Iš „Pastogės“ troliams į dantis

328 Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV PAULIUS SAUDARGAS Domeniul cercetării științifice: biofizica. DOI: doi.org/10.35321/all84-15 DIN POD PENTRU TROLI LA DINȚI Algirdas Patackas scria: „În anii șaizeci și șaptezeci ai secolului trecut, un grup de tineri, nemaiputând suporta duhoarea sistemului care începuse deja să putrezească, s-a reunit într-o comunitate. <…> După ce unul dintre ei, Mindaugas Tomonis, a murit sau a fost ucis, au împlinit legământul acestuia – au început să publice revista culturală clandestină Pastogė (Pastogė este dedicată celor care doresc să creeze liber), iar după ce aceasta a fost suprimată, au continuat munca începută, publicând culegerea Ethos.“1 S-ar părea că în aceste două propoziții se concentrează retrospectiva luptei de atunci a lui A. Patackas și a camarazilor săi din clandestinitate. Mai târziu, regimul l-a lovit și pe însuși A. Patackas: în 1986, KGB-ul l-a arestat și, în propriile sale cuvinte, „l-a coborât în pivniță“. Din podul subteran al Pastogėi în pivnița KGB... De ce Pastogė? Pogromul ar trebui totuși să se concentreze sub podele, în pivniță sau într-un buncăr, așa cum se ascundeau partizanii. În contextul aluziei la clădire, opțiunile sunt într-adevăr două. Atât spațiul pivniței – de sub podele, cât și cel al podului – de deasupra tavanului scapă lumii casnice prozaice. Acolo, de obicei, oamenii nu locuiesc, ci au loc lucruri paralele, ascunse vieții cotidiene a casei. Aceiași partizani, surprinși de enkavediști, se ascundeau adesea nu doar sub podele, ci și „în pod”, unde, dacă nu se făcea o percheziție amănunțită, poate că musafirii nepoftiți nu ajungeau. Din pod se vede mai departe – da, potrivit lui A. Patackas, însuși Mindaugas Tomonis a motivat denumirea. Astfel răsună pretenția de a nu intra în „subterana” tradițională, ci de a acționa într-un fel diferit. Ce înseamnă „a vedea mai departe”? A observa de mai departe dușmanul care se apropie? Oare „pastogininkai” au vrut să codifice în titlu nivelul de autoapărare; se pare că era vorba despre o privire intelectuală. Potrivit lui A. Patackas, Pastogė trebuia să umple nișa culturală și intelectuală lipsă din presa clandestină. Cronica LKB era o publicație factologică, care, prin adevărul său nud și imposibilitatea de a fi prinsă, conducea KGB-ul la disperare. Cronica, după ce a îndeplinit o muncă fundamentală, satisfăcea în esență necesitatea presei clandestine lituaniene în acest segment, însă nu aspira nici la înălțimi literare, nici filosofice, deoarece era o cronică a represiunilor. 1 Patackas Algirdas 2011: Pastogės Lietuva, Aidai, 170. Din Pastogė, pentru troli, în dinți Limbaj și destine / Language and destiny 329 A. Patackas scria: „[...] trebuia să alegi: fie să intri în cultura minciunii, fie să nu intri în ea. Și ce să faci atunci? Dacă nu intri, trebuie să minți, dacă nu intri, nu te poți manifesta, poți purta totul doar în tine, pentru că ești foarte constrâns. Rămâi fără să fi mințit, dar rămâi fără să te fi afirmat.“ Astfel, Pastogė devine un mediu pentru tinerii disidenți care doresc să creeze. Pentru cei care tânjesc nu doar să-și expună punctul de vedere, ci și să-și lase amprenta în literatură, poezie, filosofie. Să fii deasupra, să fii în adăpost. În pivniță bați mesaje în alfabetul Morse, în adăpost vorbești în versuri. Conținutul este asemănător, dar forma este diferită. Ideea este foarte puternică – informația clandestină nu este destinată doar informării reciproce sau declarării luptei împotriva sistemului, ci și creării unei lumi a creației intelectuale, alternative imperiului minciunii. Poți scrie și publica în presa oficială, însă atunci textele vor trebui să fie sterile în privința politicii și religiei, poți scrie pentru sertar, poți să nu scrii nimic. Însă mai poți scrie și într-o publicație clandestină, care nu va avea un cerc larg de cititori, dar care, după cum vedem acum dintr-o perspectivă temporală mai amplă, va rămâne încrustată în istorie cu multă demnitate. Să stai cu capul sus, să fii deasupra, să fii sub un acoperiș. Ciudat, însă nevoia unui asemenea adăpost intelectual și a unor curajoși „locuitori ai adăpostului” nu a dispărut nici după trei decenii de libertate... Gândurile lui A. Patackas răsună din nou, într-un mod nou, în perioada Independenței și în zilele noastre. „Acum nu există o constrângere directă, dar există o altă constrângere, care are o formă mult mai rafinată.“2 Oare și acum toți intelectualii pot cu adevărat să scrie și să vorbească liber despre ceea ce gândesc? Frica de a ajunge în pivniță sau în Siberia este înlocuită de frica de a fi ridiculizat de „influencerii” la modă. Frica de confruntarea fizică este înlocuită de frica condamnării publice. Frica de a rămâne o cioară albă zombifică însăși inteligența și devenim supuși nu doar tăcuți, ci și gânditori, niște mankurți. Acesta este prețul libertății solitare. Prețul libertății care domină în detrimentul altor valori. O societate imatură și intelectualmente nepregătită, care și-a câștigat libertatea, o poate transforma foarte repede în haos sau pur și simplu într-un alt regim. A. Patackas scria: „Moralitatea și libertatea sunt inseparabile; fără prima nu există cea de-a doua. A inversa aceste concepte înseamnă a comite o greșeală mortală, de neiertat. Aceasta îi privește în mod deosebit pe lituanieni, ca oameni ai culturii etice.”3 Scuturând tiranul de pe grumaz, s-ar putea să nu simțim cum acolo, încetul cu încetul, se va așeza întreaga gardă a falșilor profeți și farisei, care nu mai venerează idealul libertății deja câștigate, ci doar idolul ei în împărăția gândirii strâmbe. A. Patackas scria: „Căci cei care au un viciu vor ca întreaga lume să recunoască viciul lor drept non-viciu – atunci este mai ușor de trăit. În loc să lupte cu acel viciu în sinea lor, câștigând sau pierzând. Dacă ar duce lupta cea bună, după cum spune sf. Pavel, poate că li s-ar ierta, poate că până la urmă ar și câștiga. Dar nu, dimpotrivă, se dorește remodelarea lumii astfel încât acel viciu să fie recunoscut drept non-viciu.”4 Însuși A. Patackas, nu o dată 2 În același loc, 28. 3 În același loc, 42. 4 Acolo, 31. PAULIUS SAUDARGAS 330 Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV batjocorit de „influencerii” și „trolii” moderni, le răspunde astfel prin fratele său poet Gintaras Patackas, în „Discursul lui Algirdas Patackas, rostit la propria înmormântare prin cuvintele fratelui Gintaras”: Frații mei nu sunt pui de carne, Nu am stat cu ei în coteț, Șoimii sunt frații mei În înălțimi… Ce vă pot spune, troli, Spânzurați de osiile troleibuzului: – Ați fost lut și lut veți rămâne, Sunteți doar hrană pentru hiene!5 A. Patackas era un om al cuvântului direct și al acțiunii curajoase. O combinație unică, când mușchii unui culturist ascund un suflet sensibil și un intelect profund. Expedițiile autodidacte, dar foarte pătrunzătoare, în straturile etnolingvistice îl vor așeza cândva pe A. Patackas alături de cele mai perspicace genii ale lingvisticii, iar duelul său neînduplecat cu structurile represive sovietice l-a înscris deja pe Algirdas în granitul panteonului disidenților Lituaniei. Spre credință, spre curgere, Spre revărsarea prospețimii divine, Căci mergem, așa cum am mers – Nu spre moarte, ci spre viață.6 Primit la 25 mai 2021. PAULIUS SAUDARGAS Seimasul Republicii Lituania Gedimino pr. 53, LT-01109 Vilnius, Lituania [email protected] 5 Patackas Gintaras 2015: Discursul lui Algirdas Patackas, rostit la propria sa înmormântare prin vocea fratelui său Gintaras, 2015-04-03–08. 6 În același loc.