Editorial REVISTA DE POLITICA STIINTEI SI SCIENTOMETRIE — SERIE NOUA

REVISTA DE POLITICA ŞTIINTEI SI SCIENTOMETRIE – SERIE NOUA Vol. 1, No. 1, Martie 2012, p. 1-2 Editorial P. T. FRANGOPOL*, A. D. CORLAN În ultimul deceniu, obiectivul politicilor ştiinţei în România a fost restructurarea sistemului de cercetare după modelul celor din Uniunea Europeană şi din ţările OECD, model faţă de care sistemul românesc, izolat vreme de mai multe decenii, evoluase într-o direcţie contraproductivă. Putem considera că prin adoptarea legii educaţiei naţionale şi prin ultima revizuire a legii cercetării, o dată ce aceste noi normative devin funcţionale, restructurarea de ansamblu a sistemului se va fi realizat în perspectiva anului 2013. Până în 2005, divergenţele sistemului faţă de modelul occidental erau aşa de mari încât puteau fi corectate prin cele mai simple măsuri, oricât de grosiere, cum au fost: lansarea Planului Naţional I, adoptarea ordonanţei 57/2002 (legea cercetării) şi a statutului personalului de cercetare. După aceste măsuri formale au persistat, desigur, diferenţe de conţinut care au dus la apariţia unei binevenite dispute publice, documentabilă prin articole publicate în presa generală, serii de volume şi două publicaţii periodice, dedicate: revista on-line Ad Astra şi Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie a CNCSIS — o revistă cu o distribuţie iniţial foarte limitată. Peisajul publicistic al anilor 2005–2009 în domeniul politicilor ştiinţei a constat în lucrările apărute în aceste reviste, unele dintre ele bazate pe studii statistice detaliate, cu o metodologie mai mult sau mai puţin solidă, împreună cu publicaţiile colectate pe site-ul Ad Astra (în secţiunea “biblioteca de ştiinţă”). La acestea s-au adăugat tot mai frecvente articole de opinie în presa generală care documentează destul de amplu atitudinile autorilor şi cititorilor faţă de chestiuni tangente politicilor cercetării ştiinţifice, în special cele legate de obţinerea de titluri academice. Totuşi, aceste articole de opinie pot cu greu constitui, singure, o bază de fundamentare obiectivă a deciziilor de investiţii în domeniu. Aceste documente publice au stat la baza măsurilor legislative iniţiate în anii 2010–2011, măsuri care definitivează restructurarea sistemului de cercetare după modelul occidental contemporan. În mod aparent surprinzător, nici revista Ad Astra şi nici revista CNCSIS n-au mai apărut după 2009. De atunci au devenit tot mai dificil de identificat analize cantitative ale stării cercetării, cu excepţia Cartei Albe a Cercetării de pe situl Ad Astra, care însă nu conţine şi interpretări predictive ci doar o expunere a datelor. Recent a apărut pe site-ul ANCS raportul de evaluare intermediară al Planului Naţional II şi putem identifica şi alte câteva exemple ocazionale de astfel de analize. Cu toate acestea, din eseurile de opinie care din fericire continuă să apară, rezultă că preocuparea privind fundamentarea politicilor ştiinţei, inclusiv predicţia cantitativă (scientometria) a crescut între timp, multe noţiuni cum ar fi diverşi indicatori - de genul factorului de impact sau al scorului de influenţă - devenind tot mai uzuali. Pe de altă parte, ansamblul legilor, exemplelor şi studiilor cantitative despre societăţile şi sistemele ştiinţifice, numite uneori “scientometrie”, sunt pur şi simplu ignorate în disputele locale, deşi un corpus important al acestor publicaţii este disponibil online. Rămân aproape nemenţionate, de exemplu, efectele legii lui Matei sau parametrii distribuţiilor Pareto ai indicilor bibliometrici şi implicaţiile lor. Niciun participant la aceste dispute nu evocă vreun rezultat al lui Merton, Garfield, De Solla Price sau Tibor Braun sau vreun articol din Science sau din Scientometrics. O ilustrare edificatoare a substratului acestei situaţii o constituie observaţia frecventă din presa generală conform căreia scientometria ar fi aplicarea metodelor inginereşti în evaluarea ştiinţelor, inclusiv a celor socioumane, unde ar fi inadecvate, fiind inginereşti. De fapt, scientometria este componenta cantitativă a sociologiei cercetării, adică acea ramură a sociologiei care studiază societăţile ştiinţifice, fiind în esenţă o disciplină socioumană, care abordează un obiect de studiu social şi economic cu mijloace cantitative. Evoluţia sistemului ştiinţific este, în esenţă, evoluţia societăţilor ştiinţifice, ‘societăţi’ în sens larg, de grupuri de persoane, care colaborează într-un scop comun, iar politicile ştiinţei sunt măsuri normative şi mai ales decizii de investiţii, care urmăresc să influenţeze această evoluţie. Fundamentarea politicilor implică două componente: 1. predicţia efectelor diverselor măsuri şi decizii de investiţii–o aplicaţie a scientometriei; 2. selecţia măsurilor prin optimizarea efectelor prezise faţă de interese, care trebuie şi ele formulate într-o formă utilizabilă pentru acest scop. 2 P. T. Frangopol, A. D. Corlan Putem privi politica ultimului deceniu în materie de politici ale ştiinţei prin prisma acestor componente. Interesul general al României a fost integrarea în Uniunea Europeană, iar ca parte a acestui proces de integrare sistemul de cercetare a fost ajustat formal la structurile, măsurile şi sistemul de valori european, în percepţia existentă, uneori superficială. Măsurile luate şi efectele lor au fost evaluate din perspectiva diferenţelor încă detectabile între structurile naţionale şi cele considerate a fi în general specifice ţărilor Uniunii Europene. O dată ce ajustarea formelor de funcţionare a sistemului ştiinţific a fost, în mare, făcută, acest interes mimetic încetează de fapt, iar sistemul românesc se găseşte în faţa unor probleme de evaluare a intereselor proprii de cercetare şi de argumentare a politicilor şi deciziilor de investiţii exprimabile în aceiaşi termeni cu cei folosiţi în ţările dezvoltate. Necesitatea răspunderii sistemului de cercetare faţă de interesele publice ar trebui să ducă, în timp, la apariţia unor societăţi învăţate dedicate studierii fenomenului şi optimizării acestor predicţii şi măsuri. În practică, acest proces poate dura o generaţie. Pentru a-l accelera, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, sub egida Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, editura INOE lansează o revistă recenzată, intitulată “Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie”, serie nouă (RPSS). Revista continuă, în linii mari, misiunea primei serii, apărute sub egida CNCSIS şi condusă de dl prof. Radu Munteanu, cea mai mare parte a Colegiului Editorial al primei reviste onorând şi apariţia prezentei publicaţii. RPSS îşi propune să publice: 1. studii scientometrice descriptive şi predictive, cuprinzând evaluarea efectului specific al legilor scientometrice în România; 2. modele predictive pentru evoluţia societăţilor şi sistemelor ştiinţifice; 3. descrieri istorice ale instituţiilor, organizaţiilor şi domeniilor de cercetare din România şi a dinamicii acestora; 4. formulări ale diverselor interese publice, naţionale, locale sau sectoriale care ar trebui satisfăcute de către sistemul de cercetare; 5. treceri în revistă ale principalelor dezvoltări în domeniul scientometriei şi al fundamentării politicilor de cercetare apărute pe plan internaţional; 6. recenzii de cărţi; 7. comentarii Sensul termenului “scientometric” pentru prezenta publicaţie este mai larg decât sensul de “bibliometric” cu care pare a se confunda, adeseori, în literatura de limbă română şi mai apropiat de sensul folosit în proiectul Starmetrics. Bibliometria constă în măsurarea publicaţiilor şi citaţiilor, prin număr, volum, sau alte metrici derivate. Scientometria include măsurători bibliometrice, dar şi multe altele, fie economice, cum ar fi: costuri, fluxuri de mărfuri, volumul sau intensitatea unor activităţi, fie date despre personal şi resurse umane, diverse scoruri de performanţă şi distribuţiile lor în populaţie, efecte sociale şi pe sănătate, ca de exemplu: mortalităţi, morbidităţi, ani de viaţă salvată, atunci când sunt în relaţie cu activităţi de cercetare. Scientometria, ca şi sociologia cercetării, este, în primul rând, o ştiinţă, adică un corp de legi şi metode predictive a căror validitate este guvernată exclusiv de verificarea experimentală (măsurată a) predicţiilor. Genul literar pe care dorim să-l încurajăm în paginile revistei este genul scolastic, constând în formularea succintă şi la propriu a motivaţiilor, metodelor predictive şi rezultatelor privind obiectul de studiu şi în discuţia comparativă a propriilor rezultate şi predicţii cu cele publicate anterior în literatura de specialitate, cu luarea în considerare a tuturor unghiurilor de vedere disponibile privind o problematică. Toate afirmaţiile dintr-un articol trebuie să fie explicit încadrate în: date observate, afirmaţii făcute anterior în alte surse, care trebuie citate, metode folosite, consecinţe logice ale altor afirmaţii, cu indicarea acestora, opinii personale. Nu putem decât să sperăm că revista va atrage contribuţii substanţiale şi relevante despre cum este, ce ar trebui să realizeze şi cum ar putea s-o facă sistemul de cercetare. Sperăm, de asemenea, ca aceasta să genereze emulaţie şi dispute constructive şi să ducă, efectiv, la mai buna optimizare a politicilor şi investiţiilor în ştiinţa, economia şi societatea românească. _____________________ *Autor corespondent: pfrangopo[email protected]