrez la Universitatea din Kentucky (University of Kentucky), în Lexington (Lexinton). Am păstrat legătura cu prof. A. Salys și după ce am părăsit Pennsylvania. Mai târziu, acesta mi-a propus să traducem în engleză, cu ajutorul lui, „Baltų valodu skaņas un formas” de J. Endzelīns. Profesorul credea că am putea adăuga câteva paradigme lituaniene, iar atunci cartea ar fi fost potrivită și pentru cursul de limba lituaniană, căruia îi lipsea un manual în engleză. Mi-a găsit traducerea în lituaniană, „Baltų kalbų garsai ir formos”, pregătită inițial sub îndrumarea lui Jonas Kazlauskas, iar eu am început proiectul. În cele din urmă, A. Salys s-a retras din această activitate, iar eu am dus-o la capăt cu ajutorul lingvistului leton Benjamins Jēgers. Lucrarea a durat mult și, în cele din urmă, a fost publicată în 1971 sub titlul „Jānis Endzelīns’ Comparative Phonology and Morphology of the Baltic Languages” (The Hague, Paris: Mouton). Îi scriam regulat prof. A. Salys și aveam ocazia să-l văd destul de des, mai ales după ce m-am întors în Pennsylvania și am predat mai întâi la Lafayette College (Lafayette College), în Easton (Easton), iar mai târziu la Universitatea de Stat din Pennsylvania (The Pennsylvania State University), unde lucrez și în prezent. Mă sfătuia și îmi împrumuta cărți din biblioteca sa personală când scriam articolul „Lithuanian” (p. 287–300) pentru volumul „Current Trends in Linguistics” (1963), editat de Thomas A. Sebeok, The Hague: Mouton). Pe atunci, nu știam cu toții ce reprezenta inițiala A. dinaintea numelui Sabaliauskas. Prof. A. Salys mi-a spus că presupunea că era vorba de Albinas. Așa că bunul nostru prieten 46 Algirdas Sabaliauskas a devenit Albinas în acest articol. Răsfoind dosarele cu hârtii, am descoperit că am cam o duzină de scrisori ale prof. A. Salys, scrise între 1966 și 27 martie 1972. El a fost întotdeauna interesat să-i ajute, dacă se putea, pe lingviștii lituanieni să călătorească. În scrisoarea din 30 decembrie 1966, scria: ”Nici Kazlauskas, nici Mažiulis nu pot ”scoate nasul” peste hotare [...] Mie doar mi se pare ciudat că rectorul Kubilius, la festivitățile de deschidere a anului universitar de la Univ. Vilnius [...] a menționat drept fapte certe că Kazlauskas și Mažiulis pleacă în SUA și în Franța. Se pare că rectorul a făcut aici politică. Neavând aprobarea Moscovei, a făcut totul public și a răspândit vestea, pentru ca apoi Moscovei să-i fie incomod să nu-i lase să plece. Iar dacă nu-i lasă, asta ar arăta din nou încăpățânarea prostească și neîncrederea Moscovei chiar și față de membrii oficiali ai partidului (Kazlauskas și Mažiulis sunt amândoi membri ai partidului și probabil că s-au înscris mai ales din motive de carieră). Dacă totuși nu-i vor lăsa să plece, toată lumea din Vilnius va vorbi mult despre asta și-i va înjura pe ”ruși”. Ar trebui să adaug aici că nici prof. A. Salys, nici eu nu credeam că este condamnabil să fii membru al partidului. Ni se părea pur și simplu un fapt de viață că oricine dorește să mențină vie cultura lituaniană în Uniunea Sovietică are șanse mai mari să o facă dacă este membru al partidului. Îmi amintesc că, în anii șaptezeci, am încercat să-i încurajez pe unii dintre prietenii mei lituanieni să devină membri ai partidului. Pe de altă parte, să nu credeți că am fost vreodată comunist sau că am fost de acord cu opiniile comuniștilor. Cred că mulți dintre colegii mei de la Universitatea de Stat din Pennsylvania mă consideră deosebit de conservator. În zilele de 5–6 aprilie 1968, la Universitatea de Stat din Pennsylvania a avut loc o conferință de lingvistică baltică, prima de acest fel pe continentul nord-american. Am invitat numeroși vorbitori de seamă: Antanas Klimas, Leonardas Dambrūnas, Gordon B. Ford, Eric P. Hamp, B. Jėgeris, Alfredas Sennas, Calvert Watkins, Warren Cowgill, Valdis Zeps, Henning Andersen, James W. Marchand, Joseph Lelis, David Robinson, Jonas Kazlauskas, Vytautas Mažiulis și Antanas Salys. Toți cei invitați au venit, cu excepția lui D. Robinson (care nu se afla atunci în SUA) și a lui J. Kazlauskas și V. Mažiulis, cărora nu li s-a dat permisiunea să călătorească în Statele Unite ale Americii. A. Salys a prezentat comunicarea ”Câteva observații privind evoluția dialectelor limbii lituaniene”, dar, din păcate, nu a trimis-o spre publicare, așa că nu apare în volumul ”Baltic Linguistics” (University Park and London, The Pensylvania State University Press, 1970), volum dedicat lui Alfred Senn, pe care l-am numit în prefață Nestorul studiilor baltice din Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte însă, ne-am bucurat că am putut publica aici articolul lui J. Kazlauskas ”Despre dativul plural și dual balto-slav” (”On the Balto-Slavic Dative Plural and Dual”, p. 87–91). În acest volum au fost incluse și alte câteva articole care nu fuseseră prezentate la conferință. Mai târziu ne-am bucurat să primim o recenzie foarte favorabilă din partea lui V. Mažiulis. Am observat că scrisorile pe care prof. A. Salys mi le scria de mână erau în lituaniană, în timp ce cele dactilografiate erau în engleză. Explicația este că secretara departamentului de la Universitatea din Pennsylvania îi dactilografia scrisorile în engleză, dar nu și pe cele în lituaniană. Înainte de prima mea călătorie în Lituania, mi-a scris în engleză (2 august 1968): ”Cred că îi veți întâlni pe mulți dintre foștii mei colegi și studenți, de pildă pe J. Balčikonis, J. Kruopa, K. Ulvydas, J. Senkus și mulți alții. Transmiteți-le salutările mele. Transmiteți-i urările mele și directorului Institutului 47 K. Korsakas”. Îi scrisesem lui A. Salys despre cartea lui J. Kazlauskas, iar el mi-a răspuns într-o scrisoare din 9 august 1968 (în engleză): ”Cartea lui Kazlauskas este foarte interesantă și stimulatoare. Sunt pe deplin de acord cu metodologia cercetării sale: prima sarcină a filologului trebuie să fie explicarea formelor pe baza evoluției interne a limbii și abia apoi să tragă concluzii referitoare la limbile baltice sau, în general, la limbile indo-europene. Însă titlul cărții este înșelător și incorect. Ar trebui să fie ”Probleme de gramatică istorică a limbii lituaniene” sau, cum ar spune corespondenții, ”Beiträge...” Lucrarea este, de fapt, o teză de doctorat în filologie. El a susținut-o în această primăvară, iar în Uniunea Sovietică doctoratul are o importanță considerabilă pentru salariu. Titlul înșelător este, de fapt, mai impresionant decât ”Probleme” și poate că acest lucru era mai important pentru cariera lui J. Kazlauskas”. Îi trimisesem prof. A. Salys o copie a unei scrisori destul de analfabete, datate 10 martie 1970. Scrisoarea îi fusese trimisă de L. Bažanovas profesorului Paul Althouse, pe atunci vicepreședintele Universității de Stat din Pennsylvania. În ea se scrie: ”În legătură cu volumul de muncă academică (академической загруженностью), profesorul Jonas Kozlauskas (sic!) de la Universitatea de Stat din Vilnius nu va putea veni în viitorul apropiat la Universitatea de Stat din Pennsylvania pentru a ține cursuri de limba lituaniană. Cu respect, L. Bažanovas, șeful Direcției pentru relații externe a Ministerului Învățământului Superior și Specializat din RSS Lituaniană”. După ce a primit copia acestei scrisori, prof. A. Salys scria în scrisoarea din 30 martie 1970: ”Concluzia: rectorul Kubilius nu a reușit să străpungă cortina ”de oțel” a Moscovei. Și, desigur, nu poți sparge un zid cu fruntea. E bine măcar că Moscova a răspuns, în sfârșit. Expresia в ближайшем (!) будущем lasă să se presupună că poate, mai târziu, totuși se va rezolva ceva. Sau poate că doar încearcă astfel să vă aline dezamăgirea.” În scrisoarea din 10 aprilie 1970, A. Salys scria: ”Nu vă bateți capul cu scrisoarea lui Bažanovas. O puteți lua și duce la Kazlauskas ca să i-o arătați (originalul însuși!). Puteți și să regretați acum foarte mult că Bažanovas v-a informat că Kazlauskas este atât de ”îngropat” în muncă la Vilnius. Sfatuiți-l să-și menajeze sănătatea și să nu muncească prea mult, fiindcă lingviști buni sunt atât de puțini.” Prof. A. Salys m-a ajutat să-mi pregătesc prima vizită în Lituania, în 1968, iar mai târziu, într-o scrisoare din 1 iunie 1970, mi-a cerut să duc câteva cărți ilegale prof. K. Korsakas. Pe atunci eram novice, fără experiență cu vama sovietică, și eram foarte neliniștit, dar, fiindcă eram elevul prof. A. Salys, simțeam că era datoria mea să fac asta. Așa că am ascuns cărțile în valiză, sub niște cărți în engleză. După ce am aterizat pe aeroportul Șeremetievo, am fost cuprins de panică atunci când un vameș, verificându-mi valiza, a luat cărțile lituaniene și a început să le răsfoiască. Mi se pare că el a crezut că aceste cărți erau în engleză, fiindcă foloseau alfabetul latin. Apoi s-a uitat drept în ochii mei și m-a întrebat: ”Есть у вас книги на русском языке?” Am putut răspunde fără să mint: ”У меня нет никаких книг на русском языке”. Mai târziu m-am obișnuit cu totul să transport cărți lituaniene ilegale în Uniunea Sovietică și mi se părea că, măcar într-o mică măsură, continuam tradiția vechilor contrabandiști de carte lituanieni. Prof. A. Salys mi-a mai dat să duc fiului unei rude un model de jucărie al unui avion militar american (Sabre Jet airplane). Și din cauza lui eram neliniștit, fiindcă mă gândeam că și imaginea unei asemenea jucării ar putea să-i tulbure pe vameșii sovietici. În cele din urmă am îndrăznit să compromi- 48 ...misu, îndepărtând emblema Marinei Militare a SUA, care arăta că jucăria era într-adevăr un model de avion militar. Mai târziu, am trecut fără probleme prin vama sovietică câteva volume din operele alese ale profesorului A. Salys. Mi-am recrutat-o chiar și pe fiica mea, Roxana, pentru această nobilă misiune. În 1986, nici ea, nici funcționarul vamal sovietic care îi verifica bagajul nu și-au dat seama unde fusese publicat volumul III din „Operele” lui A. Salys, deși chiar și pe copertă era indicat clar Roma. Din fericire, nici Roxana, nici funcționarul vamal nu erau mari poligloți, iar după o conversație în engleză stâlcită i s-a permis să ia cartea și, în cele din urmă, să o aducă la Vilnius. În scrisoarea menționată, din 1 iunie 1970, prof. A. Salys mai scria: „Mă simt chiar stânjenit că vă împovărez cu acel colet. Dar poate că, atunci când voi mai vizita Lituania (peste vreo doi ani), voi putea să vă aduc ceva”. Prof. A. Salys menționa că primise, deși destul de târziu, invitația la conferința baltisticilor care urma să aibă loc la Vilnius în 1970. Bănuia că secretara departamentului o rătăcise undeva. Scria că prof. J. Kazlauskas îl invită la aceeași conferință. Mi se ceruse să-i mulțumesc foarte mult. Însă buzunarul prof. A. Salys nu-i permitea să zboare în Lituania în fiecare an. Scria că va trebui să aștepte și să economisească pentru o călătorie mai târzie. Avea să-mi scrie curând în legătură cu toate chestiunile. În plus, mă ruga să le transmit (familiei Kazlauskas) cele mai bune urări: amândoi sunt atât de amabili, simpli și cordiali. Dacă aș reuși să-i aduc în America într-un fel sau altul, scria el, spuneți-le că vor fi oaspeți bineveniți la noi. Apoi scria că K. Korsakas își conduce Institutul cu o „mână de fier”. „Dacă aveți nevoie de ceva, adresați-vă direct lui”. Po prof. J. Kazlausko mirties aš gavau laišką (1970. XII. 28), kuriame prof. A. Salys rašė: ”Kazlausko laidotuvių kalbėtojų sąrašas ypatingas[...] Nebuvo rektoriaus Kubiliaus nei Korsako, taip pat nė vieno ruso, kur dirba lituanistikos srityje (o jų juk yra keletas) [..] Juk ir apskritai Kazlausko mirtis norėta negirdomis praleisti. Tik, matyti, kaip gandai ėmė plisti, nebegalėjo tylėti, ir ”Tiesa” XII. 4. paskelbė tą sufabrikuotą mirties versiją. Taigi, tylėjo ištisus du mėnesius”. I-am trimis prof. A. Salys un necrolog pe care îl scrisesem pentru revista „General Linguistics”. Despre acesta, el scria: „Nu cred că articolul dumneavoastră necrologic este satisfăcător. Se creează impresia că acceptați versiunea morții publicată de «Tiesa». Asta ar turna apă la moara sovieticilor. Ei ar spune că americanii acceptă drept adevărată versiunea oficială a morții, iar numai «naționaliștii burghezi» răspândesc calomnii și născociri”. Într-o scrisoare ulterioară, din 11 martie 1972, îmi mulțumea pentru dicționarul „Lithuanian-English Glossary of Linguistic Terminology” (Dept. of Slavic Languages, The Pennsylvania State University, 1971), pe care îl alcătuiserăm prof. A. Klimas și cu mine. Prof. A. Salys a găsit în el destul de multe greșeli, printre care și redarea sensului cuvântului priedzukis („persoană care locuiește în apropierea zonei dialectului dzukian”). A explicat că nu era vorba de o persoană care locuiește aproape de dzukieni, ci de un loc situat în apropierea lor. Am avut ocazia să-l vizitez pe prof. A. Salys cu aproximativ o săptămână înainte de moartea sa, la spitalul Universității din Pennsylvania. Atunci adusesem cu mine un pachet întreg de scrisori pe care le primisem recent de la diverși lingviști lituanieni — A. Sabaliauskas, Z. Zinkevičius, V. Mažiulis, J. Palionis, S. Karaliūnas și mulți alții. El le citea 49 pe toate aceste scrisori cu interes, dar am văzut că obosea și dorea să se odihnească, așa că nu am zăbovit mult. Deși pierderea patriei îi era grea, nu se plângea niciodată. Atunci am avut impresia că simțea apropierea morții, dar era mulțumit de viața sa. Reușise să facă atât de multe în calitate de profesor, savant, autor și om de cultură lituanian. Traducere din engleză de A. Sabaliauskas 50