Raportul din 2015 al Think Tank-ului Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România (Raport 2015 – TT-G3A)

REVISTA DE POLITICA ŞTIINŢEI ŞI SCIENTOMETRIE – SERIE NOUĂ Vol. 4, No. 4, Decembrie 2015, p. 250 - 287 Raportul din 2015 al Think Tank-ului Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România (Raport 2015 – TT-G3A) 1. Autori, în numele TT-G3A (în ordine alfabetică):  Alexandru Corlan (Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti/Asociaţia Ad-Astra)  Daniel David (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, România/Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA)  Petre T. Frangopol (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Bucureşti, România/Academia Română)  Livius Trache (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Bucureşti, România/Texas University, Texas, SUA) 2. Experţi invitaţi:  Lucian Ancu (Universitatea din Geneva, Geneva, Elveţia/Asociaţia Ad-Astra)  Sebastian Buhai (Universitatea din Stockhom, Stockholm, Suedia/ERMAS)  Cristian Litan (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, România/ERMAS)  Gheorghe Silaghi (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, România/ERMAS)  Aurora Szentagotai (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, România/Albert Ellis Institute, New York, SUA) 3. Autor corespondent:  Prof. univ. dr. Daniel David la [email protected] Tabele/figurile sub numerotate în cadrul fiecărei secţiuni (4) şi subsecţiuni (3.1., 3.2., 3.3.). 4. Cuprins: 1. Introducere 2. Consideraţii preliminare – Ştiinţa şi viitorul României 3. Starea actuală în ştiinţa românească 3.1. Universităţile româneşti 3.2. Ştiinţa românescă în context internaţional 3.3. Criteriile de promovare academică în România. O frână în dezvoltarea mediului academic românesc 4. De ce eşuează reformele de modernizare a României şi ce trebuie făcut 5. Concluzii şi discuţii generale 6. Anexe Executive Summary - Ideile Principale ale Raportului TT-G3A pe anul 2015 I. Nu există o evoluţie importantă a performanţei mediului academic românesc faţă de anul 2014. Eventualele evoluţii pozitive se datorează structurilor universitare de tip smart specialisation (ex. domeniilor universitare), nu universităţilor ca structuri globale. Aşadar, recomandările Raportului TT-G3A din anul 2014 rămân valabile, cu mici nunaţe: (1) PRIORITATE NAŢIONALĂ - Înţelegem faptul că educaţia şi cercetarea reprezintă priorităţi naţionale (de exemplu după cum reforma lui Spiru Haret în domeniu a fost o prioritate naţională). (2) COERENŢĂ ŞI BUNĂ GUVERNANŢĂ - Trebuie să terminăm cu inovaţiile idiosincratice în aceste domenii. Fiecare decident ţine/îşi permite să inventeze lucruri (de dragul de a-şi lega numele de vreo inovaţie legislativă), rupându-ne, astfel, de bunele practici internaţionale şi punând la risc generaţii întregi. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 251 Aceste inovaţiile idiosincratice se stopează, iar buna guvernanţă trebuie să asigure coerenţă şi dezvoltare sustenabilă. (3) SINCRONIZARE INTERNAŢIONALĂ - Trebuie să asimilăm criterii/standarde şi modelele internaţionale de a le atinge din universităţile de prestigiu (world-class), nici mai mult, nici mai puţin! Dacă vrem să mergem spre Occident, trebuie să vorbim aceeaşi limbă cu acesta. Care sunt acele criterii/standarde şi modele? Simplu spus, sunt cele descrise anterior ca şi componente în ranking-urile internaţionale, corespunzând setului de bune practici internaţionale de la world-class universities. Sigur, aceste modele internaţionale de la unităţile academice de prestigiu nu trebuie preluate fără adaptare, dar adaptarea nu trebuie să le modifice esenţa (cum adesea se întâmplă în ţară). Mai mult, aceste modele nu trebuie să fie o ameninţare pentru cei care s-au format în vechile modele/paradigme; ele se vor aplica pentru viitor, nu pentru trecut (aşa se vor simţi toţi protejaţi, iar schimbarea se va face fără conflicte, cu un larg suport). Nu ne aşteptăm de la colegii pregătiţi în vechea paradigmă să performeze la sfârşit de carieră în noua paradigmă; dar ne aşteptăm să-şi orienteze colaboratorii tineri şi doctoranzii spre noua paradigmă şi să susţină „revoluţia paradigmatică” (în sens kuhnieni – vezi Kuhn, 1976). Sincronizarea cu criteriile şi practicile internaţionale va favoriza reducerea devierilor importante de la buna conduită academică (ex. impostură academică) şi în cercetare (ex. plagiat). Într-adevăr, România a asimilat prin legislaţie instituţiile moderne necesare unui mediu academic performant. Din păcate însă acestea: (a) au fost adaptate contextul psihocultural românesc, schimbându-şi astfel esenţa. În acest proces un rol negativ îl au instituţiile academice centrale (CNATDCU, ARACIS) care sub pretextul adaptării instituţiilor academice la contextul naţional adesea le modifică esenţa, pentru a păstra un status quo. (b) şi/sau au rămân izolate şi fără funcţie, nepotrivind contextul psihocultural românesc. (4) RESURSĂ UMANĂ DE CALITATE - Aceste schimbări vor fi implementate de oameni cu profilul care le reprezintă (cei tributari noii paradigme). Ei sunt cei cu care politicienii trebuie să populeze instituţiile implicate în funcţionarea sistemului românesc de CDI (de exemplu, CNATDCU, ARACIS etc.) şi care pot reforma treptat aria românească a educaţiei şi cercetării; dacă aceste instituţii sunt dominate de celelalte categorii, eşecul este garantat. Speranţa este ca cei tributari vechii paradigme şi cei pseudoperformanţi să-şi corecteze practicile academice şi să evolueze spre noua paradigmă şi/sau să o susţină (sau măcar să nu interfereze cu aceasta). De la un mare segment din actualul leadership din ştiinţă nu ne putem aştepta să înţeleagă şi să implementeze modelele internaţionale în domeniul educaţiei şi cercetării. Cei care au crescut într-o mentalitate, chiar de bună credinţă fiind, nu pot fi eficienţi în a produce ei direct şi singuri schimbări de paradigmă. Cei care nu potrivesc noua paradigmă, tineri sau mai în vârstă, vor face totul să o blocheze. Aşadar, noua paradigmă poate fi implementată doar de oamenii valoroşi academic, la care se poate adăuga diaspora ştiinţifică românească de la universităţi şi institute de top. Adesea, diaspora nu ţine neapărat să se reîntoarcă în ţară, dar vrea să ajute ţara de acolo de unde este. Spre deosebire de diaspora maghiară - dedicată şi suportivă pentru Ungaria -, diaspora ştiinţiifică românescă priveşte uneori ţara cu nemulţumire, deoarece se simte, adesea, pe bună dreptate, neînţeleasă, nedreptăţită şi ignorată; acest lucru trebuie schimbat fundamental şi să folosim în interesul ţării talentul diasporei ştiinţifice româneşti. (5) DIFERENŢIERE - Pentru a evita „fabricile de diplome”, numărul de studenţi trebuie să crească doar prin alocare de locuri bugetate universităţilor româneşti care apar sistematic (nu accidental) în topurile internaţionale de prestigiu (ex. ARWU, QS, URAP). În acest context punctăm din nou că numărul de studenţi doctoranzi a atins deja mediile internaţionale (ex. UE), astfel că creşterea numărului de studenţi trebuie să vizeze mai ales nivelul de licenţă/master. În România însă piaţa muncii nu poate asimila eficient numărul de studenţi de la nivel de licenţă, astfel că aceştia, din lipsa unor oportunităţi pe piaţa muncii, aleg în număr foarte mare, ca supapă de supravieţuire şi amânare a intrării pe o piaţă a muncii neatractivă, programele de master şi doctorat, ceea ce generează situaţia paradoxală din ţară în care, deşi numărul de studenţi în populaţia generală este scăzut faţă de normele internaţionale (ex. UE), cel al doctoranzilor este crescut la nivelul normelor internaţionale (ex. UE). Din păcate, deşi numărul doctoranzilor este deja crescut în ţară, raportul între numărul de articole WoS/SCI şi numărul de titluri de doctor este foarte scăzut. (6) FINANŢARE ADECVATĂ - Finanţarea trebuie să crească în mod obligatoriu; fără acest lucru, orice discuţie despre reformă se face degeaba. Dar, în paralel cu această creştere, este nevoie de (1) o utilizare mai bună a finanţării existente (de exemplu, care să susţintă majoritar personalul academic care, prin contribuţii de concepţie, poate creşte competitivitatea ţării) şi (2) o modernizare a sistemului românesc de CDI, pe direcţiile menţionate mai sus, astfel încât finanţarea să nu fie înghiţită într-o gaură neagră. (7) ROL REALIST ÎN SOCIETATE - Implicarea cercetării în dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai al populaţiei nu se fac prin planificare; implicarea se face prin generarea condiţiilor ca 252 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache transferul de cunoaştere şi transferul tehnologic să se producă eficient, iar pentru asta este nevoie ca cercetarea românească să aibă parteneri în economia românească. Soluţia pe care o propunem (vezi David, 2015a) presupune (1) conştientizarea profilului psihocultural al României; (2) înţelegerea profilului psihocultural al ţărilor/culturilor/societăţilor care au generat instituţiile socio-culturale pe care dorim să le asimilăm în mediul academic românesc şi cum acesta s-a exprimat în esenţa instituţiilor respective şi (3) găsirea unei căi noi, între Maiorescu şi Lovinescu, bazată pe adaptarea instituţiilor la contextul psihocultural, fără a le schimba însă esenţa, cu posibilitatea ca apoi instituţiile să schimbe chiar contextul psihocultural. Aşadar, problema nu se mai reduce doar la interacţiunea dintre formă şi fond, ci include şi contextul psihocultural în care are loc această interacţiune. Într-o logică hegeliană, evităm astfel un salt perpetuu, epuizant şi neproductiv, din teză (ex. să aducem în ţară, cu orice preţ, instituţii moderne) în antiteză (ex. să facem reforme cu specific naţional) – salt care adesea ne-a dus la „reforme ale reformelor”, fără vreo finalitate majoră -, ci promovăm o sinteză care poate contribui la modernizarea reală a ţării. II. Lipsa unei evoluţii rapide şi semnificative a mediului academic românesc se datorează: a. Neasimilării unor instituţii academice moderne (ex. evaluarea academică, organizarea universitară), ca urmare a caracterului inerţial al unor comisii naţionale (ex. CNATDCU/ARACIS) şi/sau al leadership-ului academic care ar trebui să implementeze astfel de instituţii moderne. b. Neînţelegea şi neconsiderarea contextului psihocultural în care funcţionează instituţiile academice moderne. III. Numărul de studenţi doctoranzi a atins deja mediile internaţionale (ex. UE), astfel că, creşterea numărului de studenţi trebuie să vizeze mai ales nivelul de licenţă/master. În România însă piaţa muncii nu poate asimila eficient numărul de studenţi de la nivel de licenţă, astfel că aceştia, din lipsa unor oportunităţi pe piaţa muncii, aleg în număr foarte mare, ca supapă de supravieţuire şi amânare a intrării pe o piaţă a muncii neatractivă, programele de master şi doctorat, ceea ce generează situaţia paradoxală din ţară în care, deşi numărul de studenţi în populaţia generală este scăzut faţă de normele internaţionale (ex. UE), cel al doctoranzilor este crescut la nivelul normelor internaţionale (ex. UE). Din păcate însă, deşi numărul doctoranzilor este deja crescut în ţară, raportul între numărul de articole WoS/SCI şi numărul de titluri de doctor este foarte scăzut. 1. Introducere (TT-G3A, în baza Raportului TT/G3A din 2014 – TT-G3A/Corlan, A., David, D., Frangopol, P şi Trache, L. (2014). Raport anual TT-G3A, 2014. Revista de Politica Ştiintei şi Scientometrie, serie noua 3(4) 255–277) Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie Nouă (RPSS – http://rpss.inoe.ro) a organizat, în data de 4 decembrie 2013, la Universitatea din Bucureşti, masa rotundă cu titlul“Universităţile şi Cercetarea din România Încotro?“. Masa rotundă a propus crearea unui Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România (G3A), în forma unui Think Tank (TT) (pentru compoziţia actuală a TT-G3A vezi Anexa 1). TT-G3A îşi propune să facă analize şi să ia atitudine publică pe teme de politica ştiinţei, să sesizeze derapaje dăunătoare care ar putea să aducă prejudicii politicii ştiinţei în România şi să acţioneze pentru corectarea acestora. De asemenea, TT-G3A îşi propune să ofere expertiză, sugestii şi propuneri constructive decidenţilor în domeniu. Existenţa unor astfel de Think Tank-uri în ţările avansate ale lumii, sub diferite ipostaze - grup de experţi pe lângă reviste de profil, preşedinţi de state, prim-miniştrii sau organisme guvernamentale etc. -, atestă importanţa socială care este acordată acestor grupuri/demersuri. TT-G3A s-a angajat să publice, anual, în luna decembrie a fiecărui an, un Raport sintetic asupra stării cercetării şi învăţământului superior din România, raportată la nivel internaţional şi la cel al Uniunii Europene (UE), cu sugestii referitoare la potenţiale politici în domeniu. Pe baza tradiţiei revistelor internaţionale din domeniul politicii ştiinţei şi scientometriei, de a organiza periodic mese rotunde cu experţi invitaţi, ale căror concluzii să servească apoi decidenţilor din domeniul academic şi guvernamental, Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie Nouă (RPSS – http://rpss.inoe.ro) a organizat a doua „masă rotundă” la 24 martie 2015 la Universitatea din Bucureşti. Tema întâlnirii a fost direcţia în care se îndreaptă sistemul academic românesc, iar ideile principale discutate se regăsesc în articolul de faţă. Raport pentru anul 2015 este descris în continuare. Raportul pentru 2015 se bazează pe (1) actualizarea informaţiilor din Raportul pe anul 2014 şi (2) pe noi informaţii relevante pentru ştiinţa din România. Noile informaţii se bazează pe articole deja publicate de membri ai TT-G3A şi pe contribuţii ale unor experţi, reprezentanţi din Asociaţia Ad-Astra a Cercetătorilor Români de Pretutindeni (http://www.ad-astra.ro), din conferinţele ştiinţifice anuale ale economistilor români din mediul academic din străinătate (ERMAS - Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 253 http://www.econacademia.net/conferinta.html) şi din alte universităţi/institute de prestigiu din ţară şi străinătate. Dacă în Raportul pe anul 2014 am pus accent pe reorganizarea universităţilor (ex. undergraduate vs. graduate schools, cu implicaţii asupra unor traiectorii diferite de carieră), în acest Raport pe anul 2015 punem accent pe resursa umană şi pe contextul psihocultural al reformei în educaţie. Aşadar, pentru utilizarea acestor analize în reformele educaţiei din România sugerăm consultarea ambelor rapoarte. 2. Consideraţii preliminare – Ştiinţa şi viitorul României (Petre Frangopol) Ne propunem să aducem, succint, în memoria politicienilor de astăzi şi nu numai, situaţia de neinvidiat a cercetării ştiinţifice şi învăţământului românesc, în ansamblu, care se situează în prezent pe ultimele locuri în clasamentele europene şi internaţionale. Nicio universitate românească nu este ca structură complexă între primele 500 ale lumii în ranking-urile majore (ex. ex. ARWU). Deşi politicile tuturor partidelor au proclamat importanţa educaţiei şi cercetării, în fapt nu au sprijinit-o. Lipsa unor reforme structurale şi dezinteresul total după 1989 al Guvernelor pentru cultivarea valorii resurselor umane autohtone, care să constituie baza societăţii româneşti de mâine, afectează decisiv viitorul naţiunii şi aduce atingere siguranţei naţionale a României integrată în Uniunea Europeană. Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul, afirma încă din secolele XV–XVI marele umanist olandez Erasmus. Oamenii se formează şi se educă cu greutate, disponibilitatea unor resurse umane decente fiind sever condiţionată de factori cu acţiune pe termen lung, plecând de la mediul de familie din copilărie, mediul social în ansamblu, calitatea educaţiei preuniversitare şi universitare etc. Disponibilitatea unor resurse umane decente depinde de ingrediente fundamentale, precum capacitatea personală şi dorinţa de a activa într-un anumit domeniu. Acestea trebuie formate prin educaţie, iar îmbunătăţirea educaţiei, văzută la scară naţională trebuie să constituie o preocupare fundamentală prin activităţi susţinute pe termen lung Să nu uităm că, oficial, mai puţin de cca 2% din elevii satelor româneşti, unde trăieşte peste 45% din populaţia României, ajung la Universitate. Această situaţie a învăţământului românesc a ajuns la un stadiu de involuţie de ceea ce înseamnă la început de secol XXI în lumea civilizată occidentală educaţia şi cercetarea ştiinţifică. Să nu uităm că învăţământul universitar occidental este strâns legat de cercetarea ştiinţifică, altfel spus universitatea de tip humboldtian. Dezinteresul total după 1989 al Guvernelor pentru cultivarea valorii resurselor umane autohtone, care să constituie temelia societăţii româneşti de mâine, atârnă mai greu decât economicul, politicul şi altele. În joc este viitorul României ca naţiune şi cum afirma Spiru Haret, aşa cum este astăzi şcoala, aşa va fi şi ţara mâine. Guvernele de până acum, clasa politică coruptă, au fost incapabile de alte activităţi în afara de umplerea buzunarelor proprii, au prostit deliberat poporul acestei ţări pe care l-a dezinformat constant cu privire la mecanismele dezvoltării lumii contemporane. „Cercetarea ştiinţifică a fost principalul mijloc care a dus pe om de la barbarie la civilizaţie, de la întuneric la lumină, întâmpinând la fiecare pas opoziţia hotărâtă a forţelor ignoranţei, neînţelegerii şi invidiei” (Maurice B. Visscher, 1901-1983, membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe a SUA). Dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaştere înseamnă în primul rând dezvoltarea cercetării fundamentale din care derivă noile tehnologii şi produse, punctul de plecare al progresului şi prosperităţii societăţii. Acesta a fost parcursul istoric al civilizaţiei omeneşti care s-a construit prin efortul, talentul şi geniul creator al unor elite care au descifrat legile naturii şi le-au pus în slujba omului. Dacă o ţară îşi propune să nu dezvolte cercetarea fundamentală, deci ştiinţa, aceasta va înceta colaborarea, dialogul cu ţările în care aceasta se dezvoltă şi pierd ritmul progresului, intrând automat în ţări de categoria a doua sau a treia în ierarhia civilizaţiei şi progresului societăţii. O cercetare originală românească performantă impune rezolvarea a trei mari probleme care determină decisiv evoluţia acesteia.: resursa financiară, resursa umană şi echipamentele performante. Ştiinţa este o altă faţetă a creaţiei umane, asemănătoare artei, dar la care, omul dotat cu o inteligenţă, poate accede, numai prin muncă susţinută şi o educaţie continuă, prin formarea unei gândiri logice ce îi va contura personalitatea încă din primii ani de şcoală. Educaţia în şcoli a tinerilor din Europa de Vest, SUA, Japonia este temeinic planificată şi controlată, pentru ca aceştia să devină buni specialişti în dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, deoarece ei reprezintă prezentul şi viitorul societăţii. Astfel, este recunoscut rolul vital al ştiinţei, care a condus la construirea civilizaţiei de astăzi, la prosperitatea şi bogăţia naţiunilor care au promovat-o încă de la începuturile lor. 254 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache Ştiinţele socio-umane nu conduc în mod direct la progresul economiei. Dar se ştie că fără o educaţie umanistă completă, nu se poate forma un adevărat inginer sau om de ştiinţă, creatori de valori materiale sau spirituale. In septembrie 2015 ministrul japonez al educaţiei Hakibur Shimomura a trimis la cele 86 universităţi naţionale o scrisoare prin care le solicita acestora să ia măsuri pentru a elimina ştiinţele sociale şi umanioarele sau să le convertească pentru a servi domenii de care societatea are nevoie. Deşi probabil exagerată şi ca urmare fără răspunsuri în această direcţie de la universităţile japoneze importante, această atitudine trebuie să fie un element de reflecţie pentru ştiinţele socio-umane. Într-o lucrare celebră, Post-Capitalist Society liderul managementului american Peter F, Drucker afirma fără echivoc în privinţa raportului dintre ştiinţă şi dezvoltare: „Astăzi, ştiinţa este mai importantă pentru bunăstarea unei naţiuni decât capitalul sau forţa de muncă. Ea a încetat să mai fie doar una din dintre componentele dezvoltării, a devenit principala resursă a acesteia”. De aici decurge logic necesitatea unei strategii în politica naţională a dezvoltării ştiinţei. Exemplul SUA şi al Japoniei este edificator fiindcă prin strategia dezvoltării durabile se înlocuieşte valoarea materială cu valoarea cunoaşterii. Existenţa unei reale strategii naţionale de dezvoltare impune de la început existenţa unei politici de dezvoltare a învăţământului românesc pe termen scurt şi lung în acest secol, aşa cum au conceput-o - ca politică prioritară de stat – Spiru Haret pentru România de la începutul secolului XX şi Constantin Angelescu pentru România Mare, între cele două războaie mondiale. Astfel a fost consfinţită ieşirea noastră din feudalism la începutul secolului XX. Astăzi educaţia trebuie îmbunătăţită atât în mediul rural, cât şi în cel urban, fiindcă sărăcia şi moravurile comportamentale lamentabile care se întâlnesc în societatea românească, pot fi comparate fără echivoc, cu moravurile societăţii feudale româneşti a secolului XIX. Una dintre cele mai importante căi de ieşire din sărăcia şi situaţia economică în care este afundată România de astăzi, este investiţia ce trebuie făcută în inteligenţa tinerilor, în studentul sau cercetătorul tânăr care dovedeşte valoare şi performanţă. Ei reprezintă specialiştii de mâine, bogăţia naturală a ţării. Guvernele României după 1989, până astăzi, au simulat sprijinul acordat cercetării ştiinţifice naţionale. Aceasta, în pofida unor documente internaţionale pe care le-a semnat, de exemplu, statutul UNESCO al cercetătorului ştiinţific, care recomandă statelor să sprijine o politică naţională în domeniul ştiinţei etc. Aceste recomandări, ca şi altele (Uniunea Europeană, Constituţia României, art 34 care prevede prioritatea pe care Statul o acordă cercetării etc), au fost şi sunt sistematic încălcate, nu din necunoaştere, ci din principiu. Am fost şi suntem în faţa unei situaţii paradoxale: Guverne care, în loc să respecte legile, le ignoră cu bună ştiinţă. Trebuie acţionat pe toate fronturile (Guvern, Parlament, mass media) ca să se schimbe mentalitatea românească şi anume că cercetarea românească nu este o subvenţie păgubitoare ci una din investiţiile cele mai profitabile. În lipsa unei politici strategice ştiinţifice naţionale, a evaluării valorii şi implicit a performanţelor individuale ale cercetătorilor şi universitarilor, risipirea banului public a rămas o realitate. Se continuă finanţarea unor non valori, în timp ce valorile naţionale, elita intelectuală şi excelenţa unor institute sau grupe de cercetare atestate de criteriile scientometrice internaţionale, recunoscute şi de Uniunea Europeană, sunt aliniate cu mediocrităţile sprijinite generos financiar pe criterii neprofesionale. Consecinţa este firească, tinerii valoroşi au ajuns azi pericolul real pentru generaţiile maturizate înainte de 1989, aflate, astăzi, încă în funcţii de conducere şi mai ales de decizie. Exodul tinerilor nu este ceva întâmplător. Salarizarea, este cert, un aspect fundamental, dar şi lipsa unor modele de Profesori, atât moral cât şi profesional îi determină pe tinerii conştienţi de valoarea lor intelectuală să emigreze pentru a deveni adevăraţi profesionişti. Nu se doreşte în România, ca în lumea civilizată, o bancă de date a valorilor, personalităţilor, pe domenii de activitate. Dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere înseamnă dezvoltarea cercetării ştiinţifice, deci alocarea unor fonduri corespunzătoare. Datele publicate luni 30 noiembrie 2015 de Eurostat, arată că în 2014 statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit în comun 283 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare. România a alocat în 2014 0,38% din PIB pentru cercetare şi dezvoltare, România situându-se pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Ponderea cheltuielilor în acest domeniu în PIB este mult sub media UE care este de 2,3% din PIB. Comparativ cu alte mari economii ale lumii, UE se situează mult în urma Coreei de Sud care în 2013 a alocat 4,15% din PIB pentru cercetare şi dezvoltare (R&D), Japonia 3,47% din PIB şi SUA 2,81% din PIB în 2012. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 255 În interiorul statelor membre UE, ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB este mai mare în statele nordice, Finlanda (3,17%), Suedia (3,16%) şi Danemarca (3,0%), urmate de Austria (2,99%) şi Germania (2,84%). Cu ocazia aniversării a 50 de ani a Statului Israel, în presă a apărut o situaţie statistică: în Israel există cca 150 de oameni de ştiinţă la 100.000 de locuitori, cifra cea mai mare din lume. Comentariile sunt de prisos. În România aproape jumătate din cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare au fost efectuate în interiorul sectorului guvernamental. Se cuvine să amintim lupta pe care elita intelectuală românească a dus-o şi o duce neobosit în continuare pentru impunerea evaluării după metode scientometrice a activităţii şi implicit finanţării cercetării ştiinţifice româneşti, din banul public, care are la bază concluzia analiştilor economici din întreaga lume ce a ajutat mediile politice să înţeleagă dimensiunea economică puternică a creşterii explozive a ştiinţei şi, mai recent, raţiunile care impun continuarea subvenţionării de la buget a cercetării ştiinţifice fundamentale (basic science). În 1959 Nelson a publicat o lucrare care a devenit fundamentală în lumea economiştilor: The simple economics of basic science research. Journal of Political Economy, 67 (1959) pg. 297-306, care analizează impactul unei ştiinţe naţionale asupra tehnologiei naţionale şi subliniază, printre altele, că valorile se constituie şi se validează numai la nivel internaţional. Cea mai bună cale de a anticipa viitorul ştiinţei româneşti pentru viitorii ani este înţelegerea situaţiei prezente. Viitorul cercetării şi dezvoltării tehnologice din România şi succesul unei dezvoltări economice, vor depinde în mod hotărâtor de prezervarea şi păstrarea elitei sale intelectuale Cel mai important capital al pieţei naţionale o reprezintă valoarea resurselor umane. Ştie cineva de câte universităţi de stat de elită are nevoie România? Dar de câţi oameni de ştiinţă şi cercetători atestaţi prin normele de evaluare scientometrice internaţionale? Este benefică inflaţia de universităţi particulare? Este evaluarea lor la nivelul standardelor europene? Se cuvine să menţionăm aici, experienţa românească, strategia de dezvoltare bine formulată şi aplicată cu consecvenţă de patrioţi şi în acelaşi timp personalităţi de valoare ale ştiinţei naţionale şi universale (Horia Hulubei), în crearea (1956) şi dezvoltarea ulterioară a Institutului de Fizică Atomică (IFAIoan Ursu, Marin Ivaşcu, Nicolae V Zamfir şi mulţi alţii), azi Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei“ (IFIN-HH), strategie care a condus la situarea acestui institut în 2015 în rândul elitei ştiinţifice mondiale prin păstorirea proiectului finanţat de Uniunea Europeană a celui mai puternic laser din lume (ELI-NP, Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics). Pe plan naţional, IFIN –HH s-a situat pe primul loc în topul institutelor si universităţilor de cercetare din România, prin decernarea la Timişoara, în noiembrie 2015, a Premiului Scopus de excelenţă acordat de Elsevier (lider mondial în furnizarea de produse şi soluţii de informare pentru mediul ştiinţific) datorită celui mai mare număr de lucrări ştiinţifice publicate şi indexate de baza de date Scopus. Tot în acest context al excelenţei, alături de IFIN-HH trebuie menţionate şi Institutul de Matematică ”Simion Stoilow” din Bucureşti al Academiei Române şi Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „ Nicolae Simionescu” din Bucureşti al Academiei Române. Producţia ştiinţifică – un indicator important al gradului de dezvoltare a unei ţări - este în prezent riguros monitorizată de diferite organizaţii internaţionale: Thomas Reuters- (fostul ISI Institute of Scientific Information din SUA), Scopus (Elsevier, Elveţia) etc. Până astăzi nu a existat o politică strategică a ştiinţei în România, bine conturată prin acte normative, legale, de exemplu politica industrială, politica tehnologiei, politica industriei apărării, politica sănătăţii etc. Aceasta înseamnă definirea unor priorităţi naţionale în politicile ştiinţifice susmenţionate şi necesită o analiză a cercetării ştiinţifice existente (potenţial, direcţii, rezultate etc.) şi alocarea unor finanţări corespunzătoare. Dar mai ales evaluarea rezultatelor originale. Calitatea cercetării va trebui apreciată după normele acceptate de Uniunea Europeană şi anume cele scientometrice, în primul rând. Priorităţile ştiinţifice naţionale pleacă de la pesonalităţi şi/sau grupuri de oameni de ştiinţă sau chiar institute existente care au rezultate evaluate, deschizătoare de drumuri noi. Patrimoniul ştiinţific, cunoştinţele ştiinţifice importante, constituie un tezaur naţional care trebuiesc păstrate şi folosite. Aceste cunoştinţe ale unei/unor elite, nu vor mai putea fi folosite decât dacă România va mai poseda cadre cu o cultură ştiinţifică la nivelul celei occidentale. Ori această cultură se dobândeşte şi se va păstra numai în cadrul existenţei unei cercetări ştiinţifice fundamentale competitive în Universităţile şi Institutele de profil româneşti. 256 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache Inteligenţa, creativitatea, cunoştinţele şi experienţa profesională nu se “cumpără”. Acestea apaţin individului. Nimeni nu i le poate lua. Acestea, însumate cu cele ale co-naţionalilor săi, reprezintă tezaurul de cultură ştiinţifică şi tehnică al unei naţiuni. Cunoştinţele dobândite în ştiinţele fundamentale reprezină un tezaur naţional, poate aspectul cel mai strategic şi important în lumea de astăzi. Exemplul Germaniei învinse şi distruse la sfârşitul primului şi celui De al Doilea Război Mondial din secolul trecut, care a renăscut din propria ei cenuşă datorită, în principal, elitei sale ştiinţifice şi tehnice care au reuşit să clădească o economie şi industrie prosperă este edificator. Elitele Germaniei au fost păstrătoare ale know-how-ului, grupate în jurul unor centre de execelenţă din universităţi şi institute. Acest exemplu, demontează mentalitatea oficială românească incultă, înapoiată atât înainte de 1989 cât şi cea neo-comunistă retrogradă după 1989, care a căutat să ateste că tehnologiile şi uzinele se cumpără din bani de împrumut, la care se adaugă hărnicia românului, adică munca sa ieftină, componente care ar fi suficiente pentru a dezvolta o economie nouă, prosperă. Nu este nevoie de şcoală performantă, de cercetare, fiindcă acestea cer bani mulţi. Este o credinţă falsă, anti-naţională. În altă ordine de idei, putem constata că pe termen lung se evidenţiază faptul că, până în prezent, în ţara noastră, s-au obţinut în multe cazuri în cercetarea ştiinţifică rezultate deosebite, dar acestea au fost, practic, fără excepţie, realizări individuale. Unde sunt realizările de grup ordonat ? Să nu uităm că aselenizarea a fost rezultatul activităţii excelent coordonate a unor grupuri foarte mari de specialişti. Educaţia va trebui să aibă un cuvânt de spus şi în această privinţă, chiar dacă o activitate eficientă de grup ar avea şanse de realizare doar la nivel transnaţional (vezi Frangopol, 2002/2005/2008/2011/2014 şi 2004). Referinţe selective [1] Frangopol, P.T. Mediocritate şi Excelenţă – o radiografie a ştiinţei şi a învăţământului din România, Vol.1, Editura Albatros, Bucureşti, 2002, 338 pagini; Vol.2, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005, 288 pagini; Vol.3, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, 367 pagini; Vol.4, Casa Cărţii de Ştiinţă, ClujNapoca, 2011, 248 pagini; Vol.5, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014, 303 pagini [2] Frangopol, P. T. (2004). Elite ale Cercetătorilor din România, Matematică-Fizică-Chimie. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca (142 pagini). 3. Starea actuală în ştiinţa românească 3.1. Universităţile româneşti (TT-G3A, în baza Raportului TT-G3A din 2014 - G3A/Corlan, A., David, D., Frangopol, P şi Trache, L. (2014). Raport anual TT-G3A, 2014. Revista de Politica Ştiintei şi Scientometrie, serie noua 3(4) 255–277) În această secţiune prezentăm textul din Raportul TT-G3A din anul 2014, pe care îl reactualizăm cu datele din 2015. Ranking-urile universitare au rolul de a oferi (1) prestigiu academic, prin care se atrag studenţi, cadre didactice/cercetatori şi resurse financiare şi (2) un ghid de diagnostic instituţional/organizaţional, care să orienteze politicile de dezvoltare universitară. În cele ce urmează vom face o scurtă analiză a poziţiilor universităţilor româneşti în cele mai importante ranking-uri universitare (fără a le epuiza) şi vom formula o serie de concluzii şi implicaţii; nu am inclus în analiză topurile universitare bazate pe vizibilitatea/impactul/popularitatea online, deoarece dorim să focalizăm analiza mai ales pe indicatorii tradiţionali majori, de cercetare şi educaţie (inclusiv de prestigiu academic) (pentru detalii vezi David, 2014; David 2014a; David şi colab., 2014). La nivel internaţional, există zeci de ranking-uri ale universităţilor. Cele mai importante, focalizate pe performanţa academică, au fost selectate şi incluse în Raportul din anul 2014. În continuare, analizăm performanţa ştiinţei româneşti în aceste ranking-uri, cu implicaţii asupra modernizării ariei româneşti a educaţiei şi cercetării. 3.1.1. Analiza în ranking-urile globale Evaluările globale ale unei instituţii de învăţământ superior sunt fundamentale, deoarece ele reflectă calitatea generală a unei universităţi. Am analizat (vezi Tabelul 1) poziţiile (Top-3) principalelor universităţi româneşti, în clasamentele internaţionale, care evaluează global (ca întreg) o universitate. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 257 Tabel 1. Ranking-uri internationale globale privind marile universităţi româneşti. Ranking Anul URAP QS SCImago U.S. News 2009 - UB-501+; UBB-601+; PR: ultimii 5 ani UPB-874; UB-1175; UBB-1215; PR: 2003-2007 2010 UB-727 (B++); UBB941 (B+); UAIC-1261 (B+); PR: 2005-2009; 2009 - UPB-777; UBB-1132; UB-1191; PR: 2004-2008 2011 UBB-732 (B++); UB774 (B++); UAIC1324 (B+); Pr: 20062010; 2010 UAIC-601+; UVT601+; PR: ultimii 5 ani UPB-698; UBB-1044; UB-1140; PR: 2005-2009 2012 UB-740 (B++); UBB909 (B+); UPB-1091 (B+); PR: 2007-2011; 2011 UAIC-601+; UB-601+; UBB-601+; UVT601+; PR: ultimii 5 ani UPB-613; UBB-939; UB-1099: PR: 2006-2010 2013 UB-733 (B++); UPB751 (B++); UBB-869 (B++); PR: 20082012; 2012 UAIC-701+ (348international faculty); UB-701+ (308employer reputation); UBB-701+; UVT701+; PR: ultimii 5 ani UPB-546; UBB-880; UB-1050; PR: 2007-2011 2014 UPB-594 (B++); UB684 (B++); UBB-709 (B++). PR: 2011-2013; 2013 UB-651-700 (275 – employer reputation; 395-Art&Humanities; 386-Natural Sciences); UBB-701+; UAIC701+; UVT/701+; PR: ultimii 5 ani UPB-517; UBB-868; UB-993; PR: 2008-2012 2015 Este încă valabil clasamentul din 2014 UB-651-700 (371Art&Humanities; 371Natural Sciences); UBB-701+; UAIC701+; UVT/701+ PR: ultimii 5 ani UBB-560; UB588; UPB-706 PR: 2009-2013 Notă: Universităţile româneşti nu apar ca structuri globale în ranking-uri internaţionale majore precum: Academic Ranking of World Universities (ARWU - http://www.shanghairanking.com/); The World University Ranking (THE - https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings). Legenda: UAIC-Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; UB-Universitatea din Bucureşti; UBB-Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; UPB-Universitatea „Politehnica” din Bucureşti; UVT-Universitatea de Vest din Timişoara; URAP: University Ranking by Academic Performance (http://www.urapcenter.org/2014/); QS: TopUniversities (QS-Ranking - http://www.topuniversities.com/universityrankings); SCImago: SCImago Institutions Rankings (http://www.scimagoir.com/); U.S. News (http://www.usnews.com/rankings); PR: perioada de raportare (aceasta variază în funcţie de indicator, dar am prezentat-o cu valoarea cea mai importantă). Tabelul 2 redă ordinea universităţilor româneşti, conform clasamentului „Olimpic” în U-Multirank 2015. Clasamentul din Tabelul 2 arată şi cum combinarea fără argumente conceptuale a mai mult criterii şi/sau cuantificarea lor fără analize calitative fine pot anula efectul principalelor criterii ale mediului academic 258 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache modern (ex. cercetarea) şi/sau pot distorsiona criteriile (ex. rata de absolvire) (de aceea acest clasament UMultirank este unul controversat). Tabelul 2. Ordinea universităţilor româneşti, conform clasamentului „Olimpic” în U-Multirank 2015 (Tabelul este public şi a fost preluat, ca atare, de la adresa http://www.umultirank.org/). Pentru mai multe informaţii despre varianta „Olimpică”, vezi la http://www.umultirank.org/#!/methodology. Au fost luate în calcul toate criteriile, din din raţiuni de spaţiu le prezentăm doar pe cele legate de predare şi cercetare. 3.1.2. Analiza în ranking-urile pe domenii universitare • ARWU (Top-500; vezi la http://www.shanghairanking.com/) o UBB este singura universitate din România care a pătruns în anul 2013 în ARWU-Shanghai Ranking, prin domeniul matematică (101-150); perioada de raportare (PR) a lucrărilor este 2011-2012. În anul 2014 a ajuns pe locurile 151-200 (perioada de raportare a lucrărilor este 2012-2013). • QS (Top-200+; vezi la http://www.topuniversities.com/university-rankings) (PR: ultimii 5 ani; an inclus în analiză doar primele trei universităţi româneşti din clasamentul global QS) UAIC Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 265 dezvoltare a sistemului ştiinţific (Corlan, 2015-1)—însă în aceste ţări creşterea investiţiilor a continuat pentru întreaga decadă 2005–2014. Ţările cu cele mai substanţiale episoade de creştere se caracterizează prin rate de peste 20%, susţinute an de an pe mai multe decenii. În concluzie, aproape toate ţările foste socialiste europene sunt angajate într-o creştere relativ rapidă a cheltuielilor de cercetare–dezvoltare, de o manieră similară cu regimul de creştere întâlnit în ţările emergente după stabilizarea postbelică—similară de exemplu ratelor de creştere din Asia de Sud Est în perioada 1975– 1992. România s-a angajat pe o orbită similară după 2005, dar după 2009 a fost decuplată de această evoluţie şi menţinută într-un regim de stagnare. 3.2.1.7. Evenimente recente Aşa cum am evidenţiat în raportul anterior (G3A, 2014), legea bugetului pe anul 2015 prevedea stagnarea cheltuielilor publice de cercetare până în anul 2018. Deşi Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014–2020 (SNCDI20) a fost adoptată în octombrie 2014 (prin HG929/2014) iar unul dintre planurile de implementare, Planul Operaţional Competitivitate a fost demarat în 2015, principalul instrument de operaţionalizare a strategiei, Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2014–2020, a fost adoptat abia în a doua parte a anului 2015, fără să aibă ataşat şi un buget. Proiecţiile bugetare din SNCDI20, care anticipau o creştere susţinută a investiţiilor în cercetare, sunt contrazise de Legea Bugetului. De fapt, cheltuielile generale de cercetare (GERD) au scăzut de la 0.48% din PIB în 2012 la 0.39% în 2013 şi la 0.38% în 2014. În valoare absolută, GERD a scăzut cu de la 644 mil euro în 2012 la 557.8 mil euro în 2013, dar a crescut la 575.12 mil euro în 2014, creştere neglijabilă dacă o ajustăm cu inflaţia. ANCSI nu a demarat în această perioadă organizarea structurii de guvernanţă corespunzătoare SNCDI20, în sensul ca nu a elaborat proiecte de normative necesare înfiinţării comisiilor şi instituţiilor prevăzute de SNCDI20. De asemenea, guvernul nu a adoptat bugetului PN-III. Planul Naţional II a fost prelungit, întreaga finanţare pe baze competiţionale interne, prin planul naţional, desfăşurându-se de fapt prin amânarea finanţării proiectelor câştigate prin planul 2007–2013. Această situaţie nu se poate schimba semnificativ până la sfârşitul anului 2016 întrucât PN-III nu este bugetat, iar în cel mai bun caz, în 2016, se pot desfăşura competiţii pentru proiecte a căror execuţie să înceapă în 2017. În anul 2015 nu au avut loc competiţii semnificative în cadrul PN-II, dar s-a făcut evaluarea competiţiei de “tinere echipe” începute în 2014, proiecte a căror execuţie se va desfăşura între 1 octombrie 2015 şi 30 septembrie 2017. Acest program este bugetat cu 207 milioane lei pe cei doi ani, reprezentând sunt 5% din bugetul actual al cercetării din fiecare an, şi se adresează unui segment restrâns al personalului de cercetare. Creşterea susţinută a investiţiilor publice, şi private, prevăzută în Strategia Naţională pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014–2020 nu s-a produs până în 2016, nerealizându-se astfel bazele pentru o creştere susţinută, în continuare, în 2017–2020 şi ulterior. Astfel, obiectivele şi ţintele SNCDI20 devin imposibil de atins iar viziunea strategiei devine cu totul nerealistă, apărând astfel necesitatea corectării ei. 3.2.1.8. Probleme ale cadrului legislativ Cadrul legislativ al cercetării, dezvoltării şi inovării în România a fost adoptat la începutul anilor 2000 (OG57/2002, L 319/2003) şi reflectă structura sistemului de cercetare la acea dată. Sistemul de cercetare era format în principal, cel puţin în percepţia generală, din institutele de “cercetare şi proiectare”, cele mai multe legate de ramurile industriale care fuseseră predominante în România până în anii ’90 dar care, între timp, au dispărut în mare parte. Aceste institute erau finanţate în cea mai mare parte de la bugetul de stat şi erau încadrate cu angajaţi pe durată nedeterminată. Tipic, unii dintre cei mai buni absolvenţi ai universităţilor tehnice erau angajaţi în institutele de cercetări în primii ani după absolvire, progresând apoi ierarhic şi ieşind la pensie din acelaşi institut în care fuseseră angajaţi. Atât legea cercetării cât şi statutul personalului de cercetare se axează pe precizarea mecanismelor de organizare şi finanţare a reţelei de institute naţionale, alte tipuri de organisme şi de personal (de exemplu, universităţi şi cadre didactice universitare) fiind menţionate doar tangenţial, fără a se elabora asupra organizării lor. Între timp, o dată cu deschiderea sistemului ştiinţific către comunitatea ştiinţifică internaţională, s-a încercat schimbarea, în primul rând, a mecanismului de finanţare, trecându-se de la o alocare centralizată a unor fonduri instituţionale la competiţii de proiecte, chiar dacă acest mecanism definitoriu pentru un sistem modern de cercetare a cunoscut un recul în ultimii ani. Un exemplu ilustrativ pentru lipsa de adecvare a cadrului legislativ este faptul că multe dintre contractele încheiate de contractor cu personalul de cercetare pentru execuţia proiectelor erau încheiate ca şi contracte de 266 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache muncă—presupunând plata lunară a salariului, condiţionată doar de prestarea orelor de muncă—dar executate de fapt ca şi contracte de prestări servicii, cu plata integrală la sfârşitul fiecărei faze. Simultan cu dezvoltarea cercetării universitare şi private au aparut numeroase categorii importante de cercetători: masteranzi, doctoranzi, cercetători postdoctorali, personal angajat temporar pe posturi de cercetare pentru proiecte, diverse categorii noi de personal de conducere—cum ar fi director de proiect, investigator principal—categorii care intră în relaţii contractuale specifice cu instituţiile gazdă. Statutul personalului de cercetare (legea 319/2003) nu acoperă aceste categorii de personal. Recent, au apărut mecanisme noi de finanţare, cum ar fi deducerile din baza impozitabilă a cheltuielilor de cercetare sau contractele de cercetare cu entităţi din străinătate. Au apărut, de asemenea, dezvoltări recente în practica activităţii ştiinţifice pe plan mondial, cum ar fi recunoaşterea acordată altor tipuri de contribuţii decât publicaţiile şi brevetele, eforturile tot mai intense pentru asigurarea reproductibilităţii cercetării şi pentru clarificarea intereselor concurente. În sfârşit, Comisia Europeană a adoptat o gamă de prevederi cu caracter de recomandare, sau normative, care ar trebui transpuse în legislaţia naţională, cum ar fi: - Carta Cercetătorului European; - Prevederile (adoptate împreună cu proiectul Frascati şi OECD) privind statistica (şi implicit contabilitatea) activităţilor de cercetare; - Recomandarea comisiei din 17 iulie 2012 privind accesul la informatiile stiintifice si conservarea acestora (2012/417/UE). Unele prevederi, standarde şi normative internaţionale au fost adoptate pe plan naţional însă fără armonizarea cu restul legislaţiei: de exemplu, Clasificarea Ocupaţiilor din România nu include categoria de “inginer de dezvoltare tehnologică” (IDT) pe care o găsim în statutul personalului de cercetare, dar include categoria “inginer de cercetare” pe care nu o găsim, şi care are altă semnificaţie decât IDT. Această situaţie reclamă revizuirea generală a legislaţiei cercetării şi adaptarea acesteia la situaţia contemporană a funcţiilor, contractelor, contabilităţii specifice şi mecanismelor de finanţare. De asemenea, este necesară corectarea strategiei naţionale şi a planului naţional pentru racordarea la realitatea curentă, cum am explicat mai sus. Referinţe selective [1] Battelle (2015). 2014 Global R&D Funding Forecast. https://www.battelle.org/docs/tpp/2014_global_rd_funding_forecast.pdf [2] Beise, M, şi Stahl, H. (1998) Public research and Industrial Inovation in Germany. Discussion paper no. 98-37. ftp://ftp.zew.de/pub/zew-docs/dp/dp3798.pdf [3] Corlan, A.D. (2015-1) România în “Science and Engineering Indicators 2014.” I. Statistica descriptivă a indicilor şi ratelor. RPSS-sn, 4(2), 110–123. [4] Corlan, A.D. (2015-2) România în “Science and Engineering Indicators 2014.” II. Analiza exploratorie a profilului ţărilor pe domenii’. RPSS-sn, 4(4), – [5] Corlan, A.D. (2015-3) Trends of Romanian Medical Research 1990-2014 Acta Endo (Buc) 11: 343-347 doi: 10.4183/aeb.2015.343 [6] CNFIS (2014). Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului superior. Raport public, 2014. http://www.cnfis.ro/wp-content/uploads/2015/07/CNFIS-Raport-public2014_final_20.06.2015.pdf [7] Derek J. De Solla Price (1966). Ştiinţă mică, ştiinţă mare. Ed. Stiinţifică. [8] G3A/Corlan, A., David, D., Frangopol, P şi Trache, L. (2014). Raport anual G3A, 2014. Revista de Politica Ştiintei şi Scientometrie, serie noua 3(4) 255–277. [9] HG 929/2014, Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare a României, 2014–2020. [10] Johnson, J. M. (1993). Human Resources for Science and Technology: The Asian Region. National [11] Science Foundation (NSF) of the USA (2014). Science and Engineering Indicators http://www.nsf.gov/statistics/seind14/content/overview/overview.pdf [12] Piketty, T. (2015). Capitalul în secolul XXI. Editura Litera. [13] Surveys of Science Resources Series. NSF 93–303 http://www.nsf.gov/statistics/s1893/rd.pdf Eurostat (2015) http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/setupDownloads.do http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=t2020_20&plugin=1 Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 267 3.3. Criteriile de promovare academică în România. O frână în dezvoltarea mediului academic românesc (TT-G3A) Criteriile de promovare academică sunt cele care determina cultura performanţei în mediul universitar. Din păcate, criteriile stabilite de CNATDCU sunt adesea incongruente cu cele de la nivel internaţional, ceea ce nu permite integrarea ştiinţei româneşti în elita ştiinţei internaţionale şi poate chiar afecta colaborările internaţionale majore. Dacă la acest lucru adaugăm şi criteriile ARACIS – care au acreditat zeci de programe şi universităţi de calitate slabă (ex. unele universităţi nu apar nici în cele mai extinse ranking-uri internaţionale) – înţelegem de ce mediul academic românesc este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană şi pe locuri slabe la nivel internaţional. În fine, lipsa de sincronizare cu criteriile şi practicile internaţionale au favorizat devieri importante de la buna conduită academică (ex. impostură academică) şi în cercetare (ex. plagiat). În aceste condiţii în care avem multe programe şi universităţi slabe în ţară, faptul că la nivelul Uniunii Europene 37.9% dintre persoanele cu vârsta între 30-34 de ani au studii superioare, în timp ce în România, în acest segment de vârstă doar aproximativ 25% au studii superioare (vezi European and Training Monitor, 2015 - http://ec.europa.eu/education/library/publications/monitor15_en.pdf), nu trebuie să ne facă să « fabricăm » studenţi. Numărul de studenţi trebuie să crească doar prin alocare de locuri bugetate universităţilor româneşti care apar sistematic (nu accidental) în topurile internaţionale de prestigiu (ex. ARWU, QS, URAP). Atenţie, aici reamintim că numărul studenţilor doctoranzi din România este deja la nivel internaţional; aşadar o creştere a lui nu se justifică, fără o cerinţă suplimentară a pieţei muncii/academice! Pentru a argumenta teza din titlul 3.3., prezentăm trei analize ale unor domenii diferite: (1) fizică (ca un domeniu major din ştiinţele naturii/exacte); (2) psihologie (ca un domeniu major din ştiinţele socio-umane) şi (3) ştiinţe economice (ca unul din domeniile cu cei mai mulţ reprezentanţi în mediul academic din România). 3.3.1. Despre criterile minimale ale domeniului fizică în România (Lucian Ancu) În anul 2015 România a devenit membru cu drepturi depline la ESA (European Space Agency) și era de așteptat ca până la sfârșitul anului să fie finalizate formalitațile pentru accederea cu drepturi depline la CERN. În paralel, pe platforma de la Măgurele se construiește ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), cea mai mare infrastructură de cercetare științifică din România. Este de menționat durata mare de timp scursă între momentul invitării României de către CERN pentru a deveni membru cu drepturi depline (Consiliul CERN din Iunie 2015) și faptul ca pâna la data scrierii acestui articol accederea nu a fost votată în Parlament. În afară de colaborarile de mai sus există o serie de alte colaborări internaționale cum ar fi FAIR, Auger, etc., pentru a aminti doar marile colaborări internaționale. Aceste conectări prin colaborări cu centrele cu activitate intensă, precum și construcția facilității ELI-NP, arată că fizica din Romania este unul dintre cele mai conectate domenii la știința de top. În momentul de față, fizica produce cel mai mare număr de articole din producția științifică din România: 6311 articole (20%) dintr-un total de 31343 articole în perioada 2008-20142 (UNESCO, 2015). Totuși, în ciuda acestei conectări, există mari discrepanțe între modelul occidental de setup instituțional și cel românesc. La fel ca și în alte domenii, activitatea de cercetare se desfășoară cvasitotal în Universități și Institute de cercetare. Locurile de desfășurare a activității de cercetare sunt văzute, prin prisma legislației, ca două căi de carieră diferită. Acest fapt este evident prin condițiile minimale de înaintare în carieră (conferențiar/CSII, profesor/CSI – stabilite prin OM 4204/2013). Aceste criterii au o componentă semnificativ didactico-pedagogică pentru poziția de conferențiar și profesor spre deosebire de pozițiile CSII și CSI. Dacă prin OM 4478/2011, anterior celui curent, dimensiunea activității științifice era singura dimensiune după care erau evaluați candidații, prin modificările aduse ordinulului în 2012 criteriile științifice au fost relaxate iar cele didactice-pedagogice au devenit obligatorii pentru conferențiar/profesor universitar. Această diferențiere este o caracteristică generală a tuturor domeniilor științifice. Singurele două domenii care nu fac diferențierea intre profesor/CSI, respectiv conferențiar/CSII sunt matematica și informatica. Aceasta poate însemna că viziunea asupra a ceea ce ar trebui să facă cele două instituții este total diferită, i.e. universitatiile fac educație iar institutele de cercetare fac cercetare. Această separare este posibil să aibă rădăcini vechi în societatea românească, însă gradul mare de excludere a celor două arii este total antagonic comparativ cu situația din statele dezvoltate. Merită să luăm în discuție schimbarea criteriilor minimale pentru pozițiile de conferențiar/ CSII, profesor/ CSI din ultimii 5 ani de zile în domeniul fizică. Acestea au fost stabilite, pe rând, de OM 4478/2011, OM 6560/2012, respectiv OM 4204/ 2013. Parcurgând aceste ordine se vede cum accentul criteriilor minimale trece 1 Fizica este urmată de domeniile chimie si inginerie în acest top cu 5240 (17%), respectiv 4780 articole (15%). 268 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache de la strict activitatea de cercetare la o colecție de criterii. OM 4478/ 2011 prevede pentru criteriile minimale indici scientometrici strict bazați pe publicațiile candidatului și nici un alt criteriu. În plus, foarte important pentru domeniu în care activez fizica experimentală a particulelor elementare, ordinul reglementează clar specificul domeniului și include excepția de autor principal pentru cei care activează în acest domeniu. Prin OM 6560/2012 aria de criterii minimale luate în considerare este extinsă pentru a acoperi trei arii: Activitatea didactică sau profesională, activitatea de cercetare și recunoaștere și impactul activității. În cadrul activității didactice sau profesionale sunt incluse cărți, capitole de cărți, manuale didactice, îndrumătoare de laborator, brevete de invenție, coordonare de programe de studii, organizare și coordonare programe de formare continuă și proiecte educaționale, granturi/proiecte de cercetare în valoare de peste 100000 euro, câştigate prin competiție. Interesant este faptul că pentru poziția de profesor și conferențiar îndrumătoarele de laborator devin criterii necesare (două pentru profesor și unul pentru conferențiar). În noul ordin este pierdută definiția de prim autor, luând în considerare specificitatea unor domenii, pentru evaluarea activității de cercetare sunt evaluate doar "Articole [...] pentru care candidatul este prim autor sau autor corespondent.". Ori, în domeniul fizicii particulelor elementare aceasta înseamnă că toate articolele publicate în cadrul unei colaborari experimentale nu pot fi luate în considerare pentru candidatura la pozițiile menționate mai sus3. Acest lucru este, în mod evident, un handicap real pentru cercetătorii care activează în acest domeniu, dar și în contradicție cu susținerea marilor colaborări prin programele internaționale menționate la începutul acestui articol. Pe lângă modificările menționate mai sus, acest ordin reduce cerințele minimale pentru activitatea strict științifică. OM 4204/2013 aduce o mică modificare în sensul în care se ia în considerare suma tuturor proiectelor/granturilor de cercetare câștigate prin competiție care trebuie să depășească același prag menținut la 100 000 de euro. Prin modificările succesive la Ordinul de ministru inițial, este evident că din ce în ce mai mult parametri non-științifici au fost introduși. Pe lângă adăugarea acestor parametri, și poate mai grav, s-a introdus o diferențiere clară între direcțiile de carieră cercetător / profesor, diferențiere care nu este făcută la nivel de concurs ci la nivelul criteriilor minimale. Ori este de neînțeles o asemenea alegere legislativă, mai ales în condițiile în care la concursurile pe post din universități numărul de candidați este foarte mic, în medie unul pe poziție (Ad Astra, 2013), și ar fi de așteptat ca universitatiile să încerce să aibă o deschidere pentru cercetătorii care activează în institute și care ar fi interesați de actul pedagogic. Ori aceaste diferențieri semnealeaza probabil că cele două lumi, universitatea și institutele de cercetare se doresc a fi păstrate separat, fără a permite mobilitatea cercetatatorilor între ele. Situația este paradoxală dacă luăm în considerare numărul mare de centre de cercetare din universități. Aceste centre de cercetare ar trebui să fie focusate în special pe cercetare şi să fie în contra mișcare cu ceea ce pare a se înțelege prin menirea universității (diseminarea de cunostiinte prin actul predare). Sau invers, prin prisma acestor criterii minimale, pot atrage aceste centre de excelentă cei mai buni specialiști în domeniu? În final rămâne o întrebare: poate funcționa sănătos un sistem în care educația și cercetarea sunt concepute drept lumi separate? Referinţe selective [1] Ad Astra (2013). Comunicat al Asociaţiei Ad Astra a Cercetătorilor Români privind situaţia concursurilor de ocupare a posturilor în învăţământul superior din februarie 2013. http://www.adastra.ro/posts/view_post.php?post_id=2076%26lang=en [2] Baty, P. (2015). “World University Rankings blog: dealing with freak research papers”, Times Higher Education, https://www.timeshighereducation.com/blog/world-university-rankings-blog-dealing-freakresearch-papers [3] Ross, D. (2015). “Big Science :sizing up a colossus”, Times Higher Education, https://www.timeshighereducation.com/news/big-science-sizing-up-a-colossus [4] UNESCO(2015). “UNESCO Science Report, Towards 2030”, Fig. 9.10, pagina 260, 2 Totuși, în privința lucrărilor din fizica particulelor elementare merită meditat la rolul și ponderea lor la nivelul universitațiilor. De pildă Times Higher Education a hotarat ca în acest an să elimine lucrările cu peste 1000 de autori din clasificarea universitaților (Baty, 2015)). Universitatea din Timișoara apare in topul celor mai multe articole din această categorie din totalul articolelor produse de universitate(Ross, 2015). Rămâne de stabilit care este modalitatea cea mai bună de contabilizare a acestor articole, însa fără a obliga activanții performanți din aceste domenii spre publicarea de articole în care sunt autori principali doar pentru a întruni standardele minimale. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 269 http://en.unesco.org/node/252168. 3.3.2. Despre criteriile minimale ale domeniului psihologie în România (Aurora Szentagotai) Psihologie şi Ştiinţe Comportamentale. În momentul de faţă, standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice şi a gradelor de cercetare în domeniul Psihologie şi Ştiinţe Comportamentale nu promovează criterii meritocratice, de excelenţă, în activitatea de cercetare şi didactică şi nu racordează selecţia şi promovarea academică la practicile internaţionale în domeniu. Printre cele mai importante probleme pe care le ridică criteriile actuale se numără următoarele: (1) nu stimulează şi nu punctează adecvat internaţionalizarea cercetării şi publicarea în reviste cu impact şi vizibilitate (ex. ISI); (2) nu încurajează şi nu scot în evidenţă în niciun fel cercetarea şi publicarea în calitate de autor de concepţie; (3) conferă pondere exagerată activităţilor administrative (ex. calitatea de membru în diverse comisii) în detrimentul celor de cercetare. Consecinţa aplicării acestor standarde este posibilitatea de a accede pe poziţii academice/de cercetare înalte şi de a obţine conducere de doctorat cu o activitate de cercetare care nu se ridică la nivelul celei a unui student doctorand sau cercetător post-doctoral din străinătate. Ilustrăm mai jos aceste probleme, pornind de la situaţii concrete pe care le pot genera standardele minimale actuale:  Permit obţinerea titlului de conferenţiar/profesor/conducător de doctorat fără publicaţii ISI în reviste cu factor de impact. Ele pot fi substituite cu articole în publicaţii de tip Web of Science (WoS) proceedings sau articole BDI. Acest lucru poate descuraja semnificativ internaţionalizarea cercetării şi publicarea în reviste cu impact şi vizibilitate;  Stabilesc un prag foarte scăzut la criteriul C1. Astfel, standardul minim (20p) pentru profesor/conducător de doctorat poate fi atins pe baza unui singur articol WoS;  Permit obţinerea titlului de conferenţiar/profesor/conducător de doctorat fără publicaţii de autor de concepţie/autor principal;  În cazul cărţilor şi capitolelor, realizează o ponderare inadecvată între publicarea naţională/internaţională şi numărul de autori. De exemplu, un capitol publicat la o editură internaţională de prestigiu (ex. Oxford, Cambridge, MIT), în colaborare cu un coautor, obţine un punctaj egal cu un capitol de autor unic publicat la o editura naţională. Şi în acest caz, se substimulează internaţionalizarea şi calitatea, având în vedere faptul că textele publicate la edituri internaţionale de prestigiu trec, de cele mai multe ori, printr-un proces riguros de evaluare;  Acordă pondere prea mare (i.e., standard minim cerut) activităţilor administrative şi prestigiului academic, concretizat în calitatea de membru în comisii de doctorat, comitete de organizare de conferinţe etc., în raport cu activităţile de cercetare;  Punctează disproporţionat criteriile individuale legate de activităţi administrative/prestigiu, în raport cu cele de la cercetare. De exemplu: - calitatea de membru într-o comisie de doctorat poate fi egală, ca punctaj, cu un articol WoS sau cu un capitol publicat la o editură internaţională de prestigiu, în colaborare cu un coautor; - calitatea de moderator la o conferinţă internaţională organizată în România poate fi echivalentă, ca punctaj, cu un articol WoS sau cu un capitol publicat la o editură internaţională de prestigiu, în colaborare cu un coautor; - calitatea de membru în 10 comisii de doctorat, în decursul ultimilor 3 ani, rezultă într-un punctaj mai mare (30p) decât standardul minimal pentru profesor/conducător de la criteriul C1, referitor la articole WoS şi BDI (20). Considerăm că aceste exemple sunt suficiente pentru a ilustra impactul negativ semnificativ pe care standardele actuale îl pot avea asupra activităţii de cercetare şi publicării.  La criteriul “prestigiu” nu se face diferenţa între performanţe care reflectă cu adevărat recunoaşterea şi prestigiul în comunitatea ştiinţifică şi cele care nu reflect aceste lucruri. De exemplu, calitatea de membru al unor asociaţii profesionale sau ştiinţifice naţionale sau internaţionale se evaluează la fel, indiferent dacă accesul în aceste organizaţii este liber sau se realizează pe bază de selecţie sau invitaţie, ca urmare a performanţelor profesionale recunoscute de comunitatea ştiinţifică. 270 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache 3.3.3. Despre criteriile minimale ale domeniului ştiinţe economice în România (Sebastian Buhai, Cristian Litan, Gheorghe Silaghi) - Demotivarea performanței: cazul criteriilor naționale de evaluare a cercetării în ştiințele economice din România  Motto: “… Problema vitală pentru cultura românească, pentru știința românească: numărul încă foarte mare al celor care, lucrând în cercetare, nu au curajul sau capacitatea sau voința de a intra în jocul planetar al competiției valorilor” (Solomon Marcus)  Pentru unele definiţii vezi Anexa 2  Rezumat o Prezentăm o analiză descriptivă demonstrând fără echivoc absurdul criteriilor naționale actuale de evaluare a cercetării și consecințele lor nefaste constând în proliferarea și promovarea pseudo-valorii științifice, în cazul Științelor Economice din România. Sub pretenția de obiectivitate scientometrică locală, sunt în uz niște standarde de evaluare autohtone care nu au nimic în comun cu standardele academice internaționale folosite în lumea civilizată, ignorând explicit calitatea publicațiilor și demotivând implicit performanța și excelența în cercetare. Concluziile exercițiului nostru empiric surprind, inter alia, o realitate ad litteram halucinantă: a. niciunul dintre cercetătorii români cu publicații de vârf, din mediul academic din străinătate, membri ai Comitetelor Știintifice (CS) ale conferințelor ERMAS din 2014 si 2015, nu îndeplinește criteriile minimale CNATDCU pentru profesor, mai puțin de 20% dintre ei îndeplinind chiar criteriile minimale CNATDCU pentru conferențiar, în condițiile în care peste 80% dintre acești membri CS satisfac standardele uzuale pentru “tenure” (de obicei, analog poziției de conferențiar) la universități de top în lume, de exemplu conform normei de publicații “Tinbergen Institute Research Fellow”, parte din ei fiind de altfel profesori plini sau conferențiari chiar la universități de top 10 mondial; b. viceversa, niciuna dintre persoanele devenite profesor plin între 2013-2015, în domeniul economicelor, în cele 4 mari universități de profil din România (Consorțiul Universitaria), nu îndeplinește criterii minime de “tenure” în orice universitate/ instituție răsărită din afara României. Universul autohton al cercetării economice este paralel nu doar excelenței, ci chiar decenței. Conform unor standarde internaționale uzuale, setul prezentatorilor cu afiliere externă și lucrări contribuite la conferințele ERMAS—70% din ei fiind încă lectori/ postdoctoranzi/ doctoranzi—are calitatea producției științifice mult peste cei recent ajunși profesori plini în România, producând în medie de 10 până la 20 de ori mai multe publicații în reviste științifice din seturile folosite frecvent în evaluarea și ierarhizarea cercetării economice pe plan internațional (precum cele din listele CNRS France, Tilburg University, sau Tinbergen Institute). De fapt, peste 99% din producția de cercetare a acestor profesori autohtoni este irelevantă conform standardelor Tilburg sau Tinbergen și aproape 25% e publicată în reviste la un moment dat declasate de ISI de Thomson Reuters Web of Science. Situația dezastruoasă a universităților și institutelor de cercetare românești, în orice clasament internațional în baza producției de cercetare din domeniul Știinte Economice, este o consecință firească a sistemului de evaluare folosit, confirmând actualitatea și generalitatea cunoscutului proverb “după cum îți așterni, așa dormi”. 3.3.3.1. Introducere Cu aproximativ 10 ani în urmă—mai ales sub insistența și lobby-ul unei minorități neresemnate a cercetătorilor din interiorul țării, precum și a unor cercetători români vocali din diaspora— a început și în România să se disemineze, și încet-încet să se interiorizeze, atât la nivel academic cât și de administrare/ politică a științei, că evaluarea cercetării științifice în baza unor criterii cât mai clare ș i obiective, conform unor indicatori internaționali care aproximează calitatea unor producții științifice precum publicațiile în revistele de specialitate, este sine qua non pentru ieșirea din criza profundă a cercetării, pentru dezvoltarea ei armonioasă, pentru “reconectarea cercetării românești la curentul știintific principal”, vezi Asociația Ad Astra (2005). Asigurarea obiectivității și clarității acestor evaluări științifice, în spiritul bunei practici din alte țări, a fost de la bun început și unanim descrisă/ invocată ca măsură esen ț ială pentru progres în situația cercetării științifice românești, cu prioritate egală cu rezolvarea subfinanțării cercetării și respectiv cu ameliorarea bazelor tehnico-materiale ale universităților/ instituțiilor de cercetare, atât de către cercetătorii din România cât și de către cercetătorii români din diaspora, pentru cei din urmă fiind implicit sau explicit indicată drept precondiție pentru eventuala întoarcere în țară, vezi, e.g., Buhai (2004), Florian (2004), Szedlacsek (2004), sau Pătrașca (2005). Până și întrebările (fără răspuns) privind politica științei, cercetării și educației adresate direct candidaților prezidențiali români în 2004 și peste un deceniu, în 2014, au inclus explicit evaluarea producției științifice în baza criteriilor obiective date de indicatori științifici internaționali, vezi, e.g., Buhai (2014). Din păcate, cu tot entuziasmul lobby-iștilor, speranța în capacitatea de reformă a sistemului, și chiar acel epsilon de succes inițial, interpretările și implementările naive sau voit eronate ale acestei cerințe privind criteriile de evaluare a cercetării nu au întarziat să apară, având drept consecințe vizibile de la includerea în baza de evaluare a unor reviste românești pretins-științifice, vezi, e.g., David (2006) sau Florian și Florian Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 271 (2006), la gaming al sistemului în uz, de exemplu prin indexarea unor reviste locale românești în sistemul ISI și încercarea succesivă de a le mări Factorul de Impact prin diferite metode, inclusiv prin colaborări în acest sens cu alte reviste balcanice de același calibru, vezi, de exemplu pentru știintele sociale/ economie, Teodorescu și Andrei (2014) sau Herțeliu (2015). Aceste situații au toate un factor comun: criteriile de evaluare științifică actuale ale CNATDCU, dar în diferite măsuri și cele din diverse regimuri anterioare, sunt voit șlefuite după metoda “original românească”, în particular folosind o ierarhizare în baza Factorului de Impact ISI crud, plus împărțire arbitrară/ haotică în categorii valorice, având puțin în comun cu criteriile folosite uzual în mediul de cercetare internațional, precum, de exemplu, cele pe baza AIS, vezi, e.g., Abbring et al (2014) pentru o ilustrare elocventă a scopului și superiorității AIS între posibilele alternative de indicatori ai calității publicațiilor științifice. Florian (2006) arată discrepanța între calitatea rezultatelor științifice conform standardelor internationale și recunoașterea lor conform criteriilor de evaluare de atunci, în general pentru cercetarea românească. Litan (2015), cel mai citit și comentat eseu de pe Blogul EconAcademiaBlog al Economiștilor Români din Mediul Academic, discută câteva dintre consecințele negativ-surprinzătoare ale folosirii criteriilor CNATDCU actuale în evaluarea cercetării românești, în ştiințele economice. Cu toate schimbările din ultimul deceniu în materie de criterii folosite în evaluarea cercetării științifice din România, situația generală a cercetării românești nu a progresat vizibil, iar cea din Științele Economice a fost și a rămas dezastruoasă, vezi Florian (2006), Corlan et al (2014) sau Bența și Buhai (2015). În lucrarea de față prezentăm o analiză empirică inedită în care demonstrăm fără echivoc absurdul criteriilor naționale actuale de evaluare a cercetării, implicând și justificând situația dramatică a cercetării în cazul ştiințelor economice din România. Comparăm în acest scop producția de cercetare științifică a trei eșantioane de cercetători români: membrii cu afiliere externă ai Comitetului Stiintific (CS) de la edițiile 2014 și 2015 ale Conferinței Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS), vezi Buhai et al (2013), membrii cu afiliere externă cu lucrări contribuite la edițiile ERMAS (Contributors), și respectiv întregul set de persoane candidați la poziția de profesor în perioada 2013-2015, în domeniul ştiințelor economice, în cele patru universități principale de profil (Consorțiul Universitaria) din România. Utilizăm criteriile minime CNATDCU de calificare pentru profesori și respectiv conferențiari, precum și câteva seturi de standarde internationale folosite în mod frecvent în evaluarea și ierarhizarea producției de cercetare economică la nivel mondial, precum, între altele, prezența pe listele de publicații CNRS France, Tilburg University și Tinbergen Institute, sau satisfacerea normei de publicații pentru “Tinbergen Insitute Research Fellow”, și arătăm că universul cercetării în științele economice din România este efectiv paralel oricărui univers de cercetare la nivel global în științele economice, fie el caracterizat de excelență, fie el măcar bazat pe decență. Criteriile de evaluare românești descurajează și demotivează orice activitate de performanță, orice încercare de a atinge excelența, încurajând o producție de cercetare “științifică” irelevantă pe plan internațional. Victimele acestui sistem care pervertește/ anulează valoarea sunt atât cercetătorii economiști din România înșiși, cât și, prin implicație, studenții economiști, și societatea românească în ansamblul ei. Secțiunea următoare expune în detaliu concluziile analizei comparative. Discutarea explicită a unor soluții pentru remedierea/ ameliorarea acestei situații tragice din cercetarea economică românească este dincolo de scopul acestui scurt raport, dar indicăm că soluții parțiale au fost sugerate în, e.g., Bența și Buhai (2015) sau Buhai (2015). Rezultatele analizei noastre sunt strânse sub forma a trei tabele; detaliile de construcţie ale eşantioanelor şi definiţiile criteriilor folosite se pot consulta în Anexa 2. 3.3.3.2. Analiza comparativă a producției de cercetare pe trei eşșantioane de economişti români În Tabelul 1 surprindem modul în care cele 3 eșantioane de cercetători îndeplinesc criteriile naționale pentru pozițiile de profesor / conferențiar universitar în Romania, respectiv calitatea producției științifice raportată la următoarele repere: clasamentul revistelor furnizat de către Thomson Reuters în JCR 2015, clasificarea revistelor conform CNRS Franța, criteriul Institutului Tinbergen pentru poziția de Research Fellow, și lista mare a revistelor utilizată de către Universitatea Tilburg pentru ierarhizarea internațională a universităților în domeniul economicelor. Constatăm faptul că, în timp ce 99% dintre candidații români la poziția de profesor universitar îndeplinesc criteriile CNATDCU pentru poziția de profesor universitar în România, nicio persoană din comitetele științifice ale conferințelor ERMAS 2014 și 20154 și doar o singură 4 Persoanele din Comitetele Știintifice (CS) ale ERMAS sunt cercetători români cu record dovedit și/ sau potențial clar de publicații științifice de absolut top, a se vedea Buhai et al (2013) pentru metoda de selectare în CS, în marea lor majoritate validați de și afiliați cu universități și instituții din top 100 mondial, în baza oricărei ierarhii internaționale pe domeniul științelor economice. Între acești membrii CS se află inclusiv profesori sau conferențiari la universități din top 10 (!) al clasamentelor economice mondiale, precum University of California Berkeley, MIT, New York University, Columbia 272 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache persoană dintre contribuitorii la conferințele ERMAS 2014 și 2015 îndeplinesc criteriile în discuție. Dintre toți colegii români din străinătate prezenți la ERMAS, doar 6 persoane satisfac de fapt criteriile CNATDCU pentru poziția de conferențiar universitar în România! Datele sugerează cel puțin două motive pentru această concluzie: - criteriile CNATDCU solicită candidaților să scrie minim 3 cărți, diferite de manualele didactice. Cei 67 de candidați din România raportează în fișele de verificare a standardelor minimale nu mai puțin de 600 de cărți, adică o medie de aproape 9 cărți scrise/candidat. Prin comparație, toți membrii comitetului științific și contribuitorii de la ERMAS 2014 și 2015 raportează în CV-urile lor doar 14 cărți, o singură persoană având peste 3 cărți5, aceasta fiind și cea care îndeplinește criteriile minime din România pentru profesor. Pentru poziția de conferențiar universitar este necesară o singură carte scrisă. Doar 8 dintre colegii din străinătate îndeplinesc acest criteriu, nicăieri în afara României necerându-se îndeplinirea unui astfel de criteriu. - criteriile CNATDCU solicită candidaților minim 15 articole în reviste de specialitate indexate ISI sau BDI. Candidații din România raportează un număr total de 407 articole ISI și 1476 articole BDI, deci în total o medie de 28 articole/persoană. În comparație, membrii comitetului științific ERMAS raportează o medie de doar 8 articole (ISI + BDI)/persoană, iar contribuitorii de la ERMAS o medie de 6,4 articole (ISI + BDI)/persoană. Deci colegii din străinătate sunt foarte departe de producția științifică de 15 articole solicitată de autoritățile din România, chiar membrii CS ERMAS fiind în medie calificați, din start, cel mult pentru poziția de conferențiar universitar, unde se solicită un minim de 8 articole. În Tabelul 1 strident apare numărul mare de articole publicate în reviste BDI de către candidații români (1476 articole), în comparație cu doar 8 astfel de articole publicate de către membrii CS ERMAS. Practic, aceasta este o consecință a criteriilor CNATDCU care solicită un număr mare de articole scrise. Aceste reviste BDI nici măcar nu există pentru lumea științifică relevantă–nu le citește nimeni, dovadă fiind faptul că membrii celorlalte 2 eșantioane au publicat un număr foarte mic de publicații în reviste din afara listelor relevante, recunoscute, internațional. „Calitatea, și nu cantitatea, contează” este primul lucru pe care îl învață oricare cercetător economist începător din mediul academic/ de cercetare internațional. Tabel 1: Situația comparativă a îndeplinirii criteriilor CNATDCU și a calității publicațiilor conform unor standarde internaționale, pentru membrii CS ERMAS 2014 & 2015 cu afiliere externă, “Contributors” ERMAS 2014 & 2015 cu afiliere externă, respectiv Candidații la profesor universitar, în domenii economice, Universitaria/ RO, 2013-2015. Comitet Știintific (CS) ERMAS 2014 & 2015 (17 persoane – 100%) Contributors ERMAS 2014 & 2015 (33 persoane – 100%) Candidați la prof. univ., domenii economice, Universitaria/ RO, ‘13- ‘15 (67 persoane – 100%) Persoane îndeplinind criteriile CNATDCU de profesor universitar în România a 0 persoane 1 persoana (3%) 66 persoane (99%) Persoane îndeplinind criteriile CNATDCU de conferențiar universitar în România a 3 persoane (18%) 3 persoane (9%) 67 persoane (100%) Persoane cu minim 4 articole în reviste ISI cu factor de impact pozitiv (doar în domeniul E&B) b 14 persoane (82%) 15 persoane (45%) 37 persoane (55%) Persoane cu minim 4 articole în reviste ISI cu factor de impact pozitiv doar în domeniul E&B și care nu au fost declasate h, și cel puțin un articol în reviste CNRS France e 14 persoane (82%) 15 persoane (45%) 9 persoane (13%) Îndeplinirea criteriului de publicații al „Research Fellow Tinbergen Institute” c 14 persoane (82%) 4 persoane (12%) 0 persoane Articole în reviste ISI (100%) 130 articole medie: 7,6 art/prs 139 articole medie: 4,2 art/prs 407 articole medie: 6 art/prs University, etc.; probabil universitățile românești știu mult mai bine decât aceste universități cât valorează producția de cercetare a oamenilor respectivi, respingându-i pe toți prin faimoasele criterii minimale CNATDCU. 5 Acest lucru se întâmplă datorită specificului poziției pe care această persoană o ocupă. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 273 Comitet Știintific (CS) ERMAS 2014 & 2015 (17 persoane – 100%) Contributors ERMAS 2014 & 2015 (33 persoane – 100%) Candidați la prof. univ., domenii economice, Universitaria/ RO, ‘13- ‘15 (67 persoane – 100%) ‐ din care în domeniul E&B (%) La rândul lor, din care (conform Thomson Reuters Web of Science JCR 2015): -zona roșie d -zona galbenă d -quartila a treia ISI AIS -quartila a patra ISI AI -declasate la un moment dat în istoricul lor de catre Thomson Reuters Web of Science h 114 (88%) 80 (61%) 19 (15%) 14 (11%) 1 (1%) 0 135 (97%) 31 (22%) 58 (41%) 33 (24%) 13 (10%) 0 233 (57%) 3 (1%) 9 (2%) 10 (2%) 118 (29%) 93 (23%) Articole în reviste CNRS France (100%) -CNRS Nivel 1 e -CNRS Nivel 2 e -CNRS Nivel 3 e -CNRS Nivel 4 e 101 articole medie: 6 art/prs 82 (81%) 13 (13%) 6 (6%) 0 163 articole medie: 5 art/prs 44 (27%) 64 (39%) 40 (25%) 15 (9%) 33 articole medie: 0,5 art/prs 4 (12%) 10 (30%) 13 (40%) 6 (18%) Articole în reviste din lista Tilburg f 88 articole medie: 5,2 art/prs 34 articole medie: 1 art/prs 1 articol medie: 0,015 art/pers Articole în reviste BDI (fără ISI) 8 articole medie: 0,5 art/prs 71 articole medie: 2,2 art/prs 1476 articole medie: 22 art/prs Articole în editori prestigioși g 122 articole medie: 7,2 art/prs 149 articole medie: 4,5 art/prs 103 articole medie: 1,5 art/prs Partea a 2-a a Tabelului 1 prezintă distribuția calitativă a articolelor raportate de membrii celor 3 eșantioane relativ la reperele luate spre analiză. În primul rând, remarcăm faptul că din cele 407 articole ISI raportate de către candidații din România, doar 233 de articole (adică 57%) sunt scrise în reviste de specialitate economică. Restul de 174 de articole sunt scrise în reviste din diverse domenii, precum domeniul metalurgie6, agricultură, administrație publică, textile, chimie, știința mediului etc. În comparație, 88% respectiv 97% dintre articolele scrise de membrii comitetului științific ERMAS respectiv contribuitorii la această conferință sunt scrise în reviste din domeniul economic. Dacă ar fi să interpretăm în spiritul legii cerința CNATDCU ca articolele raportate de candidați să fie scrise în reviste de specialitate economică, doar 37 de candidați din cei 67 ar mai îndeplini criteriul de minim 4 articole ISI. Analizând in detaliu calitatea celor 233 articole ISI din domeniul economic raportate de candidații din România, constatăm că doar 140 dintre ele pot fi regăsite in JCR 2015, restul de 93 de articole fiind scrise în reviste care între timp au fost declasate de către Thomson Reuters, deci șiau pierdut temporar sau permanent Factorul de Impact ca urmare a unui comportament ne-academic dovedit. Din cele 140 de articole, 118 sunt regăsite in quartila a 4-a (cea mai slabă) a clasamentului revistelor ISI după Article Influence Score (AIS),vezi, e.g., Abbring et al (2014). Intre aceste 93+118 articole, marea majoritate sunt publicate în reviste economice românești cu AIS infim, deci cu vizibilitate extrem de redusă sau chiar 0 în mediul academic vestic. Se demonstrează astfel că singura rațiune de existență a acestor reviste este să reprezinte un mediu de publicare pentru autorii din România (dar nu numai) care doresc să promoveze pe poziții universitare superioare, fără a fi capabile să transmită contribuții științifice relevante global. Dacă dintre 6 Ca și fapt divers, chiar și după ce impostura academică a revistei Metalurgia Internațional a fost devoalată în presă, vezi, e.g., Pantazi (2013), și revista a fost eliminată din ISI JCR in 2013, CNATDCU și una din cele 4 mari universități din România continuă să aprobe dosare de profesor universitar bazate pe articole scrise în această revistă. 274 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache cei 37 de candidați din România care au minim 4 articole ISI in domeniul economic îi eliminăm pe cei care au scris în reviste declasate, mai rămân doar 16. Cu tristețe, constatăm că doar 3 articole au fost publicate de către candidații din România în reviste din zona roșie, doar 9 articole în zona galbenă și 10 articole in quartila 3 a clasamentului JCR. În comparație, 61% dintre articolele ISI (adică 80 de articole) scrise de către membrii comitetului științific ERMAS sunt scrise în reviste de top din zona roșie, și doar 1% dintre articolele scrise de aceștia sunt scrise în reviste din quartila a 4a. 63% dintre articolele (adică 89 de articole) scrise de către contribuitorii la conferința ERMAS sunt scrise in reviste din zona roșie și galbenă și doar 10% dintre articolele acestor autori sunt scrise în reviste din quartila a 4-a. Niciunul dintre membrii comitetului științific și contribuitorii conferinței ERMAS nu au scris vreodată un articol într-o revistă care ulterior să fi fost declasată de către Thomson Reuters. Referitor la reperul CNRS Franța, situația este similară cu reperul ISI JCR 2015. Candidații din România au reușit să publice doar 33 de articole în reviste listate către CNRS, din care doar 4 în prima categorie CNRS. Menționăm că CNRS nu listează nicio revistă publicată in România. 81% dintre articolele (82 articole) scrise de membrii CS ERMAS sunt scrise în reviste din prima categorie a clasificării CNRS, iar 66% dintre articolele (108 articole) scrise de contribuitorii la conferința ERMAS sunt în primele 2 categorii ale clasificării CNRS. În cazul în care considerăm reperul—mai lejer—de prezență în lista CNRS Franța ca necesar pentru o minimă vizibilitate internațională, constatăm că doar 9 din cei 16 de candidați din România care au minim 4 articole ISI in reviste de specialitate economică nedeclasate au publicat cel puțin un articol într-o revistă listata de CNRS în oricare zonă valorică, deci fiind vizibili. În comparație, aceste criterii cumulative sunt îndeplinite de toate cele 29 de persoane din CS și Contributors ERMAS care îndeplinesc criteriul CNATDCU de minim 4 reviste ISI de specialitate economică. Institutul Tinbergen (TI) preia articolele ISI din domeniul E&B și le atribuie o pondere egală cu media lor AIS din ultimii 5 ani. Câteva reviste ISI românești se regăsesc în această listă, dar pentru toate TI atribuie ponderea 0. Pentru a deveni „Research Fellow TI”, candidaților li se solicită un dosar de maxim 5 articole, publicate ISI, cu medie de AIS>1 pe articol (deci pot fi și articole cotate mai slab, daca în setul de maxim 5 sunt și articole cu AIS foarte mare, e.g., de reviste „top 5”), din ultimii 5 ani de activitate, vezi explicațiile din Appendix. Constatăm că 14 membri CS ERMAS se califică fără probleme pentru poziția de Research Fellow TI. Dintre „Contributors” la ERMAS, 4 se califică7, în timp ce niciunul dintre candidații pentru profesor din România nu se califică. Mai mult, candidații din România sunt foarte departe de scorul necesar pentru a deveni Research Fellow TI, cel mai bun scor al oricui din acest ultim eșantion fiind de 1.7, față de minimul de 5 cât este necesar pentru această poziție. Cumulat, cei 67 de candidați români reușesc să adune doar 9.95 puncte TI, care nu pot justifica nici măcar 2 norme de „Research Fellow TI”; aceasta normă e minimul necesar pentru a primi „tenure” (analog poziției de conferențiar) la universitățile olandeze din cadrul TI! Reperul listei Universității Tilburg apare și mai drastic. Această listă conține un număr de 70 de reviste selectate din setul revistelor din domeniul economic; de remarcat că aceasta este lista inițială, largă, Tilburg default, din ea doar un subset format din cele mai bune 35 de reviste fiind de fapt folosit pentru alcătuirea celebrei ierarhii Tilburg a departamentelor de economie ale lumii, vezi și explicațiile din Appendix. Membrii comitetului științific ERMAS raportează un număr de 88 articole în reviste din această listă, deci o medie de 5.2 articole/persoană. Contribuitorii la conferința ERMAS raportează un număr de 34 de articole deci o medie 1 articol/persoană. În comparație, toți cei 67 de candidați la titlul de profesor universitar în România au reușit să scrie, în toată cariera lor, doar un singur articol în aceste reviste din lista Tilburg largă! Chiar și eșantionul de „Contributors”, alcătuit în majoritate din oameni mai tineri și din punct de vedere al vârstei și al carierei academice decât celelalte două categorii, produce astfel, în medie, de 10 până la 20 de ori mai multe publicații în reviste științifice din seturile folosite uzual în evaluarea și ierarhizarea cercetării economice pe plan internațional, precum cele din listele CNRS France, Tilburg University, sau Tinbergen Institute, decât oricare dintre membrii eșantionului de candidați la profesor plin din România! Tabelele 2 și 3 detaliază calitatea producției științifice raportate de românii din străinătate în funcție de poziția pe care aceștia o ocupă. În principiu, toti membrii comitetului științific ERMAS (Tabelul 2) ocupă poziții la cele mai titrate universități sau institutii de cercetare din lume, iar mulți dintre ei au reușit să obțină deja „tenure” pe pozițiile ocupate. Contribuitorii la conferința ERMAS sunt în marea lor majoritate (70%) pe o 7 Aceasta se datorează și faptului că 70% din membrii contribuitori (“Contributors” în Tabelele din Appendix) sunt de fapt doar lectori, postodoctoranzi și chiar doctoranzi, vezi Tabelul 3. Criteriul Research Fellow Tinbergen Institute este informal folosit ca un minim pentru a acorda “tenure” în universitățile olandeze care alcătuiesc Tinbergen Institute, situația fiind în mare aceeași pentru criterii minime de “tenure” la universități de top 100, mai ales la cele europene. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 281 şi pozitive, românii fiind văzuţi – mai ales de americanii nesatisfăcuţi de contextul lor psihocultural – ca fiind organizaţi ierarhic/ascultători, relaţionaţi/imersaţi social, modeşti, precauţi, înţelepţi şi serioşi…”. 4.3. Profilul psihocultural în mediul educaţional În principiu, profilul psihocultural general al României (vezi Hofstede şi colab., 2010 – Figura 1) se regăseşte mai specific, cu mici nuanţe ale scorurilor şi ale scalei de orientare pe termen scurt/lung, şi în mediului educaţional (vezi pentru analizele empirice Gavreliuc şi Gavreliuc, 2011). Analizând clasamentele internaționale ale universităţilor (ex. ARWU, THE, QS) şi modul intern de funcţionare a universităţilor de tip world-class, se poate observa că universităţile competitive par să fie expresia valorilor occidentale legate de „autonomia individuală” şi „distribuirea puterii”, la care se adaugă apoi mai ales valori ale spaţiului anglo-saxon, precum „confruntarea incertitudinii/deschiderea spre nou”, „competitivitatea” şi „gratificarea” pe „termen scurt”. Într-adevăr, într-o universitate modernă şi competitivă avem nevoie de: 1. Personalităţi puternice Aceste personalităţi se pot apoi asocia voluntar şi solidar, generând comunităţi academice puternice. În România: Într-o cultură colectivistă, individualizarea/diferenţierea personalităţilor nu este încurajată. Orice diferenţiere este descurajată, deoarece nimeni nu trebuie să iasă din rând fără acordul colectivului; aşadar, când se dă voie cuiva să iasă din rând, el/ea exprimă colectivul care i-a dat voie, nu atât propria persoană. În acest context, colectivismul devine problematic mai ales atunci când nu promovează o meritocrație reală, ci o structură bazată pe nepotism/relații. Ce este de făcut? Pe termen scurt: Individualizarea personalităţilor/grupurilor de excelenţă trebuie încurajată imediat, oferind însă alternative de self-esteem şi celor care nu vor fi incluşi în grupurile de excelenţă (ex. profiluri diferite de carieră), după logica „No one left behind”, altfel, aceştia din urmă se vor opune mereu schimbărilor şi individualizării personalităţilor. Fiecare profil de carieră trebuie să se regăsească explicit ca având o contribuție importantă la buna funcţionare a instituţiei. Pe termen mediu-lung: Prin selecţia de personal şi instaurarea unei culturi organizaţionale moderne, mediul educaţional trebuie format din personalităţi autonome, capabile să se solidarizeze voluntar cu alte personalităţi autonome pentru a crea comunităţi educaţionale puternice. 2. Inovare. Inovarea este motorul competitivităţii. Inovarea presupune adesea schimbare, risc şi incertitudine. În România: Într-o cultură cu un nivel crescut de evitare a incertitudinii faţă de viitor, inovarea (noul/schimbarea) nu este încurajată. Ce este de făcut? Pe termen scurt: Orice schimbare în sistem trebuie prezentată OPERAŢIONAL (cu date verificabile pentru a da siguranţă/încredere), SIMPLU (pentru a nu se spune că nu s-a înţeles), TRANSPARENT (pentru a nu se spune că nu s-a ştiut şi/sau că se urmăreşte ceva ascuns) şi aplicată PROSPECTIV (pentru a permite habituarea cu schimbarea). Pe termen mediu-lung: Prin selecţia de personal şi instaurarea unei culturi organizaţionale moderne, mediul educaţional trebuie format din personalităţi care caută noul, în logica unei dezvoltări constante. 3. Participare la decizie şi distribuirea puterii. În România: Într-o cultură cu concentrarea mare a puterii, acest lucru nu este încurajat. Într-adevăr, această dimensiune puternică în România nu încurajează spre exemplu crearea de unităţi academice mici, flexibile şi autonome, de tip smart specialisation, ci structuri academice „mamut”, adesea greoaie, prin care puţini conduc mulţi. Ce este de făcut? Pe termen scurt: Unităţile noi de excelenţă trebuie create prin decizii de tip top-down, oferindu-li-se autonomie decizională şi administrativă, prin reglementări explicite. Altfel spus, în domeniile de vârf, trebuie create prin acţiuni top-down structuri noi de tip smart specialisation, cu autonomie financiară şi decizională, şi cu indicatori de performanţă asociaţi. În domenii interdisciplinare pot fi constituite structuri mai mari, dar cu o largă distribuire a puterii. De asemenea, structurile academice mari se pot organiza acolo unde focalizarea este pe actul educaţional, nu de cercetare. 282 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache Pe termen mediu-lung: Prin selecţia de personal şi instaurarea unei culturi organizaţionale moderne, mediul educaţional trebuie format din personalităţi inovative, implicate democratic în actul de conducere. 4. Administrarea raţională a recompenselor şi pedepselor. În România: Într-o cultură care nu apreciază gratificarea/indulgenţa, acest lucru nu este încurajat. Dimpotrivă, în România recompensele şi pedepsele par să se administreze nediferenţiat şi ilogic, nestimulând performanţa şi diferenţierea, ci omogenitatea (vezi pentru detalii David, 2015). Spre exemplu, în David (2015; pg. 133), în baza rezultatelor lui Ellingsen şi colab. (2012), am făcut următoarele ipoteze despre mediul academic românesc: “…Într-o universitate românească, în general, atât conducerea, cât şi masa largă a celor neperformanţi vor încerca să administreze pedepse mai ales celor mai performanţi. Pe lângă o conjuraţie a celor mai puţin performanţi, care nu-şi administrează pedepse între ei, ci împotriva celor mai performanţi, conducerea va tinde să administreze însă şi pedepse mai generale şi nediscriminatorii – şi pentru cei mai performanţi şi pentru cei mai puţin performanţi –, pentru a-şi păstra poziţiile, prevenind astfel apariţia concurenţei. Recompensele vor fi administrate sau reţinute fără legătură cu performanţa academică, nediscriminatoriu; acest stil poate genera însă dificultăţi interpersonale, deoarece recompensele primite sunt nepredictibile şi mici. Într-o universitate americană, atât în sens de normă generală, cât şi la nivelul liderilor, în general, recompensele îi vor viza pe cei mai performanţi, iar pedepsele şi neacordarea recompenselor pe cei mai puţin performanţi…” Ce este de făcut? Pe termen scurt: Protejarea personalităţilor inovative şi a grupurilor de excelenţă de pedepsele administrate instituţional pentru „vina” de a se fi individualizat din colectiv şi administrarea recompenselor în funcţie de performanţa comportamentală raportată la standarde definite explicit. Leadership-ul academic trebuie pregătit în mod explicit/strategic pentru aplicarea diferenţiată a recompenselor şi disciplinărilor (vezi modelul descris în David, 2015). Pe termen mediu-lung: Prin selecţia de personal şi instaurarea unei culturi organizaţionale moderne, personalităţile inovative, implicate democratic în actul de conducere, îşi vor regla reciproc comportamentul, prin proceduri convenite de comun acord, prin controlului recompenselor asociate comportamentelor dezirabile. 5. Efecte imediate. În România: Într-o cultură cu o uşoară tendinţă generală de focalizare pe termen lung, acest lucru nu este încurajat. Se poate însă porni de la această tendinţă, pentru a arăta importanţa pe termen lung a schimbării de paradigmă. În plus, se pare că mediul educaţional românesc este, totuşi, focalizat mai pe termen scurt (vezi Gavreliuc şi Gavreliuc, 2011). Ce este de făcut? Pe termen scurt: Aplicarea programatică a punctelor 1-6, monitorizându-se realizarea obiectivele pe termen scurt. Pe termen mediu-lung: Aplicarea programatică a punctelor 1-6, monitorizându-se realizarea obiectivele pe termen mediu-lung. 6. Competitivitate constructivă. În România: Într-o cultură cu o tendinţă dominant consensuală, acest lucru nu este încurajat. Într-adevăr, în România, focalizarea pe menţinerea relaţie este mai importantă decât focalizarea pe realizarea sarcinilor. Se poate porni însă de la această tendinţă, pentru elaborarea de schimbări bazate pe discuţii/consens, în cadrul definit însă de punctele 1-5. Ce este de făcut? Pe termen scurt: Stimularea personalităţilor şi grupurilor care, diferenţiindu-se, aduc un avantaj competitiv. Acest lucru se poate face prin recompense instituţionale şi protejarea acestora faţă de pedepsele care urmăresc readucerea lor în rând, prin logica „toţi suntem la fel de performanţi”. Pe termen mediu-lung: Prin selecţia de personal şi instaurarea unei culturi organizaţionale moderne, personalităţile inovative, implicate democratic în actul de conducere, îşi vor regla reciproc comportamentul, prin proceduri convenite de comun acord, prin controlul recompenselor asociate comportamentelor dezirabile, favorizând astfel comportamentul competitiv. 4.4. Concluzii Un profil psihocultural al unei ţări/culturi/societăţi nu este „bun” sau „rău” în sine. Acesta devine însă mai mult sau mai puţin funcţional prin raportare la proiectele socio-culturale asumate într-o ţară/cultură/societate. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 283 Spre exemplu, dacă dorim să asimilăm instituţii socio-culturale occidentale, profilul nostru psihocultural, mai tradiţional, nu pare să ne ajute. Dar putem gândi şi proiecte socio-culturale importante care să potrivească profilul nostru psihocultural, aşa cum există acesta acum. Depinde ce urmărim! Ţările/culturile/societăţile moderne (occidentale) au instituţii socio-culturale fundamentate de „autonomia individului” şi „distribuirea puterii”. Aceste două atribute ale profilului psihocultural românesc sunt exact pe dos decât în spaţiul occidental! Aşadar, asimilarea instituţiilor socio-culturale moderne (occidentale) trebuie făcută potrivind profilul psihocultural, pentru a nu fi respinse, urmând apoi ca acestea să modernizeze probabil însăşi profilul psihocultural. În general, însă, mediul educaţional competitiv – mai ales la nivel universitar – este creat pe valori occidentale, în majoritatea ţărilor/culturilor/societăţilor. În acest domeniu este mai greu să ai un mediu competitiv, fără aceste valori. Chiar ţările/culturile/societăţile mai tradiţionale, care devin competitive educaţional, au în acest mediu o altfel de cultură organizaţională, adesea ghidată de valori occidentale (vezi spre exemplu strategia universităţilor din China de a colabora/aduce profesionişti occidentali şi/sau pregătiţi în Occident). Unii s-ar aştepta ca în ţări/culturi/societăţi tradiţionale, mediul educaţional – mai ales cel universitar – să fie unul mai progresist/emancipativ, forţând adesea procesul de modernizare al ţării/culturii/societăţii respective. Nu este însă cazul României, unde se pare că mediul educaţional (preuniversitar şi universitar) nu poate să fie o platformă de modernizare a ţării în direcţia vestică, acesta potrivind aproape perfect profilul psihocultural al ţării, existent acum la nivel global (vezi Gavreliuc şi Gavreliuc, 2011). Dar se pare că în general, nu doar în România, mediul educaţional (mai ales cel preuniversitar) are o inerţie psihoculturală mai mare (vezi Gavreliuc şi Gavreliuc, 2011). În concluzie, credem că orice reformă cu şanse în România ar trebui să ţină cont de aceste aspecte psihoculturale. Mai mult, un proiect de ţară ar putea duce la stabilirea unui model cultural ideal – ex. vrem să devenim competitivi cu profil psihocultural actual sau dorim să-l schimbăm pentru a se apropia de cele occidentale -, de la care să se poată apoi gândi reforme specifice. Soluţia pe care am propus-o presupune (1) conştientizarea profilului psihocultural al României; (2) înţelegerea profilului psihocultural al ţărilor/culturilor/societăţilor care au generat instituţiile socio-culturale pe care dorim să le asimilăm şi cum acesta s-a exprimat în esenţa instituţiei respective şi (3) găsirea unei căi înţelepte, bazată pe adaptarea instituţiei la contextul psihocultural, fără a-i schimba însă esenţa, cu posibilitatea ca apoi instituţia să schimbe chiar contextul psihocultural. Aşadar, soluţia modernă a unei reforme de succes nu se mai reduce doar la problematizarea interacţiunii dintre formă şi fond, ci include şi contextul psihocultural în care are loc această interacţiune. Referinţe selective [1] David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi. [2] David, D. (2015a). De ce eşuează reformele de modernizare a României. Cazul educaţiei. România Curată, octombrie 2015 (http://www.romaniacurata.ro/de-ce-esueaza-reformele-de-modernizare-a-romanieicazul-educatiei/). [3] Ellingsen, T. şi colab. (2012), Civic capital in two cultures: The nature of cooperation in Romania and USA. SSRN Electronic Journal, http://doi.org/10.2139/ssrn.2179575. [4] Gavreliuc, D. şi Gavreliuc, A. (2011). Şcoală şi schimbare socială. Axiome sociale, autonomie personală și integrarea schimbării în mediul educațional românesc. Editura Universităţii de Vest din Timişoara: Timişoara. [5] Hofstede, G. şi colab. (2010). Cultures and organizations: Software of the mind, ediţia a III-a. McGraw Hill Professional: New York. 5. Concluzii şi discuţii generale (TT-G3A) în baza Raportului TT-G3A din 2014 – TT-G3A/Corlan, A., David, D., Frangopol, P şi Trache, L. (2014). Raport anual TT-G3A, 2014. Revista de Politica Ştiintei şi Scientometrie, serie noua 3(4) 255–277) Mediul academic, este alături de mediul economic, unul din cele două motoare principale de evoluţie a unei societăţi. Din păcare, în România, mediul academic nu este încă un motor, ci adesea devine o frână a dezvoltării şi modernizării României. De aceea regândirea mediului academic românesc este fundamentală pentru a face 284 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache posibil ca acesta să contribuie apoi determinant la modernizarea şi evoluţia ţării, cu impact asupra calităţii vieţii şi funcţionării sociale a românilor. Nu există evoluţii importante ale mediului academic românesc faţă de starea identificată în anul 2014. Uşoare evoluţii pot fi întâlnite în domeniul universitar, în domenii specifice, ceea ce accentuează concluziile Raportului din 2014 pe care le reluăm în continuare şi adăugăm câteva noi. Sistemul românesc de educaţie şi cercetare are nevoie de o schimbare de paradigmă. Până în prezent, noi am încercat să dezvoltăm noi practici în paradigma veche. Acest lucru a dus la blocaje şi tensiuni în sistem. În baza analizei noastre, noua paradigmă trebuie implementată şi gândită secvenţial astfel: (1) PRIORITATE NAŢIONALĂ - Înţelegem faptul că educaţia şi cercetarea reprezintă priorităţi naţionale (de exemplu după cum reforma lui Spiru Haret în domeniu a fost o prioritate naţională). (2) COERENŢĂ ŞI BUNĂ GUVERNANŢĂ - Trebuie să terminăm cu inovaţiile idiosincratice în aceste domenii. Fiecare decident ţine/îşi permite să inventeze lucruri (de dragul de a-şi lega numele de vreo inovaţie legislativă), rupându-ne, astfel, de bunele practici internaţionale şi punând la risc generaţii întregi. Aceste inovaţiile idiosincratice se stopează, iar buna guvernanţă trebuie să asigure coerenţă şi dezvoltare sustenabilă. (3) SINCRONIZARE INTERNAŢIONALĂ - Trebuie să asimilăm criterii/standarde şi modelele internaţionale de a le atinge din universităţile de prestigiu (world-class), nici mai mult, nici mai puţin! Dacă vrem să mergem spre Occident, trebuie să vorbim aceeaşi limbă cu acesta. Care sunt acele criterii/standarde şi modele? Simplu spus, sunt cele descrise anterior ca şi componente în ranking-urile internaţionale, corespunzând setului de bune practici internaţionale de la world-class universities. Sigur, aceste modele internaţionale de la unităţile academice de prestigiu nu trebuie preluate fără adaptare, dar adaptarea nu trebuie să le modifice esenţa (cum adesea se întâmplă în ţară). Mai mult, aceste modele nu trebuie să fie o ameninţare pentru cei care s-au format în vechile modele/paradigme; ele se vor aplica pentru viitor, nu pentru trecut (aşa se vor simţi toţi protejaţi, iar schimbarea se va face fără conflicte, cu un larg suport). Nu ne aşteptăm de la colegii pregătiţi în vechea paradigmă să performeze la sfârşit de carieră în noua paradigmă; dar ne aşteptăm să-şi orienteze colaboratorii tineri şi doctoranzii spre noua paradigmă şi să susţină „revoluţia paradigmatică” (în sens kuhnieni – vezi Kuhn, 1976). Sincronizarea cu criteriile şi practicile internaţionale va favoriza reducerea devierilor importante de la buna conduită academică (ex. impostură academică) şi în cercetare (ex. plagiat). Într-adevăr, România a asimilat prin legislaţie instituţiile moderne necesare unui mediu academic performant. Din păcate însă acestea: (a) au fost adaptate contextul psihocultural românesc, schimbându-şi astfel esenţa. În acest proces un rol negativ îl au instituţile academice centrale (CNATDCU, ARACIS) care sub pretextul adaptării instituţiilor academice la contextul naţional adesea le modifică esenţa, pentru a păstra un status quo. (b) şi/sau au rămân izolate şi fără funcţie, nepotrivind contextul psihocultural românesc. (4) RESURSĂ UMANĂ DE CALITATE - Aceste schimbări vor fi implementate de oameni cu profilul care le reprezintă (cei tributari noii paradigme). Ei sunt cei cu care politicienii trebuie să populeze instituţiile implicate în funcţionarea sistemului românesc de CDI (de exemplu, CNATDCU, ARACIS etc.) şi care pot reforma treptat aria românească a educaţiei şi cercetării; dacă aceste instituţii sunt dominate de celelalte categorii, eşecul este garantat. Speranţa este ca cei tributari vechii paradigme şi cei pseudoperformanţi să-şi corecteze practicile academice şi să evolueze spre noua paradigmă şi/sau să o susţină (sau măcar să nu interfereze cu aceasta). De la un mare segment din actualul leadership din ştiinţă nu ne putem aştepta să înţeleagă şi să implementeze modelele internaţionale în domeniul educaţiei şi cercetării. Cei care au crescut într-o mentalitate, chiar de bună credinţă fiind, nu pot fi eficienţi în a produce ei direct şi singuri schimbări de paradigmă. Cei care nu potrivesc noua paradigmă, tineri sau mai în vârstă, vor face totul să o blocheze. Aşadar, noua paradigmă poate fi implementată doar de oamenii valoroşi academic, la care se poate adăuga diaspora ştiinţifică românească de la universităţi şi institute de top. Adesea, diaspora nu ţine neapărat să se reîntoarcă în ţară, dar vrea să ajute ţara de acolo de unde este. Spre deosebire de diaspora maghiară - dedicată şi suportivă pentru Ungaria -, diaspora ştiinţiifică românescă priveşte uneori ţara cu nemulţumire, deoarece se simte, adesea, pe bună dreptate, neînţeleasă, nedreptăţită şi ignorată; acest lucru trebuie schimbat fundamental şi să folosim în interesul ţării talentul diasporei ştiinţifice româneşti. (5) DIFERENŢIERE - Pentru a evita „fabricile de diplome”, numărul de studenţi trebuie să crească doar prin alocare de locuri bugetate universităţilor româneşti care apar sistematic (nu accidental) în topurile internaţionale de prestigiu (ex. ARWU, QS, URAP). În acest context punctăm din nou că numărul de studenţi doctoranzi a atins deja medile internaţionale (ex. UE), astfel că creşterea numărului de studenţi trebuie să vizeze mai ales nivelul de licenţă/master. În România însă piaţa muncii nu poate asimila eficient numărul de studenţi de la nivel de licenţă, astfel că aceştia, din lipsa unor oportunităţi pe piaţa muncii, aleg în număr foarte Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 285 mare, ca supapă de supravieţuire şi amânare a intrării pe o piaţă a muncii neatractivă, programele de master şi doctorat, ceea ce generează situaţia paradoxală din ţară în care, deşi numărul de studenţi în populaţia generală este scăzut faţă de normele internaţionale (ex. UE), cel al doctoranzilor este crescut la nivelul normelor internaţionale (ex. UE). Din păcate, deşi numărul doctoranzilor este deja crescut în ţară, raportul între numărul de articole WoS/SCI şi numărul de titluri de doctor este foarte scăzut. (6) FINANŢARE ADECVATĂ - Finanţarea trebuie să crească în mod obligatoriu; fără acest lucru, orice discuţie despre reformă se face degeaba. Dar, în paralel cu această creştere, este nevoie de (1) o utilizare mai bună a finanţării existente (de exemplu, care să susţintă majoritar personalul academic care, prin contribuţii de concepţie, poate creşte competitivitatea ţării) şi (2) o modernizare a sistemului românesc de CDI, pe direcţiile menţionate mai sus, astfel încât finanţarea să nu fie înghiţită într-o gaură neagră. (7) ROL REALIST ÎN SOCIETATE - Implicarea cercetării în dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai al populaţiei nu se fac prin planificare; implicarea se face prin generarea condiţiilor ca transferul de cunoaştere şi transferul tehnologic să se producă eficient, iar pentru asta este nevoie ca cercetarea românească să aibă parteneri în economia românească. Aşa cum am menţionat mai sus, soluţia pe care o propunem (vezi David, 2015a) presupune (1) conştientizarea profilului psihocultural al României; (2) înţelegerea profilului psihocultural al ţărilor/culturilor/societăţilor care au generat instituţiile socio-culturale pe care dorim să le asimilăm în mediul academic românesc şi cum acesta s-a exprimat în esenţa instituţiilor respective şi (3) găsirea unei căi noi, între Maiorescu şi Lovinescu, bazată pe adaptarea instituţiilor la contextul psihocultural, fără a le schimba însă esenţa, cu posibilitatea ca apoi instituţiile să schimbe chiar contextul psihocultural. Aşadar, problema nu se mai reduce doar la interacţiunea dintre formă şi fond, ci include şi contextul psihocultural în care are loc această interacţiune. Într-o logică hegeliană, evităm astfel un salt perpetuu, epuizant şi neproductiv, din teză (ex. să aducem în ţară, cu orice preţ, instituţii moderne) în antiteză (ex. să facem reforme cu specific naţional) – salt care adesea ne-a dus la „reforme ale reformelor”, fără vreo finalitate majoră -, ci promovăm o sinteză care poate contribui la modernizarea reală a ţării. 6. Anexe Anexa 1: Compoziţia TT-G3A Experţii care fac parte din Think Tank-ul G3A sunt:  Prof. univ. dr. Daniel David, Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca şi Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA; Co-coordonator al grupului;  Prof. dr. Livius Trache, Director ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi Texas University, SUA; Co-coordonator al grupului;  Prof. univ. dr. ing. Petre T. Frangopol, membru de onoare al Academiei Române, Profesor consultant, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, redactor şef al RPSS, Secretarul ştiinţific al grupului;  Acad. prof. univ. dr. Marius Andruh, Universitatea din Bucureşti (UB)/Academia Română;  Acad. prof. univ. dr. ing. Dorel Banabic, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/Academia Română;  Acad. prof. univ. dr. Viorel Barbu, Universitatea „Al. I. Cuza” (UAIC) din Iaşi/Academia Română;  Acad. prof. univ. dr. ing. Emil Burzo, UBB, Cluj-Napoca/Academia Română;  Prof. univ dr. Vasile Brînzănescu, Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ (IMAR) din Bucureşti;  Prof. univ. dr. Valentin Cojanu, Academia de Studii Economice din Bucureşti;  Dr. Alexandru Corlan, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti/Asociaţia Ad-Astra, redactor şef adjunct al RPSS;  Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector UB, Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române;  Prof. univ. dr. Vasile Işan, rector UAIC, Iaşi;  Prof. univ. dr. Romiţă Iucu, prorector UB, Bucureşti;  Prof. univ dr. Voicu Lupei, INFLPR, membru corespondent al Academiei Române;  Prof. univ. dr. Petru Matusz, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara;  Acad. prof. univ. dr. Doru Pamfil, rector Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, ClujNapoca/Academia Română;  Acad. prof.univ. dr. Ioan Aurel Pop, rector UBB, Cluj-Napoca/Academia Română; 286 Alexandru Corlan, Daniel David, Petre Frangopol, Livius Trache  Prof. univ. dr. ing. Ion M. Popescu, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti;  Prof. univ. dr. Irinel Popescu, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi Institutul Clinic Fundeni, membru corespondent al Academiei Române;  Acad. prof. univ. dr. Octavian Popescu, UBB, Cluj-Napoca şi Director al Institutului de Biologie al Academiei Române din Bucureşti/Academia Română;  Dr. ing. Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut, ROSA, membru de onoare al Academiei Române;  Acad. dr. Anca Sima, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „N. Simionescu”, Academia Română;  Prof. Univ. dr. Cristian Silvestru, UBB, membru corespondent al Academiei Române;  Dr. Ioan Ursu, secretar ştiinţific al IFIN-HH;  Dr. Florin Vasiliu, director ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare pentru Fizica Materialelor;  Prof. univ. dr. ing. Lucian Vinţan, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;  Acad. prof. univ. dr. Victor Voicu, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti/Academia Română. Anexa 2: Definiţii la 3.3.3 Legendă: AIS – Article Influence Score (Web of Science) BDI – Baze de Date Internaționale recunoscute de CNATDCU (adică: ISI Web of Knowledge, Scopus, Ebsco, EconLit, Repec, Doaj, Cabells, Jstor, Science Direct, SpringerLink, ProQuest, DBLP, ACM, Infosci). CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare CNRS (France) – Comite National de la Recherche Scientifique CS – Comitet Științific E&B – Economics & Business ERMAS – Conferința Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate JCR – Journal Citation Report (Web of Science) TI – Tinbergen Institute UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării Eșantioane: 1. CS ERMAS 2014&2015: S-au considerat doar membrii CS ERMAS din ambele editii de până acum, 2014 si 2015, care au afiliere externă României. Lista lor poate fi consultata in permanenta pe site-ul web EconAcademia, la http://www.econacademia.net/ermas2014.html si http://www.econacademia.net/ermas2015.html. Volumul eșantionului utilizat este de 17 persoane. Sursele informațiilor despre publicațiile membrilor CS au fost: cel mai recent CV de pe pagina web personală /pagina web a instituției de care aparține și/ sau Thomson Reuters Web of Science și/ sau Google Scholar și/ sau ResearchID și/sau Ideas și/sau contactarea în persoană. 2. Contributors ERMAS 2014&2015: S-au considerat doar prezentatorii de lucrări de la ERMAS 2014 & 2015, alții decât membrii CS și/sau invited keynotes, care au afiliere externă României. Lista lor poate fi extrasă din programele detaliate ale conferintelor, aflate la http://www.econacademia.net/ermas2014.html (link direct la programul in PDF) respectiv http://www.econacademia.net/ermas2015.html (link direct la programul in PDF). Volumul eșantionului utilizat este de 33 persoane (inițial 40 de persoane; pentru 7 persoane nu s-au găsit informații complete/ verificabile referitoare la publicații), din cate, nota bene, 4 sunt încă doctoranzi. Sursele informațiilor despre publicațiile Contributors ERMAS 2014&2015 au fost: cel mai recent CV de pe pagina web personală/ pagina web a instituției de care aparține și/ sau Thomson Reuters Web of Science și/ sau Google Scholar și/ sau ResearchID și/ sau Ideas și/ sau contactarea în persoană. 3. Candidați la poziția de prof.univ, domenii economice, Universitaria/RO, 2013-2015: Candidați la posturile de profesor universitar scoase la concurs între februarie 2013 până în iulie 2015 (6 sesiuni de concursuri), din domeniile științelor economice în România, de la cele 4 universități din Consorțiul Universitaria (Academia de Studii Economice - ASE, Universitatea Babeș-Bolyai - UBB, Universitatea Alexandru Ioan Cuza - UAIC și Universitatea de Vest din Timișoara - UVT). Lista lor poate fi extrasă de la pagina web http://jobs.edu.ro prin interogare după domeniile de științe economice. Raportul din 2015 al Think Tank-ului: Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România 287 Volumul eșantionului utilizat este de 67 de candidați (cărora li s-au gasit informații verificabile, din 68 initial). Din 67 de candidați, 65 au ajuns profesori universitari într-unul din domeniile știintelor economice. 4 candidați au candidat pentru domeniul Cibernetică, Statistică și Informatică Economică aria Informatică Economică, aceștia nefiind considerați la clasificările din tabele după criteriile Tinbergen Institute Research Fellow și respectiv Tilburg; tot pentru acești 4 candidați, în locul clasificării CNRS Franța s-a considerat clasificarea revistelor realizată de CNATDCU din Romania pentru domeniul Informatică disponibilă la adresa http://informatica-universitaria.ro, care are tot 4 clase țintă și este echivalentă clasificărilor internaționale acceptate în domeniul informatică, precum clasificarea revistelor furnizată de Australian Research Council. Sursele informațiilor despre publicațiile candidaților la postul de profesor au fost: datele raportate de candidați în fișa de verificare a standardelor minimale CNATDCU disponibile pe http://jobs.edu.ro, precum si verificarea acestor articole pe ISI Web of Science sau site-urile publisherilor. Practic, pentru studiu s-au considerat doar publicațiile efective cu care acești candidați s-au prezentat la concursul pentru titlul de profesor universitar. Note la Tabele 1, 2, 3: acomparând doar după nivelul minim cerut de cărți și articole (pentru criteriile CNATDCU pe domeniul economice, accesati acest document, paginile 12-14: http://ubbcluj.ro/ro/despre/info/files/legislatie/Ordinul_MEN_nr_4204_2013_Standarde_minimale_conferire_ti tluri_didactice_si_de_cercetare.pdf) bdoar reviste din domeniul E&B (conform clasificării ISI-Web of Science) cpunctaje calculate exact, conform metodologiei prezentate de TI la pagina web http://www.tinbergen.nl/wp-content/uploads/2012/10/Fellowship-Requirements-and-Charter-2012-2016.pdf și pe baza listei de reviste stiințifice TI pentru domeniul E&B http://www.tinbergen.nl/wpcontent/uploads/2012/10/TI-Journal-List.pdf. Se consideră deci scorul AIS și numărul de co-autori pentru orice articol. Satisfacerea criteriului “Research Fellow TI” este în prezent un minim necesar pentru “tenure”, deci pentru conferențiar, în domeniul stiintelor economice, la cele trei universitați olandeze care alcătuiesc TI (University of Amsterdam, VU University Amsterdam, și Erasmus University Rotterdam). dconform premierii rezultatelor de către UEFISCDI (pentru clasificarea în zonă roșie și galbenă folosită de UEFISCDI vezi pagina web http://uefiscdi.gov.ro/articole/4179/Pachet-de-informatii_Premierea-rezultatelor-cercetarii--articole_2015.html) elista revistelor CNRS din domeniul E&B aranjate pe subdomenii și pe categoriile 1, 2, 3 și 4 o puteți consulta la pagina web https://www.gate.cnrs.fr/IMG/pdf/categorisation37_juil_2015-4.pdf ffolosim lista celor 70 de reviste din domeniul E&B incluse de Universitatea din Tilburg in setul larg al revistelor stiintifice considerate relevante, care poate fi consultată la https://econtop.uvt.nl/journals.php; un subset mult mai strict, format din doar jumatate (35) din aceste reviste, este cel utilizat in construirea topului Tilburg al facultatilor de economie ale lumii (ultima sa actualizare, cu lista primelor 100 clasate: https://econtop.uvt.nl/rankinglist.php). g- “editori prestigioși” se referă aici la lista votată de senatul UBB pentru criteriile minime pe științe economice interne din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (adică: Elsevier, Springer, Wiley-Blackwell, Oxford Journals, Cambridge Journals, Routledge, Taylor&Francis, Sage, Emerald, Inderscience, Palgrave Macmillan). A se consulta pagina web http://senat.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2015/10/Hotarare30.281_Criterii-minimale-pentru-ocuparea-posturilor-didactice-si-de-cercetare_FSEGA.pdf hanual, Thomson Reuters elimină reviste din JCR în special pentru motive legate de manipularea citărilor, având ca efect raportatea de către aceste reviste a unor indicatori scientometrici (factor de impact) crescuți în mod artificial. În analiza noastră am surprins următoarele reviste declasate la un moment dat de către ISI Thomson Reuters, identificate în lista de publicații a candidaților din România la titlul de profesor universitar: Amfiteatru Economic, Emerging Markets Finance and Trade, Actual Problems in Economics și African Journal of Business Management. ieșantionul de “Contributors” include și 4 doctoranzi romani cu afiliere externă care au prezentat lucrări la ERMAS 2014 & 2015; în Tabelul 3 ei sunt plasați în coloana a 3-a, deci cu lectorii si alții cu funcții analoage lectorilor.